Sunteți pe pagina 1din 3

Pentru suflet...

martirilor, fiindcă orice creştin adunare corespunzând simetric


e virtual un sfânt, iar cadavrul di viziunii, şi distincţiei care a
Sfinţii Părinţi au rânduit ca său o relicvă. însoţit creaţia lumii:„Doamne,
sâmbăta să se facă pomenirea Sâmbetele anului liturgic Cel ce primeşti din cele patru
celor adormiţi, pentru că este sunt, aşadar, consacrate unei margini ale lumii pe cei ce au
ziua în care Hristos a stat cu comemorări generale şi adormit cu credinţă, în mare
trupul în mormânt şi cu anonime care nu diferă deloc sau pe pământ, în râuri, în
sufletul în iad, ca să-i elibereze în această privinţă de sâmbăta izvoare sau în lacuri şi în
pe drepţii adormiţi. Pe de altă morţilor ce precedă Duminica fântâni, pe cei ce s-au făcut
parte, sâmbăta e deschisă spre Lăsatului de carne, cu excepţia mâncare fiarelor şi păsărilor şi
duminică, ziua Învierii faptului că aceasta din urmă e târâtoarelor, pe toţi îi
Mântuitorului Hristos. Moşii mai solemnizată şi consacrată odihneşte!”.
de iarnă marchează începutul exclusiv comemorării „tuturor E necesar ca atunci să se
sâmbetelor morţilor, în număr părinţilor şi fraţilor creştini regrupeze toate treptele
de şapte, care se vor încheia ortodocşi adormiţi de la ierarhiei bisericeşti, precum şi
sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, începutul veacurilor” . Această cei ce au decedat în orice loc şi
înainte de Săptămâna Mare sau preocupare de a îmbrăţişa în în orice împrejurare, pentru că
Săptămâna Patimilor. aceeaşi comemorare totalitatea întreaga Biserică reunită în
Sâmbăta de Paşti, a opta la timpului e o bună ilustrare a rugăciune să poată îndupleca
numărătoare, este una aparte, ceea ce am văzut cu privire la dreptatea lui Dumnezeu prin
căci Mântuitorul Însuşi a murit caracterul recapitulării şi invocarea milostivirii Lui.
cu trupul, urmând să învieze a sintezei timpului în Triod.
treia zi, spre răscumpărarea înainte de a se identifica cu „Odihneşte pe robii Tăi pe
neamului omenesc din moartea Adam pentru a antrena în pământul celor vii, Doamne,
păcatului strămoşesc şi spre mişcarea sa de convertire de unde s-a depărtat durerea,
viaţa veşnică. Biserica a întreaga natură umană; întristarea şi suspinarea; iartă-
rânduit în an două sâmbete candidatul la Postul Mare le ca un Iubitor de oamenii
mari, când se fac pomeniri mai trebuie să anticipeze această cele ce în viaţă au greşit, că
ales pentru morţii care au trecere de la ipostasă la natură singur eşti fără de păcat şi
murit pe neaşteptate: Moşii de prin „memoria liturgică”, Stăpân al celor morţi şi al celor
iarnă (sâmbăta dinaintea recapitulând într-o singură zi vii!”„Pe cei ce au fost
Duminicii Înfricoşătoarei cârmuiţi de dreapta
Judecăţi) şi Moşii de vară multiplicitatea nedefinită a credinţă, învredniceşte-i să
(sâmbăta dinaintea Pogorârii credincioşilor care au punctat ajungă la limanul nestricatei
Duhului Sfânt). De asemenea, cu existenţa lor cursul Tale vieţi”
pomeniri pentru cei adormiţi timpului. Această universalitate ar
se vor face în fiecare sâmbătă „Doamne, Cel ce primeşti putea părea totuşi parţială,
din Postul Mare. pe cei ce au adormit cu fiindcă ea nu-i cuprinde decât
Comemorarea „tuturor credinţă, pe toţi îi pe credincioşii ortodocşi şi nu
părinţilor şi fraţilor creştini odihneşte!” se întinde la întreaga natură
ortodocşi adormiţi de la După Nichifor Calist şi umană. Într-adevăr, potrivit
începutul veacurilor” imnografii Triodului, această canoanelor trebuie să ne rugăm
comemorare a tuturor pentru creştinii ortodocşi, vii
Toate sâmbetele anului liturgic defuncţilor a fost plasată în sau defuncţi, dat fiind că
sunt închinate celor trecuți la acest loc din pricina rugăciunea liturgică presupune
Domnul, precum şi tuturor comemorării celei de-a Doua unitatea aceeaşi credinţă, ea
sfinţilor, reprezentaţi de Veniri a lui Hristos în însăşi expresie a naturii umane
martiri, căci fiecare sâmbătă e Duminica Lăsatului de carne. asumate şi restaurate în unica
în realitate o imitare a Adunarea în rugăciune a Persoană a lui Hristos.
Sâmbetei Mari, iar moartea tuturor defuncţilor devine „Pe cei ce au călătorit pe
creştinilor e o icoană a şederii astfel imaginea marii adunări marea cea pururea furtunoasă a
lui Hristos în mormânt. Pe de eshatologice a tuturor vieţii, învredniceşte-i să ajungă
altă parte, e potrivit ca oamenilor, morţi şi vii, înainte la limanul nestricatei Tale
defuncţii să fie asociaţi de Judecată, această ultimă vieţi, Hristoase, pe cei ce au
fost cârmuiţi în viaţă de funebră” a creştinilor. fix; astfel, dacă e vorba de un
dreapta credinţă!” Sâmbăta morților are o sfânt „fără praznic”, Slujbele
Această excludere a dimensiune de pedagogie din Mineie sunt deplasate la
păgânilor şi ereticilor de la duhovnicească Pavecerniţa de vineri seara.
rugăciunea Bisericii nu este Rugăciunea pentru Sărbătorile sfinţilor mai
însă o lipsă de iubire, nici o defuncţi e şi ocazia de a importanţi cum sunt Sfântul
încălcare a poruncii de a ne. dezvolta în această sâmbătă, ca Grigorie din Nazianz (25
ruga pentru vrăjmaşii noştri, de altfel şi la slujba ianuarie), mutarea moaştelor
nici o tăgăduire a exemplului înmormântării sau în Sfântului Ioan Hrisostom (27
lui Hristos pe Cruce sau a sâmbetele Octoihului, o ianuarie), Sfinţii Trei Ierarhi
întâiului mucenic Ştefan, care meditaţie antropologică asupra (30 ianuarie); sunt transferate
se rugau pentru călăii lor. naturii omului făcută după în ziua de vineri şi celebrate cu
Acest aspect universal al chipul lui Dumnezeu şi menită toată solemnitatea lor. Dar
rugăciunii poate rămâne în să se ridice spre asemănarea cu atunci când în Sâmbăta
rugăciunea privată a El, asupra demnităţii lui Adam Morţilor cade praznicul
creştinului, dar numai cei mijlocitor între cer şi pământ, Întâmpinării (Hypa-pante)
credincioşi pot fi obiectul asupra căderii sale, a supunerii Domnului, comemorarea
rugăciunii publice, pentru a sale morţii şi a mântuirii lui în defuncţilor e transferată în
evita scandalul şi pentru că, Hristos. Pe lângă aceasta, sâmbăta anterioară, înaintea
potrivit Apostolului, rugăciunea pentru morţi e Duminicii Fiului Risipitor,
credincioşii nu pot fi înhămaţi prilejul pentru credincioşi de a pentru a ceda întâietatea
împreună cu necredincioşii la se dedica adevăratei „praznicului Domnului”.
un acelaşi car: „Căci ce „filozofii”, adică gândului la
legătură poate să fie între moarte şi meditaţiei asupra
dreptate şi fărădelege, sau ce caracterului efemer al
comuniune între lumină şi existenţei lor şi asupra
întuneric ?”. Rugăciunea deşertăciunii poftelor
pentru defuncţi e posibilă în pământeşti. Sâmbăta Morţilor
Biserică, fiindcă Hristos a nu reprezintă, aşadar, doar
biruit deja moartea prin cadrul unei recapitulări a
moartea şi învierea Sa, iar timpului şi a naturii umane în
omul e de acum potenţial rugăciunea de mijlocire; ea are
eliberat. “ şi o dimensiune de pedagogie
Hristos a înviat, dezlegând din duhovnicească, propunând
legături pe Adam cel întâi zidit credincioşilor să înainteze spre
şi sfărâmând tăria iadului. cunoaşterea lor înşişi prin
Îndrăzniţi dar, toţi morţii, că s- meditaţia asupra „limitelor
a omorât moartea, s-a prădat şi vieţii”, trimiţând la
iadul împreună cu ea şi a luat recunoaşterea faptului că totul
împărăţia Hristos, Cel ce S-a depinde numai de voinţa lui
răstignit Şi a înviat. Acesta ne- Dumnezeu. Aşa cum s-a arătat
a dăruit nouă nestricăciunea în partea I, gândul la moarte e
trupului; Acesta ne va scula şi un element indispensabil atât
pe noi şi ne va dărui învierea, pentru a începe, cât şi pentru a
şi de slava aceea va învrednici continua viaţa ascetică, de
cu veselie pe toţi câţi cu aceea el îşi găseşte, graţie
credinţă neabătută au crezut Sâmbetei Morţilor şi
într-Însul cu căldură”. Duminicii Lăsatului de carne,
Pentru creştini, moartea nu un loc potrivit în perioada
mai e decât un somn şi un pregătitoare, împreună cu
moment „pascal” de trecere smerenia şi căinţa.Marcată de
sau „mutare” la viaţa veşnică. întristare şi doliu, Sâmbăta
De aceea toate slujbele Morţilor nu se potriveşte cu
defuncţilor sunt cântate cu bucuria nici unei prăznuiri a
„Aliluia”, care e „cântarea vreunui sfânt din ciclul liturgic

S-ar putea să vă placă și