Cap X

TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII PLANTAŢIILOR POMICOLE
CAPITOLUL 10
TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII PLANTAŢIILOR

POMICOLE
10.1. Principalele operaţii tehnice folosite în pomicultură
Dirijarea proceselor de creştere şi fructificare a pomilor se realizează prin

următoarele operaţii:
- tăieri propriu-zise (scurtări şi suprimări de ramuri);
- schimbarea poziţiei ramurilor şi lăstarilor prin dresare, înclinare şi arcuire;
- alte intervenţii (crestarea, ştrangularea, decorticarea, torsionare etc).
Tăierile
Aceste operaţii au rolul de a favoriza un echilibru între creştere şi rodire, de
a asigura o producţie mare, constantă şi de cea mai bună calitate în toate zonele
coroanei.
Tăierile la rândul lor se pot clasifica în:
- tăieri de formare, care au rolul de a imprima pomului o formă cât mai
precisă, iar coroana acestuia să ofere o expoziţie şi o hrănire optimă a fructelor;
- tăieri de fructificare, au rolul de a păstra forma iniţială a coroanei şi de a
menţine un echilibru între creştere, rodire şi entropie;
- tăieri de corectare, sunt cazuri speciale ale tăierilor de fructificare;
- tăieri de regenerare, se aplică pomilor intraţi în declin.
Necesitatea tăierilor în diferite perioade din viaţa pomilor
În perioada de tinereţe, tăierile se reduc la maximum, punându-se accentul

pe operaţiile de dirijare a ramurilor, cu scopul de a grăbi fructificarea pomilor.
În perioada de rodire, tăierile urmăresc menţinerea unor relaţii fiziologice
favorabile între creştere, rodire şi entropie, în scopul obţinerii unei producţii
superioare calitativ şi cantitativ.
În perioada de declin, prin tăieri de regenerare se urmăreşte restabilirea
vigorii pomilor şi a arbuştilor fructiferi şi prin aceasta prelungirea perioadei de
exploatare economică a plantaţiilor. Aceste tăieri prezintă interes practic în
plantaţiile de arbuşti fructiferi, precum şi în grădinile familiale pentru pomi.
Efectul tăierilor asupra creşterii pomilor
Tăierile exercită asupra creşterii pomilor un efect general şi unul local.
207
POMICULTURĂ GENERALĂ
Efectul general constă în reducerea volumului coroanei, uneori chiar

modificarea formei acesteia etc. Acest efect are loc în timp. Reducerea volumului
coroanei la pomii tăiaţi are mai multe cauze cum ar fi: îndepărtarea odată cu
ramurile şi a substanţelor sintetizate, micşorarea suprafeţei asimilatoare cu
implicaţii negative asupra creşterilor viitoare. De aceea, tăierile trebuie corelate cu
celelalte măsuri agrotehnice (fertilizare, irigare etc), pentru a da rezultate pozitive.
Efectul local al tăierilor poate fi sesizat cu uşurinţă chiar imediat după
efectuarea lor. Intensitatea tăierilor este direct proporţională cu vigoarea de
creştere a viitorilor lăstari de pe aceeaşi ramură. Efectul se datorează schimbării
raportului rădăcină / tulpină în favoarea primei.
Prin tăieri se stimulează creşterea, fortificarea ramurilor rămase etc. Aceste
efecte se obţin în primul rând prin redistribuirea hranei şi apei în coroana
pomului.
Efectul tăierilor asupra fructificării

Tăierile severe au efecte negative asupra nutriţiei pomilor, deci şi a
diferenţierii mugurilor de rod. Aceste tăieri, întârzie intrarea pe rod a pomilor
tineri şi diminuează recolta.
Neefectuarea tăierilor conduce la apariţia prematură a fenomenului de
îmbătrânire cu implicaţii asupra recoltei.
Tipuri de tăieri
Scurtarea. Se aplică de regulă ramurilor multianuale (de semischelet), mai
rar şi numai în anumite situaţii ramurilor anuale. Scurtarea unei ramuri poate fi
slabă, când se îndepărtează 1/4-1/3 din lungimea ei, moderată (mijlocie), când se
elimină cca 1/2 din lungime şi puternică, atunci când se suprimă 2/3-3/4 din
lungime. Scurtarea puternică a ramurilor anuale viguroase în perioada de tinereţe
a pomilor, provoacă ramificarea exagerată a acestora şi întârzie intrarea pe rod
după, cum s-a precizat. Scurtarea slabă sau chiar nescurtarea ramurilor anuale
favorizează garnisirea acestora cu ramuri de rod de vigoare slabă şi medie,
precum şi o diferenţiere mai activă a mugurilor de rod pe lăstarii nou formaţi.
Tăierea severă şi repetată conduce la apariţia fenonenului denumit „oboseala în
urma tăierilor".
Suprimarea constă în eliminarea totală (de la inel) a unor ramuri sau lăstari
cu poziţii necorespunzătoare, a celor bolnave, rupte sau uscate. Această operaţie
are efect pozitiv asupra regimului de lumină şi de aer din coroană, cu implicaţii
pozitive asupra diferenţierii mugurilor de rod, colorarea şi însuşirile calitative ale
fructelor etc.
După sezonul în care se aplică se întâlnesc: tăieri în perioada de repaus (de
iarnă sau „în uscat") şi tăieri în perioada de vegetaţie (de vară sau „în verde").
Tăierile din timpul perioadei de repaus se execută începând cu cca. 1-2
săptămâni după căderea frunzelor şi se încheie cu 1-2 săptămăni înainte de
umflarea mugurilor. În această perioadă, se vor evita tăierile în zilele geroase, în
special la speciile drupaceae, unde apar scurgerile gomoase.
Dacă lucrarea nu este presată de timp, atunci este bine să se efectueze după
trecerea gerurilor mari şi până la pornirea în vegetaţie, când rănile se cicatrizează
208
mai uşor, ramurile rămase în coroană vegetează mai viguros şi se acumulează mai
mult lemn.
Tăierile din timpul perioadei de repaus au numeroase efecte fiziologice
asupra pomilor:
- asupra raporturilor dintre muguri - fără tăieri mulţi muguri rămân în stare
dormindă;
- asupra creşterilor pomilor tineri dar şi maturi - reduc creşterile;
- asupra suprafeţei foliare utile - frunzele cresc mai mari însă sunt mai
puţine;
- asupra ramificării ramurilor - o tăiere severă provoacă o diminuare a
numărului de ramificaţii laterale, o diminuare a lungimilor totale a acestor
ramificaţii precum şi o diminuare a greutăţii acestor ramificaţii;
- asupra fructificării - în perioada de tinereţe tăierile întârzie fructificarea,
cu toate acestea trebuie să efectuăm tăierile de formare, care sunt „un rău
necesar";
- asupra încărcăturii de rod - căderea prematură este influenţată atât de o
fecundaţie anormală cât mai ales de o insuficientă hrănire a tinerelor fructe,
precum şi de o sterilitate a polenului;
- asupra calităţii fructelor - tăierile normează încărcătura de rod cu efecte
asupra calităţii fructelor, culorii acestora, acumulării de biominerale, etc.
Tăierile din timpul perioadei de vegetaţie au unele avantaje prin aceea că

evită pierderile mari de substanţe sintetizate, deoarece, nu permit formarea unor
ramuri în poziţii nedorite, care ulterior se vor elimina prin tăieri; temperează
creşterea organelor hipogee şi a pomului în general (Allen). În culturile intensive
şi superintensive tăierile „în verde" sunt de preferat celor de iarnă. O mare atenţie
trebuie acordată momentului efectuării acestor operaţii, mai ales, la speciile
seminţoase (G. Grădinariu, 1992).
Operaţiile „în verde" se bazează, de asemenea, tot pe scurtare şi suprimare.
Scurtarea lăstarilor (ciupirea) constă în înlăturarea vârfului erbaceu al
acestora, în scopul opririi creşterii pe o anumită perioadă de timp şi de a crea un
decalaj în favoarea lăstarilor neciupiţi. Această operaţie se poate aplica şi
lăstarilor foarte viguroşi, în vederea grăbirii ramificării lor. Această operaţie este
indicată în perioada de formare a scheletului, prin ciupire evitându-se intervenţiile
din perioada de repaus. Şi în cazul acestei intervenţii o importanţă deosebită o are
momentul efectuării ei.
Suprimarea lăstarilor ( plivirea) constă în suprimarea de la bază a lăstarilor
de prisos, când aceştia au ajuns la 5-10 cm lungime, în scopul stimulării creşterii
celorlalţi lăstari rămaşi în coroană. Metoda se utilizează în pomicultura intensivă,
la formarea coroanelor, eliminarea lăstarilor de pe cep în pepiniere sau chiar
pentru dirijarea formării ramurilor de rod pentru anul următor (la piersic). Această
operaţie influenţează pozitiv regimul de lumină şi de aer din coroana pomilor,
diferenţierea mugurilor de rod, colorarea şi însuşirile organoleptice ale fructelor.
Prin lucrarea de plivit nu trebuie să se reducă mai mult de 20-30% din frunzişul
pomului, pentru a evita apariţia unui dezechilibru în procesele de nutriţie.
209
Schimbarea poziţiei ramurilor.

Aceste operaţii prezintă avantajul că nu risipesc nici o cantitate de
bioenergie acumulată în pomi, contribuie la echilibrarea creşterii şi structurii
scheletului, stimulează formarea ramurilor de rod şi grăbesc fructificarea.
Dresarea ramurilor şi lăstarilor. Constă în aducerea spre verticală a
acestora. Metoda se utilizează în perioada de tinereţe şi contribue la formarea
echilibrată a etajelor. Această operaţie influenţează pozitiv creşterea ramurii sau
lăstarului respectiv şi negativ fructificarea.
Fig. 10.1. - A-ramură în poziţie verticală; a- 0,1,2,3, ramuri viguroase,

4,5,6 ramuri de rod, 7,8,9 muguri dorminzi; b-repartizarea lăstarilor în jurul ramurii;
B-raportul între creştere şi rodire în funcţie de poziţia ramurilor
Înclinarea ramurilor şi lăstarilor este operaţia inversă dresării, prin care

aceştia se aduc din poziţie naturală spre orizontală sau sub orizontală. Înclinarea
temperează creşterea ramurii şi favorizează formarea ramurilor de rod, fiind
recomandată în perioada de tinereţe în plantaţiile intensive şi superintensive (fig.
10.2.; 10.3.a).
Fig. 10.2. - Ramură înclinată
210
Fig. 10.3.a. - Ramură orizontală
Arcuirea ramurilor. Este o operaţie mai puţin utilizată, prin care baza
ramurilor sau lăstarilor rămâne ascendentă, iar vârful acestora capătă o poziţie
descendentă. (fig. 10.3.b). Metoda se foloseşte pentru temperarea creşterii la
soiurile viguroase şi are efecte favorabile asupra garnisirii şarpantelor şi
subşarpantelor cu ramuri de rod, favorizează diferenţierea şi grăbeşte
fructificarea. La efectuarea arcuirii se vor evita curburile pronunţate, care
generează lăstari viguroşi. Utilizarea arcuirii trebuie făcută ponderat şi în corelaţie
cu celelalte operaţii tehnice.
Fig. 10.3.b. - Ramură arcuită
Operaţii tehnice secundare

Decorticarea inelară constă în înlăturarea scoarţei pe o lăţime de 3-6 mm
de jur-împrejurul ramurii fără a întrerupe şi vasele lemnoase. Această intervenţie
chirurgicală influenţează atât creşterea, cât şi rodirea. Imediat sub zona
decorticată cresc lăstari puternici, comparabili cu cei din vârful ramurii, chiar
dacă mugurii situaţi în zona respectivă, în mod normal ar fi rămas dorminzi.
Ţinând cont de efectele ei, decorticarea trebuie utilizată cu multă atenţie.
Aplicată abuziv, la multe ramuri, decorticarea slăbeşte nu numai ramurile
respective, ci şi întreg sistemul radicular periclitând viaţa pomului. De asemenea,
această operaţie poate provoca la drupaceae scurgeri de clei.
211
Crestarea se efectuează pe un sector limitat din conturul ramurii, de

regulă, deasupra unui mugure şi constă în eliminarea scoarţei şi a lemnului din
inelele exterioare ale albumului pe o lăţime de câţiva milimetri în formă de
semilună sau „V”. Operaţia are loc înainte de pornirea în vegetaţie. Scopul
lucrării este acela de a echilibra braţele sau de a provoca apariţia unei noi ramuri.
Incizia transversală constă din întreruperea vaselor liberiene şi a 2-3 inele
din alburn, prin introducerea unei lame ascuţite deasupra sau dedesubtul unui
mugure cu efecte asemănătoare ca la crestare.
Incizia longitudinală se practică pe trunchiul pomilor, în special la cireş şi
vişin, în scopul stimulării îngroşării acestuia.
Ştrangularea constă în „gâtuirea” cu un inel metalic a unei ramuri, având
efect asupra creşterii acesteia. Se mai aplică pentru stimularea emiterii de
rădăcini adventive la alun şi castan.
Torsionarea (răsucirea). Se practică în perioada de tinereţe a pomilor.
Lăstarii torsionaţi slăbesc ca vigoare, dar prin frunzişul lor contribuie la o mai
bună hrănire a pomilor şi se transformă în ramuri de rod. Lăstarii cu poziţie
necorespunzătoare în coroană se suprimă în anul următor.
Extirparea mugurilor sau „orbirea” se efectuează când aceştia sunt umflaţi,
dar nu au pornit în vegetaţie. Metoda se utilizează în pepinieră şi la formarea
coroanelor.
10.2. Forme de coroană

La pomii cultivaţi se întâlnesc mai multe forme de coroană, care se
deosebesc printr-o serie de elemente cum ar fi: intervenţia sau neintervenţia
omului în formarea lor; prezenţa sau absenţa macrostructurii vegetative; prezenţa
sau absenţa axului central; proiecţia pe sol; poziţia şi dispunerea elementelor
macrostructurii; prezenţa sau absenţa mijloacelor de susţinere etc.
Clasificarea formelor de coroană
1. După intervenţia sau neintervenţia omului:
a.- coroane naturale;
b,- coroane artificiale;
2. După conturul proiecţiei pe sol:
a.- globuloase; (piramidele, fus-tufă, tufă, vas.)
b.- aplatizate; (palmetele)
3. După prezenţa sau absenţa axului:
a.- coroane cu ax central (piramide, palmete etc).
b.- coroane fără ax central (formele de vas).
4. După dispunerea şi înserarea elementelor macrostructurii:
a.- coroane etajate;
b.- coroane neetajate;
c.- coroane mixte;
5. După habitus:
a.- coroane cu volum mare;
b.- coroane cu volum mic.
212
Coroanele cu volum mare
Globuloase cu ax: piramida etajată, piramida neetajată modificată,

piramida mixtă ;
Globuloase fără ax: vasul ameliorat, vasul întârziat etc.
Coroane aplatizate. palmeta etajată cu braţe oblice, palmeta neetajată,
palmeta anticipată, palmeta liberă.
Piramida etajată rărită modificată

Caracteristici. Trunchi de 70-80 cm; ax central dezvoltat; 2-3 etaje cu câte
3-4 şarpante dispuse în spirală şi înclinate la 50-55°, formând unghiuri de
divergenţă de 90-120°. Fiecare şarpantă are 3-4 subşarpante, distanţate la 50-70
cm şi dispuse bilateral - altern - extern, care se subordonează şarpantei şi între ele.
Axul se suprimă deasupra ultimului etaj (figura 10.4); înălţimea totală: 3,5-5 m.
Se recomandă pentru plantaţiile extensive la majoritatea speciilor şi soiurilor cu
creştere viguroasă.
Fig. 10.4. - Piramida etajata rărită modificată

a-pom întreg; b-şarpantă cu subşarpante dispuse bilateral altern extern (II/1-prima
ramificaţie, II/2-a doua ramificaţie, II/3-a treia ramificaţie, II/4-a patra ramificaţie
213
Tabelul 10.1.
Clasificarea coroanelor
(după Cimpoieş Gh., 2001)
214
Piramida neetajată modificată (leaderul modificat)

Caracteristici: Trunchi de 60 cm; ax central de 120-160 cm; înălţimea
totală 3-4,5 m; 5- 6 şarpante dispuse în spirală la 35-40 cm una de alta; primele
două şarpante au câte 3 subşarpante; şarpantele 3-4 au câte două subşarpante, iar a
cincia şi a şasea şarpantă câte o subşarpantă (figura 10.5.). Prezintă avantajul că
formează o macrostructură solidă, bine luminată. Se recomandă la soiurile
viguroase de măr, păr, prun, cireş şi vişin, cu creştere puternică a axului.
Piramida mixtă este o combinaţie între piramida etajată şi cea neetajată. Se
foloseşte în cultura extensivă a pomilor, la soiuri de măr, păr şi prun, cu vigoare
mare şi mijlocie (fig. 10.6).
Caracteristici: Trunchi 0,8-1 m; înălţimea totală 3-4,5 m; primele trei
şarpante formează un etaj, iar următoarele 3-4 sunt inserate uniform în jurul
axului la 35-40 cm una de alta; distanţa de la ultima şarpantă din etaj la prima
şarpantă solitară este de 80 cm. Şarpantele din etaj au câte trei subşarpante, iar
cele solitare câte 1-2 subşarpante; axul se suprimă deasupra ultimei şarpante.
Tufa. Se pretează în special pentru speciile alun, gutui, corn şi vişin şi
numai în cazuri rare pentru cireş şi piersic.
Caracteristici. Trunchiul-25-30 cm; 5-8 şarpante foarte apropiate una de
alta; înălţimea totală a pomului este de 3-4 m; şarpantele se ramifică în
subşarpante, pe care se inseră microstructura roditoare. De regulă, această
coroană se îndeseşte puternic, cu consecinţe negative asupra fructificării şi
calităţii fructelor.
Fig. 10.5. - Schema piramidei neetajate: Fig. 10.6. - Schema piramidei mixte:
a-trunchi; b-distanţa dintre şarpante pe ax a-trunchi; b-distanţa între ramurile etajului
c-distanţa dintre şarpantele solitare
215
Forme de coroană globuloase fără ax central

Vasul întârziat (piramida întreruptă). Se recomandă pentru plantaţii
clasice la speciile măr, păr, prun şi cais, soiuri viguroase altoite pe portaltoi
viguroşi.
Caracteristici. Trunchi de 60 cm; înălţimea totală a pomului 2,5-4 m;
coroana are 4-5 şarpante distanţate la 25-35 cm, inserate în spirală, pe un ax de
60-90 cm.
Vasul clasic se utilizează pentru speciile pretenţioase faţă de lumină şi cu

tendinţă naturală de a forma ax de vigoare scăzută: cais, piersic, prun.
Caracteristici. Trunchi de 60-80 cm; înălţime totală 2,5-3 m; coroana are 3-
5 şarpante ramificate prin bifurcare; axul se suprimă deasupra ultimei şarpante.
Vasul ameliorat se utilizează pentru specii şi soiuri de vigoare mică sau

mijlocie: piersic, prun, cais (fig. 10.7).
Caracteristici: Trunchi de 60 cm; înălţimea totală a pomului 2,5-3 m;
coroana are un singur etaj format din trei şarpante distanţate la 12-15 cm, şi sub
un unghi de 50-60°; şarpantele poartă ramificaţii de ordinul II dispuse bilateral
altern-extern.
Vasul aplatizat prezintă avantajele palmetei şi ale vasului.

Caracteristici: Trunchi de 40-60 cm; înălţimea totală a pomului de 2,5-3 m;
coroana este alcătuită din 3-4 şarpante distanţate la 25-30 cm. Prima şarpantă se
orientează pe direcţia rândului, iar următoarele două se dirijează opus, puţin oblic
faţă de rând. Ultima şarpantă, în caz că există, se suprapune pe direcţia primei.
Şarpantele sunt dirijate sub unghiuri de 45-50° faţă de verticală. Se pretează
pentru speciile prun, cireş, vişin, nuc, măr şi păr.
Fig. 10.7. - Vasul ameliorat

a -trunchi, b- distanţa dintre şarpante
216
Tufa-vas este o coroană globuloasă fără ax, creată la Universitatea

Agronomică Bucureşti, de către N. Cepoiu, şi este destinată soiurilor de vişin, care
fructifică în special, pe ramuri plete. (fig. 10.8).
Fig. 10.8. .Tufa vas

(după N. Cepoiu, 2000) Fig. 10.9. Palmeta Fălticeni
(după V. Moroşanu, 1994)
Caracteristici: Trunchi de 10-20 cm; 5-6 şarpante, fiecare cu câte 7-8

ramuri de semischelet, dispuse altern la 20-25 cm, care se reduc prin tăieri la 40-
50 cm, pentru stimularea mugurilor dorminzi şi formarea de noi plete roditoare.
Prin ciupirea lăstarilor la 10 -15 cm se obţin ramuri bifuncţionale (cu plete
anticipate şi pinteni), care măresc volumul util al coroanei. Înălţimea totală a
pomului este de 1,6-1,8 m şi diametrul coroanei de 2-2,5 m.
Forme de coroană aplatizate
Aceste forme sunt utilizate pentru plantaţii intensive la specii şi soiuri cu

vigoare mijlocie şi mică. Datorită multiplelor avantaje sunt foarte mult utilizate în
cultura pomilor. Majoritatea acestor coroane necesită sistem de susţinere.
Palmeta etajată cu braţe oblice

Se utilizează pentru plantaţiile intensive de măr, păr, piersic, prun, cais şi
vişin.
Caracteristici. Trunchi de 50-60 cm sau 30-40 cm (la piersic); ax central pe
care sunt inserate trei etaje distanţate la 60-120 cm; fiecare etaj are câte două
şarpante distanţate la 8-12 cm, înclinate la 45-60o, funcţie de vigoarea speciei sau
soiului. La piersic, pe şarpantele primului etaj există câte două subşarpante
distanţate la 30 cm una de alta, iar la celelalte specii câte patru subşarpante
distanţate la 50 cm şi conduse orizontal la bază şi uşor ascendent la vârf.
Înălţimea totală a gardului fructifer este de 3-4 m, grosimea de 1,5-2 m la bază şi
1,25-1,50 m la vârf (figura 10.10.).
217
Fig. 10.10. - Palmeta etajată cu braţe oblice

a-trunchi; b-distanţa dintr şarpantele din etaj; c-distanţa dintre etaje.
Palmeta neetajată cu braţe oblice se utilizează la pomi cu vigoare mijlocie

sau mică.
Caracteristici: Trunchiul de 30-50 cm; înălţimea totală 2,5-3 m; ax central
cu 8 -10 şarpante neramificate, dispuse altern pe direcţia rândului, la 30-40 cm
una de alta şi o înclinare de 50-55° faţă de verticală. Pe şarpante sunt prinse direct
ramuri de semischelet şi de rod. Grosimea medie a gardului fructifer este de 1,25-
1,50 m. (figura 10.11.).
Fig. 10.11. - Palmeta neetajata cu braţe oblice:

a-trunchi; b-distanţa dintre şarpantele opuse; c-distanţa dintre două
şarpante de pe aceeaşi parte a axului
Palmeta de Fălticeni a fost concepută în anul 1990 la S.C.P.P. Fălticeni şi

reprezintă un "hibrid" între palmeta italiană cu braţe oblice şi palmeta Haag (fig. 10.9.)
Pomul condus sub această formă de coroană are un trunchi de 70 cm şi un
ax pe care sunt inserate 4 etaje la distanţa de 60 cm unul de altul, cu şarpantele
înclinate sub un unghi de 75-80° faţă de verticală.
218
Între etaje pe ax se lasă 2 -3 ramuri de garnisire, care se conduc în poziţie

suborizontală, pentru a nu concura în creştere şarpantele din etaje.
Palmeta atinge o înălţime de cca. 2,70 m şi o grosime de de cca. 1,2 m.(pe
rândul de pomi) Realizarea palmetei "de Fălticeni" presupune instalarea unui
sistem de susţinere, cu spalier, pe care se fixează trei sârme, la distanţă de 60 cm
una de alta.
Această formă de coroană se realizează uşor în 3-4 ani, prin tăieri în verde
şi în perioada de repaus.
Prezintă avantajul unei bune consolidări a şarpantelor din etaje, cât şi
crearea unui regim optim al luminii în coroana pomului, ceea ce conferă,
obţinerea unei producţii de fructe de foarte bună calitate.
Palmeta de Fălticeni se realizează foarte bine la distanţe de plantare de 4/2
m ; 4/2,5 m şi 4/3 m cu portaltoii: M9, M26, M27 şi MM106 la toate soiurile de
măr existente la ora actuală în sortimentul din zona de nord a Moldovei.
Palmeta simplă (Pal spindel) se utilizează în culturi intensive, în principal

la piersic. Nu necesită sistem de susţinere. (fig. 10.12).
Caracteristici: Trunchi de 60 cm; înălţime totală 2,5-3,5 m; macrostructura
este formată dintr-un ax şi două şarpante bazale conduse pe direcţia rândului şi
înclinate la 45-55o. Pe această structură se prind ramurile de semischelet şi de rod.
Palmeta liberă nu necesită sistem de susţinere. Aplatizarea se realizează

din tăieri. (fig. 10.13).
Caracteristici: Trunchi de 40-50 cm; ax şi 9-10 şarpante solitare sau etajate
natural orientate pe direcţia rândului.
Fig. 10.12 Pal spindel Fig. 10.13 Palmeta liberă

(după Gh. Cimpoieş, 2002) (după Gh. Cimpoieş, 2002)
219
Coroane cu volum mic

Fusul tufă ameliorat este utilizat pentru plantaţii intensive la speciile măr
şi păr altoite pe portaltoi de vigoare slabă. (fig. 10.15.
Fig.10.14. Fusul subţire Fig. 10.15. Fusul tufă ameliorat.

(după N. Cepoiu, ) (după Gh. Cimpoieş, 2002)
Caracteristici. Trunchi de 60 cm, înălţimea totală de 2,5-3,5 m; coroana are

10-16 ramuri principale, care au mai multe ramificaţii de schelet; ramurile
principale sunt inserate la 10-30 cm distanţă unele de altele, în spirală şi conduse
oblic la 65-70° . Baza coroanei are un diametru de 1,8-2 m.
Fusul subţire (Slender Splindle) se utilizează pentru plantaţiile
superintensive, pentru pomii de vigoare mică şi mijlocie. (fig.10.14).
Caracteristici. Axul este condus în zig-zag, obţinut prin transferul creşterii
sale anuale pe o ramură laterală; trunchiul are 40 cm; înălţimea totală 2,5-3 m. Pe
ax sunt inserate 4-5 ramuri de schelet la bază şi 15-20 ramuri de semischelet către
partea mediană şi la vârf. Acestea se înlocuiesc după 3-4 ani de fructificare.
Coroana are la bază diametrul de 0,9-1,4 m, iar la vârf de 0,4-0,6 m.
Cordonul tufă este o coroană cu volum redus care se utilizează pentru
plantaţii superintensive (3 x 1 m).
Caracteristici: Scheletul este alcătuit dintr-un trunchi de 30 cm şi două
şarpante orizontalizate, pe care se inseră 3 - 4 ramuri de semischelet în vârstă de
3-5 ani şi alte 3-4 ramuri de rod de 1-2 ani. Înălţimea totală a pomului este de 2-
2,5 m şi lăţimea de 1 m.
Coroane artistice palisate. Se folosesc din ce în ce mai mult pentru
intensivizarea producţiei în plantaţiile superintensive, dar şi în grădinile
individuale pentru realizarea unor efecte estetice.
Formele artistice sunt acelea care, pe lângă producţia de fructe, au şi rol
decorativ. De regulă, ele se amplasează pe marginea aleilor, lângă ziduri şi
garduri, cu deosebire în faţa casei, pentru a fi văzute de pe terasă, balcon, precum
şi din stradă. Efectul estetic este obţinut prin variaţia formelor, modul lor de
grupare şi poziţia pe care o au în grădină.
220
Deşi în decursul timplui au fost create şi practicate numeroase forme

artistice, ele se utilizează foarte puţin, deoarece necesită cunoştinţe de
specialitate, pricepere şi simţ artistic; ele trebuie formate şi întreţinute corect,
după o anumită tehnică, bine însuşită. Eventualele greşeli duc la dezechilibrarea
formelor, scăzând efectul lor estetic.
Unele forme artistice (cordoanele şi palmetele) servesc la obţinerea de
garduri pomicole, eventual de bolţi. Alte forme artistice (piramida-candelabru,
vasul-candelabru, cupa) se utilizează de obicei izolat, la întretăierea aleilor.
Fiecare formă artistică necesită instalarea unui spalier (înainte sau imediat
după plantare).
În continuare, se prezintă succint principalele forme artistice.
Cordoanele. Scheletul pomului este format din axul principal al tulpinii,
eventual din doua axe paralele sau suprapuse. Pe ax sunt inserate ramuri de
semischelet foarte scurte şi ramuri de rod. După poziţia lor se deosebesc:
cordoane orizontale, verticale, oblice, ondulate şi spiralate.
Cordonul vertical (fig. 10.16). Este cel mai bun şi mai utilizat, deoarece
corespunde tendinţei naturale de creştere a pomului. La plantare, varga se
scurtează la 40 cm, iar în fiecare din anii următori prelungirea axului se scurtează
tot la 40 cm, până când cordonul atinge o înălţime de 2-2,5 m. Scurtarea axului,
an de an, este necesară pentru a obţine îmbrăcarea lui cu ramuri de semischelet şi
de rod. Trunchiul are o înălţime de 25-40 cm. Spalierul, înalt de 1,6-2 m, are 4-5
sârme distanţate la 40 cm. Distanţele de plantare sunt de 60- 80 cm pe rând şi de
2,5-3 m între rânduri. Este indicat pentru soiurile de măr şi păr de vigoare slabă,
altoite pe portaltoi vegetativi slabi.
Cordonul oblic simplu.(fig. 10.17). Se aseamănă cu precedentul şi se
formează la fel, dar începând de la înălţimea de 30-40 cm, axul este înclinat sub
unghi de 45°, pentru a i se încetini creşterea. Lăstarii de pe partea superioară a
cordonului au tendinţa să crească ceva mai viguros, decît cei aşezaţi sub cordon.
Se dau aceleaşi distanţe de plantare ca şi la cordonul vertical.
Fig. 10.16. Cordonul vertical Fig. 10,17. Cordonul oblic
221
Cordonul orizontal. Poate fi cu un braţ (unilateral), cu două braţe conduse

orizontal şi orientate în direcţii opuse (bilateral) sau cu două braţe suprapuse (fig.
10.18).. Braţele se conduc pe sârmele spalierului. Ele se obţin fie prin curbarea
axului, la înălţimea dorită, după o uşoară torsionare, fie prin scurtarea axului
deasupra unui mugur, orientat pe rând, spre direcţia de palisare. Pentru a stimula
creşterea pomului şi a grăbi formarea cordonului, vârful lăstarului de prelungire
se palisează oblic (pe o şipcă) şi se aduce la orizontală prin palisări succesive, din
50 în 50 cm, pe măsură ce se alungeşte. Pe axul cordonului se lasă numai ramuri
de semischelet scurte şi ramuri de rod, orientate spre părţile laterale. Ramurile
situate sub axul cordonului sunt umbrite, iar cele de deasupra au tendinţa să
crească prea viguros. Sârma spalierului se fixează la 40-50 cm de la nivelul
solului. În cazul cordonului orizontal unilateral cu braţe suprapuse, distanţa dintre
aceste braţe este tot de 40-50 cm.
Cordonul orizontal bilateral şi cel cu braţe suprapuse valorifică mai bine
potenţialul de creştere şi fructificare a pomilor, decât cel unilateral. Se pretează
pentru măr şi păr (soiuri şi portaltoi de vigoare slabă şi submijlocie). Poziţia
orizontală a cordonului slăbeşte creşterea pomului, grăbind totodată fructificarea
şi garnisirea cu ramuri de rod.
Cordoanele orizontale sunt indicate pe un singur rând, lângă alei. Ele nu
valorifică spaţiul pe verticală, dar lângă alte forme mai înalte, produc efectul
estetic de etajare a vegetaţiei. Distanţele pe rând sunt de 2-2,5 m pentru
cordonul orizontal unilateral simplu şi suprapus şi de 3-4 m pentru cel bilateral.
Forma de U. Este un cordon cu două braţe verticale, paralele, distanţele
între ele la 40-60 cm (fig. 10.21).. Se conduce ca şi cordonul vertical, având grijă
ca cele două braţe să fie echilibrate în creştere. Dacă unul din braţe tinde să
devină prea viguros, se înclină; până se obţine egalarea vigorii braţelor. La
plantare, varga se scurtează la 30 cm, deasupra a 2 muguri orientaţi pe rând. Din
aceşti muguri apar lăstari, care, după ce ating lungimea de 50-60 cm, se curbează
la 20-30 cm de la baza lor şi apoi se dirijează vertical. Curbura să fie egală la
ambele braţe şi destul de scurtă (estetică).
Distanţele de plantare sunt de 80-120 cm pe rând. Se plantează pe un rând,
de-a lungul aleilor, zidurilor şi gardurilor, în locuri însorite. Se pretează pentru păr
şi măr (soiuri şi portaltoi de vigoare slabă şi submijlocie). înălţimea se limitează la
2,2-2,5 m (ca la toate cordoanele verticale).
Forma de U dublu. Are trunchiul tot de 30 cm. Primele două braţe se
ramifică fiecare sub formă de U simplu (fig. 10.21), rezultând 4 braţe verticale,
care se conduc ca la forma U simplu. Porţiunile orizontale ale celor două forme
de U să se afle la prima sârmă a spalierului (40 cm de la sol). Coturile să fie
uniforme (estetice). Spalierul se construieşte ca şi la cordonul vertical. În
fiecare an, braţele se scurtează la 40 cm (la următoarea sârmă a spalierului),
pentru a se obţine garnisirea lor uniformă. La 2-2,5 m se limitează înălţimea
gardului (pe ultima sârmă a spalierului).
Distanţa dintre braţe este de 40-60 cm, iar cea de plantare pe rând de 1,6-2,4
m. Braţele să fie uniforme ca vigoare.
222
Această formă dă rezultate bune la soiurile de păr şi măr de vigoare mijlocie

şi submijlocie, altoite pe portaltoi slabi sau submijlocii (M 106 la măr, gutui la
păr).
Fig. 10.18. Cordonul orizontal Fig.10.19. Drapel Marchand
Fig. 10.21. U simplu şi U dublu

Fig. 10.20. Palmeta Verrier şi
palmeta Candelabru
Fig. 10.22. Sistemul Cossonet Fig.10.23. Piramida candelabru
223
Palmetele artistice. Pot fi cu braţe verticale, oblice şi orizontale. Palmetele

cu braţe oblice pot alterna pe acelaşi rând cu cele orizontale, rezultând sistemul
Cossonet (fig. 10.22).
Palmeta Verrier cu 4 braţe. Se aseamănă cu forma de U dublu, dar diferă de
aceasta prin faptul că prezintă un ax central scurt (20-30 cm), toate cele 4 braţe
verticale fiind pornite din aceasta (fig. 10.20).
Distanţele dintre braţe sunt de 40-60 cm, iar distanţa de plantare pe rând de
1,6-2,4 m (ca şi la forma de U dublu). Cele două braţe din centru au tendinţa să
crească mai viguros decât cele laterale (deşi se începe formarea lor cu un an mai
târziu). Când se constată această tendinţă, braţele respective se înclină provizoriu,
pentru a le slăbi creşterea. Se foloseşte pentru aceleaşi specii şi soiuri ca şi forma
U dublu. Spalierul se instalează la fel. În fiecare an, braţele se scurtează la 40 cm,
pentru a se garnisi mai bine. În toate cazurile, scurtarea braţelor se face deasupra
unui mugur situat spre alee, pentru ca cicatricea rănii sa fie mascată (situată pe
partea opusă).
Palmeta candelabru cu 4 braţe. Are un trunchi de 30-40 cm şi două braţe
principale care iniţial se conduc orizontal, iar la distanţa de 75-90 cm de trunchi,
fiecare braţ orizontal se aduce la verticală. Pe fiecare braţ, în porţiunea orizontală,
se lasă câte o ramificaţie verticală, la 20-30 cm de la trunchi, obţinându-se în total
4 braţe verticale distanţate la 40-60 cm (fig. 10.20).. Să nu se depăşească aceste
distanţe, deoarece forma se obţine greu, braţele exterioare devenind prea lungi,
greu de menţinut în echilibru cu braţele interioare, care sunt mult mai scurte.
Se utilizează acelaşi spalier ca şi pentru forma de U dublu. În fiecare an,
braţele se scurtează la sârma următoare a spalierului (40 cm), pentru a obţine
creşterea şi garnisirea lor uniformă. Speciile şi soiurile ce se pretează pentru
această palmeta sunt aceleaşi ca şi la forma U dublu şi palmeta Verrier cu 4 braţe.
Palmeta în formă de evantai. Se utilizează la piersic. După plantare, tulpina
se scurtează la prima sârmă a spalierului (50 cm). Lăstarii se lasă să crească
liber. În anul următor, ramurile pomului se palisează pe spalier în formă de
evantai, lăsându-se şi un ax central. Dacă spaţiul permite, unele ramuri se bifurcă
la lungimea de 50-70 cm.
După formarea ultimei şarpante, axul central se suprimă. Această formă se
obţine şi se întreţine uşor, previne tăierile severe şi favorizează o creştere şi
garnisire uniformă a scheletului. între şarpante, în partea lor periferică, distanţele
să fie de 60-80 cm. Plantarea pomilor se face la 4 m între rânduri şi 3 m pe rând.
Coroana Solax reprezintă un ax vertical modificat, la care atât
prelungirea axului cât şi elementele de semischelet care există pe lungimea
acestuia, sunt dirijate arcuit. (fig. 10.24).
Coroana a fost concepută în anul 1990, de către Jean-Marie Lespinasse şi
colaboratorii săi, pe baza observaţiilor făcute asupra comportării pomilor
conduşi ca ax vertical sau Solen.
Pomul are un trunchi de 0,5 - 0,6 m şi atinge o înălţime de 2,0 -2,5 m. Pe
ax se găsesc inserate în spirală ramuri de semischelet şi rod, cu direcţie de
creştere arcuită şi descendentă.
224
Folosindu-se la pomi cu sistem de înrădăcinare superficial (portaltoi

M9, M26), aceştia necesită un sistem de susţinere reprezentat de un spalier
cu 1 - 2 sârme, sau tutorare individuală. Este nevoie de asemenea, în perioada de
formare, de cârlige şi „S"-uri din sârmă pentru arcuirea ramurilor.
Este o coroană care dă rezultate foarte bune la măr, fiind recomandată
pentru majoritatea soiurilor.
Distanţele de plantare recomandate sunt de 3,5 - 4,0 m x 1,25 -1,5,
obţinând o densitate de 1.666-2.312 pomi/ha. Lăţimea gardului fructifer ajunge
la 1,60 - 1,80 m.
Fig. 10.24.-Coroana Solax

(după N. Cepoiu)
Pe durata fructificării se urmăreşte reînnoirea permaentă a ramurilor de

semischelet prin eliminarea celor epuizate, aplecate prea mult sub greutatea
rodului. În prezent se desfăşoară cercetări de extindere a acestei forme de coroană
şi la alte specii cu ar fi părul, cireşul şi chiar nucul.
Solen
Această formă de coroană este destinată soiurilor standard (tipurile III şi IV
de fructificare), altoite pe portaltoi de vigoare slabă (M9, M26). (fig. 10.25).
În anul întîi, primăvara, pomii plantaţi sub formă de vergi se scurtează la 1
m de la nivelul solului. Soiurile mai viguroase se scurtează la 1,2 m.
După dezmugurire se suprimă toţi mugurii din zona de proiectare a
trunchiului până la 80 cm de la nivelul solului. Când lăstarii depăşesc cu 15-20 cm
prima sârmă a spalierului, întinsă cu 30 cm mai sus de nivelul de tăiere al
vergilor, se aleg doi orientaţi în direcţii opuse de-a lungul rândului. Ceilalţi se
suprimă.
225
În anul al doilea, înainte de pornirea pomilor în vegetaţie, ramurile se

înclină orizontal, fixîndu-le în această poziţie de sârma de sus a spalierului .
În timpul vegetaţiei, când lăstarii înregistrează lungimea de 10-15 cm, cei
apăruţi pe trunchi, în zona curburii şarpantelor şi pe latura lor superioară se
plivesc.
Fig. 10.25 - Formarea coroanei Solen:

(după Gh. Cimpoieş, 2002)
a; b c; d -anul I; e -anul II; f- anul III; g -anul IV după plantare.
În anul al treilea, primăvara, se suprimă toate ramurile amplasate mai jos de

la punctul de curbură al şarpantelor şi cele de pe latura lor superioară, dacă n-au
fost eliminate în urma lucrărilor în verde. Pe părţile laterale ale fiecărei şarpante se
aleg 4-5 ramuri cu un unghi de inserţie mare, care se scurtează dacă depăşesc lungimea
de 55-60 cm.
În timpul vegetaţiei se plivesc lăstarii apăruţi pe latura superioară a
şarpantelor şi a ramurilor de semischelet.
În anul al patrulea, primăvara, continuă lucrările de formare a
semischeletului. Se lasă de la 12 până la 16 ramuri de semischelet, repartizate de o
parte şi alta a celor două şarpante orizontale. Prin tăieri de transfer ale ramurilor de
semischelet de la baza şarpantelor este ocupat spaţiul fără ramuri între punctele de
curbură a lor. Se suprimă ramurile amplasate pe latura superioară a şarpantelor şi cele
verticale de pe semischelet.
În anii următori menţinerea formei de coroană la parametrii proiectaţi se
realizează prin amplasarea spaţială uniformă a ramurilor de semischelet şi limitarea
grosimii şi înălţimii gardului fructifer.
226
Tesa
Coroana poate fi utilizată pentru soiurile standard (tipurile III şi IV de
fructificare), altoite pe portaltoi de vigoare slabă (M9, M26), soiurile de tipurile I şi II
de fructificare necesită cheltuieli suplimentare la înclinarea ramurilor. Pentru
înfiinţarea plantaţiei se utilizează pomi sub formă de vargă bine dezvoltaţi cu
lungimea de 1,5-1,8 m, cu lăstari anticipaţi în partea superioară. Prezenţa ramurilor
laterale în zona de până la 80 cm este inutilă. De aceea, pomii trebuie pregătiţi în
pepinieră special pentru a forma această coroană. Această problemă se soluţionează uşor
prin proiectarea zonei coroanei la înălţimea corespunzătoare.
În anul întîi, primăvara, tăierea se efectuează în funcţie de vigoarea soiului
şi prezenţa sau lipsa pe ax a ramurilor laterale.
Pomii se scurtează în funcţie de vigoarea soiului la 1,20-1,50 m de la nivelul
solului. Sârma spalierului va fi instalată la 20 cm mai jos de nivelul de tăiere al pomilor.
Dacă plantaţia se înfiinţează cu pomi de doi ani cu ramuri laterale sau de un
an cu ramuri anticipate, în zona de cca 40 cm se păstrează acelea cu unghi de ramificare
mare şi se scurtează la 2 muguri cele viguroase cu poziţie verticală. Toate ramurile
amplasate mai jos de zona coroanei se suprimă.
Când lăstarii înregistrează o lungime de 20-25 cm, se aleg 5-6 pentru
formarea ramurilor de semischelet. De asemenea, se lasă lăstarul de prelungire al
axului şi concurentul său, care se ciupesc la 10 cm. Ei se lasă temporar pentru a
favoriza creşterea lăstarilor amplasaţi mai jos, sub un unghi de ramificare mai mare.
Lăstarii aleşi pentru formarea ramurilor de semischelet trebuie să fie bine
dezvoltaţi şi dispuşi uniform în jurul axului. Cei care au poziţie verticală, se înclină şi se
palisează. Ceilalţi lăstari se plivesc.
Fig. 10.26 - Formarea coroanei Tesa:

a; b -anul I; c; d -anul II; e- anul III după plantare.
În anul al doilea, primăvara, pomii nu se taie. Ramurile de semischelet se

înclină spre orizontală prin atîrnarea de greutăţi sau se palisează.
În timpul vegetaţiei, când lăstarii înregistrează lungimea de 15-20 cm, se
scurtează prelungirea axului prin transfer la cea mai de sus ramură de semischelet. Se
suprimă lăstarii de pe ax şi cei amplasaţi pe latura superioară a ramurilor de
semischelet.
227
În anul al treilea, primăvara, lucrările de formare a coroanei, ca şi în anul precedent,

sunt reduse la minimum. Se suprimă ramurile anuale de pe ax şi latura superioară a
ramurilor de semischelet, dacă au rămas în urma lucrărilor în verde. Cantitatea de
ramuri de semischelet se reglează definitiv. În funcţie de vigoarea soiului sunt lăsate
de la 5 până la 7 ramuri de semischelet. Ramurile de garnisire nu se scurtează.
În timpul vegetaţiei, lucrările vor continua după aceleaşi principii, pentru
garnisirea ramurilor de semischelet şi asigurarea unei distribuţii spaţiale uniforme a
acestora în coroană. De pe ax şi latura superioară a ramurilor de semischelet se
suprimă toţi lăstarii. Cu aceasta se încheie formarea coroanei.
Tatura Trellis
Pomii conduşi după această formă de coroană au un trunchi de 0,3-0,4 m
înălţime şi două şarpante orientate în direcţii opuse sub un unghi de 60-70° faţă de
orizontală, perpendicular pe rândul de pomi. Unghiul dintre şarpante este mai mic
pentru soiurile spur. În funcţie de asociaţia soi/portaltoi pe şarpante, în părţile lor
laterale, pot fi amplasate subşarpante. Astfel, fiecare subşarpantă se aseamănă cu
axul unei palmete. Subşarpantele sunt orientate în direcţiile opuse ale
planului oblic. În plantaţiile de piersic, cât şi de măr, de mare densitate subşarpante
nu se lasă. Este necesar de un sistem special de susţinere în formă de "V".
A fost concepută de D.Charmles la Staţiunea Experimentală "Tatura" din
Australia.
Fig. 10.27 Tatura Trellis

228
10.3. Lucrări de formare a coroanelor
Formarea coroanelor se realizează în perioada de tinereţe a pomilor prin

operaţii de schimbare a poziţiei ramurilor şi tăieri, urmărindu-se în acelaşi timp
realizarea completă a scheletului cât şi intrarea cât mai timpurie a pomilor pe rod.
Pentru realizarea acestor două obiective, în aplicarea lucrărilor de formare
este necesar să se ţină seama de următoarele principii generale.
1) Stimularea rodirii şi temperarea creşterii la pomii tineri. Pentru
formarea coroanei se evită pe cât posibil tăierile şi se utilizează, cu precădere,
schimbarea poziţiei ramurilor. Practic se fac tăieri numai dacă sunt strict necesare
şi nu pot fi suplinite prin schimbarea poziţiei ramurilor, în acest caz tăierile
trebuie să se rezume la suprimări şi foarte puţine scurtări.
2) Utilizarea cu precădere a operaţiilor în verde comparativ cu cele
efectuate în perioada de repaus, care constituie întotdeauna o pierdere de
substanţă sintetizată.
3) Nu trebuie aplicat „şablonul" coroanei la toate speciile şi soiurile,
formarea coroanei se va face în mod diferenţiat, în funcţie de particularităţile de
creştere a acestora. În primii ani se pot tolera chiar ramuri supranumerare (ieşite
din „şablon") care vor fi suprimate apoi, graduat, în decursul timpului.
4) Scheletul coroanelor trebuie să fie format cât mai repede şi numai de
dimensiunile strict necesare, pentru a ocupa spaţiul destinat pomului şi pentru a
susţine recolta. În prezent se preferă reducerea scheletului permanent şi înlocuirea
lui cu schelet înlocuibil (ramuri de semischelet).
5) Toate elementele scheletului trebuie să fie garnisite cu ramuri de
semischelet şi de rod, indiferent de forma de coroană, astfel încât să capteze
maximum de lumină.
6) Realizarea echilibrului vertical şi orizontal al pomului, urmărind să se
stimuleze acele părţi ale coroanei care cresc mai slab şi să se tempereze creşterea
ramurilor cu vigoare exagerată.
Formarea coroanei se realizează prin succesiunea an de an şi pentru fiecare
organ ce completează scheletul a următoarelor etape: a) provocarea ramificării;
b) stabilirea destinaţiei ramificaţiilor apărute; c) conducerea ramificaţiilor în
funcţie de destinaţia stabilită.
Provocarea ramificării se poate obţine prin o serie de operaţii tehnice
(decorticare inelară, crestare, ciupirea lăstarilor etc.) dar în mod curent se
utilizează scurtarea în perioada de repaus. Se scurtează varga după plantare, la
nivelul primului etaj, se scurtează axul pentru cel de al doilea etaj, se scurtează
şarpanta la nivelul primei ramificaţii de ordinul II etc.
Deşi scurtarea este contraindicată în perioada de tinereţe, în cazul concret ea
constituie „un rău indispensabil".
Desigur că, în urma scurtării nu apare numai ramura dorită sau etajul format
exact din numărul de şarpante necesare astfel că se impune etapa următoare.
În unele cazuri fericite, pomii formează ramificaţii anticipate (unele vergi în
pepinieră) situaţie în care se trece direct la etapa a doua.
229
Stabilirea destinaţiei ramificaţiilor presupune alegerea, dintre cele apărute în

urma scurtării, a celor ce vor completa scheletul. Alegerea se poate începe chiar
în momentul provocării ramificării, în sensul că se extirpă mugurii ,care ar putea
forma ramificaţii nedorite sau se poate face mai târziu prin plivirea lăstarilor
apăruţi în poziţii neconvenabile (de ex. concurentul). Prin ambele variante se
evită consumul de substanţe pentru formarea unor organe inutile coroanei, care în
mod frecvent sunt suprimate mai târziu. În practică, din păcate, alegerea se face
abia în anul următor concomitent cu provocarea unei noi ramificări.
Dintre ramurile apărute în urma scurtării, pentru a forma viitoarele şarpante,
se aleg acelea care se apropie cel mai mult de forma de coroană aleasă. Pentru
prevenirea dezbinării şarpantelor o importanţă deosebită o prezintă legătura dintre
acestea şi ax sau trunchi. Ramurile inserate sub unghiuri mici prezintă cea mai
slabă rezistenţă şi invers.
De asemenea, trebuie amintit faptul că ramurile care cresc imediat sub
punctul de scurtare a axului sunt necorespunzătoare pentru şarpante iar cel situate
cel mai jos rămân slab dezvoltate. De aceea, se impune ca alegerea să se facă
chiar în stadiul de lăstari, când au 10-15 cm, lăstarii nepotriviţi sunt opriţi din
creştere prin ciupiri repetate.
Conducerea ramificaţiilor apărute în urma scurtării depinde desigur de
destinaţia care li s-a dat :
a) Ramurile destinate a deveni şarpante, sunt conduse în poziţia
caracteristică formei de coroană (prin înclinare sau prin transfer de creştere). Se
mai urmăreşte ca aceste ramuri să fie echilibrate între ele, dacă formează etaje.
Astfel se stimulează creşterea celor debile prin aşezare în poziţie verticală sau
efectuarea unei crestări deasupra punctului de inserţie. În acelaşi timp se
diminuează vigoarea celor puternice prin: înclinarea în poziţie oblică, crestare sub
punctul de inserţie, taiere severă în uscat sau ciupirea repetată a lăstarului
terminal.
Deoarece, şarpantele constituie baza scheletului se urmăreşte ca
unghiurile de ramificare să fie mari iar punctele de inserţie să fie distanţate pe ax.
Prin conducerea coroanei trebuie realizat un echilibru în plan vertical,
astfel încât şarpantele de la baza coroanei să fie mai groase şi mai lungi decât cele
din partea superioară (fig. 10.28).
Pe măsură ce creşte unghiul de ramificare, vigoarea şarpantelor scade şi invers.
Datorită polarităţii, ramurile din partea superioară a coroanei au tendinţa de a
deveni mai viguroase decât cele situate mai jos. De asemenea, pe aceiaşi şarpantă,
subşarpantele trebuie să scadă ca vigoare de la bază spre vârf (fig. 10.29.).
În cazul formelor de coroană etajate, este necesară realizarea unui
echilibru în plan orizontal, respectiv ramurile care aparţin aceluiaşi etaj, să fie
egale ca grosime şi lungime.
Această cerinţă se realizează când ramurile dintr-un etaj au unghiuri de
ramificare egale.
Dezechilibru apare atunci unghiurile de ramificare sunt diferite, ducând la
creşterea neuniformă a ramurilor
230
b) Ramurile apărute în urma scurtării anterioare, care nu sunt necesare la

formarea scheletului coroanei, pot fi transformate ramuri de semischelet sau de
rod. În acest scop ele sunt arcuite sau înclinate la orizontală sau sub orizontală,
astfel că în curând, se încarcă de muguri de rod şi apoi de fructe.
Fig. 10.28. Realizarea echilibrului coroanei pomilor prin

subordonarea etajelor între ele.
Fig. 10. 29. Subordonarea subşarpantelor în cadrul unei şarpante.
10.4. Lucrări de întreţinere a coroanelor

Aceste lucrări se referă în principal la tăieri şi la schimbarea poziţiei
ramurilor. Ele se aplică după intrarea pomilor pe rod şi până la defrişarea
plantaţiilor şi au ca obiective principale următoarele: normarea producţiei de
231
fructe, prevenirea îndesirii şi degarnisirii coroanei, menţinerea formei şi

volumului iniţial al coroanei, eliminarea sau diminuarea pe cât posibil a entropiei
etc.
Toate aceste obiective precum şi altele se realizează prin:
- reechilibrarea tuturor elementelor macrostructurii vegetative prin
schimbări de poziţie, suprimări, scurtări şi reducţii, astfel încât să se realizeze o
rărire şi chiar o reîntinerire a pomilor;
- limitarea înălţimii pomilor şi evitarea îndesiri, prin suprimarea sau
scurtarea axului şi a tuturor ramurilor cu poziţie verticală apărute pe şarpante;
- eliminarea ramificaţiilor suplimentare apărute pe şarpante, mai ales în
apropierea inserţiei ramurilor de prelungire, precum şi acelor de pe ax între etaje;
- suprimarea ramurilor lacome şi concurente, a celor bolnave, dezbinate,
atârnânde.
Toate aceste operaţiuni se realizează într-o anumită ordine logică: limitarea
înălţimii şi lărgimii coroanei; limitarea grosimii coroanei; păstrarea echilibrului
între partea superioară şi cea inferioară a coroanelor etc.
Odată cu înaintarea în vârstă, vigoarea de creştere a pomilor scade
concomitent cu producţia, mai ales a calităţii acesteia. De aceea, în această
perioadă se va stimula creşterea pomilor, prin tăieri de reducţie a ramurilor de
schelet corelată cu fertilizări echilibrate.
La început scurtările sunt moderate şi se rezumă la lemn de 3-5 ani,
deasupra unei ramificaţii care preia creşterea.
În urma lucrărilor de tăiere şi fertilizare pomii îşi recapătă vigoarea prin
creşteri anuale de 30-40 cm şi prin diferenţierea mugurilor de rod. Aceste efecte
se manifestă timp de 4-5 ani, după care creşterile scad din nou. În acest caz se
impun tăieri mai severe în lemn mai bătrân de 5-6 ani, uneori chiar mai vechi.
Dacă ramurile tăiate sunt mai groase (7-8 cm la pomaceae şi 5-6 cm la
drupaceae), se iau măsuri de acoperire a rănilor.
Tăierile de fructificare au drept scop menţinerea proceselor de creştere,
rodire şi entropie în echilibru fiziologic.
Aceste operaţii constituie principala verigă agrotehnică în obţinerea
producţiilor mari, constante şi de calitate. Se aplică în general, ramurilor de
schelet şi de rod în fiecare an.
Ramurile de semischelet constituie pentru majoritatea speciilor principalul
suport al producţiei. Acestea parcurg în evoluţia lor mai multe etape: creşterea,
formarea ramurilor şi a mugurilor de rod, producţia şi degarnisirea progresivă şi
regenerarea. Durata acestor etape este influenţată de specie, soi, agrotehnica aplicată etc.
Tăierile care se aplică ramurilor de semischelet depind, în afară de etapa în
care se găseşte ramura respectivă, şi de vârsta pomului, precum şi de încărcătura de rod.
Perioada de tinereţe a pomilor coincide cu creşteri şi ramificări puternice,
concomitent cu o ganisire accentuată cu ramuri de rod. Este recomandată
păstrarea acestor elemente în coroană, pentru grăbirea intrării şi temperarea
creşterii. Tăierile de fructificare se vor reduce la maximum, iar cele efectuate se
vor baza pe rărirea ramurilor cu poziţie incorectă sau prea viguroase.
232
Către sfârşitul acestei perioade, macrostructura vegetativă a coroanei

trebuie să fie garnisită cu formaţiuni ale microstructurii roditoare în poziţii
favorabile, pentru o bună receptare a luminii şi a hranei.
În perioada de rodire maximă tăierile de fructificare au ca principale
obiective normarea încărcăturii de rod şi reîntinerirea ramurilor de schelet şi de
rod prin următoarele operaţii:
- reducerea lemnului de 3-4

ani la lemn de 2 ani;
- ramurile de semischelet
subţiri, care depăşesc 70-80 cm şi
sunt atârnânde, vor fi reduse la 1/3
Fig. 10.30. - Regenerarea vetrelor de sau chiar eliminate dacă producţia
rod (după Cepoiu N., 2000) este normală;
- ramurile de semischelet
viguroase sunt păstrate întregi dacă dispun de suficient spaţiu, dar trebuie rărite
ramurile de rod la jumătate;
- ramurile de rod complexe ("vetrele"), şi în vârstă (4-5 ani), sunt
regenerate prin reducţii la 2-3 muguri de rod (figura 10.30).
La sfârşitul acestei perioade raportul optim dintre mugurii vegetativi şi cei
floriferi trebuie să fie de 2-3/1.
Tăierile de fructificare sunt mult mai severe în anii cu încărcătură de rod
foarte mare şi mai reduse sau chiar pot lipsi în anii cu puţini muguri de rod.
În perioada de declin a pomilor prin tăierile de fructificare se urmăreşte
normarea încărcăturii de rod, dar în primul rând întinerirea ramurilor de
semischelet şi de rod.(fig. 10.31).
Fig. 10.31 - Tăieri de reîntinerire a ramurilor de semischelet

(după Cepoiu N., 2000)
233
În general, se urmăresc principiile deja prezentate la care se mai adaugă:

- eliminarea coturilor, a porţiunilor ştrangulate, a celor alungite care
îngreunează circulaţia sevei etc;
- apropierea rodului de sursa de hrană şi apă, împiedicând totodată
degarnisirea pomilor.
10.5. Mecanizarea tăierii pomilor

Tăierea pomilor necesită un volum mare de forţă de muncă (25-30 % din
totalul cheltuielilor), precum şi o calificare corespunzătoare a muncitorilor.
Cercetările efectuate în acest domeniu au condus la obţinerea unor
rezultate. În acest sens s-au folosit maşini cu bare cositoare (unice şi multiple) sau
maşini de tăiat cu discuri, prin care se limitează înălţimea şi grosimea gardurilor fructifere
(fig. 10.32).
Din experienţa acumulată până în prezent se recomandă tăierea de
limitare a înălţimii pomului în fiecare an, iar tăierea de limitare a grosimii
gardului fructifer odată la doi ani alternând cele două feţe.
Tăierea mecanizată provoacă de regulă o ramificare puternică la
exteriorul coroanei. De aceea este absolut necesar ca aceste lucrări să se
completeze şi să se corecteze prin tăieri manuale.
Fig. 10.32. Tăierea mecanizată la pomi

(după N. Ghena şi colab. 2004)
A –limitarea grosimii gardului fructifer (hedging).

B –limitarea înălţimii (topping)
Rezultate mai bune în tăierea mecanizată a pomilor s-au obţinut prin

folosirea foarfecelor pneumatice sau hidraulice mânuite de muncitori. Astfel
productivitatea muncii creşte cu 15-20 % (M. Cotorobai, 1985).
234
Perioadele optime de efectuare a tăierilor mecanizate depind de specie: la

drupaceae se recomandă tăierile „în verde”după recoltarea fructelor iar la
pomaceae în timpul perioadei de repaus după depăşirea temperaturilor scăzute.
Rezultate mai bune s-au obţinut la tăierea mecanizată a arbuştilor, însă şi
în acest caz lucrarea trebuie completată şi corectată prin tăieri manuale.
Biomasa rezultată în urma tăierilor se poate mărunţi şi introduce în sol ca
fertilizant organic.
10.6. Sisteme de întreţinere a solului în plantaţiile pomicole
Lucrările de întreţinere a solului din livezi alături de celelalte verigi

agrotehnice concură la obţinerea unor producţii ridicate de fructe şi la o
eficienţă economică ridicată în pomicultură. Oricare ar fi sistemul ales
aceasta trebuie să urmărească în principal: prevenirea şi combaterea
eroziunii solului; menţinerea şi îmbunătăţirea proprietăţilor fizico-chimice şi
biologice ale solului; încorporarea uniformă a îngrăşămintelor chimice şi
organice cât mai aproape de zona de răspândire a sistemului radicular fără
vătămarea acestuia; distrugerea buruienilor care constituie princpalii
concurenţi pentru apă şi substanţe nutritive ale pomilor.
Alegerea sistemului de întreţinere şi de lucrare a solului se face în
funcţie de o serie de elemente printre care de primă importanţă sunt:
sistemul de cultură, orografia terenului, condiţiile climatice, însuşirile fizice ale
solului şi dotarea tehnică cu maşini şi utilaje. Nu se poate recomanda un
sistem de lucrare a solului valabil pentru orice condiţii. Dacă ne referim, de
exemplu, la livezile situate pe terenurile în pantă, trebuie folosit acel sistem
de întreţinere care să asigure o cât mai bună conservare a solului; în zonele mai
secetoase sistemul de întreţinere trebuie să urmărească cu precădere acumularea şi
menţinerea apei în sol etc.
Sistemul de întreţinere a solului influenţează regimul hidric din sol,
porozitatea stratului superior al solului, dezvoltarea microorganismelor din sol
etc. şi prin aceasta are un efect direct asupra dezvoltării pomilor, producţiei şi
calităţii acesteia.
Toate intervenţiile cu caracter agronomic la nivelul solului se corelează cu
activităţile biologice şi împreună intervin în metabolismul pomului.
Solul în plantaţiile pomicole poate fi întreţinut în mai multe moduri: ogor
lucrat, ogor lucrat combinat cu erbicidare, culturi intercalate, culturi cu
îngrăşăminte verzi, ogor înierbat şi mulcirea solului etc.
Ogorul lucrat este un sistem folosit mult în plantaţiile intensive şi
superintensive aflate pe rod, amplasate pe terenuri mijlocii sau uşoare, plane sau
cu panta sub 6%, în zone în care precipitaţiile sunt sub 650 mm şi nu au caracter
torenţial, care să declanşeze eroziunea solului. În plantaţiile cu rândurile orientate
din deal în vale, acest sistem de întreţinere a solului contribuie la eliminarea
excesului de umiditate, fenomen întâlnit frecvent pe asemenea terenuri.
235
Ogorul lucrat are avantajul că elimină în totalitate concurenţa buruienilor şi

ameliorează regimul de căldură şi aer din sol. Ca dezavantaje precizăm că acest
sistem degradează structura solului, favorizează tasarea în profunzime,
prelungeşte vegetaţia, slăbind prin aceasta rezistenţa la ger a pomilor; totodată
necesită un consum ridicat de energie şi manoperă.
Dezavantajele de ordin tehnologic, biopedologic şi fizico-mecanice
recomandă acest sistem numai în zone aride, neirigate etc. (G. Grădinariu ,1994).
În vederea utilizării acestui sistem se execută arătura de toamnă la adâncimi
variabile funcţie de specie, soi, portaltoi şi natura solului. Pe solurile mai grele,
umede şi reci, caracteristice zonelor mai înalte, pentru a evita vătămarea
rădăcinilor, adâncimea arăturilor va fi de 10-15 cm, în plantaţiile pe rod, cu
portaltoi cu înrădăcinare superficială (M9, M26, MM 106) şi de 15-20 cm în cazul
portaltoilor cu înrădăcinare mai adâncă (franc, A2, Mll).
În perioada de vegetaţie, se execută pe intervale 3-4 lucrări cu grapa cu
discuri în alternanţă cu cultivatorul. Pe rândul de pomi se execută 3-4 praşile
manuale sau mecanice cu ajutorul utilajelor dezaxabile (freză, cultivator, disc).
(fig. 10.33.).
În zonele colinar-montane dezavantajele acestui sistem se amplifică şi în
consecinţă,ogorul lucrat trebuie folosit cu multă prudenţă şi numai combinat cu
alte sisteme de întreţinere.
Totodată mai precizăm, că ogorul lucrat imprimă fructelor anumite
caractere calitative negative, sensibilitate la bolile fiziologice şi o perioadă de
păstrare mai scurtă etc.
Ogorul lucrat combinat cu erbicidare.
Scopul principal al folosirii erbicidelor în pomicultură constituie
eficacitatea pe care o au asupra buruienilor. În anii cu precipitaţii abundente pe
terenuri cu îmburuienări secundare, aplicarea erbicidelor protejează cultura de
concurenţa buruienilor, în perioadele critice, în care o combatere cu mijloace
mecanice nu este posibilă.
Fig. 10.33. Lucrarea solului pe rândul de pomi

cu discul lateral
236
În pomicultură se folosesc cantităţi însemnate de îngrăşăminte organice,

începând cu lucrările de pregătire a terenului şi înfiinţarea plantaţiilor, precum şi
în anii de rodire a pomilor. De fiecare dată când se administrează astfel de
îngrăşăminte, se realizează şi o îmburuienare puternică a solului, pe porţiunile
fertilizate apărând de regulă specii de buruieni greu de combătut cum sunt:
Agropyron repens. Cirsium arvense, Convolvulus arvensis etc.
Efectele directe ale folosirii erbicidelor sunt următoarele: eficienţa în timp,
economie de forţă de muncă mecanică şi manuală, creşterea productivităţii muncii
pe unitatea de produs efectiv recoltat, sporul de producţie realizat, cantitatea de
produs real recoltat, manipulat, condiţionat şi valorificat, maturarea uniformă şi
mai timpurie a fructelor etc.
Acest sistem constă în lucrarea solului numai în prima parte a perioadei de
vegetaţie. În a doua parte a verii, începând din luna iulie, când regimul torenţial al
ploilor declanşează cele mai mari procese de eroziune, lucrările se întrerup, iar
solul se lasă să se înierbeze natural.
Pe lângă protecţia solului împotriva eroziunii se asigură accesul relativ uşor
al agregatelor în plantaţie, pentru efectuarea lucrărilor tehnologice. Acest sistem
este indicat în plantaţiile intensive situate pe versanţi cu panta de până la 14-15 %.
Pe rândul de pomi solul se lucrează primăvara şi se erbicidează.
Administrarea erbicidelor în plantaţiile intensive de pomi şi arbuşti fructiferi se
execută în general pe rândul de pomi, pe o fâşie lată de 1-2 m, funcţie de vârsta
pomilor şi lăţimea gardului fructifer, fâşie care se lucrează greu mecanizat.
Aplicarea erbicidelor se poate face manual (pe suprafeţe mici) sau mecanic
cu instalaţia EEL-2 + tractorul U 445 D.T., montată în faţa acestuia şi în agregat
cu una din maşinile de stropit MST 900 sau MSPC-300. La pompa de stropit
MST 900, instalaţia EEL-2 se poate înlocui cu două furtunuri prevăzute cu lănci,
deservite de doi muncitori.
Conceptul de combatere integrată constă în elaborarea unor energii care să
cuprindă toate mijloacele preventive şi de combatere, cu rezultate reale, mai
economice şi mai sănătoase. Aceste strategii nu exclud folosirea produselor
chimice (erbicide), dar acestea sunt utilizate raţional şi numai în dozele strict
impuse de normele de mediu al ecosistemului.
Noutatea impusă de acest concept este stabilirea unui anumit grad de
infestare tolerabil cu buruieni, numit în literatura de specialitate prag de
dăunare.
Folosirea diferitelor metode este aceea de combatere raţională a buruienilor,
fără efecte secundare negative, iar scopul urmărit este combaterea buruienilor
până la nivelul la care ele nu mai produc pagube importante economic în anul de
cultură şi cel ce urmează.
Cea mai importantă metodă utilizată pe plan mondial în combaterea
buruienilor este metoda chimică alături de care o însemnătate deosebită o au
combaterea mecanică şi prin metode biologice.
Pentru combaterea buruienilor în sistem integrat se foloseşte îmbinarea
armonioasă a metodelor agrotehnice, chimice, preventive şi organizatorice (fig.
10.34.). (Adina Perianu, 2003).
237
În pomicultură se folosesc erbicide de contact (Gramaxone, Reglone,

D.N.O.C., Fusilade, Tiuran, Paraquat, Diquat etc) sau sistemice (Simazin,
Caragard, Livezin, Ustinex, Pitezin-B, Devinol, Roundup, Venzar, Betanol, Targa
etc.)
Erbicidarea în pomicultură trebuie să se efectueze cu restricţii mai ales în
primii 3- 4 ani de la plantare la toate speciile şi mai ales la drupaceae (prun, cais).
Fig. 10.34 Strategia de combatere a buruienilor în livezi

(după Adina Perianu, 2003)
238
Culturile intercalate constau în cultivarea intervalelor din livezile intensive

şi extensive în primi 2-3 ani după plantare. În livezile clasice, cu distanţe mai mari
de 4 m între rânduri, cultivarea intervalelor se poate face o perioadă mai mare de
timp, până la definitivarea coroanelor.
În zonele colinar-montane, unde nu se pune problema concurenţei pentru apă,
culturile intercalate contribuie la folosirea raţională a pământului şi la obţinerea
unor produse agroalimentare suplimentare, avantaje care se realizează numai cu
respectarea următoarelor reguli:
 cultivarea alternantă a intervalelor, pentru a permite efectuarea tratamentelor
fitosanitare la momentele optime;
 aplicarea unor cantităţi de îngrăşăminte suplimentare pentru producţia
culturilor intercalate;
 cultivarea cu precădere a plantelor agroalimentare cu talie mică şi a căror
parte comestibilă se dezvoltă în pământ (cartofi, morcov, ţelină, ceapă,
usturoi etc), în felul acesta evitându-se contactul direct al produselor cu
pesticidele utilizate;
 executarea lucrărilor de îngrijire la timp şi în condiţii optime, atât pomilor
cât şi culturilor intercalate.
Pentru culturi intercalate se recomandă: leguminoase pentru boabe,
legume, culturi de căpşun, culturi furajere care se vor cosi până la începutul verii şi
mai puţin rădăcinoasele (sfeclă) care sunt mari comsumatoare de hrană şi apă.
Nu se vor cultiva cerealele prăşitoare (porumb, sorg), deoarece au talie
mare şi înrădăcinare profundă, iar consumul lor maxim de biominerale şi apă
coincide cu fenofaza de creştere intensă a lăstarilor, când nevoile de apa şi hrană ale
pomilor sunt mari
Ogorul cu îngrăşăminte verzi prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.
Ca avantaje precizăm: măreşte conţinutul solului în materie organică;
reduce procesul de eroziune a solului; împiedică procesul de îmburuienare şi
intensifică activitatea microorganismelor aerobe; înlătură excesul de umiditate;
reduc amplitudinile de temperatură; favorizează structurarea solului şi obţinerea
unor fructe cu calităţi superioare şi capacitate bună de păstrare.
Dezavantajele acestui sistem sunt: culturile respective concurează pomii în
consumul de apă şi hrană, costul de producţie a fructelor este mai ridicat etc.
Culturile pentru îngrăşăminte verzi pot fi de toamnă, de primăvară şi de
vară, funcţie de momentul înfiinţării culturilor.
Ca plante se pot folosi: orzul, secara, borceagul, trifoiul, facelia,
lupinul, bobul etc. Acestea se încorporează în sol la înflorire, când au
conţinutul maxim de substanţe nutritive.
Înierbarea solului
Înierbarea artificială parţială este sistemul cel mai indicat şi mai eficient
din plantaţiile situate pe pante neamenajate sau amenajate în terase, din zonele cu
precipitaţii de peste 700 mm.
239
În plantaţiile intensive şi superintensive de tip comercial, înierbarea

intervalelor dintre rânduri protejează solul împotriva eroziunii, menţine şi reface
structura acestuia şi asigură traficul tehnologic al agregatelor în orice perioadă.
Totodată, prin reducerea numărului de lucrări aplicate solului, se obţin importante
economii de carburanţi şi forţă de muncă.
Experienţele au arătat că prin înierbarea intervalelor dintre rânduri în
plantaţiile intensive, unde gradul de acoperire a solului a fost de 100%, scurgerile
de suprafaţă s-au redus cu 83%, iar pierderile de solcu 93% faţă de ogorul negru (I. Neamţu, 1980).
Pentru înierbarea intervalelor se pot folosi fie amestecuri de ierburi
alcătuite numai din graminee (Lolium perene, Dactylis glomerata, Phleum
pratense, Festuca rubra) şi leguminoase (Trifolium repens, T. pratense, Lotus
corniculatus etc.).
Semănatul ierburilor se face primăvara, în teren bine pregătit, alternativ
(într-un an un interval, în anul următor celălalt). Pe rândurile de pomi (1-2 m)
solul se erbicidează anual. Iarba se coseşte de 4-5 ori pe vară când ajunge la
înălţimea de 15-20 cm şi se lasă pe interval ca mulci. După fiecare coasă se
fertilizează cu 20-25 kg. N s.a./ ha.
Rezultatele obţinute în ţara noastră pe diferite tipuri de sol şi pante situate
în zone cu precipitaţii abundente, au scos în evidenţă eficienţa agroameliorativă a
acestui sistem de întreţinere comparativ cu ogorul lucrat.
Totodată nu s-au înregistrat efecte negative asupra creşterii, iar producţiile au fost
practic egale cu cele din ogorul lucrat (Gh. Bădescu, 1976; I. Dumitrache 1977; A. Lazăr, 1978).
Totodată fructele obţinute din aceste plantaţii întreţinute după acest sistem
au calităţi superioare şi capacitate mare de păstrare (A. Gherghi , 1979; G Grădinariu, 1988).
Înierbarea intervalelor prezintă o importanţă deosebită şi pentru plantaţiile
de arbuşti fructiferi (afin, coacăz, zmeur etc.) din zonele colinar-montane.
Precizăm însă că, spre deosebire de celelalte specii pomicole, unii arbuşti, cum
sunt coacăzul şi afinul, au un sistem radicular mai fin şi care pe solurile mai grele
şi umede se dezvoltă în stratul superficial de sol (10-40 cm). De aceea, aceştia nu
suportă în nici o etapă a vieţii îmburuienarea sau înţelenirea, fapt ce impune,
lucrarea obligatorie a solului pe rândul de plante.
Pentru majoritatea zonelor pomicole din ţară, cele mai bune rezultate s-au
obţinut când s-au folosit benzile înierbate în alternanţă cu ogorul lucrat, chiar dacă
cele mai moderne tehnologii din ţările cu pomicultură avansată indică folosirea
covorului ierbos pe întreaga suprafaţă (G. Grădinariu, 1994).
Înierbarea naturală totală (Ţelina permanentă) este folosită în plantaţiile
extensive din zonele dealurilor înalte, pe versanţii neuniformi, fără posibilităţi de
amenajare sau cu pante mai mari de 30-35%, precum şi în grădinile populaţiei.
Acest sistem se justifică în cele mai multe cazuri, atât prevenirea eroziunii
solului şi a alunecărilor de teren, datorate excesului de umiditate, cât şi din
considerente economice, întrucât asigură producţii de fructe şi furaje pentru
animale etc.
Totodată acest sistem permite menţinerea structurii glomerulare a solului şi
necesită cheltuieli materiale şi de forţă de muncă minime.
240
Pentru valorificarea potenţialului de producţie al plantaţiilor din fermele

pomicole, acestui sistem i s-au adus anumite îmbunătăţiri, care au constat în
mobilizarea solului în jurul pomilor, concomitent cu aplicarea îngrăşămintelor
organice şi minerale, iar pe terenurile cu pantă mare şi executarea teraselor
individuale.
Mulcirea solului. Acest sistem prezintă interes mai ales în plantaţiile de

arbuşti şi în cultura căpşunului. Mai recent, acest sistem a pătruns şi în plantaţiile
superintensive şi intensive.
Mulciul poate fi natural (ierburi cosite, paie, coceni, frunze etc.) sau
artificial (folie de polietilenă albă sau colorată). Grosimea mulciului natural este
de 10-15 cm. Mulcirea poate fi făcută sub formă de benzi pe rândul de plante sau
pe întreaga suprafaţă.
Mulcirea artificială se realizează în benzi de 1,5-2 m pe rândurile de pomi
şi în plantaţiile de căpşun. (fig. 10.35).
Mulcirea prezintă anumite avantaje: menţine umiditatea din sol; împiedică
creşterea buruienilor; reduce amplitudinile de temperatură cu 3-6oC vara şi ridică
temperatura solului cu 2-3°C iarna, comparativ cu ogorul lucrat; menţine
structura, porozitatea şi afânarea solului, mărind conţinutul solului în materie
organică, împiedicând, totodată, eroziunea solului. În plantaţiile de afin, prin
mulcirea cu rumeguş sau turbă se ameliorează însuşirile fizice ale solului şi se
accentuează aciditatea, fapt favorabil acestei specii.
Ca dezavantaje ale acestui
sistem enumerăm: mulciul
măreşte suprafaţa de iradiere a
căldurii , iar în caz de îngheţ
intensifică pagubele; sporirea
consumului de materiale şi forţă
de muncă; favorizează înmulţirea
insectelor şi a rozătoarelor,
stimulează dezvoltarea
sistemului radicular al pomilor
mai la suprafaţă, cu consecinţele
negative cunoscute; nu combate
buruienile perene dacă grosimea
stratului de mulci este mai mică
de 20 cm.
Înainte de mulcire, solul se
Fig. 10.35. Mulcirea artificală a solului afânează şi se fertilizează cu
îngrăşăminte minerale.
241
10.7. Fertilizarea în plantaţiile pomicole
Necesitatea administrării îngrăşămintelor în pomicultură este determinată de câteva

particularităţi:
 Plantaţiile pomicole sunt amplasate cu precădere pe terenuri în pantă, cu
fertilitate naturală slabă;
 Livezile reprezintă monoculturi care ocupă terenul peste 15-25 ani şi
secătuiesc unilateral solul în substanţa nutritive;
 Aprovizionarea cu îngrăşăminte influenţează nivelul producţiei din anul
respectiv precum şi gradul de diferenţiere a mugurilor de rod.
Efectele administrării îngrăşămintelor:
 Se obţin sporuri de producţie;
 Se grăbeşte intrarea pe rod a pomilor;
 Se prelungeşte longevitatea plantaţiilor;
 Măreşte capacitatea de asimilare a aparatului foliar;
 Creşterea mai intensă a lăstarilor;
 Stimulează procesul de absorbţie a rădăcinelor;
 Se formează ramuri de rod viguroase;
 Creşte rezistenţa pomilor la ger şi la unele boli.
10.7. 1. Rolul principalelor macro şi microelemente în nutriţia pomilor.
Azotul
O bună aprovizionare cu azot determină: realizarea unor creşteri anuale
viguroase; creşterea numărului de muguri bine diferenţiaţi până în toamnă;
creşterea procentului de legare a fructelor; micşorarea procentului de cădere a
fructelor; accelerarea creşterii fructelor şi a măririi dimensiunii acestora;
realizarea unor fructe cu aspect exterior mai plăcut, cu pulpa mai fragedă şi mai
suculentă, însă mai puţin dulci şi aromate.
Printre primele simptome ale lipsei de azot menţionăm: creşterea lentă a
lăstarilor, frunze rare, puţin dezvoltate, de un verde pal, coloraţii roşietice pe
lăstari sau pe peţiolul frunzelor.
În cazul lipsei accentuate a azotului aproape toate frunzele se decolorează
şi cad.
Nutriţia cu azot a pomilor trebuie însă bine echilibrată, excesul de azot
determină: creşterea luxuriantă a lăstarilor şi frunzelor; prelungirea vegetaţiei
până târziu, întârziind maturarea ţesuturilor lemnoase şi micşorând astfel
rezistenţa la îngheţurile timpurii. La pomii pe rod prin stimularea creşterii
excesive a lăstarilor se determină umbrirea formaţiunilor fructifere, ceea ce
reduce numărul de flori şi legarea fructelor; fructele mai puţin colorate; apariţia
timpurie şi mai intensă a căderii fructelor; scăderea rezistenţei la transport şi
reducerea duratei de păstrare prin favorizarea dezvoltării unor boli în perioada
depozitării (mai ales la soiul Jonathan).
242
Fosforul
Menţine pH-ul soluţiei din sucul celular la valori corespunzătoare
desfăşurării normale a proceselor metabolice; participă la transferul de energie
necesară desfăşurării respiraţiei şi asimilaţiei clorofiliene; favorizează
diferenţierea mugurilor floriferi, înfloritul, legarea fructelor, acumularea zahărului
în fructe.
Lipsa fosforului contribuie la limitarea creşterii lăstarilor şi rădăcinilor. La
pomii slab aprovizionaţi cu fosfor lăstarii capătă o culoare roşietică, iar frunzele
capătă o culoare roşie intensă, mai evidentă la început pe peţioluri şi nervuri.
Potasiul
Se găseşte în plantă numai sub formă de ioni. Participă la numeroase
procese metabolice: activează enzimele ce iau parte la sinteza proteinelor şi
hidraţilor de carbon; reglează mişcarea apei din pomi; neutralizează la nivel
celular acizii organici; are rol esenţial în îmbunătăţirea calităţii fructelor (gust,
culoare, dimensiune); grăbeşte epoca de coacere şi măreşte rezistenţa la ger a
pomilor.
Carenţa de potasiu se exteriorizează prin apariţia pe frunze de necroze
marginale, iar limbul acestora se răsuceşte către partea superioară.
Excesul de potasiu determină în general, o scădere a conţinutului de calciu
şi magneziu, ceea ce reduce capacitatea de păstrare şi determină apariţia într-o
proporţie mai mare a bolilor de depozit.
Calciul
Intră în compoziţia membranei celulare, reglând o serie de procese
metabolice; reglează raporturile dintre elemente (K, Mg, Mn, Zn, B); carenţa de
calciu determină o maturare mai timpurie a fructelor şi de aici o cădere mai
timpurie a acestora şi apariţia unor boli de depozit.
Magneziul
Este un component principal al clorofilei; influenţează formarea şi
transportul hidraţilor de carbon; asigură transferul de energie şi sinteza
proteinelor.
Lipsa magneziului se manifestă prin apariţia petelor cloritice pe frunze şi a
ţesutului spongios (plută) la mere.
10.7.2. Particularităţile nutriţiei minerale a pomilor

Comparativ cu plantele anuale, pomii fructiferi rămân pe acelaşi
amplasament o perioadă lungă de timp, în care extrag din sol cantităţi mari de
elemente nutritive (tab. 10.2.). Pentru o tonă de fructe consumul de elemente
nutritive este cu atât mai mic cu cât condiţiile naturale în care este amplasată
livada şi măsurile de îngrijire aplicate acesteia sunt mai bune.
Faţă de plantele anuale pomii au o extindere mai mare a rădăcinilor, dar şi
o desime mai redusă a acestora. Datorită acestor particularităţi pomii nu
determină o epuizare avansată a elementelor nutritive din sol, dar absorbţia
acestora de la adâncimi mai mari constituie o greutate, deoarece, impune
243
introducerea îngrăşămintelor în aceste zone, lucru greu de realizat, în special, în

cazul îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu, mai puţin mobile.
Tabelul10.2.
Cantităţile de substanţe nutritive (kg/ha) consumate de pomi în cursul unui an
(după Pasc, 1980)
Producţia Se extrage din sol Se restituie prin frunze Se îndepărtează
Specia t/ha' şi fructe căzute din sol prin recoltă
N P2O2 K2O N P2O, K2O N P2O5 K2O
Măr 30 89 20 98 47 10 35 42 10 63
Păr 20 69 15 75 44 6 32 25 9 43
Prun 12 47 12 72 29 6 32 18 6 40
Piersic 5 147 31 121 75 10 39 72 21 82
Cerinţele pomilor faţă de elementele nutritive variază în cursul vieţii

acestora astfel:
a) De la plantare şi până la intrarea pe rod a pomilor, obiectivele
principale ale pomicultorului sunt de a stimula creşterea rapidă a pomilor, apariţia
formaţiunilor fructifere şi grăbirea intrării pe rod. Ca atare în această perioadă
trebuiesc aplicate doze mari de azot.
b) Pe măsura intrării pe rod a pomilor este necesar să se asigure creşterea
coroanei, pentru a ocupa întregul spaţiu destinat prin distanţele de plantare, dar şi
cu atenţie la dimensiunea fructelor care nu trebuie să fie exagerată. Ca atare
dozele de azot trebuie puţin micşorate şi unde este nevoie, aplicate şi îngrăşăminte
cu fosfor şi potasiu.
c) Când pomii au atins coronamentul maxim dorit şi se găsesc în plină
perioadă de rodire consumul de elemente nutritive creşte foarte mult, iar raportul
dintre principalele macroelemente (N.P.K.) este la măr, de exemplu, în general 1:
0,3: 1,2 şi 1: 0,25: 1,5 la prun.
Cerinţele faţă de elementele nutritive se schimbă în cursul unui an
astfel:
a) în perioada de repaus relativ (toamna după căderea frunzelor până
primăvara, la umflarea mugurilor) absorbţia elementelor nutritive este în general
lentă. În toamnele mai lungi însă are loc o absorbţie a azotului, care la nivelul
rădăcinilor formează cu hidraţii de carbon compuşi organici, ce sunt folosiţi după
dezmugurire;
b) în perioada de vegetaţie:
- de la demugurire şi până la legarea fructelor şi începutul creşterii intense
a lăstarilor, nutriţia pomilor are loc în principal pe seama substanţelor de rezervă
acumulate în organele pomilor în anii precedenţi;
- de la începutul creşterii intense a lăstarilor şi până la încetarea creşterii,
absorbţia elementelor nutritive are loc cu viteze maxime. Rolul principal în
244
această fenofază îl are nutriţia cu azot. În această fenofază se disting două

perioade deosebit de importante în nutriţia cu azot a pomilor:
• prima perioadă este la 10-15 zile de la dezmugurire, când o aprovizionare
bună cu azot determină apariţia unui număr mai mare de lăstari şi mai mic de
rozete;
• a doua perioadă este de la încetarea creşterii lăstarilor şi începutul
diferenţierii mugurilor de rod;
• în fenofază maturării lemnului şi a fructelor, ritmul de absorbţie al azotului
scade, devenind practic egal cu cel al fosforului şi potasiului.
O particularitate a pomilor fructiferi de care trebuie ţinut seama la
întocmirea programelor de aplicare a îngrăşămintelor, este aceea de reutilizare a
elementelor nutritive, în special a N.P.K. Atunci când pomii întâlnesc condiţii
optime de absorbţie a elementelor nutritive, acestea sunt absorbite în cantităţi mai
mari decât este necesar la momentul respectiv şi sunt depozitate în anumite
organe (rădăcini, ramuri, trunchi). Atunci când apar deficienţe în nutriţie, aceste
elemente sunt luate din organele de rezervă şi folosite acolo unde este nevoie.
10.7.3. Stabilirea necesarului de elemente nutritive în plantaţii

Pentru o evaluare cât mai corectă a necesarului de substanţe nutritive a
livezilor, şi în scopul aplicării cât mai economice a îngrăşămintelor se folosesc mai
multe metode, la care este recomandabil să apeleze pomicultorul:
a. Însuşirile fizico-chimice de bază care determină starea de fertilitate
potenţială a solului (Fp)
Însuşiri fizice. Volumul edafic (Ve); adâncimea profilului de sol (As); textura
(Tx); scheletul solului (Ss); regimul hidric (Rh); panta (P).
Însuşiri chimice: reacţia solului (pH); salinitatea (S); conţinutul în materie
organică (H); capacitatea de schimb cationic (T); gradul de saturare în baze (V):
Fp = Ve+As+Ts+Ss+Rh+P+Ph+S+H+T+V
Fertilitatea potenţială a solului este determinată de relaţiile de interdependenţă

dintre însuşirile fizico-chimice ale solului.
b. Starea de vegetaţie a pomilor exprimată prin numărul şi lungimea lăstarilor

sau a ramurilor anuale.
Orientări deosebit de valoroase asupra stării de aprovizionare a pomilor cu
elemente nutritive se pot obţine şi prin observarea atentă a dimensiunii lăstarilor,
a producţiei de fructe şi a calităţii acesteia. Astfel la măr pentru soiurile de tip
"spur" lungimea medie a lăstarilor de 25-30 cm în condiţiile încărcăturii normale
cu fructe a pomilor, indică o stare nutriţională bună a pomilor, iar pentru soiurile
ce nu intră în această grupă, pentru a corespunde aceluiaşi scop, lungimea medie
de creştere a lăstarilor trebuie să fie de 40-50 cm
La pomii tineri lăstarii de prelungire trebuie să atingă 60-80 cm, în condiţiile
unei bune aprovizionări cu elemente nutritive.
245
c. Determinarea stării de aprovizionare a solului cu elemente nutritive

uşor asimilabile
Conţinutul solului în elemente nutritive este util pentru stabilirea necesităţii şi a
normelor de îngrăşăminte organice şi a celor minerale cu fosfor şi potasiu ce trebuiesc
aplicate înainte de plantare (fertilizarea de bază) cât şi în perioada de exploatare a
livezilor (tab. 10.3).
Tabelul nr. 10.3.

Valorile orientative ale unor parametri privind starea de aprovizionare a
solurilor din livezi cu elemente nutritive (după Il. Isac, 2002)
Parametrul analizat Valoarea critică
Materia organică % argilă < 10 % 2,7 -2,2

argilă 10-30 % 2,0
argilă 30 -45 % 2,3-3,0
P2O5 -ppm sol acid pH < 6,5 60-80
sol neutru 80-100
sol alcalin 100-120
K2O - ppm argilă < 10 % 80-100
argilă 10-15 % 120
argilă 15-30 % 160
argilă 30-60 % 200
argilă >70 % 250
Notă: Sub valorile critice de mai sus trebuie să se aplice îngrăşăminte

înainte de plantarea pomilor, odată cu lucrările de pregătire a terenului
(desfundarea, arătura adâncă sau groapa de plantare).
d. Analiza foliară. Frunza poate constitui, prin compoziţia ei, un indiciu
valoros al faptului dacă pomii sunt sau nu bine aprovizionaţi cu elemente
nutritive. Probele de frunze se recoltează după încetarea creşterii intensive a
lăstarilor şi formarea mugurilor terminali. Pentru condiţiile din România această
fenofază are loc pentru sâmburoase în prima jumătate a lunii iulie, iar pentru
seminţoase în a doua jumătate a aceleiaşi luni.
Rezultatele analizelor privind conţinutul frunzelor în principalele macro şi
microelemente primite de la laborator trebuie comparate cu valorile standard care
au fost stabilite pentru pomii care au avut o nutriţie corespunzătoare (tabel 10.4.).
La interpretarea acestor rezultate trebuie să se ţină seama că valoarea
componentelor chimice din frunze este influenţată de numeroşi factori ca vârsta
pomilor, încărcătura cu fructe etc.
Raportul optim dintre elementele nutritive. În cazul analizei foliare prezintă
importanţă nu numai valoarea absolută a concentraţiei unui element nutritiv dar şi
raportul în care acest element se găseşte faţă de celelalte elemente. Astfel, la măr,
246
de exemplu, raportul între azot şi potasiu trebuie să fie de 1 -1,5 fiind variabil în
funcţie de soi. La soiul Golden deliciosus de 1,25-1,50. pentru specia prun acest
raport optim este de 0,8-0,9. Astfel de rapoarte sunt şi între conţinutul de azot şi
cel de cupru şi zinc sau între cel de fosfor pe de o parte şi cel de cupru şi zinc pe
de altă parte.
Tabelul nr. 10.4
Limitele conţinutului elementelor nutritive din frunze în cazul creşterii

şi fructificării normale a unor specii pomicole (după Il. Isac, 2002)
Elementul Păr Piersic Cais Cireş Vişin
N% 1,8-2,6 2,5-3,5 2,00-2,70 1,7-3,5 2,33-3,27

P% 0,12-0,25 0,15-0,4 0,17-0,23 0,16-0,4 0,23-0,32
K% 1,0-2,0 1,5-2,5 2,20-3,0 1,0-3,0 1,25-1,92
Ca% 1,0-3,7 1,5-2,0 1,50-2,0 0,7-3,0 1,62-2,60
Mg% 0,25-0,9 0,25-0,6 0,40-0,60 0,4-1,0 0,49-0,74
Mn mg/l kg 20-170 20-300 25-140 20-300 44-60
Fe mg/1 kg 100-800 100-200 100-200 20-250 119-2-3
B mg/l kg 20-60 20-80 25-80 20-60 38-54
Zn mg/1 kg 20-60 15-20 30-70 15-75 20-50
Cu mg/1 kg 6-25 6-15 3-20 5-25 8-28
10.7.4. Bazele tehnologice ale nutriţiei

Consumul de elemente nutritive
Pomii fiind specii perene extrag din sol cantităţi mari de elemente nutritive,
din care numai o mică parte revin în sol în urma căderii frunzelor, florilor şi
fructelor (V. Cireaşă, 1992).
Consumul specific (Csp) de biominerale este dat de cantitatea din elementul
respectiv (N, P, K, Ca, Mg, etc.) ce se extrage din sol, pentru a se obţine o tonă de
fructe (D. Davidescu, 1992). Pe lângă consumul specific trebuie luate în
considerare şi cantităţile ce se îndepărtează anual prin tăieri, cât şi cu necesarul
pentru creşterile anuale, care reprezintă, faţă de consumul specific pentru fructe, o
sporire cu 200-300 % pentru azot, cu 30 % pentru fosfor şi cu 100-200 % pentru
potasiu.
Analizând consumul pe tona de fructe, inclusiv frunzele şi lemnul tăiat, s-a
constatat că prunul, caisul şi piersicul înregistrează cele mai mari valori ale
consumului de azot (3,5 kg/t), cireşul de fosfor (1,5 kg/t), iar potasiul, cu excepţia
mărului şi părului (3 kg /t), este constant la speciile sâmburoase (5,5 kg/t).
Consumul specific pe tona de fructe, inclusiv frunzele şi lemnul tăiat, este
redat în tabelul 10.5.
Consumul de elemente nutritive mai este influenţat şi de densitatea
plantaţiei, vârsta acesteia etc. Astfel, o livadă clasică de măr în anul cinci de la
247
plantare extrage de pe un hectar 210 kg substanţe nutritive, una intensivă 590 kg,
iar una superintensivă 1459 kg. După 10 ani aceste consumuri cresc de cca 4-5 ori
Arbuştii fructiferi extrag anual din sol cca 3 kg azot, 25-51 kg fosfor, 34-
123 kg potasiu. Raportul dintre elementele nutritive consumate de către arbuşti
este următorul: la coacăzul roşu-2,2/1/1,6 (N/P/K), iar la agriş-1,9/1/3 (N/P/K)
(după Modoran, 1967).
Tabelul 10.5.
Consumul specific al principalelor elemente nutritive
(după D. Davidescu, 1992)
Azot Fosfor Potasiu

Specia
(kg) (kg) (kg)
Prun 3,5 1,05 5,5
Piersic 3,5 1,0 5,5
Cais 3,5 1,0 5,5
Cireş 3,0 1,5 5,5
Păr 2,4 0,75 3,3
Măr 2,3 0,65 3,0
10.7.5. Tipuri de îngrăşăminte, epoci şi tehnici de administrare
Toate acestea se adaptează în funcţie de: panta terenului, vârsta plantaţiei,

densitatea, tipul de sol, fenofaza în care se află pomii, scopul urmărit etc.
Îngrăşămintele organice. Folosirea îngrăşămintelor organice în livezi este
cea mai veche metodă de fertilizare. Importanţa acestor îngrăşăminte este
deosebită, deoarece ele contribuie la îmbunătăţirea proprietăţilor fizico-chimice şi
biologice ale solului, atât prin aportul de humus, cât şi prin elementele fertilizante.
În prezent, noţiunea de îngrăşăminte organice are un sens mult mai larg, şi
ea cuprinde, pe lângă gunoiul de grajd, îngrăşămintele verzi şi materia organică
rezultată din frunzele căzute, a ramurilor tăiate şi tocate, a masei verzi provenite
de la cosirea intervalelor înierbate etc.
Principalele îngrăşăminte organice folosite în prezent în pomicultură sunt:
- gunoiul de grajd;
- gunoiul de păsări;
- mustul de gunoi de grajd;
- îngrăşămintele verzi.
Aceste îngrăşăminte prezintă o deosebită importanţă deoarece, pe lângă
calităţile prezentate anterior mai contribuie şi la obţinerea de producţii mari şi cu
calităţi superioare.
Gunoiul de grajd. Este unul din cele mai eficiente îngrăşăminte organice,
care foarte mult timp a constituit singurul îngrăşământ aplicat în plantaţiile
248
pomicole. Pe lângă numeroasele substanţe nutritive pe care le conţine, gunoiul de

grajd îmbunătăţeşte structura solului, măreşte permeabilitatea pentru apă, puterea
de reţinere a acestuia şi reduce aciditatea din sol. Acesta este de neînlocuit la
pregătirea terenului, în special în cazul solurilor podzolice sau nisipoase, slab
aprovizionate în humus sau a celor la care s-au aplicat lucrări de nivelare mai
profunde.
Normele recomandate pentru a fi încorporate în sol odată cu pregătirea
terenului sunt : 60-80 t/ha pe toată suprafaţa sau 20-25 kg/pom, respectiv, 20-30
t/ha în benzi.
În perioada de exploatare a plantaţiilor se recomandă aplicarea unei doze de
40-50 t/ha la 3-4 ani.
Perioada cea mai bună de aplicare a gunoiului de grajd este toamna.
Adâncimea de încorporare se stabileşte în funcţie de tipul de sol şi de sistemul
radicular (în general 15 -20 cm la pomi şi 10-15 cm la arbuşti).
Gunoiul de păsări este un îngrăşământ de mare eficienţă în pomicultură,
foarte bogat în elemente nutritive sub forme uşor asimilabile. Acest îngrăşământ
se aplică după o prealabilă fermentare sau compostare cu paie sau alte materii
organice, în doze de 15 – 20 t/ha odată la 2 ani, toamna.
Mustul de gunoi se foloseşte fie compostat cu paie, frunziş, turbă, fie în
stare lichidă, diluat 1/4 sau 1/7 cu apă. Se aplică toamna sau în timpul perioadei
de vegetaţie (lichid).
În lipsa gunoiului de grajd, se pot folosi cu succes îngrăşămintele organice
şi de alte provenienţe.
Rezultate bune s-au obţinut în cazul folosirii pământului turbos şi a unor
turbo-composturi, administrate la groapa de plantare în cantitate de 80 -100 kg, în
cazul livezilor extensive şi de 70-80 t/ha în cazul livezilor intensive de măr,
înfiinţate pe nisipurile din nord-vestul ţării (A. Lazăr, 1973).
Folosirea nămolurilor provenite de la staţiile de epurare a apelor menajere,
compostate cu turbă sau paie, a dat bune rezultate în fertilizarea plantaţiilor de
arbuşti fructiferi (M. Botez, 1977).
Îngrăşămintele verzi. Plantele folosite ca îngrăşăminte verzi, prin cantităţile
mari de masă verde şi rădăcini, 20-45 t/ha, aduc materie organică în sol egală cu
8-12 t/ha gunoi de grajd. Îngrăşămintele verzi provin din materie organică
intermediară utilă în plantaţii, dar care nu ajung la humificare, decât dacă plantele
sunt lignificate şi introduse la mare adâncime (A. Negrilă, 1980).
O rezervă însemnată de azot organic este oferită de arbustul fructifer
Hippöphae rhamnoides (Cătina albă), aşa cum reiese din cercetările catedrei de
pomicultură a Universităţii Agronomice Iaşi. (V. Cireaşă, 1995).
249
10.7.6. Fertilizarea cu îngrăşăminte minerale

Îngrăşăminte cu azot
Aproximativ 98% din azotul total din sol se găseşte sub forma organică.
Pomii nu pot însă absorbi azotul decât sub forme minerale de nitraţi şi săruri de
amoniu. De aceea azotul din materia organică pentru a deveni accesibil
rădăcinilor pomilor trebuie să fie mineralizat sub influenţa microorganismelor
(descompus).
Cantităţile de azot ce se pot mineraliza în sol depind deci de conţinutul
total de materie organică a solului şi de viteza de mineralizare.
În tabelul 10.6. se prezintă dozele orientative de îngrăşăminte cu azot ce
se pot folosi în plantaţiile pomicole, în funcţie de indicele de azot, conţinutul de
argilă şi potenţialul de producţie al livezii.
Pentru o fertilizare cât mai raţională, la aplicarea dozelor din tabelul
10.6. trebuie luaţi în analiză pe cât posibil şi alţi factori ca:
 portaltoiul folosit - la portaltoii de vigoare mijlocie şi mică faţă de
portaltoii viguroşi, dozele de azot se reduc; această reducere se realizează cu atât
mai mult cu cât solul este mai fertil
 soiul - la soiurile cu o creştere viguroasă dozele de azot se vor micşora,
pentru a limita creşterea vegetativă.
 sistemul de întreţinere a solului. În cazul întreţinerii intervalului dintre
rânduri ca ogor negru, faţă de sistemul înierbat, dozele de azot se reduc cu 40-
50%.
În general:
- la plantarea pomilor se administrează 15-20 kg gunoi bine fermentat sau
8-10 kg mraniţă care se amestecă cât mai bine cu pământul cu care se umple
groapa. În primul an de viaţă al pomilor, când lăstarii acestora au 8-12 cm
lungime se aplică împrejurul fiecărui pom 15-20 g N substanţă activă. Acesta se
încorporează în sol printr-o lucrare superficială;
- până la intrarea pe rod a pomilor, anual, se administrează 4 kg gunoi şi
4- 6 g N substanţă activă per m2 de proiecţie a coroanei pomilor;
• Forme de îngrăşământ cu azot
Azotatul de amoniu - (NO3NH4) - 33% substanţă activă

Avantaje: conţine azotul atât sub formă nitrică cât şi amoniacală; este
foarte solubil şi se mişcă rapid în sol imediat după aplicare (în special nitraţii).
Dezavantaje: prezintă un potenţial ridicat de pierdere prin spălare din sol
în special pe solurile nisipoase din regiunile umede; acidifică solul mai puternic
decât ureea sau nitrocalcarul.
Ureea
Avantaje: pe tona de produs are cel mai ridicat conţinut de azot (417 kg);
necesită condiţii mai puţin pretenţioase pentru manipulare şi depozitare.
250
Dezavantaje: pierderi mari prin volatizarea azotului, de până la 30%, când

îngrăşământul este aplicat la suprafaţa solurilor umede şi calde; speciile
sâmburoase prezintă o sensibilitate la uree, datorită conţinutului de biuret din
compoziţia acesteia.
Ţinând cont de efectele îngrăşămintelor cu azot asupra acidifierii solului,
se recomandă ca pe solurile cu un pH mai mic de 5,5, să se folosească în primul
rând ureea şi nitrocalcarul. Pe solurile slab acide şi neutre în alegerea felului de
îngrăşământ cu azot se va ţine seama de celelalte avantaje şi dezavantaje
menţionate mai sus.
Tabelul nr. 10.6.

Dozele orientative de îngrăşăminte cu azot, ce se folosesc în plantaţiile pomicole
pe rod, situate pe terenuri cu indicele azot mai mic de 1,5
(după Il. Isac, 2002)
Potenţialul de pH Sub 5,5 Peste 5,5
Producţie t/ha Argilă % Peste 35 20-35 Sub 20 Peste 35 20-35 Sub 20
În plantaţii clasice şi intensive, pe teren mecanizabil (kg N/ha)

10-20 80 80 80 100 100 80
15-20 80 80 80 100 100 90
20-25 90 90 80 110 100 90
25-30 90 90 80 120 120 110
Peste 30 100 90 80 120 120 110
2
În plantaţii clasice, pe teren nemecanizabil (g N/m )
5,5-7,5 25 25 25 30 25 20
7,5-10,0 30 3 25 40 30 30
10,0-12,5 40 35 25 50 40 35
10,0-12,5 50 40 30 60 50 40
Îngrăşăminte cu fosfor (Superfosfatul 18-20% P2O5)

În condiţiile din ţara noastră, prin aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor, sporuri de
producţie mai mari de 5-6% s-au înregistrat numai pe solurile cu un conţinut de fosfor
mobil mai mic de 22-26 mg/kg sol.
Pe astfel de soluri în plantaţiile pe rod se aplică între 80-100 kg P2O5/ha.
Ţinând seama de faptul că circulaţia fosforului pe profil este foarte înceată, aplicarea
îngrăşămintelor cu fosfor în doza de 150-300 kg P2O5/ha să se realizeze o dată cu
lucrările de pregătire profundă a terenului. Pe terenurile nedesfundate se va aplica la
fiecare groapă 110-150 g P2O5. îngrăşământul fosfatic, de regulă, sub formă de
superfosfat, care se va amesteca cu pământul scos din groapa de plantare.
Aplicarea înainte sau la plantarea pomilor a îngrăşămintelor fosfatice este
recomandabilă, deoarece mai târziu, introducerea în adâncime a acestora ar duce la
distrugerea unui număr mare de rădăcini.
251
Îngrăşămintele cu potasiu
(Sarea potasică 35 - 40% K2O)
Pe solurile cu un conţinut de potasiu mai mic de 210 mg/kg sol este necesar, ca cel
puţin cantitatea de K2O îndepărtată cu recolta să fie aplicată anual prin fertilizare. Astfel
la pregătirea terenului prin desfundare se vor aplica între 200-300 kg K2O/ha. În
această situaţie la plantarea pomilor se vor mai aplica 70-100 g K2O la fiecare groapă.
La pomii ce se plantează pe teren nedesfundat şi deci acolo unde nu se realizează o
fertilizare de bază cu potasiu pe toată suprafaţa, la groapa de plantare se vor aplica
150-200 g K2O.
Ca şi în cazul fosforului, se recomandă ca pe solurile menţionate să se aplice
îngrăşăminte cu potasiu, odată cu lucrările de pregătire a terenului în vederea plantării.
La stabilirea dozelor de îngrăşăminte organice şi minerale trebuie luate în
considerare şi costurile acestora. În unele situaţii, în special, pentru aceia care posedă
îngrăşăminte organice, folosirea acestora este mult mai avantajoasă.
Nutriţia cu magneziu
Solurile din ţara noastră cultivate cu pomi, sunt în general bine aprovizionate cu
magneziu, faţă de cantităţile relativ mici care sunt extrase de o livadă de pomi pe rod în
timpul unui an (22-27 kg/ha Mg). Probleme deosebite apar pe solurile acide, puternic
debazificate. Pe astfel de soluri se recomandă aplicarea, o dată cu lucrările de pregătire a
terenului în vederea plantării, a amendamentelor dolomitice.
Nutriţia cu bor
Lipsa borului se înregistrează în special pe solurile nisipoase, pe cele din luncile
râurilor unde textura este mai grosieră, dar şi pe solurile podzolice umede şi reci, unde
accesibilitatea sa scade odată cu creşterea conţinutului de argilă. Se consideră că borul
este deficitar, când valoarea conţinutului său în frunze este mai mică de 20 mg/kg, sau de
10 mg/kg de fructe în cazul mărului şi 20 mg/kg fructe în cazul prunului.
Corectarea carenţelor de bor se realizează prin reducerea dozelor de
îngrăşăminte cu azot şi potasiu şi aplicarea stropirilor foliare cu acid boric în
concentraţie de 0,1 %.
De asemenea, în practică îngrăşămintele minerale se găsesc sub formă
complexată (NPK) iar câteodată conţin şi microelemente. Ţinând seama de faptul că
sporuri evidente ale producţiei de fructe prin aplicarea de îngrăşăminte cu fosfor şi
potasiu se obţin în cazuri cu totul speciale, este bine ca pomicultorul să aleagă forma
de îngrăşământ mineral cea mai corespunătoare economic.
10.7.7. Epoca de aplicare a îngrăşămintelor

Îngrăşămintele organice şi cele minerale cu fosfor şi potasiu se aplică de regulă
toamna după recoltare, fiind încorporate cât mai adânc posibil în sol.
Îngrăşămintele cu azot se vor administra 1/3 toamna şi 2/3 primăvara, de preferat în
două reprize (primul moment primăvara devreme şi al doilea imediat după legarea
fructelor).
252
10.7.8. Metodele şi locul de aplicare al îngrăşămintelor
• Aplicarea la sol
- îngrăşămintele cu azot care sunt uşor solubile trebuie aplicate de-a lungul
rândului de pomi pe banda lucrată sau erbicidată, unde se găsesc majoritatea
rădăcinilor active.
- îngrăşămintele organice cât şi cele cu fosfor şi potasiu în livezile tinere
(până în anul 3-4 de rodire a pomilor) se vor împrăştia de regulă sub proiecţia
coroanei pomilor.
- Datorită mobilităţii reduse a fosforului şi potasiului, concentrarea acestora prin
aplicarea în benzi late de 1,0-1,2 m dispuse de o parte şi de alta a rândului de pomi şi
între coroanele pomilor pe rând, măreşte conţinutul de potasiu din frunzele pomilor,
comparativ cu aplicarea pe întreaga suprafaţă, în special, pe solurile cu
permeabilitatea mai mică.
- în cazul pomilor răzleţi de pe terenurile cu pante mari, administrarea
îngrăşămintelor se va realiza pe suprafaţa lucrată din jurul pomilor, care trebuie să fie
egală cu proiecţia coroanei şi nu mai mică de 7 m2.
• Aplicarea odată cu apa de irigare localizată (fertrigare)

Constă în dizolvarea anticipată a îngrăşămintelor solubile cu azot, fosfor,
potasiu etc. şi administrarea lor fracţionată o dată cu apa de irigare prin picurare sau
microaspersiune.
Avantaje: folosirea economică a apei şi îngrăşămintelor; dacă este bine
condusă nu se produce spălarea elementelor nutritive sub zona de răspândire a
rădăcinilor; determină o creştere mult mai uniformă a pomilor; o creştere mai
puternică a lăstarilor şi o diferenţiere mult mai mare a mugurilor floriferi.
Deoarece, irigarea prin picurare sau microaspersiune se practică încă foarte
puţin, în prezent, în pomicultura românească, se recomandă în special în zonele şi anii
secetoşi în exploataţiile cu număr redus de pomi ca aplicarea îngrăşămintelor să se
realizeze odată cu udarea pomilor. În acest caz, normele de apă aplicate trebuie să
umecteze o parte cât mai mare a volumului de sol explorat de rădăcini (până la 25-35
cm).
• Aplicare pe cale foliară
Constă în aplicarea prin stropirea pe frunze, în diferite fenofaze de vegetaţie, a
unor îngrăşăminte simple sau complexe care, pe lângă o serie de elemente nutritive, pot
conţine şi unele substanţe organice cu rol de stimulare a proceselor metabolice.
Prin această metodă de aplicare a îngrăşămintelor nu se înlocuieşte aplicarea
acestora pe sol şi prin apa de irigare, ci se completează nevoia de elemente nutritive mult
mai rapid, pentru a satisface cerinţele pomilor în anumite fenofaze specifice.
Avantaje:
 Prevenirea unei stări negative de vegetaţie
 Sporirea randamentului fotosintezei (Mn. Zn, Mo)
 Necesitatea aplicării unor fertilizanţi foliari toamna târziu, pentru rezerva
pomului;
253
 Aplicarea concomitentă cu tratamentele fitosanitare;

 Ameliorarea aspectului comercial (culoare, aroma, textură, densitate);
 Sporirea rezistenţei plantelor la atacul de boli şi dăunători;
 Reducerea pierderilor de apă prin transpiraţie în cazul aplicării
îngrăşămintelor foliare complexe, care au în compoziţie CaCl2;
 Creşterea capacităţii de păstrare în cazul aplicării îngrăşămintelor foliare
complexe care au în compoziţie CaCl 2;
 Reducerea apariţiei bitter pit-ului la mere;
 Reducerea riscului de poluare a mediului ambiant,
Pentru aplicarea îngrăşămintelor foliare trebuie ţinut seama de
instrucţiunile ce le însoţesc, emise de producător. Rezultatele mai bune se
înregistrează prin aplicarea lor în perioadele cu temperaturi moderate, când
absorbţia frunzelor este maximă (dimineaţa devreme, după amiază, în zilele
noroase dar fără pericol de a ploua în următoarele 24 de ore din momentul
aplicării).
Astfel de produse se găsesc în ţara noastră într-o gamă largă, atât din
import cât şi din producţia indigenă, fiind necesară solicitarea consultanţei pentru
aplicare de la instituţii şi persoane specializate.
Sortimente de îngrăşăminte foliare:

Autohtone:
F411; F141; F231; F011 – Combinatul Chimic Craiova
Folifag – Combinatul Chimic Făgăraş;
Polimet -Combinatul Chimic Făgăraş,
Folamin 411; Folamin 1-2-3, -Combinatul Chimic Craiova
Îngrăşămintecomplexe foliare de tip CL-AAU-antisecetă, -ICPA Bucureşti
Străine:
Penasoil – îngrăşămât organo-mineral cu stimulatori de creştere;
Plant Power 2003 –îngrăşământ foliar cu microelemente.
Nutrileaf 20-20-20,
Caltox;
Cropmax;
Stimusoil
Stimucrop 10-10-10; 15-3-3; 3-18-18; 9-18-9.
254
10.8. Irigarea plantaţiilor pomicole

Apa ca factor de vegetaţie, deţine un rol de primă importanţă în viaţa
pomilor: participă ca element de bază la sinteza tuturor substanţelor organice din
care sunt formate ţesuturile pomilor; este solventul ionilor minerali al diverselor
combinaţii organice; mediul de dispersie al macromoleculelor; mediul reacţiilor
biochimice; vehiculează elementele de nutriţie în sol, din sol în plantă şi în
interiorul plantei; reglează temperatura la nivelul ţesuturilor plantei.
Pentru desfăşurarea în optim a tuturor proceselor de creştere şi
fructificare este necesar ca pomilor să li se asigure în permanenţă apă, în cantitate
suficientă, diferenţiat, în funcţie de cerinţele fiecărei specii, soi, portaltoi şi a
fazei de vegetaţie în care se găsesc.
De menţionat, că portaltoii vegetativi de vigoare mică, folosiţi în ultimul
timp pentru livezile de mare densitate, manifestă o rezistenţă mai redusă la secetă,
în comparaţie cu portaltoii viguroşi care explorează un volum mare de sol.
În zonele climatice, unde regimul precipitaţiilor nu poate asigura
menţinerea unui nivel optim de umiditate în sol, irigarea devine o măsură
agrotehnică indispensabilă, menită să asigure obţinerea de recolte mari de fructe,
constante şi de calitate superioară.
Aportul suplimentar de apă trebuie realizat în strictă concordanţă cu
necesităţile pomilor, excesul de udări putând avea rezultate contrare celor
urmărite, atât asupra proceselor de creştere şi fructificare, dar mai ales, asupra
însuşirilor naturale ale solului. Apa administrată în exces transportă în
profunzime, irecuperabil, cantităţi însemnate de substanţe nutritive, contribuie la
degradarea solurilor, mai ales a celor cu pânză freatică apropiată de suprafaţă.
10.8.1. Noţiuni folosite in tehnica irigaţiei

Norme de udare. Prin norma de udare se înţelege cantitatea de apă exprimată
în m3/ha, folosită la o singură udare, care umezeşte stratul de sol pe întreaga
adâncime de răspândire a masei principale de rădăcini active.
Norme de irigaţie. Constituie suma normelor de udare, exprimată în m3/ha,
care se aplică într-o plantaţie în cursul unui an agricol.
Coeficientul de transpiraţie reprezintă cantitatea de apă eliminată prin
transpiraţie, pentru producerea unei unităţi de biomasă uscată. Valorile
coeficientului economic de transpiraţie variază de la o specie la alta şi de la soi la
soi, având valori cuprinse între 170-229 unităţi de apa la măr (Sitt P. G., Popov,
citat de A. Negrilă şi colab. 1982), care pot să ajungă la unele specii până la 800
unităţi de apă.
Apa higroscopică este formată din pelicule foarte subţiri reţinute la suprafaţa
particulelor solului cu forţe care depăşesc 100 de atmosfere. Forţa de reţinere a
apei de către sol este cu atât mai mare, cu cât solul este mai uscat.
Forţa de sucţiune este puterea de absorbţie a apei de rădăcini şi care nu
depăşeşte de obicei 10-14 atm. Rezultă că în toate cazurile apa care este reţinută
în sol cu forţe superioare celei de sucţiune a rădăcinilor, nu poate fi utilizată de
către pomi.
255
Apa gravitaţională este apa din solurile saturate cu apă, care se scurge în
profunzime, atrasă de forţa gravitaţiei. Această apă nu este reţinută cu nici o forţă
de către sol.
Apa capilară este apa din spaţiile mici ale solului, reţinută cu forţe de
capilaritate, care sunt slabe, de obicei sub 1-1,5 atmosfere şi poate fi absorbită de
către pomi.
Capacitatea de câmp pentru apă a solului (C) este reprezentată de cantitatea
maximă de apă suspendată, care poate fi reţinută de sol după saturarea cu apă a
acestuia şi după scurgerea celei mai mari părţi din apa gravitaţională. Valorile
capacităţii de câmp sunt variabile, în funcţie de textura şi structura solului.
În condiţiile din ţara noastră capacitatea de câmp pentru apă a solului până la
1,5 m adâncime are valori cuprinse între 22 şi 30% din greutatea solului uscat. Pe
solurile nisipoase aceasta scade la 6-10 % din greutatea solului uscat.
Coeficientul de ofilire (veştejire) (CO) reprezintă cantitatea limită de apă din
sol, la care are loc fenomenul ireversibil de ofilire a plantelor, chiar dacă sunt
puse într-o atmosferă saturată cu vapori de apă. Valorile coeficientului de ofilire
sunt diferite în funcţie de tipul de sol şi anume: solurile nisipoase 2,6 (2,6 g apă la
100 g sol) ; solurile argilo-nisipoase 9,7 ;. solurile argiloase 16,2.
Greutatea volumetrică (Gv) este reprezentată ele raportul dintre greutatea
unei cantităţi de sol uscat şi volumul său în structură naturală, fiind influenţată de
structură, textură precum şi de gradul de afânare a solului.
Acest raport are valori curpinse de la 1,26 pe cernoziomuri luto-nisipoase,
lutoase, până la 1,44 pe soluri brun-roşcate de pădure; luto-argiloase.
Grosimea stratului de sol umezit prin irigaţie constituie adâncimea până la
care este necesar să pătrundă apa administrată prin udare şi care corespunde zonei
de răspândire a masei principale de rădăcini active, la pomi între 0,75-1,20 m.
Intervalul umidităţii active este intervalul cuprins între capacitatea de câmp
pentru apă a solului şi coeficientul de ofilire. Accesibilitatea apei nu este aceeaşi
în cuprinsul întregului interval.
Intervalul umidităţii optime este o parte din intervalul umidităţii active, care
are ca limită inferioară plafonul minim al umidităţii solului, iar ca limită
superioară capacitatea de câmp pentru apă a solului.
Evapotranspiraţia potenţială sau consumul total de apă reprezintă
cantitatea de apă ce se pierde din sol prin evaporare de la suprafaţa solului
(pierdere neproductivă) cât şi prin transpiraţie (consum productiv) de pe o
suprafaţă ocupată cu o anumită cultură. Urmărirea în dinamică a
evapotranspiraţiei este necesară, pentru a stabili momentele optime de
suplimentare a cantităţilor de apă prin udări. Momentele respective, corespund
plafonului minim în care aplicarea irigării are eficienţă maximă şi sunt specifice
fiecărei specii cultivate, în condiţii date de climă şi sol
Consumul zilnic de apă este influenţat de condiţiile ecologice, fenofaza de
vegetaţie, specie, soi, portaltoi etc. Acest consum variază de la 4 la 7mm.
Evaluarea cantităţii de apă din sol se poate realiza prin metode clasice
(uscare în etuvă şi calculul conţinutului de apă) sau expeditive, (tensiometre,
umidometre, evaporimetre etc.).
256
10.8.2. Stabilirea momentului şi a volumului de apă pentru irigarea

pomilor.
Conţinutul de apă trebuie să fie menţinut în plantaţiile pomicole în cadrul
intervalului de umiditate activă (I.U.A.), care este cuprins între capacitatea de
câmp pentru apă şi coeficientul de ofilire.
Pentru a aprecia plafonul minim de umiditate, deci momentul de intervenţie
prin irigare, ne putem folosi de capacitatea de câmp pentru apă, sau de intervalul
umidităţii active (I.U.A.), în primul caz se consideră că nivelul apei din sol nu
trebuie să coboare sub 70-80 % din capacitatea de câmp pentru apă care, spre
exemplu, este optimă pentru cultura mărului.
Stabilirea momentului optim de intervenţie prin irigare, în funcţie de
fenofaza în care se găsesc pomii.
La speciile pomaceae, intervenţiile se impun:
 primăvara timpuriu înainte de înflorire în cazul lipsei de precipitaţii;
 după legarea fructelor;
 înperioada creşterii fructelor;
 toamna, o udare de aprovizionare funcţie de condiţiile climatice din anul
respectiv.
La speciile sâmburoase:
 primăvara cu o săptămână înainte de înflorit;
 în perioada lemnificării sâmburilor;
 după strângerea recoltelor.
În general, numărul udărilor este de 4-6 iar normele de udare de 400-600
m3/ha pentru plantaţiile tinere şi respectiv 500-800 m3/ha la plantaţiile pe rod.
10.8.3. Stabilirea normelor de udare şi irigare

Norma de udare poate fi calculată după relaţia:
m = 100 . H . Gv (C-p)
în care: m = norma de udare; H = grosimea stratului de sol umezit prin
irigare (m); Gv –greutatea volumetrică; C = capacitatea de câmp pentru apă (%); p
= rezerva de apă existentă în sol înaintea udării (%).
La norma de udare stabilită se adaugă 10 % pierderi care intervin în timpul
udării.
Norma de irigare constituie suma normelor de udare şi reprezintă
cantitatea totală de apă exprimată în m3/ha/an.
Pentru calculul normei de irigare se poate folosi relaţia:
M = Σ(e +t) + Rf-Ri-Pv, în care:
Σ(e + t) = consumul total de apă reprezentat prin suma pierderilor prin
evaporare (e) şi transpiraţie (t) în timpul perioadei de vegetaţie;
Rf = rezerva finală a apei din sol la sfârşitul perioadei de vegetaţie;
Ri = rezerva inţială a apei din sol;
Pv = precipitaţiile din perioada de vegetaţie.
257
Pentru zona de N-E a Moldovei, cercetările au demonstrat că norma de

1500 m3 apă/ha aplicată în trei udări prin aspersiune, a dat cele mai bune rezultate
în cultura mărului (G. Grădinariu, 1994).
10.8.4. Metode de irigare utilizate în pomicultură

În pomicultură se folosesc mai multe metode de irigare şi anume: prin
brazde, bazine individuale, prin aspersiune, prin picurare şi prin conducte
subterane.
Irigarea prin brazde. Utilizarea acestei metode este legată de mai mulţi
factori între care microrelieful, panta terenului (0,25-4%), permeabilitatea solului
şi mărimea normei de udare. în funcţie de factorii respectivi se ia decizia dacă se
poate folosi udarea prin brazde, iar în caz afirmativ se stabilesc elementele
tehnice specifice: debitul brazdei, distanţa dintre brazde, lungimea brazdei, durata
udării.
Pentru folosirea udării prin brazde terenul trebuie cât mai bine nivelat pentru
a asigura brazde uniforme şi cu panta continuă.
Lungimea brazdelor depinde de textura solului; pe soluri uşoare sunt mai
scurte de 100 m, iar pe soluri grele de 120-200 m.
Distanţa dintre brazde. În livezile tinere este suficient să se efectueze câte o
singură brazdă, de fiecare parte a rândului de pomi, la 0,8 -1,0 m distanţă pe rând.
În plantaţiile pe rod, în care rădăcinile se răspândesc pe întreg intervalul,
se trasează mai multe brazde şi anume: pe solurile argiloase, grele, la 0,8 - 1,0 m
una de alta, pe cele mijlocii la 0,6-0,8 m, iar pe cele uşoare la 0,4-0,6 m şi la 1,5
m distanţă de rândul de pomi. După infiltrarea apei în sol şi zvântarea terenului,
se execută o lucrare cu discul sau cultivatorul cu acest prilej se astupă brazdele
(cu excepţia terenurilor înţelenite).
Aducerea apei de la rigola de udare la pomi se mai poate face, în afară de
brazde, şi prin alte procedee de udare cum sunt: farfurii sau cupe, brazde inelare
în jurul pomilor şi udarea prin inundare, procese practice nefolosite în
tehnologiile moderne.
Irigarea prin aspersiune. La această metodă apa este distribuită în plantaţii
asemănător ploii naturale, folosind instalaţii şi dispozitive care funcţionează sub
presiune.
Această metodă poate fi aplicată pe orice fel de teren, inclusiv pe cele în
pantă şi cu relieful frământat.
La udarea prin aspersiune este necesară calcularea raţională a intensităţii
ploii care se realizează, exprimată de obicei în mm/ha/oră; uniformitatea ploii cât
şi mărimea picăturilor sunt, de asemenea, elemente de care depinde viteza de
infiltraţie, evitarea băltirilor şi a scurgerilor, cu deosebire pe terenurile în pantă.
În plantaţiile intensive şi superintensive, sub formă de garduri fructifere,
aspersoarele sunt prevăzute cu prelungitoare pentru distribuţia apei deasupra
coroanelor pomilor. La pomii cu talie înaltă dimpotrivă, jetul de apă se
proiectează sub nivelul coroanelor, pentru a evita lovirea directă cu apă sub
presiune.
258
Instalaţiile de aspersiune sunt fixe, în care caz, aripa de ploaie se cuplează

la hidrant şi rămâne permanent în aceeaşi poziţie, fără a se mai muta. La
plantaţiile pe spalier, aripile de ploaie se montează pe stâlpii de susţinere şi nu
ridică probleme la mecanizarea lucrărilor.
În afară de reducerea substanţială a forţei de muncă folosită la udat,
instalaţia fixă în pomicultură dă posibilitatea de combatere a efectelor negative a
îngheţurilor şi chiar pentru aplicarea tratamentelor de combatere a bolilor şi
insectelor şi la fertilizarea foliară.
Udarea localizată. Se caracterizează prin aceea că distribuţia apei la pomi
se face numai în zonele de maxim consum şi nu pe toată suprafaţa cum se
realizează în cazul metodelor de udare clasice. Metoda are mai multe variante
între care mai folosite sunt:
Irigarea prin picurare constă în umezirea locală a zonei de sol în care sunt
extinse majoritatea rădăcinilor active ale pomilor, prin administrarea lentă a apei
în această zonă, în raport cu cerinţele fiziologice ale pomilor. Metoda se extinde
rapid datorită următoarele avantaje:
 economie de apă datorită reducerii pierderilor prin evaporaţie şi a umectării
parţiale a terenului din plantaţii (normele de irigare se reduc cu 20-50%);
 permite circulaţia permanentă în livadă, pentru celelalte lucrări tehnologice
deoarece intervalele nu sunt umezite;
 economie de forţă de muncă datorită posibilităţilor de automatizare a udării;
 consum redus de energie;
 posibilitatea de a se putea iriga terenuri cu orice fel de relief şi pante şi de a
folosi instalaţia pentru fertilizare.
Conductele de udare se amplasează de-a lungul rândurilor de pomi fixându-
se, în funcţie de sistem, la nivelul solului, la diferite înălţimi pe trunchiul pomilor
şi spalieri, sau pe sârma de jos a spalierului (fig. 10.36).
Irigarea (localizată) prin rampe perforate. Elementul activ al instalaţiei îl
constituie conducta de udare confecţionată din polietilenă perforată (orificii cu
diametre crescânde de la l,6 mm la 2,5 mm, pentru a se evita pierderile de
presiune pentru ieşirea apei). Conductele de udare se amplasează de-a lungul
rândurilor de pomi, suspendate la 30-40 cm de la suprafaţa solului, cu caracter
permanent şi repartizează apa de irigat în rigole special amenajate întrerupte din
loc în loc de diguleţe din pământ.
Irigarea prin conducte subterane constă în introducerea apei direct la
rădăcina pomilor, printr-o reţea fixă de tuburi de ceramică sau material plastic
plasate la 50-60 cm. adâncime şi perforate. Metoda are multe avantaje; se evită
pierderile prin evaporare; nu sunt stânjenite lucrările de întreţinere; se creează un
regim favorabil în jurul rădăcinilor etc, dar şi dezavantaje: cost ridicat al
materialelor; înfundarea orificiilor perforate etc.
Cât priveşte aportul hidric, ţinând cont de condiţiile actuale şi previzibile, s-
a ajuns la concluzia, că în irigarea pomicolă criteriul fundamental presupune,
aplicarea de udări frecvente, cu norme mici de apă, pentru asigurarea unei
cantităţi optime în anumite zone ale sistemului radicular. Aceste regimuri sunt în
măsură să susţină metabolismul pomilor la un nivel ridicat.
259
Fig. 10.36 Irigarea prin picurare în plantaţie intensivă.

(după M. Luca şi colab., 1987)
1 –picurător; 2 –pom; 3 –bulb de umectare; 4 – conductă de udare; 5 – conductă de distribuţie; 6 –stâlp spalier
Ca urmare, este indicat să se utilizeze metode de irigare localizată, la

suprafaţă sau subteran, funcţie de tipul de sol şi mai ales, de condiţiile climatice.
Aplicarea la scară tot mai largă a tehnicilor care permit o dozare tot mai
precisă a necesarului de apă, determină orientarea spre administrarea
îngrăşămintelor concomitent cu irigarea. Punerea în aplicare a acestei metode
destul de costisitoare este recomandabilă doar în condiţii pedologice dificile (G.
Grădinariu, 1994).
10.9. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor în plantaţiile

pomicole.
Condiţiile edafice şi climatice deosebit de favorabile pentru vegetaţia

pomilor şi arbuştilor fructiferi, întrunite pe teritoriul ţării noastre, sunt în acelaşi
timp, prielnice pentru dezvoltarea unui mare număr de boli şi dăunători, care
produc pagube importante culturilor pomicole. Se estimează daune pe ansamblul
sectorului pomicol între 5 şi 20 % sub aspect cantitativ şi de 15-40 % din punct
de vedere calitativ.
Bolile şi dăunătorii atacă pomii şi arbuştii fructiferi pe toată perioada de
vegetaţie, în diferite stadii de evoluţie, atacul manifestându-se pe muguri, frunze,
lăstari, flori, fructe, ramuri. Atacul poate fi parţial sau total cu intensităţi variabile
260
de la un an la altul şi de la o zonă la alta funcţie de condiţiile ecologice specifice

şi de densitatea dăunătorului respectiv.
Cunoaşterea permanentă a stării fitosanitare a culturilor pomicole,
urmărirea în dinamică a biologiei agenţilor patogeni şi a dăunătorilor în strânsă
corelaţie cu fenologia pomilor şi factorii climatici constituie o condiţie esenţială
pentru stabilirea celor mai eficiente măsuri de prevenire şi combatere a atacului,
pentru diminuarea sau chiar eliminarea pagubelor.
Sunt frecvente cazurile când producţia de fructe este diminuată, uneori
chiar compromisă, datorită neaplicării măsurilor de combatere a bolilor şi
dăunătorilor. Efectele negative se răsfrâng nu numai asupra cantităţii şi calităţii
fructelor din anul respectiv, cât şi asupra sănătăţii în ansamblu a pomilor şi
arbuştilor fructiferi.
Pentru a diminua pagubele pe care le provoacă bolile şi dăunătorii în
plantaţiile pomicole se impune aplicarea unor măsuri de protecţie grupate astfel:
- măsuri de igienă culturală;
- măsuri agrotehnice;
- măsuri biologice;
- măsuri chimice;
- metode integrate.
Măsuri de igienă culturală. Constau din răzuitul şi curăţarea trunchiurilor,

al ramurilor mai groase, strângerea fructelor uscate şi a celor bolnave, în special a
celor atacate de monilia. Materialele rezultate de la aceste lucrări se strâng cu
grijă şi se ard.
Măsuri agrotehnice. Se referă la întreţinerea plantaţiilor curate de
buruieni prin arături şi praşile, cosirea repetată a zonelor marginale, care
constituie adăpost pentru rozătoare, focare de infecţie pentru boli şi surse de
răspândire a seminţelor de buruieni. Prin arături adânci de toamnă se îngroapă
frunzele infectate de boli şi se distrug direct o serie de dăunători care iernează în
sol, diminuându-se considerabil rezerva biologică a acestora.
Măsuri biologice. Se bazează pe principiul folosirii unor organisme sau
ale produselor rezultate din metabolismul lor, în scopul distrugerii sau limitării
acţiunii nefavorabile a diferiţilor dăunători sau agenţi patogeni. Astfel, este
cunoscută folosirea prădătorilor naturali, crescuţi în condiţii artificiale şi apoi
răspândiţi în vederea distrugeri unor specii dăunătoare plantelor de cultură, fie
direct, fie indirect, prin provocarea de boli, transmiterea de virusuri etc.
În combaterea biologică se mai folosesc şi biopreparatele care conţin
spori de bacterii sau ciuperci şi care aplicate sub formă de suspensii, produc
îmbolnăvirea sau moartea unor dăunători sau boli.
Folosirea mijloacelor biologice în combaterea bolilor şi dăunătorilor
prezintă o serie de avantaje de ordin economic, dar mai ales, fitosanitar, deoarece
prezintă un risc mult mai scăzut de poluare a mediului ambiant.
Extinderea în producţie a soiurilor rezistente sau parţial rezistente la boli
reprezintă o soluţie de sporire a cantităţii şi calităţii producţiei pomicole şi în
acelaşi timp de diminuare a poluării cu substanţe toxice.
261
Combaterea chimică. Este metoda cea mai larg răspândită în prezent şi

constă în efectuarea tratamentelor cu produse chimice, care posedă acţiune toxică
asupra dăunătorilor şi bolilor, respectiv, a insectelor, acarienilor, rozătoarelor şi a
bolilor cauzate de ciuperci, bacterii, virusuri etc.
Prevenirea şi combaterea eficientă a paraziţilor vegetali şi animali se
poate realiza prin folosirea judicioasă a tuturor mijloacelor ce stau la îndemâna
tehnicii actuale şi pe care le-am menţionat, acţiune cunoscută sub denumirea de
combatere integrată.
Combaterea integrată impune aplicarea cu mult discernământ a
substanţelor toxice, pentru a nu produce mai multe prejudicii, decât foloase ce s-
ar obţine în urma aplicării tratamentelor. În acest sens trebuie să se evite folosirea
substanţe chimice care lasă reziduuri toxice, dăunătoare pentru oameni şi animale
şi să se limiteze numărul tratamentelor la strictul necesar, în sensul combaterii
numai a celor dăunători şi boli care pun în pericol real producţia de fructe şi
calitatea ei.
În condiţiile dezvoltării şi intensivizării pomiculturii, combaterea
raţională a dăunătorilor şi bolilor capătă o importanţă tot mai mare.
Numărul mare de tratamente, diversitatea produselor pesticide, dintre care
unele foarte toxice, consumarea fructelor în stare proaspătă şi alţi factori, obligă
pe organizatorii tratamentelor în pomicultură să ia o serie de măsuri de protecţie
şi de igienă a muncii, în scopul prevenirii accidentelor prin intoxicare, nu numai
pentru muncitorii din protecţia plantelor, ci şi pentru populaţie, în general.
Combaterea integrată trebuie să constituie direcţia principală de
dezvoltare a protecţiei plantelor şi se bazează pe îmbinarea tuturor mijloacelor de
combatere în cadrul unui agroecosistem dat, astfel încât populaţiile de dăunători
să fie menţinute la un nivel sub pragul economic de dăunare. Limitele tradiţionale
şi în special, caracterul de unilateralitate sunt depăşite de problemele protecţiei
integrate. Extinderea concepţiei ecologice la întregul mod de cultură a pomilor şi
arbuştilor fructiferi se transformă de fapt în combaterea integrată a bolilor şi
dăunătorilor pomilor. Aceasta înseamnă, că principalii factori ecologici luaţi în
considerare la combatere, trebuie utilizaţi de aşa manieră, încât perturbările care
se produc în ecosisteme să fie cât mai mici sau chiar evitate.
Lucrările care se execută trebuie să tindă spre respectarea, integrarea şi
valorificarea tuturor factorilor agroecosistemului, urmărindu-se obţinerea nu a
unei producţii maxime, ci a unei producţii optime din punct de vedere ecologic,
economic şi toxicologic.
Una din verigile de bază în ridicarea eficacităţii produselor
fitofarmaceutice constă în aplicarea tratamentelor în anumite perioade, pe baza
unei prognoze şi a unei avertizări. La baza stabilirii prognozelor şi a tratamentelor
stau datele meteorologice, observaţiile asupra biologiei şi ecologiei dăunătorilor
şi agenţilor patogeni, precum şi fenologia pomilor. Toate acestea se realizează în
cadrul staţiilor de prognoză şi avertizare care funcţionează în bazinele şi centrele
pomicole, pe lângă centrele fitosanitare teritoriale. În ultimii ani s-a introdus şi în
România un program de prognoză şi avertizare "Agroexpert," asistat de
calculator, care a dat rezultate foarte bune acolo unde a fost instalat.
262
Tabelul 10.7.
SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR MĂRULUI
Fungicidul şi/sau
Nr. Fenofaz Boli şi dăunători de
insecticidul Observaţii
crt. a (luna) combătut
recomandat
0 1 2 3 4
1 Dezmugurit Păduchele din San Oleoekalux (1,5%); Tratamentul se va
(martie) José (Quadraspidiotus efectua unde este
Oleocarbetox 37 (3%);
perniciosus) ouă de rezervă biologică, pe
Polisulfură de bariu
afide, acarieni timp liniştit, fără vânt
(6%)
sau ploaie
2 Înfoierea Rapăn Turdacupral (0,5%);
mugurilor (Venturia inaequalis) Zeamă bordeleză
florali Focul bacterian (0,5%); Champion 50
(aprilie, (Erwinia amylovora) WP (0,2%)
decada II) Făinare Sulf muiabil (0,7%);
(Podosphera Kumulus 80 S (0,3%);
leucotricha) Bumper 250 EC
(0,03%); Microthiol
(0,3%)
Ouă de acarieni, afide US 1 (1,5%);
Apollo (0,04%):
Păduchele din San José Fastac (0,02%); Diazol 60
(Quadraspidiotus EC (0,15%); Chinmix 5 SC
perniciosus); molia pieliţei(0,03%)
fructelor; insecte
minatoare
3 Înfoierea Rapăn Folpan 50 WP (0,2%)
corolei, (Venturia inaequalis) Dithane M 45 (0,2%)
buton roz Delan 750 SC (0,05 %);
(aprilie, Merpan 50 (0,25%)
decada III) Score 250 EC (0,01%); Fungicidele sistemice
Systhane 12 EC (0,04%); (Rubigan, Systhane,
Anvil 5 SC (0,06%); Anvil, Vectra, Punch,
Rubigan12 EC (0,04%) Score, etc) au acţiune
impotriva rapănului şi
a făinării, dar
remanenţa lor este de
numai 7 zile.
Făinare Sulf muiabil (0,7%);
(Podosphera Kumulus 80 S (0,3%)
leucotricha) Bumper 250 EC (0,03%)
Insecte minatoare, Decis 2,5 EC (0,03%);Numai dacă în anul

Defoliatoare Chinmix5 SC (0,03%);precedent a fost atac
Diazol 60 EC (0,15%);şi se înregistrează
Sumi-alpha 2,5 EC (0,04capturi în capcane.
%); Fastac (0,02%)
4 Începutul Rapăn Fungicide de contact Dacă regimul de
scuturării (Venturia inaequalis) (Idem T3); Fungicide precipitaţii este mai
petalelor sistemice+fungicide de bogat şi condiţiile
(aprilie- contact sunt favorabile
mai) Sau fungicidele sistemice infecţiei.
complexe: Atemi C (0,1%);
Systhane CPU (0,1%);
Shavit 71,5 F (0,2%);
Folicur M 50 WP (0,075%);
Stroby DF (0,01%)
263
Făinare Bumper 250 EC (0,03%)

(Podosphera Karathane LC (0,1 %)
leucotricha) Kumulus 80 S (0,3 %)
Shavit 250 EC (0,05 %)
Insecte minatoare (L.Zolone 35 EC (0,25%) Insecticidul trebuie
blancardella, L. scitella), Chinmix 5 SC (0,03%) să fie selectiv
Defoliatoare (LimantriaDiazol 60 EC (0,15%) pentru albine şi cu
dispar, Hedia nubiferana), Sumi-alpha 2,5 EC toxicitate redusă.
Viespea fructelor (0,04%)
(Haplocampa testudinea)
5 Fruct de Rapăn Fungicide sistemice Dacă plouă se
mărimea (Venturia inaequalis) complexe: recomandă un
unei Făinare Atemi C (0,1%); Systhane produs sistemic +
alune, (Podosphera CPU (0,1%) unul de contact.
diametrul leucotricha) Stroby DF (0,01 %)
de cca. 1 Fungicide sistemice:
cm (mai) Systhane 12 EC (0,04%)
Vectra 10 SC (0,03%)
Score 250 EC (0,01%)
Rubigan 12 EC (0,04%)
Fungicide de contact:
Folpan 50 WP (0,2%)
Dithane M 45 (0,2%)
Merpan 50 (0,25%)
Fungicide antioidice:
Bumper 250 EC (0,03%)
Karathane LC (0,1%)
Kumulus 80 S (0,3%)
Shavit 250 EC (0,05%)
Insecte minatoare, Zolone 35 EC (0,25%)
Defoliatoare, Fastac 10 EC (0,015%)
Viespea fructelor Chinmix 5 SC (0,03%)
(Haplocampa Diazol 60 EC (0,15%)
testudinea) Sumi-alpha 2,5 EC
(0,04%)
6 Fruct cu Rapăn Idem, tratamentul 5

diametrul (Venturia inaequalis)
de 2-2,5 Făinare
cm (iunie) (Podosphera
leucotricha)
Păduchele din San Fastac 10 EC (0,015%)
José Sumi-alpha 2,5 EC (0,04
(Quadraspidiotus %)
perniciosus) Sinoratox R 35 (0,15%)
viermele merelor Diazol 60 EC (0,15%)
(Cydia pomonella) Chinmix 5 SC (0,03%)
insecte minatoare, Decis 2,5 EC (0,03%)
defoliatoare, afide
7-8 Fruct cu Rapăn Folpan 50 WP (0,2%)
diametrul (Venturia inaequalis) Captadin 50 PU (0,25%)
de 2,5-3,5 Merpan 50 (0,25%)
cm (iunie) Mancozeb 80 WP (0,2%)
Dithane M 45 (0,2%)
Vondozeb 80 WP (0,2%)
Făinare Karathane LC (0,1%)
(Podosphera Kumulus 80 S (0,3%)
leucotricha) Microthiol special (0,3%)
Bumper 250 EC (0,03%)
Shavit 250 EC (0,05%)
264
Păduchele din San Ecalux S (0,1%) Numai dacă nu s-a

José Carbetox 37 EC (0,5%) făcut tratament cu
(Quadraspidiotus Reldan 40 EC (0,15%) Oleoekalux şi este
perniciosus) Ultracid 20 EC (0,2%) rezervă de
viermele merelor Pirinex EC (0,2%) păduchele din San
(Cydia pomonella) José sau
păduchele lânos păduchele lânos.
(Eriosoma lanigerum)
9-10 Fruct la Rapăn Merpan 50 (0,25%) Tratament preventiv
jumătate (Venturia inaequalis) Dithane M 45 (0,2%) pentru infecţiile pe
din Folpan 50 WP (0,2%) fructe sau stoparea
mărimea Polyram DF (0,25%) infecţiilor secundare
naturală Sancozeb 80 WP (0,20%); (prin conidii).
normală Vondozeb 80 WP (0,2 %)
(iulie) Captadin 50 PU (0,25%)
Făinare Bumper 250 EC (0,03%) Numai la soiurile
(Podosphera Karathane LC (0,1%) sensibile la făinare.
leucotricha Afugan CE (0,1%)
Kumulus 80 S (0,3%)
viermele merelor, G2 Fastac 10 EC (0,015%) Dacă este rezervă
(Cydia pomonella) Diazol 60 EC (0,15%) biologică
Insecte minatoare Sumi-alpha 2,5 EC (0,04
(Phyllonorycter %);
blancardella, Chinmix 5 SC (0,03%)
Phyllonorycter Decis 2,5 EC (0,03%)
conylifoliella)
Acarieni Neoron 500 Ec (0,1%) -dacă sunt numai
(Panonychus ulmi,
Kelthane 18,5 (0,2%) adulţi
Tetranychus urticae) Omite 57 EC (0,1%) -dacă sunt prezente
Mitac 20 EC (0,3%) toate formele (ouă,
Danirum (0,06%) forme mobile)
10-11 Fructul la Rapăn Merpan 50 (0,25%)
¾ din (Venturia inaequalis) Dithane M 45 (0,2%)
mărimea Folpan 50 WP (0,2%)
normală Polyram DF (0,25%)
(iulie- Sancozeb 80 WP (0,20%)
august) Vondozeb 80 WP (0,2%)
Captadin 50 PU (0,25%)
Făinare Bumper 250 EC (0,03%)
(Podosphera Karathane LC (0,1%)
leucotricha) Afugan CE (0,1%)
Kumulus 80 S (0,3%)
Păduchele din San José, Ekalux S (0,1%)
G2 (Quadraspidiotus Pyrinex 48 EC (0,2%)
perniciosus); viermele Carbetox 37 EC (0,5 %)
merelor, G2 (Cydia Ultracid 20 EC (0,2%)
pomonella); păduchele Reldan 40 EC (0,15%)
lânos (Eriosoma
lanigerum) Insecte
minatoare (Phyllonorycter
blancardella,
Phyllonorycter
conylifoliella defoliatoare
Acarieni Neoron 500 Ec (0,1%)
(Panonychus ulmi, Kelthane 18,5 (0,2%)
Tetranychus urticae) Omite 57 EC (0,1%)
Mitac 20 EC (0,3%)
Danirum (0,06%)
12. La 10-14 zile -rapăn Dithane M 45 (0,2%) -cu respectarea
de la -făinare Merpan 50 WP (0,25%) timpului de pauză
tratamentul -monilioză
265
11 (la -păduchele din San Pirinex 48 CE (0,2%) -cu respectarea

avertizare) José Reldan 40 EC (0,15%) timpului de pauză
-insecte minatoare Ekalux S (0,1%)
-insecte defoliatoare
13. La 14 zile -rapăn Merpan 50 WP (0,25%) -cu respectarea
de la -făinare Dithane M 45 (0,2%) timpului de pauză
tratamentul -monilioză
12 (la -păduchele din San Decis 2,5 EC (0,05%)
avertizare) José
14. După căderea -boli de scoarţă şi lemn Zeamă bordeleză (0,75-
frunzelor 1%); Turdacupral 50 PU
(0,5%)
Tabelul 10.8.
Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor
în plantaţiile de păr pe rod
Nr. Fen Boli şi dăunători Observ

Pesticide folosite
crt ofaza de combătut aţii
0 1 2 3 4
-Coccidae Oleoekalux 3 CE (1,5%) -se aplică după
-ouă de: acarieni, Oleocarbetox (3,0%) măsurările de
insecte defoliatoare, igenă culturală şi
Repaus afide agrotehnice;
1.
vegetativ -se asigură o
îmbăiere a
pomului (temp.>
o
4-5 C)
-purici meliferi (Psylla Mitac CE (0,3%) -PED = 30 de
sp.) -gărgăriţa florilor Ekalux 25 EC (0,1%) adulţi la 100 de
(Anthonomus ramuri
10-15% din
pomorums)
muguri
2. -rapăn Turdacupral 50 PU -dacă a fost în
florali
dezmuguriţi (0,5%) anul precedent.
(Venturia pirina)
Champion 50 WP (0,3%)
-focul bacterian
(Erwinia amylovora)
-rapăn Turdacupral 50 PU (0,5%) -tratament
Apariţia Champion 50 WP (0,3%) obligatoriu pentru
(Venturia pirina)
butonilor ambele boli
florali – -focul bacterian US-1 92% (1,5%) -dacă există
3.
înălţarea (Erwinia amylovora) rezervă biologică
inflorescenţ -ouă hibernante de
elor acarieini (Panonychus
ulmi); afide etc.
-rapăn (Venturia pirina)
Turdacupral 50 PU (0,5%) -tratament de
Dithane M 45 (0,2%) siguranţă
-pătarea albă a frunzelor
Champion 50 WP (0,3%)
(Mycosphaerella sentina)
Răsfirarea
-pătarea brună a
inflorescenţ
frunzelor (Diplocarpon
ei, până la
soraweri)
4. deschiderea
-focul bacterian
a 0,5% din
(Erwinia amylovora)
totalul
florilor -insecte defoliatoare Decis 2,5 EC (0,03%); -dacă există
Diazol 60 EC (0,15%); rezervă biologică
-insecte minatoare
Fastac 10 EC (0,04%)
-psyllide
266
-rapăn Rubigan 12 EC (0,04%); -tratament de

-pătarea albă şi brună Folpan 50WP (0,2%); siguranţă
15% din a frunzelor Merpan 50WP (0,2%)
totalul -monilioză
florilor au -viespea perelor Sumi-Alpha 2,5 EC -PED = prezenţa
5.
început să- (Haplocampa brevis) (0,04%); Mitac 20 EC adulţilor pe
şi scuture -psyllide (0,3%); Dimilin 25 WP capcane
petalele -insecte minatoare (0,03%)
-insecte defoliatoare -Consult 10 EC (0,05)
etc.
-rapăn Dithane M45 (0,2%);
-pătarea albă şi brună Folpan 50WP (0,2%)
Fructele au a frunzelor Merpan 50 WP (0,2%)
 de -monilioza
aproximativ - viermele merelor Diazol 60 EC (0,15%);
6.
0,5 – 1 cm (Cydia pomonella) Meotrin 20 EC (0,03%);
(la G1T1; Fastac 10 EC (0,04%);
avertizare) -insecte minatoare; Fury 10 EC (0,075)
etc.
-rapăn Delan 75 WP (0,075%);
-pătarea albă şi brună Bravo 500 SC (0,25%)
a frunzelor Folpan 50 WP (0,2%)
Fructele au
-psyllide Mitac 20 EC (0,3%); PED = 10%
 de 1,5 – 2
7. -viemele perelor Vertimec (0,1%); Sumi – lăstari infestaţi
cm (la
(G1T2) Alpha 2,5 EC (0,03%); PED = 2-5 fluturi/
avertizare)
-insecte minatoare Sumithion 2,5 50 EC capcană/săptăm
-insecte defoliatoare (0,1%) ână
etc.
-rapăn Shavit (0,2%)
-pătarea albă şi brună Dithane M 45 (0,2%);
a frunzelor Folpan 50 W (0,2%)
Fructele au
-păduchele din San Ekalux S (0,1%) PED = prezenţa
 de 21,5 –
8. José Pyrinex 48 EC (0,2%) dăunătorului
3 cm (la
(Quadraspidiotus
avertizare)
perniciosus) G1T1
-psyllide Decis 2,5 EC (0,03%) PED = 15%
-afide lăstari infestaţi
-rapăn Dithane M 45 (0,2%);
-pătarea albă şi brună Merpan 50 WP (0,25%)
a frunzelor
Fructele au
-acarieni Mitac 20 EC (0,3%); PED = 4-5 forme
 de 3 cm
9. Pennstyl 25 WP (0,05%) mobile pe frunze
(la
Demitan 200 SC (0,07%)
avertizare)
-viermele perelor Decis 2,5 EC (0,05%); PED > 2-3%
-păduchele din San Ekalux S (0,1); Reldan 40 fructe atacate
José (G1T2) EC (0,15%)
-rapăn Bravo 500 SC (0,25%);
-pătarea albă şi brună Dithane M 45 (0,2%)
Fructele au
a frunzelor
 de 4 cm
10. -păduchele din San Actellic 50 EC (0,2)
(la
José G1T3 Ekalux S (0,1)
avertizare)
-insecte minatoare
La 10-14 -rapăn Merpan 50 WP (0,25%)
zile de la -pătarea albă şi brună Captadin 50 WP (0,25%)
11.
tratamentul a frunzelor
10 (la -monilioză
267
avertizare) -păduchele din San Decis 2,5 EC (0,05%)

José G2T1 Reldan 40 EC (0,15%)
-insecte minatoare
-rapăn Dithane M 45 (0,2%); -cu respectarea
La 10-14 -pătarea albă şi brună Merpan 50 WP (0,25%) timpului de
zile de la a frunzelor; -monilioză pauză
12. tratamentul -păduchele din San Pirinex 48 CE (0,2%); -cu respectarea
11 (la José Reldan 40 EC (0,15%) timpului de
avertizare) -insecte minatoare Ekalux S (0,1%) pauză
La 14 zile -rapăn Merpan 50 WP (0,25%); -cu respectarea
de la -pătarea albă şi brună Dithane M 45 (0,2%) timpului de
13. tratamentul a frunzelor; -monilioză pauză
12 (la -păduchele din San Decis 2,5 EC (0,05%)
avertizare) José
Zeamă bordeleză (0,75-
După
-boli de scoarţă şi 1%)
14. căderea
lemn Turdacupral 50 PU
frunzelor
(0,5%)
Tabelul 10.9.
SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR
LA GUTUI
Boli şi
Nr.
Fenofaza dăunători de Pesticide folosite Observaţii
Crt.
combătut
0 1 2 3 4
1 Dezmugurit, Focul bacterian Turdacupral P.U. (0,5 Tratamentul are
Înfrunzire (apox. (Erwinia amylovora) %) acţiune preventivă,
15-20 aprilie) Monilioză Zeamă bordeleză (0,5%) protejând rănile
Deschiderea (Monilinia Champion 50 WP făcute cu ocazia
primelor flori linharthiana) (0,2%) tăierilor, de posibile
infecţii (îndeosebi în
zonele în care au
fost infecţii în anii
precedenţi).
2 Când 10-15% Focul bacterian Champion 50 WP (0,04 Dacă a fost sau s-a
dintre flori şi- (Erwinia %); Funguran OH (0,04 depistat focul
au scuturat amylovora) %); Kocide 101 (0,04 %) bacterian;
petalele tratamentul se face
(aprox. 10.15 după igienizarea
mai) culturii.
Monilioză Ronilan 50 WP (0,05- Dacă perioada este
(Monilinia 0,07 %); Rovral 50 WP ploioasă tratamentul
linharthiana) (0,1 %); Sumilex 50 WP este obligatoriu,
(0,1 %) pentru protejarea
fructelor abia
formate.
Afide, insecte Decis 2,5 EC (0,03 %); Numai dacă este
minatoare, Fastac 10 EC (0,015%); rezervă biologică sau
defoliatoare Chinmix 5 EC (0,03%); sunt semnalate
Diazol 60 EC (0,15%); focare.
Zolone 35 EC (0,2%)
Sumi-alpha 2,5 EC
(0,04%)
268
3 Tratament Pătarea brună Folpan 50 WP (0,2 %);

postfloral (Diplocarpon Dithane M 45 (0,2 %)
(10-14 zile de soraweri)
la T 2) Monilioză Ronilan 50 WP (0,05- Numai dacă timpul
20-24 mai (Monilinia 0,07%); Rovral 50 WP este ploios şi este
linharthiana) (0,1%); Sumilex 50 WP rezervă biologică.
(0,1%)
Viermele fructelor Decis 2,5 EC (0,03 %); Dacă este rezervă
(Cydia pomonella) Fastac 10 EC (0,015%); biologică.
Chinmix 5 EC (0,03%);
Diazol 60 EC (0,15%)
4 Tratamentul 3 Antracnoză Folpan 50 WP (0,2%); Dacă există rezervă
postfloral (Gnomonia sp.) Dithane M 45 (0,2%); biologică şi este
(aprox. 5 Mancozeb 80 WP necesară o
Pătarea brună
iunie) (0,2%); Captadin 50 PU intervenţie.
(Diplocarpon
(0,25%)
soraweri
Monilioză Ronilan 50 WP (0,05- Pentru protejarea
(Monilinia 0,07%); Rovral 50 WP lăstarilor şi a fructelor
linharthiana) (0,1 %); Sumilex 50 WP tinere.
(0,1%)
Viermele fructelor Decis 2,5 EC (0,03 %);
(Cydia pomonella), Fastac 10 EC (0,015 %);
Diazol 60 EC (0,15%);
insecte minatoare,
Sinoratox R 35 (0,15%);
defoliatoare, afide
Sumi-alpha 2,5 EC
(0,04%)
5 Tratamentul 4 Boli ,idem T3 Idem, T3
postfloral Păduchele din San Ecalux S (0,1 %)
(aprox.15-20 José Reldan 40 EC (0,15 %);
iunie) (Quadraspidiotus Carbetox 37 EC (0,5%);
perniciosus), Ultracid 20 EC (0,2% )
defoliatoare
Tabelul 10.10
Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor prunului

Nr. Boli şi dăunători de Observaţi
Fenofaza Pesticidele folosite
crt. combătut i
0 1 2 3 4
1 Repaus Păduchele din San José Carbetox 37CE (0,8-1,0
vegetativ (Quadraspidiotus %), Polisulfură de bariu
perniciosus): Păduchii (6,0 %)
testoşi ai prunului;
Ouă de păianjeni,
2 Umflarea Păduchele din San José US 1 (1,5 %)
mugurilor (Quadraspidiotus
(aprilie I-II) perniciosus),
Ouă de acarieni
Monilioză (Monilinia laxa, Turdacupral (0,5 %)
Monilinia fructigena), Captadin 50 PU (0,25 %)
Ciuruirea frunzelor Polibar (1,0 %)
(Stigmina carpophila)
269
3 Înfoierea Insecte defoliatoare (Orgya Turdacupral (0,5 %)

corolei, buton sp., cotari); Monilioză; Captadin 50 PU (0,25 %)
alb (aprilie II- (Monilinia laxa, Monilinia Polibar (1,0 %)
III) fructigena),
Ciuruirea frunzelor (Stigmina
carpophila bacterioze
4 Începutul Monilioză (Monilinia laxa, Folpan 50 WP (0,2 %);
scuturării Monilinia fructigena Merpan 50 WP (0,2 %),;
petalelor Ciuruirea frunzelor Dithane M 45 (0,2 %);
(aprilie III-mai (Stigmina carpophila) Captadin 50 PU (0,25 %)
I) Pătarea roşie a fructelor
(Polystigma rubrum)
insecte defoliatoare (Orgya Zolone 35 EC (0,2 %);
antiqua, Malocosoma Onefon 80 (0,15%); Sintox
neustria, Chematobia 25 EC (0,25%); Nurelle D
brumata,Hybernia defoliaria) (0,075 %); Fastac
Acarieni, păduchi de frunză, (0,02%); Karate (0,02 %)
viespea sâmburilor de prun sau Talstar (0,04%)
(Eurytoma schreineri)
5 Fructul cu Ciuruirea frunzelor Folpan 50 WP (0,2 %);
diametrul de (Stigmina carpophila) Merpan 50 WP (0,2%);
0,5-1,0 cm Pătarea roşie a fructelor Dithane M 45 (0,2%);
(mai / II-III) (Polystigma rubrum) Captadin 50 PU (0,25%)
viespea sâmburilor de prun Chinmix 5 EC (0,03 %);
(Eurytoma schreineri) Diazol 60 EC (0,15%);
Viermele prunelor, G1 Sumi- alpha 2,5 EC
(Cydia funebrana) (0,04%),
Decis 2,5 EC (0,03 %);
Sintox 25 EC (0,2%);
Carbetox 37 EC (0,5%)
6 Fructul cu Pătarea roşie a fructelor Folpan 50 WP (0,2 %);
diametrul 1,0- (Polystigma rubrum) Merpan 50 WP (0,2%);
1,5 cm Ciuruirea frunzelor Dithane M 45 (0,2%);
(15-20 iunie) (Stigmina carpophila) Captadin 50 PU (0,25%);
Mancozeb 80 WP (0,2%);
Polyram DF (0,2%);
Vondozeb 80 WP (0,2%)
Păduchele din San José Ecalux S (0,1%),
(Quadraspidiotus Reldan 40 EC (0,15 %);
perniciosus), Carbetox 37 EC (0,5%);
Ultracid 20 EC (0,2%)
7 Fructul cu Pătarea roşie a fructelor Dithane M45 (0,2 %),
diametrul 2,0- (Polystigma rubrum) Folpan 50 WP (0,2 %),
2,5 cm Ciuruirea frunzelor Sancozeb 80 WP (0,2 %)
(iulie / I) (Stigmina carpophila)
Monilioză Sumilex 50 WP (0,1 %);
(Monilinia laxa, Monilinia Rovral 50 WP (0,1%);
fructigena Topsin M 70 (0,1%);
Dithane M 45 (0,2%)
Viermele prunelor, G2 Chinmix 5 EC (0,03 %);
(Cydia funebrana), Diazol 60 EC (0,15%);
omizi defoliatoare Sumi- alpha 2,5 EC
(0,04%);
Decis 2,5 EC (0,03 %);
Fastac 10 EC (0,015%)
Acarieni Neoron 500 EC (0,1 %);
(Panonychus ulmi, Kelthane 18 EC (0,2%);
Tetranychus urticae, B. Omite 50 WP (0,2%);
rubrioculus) Sanmite 20 WP (0,05%)
270
8 Fructul cu Monilioză Sumilex 50 WP (0,1 %);

diametrul 3,0- (Monilinia laxa, Monilinia Rovral 50 WP (0,1%);
3,5 cm fructigena Topsin M 70 (0,1%);
(iulie/II-III) Dithane M 45 (0,2%)
Viermele prunelor, G2 Chinmix 5 EC (0,03%);
(Cydia funebrana), Diazol 60 EC (0,15%);
omizi defoliatoare Sumi- alpha 2,5 EC
(0,04%); Decis 2,5 EC
(0,03%); Fastac 10 EC
(0,015%), Talstar 10 EC
(0,04%)
9 Fructe intrate Monilioză Sumilex 50 WP (0,1%);
în pârgă (20- (Monilinia laxa, Monilinia Rovral 50 WP (0,1%);
24 august) fructigena Ronilan 50 WP (0,07%)
Păduchele din San José, G2 Ecalux S (0,1%); Numai la
(Quadraspidiotus Reldan 40 EC (0,15%); soiurile
perniciosus), Carbetox 37 EC (0,5%); timpurii
Ultracid 20 EC (0,2%);
Pirinex 48 EC (0,2%);
Imidan 50 WP (0,2%)
Tabelul 10.11.
Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor În

plantaţiile de cireş şi vişin
Nr. Fen Boli şi dăunători de

Pesticide folosite Observaţii
crt. ofaza combătut
0 1 2 3 4
-păduchele din San José şi Oleoecalux 3 CE Se asigură o
alţi păduchi ţestoşi; -ouă (1,5%) îmbăiere a
hibernante de afide (Myzus Oleocarbetox 37 CE pomului.
Repaus cerasi); -ouă hibernante de (3%) Temp. > 4-5OC.
1.
vegetativ acarieni (Bryobia rubrioculus Măsuri de igienă
şi P. ulmi); -forme de culturală şi
rezistenţă la majoritatea agrotehnice.
bolilor
-monilioze (Monilinia laxa şi Turdacupral 50 PU
M. fructigena); -ciuruirea (0,3%)
micotică (Stigmina Zeamă bordeleză
carpophilla) (1%)
2. Dezmugurit
- ulceraţia şi ciuruirea
bacteriană (Pseudomonas
spp.); -antracnoză
(Coccomyces hiemalis)
-monilioze Cuprozis 50 PU
-ciuruirea micotică (0,3%)
3. Buton alb -ulceraţia şi ciuruirea Turdacupral 50 PU
bacteriană (0,3%)
-antracnoză
271
-monilioze Sumilex 50 WP Tratament

-antracnoză (0,1%); Ronilan 50 obligatoriu.
-ciuruirea micotică şi WP (0,1%);
bacteriană Rovral 50 WP
Începutul
(0,1%); Topsin M 70
4. scuturării
(0,07%)
petalelor
-afide, acarieni, gărgăriţele Cascade 5 EC
fructelor, omizi defoliatoare, (0,05%); Talstar 10
etc. CE (0,01%); Sintox
25 EC (0,2%)
-antracnoză Derosal 50 WP La avertizare
-ciuruirea frunzelor (0,07%); Merpan 50
-monilioze WP (0,2%); Saprol
Fructul cu
5. 19 EC (0,125%)
Ø 0,5 cm
-afide; -insecte defoliatoare, Sumialpha 2,5 CE PED = 10%
minatoare etc. (0,015%); Diazol 60 lăstari infestaţi
EC (0,15%)
-monilioze Sumilex 50 PU Cu respectarea
-antracnoză (0,1%); Ronilan 50 timpului de
Fructul cu -ciuruirea frunzelor WP (0,07%) pauză
Ø 1 cm Topsin M 70 (0,1%)
6.
(la -musca cireşelor (Rhagoletis Decis 2,5 EC
avertizare) cerasi); -afide – PED = 10%, (0,03%); Sumicidin
lăstari infestaţi; -insecte 20 EC (0,02%)
minatoare, defoliatoare Ekalux S (0,075%)
-monilioze Dithane M 45
-ciuruirea bacteriană şi (0,2%); Merpan 50
După
micotică etc. WP (0,2%); Saprol
recoltat
7. 19 EC (0,125%)
(la
-păduchele din San José Reldan 40 CE PED > 5 forme
avertizare)
-acrieni (0,15%); Demitan mobile pe frunză.
200 SC (0,07%)
-antracnoză Folpan 50 WP Măsuri de igienă
După -ciuruirea frunzelor (0,2%); Turdacupral culturală
tăierile în 50 PU (0,3%)
8.
verde (la -păduchele din San José, Dursban 480 EC
avertizare) afide, etc. (0,2%); Pyrinex 48
EC (0,2%)
-ulceraţia şi ciuruirea Turdacupral 50 PU Se asigură o
75%
bacteriană; -boli de scoarţă (0,5%); Zeamă îmbăiere a
9. frunze
şi lemn; -ciuruirea micotică bordeleză (1%) pomului.
căzute 0
Temp. > 5 C.
Tabelul 10.12.
SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR SI DAUNATORILOR
LA CAIS
Nr. Bolile şi dăunătorii de Produsul recomandat
Fenofaza Observaţii
tr. combătut şi concentraţia
0 1 2 3 4
1. Repaus Coccideae; Ouă de afide, Oleoecalux 3 CE (1,5%) Se asigură o
vegetativ acarieni, insecte defoliatoare Oleocarbotox (3%) îmbăiere a
etc. Forme de rezistenţă la Polibar 45 PU (6%) pomului temp
majoritatea bolilor >6ºC
2. Umflarea -Monilioze (Monilinia laxa); - Cuprazin 50 PU (0,3%)
mugurilor Ciuruirera frunzelor (Stigmina Turdacupral 50 PU
carpophilla); -Uscarea ramurilor (0,4%)
(Cytospora cincta); -Ciuruirea
272
bacteriană a frunzelor (Xanthomonas

pruni)
3. Buton alb -Monilioze (Monilinia laxa) Captadin 50 PU (0,25%)
-Ciuruirea micotică şi bacteriană a Merpan 50 WP (0,2%)
frunzelor (Stigmina carpophilla) Topsin M70 (0,07%)
-Uscarea ramurilor; -Rapăn
4. 10 – 15 % -Monilioze; -Ciuruirea micotică şi Sumilex 50 WP (0,1%)
din flori au bacteriană a frunzelor (Stigmina Rovral 50WP (0,1%)
început să- carpophilla); -Uscarea ramurilor Ronilan 50 WP (0,1%)
şi scuture Konker (0,125%)
petalele -Insecte defoliatoare, minatoare Konate 2,5 EC (0,02%)
-Molia piersicului Fastac 10 EC (0,015)
(Anarsia lineatella) Zolone 35 EC (0,2%)
Sumi – Alpha 2,5 EC
(0,04%)
5. Fructul cu -Ciuruirea micotică şi bacteriană a Merpan 50WP (0,2%);
 de 1cm frunzelor (Stigmina carpophilla) Captadin 50 PU (0,25%);
-Monilioze; -Uscarea ramurilor Systane 12,5 CE (0,04%);
(la
-Rapăn etc. Trifmine 30 WP (0,03%)
avertizare) -Afide; Insecte defoliatoare şi Fastac 10 EC (0,015%)
minatoare etc. Nurelle D (0,075%)
6. Fructul cu Ciuruirea micotică şi bacteriană a Ditahane M45 (0,2%)
 de 1,5 – frunzelor, (Stigmina carpophilla); Folpan 50 WP (0,2%)
Uscarea ramurilor; Alternaria, rapăn Perozin 75 (0,5%)
2 cm (la
etc.
avertizare) Vondozeb 80 PU (0,2%)
Molia orientală a fructelor (Grapholita Decis 2,5 EC (0,03%)
molesta), Talstar 10EC (0,04%)
Molia piersicului (Anarsia lineatella), Reldanm 40 EC (0,1%)
Afide etc.
Carbetox 37 EC (0,5%)
7. Fructul de Monilioze, Sumilex 50 WP (0,1%)
mărime Ciuruirea micotică şi bacteriană a Topsin M 70 (0,07%)
normală (la frunzelor etc. Ronilan 50 WP (0,1%)
avertizare) Păduchele din San José, Ekalux S (0,075%) Se respectă
molii, insecte defoliatoare etc. Nurell D (0,075%) timpul de
pauză
8. După Ciuruirea frunzelor; Uscarea Merpan 50 WP (0,25%) Măsuri de
recoltarea ramurilor; Boala petelor de plumb Ziram 75 PU (0,2%) igienă
fructelor şi (Stereum purpureum) Befran 25 EC (0,4%) culturală şi
Rugina, Alternaria etc.
tăierea în agrotehnică
Păduchele din San José, Molii, afide Dursban 480 EC (0,2%)
verde etc. Carbetox 37 EC (0,5%)
9. 75% din Ciuruirea frunzelor; Uscarea Cuprozin 50 PU (0,3%) Se asigură o
frunze au ramurilor, Monilioze; Turdacupral 50 PU
Boala de plumb (Stereum îmbăiere a
căzut (0,5%); Zeama
purpureum)
bordoleză (1%) pomului.
Temp. > 5°C
Tabelul 10.13.
SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR

LA PIERSIC (după Elisabeta Stoian 1999)
Produsul
Nr. Bolile şi dăunătorii de
Fenofaza recomandat şi Observaţii
trat. combătut
concentraţia
0 1 2 3 4
1. Repaus Coccideae; Ouă de afide, Oleoecalux 3 CE (1,5%) Se asigură o
vegetativ acarieni, insecte Oleocarbotox (3%) îmbăiere a
defoliatoare etc. Forme de Polibar 45 PU (6%) pomului temp
rezistenţă la majoritatea >6ºC
bolilor
273
2. Umflarea -Deformarea frunzelor Cuprazin 50 PU (0,3%)

mugurilor (Taphrina deformans) Turdacupral 50 PU
-Monilioze (0,4%)
(Monilinia laxa)
-Ciuruirera frunzelor
(Stigmina carpophilla)
-Uscarea ramurilor
(Cytospora cincta)
-Rapăn (Venturia cerasi)
-Ciuruirea bacteriană a
frunzelor (Xanthomonas
pruni)
3 Dezmugurit -Deformarea frunzelor Cuprazin 50 PU (0,3%)
(buton verde) (Taphrina deformans) Turdacupral 50 PU
-Ciuruirea bacteriană a (0,4%)
frunzelor (Xanthomonas
pruni); -Uscarea ramurilor
(Cytospora cincta)
-Rapăn (Venturia cerasi)
Ouă de acarieni U.S1 (!,5%) La avertizare
4 Buton roz -Deformarea frunzelor Ziradin 75 PU (0,4%)
(Taphrina deformans) Sumilex 50 WP (0,1%)
-Monilioze
(Monilinia laxa)
-Ciuruirea micotică şi
bacteriană a frunzelor
-Uscarea ramurilor
-Rapăn
-Molia piersicului Talstar 10 EC (0,04%) La avertizare
(Anarsia lineatella Sumithion 50EC (0,%)
5 10 – 15 % -Monilioze (M. laxa ,M. Ditahane M45 (0,2%)
din flori au fructigena) Folpan 50 WP (0,2%)
început să- -Ciuruirea micotică şi Merpan 50WP (0,2%)
şi scuture bacteriană a frunzelor Ziram 75 PU (0,2%)
petalele (Stigmina carpophilla)
-Deformarea frunzelor
(Taphrina deformans)
-Făinarea (Sphaerotheca
pannosa var. persicae)
-Insecte defoliatoare, Casacade 5 EC (0,05%); La avertizare
minatoare; Fastac 10 EC (0,015)
-Molia piersicului
(Anarsia lineatella)
6. Fructul cu  -Deformarea frunzelor Ditahane M45 (0,2%)
de 0,5-1cm (Taphrina deformans) Folpan 50 WP (0,2%)
(la - Ciuruirea micotică şi Merpan 50WP (0,2%)
avertizare) bacteriană a frunzelor Ziram 75 PU (0,2%)
-Uscarea ramurilor
-Rapăn
Molii, afide, insecte Sonet 100 EC (0,05%)
defoliatoare Ekalux S (0,075%)
7 Fructul cu  -Deformarea frunzelor Systhane 12,5 CE
de 1,5 – 2 (Taphrina deformans (0,04%)
cm (la Ciuruirea micotică şi Score TOP 20 WG
avertizare) bacteriană a frunzelor, (0,025%)
(Stigmina carpophilla) Punch 40 EC (0,05%9
Alternaria, rapăn etc.
Păduchele din San José, Ekalux S (0,075%)
molii, insecte defoliatoare Reldan 40 EC (0,1%)
etc.
274
8 Fructul cu  -Făinarea Bumper 250 EC (0,03%)

de 2,5-3 cm (Sphaerotheca pannosa Karathane LC (0,05%)
(la var. persicae)
avertizare) Ciuruirea micotică şi Folpan 50 WP (0,2%)
bacteriană a frunzelor etc. Merpan 50WP (0,2%)
Păduchele din San José, Actellic 5 EC (0,2%)
molii, insecte defoliatoare Decis 2,5 EC (0,05%)
etc.
Acarieni Mitac EC (0,2%);
Demitan 200 CE
(0,05%); Nissorun 10
WP (0,03%)
9 Fructul de Ciuruirea micotică şi Sumilex 50 WP (0,1%); Măsuri de
mărime bacteriană a frunzelor etc. Rovral 50 PU (0,1%) igienă
normală -Făinarea (Sphaerotheca Microthiol special (0,4%) culturală şi
pannosa var. persicae) Saprol 190 CE (0,125%) agrotehnică
Molia orientală Dimilin 2555 WP
(0,03%)
10 După -Deformarea frunzelor Cuprozin 50 PU (0,3%) Se asigură o
căderea (Taphrina deformans); - Turdacupral 50 PU îmbăiere a
frunzelor Ciuruirea micotică şi (0,5%) pomului.
bacteriană a frunzelor; - Zeama bordoleză (1%)
Uscarea ramurilor
Tabelul 10.14
Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la căpşun
(după N Branişte, 2000)
Nr trat. Fenofaza Boala sau dăunătorul Produse pesticide folosite
1 După grebalarea Pătarea albă şi brună a Fungicid: Turdacupral 50 PU
culturii, la apariţia frunzelor, putrezirea (0,3%) sau zeamă bordeleză
primelor frunze coletului, defoliatoare, (0,5%) + Insecticid: Sintox 25
acarieni etc. (0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%)
2 La apariţia şi Putregaiul fructelor, Fungicide: Captadin 50 PU
înălţarea făinare, pătarea albă şi (0,2%9, Dithane M 45 (0,2%) sau
inflorescenţelor brună a frunzelor, Vondozeb 80 WP (0,2%) +
gărgăriţa florilor, molia Insecticide: Thiodan 35 EC
căpşunului, acarieni etc. (0,2%), Sintox 25 CE (0,2%) sau
Sinoratox R 35 (0,1%)
3 3-5 % din Putregaiul fructelor, Fungicide: Sumilex 50 WP
inflorescenţe sunt făinare, pătarea albă şi (0,1%), Konker (0,15%) sau
“buton alb” brună a frunzelor, Sevinal 50 WP (0,15%) + Aliette
gărgăriţa florilor, molia 80 PU (0,2%) + Derosal WP
căpşunului, acarieni etc. (0,07), Benlate 50 WP (0,05%)
sau Bayleton 25 WP (0,05%),
Insecticide: Thiodan 35 EC
(0,2%), Thionex 35 CE (0,2%)
4 La începutul Idem tratamentul 3 Fungicide : Sumilex 50 WP
scuturării petalelor (0,1%),Rovral 50 WP (0,1%) sau
Ronilan 50 WP (0,1%)+ Aliette 80
PU (0,2%) + Topas 100 EC
(0,08%); Insecticide: Zolone 35
Ec (0,2%), Karate 2,5 Ec (0,02%)
sau Fastac 10 Ec (0,08%)
5 La intrarea în Putregaiul fructelor, Fungicide : Sumilex 50 WP
pârgă a fructelor făinare, pătarea albă şi (0,1%),Rovral 50 WP (0,1%) sau
brună a frunzelor, Ronilan 50 WP (0,1%)
gărgăriţa florilor, molia Insecticide: Bactospeine PM
căpşunului; etc. (0,!%), Dipel WP (0,1%) sau
Foray-Biobit (0,05%)
275
Tabelul 10.15.
Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la coacăz şi agriş

Nr
Fenofaza Boala sau dăunătorul Produse pesticide folosite
trat.
1 Repaus Păduchele din San José, Oleoeekalux (1,5%), Polisulfură de
vegetativ ouă de afide, acarieni, bariu (6,0%) sau zeamă sulfocalcică
defoliatoare etc. (20%)
2 La umflarea Acarieni, afide (ouă), Polisulfură de bariu (1,0%) sau
mugurilor făinare zeamă sulfocalcică (2%)
3 La înfrunzire (3 Antracnoză, făinare, Fungicide: Topsin M 70 (0,1%),
frunze detaşate) acarieni afide etc. Metoben 70 (0,1%), Captadin 50 PU
(0,25%); Acaricide: Neoron 500 EC
(0,1%) +US1 (1,5%)
4 La apariţia Antracnoza şi făinarea Fungicide: Topsin M 70 (0,1%),
inflorescenţelor frunzelor, Metoben 70 (0,1%), Karathane NF 57
sfredelitorul tulpinilor (G1), (0,2%), Bayleton 25 WP (0,05 %),
defoliatoare etc. Saprol 19 EC (0,125%) sau Rubigan
12 EC (0,04%); Insecticide: Sintox
25 EC (0,2%), Nurelle D (0,075%)
sau Primor 50 WP (0,1%)
5 Când toţi butonii Idem tratamentul 4 Idem tratamentul 4 . Se recomandă
florali sunt liberi alte produse decât la tratamentul
precedent
6 La înflorire Antracnoza, făinarea şi Fungicide: Topas 50 WP (0,1%), Tilt
rugină, 250 EC (0,02%), Anvil 5 SC (0,04%)
sfredelitorul tulpinilor (G2), sau Dithane M 45 (0,2%) + Afugan
defoliatoare etc. (0,1%) sau Nissorun (0,05%);
Insecticide: Zolone 35 EC (0,2%),
Karate 2,5 EC (0,02%) sau Fastac EC
(0,08%)
7 Când fructele au Idem tratamentul 4 + Fungicide: Topas 50 WP (0,1%), Tilt
mărimea Păduchele din San 250 EC (0,02%), Anvil 5 SC (0,04%)
naturală José(G1) sau Topas C (0,1%)
Insecticide: Actellic 50 (0,2%) sau
Decis 2,5 EC (0,05%)
8 Imediat după Antracnoza, făinarea şi Fungicide: Captadin 50 PU (0,25%)
recoltarea rugină; sfredelitorul sau Ziram 75 PU (0,4%);
fructelor tulpinilor (G2), defoliatoare Insecticide: Carbetox 37 Ec (0,5%)
păduchele din San Acaricide: Neoron 500 Ec (0,1%),
José(G1) etc. Mitac 20 (0,2%), Peropal (0,1%) sau
Omite 57 CE (0,1%)
276
Tabelul 10.16.
Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la zmeur
Nr Boala sau
Fenofaza Produse pesticide folosite
trat. dăunătorul
0 1 2 3
1 Repaus vegetativ Păduchele din San Oleoekalux (1,5%) sau Polisulfură
José, ouă de afide, de bariu (6,0%)
acarieni etc.
2 La umflarea Antracnoza zmeurului, Fungicid : un produs cupric.
mugurilor pătarea brun-violacee a Turdacupral 50 PU (0,2%), zeamă
ramurilor, acarieni, bordeleză (0,5%)+
insecte defoliatoare, Insecticid: Sintox 25 (0,2%) sau
afide. Sinoratox R 35 (0,1%)
3 La înfrunzire Pătarea brună a Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4%),
ramurilor, pătarea albă a Ziram 75 (0,¤%) +
frunzelor, acarieni, Insecticid: Thiodan 35 Ec (0,2%),
gărgăriţa florilor, afide Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R
etc. 35 (0,1%
4 La înălţarea Făinare, pătarea brună a Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4%),
inflorescenţelor ramurilor, antracnoză, Ziram 75 (0,¤%) sau Captadin 50
gărgăriţa florilor, PU (0,2%) + Metoben 70 (0.1%) +
gândacul zmeurului etc. Insecticid: Thiodan 35 Ec (0,2%),
Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R
35 (0,1%
5 La începutul Putregaiul fructelor, Fungicide: Sumilex 50 WP
înfloritului pătarea albă a frunzelor, (0,1%),Rovral 50 WP (0,1%) sau
rugina, făinare, gândacul Ronilan 50 WP (0,1%)+ Metoben
zmeurului, etc. 70 (0,1%) sau Topsin M 70 (0,1%)
+ Insecticid: Decis 2,5 EC
(0,025%)
6 La începutul Idem tratamentul 5 Fungicide : Sumilex 50 WP
scuturării petalelor (0,1%),Rovral 50 WP (0,1%) sau
Ronilan 50 WP (0,1%)+ Topas
100 EC (0,08%), Anvil 5 SC
(0,04%) sau Tilt 250 EC (0,02%) +
Insecticide: Zolone 35 Ec (0,2%),
Karate 2,5 Ec (0,02%) sau Fastac
10 Ec (0,08%)
7 La mărimea Putrgaiul fructelor, Fungicide :Ronilan 50 WP
normală a fructelor făinare, rugină, pătarea (0,1%), Sumilex 50 WP (0,1%)
albă a frunzelor, pătarea sau Rovral 50 WP (0,1%) + Anvil
brună a ramurilor etc. 5 SC (0,04%) sau Tilt 250 EC
(0,02%)
8-9 După recoltarea Antracnoza ramurilor, Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4 %),
fructelor ( la pătarea brun-violacee a Ziram75 (0,¤%)sau Captadin 50
avertizare) ramurilor, Păduchele din PU (0,2%) + Insecticid: Carbetox
San José, 37 CE (0,5%)
277
10.10. Protejarea pomilor împotriva accidentelor climatice
Pomii şi arbuştii fructiferi sunt expuşi la numeroase calamităţi naturale,

provocate de: îngheţuri tardive primăvara şi timpurii toamna, grindină, furtuni,
inundaţii, căderi masive de zăpadă, secete prelungite etc. Aceste fenomene
negative sunt accentuate la noi în ţară de poziţia geografică.
Gerurile hibernale pot provoca mari pagube plantaţiilor pomicole prin
distrugera mugurilor şi a lemnului tânăr, prin provocarea de plăgi pe trunchi etc.
Aceste geruri au efecte diferite chiar în aceeaşi zonă, în acest sens o importanţă
deosebită o are microclimatul. De aceea, se impune o corectă zonare a speciilor şi
soiurilor precum şi o amplasare judicioasă a acestora în parcele. Spre
exemplificare, precizăm că unii autori (C. Berbecel, 1984) recomandă plantarea
speciilor rezistente la ger (măr) în estul Transilvaniei şi în nord-vestul Moldovei,
unde se înregistrează cele mai coborâte temperaturi minime absolute.
Gerurile de revenire. Alternarea unor perioade friguroase cu temperaturi
mai ridicate ("ferestre de căldură") şi apoi din nou geroase constituie un real
pericol pentru plantaţiile pomicole. Aceste alternanţe sunt mult mai periculoase
pentru pomi, decât gerurile constante din timpul iernii. Această situaţie este foarte
frecventă în sudul Banatului, urmată de sudul Câmpiei Române, Câmpia de vest
şi cea mai mare parte a Dobrogei. Amplitudinile mari de temperatură provoacă
arsuri şi plăgi pe scoarţa trunchiului şi a ramurilor principale. Acest fenomen
poate fi împiedicat parţial prin văruirea preventivă a trunchiului şi baza ramurilor.
Plăgile apărute în special la drupaceae, se tratează cu CuSO4 5% sau cu fenol
10%, după care se ung cu un lac poliuretanic.
Cercetarea a descoperit o genă "antigheaţă" care previne degradarea
pomilor (H. Jenssen, 1985),
Prevenirea daunelor provocate de îngheţ este destul de limitată, de aceea,
este recomandată plantarea în zone de mare risc a soiurilor mai rezistente la ger.
În cazul îngheţului pomilor tineri din pepinieră se efectuează receparea
acestora, dar se întârzie cu un an obţinerea pomului.
Unele specii afectate de ger, respectiv, pomii pe rădăcini proprii de nuc,
alun, vişin, prun manifestă capacitate mare de autoreglare prin lăstărire (V. Cireaşă, 1995).
Rezistenţă pomilor la ger poate fi mărită şi prin folosirea regulatorului de
creştere Ethephon (C.S. Howell, 1985).
Toamnele calde şi umede prelungesc perioada de vegetaţie, întârzie
migrarea substanţelor de rezervă în special a polizaharidelor din frunze în
ţesuturile ramurilor şi rădăcinii, slăbind rezistenţa la ger a pomilor.
Brumele şi îngheţurile de primăvară. De regulă, începutul primăverii
constituie o perioadă deosebit de instabilă. În unii ani, chiar în cursul lunii aprilie,
s-au înregistrat îngheţuri care au surprins pomii în fenofaza înfloritului. În
general, sunt afectate speciile cu înflorire timpurie (migdal, cais, piersic, cireş).
Aceste fenomene pot fi diminuate ca intensitate prin mai multe metode:
278
Fumigaţia se produce prin arderea diferitelor materiale. Această metodă

are efect la temperaturi de -2°C..,.-3°C, având posibilitatea să ridice temperatura
în atmosfera plantaţiei cu cca. 1°C. Materialele fumigene se amplasează sub
formă de grămezi (80-100 buc/ha). (fig. 10.37).
Se mai pot folosi brichete (lumânări fumigene). Pe suprafaţe mai mici se
recomandă încălzirea aerului cu sobiţe, în care se ard resturi petroliere.
Irigarea prin aspersiune este o metodă greoaie, de organizat şi realizat în
practică. De asemenea, necesită mari cheltuieli şi nu întotdeauna cu rezultate
spectaculoase.
Alte fenomene negative sunt poleiul şi chiciura care pot asfixia mugurii
sau chiar rupe ramurile, se pot îndepărta prin scuturare în prima zi cu temperatură
mai ridicată.
Îngheţurile timpurii de toamnă mai frecvente în Transilvania şi Moldova,
dacă surprind pomii cu frunze şi chiar fructe, produc mari pagube pentru
producţia de pe pom, dar şi pentru viitoarea recoltă. Fructele surprinse pe pom de
un astfel de fenomen, se vor recolta după trecerea îngheţului. Stropirea fructelor
cu produsul "INABUS" le poate mări rezistenţa la temperaturi scăzute.
Fig. 10.37. Modul de aşezare a

materialelor în grămada de fumigaţie.
a – material uscat; b –material umed care
produce fum; c – pământ; d – bucăţi de lemn
Fig.10.38. Protejarea plantaţiilor de
grindină
Apărarea pomilor contra grindinei. Grindina este un fenomen deosebit de

periculos, care poate distruge atât producţia, cât şi pomul în ansamblu. În
literatură, sunt citate mai multe metode de combatere a grindinei cum ar fi:
279
Rachetele antigrindină nu au dat rezultate spectaculoase; rezultate ceva

mai bune s-au obţinut în Rusia şi în Elveţia (A. Wolvogel, 1987), prin pulverizarea
iodurii de argint în norii ce provoacă grindina.
Pe suprafeţe restrânse se pot utiliza plase antigrindină din material plastic
cu ochiuri dese, fixate deasupra coroanei pomilor (fig. 10.38.) (L. Corelli, 1986).
Apărarea pomilor contra arşiţilor se face prin văruire (Baldini, 1986) sau
prin folosirea unor vopsele emulsionante (C. Micke, 1966).
Apărarea pomilor contra vânturilor se realizează prin înfiinţarea
perdelelor de protecţie distanţate la 500-600 m. În Franţa se practică sistemul "le
bocage", care constă în încadrarea proprietăţilor agricole private de 4-10 ha cu
aliniamente de arbori, arborete etc. care reduc viteza vântului cu cea 30-50 %
comparativ cu zona deschisă.
Apărarea fructelor contra păsărilor se face prin sisteme acustice, care
reproduc semnalele de alarmă a acestora. Sunetele puternice (80-120 decibeli)
asigură îndepărtarea păsărilor pe o suprafaţă de cca 2 ha. Metoda se practică în
Olanda şi Lituania. În Japonia şi Ucraina se folosesc baloane colorate, precum şi
sirene şi emiţătoare de lumină intermitentă.
Apărarea trunchiului pomilor contra iepurilor se face cu învelituri din
material plastic, perforat, biodegradabil. Metoda se practică în Italia, Franţa şi
Austria. În acelaşi scop mai sunt folosite tulpinile de porumb, floarea-soarelui
etc., care au însă pe lângă alte dezavantaje şi acela că atrag rozătoarele etc.
În Rusia s-a experimentat o substanţă chimică denumită "Repelent,"
obţinută din biomasă de pin, este insolubilă în apă, inofensiv pentru animale, dar
care îndepărtează iepurii.
Susţinerea recoltelor de fructe. Datorită greutăţii fructelor, la unele
specii, ramurile se apleacă până la pământ existând pericolul dezbinării lor sau a
pierderii fructelor. Pentru a evita aceste fenomene negative se pot instala proptele
sau există diferite modele de legături de susţinere a ramurilor ( G. Kovacev, 1960)
10.11. Tehnologia reglării producţiei de fructe
Pe lângă efectuarea unor tăieri echilibrate, în scopul reglării încărcăturii

de rod se mai utilizează metoda răritului florilor şi fructelor. Aceste intervenţii au
ca scop creşterea dimensiunilor fructelor şi implicit a calităţii lor.
Răritul florilor este o metodă care se practică din ce în ce mai mult,
deoarece, implică eliminarea unei cantităţi minime de substanţe sintetizate.
Această intervenţie trebuie să se facă cu mult discernământ şi precauţie, pentru a
nu se periclita viitoarea recoltă. Totodată, trebuie avut grijă să rămână o cantitate
suplimentară de flori, în vederea preîntâmpinării eventualelor pierderi datorate
condiţiilor climatice.
Există mai multe substanţe care favorizează rărirea florilor. S-au obţinut
rezultate bune cu acidul giberelinic (G.A.) la speciile cireş, piersic, prun, cais în
California (Brown, Crane, 1968) şi a florilor de păr în Italia (Sansavini, Graziella
Cristoferi, 1981). Rezultate bune s-au obţinut prin folosirea naftilacetamidei la
specia măr. Tratamentul se efectuează după înflorirea deplină, la inceputul căderii
280
petalelor. Adăugarea unui solvent 0,05% sau a unui ulei mineral 0,2%
îmbunătăţeşte eficacitatea produsului. Uleiul mineral are o bună eficacitate, când
condiţiile climatice din momentul aplicării nu sunt optime. În acelaşi timp acestea
pot favoriza rugozitatea şi provoacă deformări frunzelor ( G. Grădinariu, 1994).
Răritul fructelor, încărcătura mare de fructe are efecte negative asupra
calităţii acestora, dar şi asupra echilibrului fiziologic al pomilor, mai ales la măr,
păr şi piersic. (N. Cepoiu, 1974). Prin rărirea fructelor se elimină importante
acumulări de substanţe, care inhibă diferenţierea mugurilor floriferi, se asigură o
creştere vegetativă intensă, se obţin fructe mai mari şi de calitate, reducându-se,
totodată, cheltuielile de recoltare, sortare etc.
Anumite metode de rărire se pot aplica şi pomilor tineri, în scopul
prevenirii ruperii ramurilor (la soiurile de măr care rodesc în special pe mlădiţe) şi
epuizarea potenţialului de producţie (la soiurile de tip spur, care leagă multe
fructe într-o inflorescenţă)-(după Kuight şi Jackson, 1979).
Metode de rărire. În pomicultură se folosesc mai multe metode pentru
răritul florilor şi fructelor: mecanic, chimic şi manual.
Rărirea manuală se efectuează începând din faza de boboci florali sau
flori scuturate, până la cea de fructe legate (cu diametrul până la 1 cm). Această
rărire timpurie influenţează pozitiv calitatea fructelor din anul în curs şi
stimulează diferenţierea mugurilor de rod. Rărirea mai tardivă, când fructele au
diametrul de 3-4 cm, influenţează pozitiv calitatea recoltei, însă are efecte minime
asupra diferenţierii mugurilor de rod. Se înlătură fructele mici, gemene, necrozate
şi se reţin cele mai mari, distanţate între ele la 12-20 cm. (maxim 2 fructe în
inflorescenţă).
La măr şi păr peduncul se taie la mijloc cu foarfecele. Se reţin, de obicei,
fructele din mijlocul inflorescenţei, care au apărut primele şi care sunt, de regulă,
mai mari. La piersic rărirea fructelor se efectuează la începutul întăririi
sâmburelui. Pe o ramură fructiferă mixtă trebuie să rămână numai 4-6 fructe.
La speciile pomaceae se mai efectuează şi o rărire tardivă cu dublu efect:
obţinerea de fructe cu calităţi superioare şi valorificarea industrială a fructelor
rărite.
Toate aceste metode de rărire manuală se practică din ce în ce mai puţin
în plantaţiile industriale, datorită consumului excesiv de forţă de muncă.
Rărirea mecanică constă în distrugerea unei părţi din flori sau fructe prin
lovituri mecanice succesive cu prăjini căptuşite cu cauciuc, jeturi de apă sub
presiune, scuturătorul cu aer comprimat Stormas, vibratorul portativ Homelite cu
1000-1500 vibraţii pe minut (la 30-40 zile după înflorit).-după Costa, 1974. Epoca
optimă pentru această intervenţie este când fructele au diametrul de cea 20 mm.
Înaintea răririi mecanice se elimină ramurile pendente care resimt mai slab
vibraţiile. Prin această metodă se reduce timpul de lucru cu 8-10 % (Baldini,
1986). Şi această metodă este greu de realizat, iar rezultatele nu sunt întodeauna
cele aşteptate ceea ce face să se folosească tot mai puţin.
Rărirea chimică este cea mai modernă, mai eficientă şi mai ieftină dintre
toate metodele. Această metodă se aplică la măr atât florilor cât şi fructelor şi
constă în efectuarea a 1-2 stropiri. Prima, în timpul înfloritului, iar următoarea la
281
14-21 zile. În acest sens se utilizează substanţelor D N.O.C., NAD sau Carbaryl.
Există şi alte substanţe ce se folosesc în acest sens: Geramid, Etephan, Ethrel,
ANA şi Carbaril la piersic.
Dintre produsele româneşti, rezultate bune au dat Norchim şi Amid 80,
sintetizate la Institutul de chimie Cluj-Napoca de către cercetătoarea Teodora
Panea. Experienţele s-au efectuat cu mai multe soiuri de măr la S.C.P.P. Iaşi (G.
Grădinariu, M. Istrate, 1994, 1995 ), ajungându-se la câteva concluzii importante:
- nu toate soiurile "răspund" identic la răritul chimic (cel mai sensibil şi
cu rezultate contradictorii s-a dovedit a fi soiul Starkrimson);dozele aplicate
trebuie să fie diferite, funcţie de soi şi încărcătura de fructe (tabelul 10.3.);
- condiţiile climatice din momentul aplicării influenţează hotărâtor
efectul tratamentului;
- aplicarea răritului chimic se va efectua numai după cercetări atente, cu
mult discernământ, deoarece s-a constatat o oarecare fitotoxicitate, mai ales, la
pomii şi frunzele tinere.
Tabelul nr. 10.17
Rărit chimic-doze recomandate
(după G Grădinariu, 1995)
Soiul Norchim Amid 80
(ml/1001 apă) (g/100 1 apă)
Golden delicious 120 80
Wagener premiat 100 60
Idared 80 60
Starkrimson 60 30
Acidul alfanaftilacetic (Rodofix) se aplică atunci când fructul central din

inflorescenţă are un diametru de 10-14 mm. Se recomandă a se folosi acest
produs, numai atunci când naftilacetamida nu se poate aplica din cauza timpului
neprielnic.
Prevenirea căderii fructelor înainte de recoltare.
Există în pomicultură soiuri ale speciilor măr, păr, piersic, cais etc care,
datorită unor caracteristici genetice, dar şi datorită unor condiţii ecologice şi
tehnologice deficitare, înregistrează fenomenul de cădere prematură. Funcţie de
aceşti factori pot cădea cea 20-30 % din fructe cu 2-3 săptămâni înainte de
maturitatea de recoltare. Căderea fructelor se poate datora acumulării excesive de
etilena sau scăderii conţinutului fructelor în auxină ( Warieng şi Phillips, 1973).
Pentru evitarea acestui fenomen negativ se efectuează tratamente cu diferite
substanţe hormonale. Un produs românesc care a dat rezultate satisfăcătoare este
Norchimul. Acesta se aplică la soiurile de măr cu cea o lună înaintea recoltării în
concentraţi de 2000 ppm. Alte substanţe care au dat rezultate bune sunt:
naftilacetamida - 10 g/100 1 apă, 1000-1200 l/ha soluţie, acidul
282
naphthylacetamidă + naftilacetamida-60 g/100 1 apă, 1000 1 soluţie la ha. Acest

tratament se efectuează când primele fructe încep să cadă şi trebuie să fie repetat
la zile cu un timp de aşteptare de 10 zile. Eficacitatea depinde ca şi în cazul
răritului de condiţiile din momentul aplicării.
Reglarea hormonală a maturării şi îmbunătăţirea calităţii fructelor.
Prin folosirea unor regulatori de creştere se poate devansa cu 1-2
săptămâni maturarea fructelor, intensificarea culorii fructelor, sporirea fermităţii
structo-texturale, îmbunătăţirea indicatorilor de calitate etc.
De exemplu, îmbunătăţirea culorii cireşelor (înroşirea) se poate realiza
prin efectuarea tratamentelor cu naftilacetamidă (dirigol-N, frufix), 15-20 g/100 1
apă. Tratamentul se realizează printr-o singură aplicare de la sfârşitul înfloritului
până la 2 zile după înflorit. Tratamentul se va face cu discernământ deoarce
există riscul încetinirii vegetaţiei şi deformarea fructelor, mai ales dacă
tratamentul întârzie.
Rugozitatea la soiul de măr Golden Delicious şi la perele Conference şi
Abatele Fetel poate fi redusă sau chiar combătută prin tratamente cu preparatele :
Golclavc, Regulex (Comerani, 1980, St. Wagner, 1980), Promalin 0,03%, sau
acidul giberilic A4 + A7, 25-50 ml/100 1 apă. Acest produs trebuie să fie utilizat
după înflorit însă nu mai târziu de 30 zile ce urmează înfloritului.
Înhibarea creşterii şi favorizarea fructificării perilor tineri.
Această măsură se poate realiza prin tratamente cu Cicocel-Extra (CCC +
CC) două tratamente (200 ml/100 1 apă), primul în stadiul de trei frunze, iar al
doilea cu 10-14 zile mai târziu. Tratamentele se execută numai pomilor tineri,
viguroşi, care nu au intrat încă pe rod. (W. Pfammatter, 1994).
Formarea fructelor partenocarpice la soiul Williams poate fi stimulată
prin efectuarea de tratamente cu acid giberilic A3 (Berelex etc), 10 g / 1001 apă ,
1500 l/ha soluţie la începutul înfloritului.
Diminuarea atacului de bitter-pit (pătarea amară) se realizează prin
tratamente cu clorură de calciu cristalină (0,6% + un solvent în concentraţie de
0,05%), sau sub formă lichidă (1%). Preparatul lichid conţine şi solventul
necesar. Pentru soiurile mai puţin sensibile, cu încărcătură de fructe mijlocie şi
mare se recomandă două tratamente la cinci şi trei săptămâni înainte de recoltare.
Pentru soiurile sensibile, sau cele cu încărcătură de fructe mică se vor
efectua 4-6 tratamente la 10-14 zile între ele, ultimul tratament se va face cu două
săptămâni înainte de recoltare. Clorura de calciu nu se recomandă să fie
amestecată cu alte produse fitosanitare.
10.12. Recoltarea fructelor
Această operaţie tehnologică are o importanţă deosebită pentru faptul că

poate influenţa hotărâtor calitatea, valoarea comercială şi durata de păstrare a
fructelor.
Specific recoltării este volumul mare de lucrări ce trebuie executat într-un
timp relativ scurt. La majoritatea speciilor, lucrările aferente recoltării reprezintă
283
circa 30-70% din necesarul anual de forţă de muncă pentru specia respectivă,
ajungând în unele cazuri (de exemplu la zmeur, cireş, vişin) până la 75-90%.
Multitudinea speciilor şi soiurilor existente fac ca recoltarea fructelor în
perioadele optime, în funcţie de destinaţia producţiei, să fie un proces tehnologic
complex ce hotărăşte, în final, însăşi eficienţa culturii, iar reuşita acesteia depinde
de măsurile premergătoare recoltării şi anume:
Evaluarea producţiei de fructe. Se efectuează în mai multe etape
fenologice: toamna, după căderea frunzelor; primăvara, în timpul înfloritului;
după căderea fiziologică a fructelor şi la începutul intrării în pârgă a fructelor.
- toamna, după căderea frunzelor, se face prima apreciere asupra
încărcăturii cu muguri de rod, pentru stabilirea conduitei tăierilor, în vederea
realizării unui echilibru optim între creştere şi rodire;
-primăvara, o primă evaluare se face în timpul înfloritului; stabilindu-se
totodată, la unele specii şi lucrările de rărire;
-după căderea fiziologică a fructelor se face o a II a evaluare de primăvară
a producţiei, în special la speciile cireş, vişin, cais, piersic;
-la începutul intrării în pârgă a fructelor se face ultima evaluare, care va
reflecta cel mai concludent producţia reală. Tot acum se va stabili şi destinaţia
producţiei de fructe funcţie de calitatea acesteia.
Exista mai multe metode de evaluare a producţiei de fructe care se
utilizează în practică. Una din metode este aceea prin care se aleg cca. 5-12 pomi
etalon, care să reprezinte media situaţiei din parcelă. Se numără apoi fructele de
pe o porţiune de 1/4-1/6 din volumul coroanei ce aparţine unei ramuri de schelet.
Numărul rezultat se înmulţeşte cu numărul ramurilor (sectoarelor), obţinând
numărul de fructe de pe pom. Cunoscând greutatea medie a unui fruct se află
producţia probabilă pe pom, respectiv producţia la hectar.
O evaluare mai rapidă şi de o mai mare precizie se poate face prin metoda
Winter. Aceasta se bazează pe determinarea densităţii medii de fructificare a
coroanei, precum şi a suprafeţei acesteia prin vizare de la 6m de pom, folosind o
ramă de 6 x 6 cm ţinută la 60 cm de ochi, pentru pomii cu coroana globuloasă sau
la 3 m şi vizare printr-o ramă de 12 x l2 cm pentru gardurile fructifere. Se numără
fructele din pătratul delimitat de rama metrică.
Producţia probabilă pe pom se calculează prin înmulţirea numărului mediu
de fructe, de cel puţin 30-40 determinări, se înmulţeşte cu 10 şi apoi cu suprafaţa
coroanei (m2). Exemplu: Numărul de fructe însumat de 40 de vizări = 188;
Densitatea medie = 188 : 40 = 4,7; Diametrul mediu al coroanei = 2,5 m;
înălţimea medie a coroanei = 3,0 m; Suprafaţa coroanei = 2,5 x 3,0 = 7,5 m 2;
Numărul de fructe pe pom = densitatea medie x 10 x suprafaţa coroanei = 4,7 x
10 x 7,5 = 352 buc/pom.
La arbuştii fructiferi, determinările se fac pe un număr de exemplare de
dezvoltare medie, ce reprezintă până la 1-2% din totalul existent în producţie.
Apoi se raportează la întreaga suprafaţă a parcelei.
284
În cazul căpşunului, determinarea se face pe porţiuni de rând, la care se

determină greutatea producţiei (numărul de fructe x greutatea medie la
maturitatea de consum). Aceasta se raportează la unitatea de suprafaţă.
Organizarea recoltării fructelor se face în funcţie de evaluările făcute,
având în vedere următoarele etape şi principii:
-stabilirea necesarului de forţă de muncă şi precizarea formaţiunilor de
lucru pentru fiecare operaţie: recoltat, aprovizionat cu ambalaje, manipulat
ambalaje etc.
-asigurarea forţei de muncă şi instruirea cu privire la condiţiile tehnice de
calitate, a răspunderii personale, a nivelului de retribuire şi a altor forme de
cointeresare etc.
-stabilirea şi asigurarea utilajelor de recoltat şi a materialelor auxiliare (saci
de recoltat, scări, platforme, tractoare, motostivuitoare, lăzi paletă, lăzi etc).
-stabilirea şi asigurarea mijloacelor de transport, pentru ca fructele să fie
transportate la centrele de condiţionare, depozite etc, în cursul zilei de recoltare.
-efectuarea presortării fructelor, pentru a separa din lot exemplarele
necorespunzătoare ca mărime, formă, stare de sănătate, grad de vătămare etc.
-controlul calitativ pentru executarea lucrărilor, a respectării normelor de
lucru şi de securitate a muncii etc.
Stabilirea momentului de recoltare
Din punct de vedere biologic, recoltarea reprezintă momentul întreruperii
proceselor care au loc între planta mamă şi produsul comestibil al acesteia.
Detaşarea fructelor de pe plantă se face la un anumit grad de dezvoltare a
organismului vegetal, în funcţie de natura şi destinaţia care i se dă. Prin urmare,
momentul de recoltare este caracterizat printr-un grad de maturare la care au
ajuns fructele când sunt culese.
Precizarea momentului optim de recoltare a fructelor se face prin diferite
metode, luându-se în considerare cât mai mulţi indicatori de maturitate,
determinările făcându-se în dinamică. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt;
-mărimea;
-culoarea de fond, determinată cu ochiul liber sau compararea cu planşe
colorimetrice care conţin nuanţele necesare. Se folosesc uneori şi aparate speciale
de tipul spectrofotometrelor sau hortispectrelor;
-culoarea de acoperire este un indicator de o mare importanţă, dar practic
nefolosit; a fost introdus în practică şi literatura de specialitate de G Grădinariu.
1994;
-fermitatea structo-texturală a pulpei, determinată în mod subiectiv prin
apăsarea fructului cu degetele sau obiectiv cu dispozitive speciale numite
penetrometre, care măsoară rezistenţa opusă de pulpă la pătrundere unui piston în
anumite condiţii date;
-vârsta fructelor sau numărul de zile de la înflorirea deplină până la
recoltare;
285
-prezenţa amidonului în pulpa fructelor (la pomaceae), evidenţiată prin

badijonarea secţiunii transversale cu o soluţie de iod în iodură de potasiu (0,24 g
iod + 1 g iodură de potasiu la 100 ml apă);
În privinţa testului amidonului, cercetările arată că există o corelaţie
directă strânsă între hidroliza amidonului din fruct şi maturitatea de recoltare a
merelor. Testul cu iod se bazează pe acumularea substanţei uscate (zahăr solubil).
ca urmare. a hidrolizei amidonului, odată cu atingerea maturităţii de recoltare.
Astfel, prin aplicarea iodurii de potasiu pe fructul secţionat transversal, după un
minut se observă albăstrirea mai mult sau mai puţin accentuată a pulpei.
Decolorarea a 0,5 cm în jurul lojelor seminale (1B-2B), indică momentul optim
când se poate începe recoltarea merelor (fig. 10.39.) (după Ghena N., Branişte N.,
2003).
- uşurinţa detaşării fructelor de pe ramură;
-conţinutul fructului în diferite componente chimice, cum ar fi: zahăr,
aciditate, raportul zahăr/ aciditate, substanţă uscată din suc etc.
-intensitatea respiratorie.
De asemenea, se urmăresc în dinamică alte modificări morfologice şi
citologice, modificări biochimice, modificări fiziologice etc.
Momentul recoltării fructelor depinde şi de gradul de perisabilitate şi
destinaţia producţiei.
După aceste criterii A. Gherghi (1993) a grupat fructele în patru categorii:
-Fructe excesiv de perisabile, căpşuni, dude, afine, zmeură, mure, coacăze,
agrişe, soc etc. Acestea se recoltează la maturitatea de consum, concomitent cu
sortarea, aşezându-se fructele direct în ambalaje de capacitate mică şi apoi
prerăcite şi răcite.
-Fructe foarte perisabile: caise, cireşe, vişine, piersici, nectarine, pavii,
prune etc. Se recoltează atunci când pulpa este suficient de fermă, pentru a
permite transportul şi comercializarea.
-Fructe perisabile, merele şi perele de toamnă se recoltează în pârgă cu 7-
12 zile înainte de consum.
-Fructe mai puţin perisabile: nuciferele se recoltează când pericarpul este
crăpat pe o lungime de 15 mm.
Tehnica recoltării. Prin această operaţiune tehnologică, efectuată la

momentul cel mai potrivit, se urmăreşte evitarea deprecierilor calitative ale
fructelor, precum şi vătămarea lor. Pentru a se obţine aceste deziderate trebuie
să se respecte câteva reguli generale de bază:
-starea vremii să fie corespunzătoare, evitându-se orele din zi cu rouă, arşiţă, ploaie etc.
-detaşarea fructelor pentru consumul în stare proaspătă se face cu
peduncul, exercitându-se o presiune cât mai redusă asupra fructelor în momentul
desprinderii de pe plantă;
286
Fig. 10.39. - Codul regresiei amidonului în fructele de măr

(după M. Le. Lezec, INRA Angers, citat de Ghena N., şi Branişte N., 2003
287
-să se evite lovirea, zdrobirea sau ruperea de ţesuturi la aşezarea fructelor

în recipiente de cules sau la devărsarea lor în recipiente de transport sau păstrare
îndelungată, în ambalaje se lasă un gol pentru a evita strivirea fructelor în timpul
manipulării şi depozitării, în celulele ţesuturilor lovite, sub influenţa enzimelor, a
agenţilor patogeni, a oxigenului şi temperaturilor ridicate se produc procese de
hidroliză, fermentaţii şi infecţii care se evidenţiază prin pete, înmuierea
ţesuturilor, brunificări etc. Aceste vătămări mai mult sau mai puţin evidente în
perioada imediat următoare recoltării, produc ulterior deprecierea calitativă a
fructelor, pierderi în greutate şi prin stricare.
-ambalajele cu fructe nu se lasă în bătaia soarelui, a vântului sau a ploii.
În funcţie de uniformitatea maturării, recoltarea fructelor se face:
-în mod selectiv, în etape, pe măsură ce fructele se maturează (căpşuni,
caise, piersici etc);
-integral, când fructele se culeg la o singură trecere.
în general, se disting următoarele metode de lucru folosite la recoltare:
-recoltarea manuală, când toate fazele din cadrul procesului de recoltare se
fac manual;
-recoltarea parţial mecanizată, când anumite operaţii ajutătoare ca
deplasarea culegătorilor şi ambalajelor etc, se fac cu ajutorul unor utilaje sau
maşini;
-recoltarea mecanizată, când toate fazele recoltării se fac cu ajutorul
maşinilor. Această metodă se aplică în prezent numai pentru fructele cu pieliţa
rezistentă sau pentru cele destinate industrializării. De asemenea, se mai fac
cercetări pentru recoltarea mecanizată a fructelor arbuştilor, căpşunilor etc. Pentru
recoltarea mecanizată se utilizează vibratoare (pt. coacăze), scuturătoare (pt.
alune, cireşe, vişine), oscilatoare fonice, aspiratoare (pentru alune, nuci).
Când se utilizează recoltarea manuală sau semimecanizată, fructele se vor
recolta de la periferie spre interiorul coroanei şi de la bază spre vârful acesteia.
La speciile pomaceae recoltarea se face în saci de recoltat care se golesc în
lăzi-containere aşezate direct pe mijlocul de transport. Se evită, astfel, staţionarea
fructelor în livadă, iar productivitatea muncii creşte cu 12-15%.
Dotarea tehnico-materială pentru recoltarea fructelor influenţează perioada
de recoltare şi calitatea fructelor.
Utilaje şi ambalaje folosite pentru recoltat : coşuri, găleţi, saci de pânză cu
rundul mobil, coşuleţe din plastic, lăzi de diferite tipuri, scări, prelate, platforme
mobile etc.
Utilaje pentru manipularea şi transportul fructelor
-cărucioare manuale pe două sau trei roţi;
-ridicător hidraulic montat pe tractor;
-transpalete manuale şi electrotranspalete;
-remorci, semiremorci frigorifice, autocamioane, vagoane C.F.
288
Utilaje şi instalaţii pentru condiţionarea fructelor. Executarea diferitelor

operaţiuni ale fluxului tehnologic de condiţionare: sortare, periere, tratare
chimică, calibrare, preambalare etc. se efectuează cu diferite tipuri de maşini şi
instalaţii cum ar fi:
-maşina de sortat mere (M.S.M.)
-instalaţia de sortat mere (I.S.M.)
-instalaţia de sortat mere (Roda)
-instalaţia de condiţionat (Unifructa)
-instalaţia de condiţionat-Greefa
-instalaţia de condiţionat -DOKEX 1,5
-DOKEX 6,0
Fructul este o sinteză finală a tuturor eforturilor pomotehnice. Valoarea
calitativă a fructelor (concentrate biosolare) se face prin fructivitate (temporară
sau îndelungată) (V. Cireaşă, 1994). Condiţiile geografice ale României sunt
deosebit de favorabile culturii pomilor, fructivitatea este superioară, bine
apreciată la concursurile internaţionale de fructe. În competiţia europeană şi
mondială, fructivitatea este criteriul valoric principal, care asigură succesul
profesional.
Pentru a beneficia de o fructivitate performantă trebuie evaluată corect
corelaţia existentă între cantitate şi calitate.
289

Cap X

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap X

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII PLANTAŢIILOR POMICOLE

TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII PLANTAŢIILOR

Dirijarea proceselor de creştere şi fructificare a pomilor se realizează prin

Necesitatea tăierilor în diferite perioade din viaţa pomilor

În perioada de tinereţe, tăierile se reduc la maximum, punându-se accentul

Efectul general constă în reducerea volumului coroanei, uneori chiar

Efectul tăierilor asupra fructificării

Tăierile din timpul perioadei de vegetaţie au unele avantaje prin aceea că

Schimbarea poziţiei ramurilor.

Fig. 10.1. - A-ramură în poziţie verticală; a- 0,1,2,3, ramuri viguroase,

Înclinarea ramurilor şi lăstarilor este operaţia inversă dresării, prin care

Fig. 10.2. - Ramură înclinată

Fig. 10.3.a. - Ramură orizontală

Fig. 10.3.b. - Ramură arcuită

Operaţii tehnice secundare

Crestarea se efectuează pe un sector limitat din conturul ramurii, de

10.2. Forme de coroană

Coroanele cu volum mare

Globuloase cu ax: piramida etajată, piramida neetajată modificată,

Piramida etajată rărită modificată

Fig. 10.4. - Piramida etajata rărită modificată

Piramida neetajată modificată (leaderul modificat)

Forme de coroană globuloase fără ax central

Vasul clasic se utilizează pentru speciile pretenţioase faţă de lumină şi cu

Vasul ameliorat se utilizează pentru specii şi soiuri de vigoare mică sau

Vasul aplatizat prezintă avantajele palmetei şi ale vasului.

Fig. 10.7. - Vasul ameliorat

Tufa-vas este o coroană globuloasă fără ax, creată la Universitatea

Fig. 10.8. .Tufa vas

Caracteristici: Trunchi de 10-20 cm; 5-6 şarpante, fiecare cu câte 7-8

Forme de coroană aplatizate

Aceste forme sunt utilizate pentru plantaţii intensive la specii şi soiuri cu

Palmeta etajată cu braţe oblice

Fig. 10.10. - Palmeta etajată cu braţe oblice

Palmeta neetajată cu braţe oblice se utilizează la pomi cu vigoare mijlocie

Fig. 10.11. - Palmeta neetajata cu braţe oblice:

Palmeta de Fălticeni a fost concepută în anul 1990 la S.C.P.P. Fălticeni şi

Între etaje pe ax se lasă 2 -3 ramuri de garnisire, care se conduc în poziţie

Palmeta simplă (Pal spindel) se utilizează în culturi intensive, în principal

Palmeta liberă nu necesită sistem de susţinere. Aplatizarea se realizează

Fig. 10.12 Pal spindel Fig. 10.13 Palmeta liberă

Coroane cu volum mic

Fig.10.14. Fusul subţire Fig. 10.15. Fusul tufă ameliorat.

Caracteristici. Trunchi de 60 cm, înălţimea totală de 2,5-3,5 m; coroana are

Deşi în decursul timplui au fost create şi practicate numeroase forme

Fig. 10.16. Cordonul vertical Fig. 10,17. Cordonul oblic

Cordonul orizontal. Poate fi cu un braţ (unilateral), cu două braţe conduse

Această formă dă rezultate bune la soiurile de păr şi măr de vigoare mijlocie

Fig. 10.18. Cordonul orizontal Fig.10.19. Drapel Marchand

Fig. 10.21. U simplu şi U dublu

Fig. 10.22. Sistemul Cossonet Fig.10.23. Piramida candelabru

Palmetele artistice. Pot fi cu braţe verticale, oblice şi orizontale. Palmetele

Folosindu-se la pomi cu sistem de înrădăcinare superficial (portaltoi

Fig. 10.24.-Coroana Solax

Pe durata fructificării se urmăreşte reînnoirea permaentă a ramurilor de

În anul al doilea, înainte de pornirea pomilor în vegetaţie, ramurile se

Fig. 10.25 - Formarea coroanei Solen:

În anul al treilea, primăvara, se suprimă toate ramurile amplasate mai jos de

Fig. 10.26 - Formarea coroanei Tesa:

În anul al doilea, primăvara, pomii nu se taie. Ramurile de semischelet se

În anul al treilea, primăvara, lucrările de formare a coroanei, ca şi în anul precedent,

Fig. 10.27 Tatura Trellis

10.3. Lucrări de formare a coroanelor