MANAGEMENTUL FACTORILOR DE RISC ERGONOMICI SPECIFICI

SECTORULUI CONSTRUCŢII
- INSTRUMENT DE ASIGURARE A CERINŢELOR DE COMPETITIVITATE A
COMPANIILOR-

ing. Viorica Petreanu, Șef Laborator Ergonomie, INCDPM ”Alexandru Darabont” București

Introducere
Creşterea competitivităţii pe piaţă a companiilor din sectorul Construcţii este condiţionată printre
altele de asigurarea securităţii şi sănătăţii la locurile de muncă şi în activităţile specifice.

Securitatea şi sănătatea lucrătorilor nu pot fi disociate de funcţionarea întreprinderilor.

Aceasta se reflectă în nivelul cheltuielilor, în calitatea serviciilor şi performanţele companiei, în

imaginea şi poziţia acesteia pe piaţa muncii, în atractivitatea pentru potenţialii clienţi şi angajaţi.

Strategia Uniunii Europene privind securitatea şi sănătatea în muncă subliniază rolul important al
securităţii şi sănătăţii în muncă în creşterea competitivităţii şi performanţelor companiilor.

Un management corespunzător al riscurilor profesionale, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a

organizării muncii, metode corecte de muncă vor avea ca urmare reducerea incidentelor, erorilor,
numărului de accidente de muncă şi de îmbolnăviri profesionale sau legate de profesie.

Aceasta se va reflecta direct în scăderea costurilor şi creşterea productivităţii, constituind o motivaţie

importantă, atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi şi astfel, o premisă pentru creşterea
competitivităţii companiilor în contextul integrării acestora pe o piaţă din ce în ce mai exigentă.

Angajatorii au datoria morală şi obligaţia legală de a asigura şi menţine locuri de muncă

sănătoase şi sigure.

Prevenirea accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale este parte integrantă din conducerea
cu succes a unei companii.

Creşterea nivelului de conştientizare privind riscurile profesionale şi măsurile de prevenire a acestora,

atât la nivelul managerilor, cât şi al lucrătorilor, contribuie la dezvoltarea şi consolidarea unei culturi
de securitate şi sănătate în muncă (SSM) în companii, cu impact direct asupra evoluţiei calitative şi
durabile a sectorului Construcţii.

Trebuie avut în vedere faptul că sectorul Construcţii reprezintă un sector cu pondere importantă, atât
din punct de vedere economic, cât şi al forţei de muncă, recunoscut unanim ca un sector cu nivel de
risc ridicat.
Un număr important de angajaţi lucrează în acest sector, iar statisticile arată că numărul accidentelor
de muncă, inclusiv al celor mortale, este mult mai ridicat decât în alte sectoare de activitate, cu toate
eforturile de ameliorare a securităţii şi sănătăţii în muncă.

Prin specificul lor, activităţile din construcţii expun lucrătorii la o paletă largă de riscuri profesionale:
mecanice, electrice, fizice, chimice, biologice, ergonomice, psihosociale.

Alte aspecte caracteristice sectorului sunt legate de:

- nivelul, în mare parte scăzut, al pregătirii personalului;
- caracterul sezonier al muncii;
- mediul de muncă variabil;
- modificarea frecventă a locaţiei;
- procentul ridicat de lucrători fără forme legale etc.

Sectorul include o gamă largă de ocupaţii, activităţi şi locuri de muncă, în care condiţiile de muncă şi
de viaţă sunt deseori dificile.

Activităţile se caracterizează printr-un volum de muncă fizică ridicat în condiţiile unor programe de
lucru atipice, prelungite, în week-end sau activităţi în regim de urgenţă.

Lucrătorii au un control redus asupra programului lor de lucru şi deseori, echilibrul între viaţa
profesională şi cea privată este perturbat.

Cele mai obişnuite forme de îmbolnăvire din sectorul Construcţii sunt afecţiuni situate la nivelul
aparatului locomotor, aşa-numitele afecţiuni musculoscheletice (AMS) – circa 30% din forţa de
muncă din acest sector este afectată.

Factorii cauzali cei mai importanţi pentru AMS sunt cei de natură biomecanică, AMS-urile fiind, de
fapt, consecinţa riscurilor ergonomice.

Incidenţa afecţiunilor musculoscheletice este considerabil de mare: 48% din lucrătorii în construcţii
reclamă dureri de spate (media pe UE: 33%), 36% se plâng de probleme musculare la gât sau umeri
(media pe UE: 23%), 28% reclamă probleme musculare la nivelul membrelor superioare (media pe
UE:13%), 23% prezintă probleme musculare ale membrelor inferioare (media pe UE: 12%).

Cercetări recente au arătat că afecţiunile musculoscheletice au o prevalenţă mai mare în unele

domenii din construcţii sau grupe profesionale cum ar fi, de exemplu, zidari, tencuitori, dulgheri.

AMS-urile sunt afecţiuni de etiologie multifactorială în care desfăşurarea unei activităţi şi mediul de
muncă sunt doi factori semnificativi dintr-o serie de factori care pot contribui la apariţia şi dezvoltarea
lor.

Există o mare varietate de AMS legate de profesie, de la afecţiuni ale spatelui cauzate de
manipularea manuală a maselor grele, până la afecţiuni ale membrelor superioare cauzate, în
principal, de activitatea repetitivă.

Din punctul de vedere al accidentelor de muncă circa 1/3 din acestea sunt legate de manipularea
manuală a maselor.
Ce sunt afecţiunile musculoscheletice (AMS) ?
AMS sunt afecţiuni de natură multifactorială localizate la nivelul muşchilor, articulaţiilor, tendoanelor,
ligamentelor, nervilor, oaselor şi sistemului circulator localizat, provocate sau agravate în principal de
muncă şi de efectele mediului în care se desfăşoară activitatea.

AMS legate de muncă reprezintă o problemă majoră de sănătate pentru lucrătorii din UE, în prezent
fiind patologiile profesionale cele mai răspândite în ţările industrializate.

Frecvenţa în creştere a acestor afecţiuni, efectele asupra sănătăţii lucrătorilor, costurile ridicate
pentru întreprinderi şi societate în ansamblu necesită preocupări intense pentru identificarea şi
prevenirea riscurilor care stau la originea lor.

Cele mai multe AMS legate de muncă sunt afecţiuni cumulative care decurg din expunerea repetată
la sarcini solicitante (mai ales din punct de vedere fizic, dar nu numai) pe o perioadă lungă de timp.

Cu toate acestea, AMS pot fi şi traume acute, cum ar fi fracturile care au loc în timpul unui accident.

Zonele afectate sunt în special spatele, gâtul, umerii şi membrele superioare, dar pot fi afectate
şi membrele inferioare.

Unele AMS sunt specifice datorită semnelor şi simptomelor bine definite (jenă, durere, redoare,
inflamaţii, reducerea capacităţii funcţionale – dificultăţi în efectuarea mişcărilor etc.).

Altele sunt nespecifice deoarece există numai senzaţia de durere sau disconfort, fără evidenţa unei
afecţiuni clar definite.

Acest lucru nu înseamnă, însă, că aceste simptome nu există şi nu pot duce în timp la instalarea unei
AMS cronice.

AMS pot fi caracterizate ca afecţiuni episodice deoarece de multe ori durerea dispare şi reapare după
câteva luni sau după câţiva ani. Dar, deseori, unele AMS pot deveni persistente sau ireversibile.

Pentru lucrătorii din sectorul Construcţii poate exista un risc mai mare de apariţie a AMS deoarece:
 activitatea acestora presupune de multe ori perioade prelungite de stat în picioare şi lucrul în
poziţii incomode;
 o mare parte a activităţii acestora este solicitantă din punct de vedere fizic, cu manipulări
manuale frecvente, prezintă un nivel ridicat de stres şi implică un program de Iucru prelungit;
 în acest sector sunt angajaţi mulţi lucrători sezonieri;
 sunt angajaţi mulţi lucrători tineri care nu sunt obişnuiţi cu lucrul şi nu şi-au dezvoltat încă
deprinderile necesare;
 sunt utilizate echipamente generatoare de vibraţii;
 se lucrează în condiţii de mediu nefavorabile (frig, căldură, intemperii, zgomot, vibraţii).

În activităţile ce implică manipulare manuală a maselor, riscul de îmbolnăvire se referă în special la:
 maladii de uzură legate de manipulări repetate: lombalgii, artroză, sciatică;
 dureri musculare, dureri articulare, oboseală inerentă activităţii de manipulare manuală
contribuind la scăderea atenţiei, risc crescut de accidentare, erori în activitate;
 dezvoltarea de afecţiuni cronice ale coloanei lombare, mai ales la manipularea de mase grele.

AMS ale membrelor superioare apar şi se dezvoltă în special în prezenţa mişcărilor repetitive în
poziţii de lucru vicioase şi ele afectează, mai ales, ţesuturile moi, sinovialele, articulaţiile, tendoanele,
bursele seroase.
Unele sunt afecţiuni bine definite, cum ar fi tendinitele, tenosinovitele, sindromul de canal carpian,
bursitele, sindromul de vibraţii („deget alb”) etc.

Altele sunt mai puţin clare şi implică durere, disconfort, senzaţii de amorţeală, redoare la nivelul zonei
afectate.

Episoade acute de durere, rupturi de ţesuturi moi sau oase pot să apară ca urmare a unei manipulări
unice de mase grele, dar cel mai adesea AMS se produc ca urmare a unor manipulări repetate de
mase aparent moderate pe perioade de timp prelungite.

Acestea nu cauzează o afecţiune imediată, dar pot duce la afectare osteo-musculo-articulară, la

leziuni microscopice la nivelul ţesuturilor.

Dacă timpul de recuperare este insuficient sau masa este susţinută mai mult timp, se pot produce
AMS-uri.

Pentru lucrătorii din construcţii o serie de accidente suferite pot să mărească susceptibilitatea pentru
AMS. Acestea sunt:
- sechelele unor accidente de muncă
- luxaţii
- entorse uşoare
- dureri în anumite zone ale corpului
- alunecare („pas greşit”)

Ele determină contracturi musculare rezultând leziuni tisulare microscopice.

Cel mai bun factor de predicţie a viitoarelor dureri la nivelul lombar, al cefei, umerilor, braţelor sau
articulaţiei pumnului este durerea avută anterior la aceste niveluri.

Astfel, prevenirea accidentelor la prima apariţie a durerii ajută la prevenirea tulburărilor viitoare.

Alunecările şi împiedicările sunt cauze majore ale accidentelor.

Chiar şi în situaţia în care se evită producerea vătămării, muşchii se contractă automat pentru a
corecta poziţia.

Uneori, aceste mişcări de corectare a poziţiei sunt atât de puternice încât rezultă rupturi microscopice
ale ţesuturilor.

Suprafeţele alunecoase sau instabile, căile de circulaţie, scările şi orice împiedică mersul pot cauza
pierderea echilibrului.

Căile de circulaţie ordonate şi sigure şi organizarea generală a locului de muncă ajută la prevenirea
alunecărilor şi căderilor.

De aceea, există adesea măsuri simple, dar eficiente ce pot fi luate pentru a reduce sau elimina
riscurile de alunecare şi împiedicare.

Factori de risc ergonomici

Există o serie de factori de risc care pot contribui la apariţia şi dezvoltarea AMS.
Este vorba de riscurile ergonomice.

Factorii de risc ergonomici derivă din natura/caracteristicile sarcinii de muncă, modul de organizare a
activităţii, amenajarea locurilor de muncă, caracteristicile echipamentului de muncă (maşini, aparate,
unelte etc.).

Cei mai importanţi sunt factorii biomecanici ca factori direcţi de risc, a căror acţiune este
potenţată de factori fizici, organizaţionali şi psihosociali, precum şi de factori individuali.

AMS pot apărea dacă oricare dintre aceşti factori de risc, fie separat, fie în combinaţie, suprasolicită
sistemul osteo-musculo-articular.

Factori biomecanici:
 aplicarea unei forţe intense, de exemplu, pentru ridicarea, coborârea, transportul, tragerea,
împingerea unei greutăţi sau utilizarea de unelte, produce efort mecanic considerabil la nivelul
spatelui, gâtului, umerilor şi membrelor superioare; efortul fizic poate fi static (efortul depus pentru
realizarea sarcinii de muncă permanent în aceeaşi poziţie sau pentru o durată lungă de timp) sau
dinamic (mişcări care necesită contracţii musculare intense, repetate, de durată crescută);
 mişcările repetitive, în special dacă implică aceleaşi grupe de articulaţii şi muşchi şi dacă există
o interacţiune între activităţile ce solicită forţă şi mişcările repetitive;
 mişcări cu amplitudini maxime ale articulaţiilor;
 poziţiile de lucru incomode şi/sau statice, de exemplu, cu mâinile deasupra nivelului umărului,
cu aplecarea şi răsucirea trunchiului, ghemuit, în genunchi etc. sau poziţiile ortostatică şi aşezat
prelungite, fără posibilitate de repaus şi recuperare – muşchii se contractă, iar organismul este
supus unui efort mecanic mai mare;
 presiunea locală exercitată de unelte şi suprafeţe dure sau ascuţite;
 viteza/acceleraţia în executarea mişcărilor;
 durata efortului fizic,
şi în relaţie cu toţi aceşti factori, timpul de refacere.

 Manipularea manuală (MM)

Manipularea manuală a maselor grele poate produce accidente dacă masa loveşte brusc lucrătorul
sau este cauză de alunecare sau cădere.
Se pot produce rupturi ale ţesuturilor moi, fracturi, entorse, deci AMS.

Manipularea maselor mai uşoare timp îndelungat fără perioade de recuperare, duce la oboseală,
mişcări greşite determinând creşterea riscului de accidentare sau îmbolnăvire.

Efectele pot fi imediate sau se pot dezvolta în timp, fiind concretizate în afecţiuni ale spatelui şi
afecţiuni ale membrului superior.

Riscul afecţiunilor dorso-lombare în manipularea manuală a materialelor depinde de o serie de

factori: caracteristicile masei de manipulat, cerinţele activităţii, mediul şi spaţiul de muncă.

Caracteristicile masei
 prea grea sau prea mare,
 incomodă sau greu de apucat,
 instabilă sau cu un conţinut ce riscă să se deplaseze,
 trebuie manipulată la o anumită distanţă de trunchi sau cu flexia ori răsucirea trunchiului,
  susceptibilă să producă leziuni asupra angajaţilor din cauza marginilor şi/sau a consistenţei
sale, în special în cazul unei ciocniri.

Efortul fizic necesar

 este prea mare,
 nu poate fi realizat decât printr-o mişcare de răsucire a trunchiului,
 antrenează o mişcare bruscă a masei de transportat,
 este realizat atunci când corpul se află într-o poziţie instabilă,

Mediul şi spaţiul de muncă

 nu există suficient spaţiu, mai ales pe verticală,
 pardoseala este alunecoasă sau prezintă neregularităţi,
 pardoseala sau punctul de sprijin al piciorului sunt instabile,
 nu există posibilitatea de MMM la o înălţime sigură sau într-o poziţie de lucru confortabilă,
 pardoseala sau planul de lucru prezintă denivelări care impun manipularea masei la diferite
niveluri,
 temperatura, umiditatea sau circulaţia aerului sunt necorespunzătoare.

Cerinţele activităţii
 efort fizic frecvent, intens şi prelungit care solicită în special coloana vertebrală,
 perioadă insuficientă de repaus fiziologic sau de recuperare,
 ritm impus al activităţii,
 distanţe prea mari pentru ridicare, coborâre sau transport,
 sarcina de muncă implică mişcări continue de ridicare/coborâre,
 ridicarea poate fi realizată numai cu răsucirea trunchiului,
 masele sunt manipulate cu corpul într-o poziţie instabilă.

 Postura este poziţia corpului — (inclusiv a braţelor şi picioarelor) — în timpul lucrului.

Printre factorii ergonomici care pot să contribuie la apariţia şi dezvoltarea unei afecţiuni musculo-
scheletice (AMS) se numără şi poziţiile de lucru inadecvate, vicioase, forţate, incomode.

O poziţie de lucru corectă şi, deci, confortabilă corespunde poziţiei neutre a corpului în care
articulaţiile se găsesc în poziţie normală.

Desfăşurarea activităţii în poziţie neutră a corpului reduce efortul şi presiunea asupra sistemului
osteo-musculo-articular şi, prin urmare, reduce riscul ca lucrătorii să dezvolte afecţiuni la acest nivel.

Poziţiile vicioase, incomode sunt cele în care diverse părţi ale corpului se află în alte poziţii decât
cele naturale.

Pe măsură ce o articulaţie este solicitată suplimentar faţă de poziţia sa naturală, este necesar un
efort muscular suplimentar pentru atingerea aceleiaşi forţe şi apare oboseala musculară.

Pe de altă parte, poziţiile diferite de cele naturale pot creşte presiunea asupra tendoanelor,
ligamentelor şi nervilor.

Creşte astfel riscul de vătămare şi, pe cât posibil, ele ar trebui complet evitate.
De exemplu:
- când poziţia este aplecat, cu braţele întinse menţinerea posturii este mai dificilă. Într-o
poziţie forţată muşchii pot produce o forţă mai mică decât în cazul unei poziţii extinse,
confortabile. Aceasta înseamnă că muşchii vor obosi mai repede în poziţii vicioase, chiar şi în
cazul în care activitatea de muncă nu necesită forţe musculare mari. De asemenea, efortul
mecanic al coloanei vertebrale şi articulaţiilor este mai mare în aceste poziţii decât în cele
confortabile.
- când poziţia este ghemuit, în genunchi forţa muşchilor este mai redusă etc. Această poziţie
are ca rezultat un efort mare la nivelul genunchilor. Partea frontală a genunchiului poate fi
iritată datorită contactului cu pardoseala dură, cu pavimentul sau solul. Dacă poziţia de lucru în
genunchi nu poate fi evitată prin modificări tehnice, lucrătorii trebuie să fie dotaţi cu covoraşe
de protecţie a genunchilor.
- poziţie de lucru cu braţele întinse deasupra capului. Lucrul cu braţele întinse deasupra
capului este obişnuit în multe sarcini cum ar fi asamblarea cablurilor de electricitate sau de
ventilaţie în tavan sau vopsirea tavanului. Atunci când se lucrează cu braţele întinse deasupra
capului, muşchii mici ai umărului trebuie să depună un efort suplimentar pentru a susţine
greutatea întregului membru superior. Efortul este extrem de mare dacă lucrătorul susţine şi o
unealtă sau un obiect în mână departe de umăr. Pentru vizualizarea acţiunilor sale, lucrătorul
trebuie să-şi aplece capul spre spate, ceea ce solicită gâtul. Aceste situaţii pot avea efecte
imediate sau în timp, reprezentând riscuri suplimentare pentru afecţiuni ale umărului şi
gâtului.

Alte exemple de poziţii inadecvate:

 braţele ridicate la nivelul umerilor sau deasupra acestora;
 articulaţia pumnului îndoită (extensie, flexie);
 spatele îndoit sau aplecat (extensie, flexie);
 gâtul îndoit sau capul întors (flexie, răsucire);
 perioade lungi de stat în picioare (ortostatism prelungit).

Foarte solicitantă este şi menţinerea aceleiaşi poziţii, cu puţine variaţii, pe perioade îndelungate de
timp – poziţie statică.

Aceasta poate duce la oboseală şi disconfort şi la creşterea riscului de vătămare.

Munca statică presupune contracţia continuă a unor muşchi pentru menţinerea posturii sau pentru
susţinerea la nivel constant a unei forţe.

Dacă contracţia musculară statică este menţinută o perioadă mai îndelungată, circulaţia sângelui în
muşchi va fi perturbată şi aceasta, în timp, poate duce la producerea unor afecţiuni.

Efortul muscular crescut, oboseala, îl vor forţa pe lucrător să se odihnească.

Când efortul este mai scăzut oboseala nu este atât de evidentă şi lucrătorul îşi poate menţine mai
mult timp aceeaşi poziţie (de exemplu, conducătorii auto, macaragiii).

De aceea, este important ca atunci când realizează astfel de sarcini lucrătorul să se oprească cu
regularitate şi să-şi mişte corpul pentru a evita producerea unor afecţiuni.

 Mişcările repetitive sunt reprezentate de repetarea continuă a aceloraşi mişcări sau a unui
ciclu de mişcări într-o anumită perioadă de timp.
Mişcările repetitive sunt în mod deosebit periculoase dacă implică aceleaşi articulaţii şi grupe
musculare, implică forţă şi se realizează în poziţii incomode, vicioase.

Lucrările de construcţii includ sarcini manuale cum ar fi:

- bătut cu ciocanul,
- găurire,
- înşurubări,
- tăiat cu ferăstrăul,
- vopsit cu pensula,
- tăiere de benzi metalice cu foarfecele,
- încărcare-descărcare de piese mici (plăci de gresie şi faianţă, cărămizi) pentru a fi
transportate de la zona intermediară de depozitare la locul final de asamblare.
etc.

Nu numai mişcările repetitive pot produce vătămări, ci mai ales combinarea acestora cu forţe
musculare mari necesare prinderii.

Riscul este crescut dacă articulaţia pumnului nu poate fi menţinută în poziţie dreaptă în timpul
realizării acestor sarcini.

 Durata este numărul de minute sau ore pe zi sau de zile pe an în care lucrătorul îşi desfăşoară
activitatea specifică fără pauze suficiente pentru recuperare.

În general, cu cât durata este mai mare, cu atât riscul de vătămare este mai mare.

 Stresul de contact apare la contactul repetat sau continuu cu obiecte dure sau ascuţite
determinând compresiuni pe nervi, vasele de sânge şi tendoanele din zona corpului implicată
(antebraţ, mână).

Toate marginile ascuţite sau suprafeţele dure pot afecta organismul dacă compresia de contact
durează prea mult.

Utilizarea mâinii ca un ciocan poate provoca vătămări locale la nivelul mâinii. Simptomele pot să nu
apară în timpul realizării sarcinii, ci câteva ore mai târziu.

Factori de risc cu acţiune indirectă în producerea AMS

 Factori fizici
• vibraţiile mână-braţ, produse de echipamentele utilizate în lucrările de construcţii (bormaşină,
rotopercutor, picamăr etc.) provoacă modificări ale circulaţiei sanguine având ca rezultat senzaţii
de amorţeală şi furnicături sau afectarea sensibilităţii, necesitând o forţă mai mare la acţionarea
echipamentelor;
• condiţiile de microclimat nefavorabile: temperatura, viteza aerului şi umiditatea. Temperatura
aerului (căldura excesivă sau frigul) afectează muşchii. Transpiraţia îngreunează ţinerea uneltelor,
acestea necesitând mai multă forţă pentru a putea fi folosite. Activitatea din construcţii în timpul
iernii implică şi alte pericole. Căile de circulaţie îngheţate prezintă pericol de alunecare. Pentru
susţinerea uneltelor şi materialelor este necesară mai multă forţă, mai ales dacă lucrătorul trebuie
să poarte mănuşi. În mediile reci, circulaţia sângelui în muşchi este deficitară, ceea ce duce la
instalarea mai rapidă a oboselii;
• iluminatul insuficient, neuniform, cu zone foarte luminoase şi altele în umbră, determină
lucrătorul să adopte poziţii incomode pentru a vedea mai clar în timpul lucrului; acesta poate fi, de
exemplu, şi cauza unui accident;
• nivelurile ridicate de zgomot pot provoca încordarea corpului, adoptarea unor poziţii incomode,
diminuarea auzului, stres, oboseală.

 Factori psihosociali
• stresul psihic;
• munca monotonă;
• activităţile repetitive, generatoare de AMS şi de stres psihic;
• presiunea timpului;
• conţinut al muncii sărăcit sau sarcini de muncă complexe;
• durate de recuperare care nu permit un repaus funcţional suficient;
• dimensiuni ale postului de muncă neadaptate caracteristicilor antropometrice ale utilizatorilor;
• factori organizaţionali.

 Factori individuali
• vârsta (atenţie la „selecţia” personalului expus);
• condiţia fizică;
• fracturile sau traumatismele chiar vechi;
• hiperlaxitatea ligamentară;
• tulburările endocrine;
• stilul de viaţă;
• activităţile extraprofesionale sau de recreere;
• obisnuinţele în muncă, modul de a realiza sarcina de muncă.

Strategii de prevenire şi intervenţie

Angajatorii au obligaţia legală de a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor lor.

Angajatorul trebuie să evalueze riscurile legate de securitatea şi sănătatea la locul de muncă şi apoi,
dacă este cazul, să amelioreze condiţiile deficitare.

O bună evaluare a riscurilor trebuie să acopere toate operaţiile efectuate şi să reflecte modul în care
activitatea este prestată în mod efectiv (activitatea reală vs. activitatea prescrisă).

Angajaţii trebuie să coopereze cu angajatorul şi supraveghetorii/conducătorii locurilor lor de muncă la

efectuarea analizei riscurilor.

Strategiile de prevenire a efectelor riscurilor ergonomice, deci a AMS, trebuie să vizeze atât
prevenirea primară (eliminarea/reducerea factorilor de risc) cât şi prevenirea secundară (tratarea
lucrătorilor cu AMS cauzate de muncă şi reintegrarea lor).

Abordarea prevenirii AMS trebuie să fie una „holistică”, sistemică, ce ia în considerare natura,
conţinutul şi organizarea activităţii, echipamentul de muncă, mediul de muncă şi lucrătorul însuşi.

Este vorba de o abordare multidisciplinară, ergonomică, în care participarea lucrătorilor este

importantă pentru eficienţa acesteia.

La fel de importantă este şi implicarea conducerii, susţinerea ei financiară pentru asigurarea

resurselor necesare implementării măsurilor de prevenire.

Este foarte important să se realizeze o evaluare a riscurilor şi pericolelor, suficientă şi adecvată, care
să stea la baza măsurilor de ameliorare.
Angajatorii au obligaţia legală să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea muncitorilor şi a
altor persoane care pot fi vătămate.

Evaluarea riscurilor implică identificarea pericolelor prezente şi apoi o evaluare a dimensiunii

riscurilor implicate.

Provocarea constă în eliminarea sau cel puţin reducerea posibilităţii de accidentare, vătămare sau
îmbolnăvire ce rezultă din activităţile şi sarcinile de muncă.

De aceea, o bună evaluare a riscurilor va constitui baza pentru schimbări la locul de muncă cu scopul
de a evita accidentele şi îmbolnăvirile ce pot afecta vieţi şi de a introduce măsuri care vor reduce
costurile legate de pierderile de producţie, compensaţii şi creşterea primelor de asigurare.

Persoana care face evaluarea trebuie să aibă formare şi experienţă corespunzătoare.

Complexitatea evaluării riscurilor depinde de caracteristicile locului de muncă respectiv.

Angajatorii au datoria să coopereze pentru a se asigura că toţi lucrătorii sunt protejaţi în muncă.

Pentru evaluarea riscurilor trebuie să parcurgeţi următoare etape:

1. Identificaţi pericolele/riscurile
Gândiţi-vă ce activitate se desfăşoară şi identificaţi ce poate cauza sau mări riscul producerii de
afecţiuni musculoscheletice legate de profesie.

De exemplu:
 manipularea de materiale grele;
 lucrul în zone aflate în dezordine, alunecoase, prost luminate;
 activitate care necesită atingerea frecventă a unor înălţimi peste înălţimea umărului etc.

Vorbiţi cu lucrătorii şi cu reprezentanţii lor. Implicaţi-i în procesul de evaluare a riscului şi explicaţi-le

ce aveţi de gând să faceţi pentru a reduce riscul.

2. Decideţi cine poate fi vătămat şi în ce mod

Gândiţi-vă la fiecare persoană care poate fi vătămată, deci, nu numai lucrătorii, ci şi contractorii, liber
profesioniştii şi membrii populaţiei, în general.

O atenţie specială trebuie acordată lucrătorilor tineri şi femeilor gravide. Gândiţi-vă în ce fel pericolele
identificate vor provoca vătămări.

3. Evaluaţi riscul şi decideţi ce trebuie făcut

Evaluaţi riscul pentru fiecare pericol, ceea ce înseamnă calculul probabilităţii producerii oricărui
pericol şi cât de grav poate fi acesta.

Dacă cineva poate fi rănit:

 Poate fi pericolul îndepărtat complet?
 Poate fi riscul controlat?
 Pot fi luate măsuri de protecţie pentru a proteja întreaga forţă de muncă?
 Este necesar echipament de protecţie pentru a proteja lucrătorul de riscul ce nu poate fi controlat
în mod adecvat prin măsurile de prevenire colective ?
De exemplu:
 Materialele de construcţie pot fi furnizate în ambalaje mai mici?
 Pot fi folosite echipamentele mecanice de manipulare pentru a elimina sau reduce necesitatea
manipulării manuale a materialelor?
 Locul de muncă poate fi mai bine întreţinut şi menţinut curat şi bine iluminat pentru a reduce riscul
accidentelor minore care duc ulterior la îmbolnăviri şi vătămări?
 În unele sarcini de muncă este necesară o anumită protecţie a mâinilor?

4. Acţionaţi
După realizarea evaluării riscurilor, listaţi măsurile de prevenire necesare în ordinea priorităţii, apoi
treceţi la acţiune, implicând în acest proces lucrătorii şi reprezentanţii lor.

Acţiunile trebuie să fie concentrate pe măsuri de prevenire a accidentelor şi îmbolnăvirilor, dar trebuie
să se acorde atenţie şi măsurilor de reducere a riscurilor în cazul producerii unui accident, a unei
îmbolnăviri sau a unei urgenţe.

Ca parte a acţiunilor de prevenire, este important să se asigure că toţi lucrătorii primesc informaţiile
adecvate, sunt instruiţi şi formaţi.

Oferiţi o bună instruire privind pericolele şi riscurile identificate, grupurile cele mai expuse, vătămările
ce se pot produce, măsurile de îmbunătăţire a SSM şi de evitare a pericolelor şi riscurilor specifice şi
eficienţa lor.

Atunci când se au în vedere acţiuni de prevenire trebuie să se răspundă la întrebări precum:

 Locul de muncă – Condiţiile pot fi îmbunătăţite pentru a reduce riscul de vătămare, atât prin
îmbunătăţirea iluminatului, cât şi prin reducerea probabilităţii de vătămare prin alunecare în timpul
manipulării manuale ? Căile de circulaţie pot fi proiectate în aşa fel încât materialele să poată fi
transportate în siguranţă la locul în care este nevoie de ele pentru a evita transportul manual de
mase la locul actual de muncă?
 Echipamentul de muncă – Uneltele în folosinţă sunt proiectate ergonomic? Pot fi folosite unelte
alimentate electric pentru a reduce forţa necesară realizării unei sarcini?
 Lucrătorul – Lucrătorii sunt formaţi în sensul conştientizării factorilor ergonomici şi al
recunoaşterii şi evitării condiţiilor de muncă nesigure? Mai mult, lucrătorii sunt convinşi de ce este
important să acorde atenţie prevenirii şi ce se poate întâmpla dacă aceasta este neglijată?
 Sarcina de muncă – Unul dintre cele mai importante aspecte este reducerea efortului fizic în
activitate, ceea ce înseamnă reducerea nivelurilor de forţă, repetitivitate, poziţii incomode şi/sau
vibraţii. Aceasta necesită adesea utilizarea de dispozitive tehnice auxiliare pentru manipulare
manuală. Sunt preocupări în acest sens?
 Managementul activităţii (de exemplu, o mai bună planificare a activităţii sau implementarea de
sisteme de muncă sigure) – La nivel de organizaţie, soluţiile practice sunt reprezentate de
perioade de odihnă adecvate care să reducă posibilitatea de instalare a oboselii, organizarea de
pauze şi rotarea activităţii. La nivel de firmă, trebuie promovată o cultură de securitate şi sănătate
care implică un angajament mai mare din partea factorilor decizionali pentru identificarea şi
controlul factorilor de risc profesionali şi îmbunătăţirea măsurilor de securitate şi supraveghere.
Este aceasta situaţia din companie?

Trebuie să se acorde atenţie tuturor factorilor de risc potenţiali, în special datorită faptului că o
combinaţie de mai mulţi factori poate crea un risc.

Elaborarea soluţiilor trebuie să răspundă condiţiilor specifice de la locul de muncă şi să includă

consultarea personalului şi a reprezentanţilor acestuia despre posibile probleme şi soluţii.
Nu există o abordare standard pentru toate situaţiile, iar pentru probleme neobişnuite şi grave este
necesar să se recurgă la specialişti.

Cu toate acestea, numeroase soluţii sunt simple şi puţin costisitoare.

În prevenirea AMS, măsurile stabilite trebuie să aibă la bază principiile generale de prevenire:
 Evitarea riscurilor de AMS
 Evaluarea acelor riscuri de AMS care nu pot fi evitate
 Combaterea riscurilor de AMS la sursă
 Adaptarea muncii la om, în special prin proiectarea ergonomică a locurilor de muncă, alegerea
echipamentului de lucru şi alegerea metodelor de lucru şi de producţie, în aşa fel încât să
ducă la atenuarea monotoniei muncii şi a muncii în ritm predeterminat şi la reducerea efectelor
acestora asupra sănătăţii
 Adaptarea la progresul tehnic
 Înlocuirea caracterului „periculos" al muncii cu unul„nepericulos" sau „mai puţin periculos"
 Dezvoltarea unei politici coerente de prevenire, care să cuprindă tehnologia, organizarea
muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor legaţi de mediul de muncă
 Prioritatea acordată măsurilor de protecţie colectivă, în raport cu măsurile de protecţie
individuală
 Asigurarea unor instrucţiuni corespunzătoare pentru angajaţi.

Măsurile trebuie să aibă în vedere în primul rând prevenirea vătămărilor/afectărilor, dar şi limitarea
gravităţii oricărei vătămări apărute.

Lucrătorii trebuie să fie informaţi cu privire la riscuri şi la măsurile care se vor lua pentru a fi protejaţi.
Ei trebuie să fie instruiţi şi formaţi în raport cu riscurile, metodele de muncă etc.

Măsurile includ atât intervenţii la locul de muncă, cât şi măsuri de ordin medical.

Vorbim deci, nu numai de ergonomie aplicată, ci şi de ergonomie integrată cu recuperare şi

supraveghere medicală.

Trebuie avute în vedere măsurile deja existente la locurile de muncă investigate.

Este important să se verifice ca aplicarea unor măsuri menite, de exemplu, să reducă riscurile pentru
coloana vertebrală, să nu creeze noi riscuri, de exemplu, pentru membrele superioare.

Ca urmare, măsurile trebuie să aibă în vedere:

 reducerea solicitărilor fizice în activitate prin măsuri aplicate la nivelul locului de muncă, în raport
cu echipamentele de muncă, materialele etc.,în raport cu sarcina de muncă şi organizarea muncii,
cu lucrătorii înşişi;
 formarea/instruirea personalului;
 tratament medical şi readaptare;
 strategii cognitive şi comportamentale;
 supravegherea medicală a personalului pentru depistarea precoce a oricăror semne şi simptome
de AMS.

Este necesară o formare practică pentru: a respecta întreg sistemul de instrucţiuni de la locul de
muncă; a respecta principiile economiei de mişcări, gesturile şi poziţiile de lucru adecvate,
amenajarea ergonomică a postului de lucru; utilizarea şi întreţinerea instalaţiilor şi utilajelor.
De exemplu, pentru „a ajuta” coloana vertebrală: poziţia coloanei cât mai dreaptă; apropiere maximă
a masei de corp; căutarea de sprijin stabil; utilizarea forţei coapselor.

Manipulare manuală
corectă a maselor

Răsucirea şi aplecarea
trunchiului trebuie
evitate

5. Analizaţi rezultatele
Modul de lucru, precum şi echipamentele şi substanţele chimice se schimbă.

Atunci când are loc o schimbare semnificativă, asiguraţi-vă că nu apar pericole noi ce trebuie ţinute
sub control.

Trebuie investigate cauzele tuturor vătămărilor.

Deşi cazurile de deces datorate căderilor, prăbuşirii excavaţiilor sau coliziunii vehiculelor reprezintă
priorităţi pentru prevenire, alte tipuri de accidente sunt, de asemenea, cauze majore de pierderi
pentru lucrători, angajatori şi societate.

Producerea acestora oferă informaţii valoroase care ajută la reducerea riscurilor pentru lucrători.

Nu uitaţi!

 Un şantier curat, ordonat, bine luminat, este un indicator de securitate şi de management

bun!

 Nu este suficient ca lucrătorul să fie învăţat care este gestul corect, el trebuie plasat în
condiţii care să permită acest gest!

Legislaţie
Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, care preia Directiva cadru 89/391/CEE,
stabileşte cadrul general de prevenire a riscurilor profesionale, deci şi a celor ergonomice.

Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru riscuri legate de AMS sunt stabilite prin
următoarele reglementari naționale:

HG-uri naţionale care adptă Directivele europene Directiva Monitorul Oficial

Nr.
privind cerinţele minime de securitate şi sănătate transpusă
crt.
în muncă
1. Hotărârea Guvernului nr. 1091/2006 privind cerinţele 89/654/CEE 739/30.08.2006
de securitate şi sănătate pentru locul de muncă
2. Hotărârea Guvernului nr. 1146/2006 privind cerinţele 89/655/CEE; 815/03.10.2006
minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în 95/63/CE;
muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă 2001/45/CE
3. Hotărârea Guvernului nr. 1051/2006 privind 90/269/CEE 713/21.08.2006
cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru
manipularea manuală a maselor care prezintă
riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni
dorsolombare
4. Hotărârea Guvernului nr. 1028/2006 privind cerinţele 90/270/CEE 710/18.08.2006
minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare
la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
5. Hotărârea Guvernului nr. 1048/2006 privind cerinţele 89/656/CEE 722/23.08.2006
minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de
către lucrători a echipamentelor individuale de
protecţie la locul de muncă
9. Hotărârea Guvernului nr. 1876/2005 privind cerinţele 2002/44/CE 81/30.01.2006
minime de securitate şi sănătate referitoare la
expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii
14. Hotărârea Guvernului 600/13.06.2007 privind 94/33/CE
protecţia tinerilor la locul de muncă
15. Prevederi privind timpul de lucru. Codul Muncii 93/104/CE 23.11.1993 cu
completarile din
2011
16 Standarde ergonomice seria „Securitatea EN 1005 :1-5 Catalogul
maşinilor - Performanţa fizică umană" (SR EN 1005 standardelor
părţile 1-5). române
17 Prescripţii ergonomice pentru activitatea de EN ISO 9241: Catalogul
birou desfăşurată prin intermediul 1-17 standardelor
videoterminalelor (VDT) (SR EN ISO 9241 române
părţile 1-17)