Sunteți pe pagina 1din 4

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR – REGULI

DEFINIŢIE
Medicamentele sunt produse de origine minerala , vegetala , animala sau chimica (de
sinteza), transformate intr-o forma de administrare (preparate solide sau solutii) prescrise de
medic.

SCOP
 prevenirea îmbolnăvirilor (vaccinurile);
 ameliorarea bolilor (medicamentele antalgice);
 vindecarea bolilor (antibioticele), prin acţiunea lor locală sau generală.

CĂI DE ADMINISTRARE
 calea digestivă: orală, sublinguală, gastrică, intestinală, rectală;
 local: pe tegumente şi mucoase;
 respiratorie;
 urinară;
 parenterală: sub forma injectiilor intradermice, subcutanate, intramusculare,
intravenoase – executate de asistentă şi intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene,
intraosose – executate de medic.

În funcţie de caz, calea de administrare este aleasă de medic, în raport cu:


 scopul urmărit
 capacitatea de absorbţie a căii respective
 acţiunea medicamentului asupra mucoaselor
 necesitatea unei acţiuni mai lente sau mai rapide
 starea generală a bolnavului
 toleranţa organismului faţă de medicament
 combinaţiile medicamentului cu alte medicamente administrate
 anumite particularităţi anatomice şi fiziologice ale organismului
 într-o oarecare măsură şi cu preferinţele bolnavului

LOCUL DE CONSERVARE A MEDICAMENTELOR


 în farmacii: in dulap, la locul uscat, ferite de lumina, ordonate
 în dulapul ce contine otravurile(inchise) – toate medicamentele stupefiante
 în frigider – seruri imune, insulina, antibiotice

PRESCRIEREA MEDICAMENTELOR
Este facuta de medic în scris. Pentru pacientii ambulatori, prescrierea se face in reteta, iar
pentru pacientii internati in spital – in foaia de obsevatie, in rubrica speciala.
Prescierea cuprinde:
 numele medicamentului(numele comercial)
 doza- cantitatea si concentatia
 calea de administrare
 ora administrarii si durata tratamentului
 administarea in raport cu alimentatia – inainte, in timpul sau dupa masa.
CIRCUITUL MEDICAMENTELOR ÎN SPITAL
 se completeza condica de medicamente in triplu exemplar(data, numele pacientului,
salonul, patul, numele medicamentului, doza pe 24h in cifre si litere), forma de
prezentare
 se preda condica de medicamente la farmacie
 preluarea medicamentelor de catre asistenta medicala care are sarcina de a verifica –
ambalajul propriu; etichetele(chenar albastru pentru medicamentele de uz extern,
eticheta galbena pentru solutie pefuzabila, chenar rosu pentru medicamentele de uz
extern, eticheta neagra cu cap de mort si inscriptia „Otrava” pentru toxice); mentiunile
privind pastrarea medicamentelor „ferite de lumina” , „pastrat la rece”
 depozitarea medicamentelor in sectia de spital se face in dulapuri compartimentate sau
in cutii pentru fiecare pacient; solutiile perfuzabile preparate de farmacie – in frigider
 administrarea medicamentelor la ora prescrisa.

Administrarea medicamentelor -  presupune pentru asistenta medicală o foarte mare


responsabilitate. Greșelile provenind din nerespectarea dozelor, a cailor de administrare,
administrarea unor medicamente alterate sau schimbările de medicamente pot da naștere
unor accidente grave, chiar fatale.

REGULI GENERALE
Respectarea întocmai a medicamentului prescris
Asistenta nu are voie sa schimbe (tratamentul) medicamentul prescris cu un alt medicament
cu efect asemănător, fără aprobarea prealabilă a medicului. Nu pot fi înlocuite intre ele nici
măcar preparatele identice, care circulă sub diferite denumiri.
Identificarea medicamentelor administrate
Asistenta medicală va verifica eticheta de pe medicamente la preluarea acestora, apoi înainte
de administrare la scoaterea sau vărsarea lor din ambalajul respectiv.
In afară de verificarea scriptică de pe etichete asistenta trebuie sa recunoască medicamentele
după ambalare, consistentă, mod de cristalizare, culoare, miros, fluiditate.
Orice greșeală poate fi înlăturată dacă asistenta cunoaște bine medicamentele cu care
lucrează și nu administrează nici un fel de medicament asupra căruia are cea mai mica
îndoială.
Verificarea calității medicamentului administrat
Decolorarea sau supra colorarea, precipitate, sedimente sau flacoane în soluții, lichefierea
medicamentelor solide, tulburarea sau opalescenta lor denotă o alterare a lor.
Medicamentele alterate nu vor fi administrate bolnavilor.
Prin alterare unele medicamente își pierd din eficacitate, altele însă se transformă în produse
toxice, dăunătoare organismului.
Respectarea căilor de administrare
Efectul unor medicamente este legat de calea de administrare. Intensitatea efectului depinde
de calea prin care a fost administrat medicamentul.
Nerespectarea cailor de administrare duce la periclitarea efectului medicamentelor, la efecte
nedorite, contrarii precum și la complicații locale la locul injecțiilor.
Respectarea dozajului prescris
Odată cu identificarea medicamentelor se vor verifica și dozele prescrise. Dozele notate în
foile de observație trebuie sa corespundă cu cele din condicile de predare și cu adnotările
asistentei de la vizită.
Orice lipsă de concordantă va fi raportată medicului pentru a preciza doza reală necesară.
Respectarea orarului de administrare
Medicamentele vor fi administrate în ritmul prescris. Nerespectarea orarului poate duce la
fenomene cumulative și de intoxicații grave sau la ineficacitatea tratamentului.
Medicamentele se descompun sau se elimina în organism în anumite limite de timp.
Administrarea la intervale mai scurte decât timpul lor de eliminare duce la cumulare de la
doze terapeutice la doze toxice sau chiar letale.
Respectarea somnului bolnavului
Bolnavii nu vor fi desteptați din somnul fiziologic niciodată pentru administrarea
medicamentelor simptomatice, precum și pentru majoritatea celor patogenice.
Stabilirea orarului de administrare  a medicamentelor care necesita o concentrație continuă
în sânge, trebuie făcută astfel încât, după posibilități, să fie respectat somnul de noapte și de
după masa.
Evitarea incompatibilității dintre medicamente
Numeroase medicamente devin ineficace sau chiar dăunătoare prin degradare, precipitare
dacă se amesteca cu altele.
Administrarea imediată a medicamentelor deschise
Medicamentele injectabile nu se păstrează în stare deschisă. Fiolele, odată deschise, vor fi
injectate imediat.(medicamentele sunt sterile; contactul soluțiilor cu aerul poate să scadă
eficacitatea medicamentului).
Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor
Asistenta va păstra o ordine precisa în administrarea diferitelor medicamente. Medicația va
începe cu administrarea tabletelor, soluțiilor și picăturilor, va continua cu injecțiile și la
sfârșit ovulele vaginale și supozitoarele.
Luarea medicamentelor în prezenta asistentei
La bolnav nu trebuie sa rămână nici un medicament, ele vor fi administrate personal de către
asistenta medicală.
Servirea bolnavului spitalizat cu doze unice de medicamente
Bolnavul va primi deodată numai o doză unică pe care o va lua în prezenta asistentei.
Prevenirea infecțiilor intraspitalicesti
La administrarea parenterală a medicamentelor se vor păstra condiții riguroase ale asepsiei.
Pentru medicamentele injectabile va utiliza seringi și ace sterile, separate pentru fiecare
injecție chiar la același bolnav.
Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise
Asistenta medicală va explica bolnavului ce anume așteaptă medicul de la aceste
medicamente și în cât timp se va instala efectul lor. Va preveni bolnavul asupra eventualelor
manifestări secundare care se pot ivi în urma utilizării medicamentelor.
Raportarea imediata către medicul secției a greșelilor de administrare a
medicamentelor
Orice greșeală de administrare se raportează imediat medicului care luând cunoștință de
greșeala comisă, poate lua măsuri pentru a preveni complicațiile.
Neraportarea în timp a greșelilor poate atrage consecințe grave sau chiar fatale.
Prevenirea erorilor în administrarea medicației
Înaintea administrării oricărei medicații aceasta trebuie comparată cu medicația prescrisă de
medic din foaia de observație. Se va verifica mental regula celor cinci “P”:
 pacientul potrivit;
 medicamentul potrivit;
 doza potrivită;
 calea de administrare potrivită;
 timpul (ora) de administrare potrivit.

S-ar putea să vă placă și