Babilonul, mama

Versetele 1-5. Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire şi a venit
de a vorbit cu mine şi mi-a zis: ,,Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade
pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au
îmbătat de vinul curviei ei!`` Şi m-a dus în Duhul în pustiu. Şi am văzut o femeie
şezând pe o fiară de coloare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete
şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era
împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de
aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o
TAINĂ; BABILONUL CEL MARE; MAMA CURVELOR ŞI SPURCĂCIUNILOR
PĂMÂNTULUI.`
În versetul 19 din capitolul precedent am fost informaţi că „Dumnezeu şi-a adus
aminte de Babilonul cel mare ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.”
Profetul reia acum subiectul acestui mare Babilon mai amănunţit; şi pentru a da o
prezentare deplină a acestuia, el reexaminează câteva din faptele istoriei ei
trecute. Că această femeie apostaziată, aşa cum este prezentată în acest capitol,
este un simbol al bisericii romano-catolice este un fapt în general crezut de
protestanţi.
Între această biserică şi împăraţii pământului au avut loc legături nelegiuite.
Locuitorii pământului au fost îmbătaţi cu vinul curviei ei, cu învăţături false.
Biserica şi statul. Această profeţie este mai precisă decât altele aplicabile la
puterea romană prin ceea ce deosebeşte biserica şi statul. Aici este prezentată o
femeie, biserica, stând pe o fiară de culoare stacojie, puterea civilă de care este
susţinută şi pe care ea o controlează şi o călăuzeşte după scopurile ei proprii, aşa
cum, un călăreţ conduce animalul pe care este aşezat.
Îmbrăcămintea şi podoabele acestei femei, aşa cum sunt prezentate în versetul 4
sunt în armonie izbitoare cu aplicaţia făcută acestui simbol. Purpura şi culoarea
stacojie sunt culori principale ale veşmintelor papilor şi cardinalilor. Printre
miriadele de pietre preţioase care înfrumuseţează slujbele ei, în conformitate cu
martorii oculari, argintul este rar şi aurul însuşi este mai puţin vizibil decât pietrele
preţioase. Din paharul de aur din mâna sa - simbol al curăţiei învăţăturii şi
mărturisirii, care ar fi trebuit să conţină numai ceea ce este curat şi nealterat, sau
numai ceea ce este în deplină armonie cu adevărul – provin numai spurcăciuni şi
vinul curviei ei, un simbol potrivit pentru doctrinele ei respingătoare şi pentru
practicile ei şi mai respingătoare.
Această femeie este în mod explicit numită Babilon. Este Roma, deci, Babilonul,
excluzând toate celelalte corpuri religioase? - Nu, întrucât ea este numită mama
curvelor, după cum s-a observat deja, ceea ce arată că există alte organizaţii
religioase independente care constituie fiicele apostaziate, şi aparţin aceleiaşi mari
familii.

Versetele 6-7. Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de

sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare. Şi îngerul
mi-a zis: ,,De ce te miri?`` Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă,
şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.”
O pricină de mirare. De ce să se mire Ioan cu uimire mare când a văzut femeia
îmbătată de sângele sfinţilor?
Era persecuţia poporului lui Dumnezeu ceva ciudat în timpul său? Nu aruncase
Roma cele mai înspăimântătoare anateme împotriva bisericii, el însuşi fiind
pedepsit la timpul când a scris? De ce atunci să fie el uimit când priveşte în viitor şi
vede că Roma persecută încă pe sfinţi? Secretul acestei uimiri consta în faptul că
toate persecuţiile la care el a fost martor proveneau de la Roma păgână, vrăjmaşul
pe faţă al lui Hristos. Nu era ciudat ca păgânii să îi persecute pe urmaşii lui Hristos;
însă când a privit în viitor, şi a văzut o biserică pretins creştină persecutând pe
urmaşii Mielului şi fiind îmbătată de sângele lor, el nu a putut decât să fie cuprins
de o mare uimire.
Versetele 8-11. Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din
Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au
fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că
fiara era, nu mai este, şi totuşi este (engl.). Aici este mintea plină de înţelepciune.
Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe cari şade femeia. Sunt şi şapte împăraţi:
cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămânea
puţină vreme. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat:
este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.
Roma în trei faze. Fiara despre care vorbeşte îngerul aici este în mod evident fiara
de culoare stacojie. O fiară sălbatică, asemenea celei introduse aici, este simbolul
unei puteri opresive şi prigonitoare. În timp ce puterea romană ca naţiune a avut o
existenţă lungă şi neîntreruptă, ea a trecut prin anumite faze în timpul cărora
acest simbol nu ar fi aplicabil la ea şi în timpul căruia fiara se poate spune că nu a
fost sau nu a existat. Astfel Roma, în forma sa păgână a fost o putere persecutoare
în relaţia ei cu poporul lui Dumnezeu timp în care ea a constituit fiara care a fost.
Dar când imperiul a fost în mod formal convertit la creştinism a avut loc o tranziţie
de la păgânism la o altă fază a religiei denumită în mod fals creştină. În timpul unei
scurte perioade în care a avut loc această tranziţie ea şi-a pierdut caracterul ei
sălbatic şi persecutor şi despre această perioadă se poate spune că fiara nu mai
era. Cu trecerea timpului ea s-a transformat în papalitate şi şi-a asumat din nou
caracterul opresiv şi însetat de sânge, şi atunci a constituit fiara care „totuşi este”,
sau care în zilele lui Ioan urma să vină.
Cele şapte capete.
Cele şapte capete sunt explicate a fi în primul rând şapte munţi, şi apoi şapte
împăraţi. Expresia din versetul 10: „Sunt şi şapte împăraţi” este redată în original:
„Cele şapte capete sunt şapte munţi şi acestea sunt şapte împăraţi” „Cinci împăraţi
au căzut”, spune îngerul, sau au trecut. Din nou el spune „unul este” – al şaselea
domnea atunci: Un altul urma să vină şi să continue pentru un scurt timp. ; şi când
fiara a reapărut în caracterul său sângeros şi persecutor, urma să fie sub a opta
formă de guvernare, care avea să continue până când fiara avea să meargă la
nimicire.

Cele şapte forme de guvernare care au existat în imperiul roman sunt de obicei
enumerate după cum urmează: (1) împărăt; (2) consul; (3) decemvirat; (4)
dictatură; (5) triumvirat; (6) imperiu; (7) papă. Regi, consuli, decemviri, dictatori şi
triumviri trecuseră deja în nefiinţă în zilele lui Ioan. El trăia sub forma de guvernare
imperială. Urmau să se mai ridice încă două forme după acel timp. Una urma să
continue pentru un scurt timp,şi ca urmare nu este recunoscută între cele şapte
capete; în timp ce ultima, care este în general numită ca a şaptea, este în realitate
a opta.
Capul care urma să succeadă forma de guvernare imperială şi să continue pentru o
scurtă perioadă nu putea să fie forma papală; pentru că aceasta a continuat mai
mult decât toate celelalte laolaltă. Înţelegem, de aceea, că forma papală este a
opta formă, şi că un cap de o durată mică a intervenit între forma imperială şi cea
papală de guvernare. Ca împlinire a acestui lucru citim că după ce forma de
guvernare imperială a fost abolită, a fost un guvernator care pentru aproape
şaizeci de ani a guvernat Roma sub titlul de „Exarh de Ravenna.” Astfel avem
legătura între capul imperial şi cel papal. A treia fază a fiarei, care a fost şi nu este
şi totuşi este, reprezintă puterea Romană sub guvernarea papalităţii; şi în această
formă ea se ridică din fântâna adâncului, sau îşi fundamentează puterea pe
pretenţiile care nu au nicio temelie decât un amestec de erori creştine şi superstiţii
păgâne.
Versetul 12-14. Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, sunt zece împăraţi, cari n-au
primit încă împărăţia, însă primesc putere împărătească timp de un ceas împreună
cu fiara. Toţi au acelaşi gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război
cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul
împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, cari sunt cu El, de asemenea îi vor
birui.
Cele zece coarne.
Cu privire la acest subiect vezi observaţiile de la Daniel 7:7, unde cele 10 coarne
sunt arătate că reprezintă cele 10 regate care s-au ridicat din Imperiul Roman. Ele
au primit putere un ceas (Gr. ώρα, hora, un spaţiu indefinit de timp) cu fiara.
Aceasta înseamnă că domnesc contemporan cu fiara, timp în care ei dau puterea şi
tăria lor fiarei. Croly, în lucrarea sa despre Apocalipsa, ne dă acest comentariu la
versetul 12: „Prezicerea defineşte epoca papalităţii din perioada formării celor 10
regate ale Imperiului de Apus. „Ei vor primi putere împărătească timp de o oră
împreună cu fiara.” Traducerea ar fi trebuit să fie „în aceeaşi perioadă” (.ίαν ώραν,
mian horan). Cele 10 regate vor fi contemporane, în contrast cu cele „şapte
capete” care au fost succesive.” Această exprimare trebuie să se refere fără
îndoială la trecut, când regatele Europei au fost unanime în a-şi da papalităţii
sprijinul lor. Atitudinea pe care aceste regate o au în final faţă de papalitate este
exprimată în versetul 16, unde se spune că vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor
lăsa goală, îi vor mânca carnea şi o vor arde cu foc. Naţiunile Europei fac o parte
din această lucrare de mai mulţi ani. Încheierea ei, arderea ei cu foc se va realiza la
împlinirea Apocalipsei 18:8. Ei se vor război cu Mielul (vers.14). Aici noi suntem
duşi în viitor către timpul marii bătălii finale, căci în acest timp Mielul poartă titlul
de împărat al împăraţilor şi domn al domnilor, un titlu pe care El şi-l asumă când
încetează slujba de preoţie şi mediere a sa la încheierea timpului de cercare.
(Apocalipsa 19:11-16).
Versetele 15-18. Apoi mi-a zis: ,,Apele, pe cari le-ai văzut, pe care şade curva, sunt
noroade, gloate, neamuri şi limbi. Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, şi fiara, vor
urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca, şi o vor arde cu
foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se
învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor
îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. Şi femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea
mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.``
Soarta curvei.
În versetul 15 noi avem o definiţie clară a simbolului scripturistic al apelor; ele
semnifică popoare, gloate, neamuri şi limbi. În timp ce îi atrage „atenţia la acest
subiect, îngerul îi spune lui Ioan că îi va arăta judecata acestei curve mari. În
versetul 16 este specificată acea judecată. Acest capitol se referă fireşte, în mod
deosebit, la mamă sau la Babilonul catolic. Capitolul următor, dacă nu ne înşelăm,
se ocupă de caracterul şi destinul unei alte mari ramuri a Babilonului, fiicele curvei.