Malpraxisul

Termenul malpraxis derivă din cuvântul latin „malus”, care înseamnă rău, și din cuvântul
grec „praxis”, care înseamnă practică. Deci, malpraxis înseamnă practică rea sau practică
inadecvată.

Malpraxisul medical este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau
medico-farmaceutic, care dă naștere la prejudicii pacientului implicând răspunderea civilă a
personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.

În legislația noastră, Malpraxisul medical este prevăzut în legea specială nr. 95/2006 privind
Reforma în domeniul sănătății, actualizată, în Codul de deontologie medicală al Colegiului
Medicilor din România, în Codul Civil Român, precum și în alte acte normative.
Malpraxisul Medical este definit de catre art. 642 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind
reforma in domeniul sanatatii ca fiind eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului
medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand
raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale,
sanitare si farmaceutice.
De asemenea, drepturile pacienților sunt reglementate prin Legea drepturilor pacientului
nr. 46/2003, precum și prin Normele de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, din
12.12.2016.

Un pacient poate înainta o plângere de malpraxis ori de câte ori considera că tratamentul unui
medic, manevrele sau indicaţiile acestuia au fost unele necorespunzătoare, atunci când acesta a
încălcat normele de confidenţialitate, când a delegat o persoană necalificată pentru a realiza
anumite acţiuni, sau atunci când o procedură medicală i-a adus pagube mai mici sau mai mari.

Legea 95/2006 prevede faptul că asiguraţii de sănătate trebuie să încheie un contract individual
cu casa de asigurări de sănătate, prin care se prevede dreptul de a da medicul în judecată.

Clasificarea formelor malpraxisului medical:

 Greseala sau eroarea se clasifica in doua mari domenii:

1. Eroare impotriva stiintei medicale care inglobeaza:

a) Eroarea de diagnostic

b) Eroare in alegerea tratamentului

c) Eroare tehnica
d) Eroare de supraveghere

2. Eroarea impotriva constintei medicale:

a) Nerespectarea secretului medical

b) Incalcarea datoriei de a informa si a consilia ( cunoscut ca fiind defect de informare)

c) Refuzul sau necontinuitatea ingrijirilor

d) Privarea de sansa

A) Eroarea de diagnostic – Conform art. 53 din Codului de Deontologie Medicala Roman

medicul trebuie intotdeanuna sa elaboreze diagnosticul sau cu cea mai mare grija, consacrandu-I
timpul necesar, ajutandu-se de metodele stintifice cele mai adaptate cazului si insusite de medic.

Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii dispune in art. 655, cu valoare de
principiu, ca in acordarea asistentei medicale/ ingrijirilor de sanatate, personalul medical are
obligatia aplicarii standardelor terapeutice stabilite prin ghiduri de practica in specialitatea
respectiva, aprobate la nivel national, sau, in lipsa acestora, a standardelor recunoscute de
comunitatea medicala a specialitatii respective.

In consecinta, elementele de referinta pentru acordarea asistentei medicale si respectiv a

ingrijirilor de sanatate de catre personalul medical sunt statuate in ghiduri de practica si in
standardele recunoscute de comunitatea medicala a specialitatii in care medicul isi desfasoara
activitatea.

Primul pas in managementului unei boli  – asa cum sunt invatati toti studentii la medicina din
primul an de facultate – il reprezinta stabilirea unui diagnostic privind afectiunea de care sufera
pacientul.

Acordarea unei asistente medicale presupune, in primul rand, diagnosticarea pacientului precum
si orice situatie de fapt ce poate avea o semnificatie pentru medic. Aceasta etapa este una foarte
importanta deoarece in functie de rezultatul acestor constatari se va stabili terapia ce urmeaza a fi
aplicata.

Un diagnostic  gresit poate duce la ineficienta tratamentului sau – mai rau – la o agravarea

situatiei pacientului.

Stabilirea diagnosticului nu este chiar o stiinta exacta; desi literatura de specialitate cuprinde
indrumari ce prezinta amanuntit toate simptomele unei afectiuni, totusi exista cazuri in care
anumite simptome inca nemanifeste la data controlului pot diferentia net o boala de alta.
  In situatia de fata un exemplu de eroare de diagnostic este reprezentata de intarzierea in
stabilirea diagnosticului, reprezentand o conduita culpabila a medicului, daca prin aceasta
conduita cauzeaza un prejudiciu pacientului sau.
 Constitutie eroare de diagnostic omisiunea de a realiza anumite examinari complementare
care se impuneau inclusiv in situatiile de urgenta. ( NU CONSTITUIE eroare in sarcina
medicului lipsa aparaturii medicale pentru efectuarea examinarilor respective).
 Constitutie eroare de diagnostic existenta unui interval de timp prea indelungat intre doua
examinari daca au determinat stabilirea cu intarziere a diagnosticului permitand
avansarea stadiului bolii.

B) Greseala in alegerea terapiei – reprezinta responsabilitatea medicului in alegerea

terapeutica. Aceasta trebuie sa fie conforma cu datele dobandite ale stiintei.

In aceasta situatie medicul nu este judecat in functie de cunostintele relevate si publicate dupa
interventia sa ci in raport de acelea la care avea in mod normal acces si pe care el era obligat sa
le cunoasca.

 Constituie eroare in alegerea terapiei- utilizarea unei terapii vechi sau iesita din uz.
 Constituie eroare in alegerea tratamentului- eroarea de prescriptie medicala, de posologie
( dozaj) si de durata a tratamentului

Prescrierea unui medicament trebuie sa fie insotita de cunoasterea dosarului medical al

pacientului ( preventia alergiilor), de informare din parta medicului cu privire la istoricul
prescriptiilor medicale ( prescrierea unui medicament in prezenta unei contraindicatii la
medicamentul prescris sau aparitia unor efecte secundare pe care medicul trebuia sa le prevada
fata de patologia pacientului.

C) Greseala Tehnica sau greseala in actul de supraveghere

 constitutie greseala tehnica lezarea unui organ sau tesut care nu era necesar sa fie atins
 constitutie greseala tehnica nerespectarea regulilor de asepsie ( sterilizare) de catre medic
cu ocazia sterilizarii instrumentarului medical care este folosit la un pacient.
 constitutie greseala tehnica neindemanarea medicului la folosirea instrumentarului

Greseala de suraveghere comporta doua domenii de selectie:

 Supravegherea operatorie care se impune inainte, in timpul si dupa actul operator.

( raspunderea solidara a anestezistului si a chirurgului)
  Supravegherea psihiatrica care apasa asupra clinicienilor si institutiilor psihiatrice
cu scopul de a evita ca bolnavul psihiatric sa-si cauzeze daune propriei sale persoane
( tentative de suicid) sau sa cauzeze daune altor persoane.
 Constituie eroare de supraveghere fapta medicului sau a personalului medical care,
cunoscand ca pacienta a fost anterior sedata prin administrarea unor medicamente, nu a
prevazut ca aceasta nu are o acuitate a reflexelor motorii si e posibil sa cada.
 Constitutie eroare de supraveghere fapta psihiatrului care, avertizat de starea psihica a
pacientului sau, era obligat sa ia masurile necesare pentru a nu compromite securitatea
pacientului sau, care a parasit clinica unde era internat si s-a sinucis la domiciliu.
 Constituie eroare de supraveghere faptul de a lasa un pacient fara supraveghere, intr-o
camera in care se gasesc si alti bolnavi, in ciuda starii sale de agitatie si inainte ca
medicatia calmanta administrata sa-si fi realizat efectul, atunci cand pacientul agreseaza o
alta persoana.
 Constituie eroare de supraveghere daca imobilizarea prea stransa a unui pacient datorita
starii sale de agitatie, cu consecinta administrarii prin perfuzie a medicatiei, a determinat
comprimarea unui nerv cu consecinta unor tulburari grave si cauzarea unui prejudiciu.
 Constituie eroare de supraveghere si angajeaza raspunderea in solidar atat a medicului cat
si a institutiei a iesi liber din spital fara a fi autorizat deoarece releva o proasta
functionare a serviciului medical si a institutiei.
 Intarzierea in acordarea ajutorului unui pacient si lipsa de utilizare a unei imobilizari
mecanice, pentru a imobiliza un pacient deosebit de agresiv, reprezinta o eroare In
organizarea serviciului spitalicesc de natura sa angajeze raspunderea acestuia
 Pacientul a fost izolat intr-o camera si supravegheat prin geamul usii, iar dupa ce
infirmierele si-au dat seama ca acesta zacea pe jos, a mai fost nevoie de un interval de
timp pentru sosirea celuilalt personal medical si acordarea primului ajutor ( CAA Nantes
1995)

Pentru a reclama un caz de malpraxis, pacientul poate sesiza:

 Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis din
cadrul Direcției de Sănătate Publică;
 Administraţia unității sanitare, pentru o răspundere în baza Codului Muncii;
 Colegiul Medicilor, pentru o răspundere disciplinară;
 Procuratura, pentru răspundere penală, în baza Codului Penal;
 Instanța de judecată, pentru răspundere civilă, în baza Codului Civil.
În cazul sesizării procuraturii sau instanței de judecată cu privire la eroarea profesională,
pacientul sau familia acestuia poate cere daune materiale sau morale.
În cazul în care pacientul alege să sesizeze Comisia din cadrul Direcției de Sănătate Publică,
aceasta va desemna un grup de experţi, în vederea analizării documentelor medicale şi audierii
persoanelor implicate. În final, Comisia va emite o decizie care va stabili existenţa sau nu a
cazului de malpraxis - această decizie va putea fi atacată în instanţă de pacient, asigurator şi/sau
medic.
În cazul în care pacientul optează să sesizeze direct instanţa de judecată, analizarea cazului de
malpraxis se va realiza exclusiv de către instanţă, care va administra probele pe care le va
considera necesare, inclusiv expertiza de specialitate, care se dispune în majoritatea cazurilor de
acest gen.
În urma sesizării cazului de malpraxis la Direcția de Sănătate Publică, Comisia de monitorizare
şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis desemnează un expert/grup de experţi
care întocmeşte un raport asupra cazului, pe baza căruia Comisia va lua decizia.
În cazul în care pacientul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia
Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată în raza căreia a avut loc actul de malpraxis
reclamat, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.
În cazul în care pacientul, medicul și asiguratorul își doresc să evite comisiile medicale, Colegiul
medicilor, procuratura și judecătoria, aceștia pot apela la un mediator pentru a ajunge la un acord
reciproc avantajos.