Sunteți pe pagina 1din 4

CAIET DE SARCINI

- 5 - EXECUTIA TROTUARELOR
EXECUŢIA TROTUARELOR DIN BETON DE CIMENT CU STRAT DE UZURĂ DIN BETON
ASFALTIC
1. Obiect și domeniu de aplicare
Prezentul Caiet de sarcini se aplica la realizarea trotuarelor prezentate în proiectul tehnic șiîn detaliile de
execuție ale proiectului: „REGENERARE URBANA SI REPARATII SISTEM RUTIER –
CARTIERELE: MICRO 38, 39 A, 39 B, 39 C – SUBZONA 4 – MICRO 38”, unde sistemul proiectat
prevede că se va utiliza beton tip C16/20 (Normativul NE 012/99) și beton asfaltic tip BA 8 conform cu
SR EN 13108-1 și normativ AND 605-2013.
2. Realizarea dalelor din beton de ciment
În execuția stratului de beton din alcătuirea trotuarelor C16/20, se va ține seama de următoarele
prescripții conform Normativul NE 012/2002
2.1. Materiale utilizate
2.1.1. Cimenturi
La prepararea betoanelor de clasa C16/20 aflat în clasa de expunere 2a se vorfolosi cimenturi tip:
II/B, II/A, III/A, IV/A,V/A și clasa 32,5 (SR 388 și SR 1500 sau NormativulNE 012/99).
Cimentul se livrează în saci de hârtie sau în vrac transportat în vehicule rutiere, vagoane de cale ferată,
însoțit de documentele de certificare a calității.
Durata de depozitare a cimentului nu va depăși 60 de zile de la data expedierii de către
producător.
Controlul calității cimentului se face obligatoriu:
- la aprovizionare inclusiv prin verificarea certificatului de calitate;
- înainte de utilizare, de către un laborator autorizat.
2.1.2. Agregate
La executarea elementelor din beton C16/20 cu densitatea aparentă normală (2001 - 2500 Kg/mc)
se folosesc agregate cu densitatea normală (1201 - 2000 kg/mc provenite din pietrișuri sortate sau
concasarea rocilor.
Agregatele vor satisface cerințele prevăzute în reglementările tehnice specifice (STAS 1667, SR EN
13242/2003).
Agregatele nu trebuie să fie contaminate cu alte materiale în timpul transportului sau depozitării.
Nisipul pilonat care constituie substratul fundației din beton de ciment va fi conform cu SR EN
13242/2003.
Depozitarea agregatelor se va face pe sorturi, pe platforme betonate având pante și rigole de
evacuare a apelor.
Controlul calității agregatelor se face în conformitate cu STAS 4606.
2.1.3. Apa
Apa de amestecare utilizată la prepararea betoanelor trebuie să provină din rețeaua publică sau din
altă sursă, dar în acest ultim caz trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în STAS 790.
2.1.4 Raportul A / C
Valoarea maximă a raportului A / C pentru realizarea clasei betonului se stabilește în funcție de
clasa cimentului și gradul de omogenitate al betonului, cu următoarele precizări:
- valoarea precizată conform tabel I.4.2 pentru C16/20 de 0,75 sunt valabile pentru gradul II de
omogenitate al betonului; pentru gradul I de omogenitate valoarea crește cu 0.05, iar pentru gradul III,
scade cu 0.05;
- în cazul utilizării agregatelor de concasaj, valorea raportului A / C se mărește cu 10%.
2.2. Prepararea și transportul betonului
Prepararea betonului C16/20 (B250) se va face conform rețetei elaborate de unlaborator autorizat.
Dozarea materialelor se va face prin cântărire. La dozarea materialelor componente ale betonului se
admit următoare abateri:
- pentru agregate: ±3%;
- pentru ciment și apă: ±2%.
Transportul betonului se va face cu autoagitatoare. La descărcare se vor lua măsuri pentru evitarea
segregării betonului.
2.3. Cofraje
Cofrajele vor fi din scânduri sau dulapi, îmbinate la nivel și alăturat în mod convenabil, denivelarea
maximă admisă între două scânduri alăturate este de ±3 mm.
2.4. Punerea în operă a betonului
După realizarea patului trotuarelor, nivelate și compactat conform cu caietul de sarcini de la
terasamente cu grad de compactare de minim 95% Proctor Normal.
Stratul din beton de ciment se așterne pe un substrat de nisip natural, 0...8 pilonat, peste care se va
așeza folie pvc cu greutatea de minim200g/mp sau hârtie groasa Kraft.
Betoanele preparate și transportate conform punctului 2.2. trebuie puse în operă înainte de a începe
priza.
Betonul trebuie ferit de segregări în momentul punerii în operă. După ce a fost pusîn cofraje se va
proteja până la întărire de acțiunea agenților atmosferici (raze solare, vânt, ploaie,îngheț, etc.).
La distante de 6 m se vor prevedea rosturi de contracție care după întărireabetonului se vor colmata
cu mastic bituminos. Totodată timp de 7 zile betonul se va stropi cuapă. Durata și numărul de stropiri
vor fi stabilite de șeful punctului de lucru.
Toleranțele la lucrările executate din beton sunt în conformitate cu prevederile din tabelul 1.
Tabelul 1
Dimensiuni (m) Tolerante (mm)
<1,0 ±5
1,0...10,0 ±20
>10 ±30
2.5. Controlul de calitate și recepţie a lucrărilor
2.5.1.Pentru obținerea unor lucrări de calitate se va proceda la efectuarea următoarelor încercări:
a) încercări preliminare de informare ce cuprind studii de compoziție a betoanelor; încercările pe
agregate, pe cimenturile utilizate fiind efectuate înaintea începerii fabricării betoanelor;
b) încercări de control de calitate ce sunt efectuate în cursul execuției lucrărilor în condițiile
prevăzute de tabelul 2;
c) încercări de control de recepție ce se efectuează fie în timpul execuției, fie lasfârșitul execuției
uneia din fazele lucrării, fie în momentul recepției provizorii a lucrării în condițiile prevăzute de tabelul 2.
Denumirea lucrării Natura încercării Frecvența încercării
Încercarea de plasticitate
Betoane C16/20 O probă la 50 mc turnați
Încercări la compresiune
Execuția Controlul dimensiunilor permanent
2.5.2. Recepția lucrărilor Recepția preliminară
La terminarea lucrărilor sau a unor părți din aceasta se va efectua recepția preliminară verificându-se:
- concordanța cu prevederile prezentului caiet de sarcini și cu proiectul tehnic;
- dacă s-au realizat verificările conform prezentului caiet de sarcini;
- dacă au fost duse la îndeplinire constatările consemnate în cursul execuției de către organele de
control.
În urma acestei recepții se încheie un proces verbal de recepție preliminară unde sunt
consemnate eventualele remedieri necesare, termenul de execuție a acestora și recomandările cu privire
la modul de urmărire.
3. Realizarea stratului de uzură la trotuare cu beton asfaltic tip BA 8
3.1. Definirea materialului-produsului
Beton asfaltic tip BA 8, conform cu SR EN 13108-1-„Mixturi asfaltice. Specificaţii pentru materiale.
Betoane asfalticeˮ, însoțit obligatoriu de declarație de performanta pentru toate cantitățile puse în operă.
3.2. Modul de punere în operă
3.2.1. Transportul
3.2.1.1. Transportul pe șantier a mixturilor asfaltice preparate se va efectua cu autocamioane cu
bene metalice, bine curățate. Pentru curățare nu se vor utiliza produse care dizolvă liantul.
3.2.1.2. Volumul mijloacelor de transport pentru punerea în operă este determinatde
productivitatea stației de mixturi asfaltice și de modul de punere în operă astfel încât să nu existe
întreruperi.
3.2.1.3. Autobasculantele vor fi echipate în mod obligatoriu (la temperaturi mai mici de 10 - 15°C
și la distante mai mari de 20 km) cu o prelată ce va fi întinsă la terminarea încărcării mixturii.
3.2.1.4. Suprafețele vor fi curățate temeinic iar suprafața curată obținută se amorsează cu emulsie
cationică cu rupere rapidă sau bitum tăiat.
3.2.1.5. Mixtura asfaltică se așterne în straturi uniforme în grosimea prescrisa prin proiect dar nu
mai mult de 8cm și se compactează cu compactor cu pneuri sau cu rulouri netede.
3.2.2. Lucrări pregătitoare
3.2.2.1. Înainte de așternerea mixturii, stratul suport trebuie bine curățat. Suprafața stratului
suport, pe care se așterne stratul de mixtură trebuie să fie uscată.
3.2.2.2. La execuția îmbrăcămintei bituminoase se vor amorsa rosturile de lucru și stratul suport cu
emulsie bituminoasă cationică.
3.2.3. Așternerea
3.2.3.1. Punerea în operă a mixturii asfaltice se va face mecanizat sau manual în locuri înguste,
trotuare, fără să se producă segregarea respectând profilurile și grosimile fixate.
3.2.3.2. Așternerea mixturilor asfaltice se va face în anotimpul călduros la temperaturi de peste +
10°C. Așternerea se va întrerupe pe timp de ploaie.
3.2.3.3. Temperaturile mixturilor la așternere sunt următoarele:
Tipul mixturii asfaltice la așternere C° minim Temperatura mixturii asfaltice la compactare °C minim
145 Început=140 Sfârșit=110
Mixturile bituminoase a căror temperatură este sub cea prevăzută mai sus, nu se vor pune în operă.
3.2.3.4. Grosimile straturilor de așternere sunt cele prevăzute prin proiect respectiv 3cm
3.2.3.5. Mixtura asfaltică trebuie așternută continuu, în mod uniform atât din punct de vedere al
grosimii cât și al afânării.
3.2.4. Compactarea
3.2.4.1. La compactarea mixturilor asfaltice se aplică tehnologii corespunzătoare, care să asigure
caracteristicile tehnice și gradul de compactare prevăzute pentru fiecare tip de mixtură asfaltică și
fiecare strat în parte. Operațiunea de compactare a mixturilor asfaltice pe trotuare se realizează astfel
încât să se obțină un grad de compactare de minimum 96% pentru fiecare strat.
Compactoarele trebuie să lucreze fără șocuri, cu o viteză mai redusă la început, pentru a se evita
vălurirea îmbrăcămintei.
3.3. Verificarea lucrărilor în timpul execuţiei
3.3.1. Verificarea materialelor/produselor pentru construcţii înglobate în lucrare
Verificările și determinările se execută de laboratorul de șantier și se fac conform cu programul de
control calitate, verificări și încercări, în acord cu prevederile tehnice în vigoare și aprobat de către
dirigintele de șantier
3.3.2. Verificarea preparării și punerii în operă a mixturilor asfaltice
În cadrul șantierului trebuie să se verifice cu frecventa menționată mai jos următoarele:
- încadrarea agregatelor în zona de granulozitate pentru tipul de mixtură asfaltică proiectat; la
începutul campaniei de lucru sau ori de câte ori se utilizează alte agregate.
- starea de curățenie (conținutul de impurități) a agregatelor; la începutul campaniei de lucru sau
ori de câte ori se utilizează alte agregate.
- temperatura liantului la introducerea în malaxor; permanent.
- funcționarea corectă a dispozitivelor de cântărire sau dozare volumetrică; la începutul fiecărei zile
de lucru.
- granulozitatea amestecului la ieșirea din malaxor, înainte de adăugarea liantului (aceasta trebuie
corelată cu dozajul de bitum stabilit pentru mixtură, inclusiv abaterile admise la conținutul de liant);
zilnic sau ori de câte ori se observă o calitate necorespunzătoare a mixturilor asfaltice.
- temperatura mixturilor asfaltice la preparare; în fiecare oră a programului de lucru.
- încadrarea dozajului de bitum în dozajul stabilit în laborator (prin extracție); zilnic.
- compoziția mixturii asfaltice conform cu SR EN 13108-1 și normativ AND 605-2013
- pregătirea stratului suport; zilnic la începerea lucrării pe sectorul respectiv
- temperaturile mixturilor asfaltice la așternere și compactare; de cel puțin două ori pe zi
- modul de compactare; zilnic
- modul de execuție al rosturilor; zilnic
3.3.3.Verificarea caracteristicilor fizico - mecanice ale mixturilor asfaltice gata executate se face:
Conform cu SR EN 13108-1 și normativ AND 605-2013 . Determinările se fac conform metodologiei
prevăzute în STAS 1338/1; STAS 1338/2 și STAS 1338/3 pe probe de mixturi asfaltice prelevate de la
malaxor sau de la așternere, înainte de compactare.Gradul de compactare minim 96 %.
Verificarea gradului de compactare se face obligatoriu de către constructor pe tot parcursul execuției
îmbrăcămintei bituminoase prin încercări de laborator sau în situ.
Verificarea gradului de compactare în laborator se efectuează pe epruvete formate din probe intacte
prelevate din îmbrăcăminte prin determinarea densității aparente pe plăcuțe sau carote conform STAS
1338/2 și raportarea acesteia la densitatea aparentă a aceluiaşi tip de mixtură asfaltică prelevată de la
malaxor sau așternere.
3.3.4. Verificarea elementelor geometrice
3.3.4.1. Verificarea elementelor geometrice include îndeplinirea condițiilor de calitate pentru
stratul suport înainte de așternerea mixturii asfaltice în conformitate cu prevederile STAS 6400.
3.3.4.2. Verificarea grosimii îmbrăcămintei se face în funcție de datele înscrise în buletinele de
analiză întocmite pe baza încercării probelor din îmbrăcămintea gata executată.
3.3.4.3. Verificarea profilului transversal se face cu echipamente adecvate, omologate.
4. Recepţia lucrărilor
4.1. Recepția preliminară se efectuează atunci când toate lucrările prevăzute în documentații
sunt complet terminate și toate verificările sunt efectuate. Comisia de recepție examinează lucrările față
de prevederile proiectului privind condițiile tehnice și de calitate ale execuției precum și constatările
consemnate în cursul execuției de către organele de control (beneficiar, proiectant, diriginte, etc.). În
urma acestei recepții se încheie procesul verbal de recepție preliminară.
4.2. Recepția finală va avea loc după expirarea perioadei de garanție și se va faceîn condițiile
respectării prevederilor legale în vigoare, precum și prevederilor din prezentul caiet de sarcini.
5. Măsuri de protecţie a muncii
Se va respecta regulamentul privind „Protecția și igiena muncii în construcțiiˮ publicate în buletinul
construcțiilor nr. 5-6-7-8/1993.
Pe parcursul lucrărilor muncitorii vor purta veste reflectorizante iar punctele de lucru vor fi
semnalizate corespunzător.

S-ar putea să vă placă și