Memoria si Formele memoriei

Memoria
Continutul vietii psihice nu se reduce numai la experienta imediata.
Experientele trecute sunt reactivate, cele prezente sunt pastrate, prelucrate,
reinterpretate, viitorul este anticipat, asigurandu-se astfel constiinta unitatii
eului, a continuitatii vietii psihice.
Memoria  este  procesul psihic prin care se realizeaza memorarea
(engramarea), pastrarea si reactualizarea sub forma recunoasterii
sau reproducerii experientei cognitive, afective si volitive.
Procesul memoriei este deci constituit din trei faze succesive:
faza de achizitie (memorarea)

faza de retinere (pastrare)

faza de reactualizare (sub forma recunoasterii si reproducerii)
Memoria nu este reductibila la un depozit pasiv de informatii ci este un
proces complex de reflectare activa, selectiva si inteligibila a experientei
umane. Caracterul activ al memoriei rezulta din faptul ca in fiecare dintre
cele trei faze informatia este restructurata, ansamblata intr-o formula noua,
pe masura acumularii datelor noi, rezultand unitati logice cu o structura mai
complexa decat a informatiilor componente. Astfel memorarea nu este o
inregistrare sau imprimare mecanica, ca si in cazul unei benzi de
magnetofon, pastrarea nu corespunde unei simple depozitari, iar
reactualizarea nu se realizeaza ca o simpla declansare a asociatiilor (de tipul
stimul- raspuns) anterior elaborate.
Retinerea si reactualizarea informatiilor nu este globala ci selectiva, adica noi
nu retinem si nu reactualizam totul ci din ansamblul informatiilor pastram
ceea ce are relevanta pentru noi, ceea ce corespunde dorintelor, trebuntelor,
sentimentelor noastre sau ceea ce se impune prin natura stimularii.
Memoria umana are un caracter inteligibil intrucat presupune intelegerea
celor memorate si reactualizate, interventia gandirii in procesul de
sistematizare, clasificare, ierarhizare si structurare a informatiilor ceea ce ii
confera caracterul logic, rational, constient.
Putem conchide ca memoria umana este o latura sau o forma a unei activitati
complexe si specializate care necesita efort. Procesul memorarii se realizeaza
continuu iar definirea memoriei prin termenii de fixare,
pastrare,si reactualizare e globala si generala din punct de vedere a
proceselor reale, extrem de complexe carora le corespund.
1.Fazele  memoriei
Adancirea si aprofundarea studiului memoriei impune o analiza a proceselor
precum si a factorilor obiectivi si subiectivi de care depind performantele
mnezice.
1. Memorarea (fixarea, engramarea) este faza memoriei in care
informatia se traduce intr-un cod- imagini, sunete, propozitie- astfel incat sa
poata patrunde in sistemul memoriei. In raport cu prezenta sau absenta
intelegerii materialului de memorat distingem memorare mecanica si logica,
iar in functie de prezenta sau absenta scopului mnezic, al efortului voluntar,
al utilizarii unor procedee mnemotehnice, memorarea poate fi voluntara sau
involuntara. Cele patru forme nu sunt in relatie de opozitie, ci forme
complementare combinate in diverse moduri si proportii.
2. Pastrarea sau conservarea presupun retinerea pentru un timp mai lung
sau mai scurt a celor memorate. Pastrarea nu trebuie inteleasa ca o simpla
depozitare ci ca un proces activ care consta in organizarea si reorganizarea
celor memorate, includerea lor in noi sisteme de legaturi care au ca rezultat
obtinerea unor informatii noi.In procesul pastrarii are loc reorganizarea
structurala a materialului insusit anterior, simplificarea lui, concretizarea,
generalizarea sintetica, sistematizarea, stabilirea de legaturi intre diferitele
parti ale materialului, etc. Procesul de structurare nu se incheie odata cu
memorarea initiala ci continua cu fiecare achizitie a materialelor conexe.
3. Reactualizarea (recuperarea) are loc in vederea aducerii la suprafata a
celor retinute anterior, in scopul utilizarii lor in activitatile umane.
Reactualizarea se poate realiza sub forma recunoasterii sau a reproducerii.
Recunoasterea se produce in retenta materialului care a fost memorat iar
reproducerea are loc in absenta sa.
Cele trei faze sunt interconectate intre ele, calitatea recunoasterii sau
reproducerii depinde in mare masura de modul voluntar sau involuntar,
logic/mecanic in care s-a realizat engramarea, precum si de calitatea
procesarilor care au avut loc in faza de pastrare a informatiilor.
2.Formele  memoriei
Pe la sfarsitul anilor 50 au inceput sa apara in literatura de specialitate tot
mai multe teoretizari ale diferentei dintre memoria senzoriala (MS), memoria
imediata, de scurta durata sau de lucru  (MSD), si cea de  lunga
durata (MLD). Astfel Atkinson si Shiffrin elaboreaza un model modal al
memoriei conform caruia informatia primita din exterior este stocata pentru
cateva fractiuni de secunda in MS, e filtrata si transmisa ulterior MSD care
are capacitate limitata atat ca durata cat si ca volum. Din MSD o
parte a informatiei e transferata in MLD.

MS denota persistenta reprezentarii senzoriale a stimulilor timp de cateva

sutimi de secunda dupa ce acesta si-a incetat actiunea asupra receptorilor.
De pilda o senzatie vizuala sau auditiva persista in MS a noastra un timp
scurt chiar dupa incetarea stimularii corespunzatoare. Avem asadar o MS
vizuala (iconica), una auditiva (ecoica), una tactila, etc. Retentia senzoriala a
stimulilor este automata - nu reclama efort din partea subiectului - si e
preatentionala - procesele implicata in MS preced initierea celor implicate in
atentie. De asemenea stimulii nu sunt inca prelucrati categorial. Principala
functie a stocajului senzorial e aceea de a prelungi durata de actiune a
stimulului in scopul unei analize mai profunde a lui
MSD asigura stocarea informationala pe timp de 15-20 s. Dupa acest interval
informatia este fie uitata fie trece inMLD sau si una si alta. MSD ne
ajuta sa operam cu informatiile curente, cotidiene exact atata timp cat e
necesar.
MLD asigura stocarea informationala timp mai indelungat, ore, luni ani sau
chiar toata viata.
Modelul lui Atkinson si Shiffrin postuleaza deci ideea existentei unei diferente
structurale intre MSD si MLD, cele doua fiind sisteme autonome, distincte
chiar daca se afla in interactiune. Principalele diferente dintre ele sunt
localizate la nivelul:
1.Volumului de stocare al informatiei- volumul MSD fiind de 7+/-2 elemente,
in timp ce al MLD e practic nelimitat.
2.Durata de stocare a informatiei – MSD limitata la cateva secunde, MLD
extinsa uneori pe intreaga viata
3. Tipul de codare al informatiei - verbala sau imagistica in MSD si semantica
in MLD
4.Forma de reactualizare – seriala in MSD si paralela in MLD
5.Baza neurofiziologica-MSD localizata la nivelul hipocampului iar MLD in
ariile parieto-occipitale stangi.
Datele experimentale infirma pe rand toate aceste diferente deci si modelul
lui Atkinson si Shiffrin, concluzia fiind ca MSD si MLD nu sunt unitati
structurale distincte, mai precis se poate afirma ca diferentele dintre
MSD si MLD sunt diferentele dintre doua stari ale aceluiasi
sistem. MSD, care este coextensiva cu MLD, reprezinta cunostintele
activate ale MLD. Ca urmare, toate informatiile preluate de MS sunt stocate
in MLD, urmand ca o parte a lor sa fie activata, in functie de nevoile de
moment a organismului constituind MSD. Diferentele dintre cele doua sunt
asadar de stare, de nivelul de activare al cunostintelor, nu doua sisteme
mnezice autonome. Din multimea totala a cunostintelor de care dispune
la un moment dat un subiect (MLD) acele cunostinte care sunt temporar mai
activate vor fi numite MSD sau mai preferabil memorie de lucru.
Cu cat informatiile stocate in MLD au un rest mai mare de activare - au fost
repetate de mai multe ori, au o semnificatie personala foarte mare, sunt
incarcate de conotatii emotionale, sunt incluse in retele informationale foarte
structurate, deci au fost puternic prelucrate, etc, cu atat va fi mai usoara
activarea lor temporara in scopul utilizarii de catre MSD. De asemenea,
actualizarea unei informatii a unei retele informationale din MLD antreneaza
actualizarea unei parti a retelei, precum si a contextului in care au fost
memorate. In concluzie uitarea nu presupune, in cele mai multe cazuri,
stergerea informatiei ci mai degraba subactivarea lor si deci imposibilitatea
accesarii lor.
Dincolo de aceste forme ale memoriei, clasice deja, experientele facute in
sfera memoriei evidentiaza disjunctia dintre memoria semantica si cea
episodica, pe de o parte, si intre memoria explicita si implicita pe
de alta.
Memoria episodica  se refera la memoria evenimentelor autobiografice,
cand si unde am trait un anumit eveniment. Aceasta memorie contine o serie
de informatii asociate cu contexte spatio-temporare
precise. Ea este esentiala pentru formare propriei noastre identitati. Studiile
intreprinse in vederea localizarii acestei memorii arata ca un rol esential
revine lobilor frontali si hipocampului, a caror lezare a fost asociata cu
pierderea informatiilor despre locul si momentul in care pacientul a invatat
anumite informatii.
Dincolo de interesul teoretic, cercetarile asupra memoriei episodice prezinta
si implicatii practice. De ex. s-a ajuns la concluzia ca formarea eului si a
identitatii de sine depinde in mod esential de memoria noastra biografica, in
primul rand de amintirea evenimentelor din primii 3-5 ani de viata. In mod
normal familia ne furnizeaza o serie de informatii despre evenimentele
propriei copilarii pe baza carora ne construim o istorie de viata. Nu e
importanta atat veridicitatea acestei istorii cat coerenta ei. La multi dintre
copiii crescuti in casele de copii memoria autobiografica este foarte saraca,
ceea ce creeaza probleme de identitate si emotionale la varsta adolescentei.
Pentru diminuarea acestui neajuns s-a recurs la introducerea unor jurnale
proprii pentru fiecare dintre copii, jurnale in care personalul noteaza din cand
in cand evenimentele mai semnificative din viata copilului. Ulterior aceste
informatii vor constitui baza istoriei sale de viata si a stabilirii propriei
identitati.

Memoria semantica numita adesea conceptuala, se refera la

cunostintele generale pe care le avem despre mediul in care traim. De ex.
stim formula chimica a apei fara a ne aminti contextul, momentul in care a
fost asimilata. Cunostintele memoriei semantice nu sunt de regula asociate
unui context spatio-temporal. Majoritatea informatiilor pe care le ofera
programele scolare vizeaza memorarea semantica.
Fiecare dintre cele doua categorii de cunostinte au cate ceva din cealalta,
chiar daca se vorbeste despre o procesare cronologica a informatiei din
memoria episodica si una in retele sau scheme semantice in cazul celei
conceptuale iar memoriei episodice I se atribuie asocierea cu reactii
emotionale, chiar organizarea in jurul unui nod emotional, in timp ce se
vorbeste despre neutralitatea memoriei semantice.
O alta dihotomie frecvent intalnita este aceea intre memoria implicita si a cea
explicita. Memoria implicita presupune informatia actionala, dificil de
realizat pe cand cea explicita cuprinde informatia care poate fi verbalizata.
3.Uitarea
Fenomenul uitarii se afla in relatie dinamica cu memorarea, pastrarea si
reactualizarea informatiei. Uitarea se refera la pierderile ce se inregistreaza
in pastrare si se exprima prin faptul ca in anumite imprejurari informatiile nu
se mai reactualizeaza.
In anumite limite fenomenul uitarii e un fenomen natural si relativ necesar.
Desigur in raport cu memoria care duce la fixarea si pastrarea informatiei
uitarea e un fenomen negati In raport cu necesitatile practice, cu solicitarile
cotidiene, uitarea poate deveni un fenomen pozitiv intrucat uitarea treptata,
graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al
individului, acordand acestuia un caracter suplu, dinamic, posibil de a se
misca liber, fara a fi stanjenit de ceea ce este excedentar, balast.
Uitarea este un fenomen natural si necesar numai in anumite conditii si
limite, dincolo de acestea ele devin o piedica in calea adaptarii la solicitarile
mediului. Explicatiile acestui fenomen sunt diverse:
1. Unul dintre cele mai evidente motive pentru care uitam este deteriorarea
sau imbolnavirea creierului. Cateva tipuri de accidente au aratat ca
oamenii nu-si mai amintesc lucruri pe care ar fi trebuit sa si le poata aminti,
pierderi denumite  amnezie. In principal exista doua tipuri de amnezie -
anterograda (individul nu mai este capabil sa-si aminteasca evenimentele de
dupa accident) si retrograda (persoana isi pierde memoria in legatura cu
evenimentele care au anticipat evenimentul. In forma grava, pacientul uita
cine este si unde traieste)
2. O alta explicatie este aceea ca anumite cunostinte, cele cu valoare
adaptativa scazuta, se deterioreaza si dispar din memorie – e o subactivare
informationala. Cunostintele asadar nu se pierd din memorie ci se
subactiveaza, accesul nostru la ele fiind ingreunat.
3. Uitarea motivata, teorie derivata din psihanaliza, sustine ca uitarea e
determinata in intregime de refulare. Uitam deoarece in unele privinte
suntem motivati sa uitam. Daca nu am uita anumite lucruri acestea ne-ar
aminti de aspecte profund emotionante si traumatice. Datorita amenintarii pe
care ar constitui-o pentru constient, ea este refulata, individului fiindu-I
imposibil s-o reactualizeze.
4. Interferenta -poate lua doua forme- una retroactiva (are loc atunci
cand noile cunostinte inhiba cunostintele dobandite anterior) si
una proactiva (cunostintele sau deprinderile vechi stanjenesc asimilarea
altora noi)
5. Invatarea dependenta de stare. Contextul in care engramam o
anumita informatie influenteaza capacitatea de reactualizare. Pentru o buna
reactualizare contextul reactualizarii ar trebui sa fie similar cu cel al
asimilarii. Ne referim aici la starea fiziologica, starea de constienta, mediul
ambiant. De ex. persoanele aflate sub influenta alcoolului isi amintesc lucruri
care au fost asimilate intr-o stare similara de constienta, scafandrii ce au
memorat un material sub apa au putut sa-l reactualizeze mai usor    sub apa
decat la suprafata.