INTRODUCERE

Sportul reprezintă cea dintâi activitate în care s-a născut ideea de record şi cea
de performanţă. Performanţele şi recordurile reprezintă, în toate ţările, chintesenţa
potenţialului biologic şi energia psihologică de care este capabilă naţiunea respectivă.
Sportul de performanţă reprezintă forma superioară de manifestare a
potenţialului biologic şi psihic al omului în general şi al tinerei generaţii în mod
special.
Transformările politico-economice din ultimii ani au dus la dinamizarea
activităţii sportive, fiecare naţiune încercând să se afirme pe plan mondial, ştiind că
sportul este cel mai bun ambasador.
Una din ramurile sportive care este foarte bine dezvoltată la noi în ţară şi
în care România a deţinut supremaţia mondiala este "HANDBALUL" .
Chiar dacă rezultatele actuale obţinute pe plan internaţional de echipele noastre
reprezentative de handbal nu sunt prea bune, nu putem să negăm tradiţia şi experienţa
şcolii româneşti de handbal, care s-a perpetuat de la un an la altul. Acest lucru îi
angajează pe specialişti şi jucători într-o acţiune necontenită de ridicare a nivelului de
cunoştinţe. Bagajul tehnico-tactic al jucătorilor s-a îmbogăţit în decursul anilor, au
apărut noi procedee tehnice sau combinaţii tactice.
Pe plan mondial apar noi forţe, capabile de rezultate surprinzătoare, cu
particularităţi în ceea ce priveşte modul de organizare şi desfăşurare a jocului, bazate
pe idei îndrăzneţe referitoare la selecţia jucătorilor, orientarea procesului de pregătire,
alegerea şi stabilirea strategiei de joc, modul de formare a echipelor.
Handbalul a evoluat şi va evolua impetuos, el a ştiut şi va şti să inoveze şi să
perfecţioneze, dar şi să adopte tot ce este nou în alte ramuri de sport şi în ştiinţele
ajutătoare, rămânând însă un joc atletic simplu, în care secretul performanţei este
arhicunoscut: munca serioasă pe baze solide.

1
CAPITOLUL I

1.1. SCURT ISTORIC

Handbalul este un joc sportiv relativ tanar, care a aparut in Europa la sfarsitul
secolului al 19-lea si inceputul secolului 20.
Originile lui sunt insa mult mai departate si le gasim in unele jocuri cu caracter
popular practicate in Evul Mediu si in jocurile dinamice folosite in scolile din centrul
si nordul Europei la inceputul secolului al 19-lea.
Toate acestea ca principale surse de origine, au fost contopite si modernizate
sub influenta unor jocuri sportive deja cu statut de competitie: baschetul, rugbyul si
mai ales fotbalul.
In toate variantele lui, jocul de handbal a aparut mai intai in scoli ca material
didactic, rod al imaginatiei creatoare a unor eminenti profesori de educatie fizica. Vom
lua in considerare ca data de atestare a fiecarei variante, momentul in care depasesc
“curtea scolii” iar ca “parinte” pe cel care i-a dat un regulament oficial si l-a lansat
intr-o forma competitionala in afara orelor de educatie fizica.
Se disting si sunt atestate trei radacini multinationale, fiecare cu o varianta nu
prea mult deosebita de handbalul consacrat si practicat astazi in 2000 pe toate cele
cinci continente.
1. DANEMARCA 1904 “HAANDBOLD” profesor HOLGER NIELSEN
2. CEHOSLOVACIA 1905 “HAZENA” profesor VACLAV KARAS
3. GERMANIA 1919 “HANDBALL” profesor KARL SCHELENTZ
In Romania handbalul a patruns prin “filiera germana” in anii 1920 – 1921
imediat dupa lansarea lui oficiala la Berlin in anul 1919 de catre profesorul KARL
SCHELENTZ.
Promotorul acestor actiuni si cel pe care putem sa-l numim “parintele”
handbalului din Romania a fost profesorul WILHELM BINDER titularul catedrei de
educatie fizica de la Liceul BRUKENTAL din Sibiu care l-a introdus ca disciplina
obligatorie in scoala imediat dupa ce vazuse la Berlin meciurile din Cupa si
demonstratiile studentilor Facultatii de Educatie Fizica.

2
 Tot WILHELM BINDER a organizat si primele meciuri de handbal cu public
pe stadionul central din Sibiu intre elevii lui, a fost astfel primul antrenor si primul
arbitru din istoria handbalului romanesc. A condus la centru ca unic arbitru toate
jocurile din primii ani inclusiv cele de fete de la liceul din localitate.
Handbalul (in 11 jucatori) se raspandeste apoi foarte repede in principalele
orase din Ardeal, apoi in Banat (Timisoara, Lugoj, Arad 1927 – 1928) si in Regat
(Bucuresti, Ploiesti 1930 – 1933), mai apoi si in Moldova (1934 – 1935).
Handbalul in 7, cel nordic pe teren mic a patruns foarte timid la noi in tara dupa
1930. La inceput se confunda cu Hazena, dar de regula era socotit un mijloc de
pregatire in timpul iernii pentru echipele de handbal in 11 jucatori.
Abia in anul 1937 se semnaleaza, la Sibiu, un turneu de sala cu participarea a 8
echipe din Sibiu si Medias, respectiv cele care evoluau in Campionatul de handbal in
11.
In toata aceasta perioada pana in 1939 si inca mult timp dupa acest an nu putem
vorbi de un sistem competitional pentru handbal in 7, doar demonstratii si in cateva
locuri 2-3 turnee in sezonul de iarna.
In marea carte de onoare a sportului si in cea a handbalului din Romania acesti
ani de inceput de glorie trebuiesc scrisi cu litere de aur.
1956 R.F. GERMANIA CAMPIONI MONDIALI LA HANDBAL FEMININ IN 11
1960 OLANDA CAMPIONI MONDIALI LA HANDBAL FEMININ IN 11
1961 R.F. GERMANIA CAMPIONI MONDIALI LA HANDBAL MASCULIN IN 7
1962 ROMÂNIA CAMPIONI MONDIALI LA HANDBAL FEMININ IN 7
1964CEHOSLOVACIA CAMPIONI MONDIALI LA HANDBAL MASCULIN IN 7
1970 FRANŢA CAMPIONI MONDIALI LA HANDBAL MASCULIN IN 7
1974 R.D. GERMANIA CAMPIONI MONDIALI LA HANDBAL MASCULIN IN 7

3
 1.2. GRADUL DE ACTUALITATE ŞI MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI
DE CERCETARE

Tendinţa handbalului modern este reprezentată de un joc în forţă şi viteză. O

echipă completă este formată din jucătoare foarte motrice, înzestrate cu o bună viteză
de deplasare şi execuţie, fiind totodată nişte jucătoare puternice atât fizic cât şi psihic,
iar cerinţele ce se impun sportivilor şi echipelor de handbal în momentul de faţă sunt
foarte ridicate, mai ales în ceea ce priveşte conţinutul tehnico-tactic al jocului.
Totodată vreau să subliniez necesitatea specializării timpurii a jucătoarelor pe
posturi ştiut fiind faptul că FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE HANDBAL tinde să se
alinieze FEDERAŢIEI EUROPENE DE HANDBAL, unde categoriile de vârstă sunt
cu un an mai mici decât cele prevăzute la noi în ţară.

Lucrarea de faţă încearcă să evidenţieze necesitatea perfecţionării atât a

procedeelor de finalizare ale jucătoarei EXTREMĂ cât şi a relaţiilor de joc dintre
aceasta şi coechipierele din liniile de 9 şi 6 metri, oferind de asemenea idei în ceea ce
priveşte selecţia, pregătirea fizică şi tehnico-practică a jucătoarelor ce ocupă în jocul
de handbal postul de extremă.

4
CAPITOLUL II
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI DE CERCETARE

2.1. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

Pentru realizarea scopului acestei lucrări au fost utilizate mai multe metode de
cercetare. Astfel studiul bibliografic, observaţia, convorbirile, experimentul precum şi
studiul datelor recoltate au contribuit la abordarea temei şi la tratarea diferitelor
probleme.
1. Studiul bibliografic: a realizat posibilitatea cercetării fundamentului teoretic
al lucrării. De asemeni, prin studierea bibliografiei s-a reuşit o mai bună înţelegere a
unor fenomeneîntâlnite în problematica lucrării. Prin aceeaşi metodă au fost realizate
unele criterii obiectve de prognoză a valorii sportive a juniorilor din grupa de
performanţă.
2. Observaţia: realizată cu scopul descoperirii unor amănunte în stabilirea
perioadelor şi etapelor de pregătire. A fost urmărit parcursul dezvoltării biologice şi
cronologice a subiecţilor.
3. Convorbirea: a creat posibilitatea cunoaşterii unor particularităţi ale
procesului de instruire la nivelul grupelor de juniori I. S-au efectuat convorbiri cu
părinţii şi profesorii din şcoala de bază.
4. Studiul datelor recoltate: convorbirile şi experimentul desfăşurat au
contribuit la crearea unei păreri proprii asupra modului de abordare a problematicii,
asupra concepţiei antrenorilor cu privire la relaţia dintre pregătirea tehnică şi cea fizică
specifică jucătorilor de handbal (juniori I) specializaţi pe posturi.
5. Metoda grafică: a creat posibilitatea prezentării datelor într-o formă în care
să poată fi urmărite mai uşor şi din care să reiasă dinamica fenomenului prezentat.

5
 2.2. EFORTUL SPECIFIC ÎN HANDBALUL DE PERFORMANŢĂ.

Handbalul angrenează întreaga musculatură, activează marile funcţiuni a

organismului, iar complexitatea jocului, cu succesiunea rapidă a fazelor şi trecerea
permanentă din atac în apărare şi invers, necesită o bună capacitate de concentrare a
atenţiei, rezistenţă la oboseală şi la factorii perturbatori, coordonare psiho-motrică, o
bună percepţie vizuală, în special vedere periferică şi de ansamblu, combinate cu o
laborioasă putere de analiză şi sinteză a sistemului nervos central.
Efortul specific la handbal este:
- Submaximal şi maximal (din punct de vedere al intensităţii);
- Variabil cu întreruperi (din punct de vedere al duratei şi volumului);
- Complex şi diversificat în regimuri de calităţi motrice şi de factori ai
performanţei, respectiv rezistenţa în regim de viteză, forţă, de tehnică, în condiţii de
luptă corporală şi tensiune psihică (din punct de vedere al complexităţii);
- Mixt, aerob cu momente anaerobe (din punct de vedere al proceselor de
eliberare a energiei).
Jocul de handbal presupune o solicitare aparent uniformă pentru toate posturile.
În realitate, chestiune dovedită de competiţiile din ultimii ani, există un specific
tehnic, biomotric şi fiziologic pentru fiecare post specific, care s-a accentuat pe
măsura dezvoltării interesului pentru acest joc.
Din punct de vedere psiho-fiziologic, activitatea nervoasă a sportivului
specializat pe postul de coordonator de joc este esenţială tocmai în ceea ce priveşte
dinamica proceselor corticale. El fiind obligat să urmărească în permanenţă întreaga
desfăşurare a jocului, prin poziţia sa strategică de asezare în teren, să discearnă în
majoritatea situaţiilor de atac, zonarea informaţiilor pe cortex este o consecinţă a
faptului că în timpul jocului obiectul atenţiei este atât mingea cât şi coechipierii.
Date fiind toate acestea, pe cortexul cerebral al coordonatorului de joc se va
realiza o distribuţie largă a informaţiilor cuprinzând numeroase arii corticale cu
caracter convergent ca un echivalent al concentrării funcţiilor corticale, simultan cu un
caracter divergent ca echivalent al iradierii funcţiilor corticale.

6
 2.3. PREGĂTIREA FIZICĂ.

Între pregătirea fizică multilaterală şi cea specifica există o stransă legatură, ele
condiţionându-se reciproc şi neputându-se substitui una celeilalte. În timp, pregătirea
fizică generală o precede pe cea specifică şi o influenţează.
În ordinea pregătirii fizice a echipelor şi jucătorilor de handbal este
necesar să ţinem cont de mai multe criterii :
1. Specificul jocului. Handbalul este un joc sportiv caracterizat printr-o
mare complexitate de mişcări, cu sau fără minge, executate în condiţii schimbătoare,
determinate de colaborarea dintre coechipieri şi de lupta directă cu adversarii.
Calitatea motrică dominantă este rezistenţa în regim de vitezâ, forţa şi îndemânarea.
2. Concepţia de joc a echipelor româneşti se prezintâ ca şi urmatoarele: joc
atletic, desfăşurat în viteză, activ şi agresiv în apărare şi atac, dinamic şi permanent
ofensiv în faţa porţii adverse, ritmul alert pe întreaga durată a partidei ce trebuie să
constituie caracteristica dominantă a concepţiei de joc.
3. Specificul jucătorilor. Fiecare individ în parte prezintă caracteristici bio-
psiho-sociale deosebite de ale altora. Interesează ca fondul comun de pregătire fizică
al echipei să aibă ramificaţii adaptate şi jucătorilor în altă parte. Pe treptele măiestriei
sportive, această adaptare presupune individualizarea pregătirii fizice. În consecinţă,
pregatirea va fi comună şi individualizată.
4. Perspectivele jocului de handbal. Marile competiţii intemaţionale vor aduce
în arenă jucători de handbal cu gabarit şi motricitate impresionante, pregătiţi tehnico-
tactic din copilărie, capabili de eforturi explozive, angajaţi total în lupta pentru
rezultat. În acest context, indicii ridicaţi şi calităţile motrice-viteză, coordonare
tehnică, forţă explozivă şi rezistenţă vor juca un rol important.
5. Optimizarea pregătirii. Pregătirea fizică, alături de celelate componente ale
antrenamentului, trebuie să ducă la scurtarea drumului învăţârii şi perfecţionării
handbalului, la obţinerea randamentului de joc.

7
 2.4. PREGĂTIREA TEHNICĂ.

Când observăm atent un joc de handbal şi-1 analizăm, constatăm o mare

varietate de mişcări cu un caracter înlănţuit, efectuate cu anumite scopuri şi care sunt
în concordanţă cu regulamentul de joc.
Definind tehnica jocului de handbal, prof. Kunst-Ghermănescu arată că ea
reprezină un ansamblu de deprinderi motrice specifice ca formă şi conţinut, care se
referă la manevrarea mingii, precum şi la deplasările jucătorilor în vederea acestei
manevrări, deprinderi care se desfăşoară după legile activităţii nervoase superioare şi
ale biomecanicii, cu scopul realizării randamentului maxim de joc.
Conţinutul tehnic al handbalului :
a) Tehnica jocului în atac cuprinde urmatoarele elemente: poziţia
fundamentală, mişcarea în teren, ţinerea, prinderea şi pasarea mingii, driblingul,
aruncarea la poartă, fentele;
b) Tehnica jocului în apărare se referă la elementele ce urmează: poziţia
fundamentală, mişcarea în teren, blocarea aruncărilor la poartă, atacarea adversarilor
cu corpul, scoaterea mingii de la adversar. Deoarece este un post diferenţiat, tehnica
portarului intra alături de primele două tehnici în tehnica generală a jocului;
c) Tehnica portarului conţine urmatoarele elemente specifice: poziţia
fundamentală, deplasarea în poartă, prinderea, respingerea, blocarea mingii cu braţul
sau piciorul, mişcările înşelătoare.
Portarul, jucătorii aflaţi în atac sau în apărare, efectuează acte motrice
specifice, ceea ce a determinat, în consecinţă, o sistematizare.

2.5. PREGĂTIREA TACTICĂ.

Dacă prin tehnică se arată cum se execută corect, sigur şi eficace mişcările
întâlnite în jocul de handbal, tactica ne învaţă care este rolul acestor mişcări, cum şi de
ce le folosim, care este contribuţia gândirii jucătorilor pentru obţinerea unui rezultat
favorabil.
Tactica îşi propune să-i înveţe pe jucători modalităţile organizării, pregătirii şi

8
desfăşurării acţiunilor de atac şi apărare. Cele mai importante componente concrete
ale pregătirii tactice sunt:
1. Acţiunea individuală reprezintă selecţionarea şi aplicarea conştientă, într-o
fază a luptei sportive, a unor procedee tehnice şi mijloace tactice, în scopul realizării
unei sarcini parţiale de atac sau de apărare. Se foloseşte de către jucător împotriva
unuia sau mai multor adversari.
2. Combinaţia tactică constă în coordonarea acţiunilor individuale a doi sau
mai mulţi jucători, efectuată în scopul realizării unei faze de joc. Combinaţia tactică
presupune deci colaborarea cu coechipierii şi lupta cu adversarul.
3. Sistemul de joc reprezintă forma generală de organizare şi coordonare a
acţiunilor întregului efectiv de jucători care participă la joc sub denumirea de echipă.
Sunt sisteme de joc în atac şi sisteme de joc în apărare.
4. Schema tactică este o combinaţie tactică mult mai complexă, în care
deplasările şi acţiunile jucătorilor, precum şi numărul de pase sunt stabilite dinainte
(caracter rigid şi stereotip). Aplicarea schemei tactice se deosebeşte de combinaţia
tactică prin faptul că aceasta din urmă se aplică spontan şi creator în funcţie de joc.
5. Circulaţia tactică reprezintă o formă superioară a schemei tactice, aplicarea
ei având loc în cadrul sistemelor de joc în atac. Se realizeazâ prin participarea unui
număr mare de jucători, uneori chiar cu întregul efectiv al echipei, care efectuează
combinaţii şi acţiuni individuale succesive, după un anumit plan de organizare.
6. Concepţia de joc înseamnă particularităţile sau caracteristicile manifestate
de o echipă în aplicarea tacticii.
7. Planul tactic reprezintă o formă de folosire a tacticii cu aplicabilitate
limitată la un singur meci. El este cunoscut sub numele de plan tactic special sau
tactică specială.
8. Stilul de joc reprezintă caracteristicile în aplicarea tehnicii, tacticii (deci
concepţia de joc) şi ritmul de joc, comune jucătorilor unei echipe, şi se manifestă
permanent în timpul meciului.
Stilul de joc reprezintă o treaptă superioară a măiestriei sportive, ce se
dobândeşte în timp îndelungat spre realizarea căruia trebuie să tindă orice echipă.

9
 2.6. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ.

În cadrul jocului de handbal, organismul sportivului face eforturi nu numai

fizice, ci şi psihice. În general, componenta psihică se consideră a fi motorul întregii
activităţi, deoarece ea activează şi reglementează funcţiile superioare ale
organismului, creează un teren fertil de manifestare superioară a motricităţii şi a
măiestriei tehnico-tactice. Mai mult decât atât, sportul este, dup ăcum se ştie, o
activitate eminamente competitivă.
Nu există meci fără miză, fără învingător şi învins. Oricum condiţia competiţiei
sportive este dublă: fizică şi, mai puţin evidentă dar certă, psihică.

2.7. SELECŢIA

Etapizarea selecţiei.
După părerea generală a marilor specialşişti care au lucrat în handbal, cea mai
bună etapizare este următoarea:

1. Selecţia primară:
Elementele caracteristice acestei etape sunt constituite de: căile utilizate de
antrenor, elementele de frânare în reuşita acţiunii şi de acţiunile menite să prevină
influenţa elementelor de frânare.
În ceea ce priveşte metodele utilizate de antrenori pentru a depista elementele
dotate, acestea sunt multiple şi diferă foarte mult. Totuşi, ele pot fi sistematizate astfel:
- asistenţa la lecţiile de educaţie fizică din şcoli;
- urmărirea evoluţiei copiilor în activitatea competiţională organizată;
- organizarea de jocuri şi competiţii în vacanţă;
- organizarea de jocuri speciale cu caracter de depistare;
- urmărirea evoluţiei copiilor la joaca desfăşurată în marile cartiere de locuinţe;
- discuţii purtate cu profesorii din şcoli şi cu părinţii copiilor.
Selecţia primară cuprinde două etape: recrutarea şi iniţierea.

10
 a) recrutarea are o durată de aproximativ 6 luni, în care se recrutează un număr
de 24-26 copii la vârsta de 9-10 ani şi în cadrul căreia trebuie să se aibă în vedere
următoarele aspecte:
- date antropometrice;
- dezvoltare fizică generală;
- mobilitate articulară;
- examen medical riguros;
- probe şi norme de control;
- motivaţia în practicarea handbalului;
- legătura cu mediul şcolar al elevului;
- aprobarea părinţilor.
b) iniţierea are o durată de 1-1,5 ani, iar în vederea promovării în această nouă
etapă se va ţine cont de:
- evoluţia somatică normală;
- prezenţa şi comportamentul la pregătire;
- probe şi norme de control specializate;
- participarea conştientă la procesul instructiv-educativ;
- evoluţia şcolară a elevului;
- verificarea laturilor fundamentale ale personalităţii;
- comportamentul extraşcolar;
- reţinerea celor dotaţi pentru handbal.
După selecţia primară, care este o etapă extrem de importantă, cei selecţionaţi
vor începe adevărata practicare a jocului de handbal printr-o instruire specifică,
sistematică şi planificată.

2. Selecţia intermediară.
Reprezintă o etepă relativ stabilă, în acest interval lucrându-se cu grupe fixe
formate din 16-18 jucători apropiaţi ca valoare sportivă, dezvoltare somatică şi
perioadă de practicare a handbalului.
Măiestria dascălului constă în a da tuturor posibilitatea să se simtă utili, să se
încadreze în spiritul colectiv, să formeze o entitate.

11
 În această perioadă nu se definitivează grupele, se va începe formarea echipelor
pe grupe de vârstă. Etapa se încheie cu formarea unei grupe de 14-16 sportivi ce vor
trece cu rezultate bune probele şi normele de control cunoscute, la care se mai adaugă
2-3 norme specifice. Neglijarea în această perioadă a problemelor şcolare, familiare,
disciplinare şi sportive face ca munca profesorului să nu fie de perspectivă ci doar de
moment.
Trecerea de la juniori III la juniori II aduce schimbări majore în mentalitatea
sportivului. Apare conştientizarea, se acumulează noi cunoştinţe, creşte spiritul de
emulaţie, se manifestă dorinţa de afirmare, apar interesele colective şi cele
individuale.

3. Selecţia finală.
Durează câţiva ani, în care după o instruire sistematică cu un grup de 14-16
jucători-elevi vor forma o echipă performantă.
Ca şi în prima etapă, căile şi mijloacele sunt şi multiple; aici se pot încadra:
- controale medicale periodice.
- probe şi norme de control.
- cunoaşterea exacte a situaţiei la învăţătură şi a situaţiei familiare.
- aprecierea obiectivă a nivelului priceperilor şi deprinderilor noi învăţate,
gradul lor de perfecţionare, timp necesar pentru învăţare.
Datorită faptului că la această vârstă calităţile motrice stabile ajung la un nivel
de dezvoltare apropiat de cel de la maturitate, considerăm că selecţia pentru viitorii
jucători ce vor evolua pe extreme este indicat a se efectua în această perioadă.
Etapizarea selecţiei are menirea de a orienta procesul de instruire atât în ceea ce
priveşte forma de organizare cât şi conţinutul acesteia.
Pregătirea pe etape este un proces unitar, orientat în perspectivă iar repartizarea
conţinutului şi a timpului afectat nu exclude desfăşurarea activităţii în conformitate cu
documentele de planificare.

12
 Profilul şi calităţile jucătorului extremă în handbal.
În selecţia viitoarelor extreme trebuie să se ţină seama de principalele cerinţe
ale selecţiei pe acest post, o condiţie de bază fiind gradul de dezvoltare a calităţilor
motrice stabile (viteză, îndemânare), putând fi neglijat într-o oarecare măsură criteriul
somatic. Motivăm aceasta prin faptul că jucătorii cu o talie şi un volum impunător sunt
deficitari în ceea ce priveşta calităţile motrice stabile, ei nefiind capabili să rezolve cu
succes grelele sarcini ce revin extremei moderne.
Cele două subgrupe de selecţie formate cu ocazia selecţiei primare reprezintă
de fapt primul factor ce condiţionează reuşita selecţiei pe posturi.
Subgrupele de selecţie:
1. Subgrupa tipului somatic mare prezintă următoarele caracteristici:
- caracter somatic ereditar.
- caracterul submediu-mediu al calităţilor motrice stabile.
- caracterul mediu-submediu al calităţilor motrice perfectibile.
Parametrii acestei subgrupe şi a normelor de control la vârsta selecţiei sunt în
neconcordanţă cu modelul de selecţie. Dacă însă se acordă importanţa cuvenită
dezvoltării calităţilor motrice prin pregătire fizică generală şi specifică de până la 60-
70% în cadrul pregătirii de ansamblu, după stadiul de iniţiere, componenţii acestei
subgrupe vor ajunge la rezultate de numai 15-20%, mai slabe decât subgrupa cu
calităţi motrice dezvoltate.
2. Subgrupa cu calităţi motrice dezvoltate are ca obiectiv al selecţiei calităţile
motrice de bază, neglijându-se într-o oarecare măsură criteriul somatic. Din această
cauză valorile normelor şi probelor de control la această subgrupă sunt mult
superioare celeilalte.

Selecţia pe postul de extremă.

Extrema este un jucător cu date antropometrice care îl apropie de alergătorii de
viteză din atletism. Talia lui poate fi mai mică decât a celorlalţi jucători de câmp;
grutatea corporală trebuie să fie însă ceva mai mare pentru a face faţă contactelor dure
cu apărătorii adverşi.
Deschiderea palmei trebuie să fie mare, deoarece extrema are de executat

13
numeroase procedee tehnice de aruncare la poartă, fentare şi pasare care necesită
ţinerea prin apucare a mingii.
Extrema trebuie:
- să aibă o bună mobilitate, să poată executa cu siguranţă conducerea mingii în
dribling cu şi fără schimbări de direcţie.
- să fie agresiv, tenace şi cu bună viteză de deplasare şi de reacţie.
- să execute bine aruncările la poartă din unghiuri laterale.
- să execute paravane pentru a favoriza aruncările de la distanţă.
- să execute blocaje şi plecări din blocaj.
- să execute aruncări la poartă pe spaţii mici şi în luptă permanentă cu
apărătorii.
Dacă la tipul somatic şi la capacitatea motrică a jucătorilor specializaţi pe
postul de extremă nu se face nici o diferenţiere între dreptaci şi stângaci, la conţinutul
tehnico-tactic apar diferenţe de execuţie la extrema dreaptă care este dreptaci.

Rolul şi sarcinile extremei în handbal.

Extremele, fiind jucători care participă în principal la contraatacul direct (cu
unul sau două vârfuri) sau intermediar, asigură ritmul rapid de joc. În atacul în sistem,
prin jocul agresiv şi spre poartă cu sau fără minge, obligă apărătorii să desfacă
apărarea, creându-se astfel culoare mai mari de pătrundere pentru jucătorii de pe linia
de 9 metri sau pivoţi. Prin circulaţia la semicerc şi încrucişările între extreme şi pivot
se crează la un moment datsuperioaritatea numerică pe-o parte a atacului, ceea ce
facilitează finalizarea.
Ca apărător, extrema are sarcina de-a asigura replierea pe partea opusă
finalizării propriei echipe şi stoparea contraatacului direct prin anihilarea vîrfului de
contraatac advers, dând astfel răgaz colegilor să se replieze în apărare.
În cadrul apărării în sistem prin mobilitate, agresivitate, încearcă să împiedice
adversarul direct să joace mingea, fâcănd finalizarea mult mai dificilă.

14
2.8. MODEL DE JOC PENTRU POSTUL DE EXTREMĂ

Modelul de joc şi elaborarea acestuia.

Modelul este o construcţie sau o reprezentare fizică, logică sau matematică a
structurii unui obiect, fenomen sau proces.
Modelul reprezintă o imagine a originalului obţinută prin aplicarea unor
procedee de transformare şi abstractizare, modelul păstrând numai caracteristicile
esenţiale ale originalului.
Pentru crearea unui model este necesară fixarea unei ipoteze, desfăşurarea
activităţii în acest sens şi interpretarea rezultatelor.
Scopul construirii modelului de joc este fie reprezentarea, explicarea şi
descoperirea factorilor motorii ai dezvoltării originalului (jocului propriu-zis), fie
realizarea modelării didactice (care urmăreşte creşterea continuă a calităţii şi eficienţei
procesului de antrenament), fie realizarea modelării ştiinţifice care urmăreşte
descoperirea unor noi disponibilităţi ale capacităţii de performanţă.
Înainte de elaborarea propriu-zisă a modelului de joc trebuie cercetate cu
minuţiozitate toate problemele şi fenomenele legate de capacitatea de performanţă a
echipei. Informaţiile necesare în elaborarea modelelor de joc vor fi culese prin
intermediul următoarelor operaţiuni:
a) analiza comportamentului performanţial anterior.
b) analiza procesului de antrenament desfăşurat anterior.
c) analiza tuturor ariilor de management care concură la crşterea capacităţii de
performanţă a sportivilor.
d) cunoaşterea caracteristicilor şi tendinţelor de dezvoltare a jocului.
e) cunoaşterea concepţiei unitare de joc şi pregătirepreconizaţă de federaţia de
specialitate.
f) cunoaşterea adversarilor.
g) cunoaşterea condiţiilor de ambianţă în care se desfăşoară competiţia.
Modelul prefigurează toate elementele caracteristice fiecărui post, pentru a
putea fi luate în consideraţie în planificarea şi realizarea procesului instructiv-
educativ, în funcţie de importanţa reală pe care o prezintă fiecare în parte; modelul de

15
joc determină şi este determinat de modelul de pregătire.
Componentele modelului de joc:
1. posesii de mingi.
2. aruncări din acţiune:
- din contraatac sau atac rapid.
- din atac poziţional cu aruncări de la 9 metri sau semicerc.
3. aruncări libere de la 9 metri (direct).
4. aruncări libere de la 7 metri.
5. mingi câştigate în apărare:
- intercepţii.
- blocarea aruncărilor la poartă.
- scoaterea mingii de la adversar.
- mingi apărate de portar.
6. mingi pierdute:
- greşeli tehnico-tactice.
- abateri de la regulament.
7. pase decisive.
8. faulturi.
9. puncte primite.
10. puncte marcate.
Antrenorul trebuie să cunoască momentele prielnice de elaborare a modelului
de joc, care sunt:
a) la terminarea sezonului competiţional.
b) în timpul sezonului care se desfăşoară.
c) la formarea unei echipe.
Evaluarea sistematică a rezultatelor obţinute de echipă în jocurile oficiale şi de
verificare este primul criteriu care permite aducerea de corectări permanente
modelului de joc.
Existenţa unui model de joc permite antrenorilor să gândească global asupra
tuturor laturilor activităţii pe care o desfăşoară cu sportivii.

16
 Modelul de joc pentru postul de:

A. Extremă în atac:
1. în momentul în care adversarul pierde mingea, trebuie să plece pe
contraatac, în mare viteză, chiar dacă nu i se pasează (fig. 1).
2. dacă nu a primit mingea, se opreşte pe linia de 9 metri, lângă tuşă. Pătrunde
pe semicerc numai dacă apărătorul lateral nu s-a repliat. Pătrunde şi se
demarcă pe semicerc când apărarea este dezorganizată sau zona temporară
este mult avansată.
3. în faza de organizare a jocului, se aşează în dispozitiv cât mai larg şi
simulează atac spre interior.
4. în atacul în circulaţie pătrunde printre apărători până în zona centrală,
transformându-se în pivot temporar, execută paravanul sau blocajul pentru
liniile de 9 metri şi pivot, uneori finalizând de pe acest post, după care
revine la locul său (fig. 2, 3).
5. pe post are permanent o tendinţă de a acţiona ofensiv, schiţând depăşiri şi
presând mereu apărătorul lateral.
6. trebuie să cunoască şi să execute bine următoarele combinaţii tactice:
 paravan simplu şi dublu cu pivot sau centru la interul de pe partea sa sau
partea opusă (fig. 4).
 toate combinaţiile triunghiului extremă-inter-pivot.
 combinaţii cu centru şi interul opus, paravanul, blocaje simple sau duble,
blocaj-plecare din blocaj.
 combinaţii în cuplu cu centru, pivot şi inter.

B. Apărătorul lateral – în apărare: are ca adversar principal jucătorul

extremă
1. trebuie să joace avansat şi agresiv la extrema sa, împiedicând-o să participe la
iniţierea şi organizarea atacului şi să stopeze pătrunderea ei spre poartă.
2. când mingea este la centru sau pe partea opusă se deplasează cu faţa spre
extremă, executând marcaj de intercepţie sau supraveghere.

17
 3. când mingea este la interul de pe partea sa, se retrage oblic spre apărătorul
intermediar, pe care-l dublează dar fără a scăpa de sub supraveghere extrema adversă.
4. dacă interul pasează extremei, o va ataca agresiv, oprindu-i ferm acţiunea,
după care se va retrage pe semicerc închizându-i pătrunderea sau micşorându-i
unghiul de aruncare.
5. când interul va încerca depăşirea între apărătorul lateral şi cel intermediar,
închide culoarul de pătrundere şi întrerupe pasarea către extremă.
6. preîntâmpină pătrunderea extremei prin spatele apărătorului intermediar, o
conduce predând-o în faţa acestuia şi preia interul sau alt jucător ce acţionează în zona
sa.
7. răspunde de recuperarea mingilor respinse de portar sau venite din bara porţii
spre extremă, inclusiv de la 7 metri.

2.9. PROCEDEE DE FINALIZARE SPECIFICE JUCĂTOARELOR

SPECIALIZATE PE POSTUL DE EXTREMĂ.

Procedeele de finalizare specifice extremelor sunt:

- Aruncarea la poartă din plonjon sărit.
- Aruncarea la poartă din săritură cu ducerea braţului lateral.
- Aruncare la poartă din săritură cu aterizare pe piciorul din partea braţului
îndemânatic.
- Aruncare la poartă din săritură cu bătaie pe piciorul din partea braţului de
aruncare.
Voi descrie în continuare procedeele de finalizare pentru jucătoarele
specializate pe postul de extremă stângă, dreptace, aceeaşi tehnică folosindu-se şi
pentru extremele drepte stângace.

18
 A. Aruncarea la poartă din plonjon sărit.

Când extrema primeşte mingea în pătrundere spre poartă, dar unghiul de

aruncare este foarte mic, foloseşte plonjonul sărit. Extrema execută o săritură deasupra
semicercului, cu corpul în zbor aproape de orizontală şi razant cu solul. Mâna dreaptă,
în care ţine mingea apucat, este dusă mult înainte, timp în care corpul se răsuceşte în
aer, cu latura dreaptă spre sol. La momentul oportun, jucătorul aruncă mingea la
poartă, de regulă în colţul lung sau printre picioarele portarului, dacă acesta iese în
întâmpinarea atacantului. Viteza de zbor a mingii este determinată de zvâcnirea din
articulaţia cotului şi pumnului.

B.Aruncarea la poartă din săritură cu ducerea braţului lateral.

Este un procedeu tehnic de aruncare la poartă din extremă când unghiul de

aruncare este mic. Elanul extremei poate fi executat din colţul terenului sau din
pătrundere pe lângă ultimul apărător venind dinspre semicercul de 9 m.
Laba piciorului stâng se aşează paralel cu semicercul, săritura se execută în
lungime pentru mărirea unghiului de aruncare. În timpul săriturii, braţul drept îndoit
din cot se duce deasupra capului, ţinând mingea cât mai departe de adversar. Când
jucătorul a atins punctul maxim de înălţare duce braţul lateral, aproape întins, cu
mingea în dreptul umărului. Aterizarea se face pe piciorul de bătaie.

C. Aruncare la poartă din săritură cu aterizare pe piciorul din partea

braţului îndemânatic.

Extrema stângă îşi ia elan venind dinspre colţul terenului spre apărătorul lateral.
Bătaia se execută pe piciorul stâng, punând laba paralel cu semicercul. Datorită
prezenţei apărătorului, atacantul nu ridică mingea sus ci o duce cu ambele mâini în
faţă, protejându-şi astfel mingea. Odată cu bătaia pe piciorul stâng, dreptul se duce
mult înainte, îndoit din genunchi. Aruncarea poate fi azvârlită de deasupra umărului

19
sau prin ducerea braţului prin lateral. Pe toată durata aruncării, piciorul drept este
menţinut în faţă pregătit ca în momentul aterizării să amortizeze şocul produs de
contactul cu solul.

D. Aruncare la poartă din săritură cu bătaie pe piciorul din partea

braţului de aruncare.

Extrema pătrunde spre poartă venind dinspre semicercul de 9 m şi execută

bătaia pe piciorul drept, duce mingea cu ambele mâini în partea stângă a corpului
departe de apărator. Din momentul bătăii pe piciorul drept, stângul pendulează înainte-
înapoi, iar dreptul se duce înainte, îndoit din genunchi. Mingea este trecută rapid
deasupra umărului drept şi pregătită de aruncare.

20
 2.10. MIJLOACE PENTRU REALIZAREA MODELULUI TEHNICO-
TACTIC

EXERCIŢII PENTRU ÎNVĂŢAREA, CONSOLIDAREA ŞI

PERFECŢIONAREA CONTRAATACULUI (KUNST GHERMĂNESCU, IOAN
BOTA)

Exerciţiul 1: alergare de viteză din poziţii diferite la semnale sonore şi optice

pentru dezvoltarea vitezei de reacţie.

Exerciţiul 2: jucătorii se găsesc în afara semicercului, în poziţie fundamentală

de apărare. Antrenorul aruncă mingea portarului, ceea ce reprezintă semnalul de start
pentru jucătorii de câmp. Ei sprintează 10-15 metri, după care se întorc în alergare
uşoară pe poziţiile de plecare.

Exerciţiul 3: pase pe poziţii viitoare între jucătorii plasaţi pe teren în formaţie de

pătrat. Jucătorii îşi pasează mingea pe rând unul altuia, pe poziţii viitoare. Se va insista
ca pasa să fie dată din alergare de pe piciorul drept. După un număr de repetari se
schimbă sensul deplasării.

21
 Exerciţiul 4: jucătorii sunt asezaţi în scară la distanţă de 6-8 metri, ca în figură.
jucătorii pasează mingea de la unul la altul, începând cu cel din urmă şi teminând cu
cel din faţă; apoi se întorc şi exerciţiul se reia, mingea fiind prinsă prin răsucirea
trunchiului.

Exerciţiul 5: jucătorii sunt plasaţi în teren ca în figură. Deplasându-se în linie

dreaptă, în alergare de viteză, A paseaza pe rând lui B şi C, de la care primeşte mingea
inapoi. în timpul întoarcerii, A pasează mingea lui C, pornind apoi din nou în alergare
de viteză.

22
 Exerciţiul 6: jucătorul A primeşte mingea de la portarul P1, apoi pasează pe
rând, din alergare de viteză, lui B şi C. După ce a fost jucat în adâncime de C şi a ajuns
într-o poziţie favorabilă, aruncă la poartă. Portarul P2, care are o altă minge la
dispoziţie, îl lansează apoi din nou pe contraatac, pe partea opusă, exerciţiul
desfăşurandu-se similar până la cealaltă poartă.

Exerciţiul 7: jucătorii sunt aşezati în teren ca în figură. Jucătorul A pasează

mingea portarului şi sprintează inainte. Reprimeşte mingea de la portar şi o transmite
lui B, continuându-şi alergarea cu mare viteză. După reprimirea mingii de la B, care
asteaptă până ce poate să-i paseze în adâncime, jucătorul A pasează portarului P 2 din
faţa sa. Se întoarce apoi cât mai repede şi , primind mingea de la portar, continuă
exerciţiul cu jucătorul C. După reprimirea mingii se îndreaptă spre semicerc şi termină
exerciţiul prîntr-o aruncare puternică la poartă.

23
 Exerciţiul 8: jucătorul execută dribling şerpuit printre mai multe jaloane aşezate
în linie de-a lungul terenului, pornind din dreptul semicercului propriu şi terminând
prin aruncarea la poarta adversă.

Exerciţiul 9: jucătorul execută dribling pe lungimea terenului şi finalizează la

poarta adversă, fiind urmărit de către un apărător (semiactiv-activ).

Exerciţiul 10: jucătorul aflat în posesia mingii se deplasează liber în teren,

conduce mingea cu ambele mâini, schimbă direcţia de deplasare, utilizeză fentele de
depaşire a adversarului, trece mingea dîntr-o mâna în cealaltă prin driblinguri înalte şi
joase, trece mingea printre picioare, trece în şezând, culcat, se ridica, driblând în
permanenţă, execută deplasări în poziţie fundamentală de apărare cu pasi laterali oblici
inainte şi inapoi.

Exerciţiul 11: jucătorii sunt aşezaţi ca în figură. Execută alergare pe traseul de

contraatac al extremei, primesc mingea din alergare şi o pasează jucătorului aflat la
linia de nouă metri.

24
 Exerciţiul 12: jucătorii sunt aşezaţi diagonal pe colţurile terenului iar cei doi
portari în cele două porţi. Jucătorii aleargă pe contaatac, primesc mingea de la un
portar şi o pasează celuilalt portar în interiorul semicercului, apoi îşi continuă alergarea
la coada şirului.

Exerciţiul 13: exerciţiul 12 se poate executa la fel dar cu repliere.

Ex.14: deplasare în poziţie fundamentală de apărare; la semnal, alergare pe

contraatac, lansarea mingii de către portar până la centrul terenului (la jucătorul plecat
pe contaatac), dribling şi finalizare.

Exerciţiul 15: exerciţiul 14 se poate executa la fel dar cu pasă lungă şi finalizare
(fără dribling).

25
 Exerciţiul 16: exerciţiul 15 dar se introduce un intermediar. La semnal extrema
aleargă pe contraatac, intermediarul se demarcă lateral, portarul pasează mingea
jucătorului intermediar care lansează contraatacul.

Exerciţiul 17: contraatac direct cu doua vârfuri.

Exerciţiul 18:contraatac inter - extremă pe aceeaşi parte.

26
 Exerciţiul 19: contraatac direct cu două vârfuri încheiat cu o încrucişare.

Exerciţiul 20: contraatac cu doua vârfuri, încheiat cu o încrucişare şi o pasă

dublă între cele două vârfuri.

Exerciţiul 21: contraatac cu un intermediar şi un vârf.

27
Exerciţiul 22: contraatac cu un intermediar şi un vârf pe aceeaşi parte.

Exerciţiul 23: contraatac cu un intermediar şi un vârf central.

Exerciţiul 24: contraatac cu intermediar şi două vârfuri.

28
Exerciţiul 25: Jucătorii sunt dispuşi pe trei şiruri, cei din stânga sau din dreapta vor
avea mingea. La semnal jucătorul cu mingea o pasează portarului care o transmite în
partea opusă, apoi se execută pase în trei cu aruncare la poartă.

Exerciţiul 26: Jucătorii sunt dispuşi pe două şiruri, la semicercul de 6 metri şi la

linia de centru. Mingea este pasată portarului, reprimită şi transmisă vârfului care
aleargă oblic, încrucişare şi aruncare la poartă de la distanţă.

29
 EXERCIŢII PENTRU ÎNVĂŢAREA, CONSOLIDAREA ŞI
PERFECŢIONAREA FAZEI A IV-A A ATACULUI - ATACUL ÎN SISTEM.
(KUNST GHERMĂNESCU, IOAN BOTA)

Pasarea mingii în pătrundere succesivă.

Exerciţiul 1:Jucătorii sunt dispuşi pe patru şiruri cu o singură minge.Se execută

pase zvârlite după cum urmeazâ 1-2, 2-3, 4-4 apoi jucătorii se deplasează la coada
şirului spre care au pasat.

Exerciţiul 2:Jucătorii sunt dispuşi pe patru şiruri la nivelul extremelor. Pase

lungi şi scurte în pătrundere, după cum urmează: 1-2, 2-3, 3-4 ş.a.m.d., după care
fiecare jucător se deplasează la coada şirului la care a pasat.

30
 Exerciţiul 3: Jucătorii, plasaţi pe posturile de extreme şi interi, execută pase în
pătrundere.

Exerciţiul 4: Jucătorii sunt dispuşi pe posturi; 3 la linia de 9 metri. Pase în

pătrundere.

31
 Exerciţiul 5: Jucătorii sunt plasaţi pe posturi. Cele două extreme cu câte o
minge. Pase în pătrundere cu angajarea pivotului din partea opusă, care se întoarce şi
pasează din săritură portarului; acesta retransmite extremei care a început exerciţiul.

Exerciţiul 6: Jucătorii sunt dispuşi pe posturi, în atac şi în apărare (cu 4

apărători). Pase în pătrundere în ambele sensuri, extremele pasând peste semicerc.

32
 Aruncări la poartă de la semicerc.

Exerciţiul 1: Jucătorii sunt dispuşi în şir câte unul pe posturile: extremelor, iar
în centrul terenului doi distribuitori. Aruncări la poartă din unghiurile laterale .

Exerciţiul 2: Jucâtorii sunt dispuşi pe posturile: interi şi extreme. Aruncări la

poartă precedate de pase din pronaţie şi pe la spate.

33
 Exerciţiul 3: Jucătorii sunt dispuşi pe mijlocul terenului în şir câte unul, iar la
semicercul opus sunt două extreme. Dribling pe mijlocul terenului, extremele apar
simultan din stânga şi din dreapta, una din ele va fi angajată apoi schimbă locurile
între ele.

Exerciţiul 4: Jucătorii sunt dispuşi pe posturile de interi şi extreme. Extrema

pasează interului din partea opusă, pleacă în alergare până în dreptul acestuia, este
angajată şi execută aruncarea la poartă, apoi recuperează mingea şi trece la şirul din
partea opusă.

34
 Exerciţiul 5: Jucătorii sunt plasaţi pe posturile inter stânga (1), distribuitor (2),
extrema stângă (3). Jucătorul 1 pasează lui 2, reprimeşte în pătrundere, angajează pe 3
care pătrunde la semicerc prin spatele lui 2, aruncă la poartă din plonjon, recuperează
mingea şi trece la şirul de 9 m, iar 2 ia locul lui 3, 1 ia locul lui 2 ş.a.m.d.

Exerciţiul 6: Jucătorii sunt dispuşi pe trei şiruri. Portarul degajează mingea spre
jucătorul din stânga (1) iar acesta pasează jucătorului (2) care încrucişează, se întoarce
rapid şi aleargă la semicerc unde primeşte mingea de la jucătorul (3)şi apoi aruncă la
poartă.

35
 Fentele sau mişcările înşelătoare

Exerciţiul 1: Jucătorii sunt dispuşi pe 3 şiruri. Deplasare în teren (pe lungime)

cu mingea în mână, fente de aruncare urmate de dribling.

Exerciţiul 2: Jucătorii sunt dispuşi pe posturi după cum urmează: inter stânga,
extremă stânga, centru. Interul pasează extremei şi pătrunde în alergare spre ea, face
schimbare de direcţie, primeşte mingea de la centru şi aruncă la poartă.

36
 Exerciţiul 3: Jucătorii sunt dispuşi pe mijlocul terenului în şir câte unul, fiecare
cu mingea în mână. În stânga se află un jucător distribuitor iar în faţă un apărător
pasiv. Pasă spre stânga, pătrundere în aceeaşi parte, schimbare de direcţie, aruncare la
poartă.

37
 Învăluirile

Exerciţiul 1: Jucătorii sunt dispuşi pe posturile de inter şi extremă. Extrema

pasează interului care pătrunde spre semicerc, aleargă paralel cu semicercul de la 9 m,
primeşte mingea, execută o fentă de aruncare sau pasare din săritura după care îşi reia
postul.

Exerciţiul 2: Jucătorii sunt dispuşi pe posturile: extremă dreaptă, inter dreapta

şi centru; la semicerc se plasează un apărător la nivelul extremei. Extrema pătrunde
spre interior în dribling, luând cu ea apărătorul, pasează centrului, acesta pasează
interului care învăluie exterior şi aruncă la poartă.

38
 Exerciţiul 3: Jucătorii sunt dispuşi pe posturile: extremă stânga şi inter stânga.
La semicerc este plasat un apărător semiactiv. Se execută învăluire interioară urmată
de aruncare la poartă din săritură, peste apărător.

Exerciţiul 4: Jucătorii sunt asezaţi pe posturi cu doi pivoţi. Extrema stângă

pomeşte la învăluire, primeşte mingea de la interul stânga pe care o transmite interului
dreapta şi pătrunde pe semicerc. Extrema dreaptă porneşte şi execută învăluirea cu
interul dreapta, iar pivoţii iau locurile extremelor şi extremele devin pivoţi ş.a.m.d.

39
 Exerciţiul 5: Jucătorii sunt plasaţi pe posturile: extremă, inter, centru şi pivot.
Se efectuează învăluire exterioară urmată de angajarea pivotului care se găseşte în
partea opusă a semicercului şi care aruncă la poartă.

40
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA CERCETĂRII

În vederea efectuării acestei lucrări am efectuat cercetarea la BISTRIŢA, la

Liceul cu Program Sportiv, la grupa d-lui profesor PETRE SUCIU pe parcursul anului
competiţional 2003-2004. D-nul profesor PETRE SUCIU are în pregătire fete născute
în anii 1985-1988, participând în Campionatul Naţional de Junioare I în seria F iar
Campionatul Naţional de junioare II în seria I .
Obiectivele stabilite la nivel de catedră pentru anul competiţional 2003-2004 au
fost:
La JUNIOARE I

Obiectiv de performanţă- clasarea pe locurile 5-7 în serie,

- selecţionarea unei jucătoare la Lotul Naţional
de junioare.
Obiective de pregătire - perfecţionarea tehnicii individuale,
- perfecţionarea relaţiilor pe cupluri,
- perfecţionarea atacului succesiv,
-consolidarea sistemelor de apărare avansate 5+1 şi
3+2+1.
La JUNIOARE II

Obiectiv de performanţă- clasarea pe locul 3 în serie,

- selecţionarea unei jucătoare la Lotul Naţional
de cadete.
Obiective de pregătire - consolidarea tehnicii individuale,
- consolidarea relaţiilor pe cupluri,
- consolidare atacului succesiv,
-învăţarea sistemelor de apărare avansate 5+1 şi
3+2+1.

41
 Am urmărit extremele echipei L.P.S: BISTRIŢA în 21 jocuri la junioare I şi 20
jocuri la junioare II.
Jucătoarele specializate pe postul de extremă sunt:
BUDUŞAN PATRICIA, născută în anul 1988, înălţime 170cm extremă stângă
CĂLBAZĂ BIANCA, născută în anul 1987, înălţime 169cm extremă stângă
CAIZER LAURA, născută în anul 1986, înălţime 167cm extremă dreaptă
(jucătoare dreptace)
DRAICA ELENA, născută în anul 1987, înălţime 166cm extremă dreaptă
(jucătoare stângace)

Campionatul Naţional de Junioare I în anul competiţional 2003-2004 cuprinde:

TUR 14.09.2003-09.11.2004
TURNEUL I 11.12.2003-14.12.2003 BAIA-MARE
TURNEUL II 05.02.2004-07.02.2004 ZALĂU
RETUR 07.03.2004-25.04.2004

JUNIOARE I - SERIA F – REZULTATE CAMPIONAT 2003-2004

TUR

Etapa I-a – 14.09.2003

Gr. Sc. Transilvania LPS Bistrita 28-24
Oradea
Etapa a II-a – 21.09.2003
LPS Viitorul Cluj LPS Bistrita 44-26
Etapa a III-a –5.10.2003
LPS Bistrita CSS Zalau 18-35
Etapa a IV-a –12.10.2003
CSS nr. 2 Baia Mare LPS Bistrita 40-20
Etapa a V-a –19.10.2003
LPS Bistrita LPS Arad 32-14
Etapa a VI-a –2.11.2003
LPS Banatul Timisoara LPS Bistrita 36-23
Etapa a VII-a –9.11.2003
LPS Bistrita Marta Baia Mare 18-31

42
Turneul I 11 – 14 decembrie Baia Mare

Etapa I-a
Gr. Sc. Transilvania LPS Bistrita 33-23
Oradea
Etapa a II-a
LPS Viitorul Cluj LPS Bistrita 42-28
Etapa a III-a
CSS nr. 2 Baia Mare LPS Bistrita 26-16
Etapa a IV-a
CSS nr. 2 Baia Mare LPS Bistrita 26-16

Turneul II 5-7 februarie 2004 organizator CSS Zalau

Etapa a I-a
LPS Bistrita LPS Arad 29-16
Etapa a II-a
LPS Banatul Timisoara LPS Bistrita 39-22
Etapa a III-a
LPS Bistrita Marta Baia Mare 25-37

RETUR

Etapa a I-a 7.03.2004

LPS Bistrita LPS Arad 29-16
Etapa a II-a 31.03.2004
LPS Bistrita LPS Viitorul Cluj 24-39
Etapa a III-a 18.03.2004
CSS Zalau LPS Bistrita 41-24
Etapa a IV-a 4.04.2004
LPS Bistrita CSS nr. 2 Baia Mare 10-0
Etapa a V-a 7.04.2004
LPS Arad LPS Bistrita 24-36
Etapa a VI-a 18.04.2004
LPS Bistrita LPS Banatul Timisoara 34-41
Etapa a VII-a 25.04.2004
Marta Baia Mare LPS Bistrita 40-23

CLASAMENT FINAL

43
1 CSS Viitorul Cluj 21 16 0 5 709 523 32
2 CSS Zalau 21 16 1 4 631 445 31
3 CS Marta Baia Mare 21 15 1 5 655 493 31
4 LPS Banatul Timisoara 21 12 0 9 578 497 24
5 CSS 2 Baia Mare 21 11 0 10 540 542 20
6 Gr. Sc. Transilvania
Oradea 21 8 0 13 527 620 16
7 LPS Bistrita 21 5 0 16 500 667 10
8 LPS Arad 21 0 0 21 325 683 0

CAMPIONATUL NAŢIONAL DE JUNIOARE II SERIA I ANUL

COMPETIŢIONAL 2003-2004:

Turneul I 26 - 28 septembrie 2003 organizator CSS nr. 2 Baia Mare

Turneul II 6 - 8 noiembrie 2003 organizator CSS Viitorul Cluj
Turneul III 17-19 decembrie 2003 organizator Gr. Sc. Transilvania Oradea
Turneul IV 19 - 21 februarie 2004 organizator CSS Zalau
Turneul V 25 – 27 martie 2004 organizator LPS Bistrita

JUNIOARE II - SERIA I – REZULTATE CAMPIONAT 2003-2004

Turneul I 26 - 28 septembrie 2003 organizator CSS nr. 2 Baia Mare

Etapa I – 26.09.2003
CSS Zalau LPS Bistrita 26-21

Etapa II – 26.09.2003
CSS Viitorul Cluj LPS Bistrita 27-15

Etapa III – 27.09.2003

LPS Bistrita Gr. Sc. Transilvania Oradea 17-20

Etapa IV – 27.09.2003
CSS nr. 2 Baia Mare LPS Bistrita 19-23

Etapa V – 28.09.2003
LPS Bistrita Marta Baia Mare 23-20

Turneul II 6 - 8 noiembrie 2003 organizator CSS Viitorul Cluj

44
Etapa I – 6.11.2003
CSS Zalau LPS Bistrita 29-24

Etapa II – 6.11.2003
CSS Viitorul Cluj LPS Bistrita 28-23

Etapa III – 7.11.2003

LPS Bistrita Gr. Sc. Transilvania Oradea 25-16

Etapa IV – 7.11.2003
CSS nr. 2 Baia Mare LPS Bistrita 19-18

Etapa V – 8.11.2003
LPS Bistrita Marta Baia Mare 22-16

Turneul III 17-19 decembrie 2003 organizator Gr. Sc. Transilvania Oradea

Etapa I
CSS Zalau LPS Bistrita 32-20

Etapa II
CSS Viitorul Cluj LPS Bistrita 26-17

Etapa III
LPS Bistrita Gr. Sc. Transilvania Oradea 21-25

Etapa IV
CSS nr. 2 Baia Mare LPS Bistrita 38-32

Etapa V
LPS Bistrita Marta Baia Mare 10-0

Turneul IV 19 - 21 februarie 2004 organizator CSS Zalau

45
Etapa I
CSS Zalau LPS Bistrita 34-24

Etapa II
CSS Viitorul Cluj LPS Bistrita 29-21

Etapa III
LPS Bistrita Gr. Sc. Transilvania Oradea 19-24

Etapa IV
CSS nr. 2 Baia Mare LPS Bistrita 29-33

Etapa V
LPS Bistrita Marta Baia Mare 10-0

Turneul V 25 – 27 martie 2004 organizator LPS Bistrita

Etapa I
CSS Zalau LPS Bistrita 29-31

Etapa II
CSS Viitorul Cluj LPS Bistrita 26-29

Etapa III
LPS Bistrita Gr. Sc. Transilvania Oradea 29-21

Etapa IV
CSS nr. 2 Baia Mare LPS Bistrita 21-33

Etapa V
LPS Bistrita Marta Baia Mare 10-0

CLASAMENT FINAL
1 CSS Viitorul Cluj 20 15 1 4 472 423 31
2 CSS Zalau 20 14 1 5 509 437 29
3 Gr. Sc. Transilvania
Oradea 20 7 0 13 443 482 14
4 LPS Bistrita 20 7 0 13 475 518 14
5 CSS 2 Baia Mare 20 6 0 14 421 460 12
C.S.MARTA s-a retras din campionat

46
 CAPITOLUL IV
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

STATISTICA CU NUMĂRUL GOLURILOR MARCATE DE EXTREMELE

ECHIPEI L.P.S.BISTRIŢA
JUNIOARE I ÎN CAMPIONATUL NAŢIONAL DE HANDBAL 2003-2004

ACŢIUNI COLECTIVE ACŢIUNI INDIVIDUALE

TOTAL GOL GOL
NR. PLECARE
GOLURI CONTRAATAC ATAC ATAC
JOC ÎNVĂLUIRE DEPĂŞIRE ÎN
EXTREMĂ FAZA A II-A POZ. SUCCESIV
CIRCULAŢIE
1. 9 4 5 3 2
2. 10 4 6 1 1 3 1
3. 6 1 5 4 1
4. 5 2 3 2 1
5. 11 5 6 4 1 1
6. 4 4 2 1 1
7. 3 1 2 2
8. 6 2 4 1 3
9. 4 4 2 2 1
10. 5 2 3 2 1
11. 6 2 4 1 3
12. 6 3 3 2 1
13. 5 1 4 2 2
14. 6 1 5 4 1 1
15. 8 3 5 2 3
16. 6 2 4 3 1
17. 7 2 5 1 1 2 1
18. 3 3 2 1
19. 9 3 6 1 2 2 1
20. 10 4 6 3 3
21. 5 2 3 2 1
TOTAL 134 44 90 46 9 31 6

Extremele echipei L.P.S. BISTRIŢA au înscris în campionatul naţional al junioarelor I

134 de goluri din totalul de 500 de goluri înscrise de întreaga echipă reprezentând un
procentaj de 26,8 % din numărul total de goluri înscrise de echipă.

Cele 134 de goluri au fost înscrise de:

- COLBAZĂ BIANCA cu 50 goluri,
- DRAICA ELENA cu 48 goluri,

47
 - CAIZER LAURA cu 26 goluri,
- BUDUŞAN PATRICIA cu 10 goluri.

Au fost înscrise:
- 44 de goluri pe contraatac şi faza a II-a,
- 90 de goluri în atac poziţional
- 46 de goluri din atac succesiv,
- 9 goluri din învăluire,
- 31 goluri din depăşire,
- 6 goluri din plecarea extremei în circulaţie.

STATISTICA CU NUMĂRUL GOLURILOR MARCATE DE EXTREMELE

ECHIPEI L.P.S.BISTRIŢA
JUNIOARE II ÎN CAMPIONATUL NAŢIONAL DE HANDBAL 2003-2004

ACŢIUNI COLECTIVE ACŢIUNI INDIVIDUALE

TOTAL GOL GOL
NR. PLECARE
GOLURI CONTRAATAC ATAC ATAC
JOC ÎNVĂLUIRE DEPĂŞIRE ÎN
EXTREMĂ FAZA A II-A POZ. SUCCESIV
CIRCULAŢIE

48
 1. 5 2 3 3
2. 5 4 1 1
3. 4 1 3 2 1
4. 7 2 5 2 2 1
5. 6 3 3 3
6. 5 2 3 3
7. 7 2 5 3 2
8. 5 2 3 1 2
9. 6 2 4 1 3
10. 4 3 1 1
11. 6 2 4 2 2
12. 9 3 6 1 1 2 2
13. 7 4 3 1 1 1
14. 6 2 4 2 2
15. 5 2 3 2 1
16. 12 5 7 4 2 1
17. 11 5 6 4 1 1
18. 10 4 6 5 1
19. 10 3 7 4 1 1 1
20. 11 3 8 5 1 2
TOTAL 141 56 85 50 4 25 6

Extremele echipei L.P.S. BISTRIŢA au înscris în campionatul naţional al junioarelor

II 141 de goluri din totalul de 475 de goluri înscrise de întreaga echipă reprezentând
un procentaj de 29,68 % din numărul total de goluri înscrise de echipă.
Cele 141 de goluri au fost înscrise de:
- COLBAZĂ BIANCA cu 53 goluri,
- DRAICA ELENA cu 67 goluri,
- BUDUŞAN PATRICIA cu 21 goluri.
Au fost înscrise:
- 56 de goluri pe contraatac şi faza a II-a,
- 85 de goluri în atac poziţional
- 50 de goluri din atac succesiv,
- 4 goluri din învăluire,
- 25 de goluri din depăşire,
- 6 goluri din plecarea extremei în circulaţie.

GRAFICUL GOLURILOR MARCATE DE EXTREMELE ECHIPEI

L.P.S.BISTRIŢA JUNIOARE I ŞI II ÎN CAMPIONATUL 2003-2004

INDIVIDUAL

49
 CAIZER LAURA

BUDUSAN PATRICIA

COLBAZA BIANCA

DRAICA ELENA

0 20 40 60 80 100 120 140

NR.GOLURI

TOTAL

ATAC POZITIONAL

CONTRAATAC SI
FAZA A II-A

0 20 40 60 80 100

JUNIOARE I JUNIOARE II

GRAFICUL GOLURILOR MARCATE DE EXTREMELE ECHIPEI

L.P.S.BISTRIŢA JUNIOARE I ŞI II PE CONTRAATAC ŞI FAZA A II-A

ATAC POZITIONAL

CONTRAATAC SI
FAZA A II-A

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100

JUNIOARE I JUNIOARE II

50
 GRAFICUL GOLURILOR MARCATE DE EXTREMELE ECHIPEI
L.P.S.BISTRIŢA JUNIOARE I ŞI II ÎN ATAC POZIŢIONAL

CIRCULATIE

DEPASIRE

ÎNVALUIRE

ATAC SUCCESIV

0 10 20 30 40 50 60

JUNIOARE I JUNIOARE II

GREŞELI ÎNREGISTRATE PE PARCURSUL CERCETĂRII

La junioare I totalul greşelilor înregistrate a fost de 85, iar media greşelilor efectuate
de către extreme în atac este de 4,04 greşeli/meci.
La junioare II totalul greşelilor înregistrate a fost de 99, iar media greşelilor dintr-un
meci de 4,95.

FORŢARE PRINDERE PAS DUBLU

PAŞI SEMICERC
ÎN ATAC GREŞITĂ GREŞIT DRIBLING
JUNIOARE
15 13 10 19 23 5
I
JUNIOARE
19 17 9 22 26 6
II

51
 DUBLU DRIBLING
PAS GRESIT
PRINDERE GRESITA
FORTARE ÎN ATAC
SEMICERC
PASI

0 5 10 15 20 25 30

JUNIOARE I JUNIOARE II

CAPITOLUL V
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În urma cercetării efectuate am desprins următoarele concluzii:

1. Din cele patru extreme urmărite în cercetarea efectuată se afirmă jucătoarele

DRAICA ELENA cu 115 goluri înscrise (extremă dreaptă stângace) şi
COLBAZĂ BIANCA cu 103 goluri înscrise (extremă stângă dreptace), prima
având 3 convocări la loturile naţionale de cadete şi junioare.

52
 2. Procentajul de 26,8% (la junioare I) şi de 29,68% (la junioare II) din totalul de
goluri înscrise de echipele L.P.S.-ului din BISTRIŢA denotă o concepţie de joc
bazată pe contraatac şi atac succesiv în care un rol important în deţin extremele.

3. Faptul că aproximativ 1/3 din golurile marcate de extreme au fost realizate pe

contraatac şi faza a II-a, ne arată că acestea sunt nişte jucătoare care stăpânesc
aceste faze ale jocului, nişte jucătoare care se alinează concepţiei de joc a
handbalului modern.

4. În atacul poziţional aproximativ 1/2 din golurile marcate de extreme au fost

finalizate din atac succesiv şi aproximativ 1/3 din depăşire. Acest lucru
sublinează o circulaţie bună a mingii de la o extremă la alta şi o valoare bună a
extremelor care reuşesc să-şi creeze situaţii în acţiuni individuale.

5. Numărul greşelilor înregistrate în cercetare, deşi destul de numeroase, pot fi

considerate greşeli inerente datorate vârstei fragede şi lipsei de experienţă a
acestora.

6. Chiar dacă cele patru extreme urmărite în cadrul cercetării se află în stadii
diferite de pregătire (cu o vechime în practicarea handbalului de la 2 ani până la
5 ani) şi sunt jucătoare tinere care au avut ca adversare jucătoare cu o diferenţă
de vârstă de 2-3 ani, se poate afirma că ele constituie un nucleu bun pe care se
poate construi o echipă valoroasă iar obiectivele şi rezultatele următoare să fie
de un nivel mai ridicat.

În finalul cercetării privind eficienţa proceeelor de finalizare specifice jucătoarelor

extremă la nivelul junioarelor propunem:
- creşterea numărului de antrenamente de individualizare în vederea
perfecţionării procedeelor de finalizare specifice extremelor.
- perfecţionarea atacului cu plecarea extremelor în circulaţie la semicerc.

53
- consolidarea şi perfecţionarea învăluirilor realizate între inter şi extrema de
aceeaşi parte.

54
BIBLIOGRAFIE

1. VICTOR COJOCARU
“HANDBAL – PREGATIREA ECHIPELOR DE HANDBAL”
EDITURA TINERETULUI – CULTURA FIZICA SI SPORT – 1957
2. IOAN KUNST GHERMANESCU
“HANDBAL IN 7”
EDITURA UNIUNII DE CULTURA FIZICA SI SPORT – 1963 / Editia II –
1966
3. IOAN KUNST GHERMANESCU
“CURS DE HANDBAL”
EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, EDITURA UCFS – 1968
4. VALERIU GOGALTAN
“INSTRUIREA COPIILOR SI JUNIORILOR IN HANDBAL”
EDITURA STADION – 1974
5. IOAN KUNST GHERMANESCU
“HANDBAL TEHNICA SI TACTICA JOCULUI”
EDITURA SPORT-TURISM 1978
6. PAUL CERCEL
“HANDBAL – EXERCITII PENTRU FAZELE DE JOC”
EDITURA SPORT TURISM – 1980
7. ŞICLOVAN IOAN
„TEORIA ANTRENAMENTULUI SPORTIV”
EDITURA SPORT -TURISM, 1980;
8. CSUDOR GAVRIL
„HANDBAL - INSTRUIREA ECHIPELOR ŞCOLARE”
EDITURA SPORT-TURISM, 1986;
9. IOAN BOTA, MARIA BOTA
“HANDBAL – PREGATIREA SI FORMAREA ECHIPELOR DE
PERFORMANTA”
EDITURA SPORT TURISM – 1987

55
10. MARIA BOTA, IOAN BOTA
“HANDBAL – 500 EXERCITII PENTRU INVATAREA JOCULUI”
EDITURA SPORT TURISM – 1990
11. RUSU TIBERIU, ZAMFIR GHEORGHE
„HANDBAL”
EDITURA ICPIAE. 1997;
12. ROMEO SOTIRIU
“HANDBAL – ANTRENAMENT TEORIE SI METODICA”
EDITURA GAROLD – 1998
13. RUSU T., MACRA - OŞORHEAN MARIA, BOGDAN T.
„HANDBAL. TEORIA, PRACTICA ŞI METODICA INSTRUIRII”
EDITURA CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ, CLUJ-NAPOCA, 1999,
14. ZAMFIR GH., FLOREAN M., TONIŢĂ T.
„HANDBAL. TEORIE ŞI METODICĂ”
EDITURA PRAXIS MEDIA, CLUJ - NAPOCA, 2000;

56