Lucrari practice fiziologie

1. Rezistența globulară
Hematia este un osmometru, având o membrană permeabilă pentru H2O, O2, CO2,
anioni mici, uree și glucoză.
Rezistența globulară reprezintă concentrația soluției de NaCl pentru începutul
hemolizei(rezistență globulară minimă) și pentru hemoliza totală(rezistență
globulară maximă).
Mijloacele de investigare ale rezistenței globulare includ metoda diluțiilor cu
picătura și metoda pipetelor gradate.
Materialele necesare: -22 de eprubete pentru metoda diluțiilor cu picătura/21 de
eprubete pentru metoda pipetelor gradate; -soluție de NaCl 7%(metoda diluțiilor cu
picătura)/10%(metoda pipetelor gradate); -apă distilată; -stativ pentru eprubete;
-sânge integral sau suspensie de hematii 22%.
Metoda diluțiilor cu picătura. În fiecare eprubetă se pun 35 de picături de apă și
soluție NaCl 7%, după cum urmează: prima eprubetă-34 picături soluție NaCl și 1
picătură apă distilată; a doua eprubetă-33 picături soluție NaCl și 2 picături apă
distilată; se continuă în acest fel până când eprubeta a 22-a conține 1 picătură
soluție NaCl și 34 picături apă distilată.
Metoda pipetelor gradate. În fiecare eprubetă se pune 1 mL de apă și soluție NaCl
10%, după cum urmează: în prima eprubetă 0,70 ml soluție NaCl și 0,30 ml apă
distilată; a doua eprubetă 0,68 ml soluție NaCl și 0,32 apă distilată; se continuă în
acest sens până când eprubeta a 21-a conține 0,30 ml soluție NaCl și 0,70 ml apă
distilată.
După dozarea apei și a soluției de NaCl se adaugă în fiecare eprubetă câte o
picătură de sânge venos. Citirea eprubetelor se face după 3 ore la temperatura
camerei sau după 30 de minute dacă se centrifughează. Concentrația eprubetei
pentru care începe hemoliza(prima eprubetă care începe să capete o colorație roșie)
reprezintă rezistența globulară minimă, iar concentrația primei eprubete care
prezintă saturație maximă a culorii(hemoliza maximă) reprezintă rezistența
globulară maximă.
Valori normale:
- rezistenta minima: 0,46 - 0,42
- rezistenta maxima: 0,38 – 0,34
Valori patologice:
- rezistenta globulara scazuta: icter hemolitic congenital, intoxicatii cu benzen,
hepatita endemica
- rezistenta globulara crescuta: talasemie, dupa hemoragii acute, anemie Biermer,
icter mecanic, anemii feriprive, dupa splenectomie

2. Electronervograma
Excitabilitatea reprezintă proprietatea materiei vii de a răspunde specific la un
stimul adecvat printr-un potențial de acțiune.
Conductibilitatea este proprietatea materiei vii de a propaga un potențial de acțiune
de-a lungul membranei sale. În fibrele nervoase conducerea se face unidirecțional,
în sensul impus de sinapse.
Electronervograma reprezintă înregistrarea grafică a activității bioelectrice a unui
trunchi nervos pe o axă de coordonate definită de timp și distanță.
Pentru înregistrarea acesteia sunt necesare un preparat neuromuscular de mușchi
gastrocnemius și nerv ischiadicus și de un aparat de stimulare și înregistrare. Se
încarcă preparatul neuromuscular în aparat și începe stimularea electrică a acestuia
și se înregistrează potențialul de acțiune cumulat al fibrelor nervoase ce alcătuiesc
trunchiului nervos.
Se constată pe înregistrarea grafică că fibrele mielinizate au o perioadă de latență
mai mică(1 msec), în timp ce fibrele nemielinizate au o perioadă de latență mai
mare(20-30 msec).
3. Viteza de conducere nervoasă
Viteza de conducere nervoasă se studiază pe un preparat neuromuscular de mușchi
gastrocnemius și nerv ischiaticus. Acesta se încarcă pe un aparat de stimulare
electrică și vor fi aplicați 2 stimuli(înregistrându-se, de asemenea 2 miograme):
unul proximal(S1) și unul distal(S2) cu proprietatea că perioada de latență a
stimulului distal este mai mare decât a stimulului proximal. Valoarea vitezei de
conducere nervoasă este egală cu raportul dintre distanța dintre cei doi stimuli și
diferența celor două latențe.
În cazul vitezei de conducere a nervilor motorii, aceasta se studiază pe un mușchi
distal în 2 puncte aflate la o distanță destul de mare. Perioada de latență se
apreciază raportat la timpul dintre aplicarea stimului și apariția excitației și distanța
dintre electrodul de stimulare și cel de culegere. Viteza de conducere nervoasă
scade cu înaintarea în vârstă și cu scăderea temperaturii. Clinic, înregistrarea
vitezei de conducere nervoasă este importantă, întrucât viteza scade spre periferie,
astfel încât dacă nu se inregistrează această scădere pot exista dereglări ale
conducerii nervoase.
În cazul vitezei de conducere a nervilor senzitivi, se va folosi un preparat
neuromuscular care va fi stimulat prin curenți rectangulari. Electrozii se plasează la
distanțe diferite în funcție de zona studiată.Se pot folosi electrozi cutanați sau
electrozi ac. Perioada de latență se înregistrează la prima deflexiune
pozitivă(electrozii ac) sau la prima deflexiune negativă(electrozi cutanați).
4. Electromiografia(EMG)
Instalația de înregistrare a electromiografiei constă din electrozi de culegere, sistem
de amplificare și sistem de afișaj. Electrozii de înregistrare pot fi cutanați, care
trebuie să fie plasați la 4 cm distanță între ei, unul pe tendon și celălalt pe corpul
mușchiului, fiind folosiți pentru înregistrarea EMG global. Electrozii ac sunt de
mai multe tipuri: monopolari(prezintă un pol secund cutanat), coaxiali
monofilari(prezintă un ac hipodermic și un fir de platină în interior), coaxiali
bifilari(acul reprezintă doar armătura, 2 fire de platină alcătuiesc conductorii;
electrozii ac sunt folosiți pentru înregistrarea EMG de unitate motorie, iar cei mai
utilizați electrozi de acest tip sunt cei Adrian-Bronck. Sistemul de afișaj realizează
o amplificare de ordinul zecilor de micro-volți și culege doar curentul care provine
de la electrodul de investigare.
EMG-ul ne oferă informații despre amplitudinea, forma, frecvența și durata
biocurenților.
În mod normal, după introducerea electrodului Adrian-Bronck nu ar trebui să
existe nicio activitate electrică. După o contracție ușoară este înregistrat potențialul
de placă motorie.
Traseul EMG normal este caracterizat de anumiți parametri: amplitudine(300-1000
mV), formă(mono-,bi-,tri- sau polifazică), durată(2-16 msec) și frecventă. Traseele
EMG normale includ: traseul simplu(apare la o contracție ușoară,potențiale bine
individualizate, frecvență de 1-12 contracții/sec), traseul intermediar(apare la o
contracție mai puternică, descărcările de placă motorie sunt frecvente), traseu de
interferență( apare la o contracție maximă, imposibil de diferențiat elementele).
Traseele EMG patologice pot fi neurogene, miogene, cauzate de tulburări
endocrino-metabolice, cauzate de lezări ale encefalului.
Traseele neurogene ce apar ca activitate electrică în repaus sunt: potențialul de
fibrilație(leziuni de neuron motor; fibrilația este corespondentul bioelectric al
contracției), fasciculația(activitate electrică spontană în repaus; apare ca urmare a
afectării motoneuronilor din coarnele anterioare a măduvei spinării sau a nucleilor
motori ai nervilor cranieni), potențiale lente de denervare, potențiale grupate(greu
de înregistrat din cauza grupării insulare, apar ca urmare a leziunilor medulare
vechi, leziuni tronculare și radiculare), potențiale de inserție(apar în mod normal la
inserția electrodului, dar au o durată mai lungă în traseeșe neurogene). Traseele
neurogene ce apar ca potențiale de acțiune anormale sunt: osciculația(compensează
deficitul produs de denervație), potențialul de reinervare.
Traseul miogen apare în atrofiile musculare. Nu se înregistrează activitate electrică
în repaus, însă la o contracție ușoară apare un traseu de interferență, deoarece în
atrofiile musculare sunt necesare mai multe unități motorii pentru o contracție
minimă.
5. Infatigabilitatea relativă a nervului
Spre deosebire de fibra musculară, care după o perioadă de efort susținut nu mai
înregistrează aceeași rată de succes în efectuarea contracției musculare ca urmare a
epuizării rezervelor de Ca++ necesare pentru realizarea ciclui punților transversale
și scurtarea sarcomerului, fibra nervoasă obosește mai greu.
Acest lucru poate fi evidențiat prin utilizarea a două preparate neuromusculare de
lăbuțe de broască(A și B) care vor fi stimulate prin utilizarea unui curent galvanic.
La un moment dat vom bloca stimularea mușchiului lăbuței B, dar fără a opri
stimularea nervului aferent. La reluarea stimulării lăbuței B observăm că mușchiul
nu prezintă oboseală sau întârzieri ale contracției, în timp ce mușchiul lăbuței A a
obosit.
 6. Cronaximetria
Cronaxia reprezintă timpul necesar pentru un curent electric cu intensitatea dublă
reobazei pentru a produce o excitație. Reobaza reprezintă intensitatea minimă a
unui curent galvanic pentru a produce o excitație.
Factorii care influențează cronaxia sunt legați de orice modificare a sistemului
neuromuscular, temperatură sau administrarea de medicamente.
Pentru investigarea cronaxiei vom avea nevoie de generatoare curent
galvanic(pentru determinarea reobazei) și de curent rectangular(ce va fi folosit
pentru determinarea cronaxiei) și de electrozi îmbibați în ser fiziologic 7%0.
Metoda folosită este cea monopolară, astfel încât vom plasa un electrod indiferent
cu mărimea de 60 cm2 și un electrod ce trebuie plasat la nivelul punctelor
motorii( punctul unde traseul nervului este cel mai superficial). Aparatul folosit se
numește cronaximetru și afișeză timpul și intensitatea curentului electric. După
stabilirea reobazei, se reduce timpul la 0,05 și se dublează valoarea intensității
curentului electric. Timpul se mărește până la apariția contracției.
Legile cronaxiei. Prima lege a cronaxiei stipulează faptul că aceasta are valoare
dublă în porțiunea distală a mușchiului. A doua lege a cronaxiei stipulează faptul
că aceasta are valoare dublă pentru mușchii posteriori. A treia lege a cronaxiei
stipulează faptul că aceasta are aceeași valoare pentru regiunile omoloage.
Clinic, tratamentul trebuie continuat dacă se înregistrează cronaxii inconstante,
acesta întrerupându-se doar când valoarea cronaxiilor se stabilizează.
7. Ergometria
Ergometria studiază oboseala musculară. Ergometrul este un aparat care prezintă o
modalitate de fixare a mâinii, astfel încât un singur deget să fie lăsat liber. De
asemenea, aparatul prezintă o greutate care este acționată de singurul lăsat liber și
atașată de o tijă conectată la un sistem de înregistrare. După o anumită perioadă în
care mușchiul acționează greutatea, acesta obosește, iar activitatea lui va fi
înregistrată sub forma unor linii curbe. Caracteristicile curbelor sunt date de forma
acestora, de unghiul pe care îl fac cu abscisa și distanța pe verticală a vârfului a 2
secuse.
Legile oboselii. Prima lege a oboselii stipulează faptul ca întotdeauna curba
oboselii va fi o dreaptă oblică descendentă, dacă sarcina acționează doar în
contracție. Legea a 2-a stipulează faptul ca valoarea unghiului variază funcție de
sarcină(când frecvența e constantă) și frecvență(când sarcina e constantă) în sensul
creșterii sau descreșterii ei. Legea a 3a stipulează că pentru o sarcină/frecvență
constantă curba este constantă. Legea a 4a stipulează faptul că o sarcină care
acționează atât în contracție, cât și în decontracție curba va fi hiperbolică.
8. Dinamometria
Dinamometria reprezintă înregistrarea forței musculare maximale voluntare, adică
forța maximă ce poate fi menținută în cursul unei contracții izometrice. La
contracții foarte energice și rapide, forța maximă voluntară scade foarte mult.
Principiul care stă în spatele metodei se referă la aplicarea unei contraforțe de o
valoare știută în momentul efectuării contracției. Dinamometrul folosește acest
principiu și poate fi de tip Reignier(cu ac eliptic și resort din otel) sau de tip
Clarke(măsoară FVM pe baza tensiunii ce se dezvoltă în fir).