DETERMINAREA ACUITĂȚII VIZUALE:

Acuitatea vizuală este capacitatea ochiului de a distinge forma, dimensiunile și detaliile

elementelor din jur.
Cea mai des utilizată metodă, în clinică, este măsurarea AV statice.
Această determinare se realizează cu ajutorul OPTOTIPULUI (poate fi de tipul scală Monoyer –
cel mai frecvent utilizat, dar poate fi și cu imagini cât mai atractive – pentru examinarea copiilor).
Pacientul este pozițional la o distanță de 6 m de optotip, corespunzătoare punctum-ului
remotum = distanța cea mai mare care permite vederea clară, fără acomodare.
Mai întâi, se examinează câte un singur ochi (se începe cu cel cu vederea mai slabă). Ulterior, se
examinează vederea binoculară.
Pacientul este invitat să citească literele de pe optotip. Dacă acesta nu este apt să distingă literele
de la această distanță, se va apropia 1 m de optotip.
Dacă acesta nu reușește să perceapă literele optotipului, examinatorul își va mișca degetele în fața
pacientului, pentru a vedea dacă acesta percepe mișcarea degetelor.
În cazul în care rezultatul este negativ și de această dată, se va utiliza un stimul luminos.
Acuitatea vizuală este definită ca fiind raportul dintre distanța de citire a optotipului și distanța
de la care poate fi citită o literă a optotipului.
d
AV =
D
Pentru ochiul emetrop, AV este egală cu 1.

O altă metodă de determinare a AV este cea dinamică. Se realizează prin proiectarea circulară a
unor imagini, cu viteze diferite de derulare, în vederea realizării unui grafic care:
- Pe abscisă prezintă notată viteza de derulare a imaginii
- Pe ordonată: acuitatea
Cu cât este curba îndreptată în sus, AV este una superioară, iar cu cât este îndreptată înspre
dreapta, viteza de recunoaștere este mai mare.
Această determinare se realizează mai ales personalului care lucrează în trafic aerian și rutier.
 AUDIOMETRIA:
Este o metodă de determinare a pragului auditiv = cea mai mică intensitate a unei frecvențe
sonore care poate fi percepută de către cel examinat.
Se realizează cu ajutorul audiometrului = un apar care poate emite sunete pure și care permite
creșterea progresivă a intensității, până când sunetul va fi perceput ca senzație auditivă de către cel
examinat.
Înregistrarea grafică, audiografia (înregistrează pragul auditiv pentru fiecare frecvență emisă de
către aparat), se realizează cu ajutorul unui grafic, care:
- Pe abscisă prezintă frecvența sunetului emis;
- Pe ordonată: intensitatea minimă a frecvenței sonore respective (pragul auditiv, în dB), care a
fost percepută de către cel examinat;
Audiografia este foarte importantă în practică, în situația construirii unui aparat care să corecteze
deficiențele de auz, încât aceasta prezintă clar intensitatea cărei frecvențe ar trebui amplificate.
Omul percepe sunete cu frecvențe cuprinse între 20.000 vibrații/s și 32.000 vibrații/s. Gama de
sunete cuprinsă între aceste două limite poartă numele de câmp auditiv sau scară tonală.
 DETERMINAREA ROLULUI URECHII INTERNE în MENȚINEREA ECHILIBRULUI:
Sunt necesare: broasca, o planșetă de plută și un suport mobil, pe care va fi fixat aceasta.
Se observă că: în cazul broaștei cu aparatul vestibular intact, la o înclinare a planșete, aceasta își va
modifica tonusul muscular și își va curba corpul în direcția opusă înclinației, pentru a se menține pe
planșetă – în continuare.
În cazul distrugerii urechii interne cu un ac cu gămălie trecut prin stânca temporalului, la o
înclinare a planșetei de plută, broasca nu va mai prezenta modificările necesare menținerii echilibrulu; ea
se va deplasa în direcția părții lezate, iar – nemaiputând să își mențină echilibrul - va cădea de pe
planșetă.

EVIDENȚIEREA TULBURĂRILOR DE ECHILIBRU:

1. Proba ROMBERG: pacientul este în poziție de ortostatism și cu picioarele alipite. Acesta
este rugat să își închidă ochii. Se observă că, după o perioadă de latență, corpul său se va
înclina progresiv în direcția labirintului afectat.

2. Proba „mersului înainte și înapoi”: pacientul, cu ochii închiși, este rugat să realizeze 5
deplasări înainte – înapoi. O deviere mai mare de 15 grade față de direcția inițială este
considerată patologică și se caracterizează printr-un traseu în formă de stea (semn Babinski
Weill).

3. Proba indicației: la indicația examinatorului, pacientul realizează o serie de mișcări

alternative cu mâinile în plan orizontal și vertical. Ulterior, acesta își închide ochii și este
invitat să realizeze aceleași mișcări indicate. Integritatea funcțională a canalelor orizontale este
testată prin mișcăril în plan vertical, iar integritatea canalelor verticale este testată prin
mișcările în plan orizontal.

4. Proba „brațelor întinse”: pacientul, cu ochi închiși, își ține mâinile întinse orizontal înainte.
După o perioadă de latență, mâinile acestuia se vor înclina progresiv în direcția labirintului
afectat.
DETERMINAREA SENSIBILITĂȚII ZONALE și a PRAGULUI GUSTATIV:
Pentru determinarea sensibilității zonale se pregătesc substanțe corespunzătoare senzațiilor
gustative primare/fundamentale:
- Substanță dulce (zaharoză)
- Substanță sărate (NaCl)
- Substanță acră (acid acetic)
- Substanță amară (chinină)
Pentru determinarea pragului gustativ (concentrația minimă a unei substanțe care face posibilă
percepția gustativă) se vor pregăti concentrații variabile ale aceleiași substanțe, care vor fi administrate în
ordine crescătoare.
1) Pentru determinarea sensibilității zonale a limbii se înmoaie pensonul în fiecare substanță
(pe rând, corespunzător unei determinări distincte) și se badijonează vârful, marginile, baza
limbii, dar și porțiunea mijlocie.
După fiecare badijonare, pacientul este întrebat despre senzație.
Între fiecare 2 determinări, se clătește gura cu apă distilată, în vederea îndepărtării
substanței testate.
Se constată apariția senzațiilor gustative pentru fiecare substanță, într-o anumită arie a
limbii:

 Gustul dulce – vârful limbii

 Gustul sărat – vârful + marginile limbii
 Gustul acru – marginile limbii
 Gustul amar – baza limbii
 Porțiunea mijlocie a limbii nu prezintă sensibilitate gustativă (nu prezintă muguri
gustativi – predominat papile filiforme, care au doar rol mecanic).

2) Pentru determinarea pragului gustativ se înmoaie pensonul în fiecare concentrație,

începând cu concentrația cea mai mică, iar la fiecare determinare se va folosi o concentrație
progresiv mai mare. Se badijonează suprafața limbii.
Se întreabă pacientul după fiecare determinare.
Între 2 determinări, se clătește gura cu apă distilată, în vederea îndepărtării substanței
testate.
Se constată că pragul gustativ este diferit pentru substanțe diferite.
DETERMINAREA PRAGULUI de DISCRIMINARE TACTILĂ:

Discriminarea tactilă reprezintă perceperea distinctă a 2 puncte de aplicare a stimulului.

Pragul de discriminare tactilă reprezintă distanța minimă dintre 2 puncte de stimulare care face
posibilă perceperea distinctă a celor 2 excitații.

PRINCIPIU: dacă se aplică 2 excitații la o distanță suficient de mare între cele 2 puncte de
aplicare, se vor percepe 2 senzații tactile distincte. Dacă distanță dintre aplicarea celor 2 stimuli nu este
suficientă, atunci se va percepe o singură senzație tactilă.

Se utilizează esteziometrul WEBER sau un compas obisnuit.

Tehnica: la nivelul zonei de cercetat, se aplică simultan ambele brațe ale compasului cu vârfurile
tocite, fără a se aplica vreo forță suplimentară (compasul stimulează doar prin greutatea sa). Inițial,
distanța dintre cele 2 brațe este mare și se percep 2 senzații tactile distincte, corespunzătoare fiecărui
punct de contact cu compasul.

Brațele compasului se apropie progresiv până în momentul în care se percepe o singură senzație
tactilă.

PRAGUL de DISCRIMINARE TACTILĂ este distanța minimă dintre cele 2 puncte de

aplicare ale compasului pe tegument care face posibilă perceperea distinctă a celor 2 senzații tactile.

Se măsoară direct, pe tegument sau cu ajutorul riglei gradate de la nivelul esteziometrului

WEBER.

TOPOGNOZIA = capacitatea de a recunoaște cu precizie locul de aplicare a stimului tactil pe

tegument.

STEREOGNOZIA = capacitatea de a recunoaște obiectele poziționate în mână sau în altă zonă a

corpului.
LEGILE REFLEXELOR MEDULARE (Pfluger):

Principiu: dacă se excită aceeași zonă receptoare (în cazul de față: tegumentul labei posterioare
a broaștei) cu stimuli de intensitate crescând, se vor angaja progresiv în contracție grupe musculare
unilaterale, bilaterale și chiar grupe musculare ale membrelor din partea anterioară.

Acest lucru este posibil prin prezența neuronilor de asocitație la nivelul centrilor reflecși
medulari, care realizează conexiuni.

Se pregătește o broască spinală, care va fi suspendată de un stativ printr-un cârlig trecut prin
mandibula acesteia.

Tegumentul labei posterioare a broaștei va fi excitat progresiv fie cu curent de inducție de

intensitate crescând, fie cu concentrații crescânde de HCl. Se observă, pe parcursul creșterii intensității
stimului.

- UNILATERALITATEA: contracția grupelor musculare ale labei excitate;

- BILATERALITATEA: contracția grupelor musculare ale labei excitate + ale labei contro-
laterale;
- IRADIEREA: contracția grupelor musculare ale labelor posterioare + SUPLIMENTAR: ale
labelor anterioare.
- GENERALIZAREA: o reacție motorie generalizată.
REFLEXE SOMATICE și VEGETATIVE de IMPORTANȚĂ CLINICĂ: reflexe osteo-tendinoase,
reflexe cutanate, reflexe mucoase și reflexe vegetative.

A. Reflexele OSTEO-TENDINOASE (ROT): reflexe miotatice, monosinaptice, de întindere

Principiu: prin percutarea TENDONULUI unui mușchi (sau apofiza spinoasă) se produce
CONTRACȚIA MUȘCHIULUI respectiv.

 Reflexul naso-palpebral:
o Centri: nuclei nervi cranieni V, VII
o Pacientul stă cu ochii deschiși
o Se percută: rădăcina nasului
o Se contractă m. Orbicularul pleoapelor
o Se obține: închiderea ochilor
 Reflexul maseterin:
o Centri: nuclei nerv cranian V
o Pacientul stă cu gura întredeschisă
o Se percută mentonul
o Se contractă m. Maseterin
o Se obține: închiderea gurii
 Reflexul pectoral:
o Centri: C5-D1
o Se percută tendonul m. Mare pectoral
o Se obține abducția + rotația internă a brațului
 Reflexul scapulo-humeral:
o Se percută: marginea omoplatului
o Se obține: retracția omoplatului.

REFLEXELE OSTEO-TENDINOASE ale MEMBRULUI SUPERIOR:

 Reflexul bicipital:
o Centri: C5-C6
o Se percută tendonul distal m. Bicipital cu degetul examinatorului
o Se contractă m. Biceps brahial
o Se obține flexia antebrațului pe braț
 Reflexul tricipital:
o Centri: C6-C7
o Pacientul cu un unghi de 90 grade între braț și antebraț
o Se percută tendonul distal al m. Tricipital, deasupra olecranului
o Se contractă m. Triceps
o Se obține extensia antebrațului pe braț
 Reflexul stilo-radial:
o Centri: C5-C6
o Pacientul în poziție de ortostatism, șezând, sau în decubit dorsal; antebrațul în ușoară
flexie și pronație ușoară;
 o Se percută apofiza stiloidiană a radiusului
o Se contractă m. Lung supinator
o Se obține flexia antebrațului pe braț
 Reflexul stilo-cuboidian:
o Centri: C7-C8
o Pacient în poziție de ortostatism, șezând sau în decubit dorsal; antebraț în ușoară flexie
și pronație ușoară;
o Se percută apofiza stiloidiană a cubitusului;
o Se obține pronația antebrațului.

REFLEXELE OSTEO-TENDINOASE ale MEMBRULUI INFERIOR:

 Reflexul rotulian
o Centri L2-L5
o Pacientul stă picior peste picior
o După ce se palpează, se percută tendonul m. Rotulian
o Se contractă m. Cvadriceps femural
o Se obține extensia gambei pe coapsă
 Reflexul achilean
o Centri: S1-S2
o Pacientul stă cu genunchiul sprijinit pe un scaun și prevește înainte;
o Se percută tendonul achilean
o Se contractă m. Triceps sural
o Se obține dorsiflexia labei piciorului
 Reflexul cuboidian
o Centri: S1
o Se percută regiunea cuboidiană la nivelul feței dorsale a piciorului
o Se obține extensia degetelor

B. REFLEXELE CUTANATE: reflexe polisinaptice (există neuroni de asociație, care se închid la

mai multe niveluri ale măduvei spinării).
Principiu: se stimulează tegumentul cu un ac bont și se obține contracția unui mușchi sau a unei
grupe musculare (contracție care apare în mod involuntar).

1) REFLEXE CUTANATE ABDOMINALE: pacientul trebuie să aibă musculatura

abdominală relaxată; se preferă ca acesta să stea în decubit ventral cu membrele inferioare
flectate;
a. Reflex cutanat abdominal superior:
i. Centri: D6-D7
ii. Se percută tegumentul rebordului costal
b. Reflex cutanat abdominal mijlociu:
i. Centri: D8-D9
ii. Se percută tegumentul la ombilicului
 c. Reflex cutanat abdominal inferior:
i. Centri: D10-D12
ii. Se percută tegumentul la nivelul pliului inghinal
2) REFLEXUL CREMASTERIAN:
a. Centri: L1-L2
b. Pacientul stă în decubit ventral, cu membrele inferioare în poziție de ușoară abducție +
rotație externă;
c. Se percută tegumentul din regiunea supero-internă a coapsei;
d. Se contractă m.cremasterian
e. Se obține ridicarea testiculului homo-lateral în scrot.
3) REFLEXUL CUTANAT PLANTAR:
a. Centri: S1-S2
b. Se excită tegumentul marginii externe a plantei de la călcâi către degete
c. Se obține flexia plantară a degetelor
i. În caz de leziuni ale căilor piramidale = are loc inversia acestui reflex =
extensia degetelor = semnul Babinski. Fiziologic, apare la copiii de până în 3
ani, întrucât căile piramidale nu sunt complet mielinizate. Mai este fiziologic
la adulți – în somnul profund.
4) REFLEXUL ANAL EXTERN:
a. Centri: S3
b. Pacientul stă în poziția de rugăciune mahomedană: genu-pectorală
c. Se excită cu un tampon de vată tegumentul din regiunea anală
d. Se obține contracția sfincterului anal extern.

3. REFLEXELE CUTANATE: se excită mucoasele cu un tampon de vată în vederea obținerii reflexelor

de apărare.

a) Reflexul CORNEAN:

 Centri: nv. Cranieni V, VII

 Se excită marginea laterală a corneei și se obține reflex de clipire bilateral

b) Reflexul CONJUNCTIVAL:

 Centri: nv. Cranieni V, VII

 Se stimulează conjunctiva și se obține reflex de clipire unilateral

c) Reflexul VELO-PALATIN:

 Se excită mucoasa vălului palatin

 Se obține contracția musculară + senzație de greață

d) Reflexul FARINGIAN:

 Centri: nv. Cranieni IX, X

 Se excită mucoasa faringiană
  Se obține contracția musculaturii faringiene + senzație de greață.

REFLEXE VEGETATIVE: arcul reflex se închide la diferite niveluri, astfel încât simptomatologia este
diferită în funcție de localizare.

Explorarea tonusului vegetativ indică o stare de excitare permanentă a sistemului vegetativ și o activitate
de fond a tuturor organelor.

REFLEXUL OCULO-CARDIAC:

- Este un reflex de stimulare vagală;

- Efectul este: bradicardia
- Constă în comprimarea cu podul palmei a globului ocular timp de 20 secunde = efectul:
bradicardia
- Nu se realizează în clinică: se poate produce dezlipirea retinei.

Este înlocuit cu alte manevre care nu produc alte leziuni, cum ar fi masajul de sinus
carotidian sau manevra valsalva (constă într-o inspir susținut, urmat – în mod fiziologic – de 2 timpi:
timpul 1: scăderea presiunii arteriale + timpul 2: creșterea presiunii arteriale; absența timpului 2 indică
tulburări circulatorii).
ELECTROENCEFALOGRAMA (EEG):

Definiție: reprezintă înregistrarea PA de la nivel cortical:

Necesită: electrozi de culegere (preferabil de Ag, pentru că se evită polarizarea) + sistem de amplificare
(întrucât PA culese au o valoare foarte redusă) + sistem de redare.

Electrozii de culegere vor fi poziționați:

- Fie la nivelul SCALPULUI: prin intermediul unor căști speciale, cu o poziție bine definită,
care asigură o bună legătură între electrod și scalp = asigură conductanța; este o metodă
neinvazivă;
- Fie INTRACEREBRAL: direct pe scoarța cerebrală; este o metodă invazivă, utilizată în
timpul intervențiilor neurochirurgicale;

Pacientul este poziționat într-o cușcă Faraday, pentru a se evita interferențele provenite din exterior.

Pacientul este așezat pe un scan și se înregistrează EEG de repaus.

Ulterior, rugăm pacientul să închidă și să deschidă ochii și se înregistrează EEG prin stimularea ariilor
corticale

Sau rugăm pacientul să inspire profund și să facă POLIPNEE sau APNEE (astfel, există niște stimuli care
să declanșeze PA din anumite focare).

Se utilizează, în general pentru a pune diagnosticul de EPILEPSIE = evidențiază anumite zone de pe

scoarța cerebrală unde se descarcă P.A. fără ca neuronii să fie stimulați, prezintă o descărcare spontană)

Pe EEG se remarcă:

- Unde alfa: aspect fusiform, sinusoid, cu creșteri și scăderi progresive ale amplitudinii; se
remarcă în stare de relaxare psihică + cu ochii închiși (stare de veghe)

- unde beta: aspect fusiform, neregulat, discontinuu: expresia creierului în ACTIVITATE

- unde teta: mono-polimorf: creierul în stare somnolență + primele stadii de somn

 - unde delta: mono-polimorf: creierul în somn profund + copii de până la 2 ani.

POTENȚIALE CORTICALE EVOCATE: se utilizează pentru a obține informații suplimentare despre

activitatea electrică corticală = metodă de activare.

Se înregistrează EEG de repaus.

Apoi, se stimulează anumite zone cu STIMULI VIZUALI:

- se aprinde o LUMINĂ (stimul luminos intermitent);

- se observă că în momentul în care este stimulat vizual, PA sunt descărcate într- anumită zonă
corticală;

sau se stimulează anumite zone cu STIMULI AUDITIVI:

- se stimulează printr-un ZGOMOT

- se observă că în momentul percepției auditive, PA sunt descărcate într- anumită zonă de pe
scoarța cerebrală.

Sau se stimulează anumite zone prin HIPERPNEE.