TEMATICA EXAMEN PRACTIC OFTALMOLOGIE

1. Examinarea senzaţiei luminoase

Senzaţia luminoasă constituie forma cea mai elementară a funcţiei vizuale.
Posibilitatile de examinare cuprind:

a) examinarea cu un spot luminos – se efectueaza in camera obscura.

Se acoperă un ochi, iar pe ochiul descoperit se proiectează spotul luminos (care poate fi
lumina oftalmoscopului), rugând pacientul să precizeze dacă vede lumina. Examinarea
se face de la distanţa de 1m. Dacă pacientul percepe lumina se proiectează fasciculul
luminos din principalele direcţii de privire (sus-jos, stânga-dreapta) invitând pacientul să
precizeze din ce parte “vine” lumina. Când răspunsurile sunt exacte pacientul are o
percepţie şi o proiecţie luminoasă bună. În caz contrar se trece la metode superioare de
investigaţie a retinei.

b) examenul adaptometric cu adaptometrul Goldmann-Weekers

Înregistrează curba de adaptare la întuneric. După 5 minute de preadaptare la o lumină
de 2000 lucşi se înregistrează în obscuritate deplină cantitatea cea mai mică de lumină
ce poate fi percepută în obscuritate de celulele fotoreceptoare.
Înregistrarea se face minut cu minut în primele 10 minute, şi apoi din 5 în 5 minute.
Rezultă un grafic ce are pe ordonată intensitatea luminoasă (în picostilbi) şi pe abscisă
timpul de examinare (în minute).
Aspectul normal al adaptogramei are două segmente:
- primul segment reflectă adaptarea conurilor ce se termină în primele 5-10 minute, în
punctul α; este o curbă rapidă.
- al doilea segment corespunde adaptării bastonaşelor şi se termină după aproximativ
30 de minute; este o curbă lentă.

c) electroretinorama (ERG) standard sau dinamica = tehnica de inregistrare grafica a

PA retiniene ca raspuns la diversi stimuli luminosi. Se poate testa adaptarea la
intuneric a bastonaselor, testatea combinata a bastonaselor si conurilor, testarea
exclusiva a conurilor. ERG poate fi patologica in: RP, RD, R HTA, miopia forte,
glaucom vechi. Potentialul occipital ecvocat (POE): raspunsul electric al cortexului
vizual occipital – aria corticala 17 – provocat de o stimulare vizuala la nivelul retinei
sau nervului optic cu un stilmul scurt, dar sufieict de intens
Examinarea senzatiei de forma sa face prin examinarea AV si a CV:
2. Examinarea acuităţii vizuale: cu optotipi.
Examinarea se face de la 5m. AV = d/D (d – distanta de la care vede obiectul, D –
distanta de la care ar trebui un ochi emetrop sa vada obiectul).
 Daca pacientul poate citi tot optotipul este emetrop: AV = 5/5 = 1.
 Daca pacientul nu citeste toate randurile optotipului, oprindu-se sa zicem, la randul
pe care emetropul il citeste la 10m, atunci AV = 5/10 = 0.5.
 Daca pacientul nu recunoaste niciun rand, este invitat sa se apropie si calculam de la
4m  AV = 4/50, de la 2m  AV = 2/50 apoi de la 1m AV = 1/50.
 Daca nici de la 1m pacientul nu poate citi primul rand, il rugam sa numere degetele
examinatorului de la 80, 50, 20, 10cm si notam cu AV = n.d. (numara degete).
 Daca pacientul nu poate numara degetele, se plimba mana prin fata ochiului si
notam cu AV = p.m.n. (percepe miscarea mainii).
 Daca pacientul nu percepe nici miscarea mainii se proiecteaza in camera obscura un
facicol luminos, care daca este perceput  AV = p.l. (percepe lumina). Daca
pacientul nu poate percepe nici lumina AV = f.p.l. (fara perceptie luminoasa).
Determinarea AV pentru aproape (citit, scris etc) se face de la 25-30 cm în faţa
optotipului pentru aproape.
Întotdeuna determinarea AV se termină cu testarea vederii binoculare, aceasta fiind
superioară vederii monoculare.

3. Examinarea câmpului vizual

Câmpul vizual (CV) = spaţiul înconjurător pe care ochiul îl percepe când fixează un
obiect. Limitele CV pentru lumina albă sunt:
 temporal 90°
 inferior 70°
 nazal 60°
 superior 55°
Pentru culori limitele sunt mai reduse: cu 10° pentru albastru, cu 20° pentru roşu, cu 30°
pentru verde. Amputarea fiziologică a CV este dată de proeminenţele osoase ale feţei,
din jurul globului ocular (piramida nazală, arcada orbitei).
Vederea binoculară presupune suprapunerea celor două CV.
Examinarea CV se face cu ajutorul unor aparate speciale, perimetre şi campimetre.
 Există o metodă orientativă de determinare a CV, metoda suprapunerii CV al
examinatului cu cel al examinatorului, presupunând că examinatorul are CV normal.
Examinatorul şi examinatul se situează faţă în faţă la 1 m distanţă unul de celălalt, cel
din urmă privind fix în pupila examinatorului. Medicul aduce indexul, pe rând, din
periferia temporală, nazală, superioară şi inferioară, spre centru. Dacă perceperea
indexului va fi asemănătoare cu CV al examinatorului, subiectul poate fi considerat
 normal. Când, într-o anumită direcţie, pacientul nu percepe indexul se apreciază
existenţa unui deficit de CV în sectorul respectiv.
 Perimetria = metodă de examinare a CV, ce se realizează cu ajutorul perimetrelor
(Goldmann).
Perimetria cinetică constă în examinarea CV pe suprafaţa unei cupole hemisferice,
utilizând teste de mărime, culoare, şi luminozitate variabile, în mişcare, în timp ce
ochiul examinatului priveşte fix în centrul cupolei. Examinatul cu capul fixat şi bărbia
sprijinită pe o mentonieră fixează reperul din centrul cupolei. Examinatorul
manevrează de la periferie spre centrul cupolei testul ales, proiectându-l succesiv de-
a lungul meridianelor examinate. Pacientului, care priveşte spre centrul cupolei, i se
cere să sesizeze când vede testul, în timp ce medicul va marca momentul pe un
grafic. Acţiunea va continua pe toate meridianele. La sfârşit punctele marcate se
unesc şi rezultă periferia CV. Se fac mai multe izoptere cu diferite teste.
Perimetria statică sau cantitativă testează în faţa aceleiaşi cupole sensibilitatea
retinei în diferite puncte ale unui meridian. Avantajele constau în sensibilitatea mai
mare în decelarea scotoamelor incipiente, şi în posibilităţile multiple de înregistrare
grafică şi stocare a rezultatelor. Se testează retina “punct cu punct” pe diferitele
meridiane, cu teste a căror luminozitate variază de la nivel impercetibil până în
momentul perceperii testului. Perimetria statică poate fi automatizată, cu examinare
programată pentru periferia CV, a regiunii centrale (monoculare), a nervului optic.
 Campimetria permite explorarea CV central pe o “întindere” de aproximativ de 30°.
Campimetria pentru distanţă (Bjerrum) se face pe o tablă neagră de 2/2 m, montată
în camera obscură, cu suprafaţa împărţită în pătrăţele egale şi în centru este
prevăzută cu un punct de fixaţie alb. Examinatul, situat la 1m/ 2m, fixează centrul.
Examinatorul deplaseză de la periferie spre centru un indicator alb cu suprafaţa între
1-3 mm2. Campimetria pentru aproape permite explorarea de fineţe a CV central.
Se utilizează diferite teste: Haitz, Amsler. Rezultatele se transpun grafic.
Factori ce influenteaza CV:
- Obiectivi: iluminarea fondului (fotopica, mezopica, scotopica); suprafata testului,
intesitatea si calitatea luminoasa, viteza si durata de prezentare a testului.
- Fiziologici: topografia retiniana, diametrul pupilar, adaptarea retiniana, refractia
ochiului examinat, reliefurile faciale, varsta, experienta examinatorului.
Câmpul vizual poate prezenta modificări ale periferiei (amputare, hemianopsii) sau
centrale (scotoame). Un scotom fiziologic este dat de proiecţia papilei nervului optic pe
CV la 10-15° temporal de centru- pata oarbă Mariotte.
! scotomul – pierdere a vederii in interiorul CV, fara a atinge marginile acestuia:
absolut/ relativ
! hemianopsie: omonima, heteronima (binazala, bitemporala), de cadran
(quadranopsie), verticala.
 4. Examinarea senzaţiei cromatice
Examinarea senzaţiei cromatice este esenţială pentru orientarea profesională,
discromatopsiile fiind incompatibile pentru anumite profesiuni (conducători auto,
angajaţi în cadrul transporturilor navale, aeriene, industria electrotehnică). Examinarea
senzaţiei cromatice se realizează prin:
- D: metode de denumire: examinatului i se arata lanterne cu filtre colorate,
conţinând principalele culori spectrale pe un ecran alb. Pacientul este invitat să le
denumească. Această metodă permite doar aprecierea capacităţii de discriminare
cromatică a examinatului.
- E: metode de egalizare: Aparatura este reprezentată de anomaloscopul Nagel, prin
care se pot aprecia anomaliile în axul protan şi deutan, bazându-se pe ecuaţia lui
Rayleigh: roşu + verde = galben. Aparatul are un obiectiv împărţit în 2 jumătăţi, o
jumătate fiind colorată în galben spectral pur, iar cealaltă jumătate într-un galben
alcătuit din amestecul dintre roşu şi verde. Examinatul “amestecă” roşu şi verde în
aşa fel încât să obţină o culoare cât mai apropiată de cea de referinţă.
Protanomalii folosesc mai mult roşu.
Deutanomalii utilizează preponderent culoarea verde.
Pentru studiul tritanopiei (anomalie pe axul tritan), se foloseşte anomaloscopul
Besançon.
Există 3 tipuri de discromatopsii congenitale: tipurile protan, deutan şi tritan.
Deutanomalii confundă verdele cu roşu-purpuric şi gri; tritanomalii confundă violetul
cu galben verde şi gri.
- C: metode de comparare: O metodă de interes istoric este metoda cu lânurile
colorate Holmgreen. Sunt adunate într-un mănunchi fire de lână de diferite culori.
Examinatul primeşte un eşantion şi este invitat să aleagă, din mănunchi, culoarea
corespunzătoare eşantionului. O altă metodă vizează capacitatea examinatului de a
alege dintr-un mănunchi, nuanţele unui anumit ton. Tehnicile recente utilizează
testele Farnsworth 15, Farnsworth 100 şi 28 Rue.
Testul Farnsworth 15 – examinatul este invitat ca, plecând de la o pastilă de
referinţă, să aranjeze în ordinea tonalităţii cele 15 pastile cu saturaţie identică, într-
un interval de 2 minute. Subiecţii cu simţ cromatic normal aranjează pastilele în
ordine. Cele trei linii punctate marchează axele de confuzie ale discromaţilor.
Testul Farnsworth 100 (cu 100 de tonuri). Pastilele colorate sunt aşezate în patru
penare funcţie de lungimea de undă. Examinatul este invitat ca în 8 minute să
aranjeze pastilele în fiecare penar în ordinea progresivă a tonalităţii lor. Subiectul cu
simţ cromatic normal aranjează diagrama sub forma unui cerc. Discromaţii aranjează
pastilele în lungul unui ax orizontal, oblic sau vertical, după tipul discromatopsiei.
- DIS: metode de discriminare: Utilizează tabele pseudoizocromatice - Ishihara,
Rabkin, Velhagen. Aceste tabele sunt cele mai des folosite şi sunt alcătuite din pastile
colorate într-un amestec perfect din punct de vedere al luminozităţii şi saturaţiei
 cromatice. Pe acest fond apar litere, cifre, semne, constituite din pastile de un
anumit ton, dar realizând un amestec de saturaţie cromatică şi luminozitate identică
cu amestecul fondului. Examinatul este invitat să citească planşa în timp de 2
secunde. Există planşe pe care le pot descifra doar discromaţii (utile şi în depistarea
simulaţiei). Această metodă permite depistarea majorităţii tulburărilor congenitale şi
clasificarea lor.

5. Examinarea refracţiei oculare prin metoda Donders - metodă subiectivă

Examinarea se face poziţionând pacientul la 5m de optotip. Se examinează separat
fiecare ochi. Se pot întâlni mai multe situaţii:
a) Pacient tânăr care citeşte fară greutate toate testele optotipului; acesta poate fi:
hipermetrop / emetrop. Pentru a face diferenţa se plasează în faţa ochiului lentile
(convergente) de + 0,50 Dsf, + 1 Dsf. Dacă vederea se “tulbură” este vorba de un ochi
emetrop. Dacă vederea se ameliorează este vorba de un ochi hipermetrop, şi se
creşte numărul de dioptrii, alegând lentila cu puterea dioptrică cea mai mare cu care
pacientul vede bine.
b) Pacientul cu vârstă de ~45 de ani, care citeşte corect toate testele optotipului este
considerat, de metoda Donders, emetrop.
c) Pacientul care nu citeşte toate testele optotipului poate fi: miop, hipermetrop de
grad mare, astigmat. Diferenţierea între aceste situaţii se face plasând în faţa
ochiului un punct stenopeic (lentilă neagră cu un orificiu central de 1mm). Dacă
acuitatea vizuală se ameliorează ochiul este astigmat. În cazul când ochiul este
hipermetrop, acuitatea vizuală se va ameliora, după interpunerea unei lentile de
convergente, de +1Dsf. În cazul când ochiul este miop, acuitatea vizuală se va
îmbunătăţi cu o lentilă divergenta, de -1Dsf.

6. Metode obiective de examinare a refracţiei oculare

I. Schiascopia
Este o metodă obiectivă care determină refracţia oculară în funcţie de deplasarea
umbrei pupilare. Aparatura este relativ simplă: lampă de schiascopie, oglindă de
schiascopie, prevăzută cu un orificiu central, un set de lentile convergente (+) şi
divergente (–) (plasate pe un disc sau riglă de schiascopie).
Se efectuează în camera obscură; examinatorul se plasează la 1 m de pacient, care este
invitat să privească înainte; sursa de lumină este plasată în spatele şi lateral faţă de
capul pacientului; Examinarea se face sub cicloplegie.
Fasciculul de lumină transmis de sursa de lumină va fi proiectat pe oglinda de
schiascopie ce se află în faţa ochiului examinatorului, acesta privind prin orificiul ei
central; fasciculul luminează pupila examinatului, dându-i un aspect roz când
examinatorul va deplasa oglinda de schiascopie (sus-jos, dreapta-stânga), se va observa
prin orificiul central o umbră ce se va deplasa în acelaşi sens sau în sens invers deplasării
oglinzii.
Rezultatele pot fi:
 Umbra inversa: ochiul e miop > -1D. Se interpun lentile concave, pana cand umbra se
inverseaza.
 Umbra directa: ochiul e emetrop/ hipermetrop > +1D/ miop < -1D. Se interpun
lentile convexe pana cand umbra se inverseaza. Daca se inverseaza la +1D, ochiul e
emetrop.
 Umbra nu se misca: ochiul e miop de fix -1D
 Umbra nu e uniforma: keratokonus
 In cazul viciilor de refractie sferice, umbrele se inverseaza la aceleasi dioprii, daca
umbrele nu sunt inversate de aceeasi lentila, ochiul este astgmat.
Discul PLACIDO completeaza schiascopia, imaginea patologica aparand in: astigmatismul
invers regulei, oblic, neregulat, keratokonus.
II. Refractometria
III. Keratometria = astigmometria
IV. Topografia corneana
V. Oftalmoscopia directa – cea mai putin precisa metoda de masurare a refractiei,
deoarece pot interveni acomodatia atat a examinatului cat si a examinatorului
care pot da rezultate eronate. Se face cu oftalmoscopul si se apreciaza in functie
de claritatea FO. Daca FO se vede clar, ochliul e emetrop. Daca imaginea FO e
neclara, se interpun lentile convergente/ divergente pana se detrmina ce fel de
viciu de refractie are ochiul.

7. Corecţia optică a hipermetropiei

Hipermetropia = viciu de refractie in care focarul razelor luminoase venite de la infinit
se formeaza inapoia retinei, intr-un singur punct. Imaginea poate fi adusa pe retina
numai prin efort acomodativ.
Hipermetropul in stare de repaus acomodativ nu vede bine nici la aproape nici la
distanta; pentru a vedea foloseste acomodatia.
Hipermetropia poate fi: axiala (data de un ax ap mai scurt), de indice (indici de refractie
mai scazuti (afakie)), de curura (curbura mai redusa a suprafetelor refringente).
Corectia hipermetropiei se face cu lentile sferice, convexe, convergente (+). Se prescrie
lentila cea mai mare cu care pacientul vede bine, dupa cicloplegie.
Corecţia finală poate fi verificată cu testul roşu/verde. Lumina verde este localizată mai
anterior faţă de cea roşie
Astfel, dacă vede mai bine pe
 Verde = are prea puţin +
 Roşu = are prea mult + (sau acomodează excesiv)
 8. Corecţia optică a miopiei
Miopia = viciu de refractie in care focarul razelor luminoase venite de la infinit se
formeaza in fata retinei, intr-un singur punct.
Miopul nu vede bine la distanta. Pentru a vedea clar, miopul ingusteaza fanta
palpebrala.
Miopia poate fi: axiala (data de un ax ap mai lung), de indice (indici de refractie mai
crescuti (cataracte nucleare/ capsulare)), de curbura (curbura mai accentuata a
suprafetelor refringente in keratokon). Poate fi benigna sau maligna.
Corectia miopiei se face cu lentile sferice, concave, divergente (-). Se prescrie lentila
cea mai mica cu care pacientul vede bine, dupa cicloplegie (pentru a nu transforma
ochiul miop intr-unul hipermetrop).
Corecţia finală poate fi verificată cu testul roşu/verde. Lumina verde este localizată mai
anterior faţă de cea roşie
Astfel, dacă vede mai bine pe
 Verde = are prea mult –
 Roşu = are prea puţin –

9. Corecţia optică a astigmatismului

Astigmatismul este o ametropie de curbura, in care exista o diferenta de refringenta
intre meridianele principale ale corneei.
Exista astigmatism:
 Conform regulei: meridianul vertical este mai refringent (are o curbura mai mare)
 Contrar regulei: meridianul orizontal este mai refringent (are o curbura mai mare)
Dupa combinatii poate fi:
 simplu: un ochi formeaza imaginea pe retina, celalalt e miop/ hipermetrop - lentrila
cilindrica convexa/ concava
 compus: ambele meridiene sunt mioape/ hipermetroape – lentila combinata
sferocilindrica
 mixt: unul miop unul hipermetrop
Un astigmat nu vede bine nici la apropiere nici la departare, vede deformat si are
astenopie acomodativa.
Se face cu lentile cilindrice sau sferocilindrice in functie de tipul de astigmatism.
Lentilele pot fi aeriene (ochelari) sau LC torice. Axul astimat trebuie prescris cu precizie.
La copii se face corectia totala a astogmatismului.
La adult se incearca corecta totala, dar daca nu o suporta, se scade puterea cilindrului
(trebuie crescut insa echivalentul sferic) sau se roteste axul cilindrului spre 90 sau 180.

10.Corecţia optică a presbiopiei

Prezbiopia apare după vârsta de 45 de ani. Pacientul în vârstă de 45 de ani poate fi
hipermetrop, miop sau astigmat; corectarea prezbiopiei va fi în funcţie de refracţia
iniţială.
Emetropul va putea citi bine în funcţie de V, începând cu +0,50 – +1 Dsf, la 45-50 de ani,
şi crescând dioptriile până la 70 de ani când acomodaţia dispare fiind necesare +4 Dsf.
Hipermetropul adaugă peste viciul de refracţie dioptriile necesare vârstei.
Ex: hipermetrop de + 4 Dsf; la 70 de ani va necesita o corecţie dioptrică pentru aproape
de + 4 Dsf la care se adaugă + 4 Dsf, însemnând deci + 8 Dsf;
hipermetropul de + 2 Dsf va necesita la vârsta de 60-65 de de ani o corecţie optică de +
5 Dsf (+ 2 Dsf la care se adaugă + 3 Dsf)
Miopul, în funcţie de gradul miopiei şi vârstă va putea citi cu sau fără corecţie optică.
Ex: miop de - 2 Dsf; la 50 de ani va citi cu - 1 Dsf (-2 Dsf la care se adaugă +1 Dsf); la 70
de ani va citi cu + 2 Dsf (- 2Dsf la care se adaugă + 4 Dsf).

11. Determinarea puterii dioptrice a lentilelor prin neutralizare cu lentile cunoscute

Puterea lentilelor se exprimă în dioptrii. O lentilă va avea puterea de 1 dioptrie dacă
focarul său principal se află la distanţa de 1m de lentilă; are o putere de 2 dioptrii când
focarul se află la 0,5 m, 4 dioptrii când focarul este la 0,25 m.
Determinarea valorii dioptrice a unei lentile se poate face prin neutralizarea cu lentile
de valori cunoscute sau cu aparate speciale (frontofocometrul; cilindrotereometru).
Frontofocometrul se compune din: test de diferite aspecte, colimator, obiectiv (ecran de
afişaj). Pentru măsurarea puterii dioptrice a unor lentile se plasează lentila cu faţa spre
colimator şi se caută o imagine clară deplasând testul cu ajutorul butonului de reglaj.
Distanţa interpupilară este distanţa între cele două centre pupilare. Distanţa pupilară
pentru vederea la distanţă este cu aproximativ 2 mm mai mare decât distanţa
interpupilară pentru vederea de aproape.

12. Examenul ortoptic consta in

a. bilantul motor:
- Examenul staticii oculare: aprecierea pozitiei ochilor atat in fixatie cat si in afara
fixatiei
- Masurarea ochiului dominant
- Masurarea deviatiei strabice: sinoptoforul, bara de prisme barens, perimetrul
- Examenul miscarilor oculare?
b. bilantul senzorial: etapă a examenului ortoptic, permite să apreciem dacă şi în
ce măsură dezechilibrul oculomotor a influenţat starea senzorială – vederea
binoculară. Se folosesc sinoptoforul si stereotestele.
- Sinoptoforul: utilizat astăzi într-o mai mică măsură pentru tratamentul
dezechilibrelor oculomotorii, rămâne actual şi foarte util în diagnosticul
acestora. Principiul metodei constă în percepţia simultană a unor imagini
 diferite, a celor doi ochi. Există mire diferite pentru examinarea celor trei trepte
ale vederii binoculare.
Pentru percepţia simultană mirele sunt diferite dar complementare – de
exemplu, leul şi cuşca.
Pentru fuziune mirele sunt aproape identice, diferenţa dintre ele fiind un mic
detaliu – de exemplu, un copil cu o găletuşă într-o mânâ şi un copil cu o minge
în cealaltă mână.
Mirele pentru vederea stereoscopică sunt 2 imagini ale aceluiaşi obiect, văzute
din perspectiva fiecărui ochi. În vederea binoculară testul este văzut în relief.
- Stereotestele - tot mai des uzitate în practica oftalmologică. Stereotestele Wirt
permit pacientului cu vedere binoculară bună să perceapă imagini în relief cu
ajutorul unor ochelari polaroizi. Stereotestele Lang se prezintă sub forma unor
cărţi poştale pe care sunt desenate figurine şi funcţionează pe principiul
punctelor aleatoare. Sunt superioare stereotestelor Wirt întrucât pot detecta
tulburări mai fine ale vederii binoculare.

13.Biomicroscopia
Metodă obiectivă de examinare oftalmologică, biomicroscopia realizează un studiu
amănunţit al globului ocular. Biomicroscopia este principala metodă de investigaţie a
polului anterior.
Examenul biomicroscopic se bazează pe proprietatea fasciculului luminos de a realiza o
secţiune optică prin mediile oculare transparente.
Biomicroscopul sau lampa cu fantă este constituit din două elemente principale:
- un sistem de examinare, microscopul binocular;
- un sistem de iluminare, prevăzut cu mecanism cu fantă.
Examinarea se face în camera obscură, pacientul şi medicul fiind aşezaţi faţă în faţă.
Pacientul fixează bărbia pe o mentonieră şi sprijină fruntea pe un suport al aparatului
privind drept înainte.
Metode de examinare
 Luminatul difuz – utilizat pentru o examinare de ansamblu, fără aprecierea
detaliilor.
 Luminatul direct – folosind fasciculul luminos cel mai îngust şi cu intensitatea
luminoasă maximă, se obţine o secţiune optică prin cornee, camera anterioară şi
cristalin (permite aprecierea detaliilor)
 Luminatul indirect – folosind acelaşi fascicul ca la luminatul direct, se studiază
structurile rămase în penumbră, alături de zonele luminate direct.
 Luminatul prin reflectare (retroiluminarea) – fasciculul luminos este proiectat pe
un ţesut opac (ex. iris), situat înapoia structurii de examinat, de unde este
 reflectat, luminând astfel dinapoi înainte zona care trebuie examinată (ex.
corneea, camera anterioară).
 Luminatul oscilatoriu – se imprimă fasciculului luminos mici oscilaţii evidenţiind
detaliile fine ale zonei respective.
 Luminatul zonelor oglinditoare – fasciculul luminos va fi reflectat la nivelul
suprafeţelor de discontinuitate optică dintre mediile cu indice de refracţie diferit.
Este utilizat pentru examinarea corneei şi cristalinului.
 Dispersia sclerală – fasciculul luminos este proiectat pe limbul sclerocorneean
temporal; în mod normal lumina trece prin reflexie internă totală şi iese în partea
opusă a limbului; dacă există opacităţi sau neregularităţi corneene, lumina nu mai
poate trece şi corneea apare luminată.
Tehnici speciale
 Utilizarea filtrului albastru cobalt pentru examinarea conjunctivei şi corneei după
coloraţia cu fluoresceină sodică 2%.
 Folosirea lentilei Hruby sau Völk pentru examinarea vitrosului posterior şi a
retinei.
 Lentila Goldmann cu trei oglinzi este utilă în examinarea unghiului camerular,
retinei centrale şi periferice.

14. Examinarea pleoapelor

Se poate face prin inspectie si palpare.
Ispectia se poate face fie la lumina zilei, fie in camera obscura prin luminat lateral
sau prin biomicroscopie cu lumina difuza si focalizata. Prin inspectie putem
observa:
- Modificari ale deschiderii fantei palpebrale (pozitia normala cand fanta
palpebrala este deschisa este atunci cand pleoapa superioara depaseste cu 1-
2mm limbul sclerocornean la ora 12, iar pleoapa inferioara este tangenta la
limb la ora 6); modificarile patologice sunt fie ingustari = ptoza palpebrala,
fie mariri = lagoftalmie.
- Modificari ale marginii libere palpebrale vin sub forma: ectropionului
(rasfrangerea marginii libere a pleoapei in afara, cu expunerea conjunctivei
palpebrale) si entropionului (rasfrangerea marginii libere a pleoapei, inauntru,
spre globul ocular, producand contactul ciciclor cu corneea)
- Modificari ale cililor: trichiazis (cilii cresc inspre globul ocular) si
hipo/hipertricoza
- Modificari ale culorii si integritatii tegumentelor: hiperemie +/- edem
palpebral, cruste, ulceratii, plagi, tumori.
- Modificari ale motilitatii palpebrale: imposibiliattea inchiderii in lagoftalmie si
imposibilitatea desciderii complete in ptoza palpebrala.
 Palparea poate evidentia emfizem subcutanat, prezenta proceselor imflamatorii
(chalazion) cu semnele celsiene aferente.

15. Examinarea glandei lacrimale

a. Inspectie (la lumina zilei, apoi in camera obscura cu biomicroscopul): se
examineaza portiunea palpebrala a glandei lacrimale.
Modificari de volum: cresterea glandei duce la deformarea pleoapei superioare,
in forma de S culcat (afectiuni inflamatorii sau tumorale) + poate duce si la
protruzia inferonazala a globului ocular
Modificari de culoare: hiperemia +/- tumefactia zonei temporale a pleoapei
superioare
Modificari de pozitie: subluxatie/ luxatie a glandei lacrimale.
b. Palpare (digital, transpalpebral, sub rebordul orbitar superior, in 1/3
externa):
Modificari de sensibilitate: poate aparea durere la palpare in afectiuni
inflamatorii
Modificari de consistenta: moale (inflamatii, tumori benigne)/ dura (tumori
maligne, microcalculi) + modificari de aderenta: aderenta la planurile profunde
(in tumorile maligne invadante in orbita).
c. Examinari complementare (cu rol diagnostic in afectiunile tumorale): xray,
eco, CT, scintigrafie, biopsie cu examen histopat.
d. + probe cantitative (proba Schirmer) si calitative ale secretiei lacrimale.
16. Examinarea cailor lacrimale: inspectie & palpare
a. Inspectia punctelor lacrimale : modificari de pozitie (eversiunea punctelor
in ectropion), puncte dilatate (canaliculite), puncte imperforate cu epifora.
b. Inspectia sacului lacrimal: modificari de culoare (hiperemie), modificari de
relief (edem, tumefactie, fistule – in flegmonul sacului lacrimal)
c. Palparea sacului lacrimal: modificari de sensibilitare, modificari de
consistenta, de temperatura si secretie purulenta prin punctele lacrimale
(lipsa permeabilitatii canalului lacrimal + sac cu continut patologic)
17. Explorarea permeabilităţii căilor lacrimale
I. Testam permeabilitatea: Se începe prin instilarea în fundul de sac
conjunctival inferior a unei soluţii colorate (fluoresceină 2%); în cazul
unor căi lacrimale permeabile, după 5-10 minute secreţia nazală apare
colorată.
Dacă substanţa nu ajunge în cavitatea nazală sau faringe (deci căile
lacrimale nu sunt permeabile), se recurge la spălarea căilor lacrimale.
II. După instilarea unui colir anestezic local (xilina 1%) se face dilatarea
punctului lacrimal inferior cu sonda/ stiletul conic Bowman, ce se
 introduce vertical (2mm), apoi orizontal, paralel cu marginea liberă
palpebrală inferioară, urmând traiectul canaliculului lacrimal inferior spre
unghiul intern palpebral.
Se extrage stiletul si se recurge la spalarea cailor lacrimale cu un ac/
canula speciala Anel montata la o seringă cu ser. Acul se introduce la fel ca
şi sonda. Se apleacă capul bolnavului înainte şi în jos şi se injectează soluţia
de ser.
În mod normal când căile lacrimale sunt permeabile, serul apare repede şi
în jet continuu în nazofaringe, obligând bolnavul să înghită sau lichidul se
elimină prin narina homolaterală.
În situaţii patologice se descriu următoarele aspecte:
 injectarea soluţiei se face cu greutate, sub presiune crescută asupra
pistonului, semnificând căi lacrimale greu permeabile, prin obstrucţie
funcţională sau organică incompletă la nivelul canalului lacrimonazal;
 soluţia refluează pe lângă canulă, în cazul obstrucţiei la nivelul
canaliculului lacrimal inferior;
 soluţia refluează prin canaliculul lacrimal superior, în cazul obstrucţiei
porţiunii comune a celor două canalicule lacrimale;
 soluţia destinde sacul lacrimal şi apoi se elimină, antrenând o secreţie
patologică prin punctul lacrimal superior, în obstrucţia organică a
canalului lacrimonazal.
III. Sondajul (cateterismul) cailor lacrimale
IV. Examinări paraclinice ale căilor lacrimale
Examenul radiologic are rolul de a evidenţia forma, volumul, calibrul căilor
lacrimale şi sediul unor eventuale obstacole. Radiografia simplă sau cu
filtru dentar strâns între dinţi - raza principală trece aproape de axul
canalului lacrimonazal, astfel încât cele două extremităţi ale canalului să
apară sub forma a două elipse. Radiografia cu substanţă de contrast
(lipiodol 2% fluid sau ultrafluid), care se injectează pe cale: ascendentă, la
nivelul orificiului de deschidere a canalului lacrimonazal în meatul inferior;
descendentă, prin punctele lacrimale. Radiografia sinusurilor paranazale –
obstrucţiile canalului lacrimonazal pot fi cauzate şi/sau întreţinute de
hiperemia şi edemul mucoasei nazale survenită în cursul unei rinite sau
sinuzite.
Scintigrafia secvenţială a căilor lacrimale sau dacriocistografia izotopică.
Se instilează în fundul de sac conjunctival inferior o soluţie de Tc99m ce
generează radiaţii gamma, şi se fac fotografii secvenţiale, timp de 30
minute, cu o cameră gamma, cuplată la un ordinator, vizualizându-se astfel
întreg traiectul căilor lacrimale. Aduce date importante cu privire la
anomaliile anatomice şi funcţionale ale căilor lacrimale.
 18. Sondajul căilor lacrimale
Poate avea rol diagnostic (pune in evidenta permeabilitatea, precizand existenta si
sediul eventualelor obstructii) şi terapeutic (inlatura obstacolul si repermeabilizeaza
caile). Se folosesc:
- sondele conice Bowman: care au diferite numere, funcţie de calibru, la adulţi
folosindu-se sondele 3 sau 4, iar la copii 0,1 sau 2.
- sondele butonate Bowman.
După anestezia locală cu instilaţii de xilină 2% sau cocaină 1%, se face dilatarea
punctului lacrimal cu sonda conică Bowman, apoi se introduce sonda butonată Bowman
orizontal până ce întâlneşte o rezistenţă osoasă, ceea ce înseamnă că a intrat în sac şi
întâlneşte suprafaţa osoasă a fosei lacrimale. În acest moment sonda se îndreaptă
vertical şi se introduce în canalul lacrimo-nazal; dacă trece uşor, canalul a fost
permeabil, iar dacă trece greu, înseamnă că a rupt o strictură sau a depăşit un alt
obstacol. Când sonda nu poate depăşi obstacolul, forţarea sondei poate crea o cale
falsă, de aceea manevrele trebuie efectuate atent si precis.

19. Examenul secreţiei lacrimale prin testul Schirmer

Testul Schirmer cu variantele sale:
1. testul Schirmer I - măsoară secreţia lacrimală totală (de bazaza + reflexă);
Se introduce in 1/3 ext a sacului conjunctival o hartie cu filtru de 50/5 si se citeste la 5
minute. Dacă se umectează între 1-2 cm testul este normal. Sub 1 cm este hiposecreţie,
iar peste 3 cm este hipersecreţie. Dupa care zice: > 15 mm – normal, 9 – 14 mm – usor
scazut, 4 – 8 mm – moderat scazut, <4 sever scazut.
Este folositor in diagnosticul de ochi uscat (keratoconjunctivita sicca).
In lp zice ca: umectarea <5mm = sindrom de ochi uscat
2. basic tear secretion test, măsoară doar secreţia lacrimală bazală;
Se instilează în fundul de sac conjunctival inferior un anestezic local (xilină 1% sau
propacaină 0,5%), care va determina excluderea secreţiei reflexe. Se “usucă” fundul de
sac conjunctival inferior cu un tampon de vată. Se poziţionează hârtiile de filtru ca
pentru testul Schirmer I şi se aşteaptă 5 minute, după care se citesc valorile.
Umectarea a > 3 mm din hârtia de filtru semnifică o secreţie lacrimală bazală normală.
Umectarea < 3 mm semnifică o secreţie bazală redusă.
3. testul Schirmer II, măsoară secreţia lacrimală reflexă.
Se procedează la aceeaşi tehnică ca pentru basic tear secretion test, dar după
poziţionarea benzilor de hârtie se irită mucoasa nazală (neanesteziată) cu un beţişor de
vată, stimulându-se astfel secreţia reflexă a lacrimilor. Se aşteaptă 2 minute, după care
se citesc valorile. Secreţia lacrimală reflexă este redusă dacă umectarea a fost de <15
mm lungime.
Extra: Masurarea timpului de rupere al filmului lacrimal (TRF): se aplica solutie de
fluoresceina, pacientul nu clipeste, apoi masuram timpului pana la aparitia petelor de
culoare albastru inchis (ruperea filmului lacrimal). Patologic: <10-12 sec.

20. Examinarea conjunctivei

1. anamnestic
2. clinic: inspectie la lumina zilei/ in camera obscura cu luminat lateral simplu sau
compus/ biomicroscopie
3. de laborator: microscopic, citologic, anatomopatologic (biopsie)
4. proba cu vasoconstrictoare
5. proba cu fluoresceina 4%
Examenul la biomicroscop: va preciza localizarea, intensitatea congestiei
(vasodilatației) vasculare, edemul, aspectul secrețiilor etc.
Examinarea conjunctivei tarsale prin întoarcerea pleoapei superioare (manual
sau cu intorcatorul Desmares) va pune în evidență existența: corpilor străini,
foliculilor, membranelor.
Examenul secreției conjunctivale – cultură cu antibiogramă – da detalii cu privire
la bacteriile prezente și la sensibilitatea la antibiotice. Tabloul citologic
conjunctival și corneean oferă informații privind etiologia conjunctivitelor.

21. Examinarea sclerei

22. Examinarea corneei

Se face prin:
a. Inspectie:
- Forma: rotunda,
- Dimensiunea: patologica = megalocorneea sau microcorneea,
- Culoarea: devine alba in opaciefieri (leucoma),
- Transparenta: poate fi profund alterata in opacifieri,
- luciul si netezimea: se pot aprecia mai greu prin inspecţie. Dacă suprafaţa
este regulată, netedă şi lucioasă examinarea în faţa ferestrei va releva
reflectarea imaginii pe cornee, imagine care va fi clară, regulată şi micşorată.
În cazul unor denivelări, modificări de curbură, soluţii de continuitate
imaginea reflectată va fi modificată.
b. Biomicroscopie = examinarea oftalmologică precisă şi absolut necesară în
leziunile corneene. Se pot determina cu precizie forma, dimensiunea, culoarea,
grosimea, transparenţa, luciul, netezimea sau prezenţa vaselor la nivelul corneei.
În cazul existenţei unei soluţii de continuitate la nivelul corneei – eroziuni –
pentru precizarea profunzimii şi întinderii leziunii se recurge la coloraţia cu
 fluoresceină. În cazul unei dezepitelizări corneene, corneea va reţine colorantul
în zona respectivă, iar restul de cornee, intact, va fi necolorat.
Modificari de grosime apar sub forma ingrosarilor (edem epitelial/ stromal in
glaucomul acut si in keratita disciforma) sau subtierilor (keratoconus sau
buftalmie).
Modificari de transparenta/ luciu apar in: edem corneean, vascularizatie, cicatrici,
pigmentatii (dupa hemoragii, sideroza, celculoza, argiroza).
c. Astigmometrie = oftalmometrie = keratometrie: masoara diametrele (orizontal,
vertical, oblic). E o metoda obiectiva de examinare a refractiei cu ajutorul
astigmometrului = oftalmometrului = keratometrului. Principiul metodei consta in
proiectarea pe corneea examinatorului a unor mire si examinarea reflectarii lor
de catre suprafata sa anterioara care se comporta ca o lentila convexa.
Determina: raza de curbura a corneei, valoarea dioprica a corneei, diferenta de
refractie a corneei (intre 2 meridiane perpendiculare). Prin aceasta metoda se
poate decela prezenta astigmatismului.
Keratoscopul Placido este un disc cu un orificu central prin care examinatorul
priveste imaginea discului pe cornee; in prezenta modificarilor de curbura,
netezime, luciu, imaginea cercurilor concentrice va fi deteriorată, acestea
devenind deformate, neregulate.
Topografia corneeana = videokeratoscopia computerizata
d. Testatrea sensibilitatii: se realizează cu ajutorul unui tampon de vată sau cu un
aparat numit esteziometru, examinarea numindu-se esteziometrie. Examinarea
constă în atingerea corneei în diferite sectoare, urmărindu-se reflexul de clipire.
Hipoestezia = reflexul de clipire lent sau absent (keratite herpetice/ arsuri).
Hiperestezia in toate afectiunile dureroase ale globului ocular.
e. (+ din curs) pachimetria, microscopia speculara si CT in coerenta optica.

23.Examinarea camerei anterioare

Datorita morfologiei si dispozitiei sale intraoculare, CA poate fi implicata in
multiple procese patologice, de aceea se impune o examinare completa si
complexa, realizata prin:
a. examinarea directă la lumina zilei: se pot constata eventuale depozite sau
elemente patologice: hipopoion, hiphema, mase cristaliniene etc.
b. examinarea în luminatul lateral
c. biomicroscopia: aduce informatii despre: profunzimea, continutul camerei si
unghiul camerular
- profunzimea CA, apreciata in mod normal la 3.23-3.76 mm, prezinta variatii
in functie de varsta si refractie. Se apreciaza central si periferic. Prin metoda
Van Herick, se compara biomicroscopic grosimea periferiei corneei cu
adancimea CA la acest nivel, daca adincimea CA este <1/4 din grosimea
 corneei, este posibila o blocare a unghiului. Aprecierea profunzimii CA este
importanta in aprecierea riscului blocajului angular.
Profunzimea redusa: glaucom cu unghi inghis, cataracta intumescenta,
plagi/ ulcere corneene perforate, decolare de coroida.
Profunzimea marita: glaucom congenital, afachie, luxatie de cristalin in
vitros, retracte de vitros, plaga sclerala cu interesarea vitrosului, miopie,
cheratoglob.
Profunzime inegala: subluxatia de cristalin, sinechii anterioare, tumora de
corp ciliar.
- Continutul CA este reprezentat de UA, in conditii normale, aceasta fiind
transparenta si cu aspect optic vid. Modificarile UA se pot observa prin
„maturarea” CA cu o fanta luminoasa foarte ingusta si scurta. Patoloic, in CA
pot aparea:
 Hipopion: colectie purulenta sub forma unui exsudat galbui, in
partea sa decliva
 Hiphema: colectei sangvina sub forma unui depozit rosu sau brun
 Mase cristaline sau cristalin luxat
 Corpi straini
 Lambouri sau fragmente endotelio-descementice
 Chisturi
 Val vitros.
Tot la biomicroscop, putem atasa tyndalometrul Huber, astfel ca feomenul
Tyndal consta in scaderea transparentei umorii apoase in conditii de
hiperproteinizare. Se apreciaza calitativ de la + la ++++.
Alte alpecte patologice ale UA pot fi: UA xantocromica (prin difuziunea
hemoglobinei), UA laptoasa (lipemie), UA pigmentara/ noroasa (sindrom
exfoliativ).
Celulele flotante in UA se pot depune pe fata posterioara a corneei sub
forma unor precipitate sau in unghiul camerular. Acestora li se precizeaza:
marimea, aspectul, pigmentatia (cele albe traduc evolutia procesului, iar cele
pigmentare sunt martori ai sechelelor), topografia. Cand cantitatea de
fibrina depaseste o anumita limita, se coaguleaza luand aspect de jeleu
transparent/ aspect de retele de filamente alb-cenusii/ aspect al unei mese
discoidale ocupand CA, uneori in intregime.
- Unghiul camerular (irido-cornean): deschiderea unghiului camerular este
variabilă şi depinde de factori fiziologici anatomici (vârstă, locul de inserţie al
rădăcinii irisului pe corpul ciliar, grosimea şi lungimea rădăcinii irisului,
poziţia cristalinului, dezvoltarea porţiunii inelare a muşchiului ciliar) şi
patologici (obstrucţii congenitale, inflamatorii, tumorale, traumatice,
goniosinechii).
d. Gonioscopia: metoda de examinare a periferiei CA si a unghiului camerular (IC),
care apreciaza: larigimea unghiului, forma irisului periferic, insertia radacinii
irisului, existenta unor exudate/ sinechii, pigmentatia, prezenta neovaselor,
tumorilor sau a corpilor straini.
In conditii normale se observa toate elementele unghiului camerular:
a. Linia Schwalbe: linie alb-cenusie ce marcheaza extremitatea periferica a
Descementului
b. Trabeculul corneo-scleral: linie cenusie, mai mult sau mai putin
pigmentata (1/3 sa post corespunde proiectiei canalului lui Schlemm, care
are forma unui inel rosu cand e plin cu sange)
c. Pintenele scleral: linie alb-sidefie circulara
d. Banda ciliara: corespunde muschiului ciliar
e. Radacina irisului (in raport cu care se apreciaza toate cele de mai sus)
Gonioscopia este esenţială în glaucom, când poate determina mărimea unghiului
după distanţa iris – linia Schwalbe.
- unghi închis, când nu se vede nici o formaţiune, irisul fiind aplicat pe inelul
Schwalbe (gradul 0);
- unghi de 10°, când nu se vede decât inelul Schwalbe (gradul 1);
- unghi de 10-20°, când se observă inelul Schwalbe şi trabeculul (gradul 2);
- unghi de 20-30°, când se văd 3 repere: inelul, trabeculul şi pintenele (gradul
3);
- unghi de 30-45°, când se văd 4 repere: inelul, trabeculul, pintenele şi banda
ciliară (gradul 4).
e. Fluorometria: obiectivează permeabilitatea barierei hemato-apoase. Se
injectează iv 2 ml soluţie de fluoresceină sodică 10%. Se examinează apoi la
lampa cu fantă, urmărindu-se momentul apariţiei fluorescenţei în câmpul pupilar.
Rezultate: VN: 3 min. Creşterea permeabilitătii barierei hemato-apoase apare în:
uveite, contuzii, degenerescenţe uveale.
Studiul fotometric al debitului umorii apoase: În acest caz fluoresceina se poate
administra pe cale sistemică sau locală. Metoda este utilă pentru studiul acţiunii
unor medicamente asupra debitului umorii apoase (ex: inhibitorii anhidrazei
carbonice, betablocanţii pot determina scăderea debitului umorii apoase cu până
la 50%).
f. Examinarea radioizotopică: se utilizează, ca şi fluorofotometria pentru studiul
permeabilităţii hemato-oculare.
g. Puncţia diagnostică a CA: prelevarea din UA este indicată în:
- uveite exogene şi endogene
- Keratite profunde,
- glaucom secundar.
 Prelevarea din UA este CI în rubeoza iriană. Hemoragia la puncţia camerei
anterioare este patognomonică pentru sindromul Fuchs.
Se puncţionează CA (cu un ac de 30 G adaptat la o seringă) la 0,5 mm înapoia
limbului şi puţin sub meridianul orizontal (ora 8 la OD şi ora 4 la OS). Se extrag 0,1
- 0,2 ml.
Studiul biochimic aduce informaţii despre proteinele totale, gamaglobuline, fier.
Examenul citologic poate obiectiva prezenţa de limfocite, PMN, eozinofile.
Examenul microbiologic poate evidenţia: bacterii, fungi, virusuri, incluziuni
intracitoplasmatice sau intranucleare.
h. Ultrasonografia: in modul A sau B este eficienta in biometria oculara –
profunzimea CA fiind un parametru al ecometriei oculare.
i. Cuantificarea inflamaţiei prin “laser flare-cell meter”: examinarea are la baza
masurarea difracteii fotonilor (efectul Tyndall) emisi de un laser heliu-neon, la
traversarea CA. Se pot cuantifica c% de proteine si celule. Metoda e indicata in
inflamatiile consecutive chirurgiei cataractei sau procedeelor laser.

24. Examinarea reflexelor pupilare

Pupila normala e rotunda, centrata, reflexiva si cu d=2-4mm.
Mioza – d<2mm; midriaza – d > 4mm; anizocorie = inegalitate pupilara.
Reflexul fotomotor direct: P e solicitat sa priveasca la distanta, iar E ii acopera ulterior
ambii ochi (fara sa exercite presiune). Se asteapta cateva sec si se descopera unul dintre
ochi, apreciindu-se prezenta si promptituddinea miozei. Se repeta exameniarea si
pentru ochiul congener.
Reflexul fotomotor indirect = consensual: se determina prin acoperirea unuia dintre
ochi. Se asteapta cateva sec si se descopera brusc, urmarind-se aparitia miozei la celalat
ochi (cel care nu a fost acoperit). Examinarea se face pentru ambii ochi.
Reflexul de acomodatie = convergenta-mioza: P e rugat sa priveasca initial la distanta,
apoi brusc la un obiect situat la 10-15 cm in faza sa.
Proba colirelor: in prezenta unei anizocorii pentru identificarea pupilei patologice. In
caz de ANIZOCORIE se impun: identificarea pupilei patologice, stabilirea mecanismului
de perturbare a antagonismului simpato-parasimpatic (hipo/ hiperfunctie simp/
parasimp), stabilirea etiologiei.
Cocaina 4% - simpaticomimetic moderat, iar homatropina 1% - parasimpaticolitic (
ambele fac midriaza).
Proba Copez-Denis
1. explorarea pupilei mai mari: se utilizeaza un simpaticomimetic moderat (cocaina 4%)
care se instileaza de 3-4 ori, la un anumit interval dupa care se urmareaste raspunsul la
15 min. Poti exista urmatoarele raspunsuri pupilare:
 Pupila se dilata foarte putin = pupila normala (adaugarea unui excitant simpatic
moderat deplaseaza usor echilibrul spre midriaza).
 Pupila se dilata semnificativ = midriaza paralitica – este incriminata paralizia
muschiului sfincter pupilar (care in mod normal al trebui sa combata mecanismul si
sa nu permita o midriaza excesiva, dar este vorba de o hipoparasimpaticotomie)
 Pupila nu se dilata = midriaza spastica – este inscriminat un spasm maximal al
musciului dilatator pe care un simpaticomimetic nu il poate accentua (practic,
midriaza e deja la maxim).
2. explorarea pupilei mai mici: se utilizează cocaină 4% ca simpaticomimetic şi
homatropină 1% ca parasimpaticolitic. Exista urmatoarele raspunsuri pupilare:
 Pupila se dilata = pupila normala
 Pupila nu se dilata/ se dilata foarte putin = denota in mod sigur o mioza patologica.
De acest caz pot fi raspunzatoare: hiperfunctia parasimpatica (mioza spastica pe
care simpaticomimeticul nu o poate invinge) si hipofunctia simpatica (mioza
paralitica pe care simpaticomimetic nu o poate compensa).
Pentru dg dif intre cele 2 se instileaza un al doilea colir, homatropina 1%, moment in
care se pot intampla urmatoarele:
 Pupila se dilata mult = mioza spastica (parasimpaticoliticul a suprimat-o)
 Pupila se dilata foarte mult = mioza paralitica

25. Examinarea cristalinului

1. Inspectia la lumina zilei: pupila apare neagră datorită transparenţei cristalinului. În
cazul opacifierii cristalinului pupila apare albă = leukokorie. În subluxaţiile cristalinului
apare facoiridodonezisul (mişcări ale irisului şi cristalinului – ca gelatina).
2. Biomicroscopia: oferă posibilitatea urmăririi opacităţilor cristaliniene (tipul,
localizarea, mărimea), care apar albe-cenuşii pe fondul negru pupilar. În modificări de
poziţie – subluxaţii – se observă facoiridodonezis şi împărţirea pupilei într-o zonă cu
cristalin şi una fără cristalin, prin care uneori prolabează vitrosul în camera anterioară.
3. Oftalmoscopia: se efectuează (pentru oftalmoscopia directă) cu +10D, când pe fondul
roşu pupilar se vor evidenţia, sub forma unor pete negre, opacităţile cristaliniene. La
mişcarea globului ocular (sus-jos) opacităţile cristaliniene anterioare se vor mişca odată
cu acesta, iar posterioare în sens invers mişcării globului ocular.
4. Ecografia: poate localiza luxaţia cristalinului, în cazul opacifierii corneei sau existenţei
unui hemoftamus. Biometria oculară, realizabilă în modul A, calculează puterea
dioptrică a cristalinului artificial implantat, în cazul operaţiei pentru cataractă.
26. Examinarea corpului vitros
27. Examinarea irisului
28. Examinarea corpului ciliar
29. Examinarea coroidei
30. Examenul funcţional al retinei
31. Examenul obiectiv al retinei
32. Oftalmoscopia directă
33. Examenul funcţional al nervului optic
Consta in examinarea AV, CV si SC.
34. Examenul obiectiv al nervului optic
Electroretinograma
Potentialul evocat occipital
Examenul FO!
Angioflurografia
Oftalmodinamometria
Oftalmodinamografia
Examane radiologica wtc

35. Examinarea orbitei

Măsurarea gradului de protruzie a globului ocular se face cu exoftalmometrul
Hertel.
Examinarea unui ochi exoftalmic:
 Inspectie: caracterele exoftalmiei…
 Examinarea motilităţii oculare: releva limitarea mişcărilor oculare în
anumite direcţii.
 Examinările imagistice se impun pentru precizarea diagnosticului:
ecografie de orbită, radiografie,CT, RMN.

36. Metode de explorare a tensiunii intraoculare