Richard al III-lea:

Richard e agentul iadului,o fiinta infernala care a venit in lume pentru pedeapsa oamenilor si suferinta
lor.Culoarea pe al carui fundal evolueaza acest personaj e sangeriul,flacara pedepsei.

Monologul de deschidere al tragediei,prologul tinut de erou insusi,are o bravado baroca

neobisnuita.Prolog care este cel mai complet portret al eroului spus de el insusi.Din aceasta samanta a
monologului va creste logic si organic intreaga structura dramatica,determinate de necesitatiile
extinderii eroului pe scena lumii.Adica faptura aceasta avortata a naturii se suie de la inecput pe
piedestalul cel mai inalt,semn al rasturnarii lucrurilor in lume si marturiseste ca va stapani scena si
lumea cat va trai.Monologul incepe cu o vorbire din care nu lipseste maretia fiindca,asa cum obisnuieste
Shakespeare,comparatiile si metaforele personajului tradeaza structura launtrica a acestuia.Eroul
foloseste metafore nobile,ale anotimpurilor,soarelui,norilor,oceanului,apoi imagini eroice si gratioase de
viata razboinica si galanta care contrasteaza violent cu strambul lui trup la care latra cainii,descries
imediat dupa aceea cu o insistent si cu o luciditate rara.Richard care-si urmareste sadic diformitatea
umbrei(de aceea probabil indepartase orice oglinda din preajma sa) in scopul de a-si spori veninul
resentimentului,intreprinde dupa portretul sau fizic o autocaracterizare morala
surprinzatoare,exprimandu-si intentia de a fi ticalos si sugerand caile alese.Mai intai asteapta moartea
fratiilor sai.Pe Clarance care pare sa fie nobil, bun si inzestrat cu darul vorbirii,pe care il va ucide cu
maini marcenare,il considera “Limpede.,bun”.Pe Edward , regale mai slab, supus sotiei si rudelor ei, il
vede ca pe un desfranat, asa cum va lasa sa se inteleaga mai tarziu cand ii va defaima amintirea. Si
moartea sotiei lui, mai tarziu, produsa tot din cause necunoscute, credem ca i se datoreaza. De altfek
aceasta sotie, Lady Anne, e un nefericit instrument al ambitiei cuceritoare a lui Richard, pe care-l
detesta, dar caruia i se supune intr-o scena formidabila,cu care numai geniul shakespearian se putea
masura.Richard se poarta altfel cu fiecare personaj , aduland, flatand, ucigand, amenintand sau pur si
simplu injurand , daca interlocutorul este neinteresant. De aceea in scena cu regina si fratii ei el e vulgar,
obraznic, insultator, iar pe de alta parte se arata ipocrit, dar tot in ras, in joaca, vorbeste de inima lui
“dulce, milostiva” sau despre faptul ca el e prea “copilaros-lunatec” pentru lumea aceasta.

Mergand pe directia diagonalei create de simetriile baroce , ajungem la monologul din actul al V-lea,
care completeaza si reproduce, insa in alte imprejurari, pe cel din actul I. Acum eroul se afla in cel mai
jos moment al vietii sale , inpreajma hotaratoarei batalii, dupa grozava noapte cand dublurile au venit
sa-l blesteme, asa cum s-au dus s ail binecuvanteze pe Richmond. Trezindu-se din cosmar, ingrozit,
vorbeste pentru intaia oara plin de spaime si slabiciuni, macinat de presimtiri. Pentru intaia oara
Richard invoca numel Domnului. Privirea pe care o arunca inauntrul sau e fara mila, si parca, in ciuda
presimtirilor sinister, e nuantata de o usoara ironie. El insusi se dippretuieste si se condamna pentru
ticalosia sa, dedublandu-se ca un erou modern. Intrebarile lui infrigurate , anxioase, reflectiile de mai
tarziu, ca acelea despre soare care nu vrea sa apara si despre roua, sunt incarcate de expresie si nu
lipsite de oarecare poezie.

Dezmeticit insa, vorbeste in oratia catre armata din nou ca un scelerat, ca un dispretuitor de oamnei si
Dumnezeu. In lupta care urmeaza si in care ramane singur, eteribil. Ultimele lui replici, memorabile,
sunt croite pe adevaratele lui masuri. “Eu, sluga, mi-am pus viata in joc pe-un zar / Si-atarn de un noroc
de zar si moarte” este semn al eroismului care se ascunde in aceasta ticaloasa faptura nelipsita de
maretie. Iar faimoasa “Un cal! Un cal! Regatu-mi dau pe-un cal!” nu e un semn al deznadejdii, ci o
incheiere fireasca a socotelii cu lumea pe care acest monstru erou a pus atat de putin prêt. Richard a
dorit maririle limii, desi stia ce putin valoreaza, si nu s-a spaimantat de pierderea lor. El sta parca prin
acestea deasupra regnului uman si dedesuptul lui, depasind fiara prin lipsa afectivitatii, cum singur
spune , si omul, prin inteligenta uriasa dar rea.

Richard e o individualitate cu o forta nebanuita a vointei si a faptei,dar calauzit de o intoarsa intelegere

a sensurilor vietii si a lumii.