Împărăţia pisicilor

A fost o dată demult o împărăţie a pisicilor într-un loc neştiut de nici

un om. Era o împărăţie imensă cu pomi înalţi, tunele şi fel şi fel de
ascunzişuri, castele impunătoare, regi, prinţi şi prinţese.
Probabil că deja v-a umflat râsul şi nu puteţi să vă închipuiţi un motan cu
coroană de rege. Ei bine regele acestei împărăţii era motanul birmanez
Kraus şi avea o mantie lungă din piele de şoricel, ba chiar şi o coroană din
oase de peşte.

Regele Kraus domnea peste regatul pisicilor de zeci de ani şi locuia

într-un container mare pe cea mai frumoasă alee din toată împărăţia. Era
căsătorit cu regina birmaneză Miţa şi avea nouă copii: Zuzu, Pufi, Moxi,
Poşetuţă, Figaro, Jinxy, Saşa, Cuchi şi Soso.

Kraus a domnit în pace, fără războaie cu Regatul Şoarecilor sau cu

Împărăţia Dulăilor şi era foarte mulţumit de toţi supuşii săi. Singura lui
problemă era că obosise destul de rău. Un motan în vârstă ca dumnealui are
nevoie de multe ore de somn şi relaxare. Nu mai era de mult un pisoi în
toată puterea. De aceea plănuia cu regina Miţa o ieşire la pensie glorioasă.
Îşi doreau să se mute într-un loc mai călduros, cu mâncare mai bună şi cât
mai multe perne pufoase. Nu puteau să plece însă fără să lase un succesor
la tronul împărăţiei pisicilor.
Aveau de unde alege. Din cei nouă pisoi, patru erau băieţi. Regulile în
împărăţia pisicilor erau însă clare: nimeni nu putea fi rege fără să fie
căsătorit.
Regele Kraus a comandat organizarea unui bal nemaipomenit pe Aleea
Tomberoanelor şi a invitat cele mai frumoase pisici de măritat de prin zonă.
Figaro era singurul motănel cu gânduri de însurătoare. Fraţii lui încă se
mai jucau cu ghemotoace de lână şi nici nu se gândeau să preia conducerea
împărăţiei.
Aşadar pisoiul cel mai mare a îmbrăcat mantia tatălui său şi s-a prezentat la
bal cu coada tremurând. Pe aleea Tomberoanelor muzica şi voia bună l-au
întâmpinat. Pisici care mai de care mai blănoase şi cu boturile mai turtite îl
salutau emoţionate. Nici una dintre pisicile acestea persane, considerate de
viţă nobilă şi deosebit de frumoase, nu-l atrăgeau.
Spre disperarea regelui Kraus şi a reginei Miţa, Figaro s-a aşezat în
spatele unui tomberon, a desfăcut cu ghearele o cutie de sardine şi s-a pus
pe mâncat. Degeaba părinţii îl implorau să invite şi el o pisică la dans, să se
gândească la bătrâneţea lor şi să se însoare o dată. Lui Figaro nu-i plăcea
nici o pisică.
Când toată împărăţia se pregătea să plece de la bal pentru că se
transformase într-un dezastru, Figaro a simţit că visează. Pe capacul
tomberonului în spatele căruia se aşezase el, a sărit o pisică portocalie de
toată frumuseţea. Avea blana potrivit de lungă, ochii mari şi verzi, vârfurile
lăbuţelor parcă înmuiate în lapte, coada lungă şi subţire cum numai
prinţesele o au.
A fost dragoste la prima vedere. Figaro a invitat-o la dans şi pe tot
parcursul melodiei a simţi că pluteşte cu pisica portocalie în braţe. Nu a mai
stat pe gânduri şi a cerut-o în căsătorie.
Pisica era bulversată. Ea nici măcar nu ştia că există o împărăţie a pisicilor,
un rege, sau o regină. Ajunsese la acest bal întâmplător, fugărind un şoricel.
Era o pisică ţinută în casă, răsfăţată, pieptănată şi îmbuibată cu
mâncare. Nu mai văzuse niciodată până atunci aleea Tomberoanelor. Pentru
că era o mâţă aventurieră, i s-a părut minunat să devină regină şi să
trăiască în Împărăţia Pisicilor. Avea de trecut un singur obstacol: stăpânii.
Nu putea să plece pur şi simplu de acasă. Ei avuseseră grijă de ea şi
o iubeau mult. Cum ar fi putut să-i părăsească?!
Pisica portocalie i-a spus lui Figaro că-i acceptă cererea în căsătorie,
numai dacă o ajută să găsească o modalitate prin care să plece de acasă
fără să-i supere pe oamenii care au avut grijă de ea.
Disperat Figaro s-a dus direct la regele Kraus să-l anunţe că şi-a găsit
mireasa şi că are nevoie de un sfat.
Auzind bătrânul Kraus povestea pisicii portocalii, a început să râdă pe
sub mustăţi.
– Miţa vino repede că am găsit unde să ieşim la pensie!
– Vin acum, dragă Kraus!
– Dar tată, cum rămâne cu problema viitoarei mele soţii?! A scâncit Figaro
îngrijorat.
– Noi suntem soluţia la problemele voastre fiule! Portocalia vine să locuiască
la castel cu mătăluţă iar eu şi maică-ta ne mutăm în vila soţioarei tale ca să
le alinăm suferinţa stăpânilor.
– Şi o să meargă, tată?
– Crede-mă că oamenilor o să le pară rău după portocalie, dar când eu şi
Miţa o să apărem în peisaj, drăgălaşi şi înfometaţi, o să fie atât de ocupaţi să
aibă grijă de noi încât o să uite cât ai clipi de suferinţă.
Zis şi făcut! Kraus şi Miţa au ieşit la pensie şi acum sunt cele mai
răsfăţate pisici. Dorm în vârful patului, pe perne pufoase, mânâncă cele mai
alese mâncăruri şi sunt mângâiaţi toată ziua bună ziua. Stăpânii pisicii
portocalii s-au ataşat de fostul rege şi fosta regină şi sunt fericiţi cu noile lor
animale de companie.
Regele Figaro şi pisica devenită „Regina portocalie” au făcut o nuntă
fastuoasă şi apoi au plecat în luna de miere la vânătoare de şoricei. Iar de
când s-au întors domnesc în pace şi cu multă iubire.

Şi-am încălecat pe-o pisică

Şi nu v-am spus o minciunică