Sunteți pe pagina 1din 1

Pristanda, polițistul orașului, stă de vorbă cu prefectul județului montan, Tipătescu, și

îi spune că, într-o seară, s-a furișat la casa domnului Cațavencu, adversarul 3ce scrisoare
era vorba. Așadar, Tipătescu îl trimite pe funcționar să afle mai multe informații despre
document.

Între timp, vine domnul Zaharia Trahanache, prietenul prefectului. Acesta îi


povestește amicului său că a fost chemat la Nae Cațavencu, unde i s-a arătat o scrisoare
de dragoste către Zoe, soția lui Trahanache, de la prefect. De asemenea, Zaharia a spus
că, Nae Cațavencu l-a amenințat că o va publica într-o gazetă dacă nu i se va asigura
postul de prefect la alegerile următoare. Vrând să fie în continuare prefect, iar
documentul nefiind adevărat, Tipătescu luptă pentru a i se face dreptate.

După ce a plecat Zaharia, vine Zoe, care îi spune lui Tipătescu că i s-a dat scrisoarea,
însă a pierdut-o. Cei doi află mai târziu, că un cetățean turmentat a găsit scrisoarea
după ce femeia a pierdut-o, dar Cațavencu i-a luat-o.

Se apropie alegerile, dar Farfuridi și Brânzovenescu, aliați ai partidului lui Tipătescu,


se tem de faptul că Tipătescu și-ar fi trădat partidul, după ce a văzut mai mulți oameni
de-ai prefectului acasă la Cațavencu.

Pristanda a ținut cont de ordinul lui Tipătescu de a-l împiedica pe Cațavencu să


participe la alegeri și de a pune mâna pe scrisoare, așa că vine și îi spune doamnei
Trahanache că l-a arestat pe dușmanul lui Tipătescu și a căutat scrisoarea, însă nu a
găsit nimic. Zoe i-a dat ordin să-l aducă pe Nae Cațavencu la prefectură.

Polițistul l-a eliberat și l-a adus pe Cațavencu acasă la prefect, pentru a vorbi cu Zoe.
După multe discuții, Zoe, Zaharia și Tipătescu cade de comun acord, urmând să voteze
cu Cațavencu, pentru a beneficia de scrisoarea pierdută și pentru a nu mai fi publicată în
revistă.

Toți membrii celor două partide, alături de cetățeanul turmentat se află în casa
prefectului, când primesc o înștiințare de la guvern prin care li se zice că trebuie să-l
aleagă pe domnul Agamemnon Dandanache. Cei prezenți, însă, sunt dispuși să lupte
împotriva cuvântului guvernului.

S-ar putea să vă placă și