Simbolismul este un curent literar apărut ca reacție la adresa romantismului și a parnasianismului,

primului reproșându-i-se teatralitatea, iar celui de-al doilea impersonalitatea. Originar din Franța,
simbolismul este pus în lumină în operele unor autori care au contribuit și la definirea sa
conceptuală, printre care se numără Charles Baudelaire și Stephane Mallarmé. Pe lângă cei doi,
poeții simboliști l-au avut drept model și pe scriitorul american Edgar Allan Poe, autorul celebrului
poem „Corbul”.  Răspândit în spațiul european, simbolismul își face simțită prezența în scrierile
românești prin activitatea literară a lui Alexandru Macedonski, atingând apogeul în primele decenii
ale secolului al XX-lea, prin poeziile lui George Bacovia.
Numele curentului literar a fost împrumutat dintr-un celebru articol-manifest, intitulat „Le
symbolisme”, apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, al cărui autor este Jean Moréas, inițiatorul
acestei mișcări literare. În acel articol se vorbea despre o poezie care să sugereze, nu un care să
descrie și despre un tip de artă care va fi inamicul exagerărilor și falsei sensibilități. Totodată, se
dorea folosirea cuvintelor rare, a metaforelor prețioase și a versurilor impare, lucru care permite
reinventarea limbajului poetic.
Cu toate că perioada simbolismului francez a fost una scurtă, mișcarea a deschis calea către poezia
modernă. Astfel, manifestul simbolist a fost pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Les
Voyelles („Vocalele”), un exemplu perfect de sinestezie literară, dar și de Charles Baudelaire, în
poemul Correspondances („Corespondențe”), în care natura este definită drept un „templu de
simboluri”.
2. Simbolismul românesc

În literatura română, mișcarea simbolistă se cristalizează în jurul revistei „Literatorul”, Alexandru

Macedonski teoretizând curentul literar pe care îl apropie de muzică: „Poezia viitorului nu va fi
decât muzică și imagină…”. Muzicalitatea se îmbină cu sensibilitatea, cu stările sufletești profunde
transmise de către eul liric prin imaginile poetice creionate, prin simboluri, prin referințele
cromatice. Așa cum se poate observa chiar din etimologia termenului, simbolismul are la bază
simbolul, trăirile confuze fiind exprimate cu ajutorul sugestiei.
Deși Macedonski poate fi considerat principalul susținător și teoretician al simbolismului în
literatura română, el rămâne, în esență, un poet romantic. De fapt, simbolismul împrumută o serie
de trăsături romantice – cu toate că se distanțează de retorismul romanticilor – printre care se
numără dorința de evadare din cotidian și apetența pentru muzicalitate. Oricum, principiile
simboliste trasate de Macedonski, dar și poeziile care poartă amprenta simbolismului reprezintă
preambulul unor opere ulterioare semnate de Ion Minulescu sau George Bacovia.
Universul poetic bacovian este unul extrem de complex, acesta oglindind aspectele esențiale ale
lirici simboliste universale, Bacovia îmbrățișând crezul poetic al unor autori precum Mallarmé.
Totuși, deși modul de exprimare a trăirilor intime este același – prin apelul la simbol, sugestie,
metaforă – Bacovia este un poet original, care conturează o lume macabră, o atmosferă dezolantă, o
realitate decadentă, stilul său fiind inconfundabil.
3. Trăsături ale simbolismului

A) Sugestia

trăirile eului liric nu sunt conturate clar, ci sunt sugerate;

poetul francez Mallarmé evidențiază importanța sugestiei, ideea sa devenind principiu al
liricii simboliste: „a numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea pe care ți-o
dă un poem, plăcere care constă în bucuria de a ghici încetul cu încetul; să sugerezi, iată
visul nostru.”;
toate elementele care compun un poem simbolist (motive, versificație, sentimente) au
putere de sugestie.
B) Simbolul

reprezintă una dintre modalitățile prin care se transmit trăiri sufletești sau se sugerează
diverse stări poetice, alături de metaforă sau alegorie;
constă în utilizarea numelui unui obiect concret pentru a ascunde o idee abstractă (de
exemplu, în poezia simbolistă bacoviană, plumbul este un simbol al greutății existențiale,
sufocante pentru eul liric);
este utilizat cu precădere în lirica romantică, fiind preluat de simboliști deoarece satisface
dorința acestora de a sugera o idee, o stare, un sentiment, și nu de a-l reda explicit.
C) Sinesteziile

reprezintă niște asocieri realizate pe baza culorilor, a sunetelor, a mirosurilor, sugerându-se

anumite trăiri;
Charles Baudelaire a subliniat capacitatea de sugestie a corespondențelor, versul „Parfum,
culoare, sunet se-ngână și-și răspund” („Corespunderi”) fiind relevant în acest sens;
sinesteziile apelează la simțurile cititorului;
Bacovia a afirmat faptul că „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare”, cromatica având
un rol important în sugerarea sentimentelor; de exemplu, plumbul este asociat cu galbenul,
aceasta fiind „culoarea deznădejdei”;
simțurile sunt trezite nu doar de culoare, ci și de sunet: scârțâitul coroanelor de plumb
(„Plumb”) din poezia bacoviană poate fi asociat cu galbenul apăsător, toate aceste senzații
sugerând starea angoasantă a eului liric;
muzicalitatea este o coordonată esențială a simbolismului – „Muzică înainte de toate” (Paul
Verlaine) –, utilizându-se adesea refrenul sau repetându-se constant anumite cuvinte cu
scopul accentuării unui sentiment, cel mai adesea, disperarea;
sunt prezente instrumente muzicale precum flautul sau clavirul, primul sugerând nevroza
eului liric, iar cel de-al doilea starea depresivă.
D) Teme și motive specifice

Tema societății degradate a târgului provincial asociată unor motive precum abatorul,
plictisul, pustiul;
Tema morții, a nimicului existențial, însoțite de motive cum ar fi suferința, sărăcia, boala.
 Tema naturii supusă degradării, susținută de motive ca ploaia necontenită, izolarea
(corespondența dintre plânsul lăuntric și descompunerea materiei);
Tema iubirii, sentiment care constituie un refugiu pentru eul disperat;
Tema stărilor angoasante, confuze (spleenul), melancolice, susținută de motivul
singurătății, al înstrăinării etc.

POEZIA SIMBOLISTĂ

PLUMB
de George Bacovia
Poezia Plumb a apărut în fruntea volumului de debut cu acelaşi nume, din 1916, care a trecut
aproape neobservat în epocă, mai ales pentru că România se pregătea să intre în primul război
mondial.  Este considerata o capodopera a creaţiei bacoviene şi o culme a simbolismului românesc.
Titlul :  plumbul este un metal ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti :
-         greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească ;
-         cenuşiul sugerează monotonia ;
-         maleabilitatea metalului sugerează dezorientarea, labilitatea psihică ;
-         sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singură vocală)  simbolizează
închiderea definitivă în spaţiul existenţial, fără nicio soluţie de ieşire.
Tema literară ilustrează condiţia poetului într-o societate superficială, care nu îi înţelege aspiraţiile.
În poezie exista un motiv esenţial: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, dormeau adânc, cavou,
coroane, era frig, era vânt. Celelalte motive - amorul, tristeţea, singurătatea, nevroza, plumbul -
sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esenţiale de alunecare inevitabilă spre moarte, spre 
neant.
Lirismuleste subiectiv prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (pers. I a vb stam,
am început, pers I a adj pos. amorul meu.
Discursul poeticeste conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprima o stare
sufleteasca disperata, lipsitade orice speranta.
Structura : poezia este alcatuită din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realităţii: unul
exterior, alcatuit din cimitir, cavou, simboluri ale unei univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la
izolare şi disperare şi unul interior, sufletesc, sugerat de sentimentul de iubire care îi provoacă
poetului disperare, nevroză, deprimare, dezolare.
                        Cuvântul-cheie al poeziei este plumb, care se repetă de şase ori (folosit obsesiv, 
apare de trei ori, în fiecare strofă în rima versurilor 1 i 4 la cezura versului 2)
 şi are valoare de simbol,. În exprimarea sicriele de plumb sugerează nemiscare,
încremenire; amorul de plumb sugerează o senzaţie de rece, de insensibil; si-i atârnau aripele de
plumb sugerează căderea, imposibilitatea zborului şi a salvării.
Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează descompunerea materiei - element definitoriu pentru
poezia bacoviană - ci împietrirea; presiunea fiind prea mare, poetul se pietrifică necondiţionat.
            Prima strofă defineste un univers rece, străin, în care poetul trăieste sentimentul singurătătii
tragice. Acest spaţiu închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul poate ilustra societatea, ca
univers limitat, dar şi pustiul sufletesc.
Dormeau adânc sicriile de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmânt -
Stam singur în cavou… si era vânt…
Si scârtâiau coroanele de plumb.
            Spaima existenţială este amplificată de frecvenţa termenilor din câmpul semantic al morţii,
precum şi de stridenţa vb scârţâiau.
           
Strofa a douadefineste realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors cu faţa
spre apus, adică spre moarte. Aripile de plumb sugerează zborul în jos, căderea surdă şi grea, din
care poetul nu se mai poate înalţa; căderea în moarte este inevitabilă, şi nici măcar iubirea invocată
cu disperare nu reprezintă o şansa de salvare:
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am început sa-l strig -
Stam singur lânga mort… si era frig…
Si-i atârnau aripile de plumb.
            Limbajul artistic
La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizează ideea de alunecare spre
neant.
La nivel fonetic -  Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a triftongului eau sugereaza
foarte bine plânsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile.
La niv. morfologic - Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) desemnează trecutul
nedeterminat, o acţiune trecută dar neterminată, în continuă desfăurare încă, aşadar permanenţa
stării de angoasă.
-Repetitia conjunctiei si amplifică atmosfera macabră: Si flori de plumb si funerar vestmânt - / …si
era vânt… / Si scârtâiau coroanele… si-am început sa-l strig… si era frig… si-i atârnau aripile de
plumb….
La niv. lexical – prezenţa cuvintelor din câmpul lexical al morţii.
La niv stilistic - Epitetele adânc, întors, funerar, singur contribuie la realizarea unei nelinisti
metafizice.
Mijloacele artistice de realizare cuprind, pe lângă simbol, metafore (fl de pl, aripi de pl) şi
personificări “Dormeau adânc sicriile de plumb”.
Elemente de versificaţie : cele două catrene au versuri de câte zece silabe, ritmul este iambic, iar
rima îmbrăţişată.
                        Poezia Plumb este o poezie simbolistă prin :
            - atmosfera deprimantă ;
- corespondenţa dintre cuvinte şi elemente din lumea minerală ;
 -         prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei, prin rima cu sonoritate
surdă, verbe la imperfect, verbe cu sonoritate stridentă : scârţâiau, strig ;
            - prin repetiţia obsedantă a cuvântului cheie ;
            - cromatica sugerată prin flori, coroane, plumb ;          
            - structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă în afară de versul al doilea, astfel
încât versul 1 este în relaţie cu versul 5, 3 cu 7, i 4 cu 8.
            - folosirea simbolului şi a sugestiei.        

PREZINTĂ/ EXPUNE/ ILUSTREAZĂ/ NUMEŞTE

Presupune un răspuns concentrat pe un subiect bine individualizat; informaţiile despre
răspuns se găsesc în textul suport/ pornind de la definirea conceptului operaţional numit de
cerinţă.
Exemplu
În decursul acestei săptămâni, jumătatea vestică a Europei va fi dominată de un vast câmp
anticiclonic, pe cănd în cea de răsărit va domina activitatea depresionară. Această structură a
câmpului baric atât la nivelul solului, cât şi în altitudine va genera la nivelul ţării noastre atât o
componentă nordică de circulaţie a aerului, care va determina o răcire accentuată în toate zonele
ţării, dar şi pasaje centrale succesive, de la nord la sud, ce vor aduce ninsori, slabe cantitativ, dar
pe arii extinse. Intensificările de vânt ce se vor resimţi în zonele estice şi sud-estice ale României
îndeosebi la mijlocul săptămânii, corelate cu ninsoare, vor caracteriza fenomenul de viscol pentru
Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, în timp ce în restul ţării valorile termice vor fi deosebit de
coborâte, caracterizând o vreme geroasă.
(prognoză meteorologică în Jurnalul naţional)
Cerinţă: Prezintă elementele situaţiei de comunicare din textul de mai sus (emiţător, receptor,
mesaj, cod, canal).
Indicaţii: Răspunsul corect presupune cunoaşterea sensului termenilor care se cer ilustraţi şi
identificarea lor pe textul suport
(emiţător - autorul textului/ ziarul,
receptor - oricine citeşte textul,
mesaj - ceea ce se spune, respectiv, informaţiile meteo,
cod - verbal,
canal - indirect, mediat, ziarul ca produs finit.)
Exemplul 2 Cerinţă:Prezintă relaţia dintre instanţele comunicării narative (autor, narator, perso-
naje, cititor)  într-un roman modern studiat.
Exemplul 3 Cerinţă: Prezintă tipurile de personaje dintr-o operă literară studiată, aparţinând
prozei realiste.

cerinta: Scrie un eseu în care sa prezinţi trăsăturile simboliste ale unei poezii de George Bacovia.
IPOTEZA
Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1916, definindu-1 în totalitate.
FORMULAREA ARGUMENTELOR
Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor, tehnica repetiţiilor,
cromatica şi dramatismul trăirii eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenţa ce se
stabileşte între materie şi spirit. Textul nu cuprinde nici un termen explicit al angoasei, totul putând
fi dedus din descrierea cadrului.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenuşiul
existenţial, universul monoton, închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire.
Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şi artificială. Lumea
ostilă şi stranie, conturată de câteva pete de culoare este proiecţia universului interior, de un tragism
asumat cu luciditate.
Textul este structurat în doua catrene construite pe baza lexemului plumb, care este reluat în şase
din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe/ secvenţe poetice corespund celor două planuri ale
realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir şi de cavou şi realitatea interioară,
subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind şi el
condiţionat de natura mediului. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile
subiectivităţii: persoana întâi a verbelor-„stăm", „am început, persoana I a adjectivului
posesiv „(amorul) meu".
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul poetic se
simte claustrat: un cavou, simbolizând universul interior, şi în care mediul înconjurător a căpătat
greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb",
„vestmântul funerar", „flori de plumb", „coroanele de plumb", artificii funerare de duzină, tipice
pentru mica burghezie de provincie, Repetarea epitetului „de plumb" are multiple sugestii
(cromatică, fizică - de apăsare), insistând asupra existenţei .mohorâte, anoste, lipsită de
transcendenţă sau de posibilitatea înălţării. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingăşie şi
frumuseţe - florile, este marcată de împietrire. Vântul este singurul element care sugerează
mişcarea, însă produce efecte reci, ale | morţii: „Şi scărţâiau coroanele de plumb".
Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
Stofa a Ii-a debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de
dispariţia/ moartea afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de
plumb". Cuvântul „întors" constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de
întoarcerea mortului cu faţa spre apus. Eul liric îşi priveşte sentimentul ca un spectator, „Aripile de
plumb" presupun un zbor în jos, căderea surdă şi grea, moartea. încercarea de salvare este
iluzorie: „Şi-am început să-l strig."
Elementele naturii primordiale sunt, în poezie, frigul şi vântul, care produc disoluţia materiei.
Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stăm singur", care alături de
celelalte simboluri accentuează senzaţia de pustietate sufletească.
Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se circumscriu es-
teticii simboliste.
Nivelul fonetic, elemente de prozodie
La nivel fonetic, cuvântul plumb  cuprinde o
vocală închisă de câte două consoane „grele", ceea ce sugerează o închidere a spaţiului. în restul
poeziei predomină vocalele o, i, u,  dând sentimentul golului existenţial, al absenţei, al vidului
lăuntric. Sonorităţile lugubre sunt obţinute prin aglomerarea consoanelor dure: b, p, m, n, s, ş, t, ţ.
în ceea ce priveşte prozodia, Plumb are o construcţie riguroasă, care sugerează prezenţa morţii, prin
închiderea versurilor cu rimă îmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul.
La nivel morfologic, se remarcă prezenţa verbelor, în marea lor majoritate statice. Timpul
imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanenţa unei stări de angoasă: dormeau, stăm, era,
scârţâiau, dormea, atârnau. Verbele statice la imperfect sunt aşezate cu precădere la început de
vers, iar acelor verbe cărora nu le este atestată staticitatea în dicţionar, li se reduce intensitatea
mişcării. Cele două verbe, la perfect compus - am început şi, respectiv, la conjunctiv - să
strig,  sugerează disperarea poetului atunci când conştientizează ca universul înconjurător este
cuprins de atmosfera sumbră a morţii.
Verbul a fi, impersonal, apare în două versuri simetrice sintactic.
Versul al treilea din prima strofă se remarcă prin elipsa verbului aficu sens existenţial: „Şi flori de
plumb şi funerar vestmânt, conturând imaginea statică şi sugerând o imagine impresionistă.
Adverbul „adânc" aşezat lângă verbul „dormeau" sugerează somnul veşnic, moartea. Apropierea
dintre somn şi moarte este clasică, atât datorită nemişcării pe care ambele stări o presupun, cât şi
faptului că ambele constituie o rupere de lumea reală.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propoziţii principale, independente, coordo-
nate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarcă topica inversă, cu subiectul
postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb"; „Dormea întors amorul.
Repetarea conjucţiei copulative „şf realizează suprapunerea de imagini pentru a reda aceeaşi stare.
La nivel lexical, se remarcă prezenţa cuvintelor din câmpul semantic al morţii: sicriu, cavou,
funerar, coroană, mort.  Repetarea aceloraşi cuvinte are ca efect monotonia.
La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central plumb, asociat metaforelor: „flori de
plumb", „coroanele de plumb", „aripile de plumb" şi expresivitatea epitetului din versul: „Dormea
întors amorul meu de plumb"
CONCLUZIA
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor, zugrăvirea
stărilor sufleteşti de angoasă, de spleen, poezia Plumb se încadrează în estetica simbolistă.

Apartenența la simbolism
Acesta este un material care te va ajuta să demonstrezi că textul scris de George Bacovia
îndeplinește o serie de caracteristici specifice operelor simboliste. Predominanța obsesivă a unei
singure culori sau existența unui laitmotiv sunt doar două dintre trăsăturile care fac posibilă
încadrarea poeziei în acest curent literar. Pe lângă aceste informații, odată ce vei citi materialul care
dovedește apartenența la simbolism a poeziei Amurg violet, vei afla și detalii legate de tema poeziei,
dar vei înțelege și motivul pentru care Bacovia și-a intitulat astfel poemul.
George Bacovia este nu doar unul dintre poeții simboliști ai literaturii române, ci este poetul
simbolist al țării noastre. Influența școlii simboliste franceze se reflectă în versurile poeziilor sale,
a căror importanță în consolidarea acestui curent literar în România este majoră. Poezia „Amurg
violet” a fost publicată în anul 1904, în revista „Arta”, fiind ulterior inclusă în volumul „Plumb” din
anul 1916, volum ce îl va consacra pe Bacovia ca mare poet al literaturii autohtone. Poezia este
compusă din trei catrene și abordează tema tristeții profunde, a singurătății specifice unui personaj
citadin. Culoarea ce predomină în poezie, violetul, simbolizează decadența, tristețea, o stare marcată
de halucinații și detașare. 
Apartenența poeziei la curentul literar simbolist poate fi demonstrată prin ilustrarea în corpul
poeziei a trăsăturilor definitorii ale simbolismului: obsesia culorilor ce exprimă anumite stări
sufletești, muzicalitatea versurilor dată de prezența refrenului, o înclinație spre mediul citadin și
spre anumite teme și motive, și nu în ultimul rând, utilizarea sugestiei pentru a exprima gândurile,
ideile și sentimentele eului liric prin crearea de senzații vizuale, olfactive și auditive. De asemenea,
stările sufletești descrise în versuri sunt vag definite și se înscriu în gama specifică simbolismului.
Astfel, eul liric își transmite tristețea, dezgustul, solitudinea, nevroza, frica, disperarea, delirul,
ș.a.m.d.
Un prim indiciu al apartenenței acestei poezii la curentul literar simbolist este predominanța
obsesivă a unei culori, și anume, violetul. Încă din titlu, autorul stabilește clar care va fi starea
predominantă în poezie, prin descrierea amurgului din perspectiva culorii sale: violetul. Toate
imaginile ce urmează a fi prezentate de către eul liric sunt cufundate în această culoare cu dublă
semnificație: pe de o parte este într-adevăr una din culorile apusului de soare, însă pe de alta, pentru
Bacovia culorile primesc semnificații clare, iar violetul reprezintă decadența omenirii, tristețea
sfâșietoare și stările halucinante. Imaginea din prima strofă, a plopilor ca doi „apostoli în odăjdii
violete” sugerează apropierea unei apocalipse profețite de natura din jurul eului liric. A doua strofă
descrie un peisaj urban, mulțimea „leneșă, cochetă” ce pare la rândul ei, violetă, e tot o imagine a
decadenței, imagine de care, însă, eul liric se simte rupt, detașat. Ultima strofă descrie o imagine
suprarealistă, a unei perindări „în pâlcuri violete” a strămoșilor eului liric, sub ochii acestuia, el
fiind la înălțime într-un turn. Cufundarea trecutului în această culoare, prezența fantomelor descriu
starea halucinantă, de visare a eului liric.
O altă marcă a poeziei, ce demonstrează apartenența sa la curentul simbolist, este prezența unui
refren, a unui laitmotiv ce dă muzicalitate versurilor și ilustrează chiar și mai accentuat obsesia
pentru o anumită culoare. Fiecare dintre cele trei strofe începe și se termină cu aceleași versuri:
„Amurg de toamnă violet…” și „Orașul tot e violet”. În simbolismul bacovian, nu doar culorile
sunt cele ce sunt încadrate într-un sistem de semnificație propriu, ci și anotimpurile. Așadar,
deschiderea fiecărei strofe cu plasarea eului liric în timpul toamnei, sugerează la rândul său o stare
de finalitate, de sfârșit. Sentimentele eului liric nu sunt transmise în mod direct, ci sunt sugerate prin
toate aceste simboluri și imagini colorate în violet. 
Preferința pentru peisajele urbane este din nou un element specific poeziilor simboliste, iar
toate cele trei strofe se încheie cu o descriere a mediului citadin prin laitmotivul „Orașul tot e
violet”. Imaginea mulțimilor de pe străzile orașului, conturarea neclară a acesteia ca o masă de
oameni amorfă, cufundată ca toate celelalte elemente ale urbei, în culoarea violet, este tipică unei
opere simboliste. Continuând ideea despre reprezentarea personajelor din versurile bacoviene,
grupul fantomelor strămoșești este de asemenea vag prezentat, iar colorarea acestora în violet face
prezența lor de-a dreptul halucinantă. 
În cele din urmă, stările eului liric din această poezie se încadrează în arealul stărilor
reprezentate în lirica simbolistă. Aceste stări nu sunt exprimate în mod direct, ele sunt sugerate
prin imaginile vizuale și cromatica poeziei. Astfel, detașarea plină de tristețe, singurătatea eului
liric reies din creionarea prin cuvinte a peisajului dezolant al plopilor, și a modului detașat în care
vede oamenii din jurul său. O oarecare nostalgie se resimte în fața câmpului pe care trec fantomele
trecutului, cu atât mai mult cu cât viitorul este unul incert, toamna fiind un anotimp al sfârșitului.
Tonul poeziei nu este macabru, precum în alte opere bacoviene, ci este melancolic, pesimist și pasiv.
Trăirile eului liric sunt descrise vag, imprecis, și chiar în ultima strofă, în care narațiunea se mută la
persoana I și discursul eului liric devine mai personal, acesta pare a-și fi pierdut luciditatea, sau a se
fi pierdut într-o introspecție nostalgică mult prea profundă. 
În concluzie, putem afirma cu certitudine că poezia „Amurg violet” aparține curentului literar
simbolist. Această poezie este un exemplu remarcabil de poezie bacoviană prin temele abordate și
stilul inconfundabil al autorului. Deși la începutul carierei sale, Bacovia a fost considerat mai
degrabă un poet minor, timpul a dovedit că aportul pe care l-a adus literaturii române prin poeziile
sale simboliste este unul major, acesta devenind unul dintre autorii autohtoni canonici.
Lumea fricii și a singurătății.
Trup contorsionat, gestul mâinilor care cuprind capul denotă spaimă nemăsurată,
Chip gălbui, craniu cadveric,
Culorile simbolizează starea psihică a personajului,
Albastrul întunecat reține glasul sfâșietor și-l reflectă cu ecou într-un golf larg până sub cerul
strălucitor de un roșu sângeriu