Sunteți pe pagina 1din 2

DI -penală

            (1) Legislaţia privind executarea hotărîrilor cu caracter penal (legislaţia execuţional-penală)
constă din prezentul cod şi din actele normative adoptate în conformitate cu acesta.
            (2) Legislaţia execuţional-penală reglementează modul şi condiţiile executării pedepsei,
determină mijloacele de corijare a condamnaţilor, stabileşte modul de executare a măsurilor de
siguranţă şi preventive, avînd drept scop protecţia drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale
persoanei, precum şi acordarea de ajutor condamnaţilor la adaptarea lor socială.
            (3) Legislaţia execuţional-penală se aplică în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova
şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între
reglementările tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului la care Republica Moldova este parte şi prevederile prezentului cod, prioritate au
reglementările tratatelor internaţionale.
            (4) Dacă, în procesul aplicării prevederilor prezentului cod sau a actelor normative adoptate în
conformitate cu acesta, se constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor
Constituţiei şi este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii,
organul care a constatat acest fapt sesizează Curtea Constituţională în modul stabilit de lege.
            (5) Realizarea recomandărilor structurilor interstatale competente în problema executării
hotărîrilor cu caracter penal şi tratamentului condamnaţilor constituie obiectivul politicii de
executare a hotărîrilor cu caracter penal.
            Articolul 166. Acţiunea legislaţiei execuţional-penale în spaţiu, în timp şi asupra
persoanelor
            (1) Legislaţia execuţional-penală se aplică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Alte
modalităţi de acţiune a legislaţiei execuţional-penale pot fi stabilite prin tratate internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
            (2) Executarea hotărîrilor cu caracter penal, apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor
legitime ale persoanelor faţă de care se execută astfel de hotărîri, precum şi acordarea de ajutor
condamnaţilor la adaptarea lor socială se efectuează în conformitate cu legislaţia execuţional-penală
în vigoare la momentul aplicării lor. Legislaţia execuţional-penală poate avea efect ultraactiv.
Caracterul ultraactiv al normei se stipulează în legea nouă. În cazul în care în timpul executării
hotărîrilor judecătoreşti cu caracter penal sînt în vigoare mai multe legi, se aplică legea cea mai
favorabilă.
            (3) Deţinerea persoanelor care beneficiază de un anumit grad de imunitate se efectuează în
conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, încheiate la 18
aprilie 1961, Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare, încheiate la 24 aprilie 1963,
precum şi cu prevederile altor tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.
            Articolul 167. Principiile legislaţiei execuţional-penale
            (1) Executarea hotărîrilor cu caracter penal se efectuează în baza principiilor legalităţii,
democratismului, umanismului, respectării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane, egalităţii
condamnaţilor în faţa legii, diferenţierii, individualizării şi planificării executării pedepselor penale,
aplicării raţionale a mijloacelor de corijare a condamnaţilor şi stimulării comportamentului
respectuos faţă de lege.
            (2) Măsurile de siguranţă se execută în baza principiilor dreptului penal în scopul înlăturării
pericolului şi preîntîmpinării săvîrşirii faptelor prevăzute de legea penală.
            (3) Măsurile preventive se execută în baza principiilor şi cu respectarea legislaţiei procesual-
penale.
            Articolul 1671. Interzicerea supunerii la tortură, tratamente cu cruzime, inumane
sau degradante ori la alte rele tratamente
            Se interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse la tortură,
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.
            Articolul 1672. Interzicerea discriminării în executarea pedepselor
            În timpul executării pedepselor este interzisă orice formă de discriminare pe criteriile
prevăzute la art. 3 din prezentul cod, precum şi pe motiv de vîrstă, dizabilitate, boală cronică
contagioasă sau necontagioasă , infecţie HIV/SIDA.
Capitolul XVI
STATUTUL JURIDIC AL CONDAMNATULUI
            Articolul 168. Principiile de bază ale statutului juridic al condamnatului
            (1) Condamnatul are drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor Republicii Moldova, cu
excepţiile şi restricţiile stabilite de prezentul cod şi de actele normative adoptate în conformitate cu
acesta. Restricţia drepturilor proclamate în art.20-24 din Constituţia Republicii Moldova nu se
admite.
            (2) Condamnatul cetăţean străin sau apatrid are drepturile şi obligaţiile stabilite în acordurile
internaţionale la care Republica Moldova este parte, în legislaţia Republicii Moldova privind statutul
juridic al cetăţenilor străini şi apatrizilor, cu excepţiile şi restricţiile prevăzute de prezentul cod şi de
actele normative adoptate în conformitate cu acesta.
            Articolul 169. Drepturile condamnatului
            (1) Condamnatului i se garantează:
            a) dreptul de a fi informat de instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei, în limba
pe care o înţelege, despre drepturile şi obligaţiile sale, modul şi condiţiile de executare a pedepsei,
precum şi despre modificarea modului şi condiţiilor de executare a pedepsei;
            b) dreptul la apărarea şi respectarea de către instituţia sau organul care asigură executarea
pedepsei a demnităţii, drepturilor şi libertăţilor pe care le are, inclusiv de a nu fi supus la tortură şi
nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, precum şi, indiferent de
consimţămîntul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice care îi pune în pericol viaţa sau
sănătatea, beneficiind, după caz, de măsuri de protecţie din partea statului;
            c) dreptul de a adresa petiţii (cereri, reclamaţii, propuneri, sesizări) administraţiei instituţiei
ori organului care asigură executarea pedepsei sau organelor ierarhic superioare, instanţei de
judecată, procuraturii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, asociaţiilor obşteşti,
altor instituţii şi organizaţii, inclusiv internaţionale;
            d) dreptul la asistenţă juridică pe bază de contract din partea avocaţilor, precum şi a altor
persoane autorizate să acorde astfel de asistenţă;
            e) dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la asistenţă medicală în conformitate cu legislaţia în vigoare;
            f) dreptul la asigurare socială, inclusiv la pensie.
            (2) Condamnatul are şi alte drepturi prevăzute de legislaţie.
            (3) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decît în limitele şi în
condiţiile prevăzute de prezentul cod, de Codul de procedură penală şi de alte legi şi determinate de
modul şi de condiţiile de executare a pedepsei penale concrete.
            (4) Realizarea drepturilor condamnatului nu trebuie să lezeze drepturile şi interesele legitime
ale altor persoane, inclusiv condamnaţi, precum şi să încalce modul şi condiţiile de executare a
pedepsei.
            Articolul 170. Obligaţiile condamnatului
            (1) Condamnatul este obligat:
            a) să respecte prevederile legislaţiei execuţional-penale după ce a luat cunoştinţă de ele, în
modul prevăzut de prezentul cod;
            b) să respecte demnitatea celorlalţi condamnaţi, a personalului instituţiei sau organului care
asigură executarea pedepsei, a altor persoane;
            c) să execute cerinţele legale ale administraţiei instituţiei sau organului care asigură
executarea pedepsei, inclusiv să se prezinte la solicitarea administraţiei şi să dea explicaţii în
chestiunile referitoare la executarea pedepsei.
            (2) Neexecutarea de către condamnat a obligaţiilor ce îi revin, precum şi neîndeplinirea
cerinţelor legale ale administraţiei instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei atrag
răspunderea prevăzută de legislaţie.
            Articolul 171. Mijloacele principale de corijare a condamnatului
            (1) Principalele mijloace de corijare a condamnatului sînt: modul şi condiţiile de executare a
pedepsei, munca social-utilă, munca educativă, instruirea profesională, învăţămîntul general,
influenţa exercitată de societate.
            (2) Mijloacele de corijare se aplică ţinîndu-se cont de categoria infracţiunii, de personalitatea
şi comportamentul condamnatului, conform unui program individual şi continuu.

S-ar putea să vă placă și