Tristan si Isolda – Cand dragostea invinge

moartea
Frumoasa poveste de dragoste dintre Tristan si Isolda este una dintre cele mai
cunoscute si iubite legende din Evul Mediu, ea având o larga raspândire pâna
in zilele noastre. Ea face parte din ciclul legedenelor celtice (ca si Cavalerii
Mesei Rotunde) oglindind, asadar, o parte din credinţele si miturile poporului
celt.

Tristan si Isolda

Tristan is Isolda fac parte din celebra si tragica serie a indrăgostiţilor nefericiti,
ei suferind din cauza uneltirilor celor din jur (ca si Romeo si Julieta sau
Siegfrid si Kriemhilda). In literatura universală se intâlnesc multe cazuri de
despărtire a unor tineri ce se iubesc, separarea fiind insă intotdeauna urmată
de unirea dupa moartea celor doua suflete-pereche. La fel, Tristan ramâne in
eternitate cu iubita lui Isolda, demonstrând inca o data ca „dragostea invinge
totul”.

Tristan, fiul tristeţii

Se spune că pe vremea când regele Arthur stăpânea în Camelot, un rege, pe
nume Marc, domnea în ţinutul englez Cornwall, castelul său numindu-se
Tintagil. Marc trebuia să se lupte deseori cu alţi regi rivali, pe care reuşea să îi
înfrângă cu ajutorul aliaţilor săi. Printre aceştia se număra şi Rivalen, regele de
la Loonois. Rivalen se îndrăgostise de sora regelui Marc, Blanchefleur, iar Marc
a acceptat să i-o dea de soţie.

Cei doi tineri erau fericiţi. La scurt timp după nuntă, au plecat în ţinutul de
bastină al lui Rivalen, în Loonois. Acolo, un duce trădător, pe nume Morgan,
voia să ia tronul lui Rivalen. Regele a plecat să se lupte cu el. Blanchefleur îl
aştepta, numai că vasalii lui Rivalen s-au întors purtând o flamură neagră.
Suzeranul lor murise. Blanchefleur nu a rostit nici un cuvânt in ziua
următoare, ea, fiind însărcinată, a dat nastere unui băieţel. Nesuportând însă
să trăiască fără Rivalen, a murit de durere. Jalea domnea în castelul Kanoel din
Loonois. Consiliul cavalerilor s-a întrunit pentru a-l alege pe succesorul lui
Rivalen. Băiatul său a fost numit Tristan (fiul tristeţii), iar un vasal credincios
lui Rivalen a propus să fie ascuns faptul că regele avea un urmaş. Vasalul se
numea Rohalt şi, pentru că toţi cavalerii i-au acceptat propunerea, Rohalt l-a
crescut pe Tristan până la 15 ani.

Fostul scutier al lui Rivalen, Gorvenal, l-a învăţat pe Tristan să mânuiască

armele. Băiatul ştia să imite graiul păsărilor şi domesticea animalele pădurii.
Mai ştia să compună versuri (numite „lais”) şi cânta la harpă.

Tristan se intâlneşte cu unchiul său, Marc

Într-o zi, pe când cânta pe ţărmul mării, Tristan a fost răpit de piraţi pentru a fi
vândut. Piraţii l-au legat şi l-au lăsat pe punte. Numai că Tristan a inceput să se
zbată şi cu cât se zbătea mai tare, cu atât furtuna de pe mare se înteţea. Era ca
şi cum marea voia să îl elibereze pe fiul lui Rivalen. Văzând aceasta, piraţii s-au
speriat şi l-au aruncat pe Tristan in mare, după ce l-au dezlegat. Furtuna a
încetat pe loc. Tristan de Loonois a înotat până la mal, pe ţărmul unde
debarcase tatăl său cu mulţi ani în urmă, ca să-i dea ajutor lui Marc. Tristan a
ajuns în cele din urmă la castelul Tintagil, unde a cântat la harpă cele mai
frumoase melodii pe care le ştia. Curtenii au rămas ca vrăjiţi. Marc, fermecat
de cântecul lui Tristan, i-a spus că îl face bard la curtea sa şi i-a promis să îl
armeze cavaler.

Astfel a început Tristan să lupte pentru unchiul său, fără să ştie ce legătură de
sânge îi unea. Între timp, Rohalt îl căuta disperat pe prinţ; când l-a găsit la
curtea lui Marc, le-a mărturisit amîndurora cine era, de fapt, Tristan. Cu atât
mai mare a fost bucuria celor doi, care simţeau dinainte că sunt legaţi în mod
misterios. Marc l-a făcut cavaler pe Tristan, iar acesta i-a jurat credinţă
unchiului său.
Tristan se luptă cu uriaşul Morholt
După ce secretul a fost dezvăluit, Tristan s-a întors în Loonois pentru a se lupta
cu Morgan. L-a înfrânt pe acesta, dar când cavalerii au vrut să îl încoroneze,
Tristan n-a vrut să primească şi i-a cedat tronul tatălui său adoptiv, Rohalt.
Apoi s-a întors în Cornwall să îl ajute pe Marc, care voia să îl numească
succesor.

Numai că acolo îl aşteptau nenorociri. Solul irlandez, un uriaş pe nume

Morholt, venise să îi ceară tribut regelui Marc. Marc nu mai plătise de multă
vreme tributul, iar Morholt a spus că ar putea scăpa de datorie dacă s-ar găsi
vreun cavaler cu care să se lupte. Spre surprinderea lui Morholt, care se credea
invincibil, Tristan a acceptat provocarea.

Cei doi au plecat pe o insulă şi s-au luptat trei zile şi trei nopţi. S-a întors o
singură barcă în care se afla, învingător, Tristan. Cavalerii din Tintagil s-au
bucurat, dar apoi Tristan le-a căzut în braţe, fără suflare. Fusese rănit de o
săgeată otrăvită a lui Morholt. Era pe moarte.

Tristan il invinge
pe Morholt
Cavalerii erau îndureraţi. Nimeni nu putea să îl vindece pe Tristan, căci
antidotul otrăvii îl cunoşteau numai irlandezii, care nu ar fi acceptat niciodată
să îl salveze pe cel care îl omorâse pe Morholt, fratele reginei lor.

Tristan l-a rugat atunci pe Gorvenal să îl lase să plece. Să i se dea o barcă şi

harpa lui de argint şi să moară pe mare. Dorinţa i-a fost îndeplinită. Tristan
plutea în larg, cu mâna pe coardele harpei. Simţea că se stinge…

Frumoasa Isolda il salvează pe Tristan

Tristan visa că era pe o pajişte, lângă castelul părintesc, şi că se lupta într-un
turnir. Apoi işi pierdu cunoştinţa. Când s-a trezit i s-a părut că vede o zână cu
părul de aur. Era blonda Isolda, fiica regelui Irlandei, care se pricepea, ca şi
mama ei, să ingrijească orice boală. Tristan nu i-a spus cine este; i-a zis doar că
este un bard din Loonois, pentru că nu voia să o piardă.

Dar după ce vara s-a terminat, cavalerul a trebuit să, se întoarcă în Cornwall.
Acolo a lăudat-o atât de mult pe Isolda, încât regele Marc, care nu avea
moştenitori, l-a trimis pe nepotul său să i-o ceară regelui irlandez. Tristan a
plecat, îndurerat, la Weisefort, unde îl îngrijise Isolda. Acolo a aflat că un
balaur se aşezase la marginea oraşului şi cerea în fiecare zi câte o fată pentru a
o mânca. Muriseră atât de multe fete, încât în scurt timp venea rândul Isoldei.

Tristan s-a luptat cu balaurul şi l-a ucis. I-a tăiat limba pentru a o păstra drept
mărturie. Apoi s-a prăbuşit, din cauza răsuflării otrăvitoare a balaurului.
Aguyngueran, un cavaler ce voia să o câştige pe Isolda, a tăiat capul balaurului
şi i l-a dus regelui.

Numai că, între timp, Isolda se dusese la locul luptei ştiind că se petrece ceva
necurat. Acolo l-a găsit pe Tristan şi l-a salvat, din nou. A doua zi, Tristan l-a
demascat pe Aguyngueran, aducând drept dovadă limba balaurului. Regele
irlandez a vrut să îl căsătorească cu Isolda, numai că Tristan i-a dezvăluit
motivul venirii sale în Irlanda. După ce a aflat cine este Tristan, regele şi-a
ţinut totuşi cuvântul şi i-a dat-o pe Isolda pentru a deveni regină în Cornwall.

Isolda si Tristan beau elixirul dragostei

Isolda a plecat spre castelul Tintagil, însoţită fiind de slujitoarea ei
credincioasă, Brangien. Aceasta primise de la mama Isoldei o băutură
fermecată, un filtru de dragoste, din care trebuia să bea Isolda şi Marc pentru a
se indrăgosti unul de altul…

Numai că, din întâmplare, din acel filtru au băut Isolda şi Tristan. Aveau să se
iubească toată viata.
 Tristan si
Isolda band elixirul dragostei

Isolda s-a căsătorit, aşa cum promisese, cu Marc. Anii treceau, dar iubirea ei
pentru Tristan nu a scăzut deloc. Un cavaler invidios, pe nume Andret, uneltea
să îi despartă pe cei doi şi să îl alunge pe Tristan. Uneltirile i-au reuşit, el fiind
ajutat de piticul vrăjitor Frocin. Regele Marc a hotărât să îi ardă pe rug şi pe
Isolda şi pe nepotul său. Mergând spre locul execuţiei ei au văzut o capelă.
Tristan a cerut să i se dea voie să se roage pentru ultima oară. Numai că s-a
strecurat printr-o fereastră şi s-a aruncat în mare. Cavalerii au crezut că a
murit.

Cand Isolda a fost dusă spre rug, poporul din Cornwall a început să murmure.
Nu voiau ca frumoasa şi buna regină să moară. Atunci, în faţa lui Marc a venit
un bărbat, Yvain, ce era bolnav de lepră. El a cerut ca Isolda să fie dată
leproşilor. Regele s-a învoit. Numai că pe drum leproşii s-au întâlnit cu
Tristan, care nu pierise; el a salvat-o cu ajutorul credinciosului Gorvenal, pe
iubita sa Isolda.

Tristan nu trădează jurământul făcut regelui Marc

Tristan a dus-o pe blonda Isolda în pădure, unde a construit o colibă, în care au
trăit împreună, ajutaţi de Gorvenal. Între timp, regele Marc, care aflase de la
leproşi că nepotul lui trăia, îi căuta pe cei doi. Intr-o zi, i-a găsit, pe când
dormeau. Uitându-se pe fereastră, Marc a observat că între îndrăgostiţi se afla
sabia lui Tristan. Ea dovedea că prinţul din Loonois nu-şi încălcase jurământul
de credinţă făcut unchiului său. Marc a înlocuit spada cu sabia lui şi i-a pus
Isoldei pe deget inelul lui. Când s-au trezit, cei doi şi-au dat seama că Marc îi
găsise. Au hotărât să se despartă. Isolda s-a intors la Marc, iar Tristan a plecat
din Cornwall, luând parte la numeroase bătălii.

Tristan moare fără să o revadă pe Isolda

Anii au trecut. Tristan s-a luptat în Galia, Britania, Germania, Spania. Intr-una
din bătălii, l-a salvat pe ducele Bretaniei, Hoel, şi pe fiul acestuia, Kaherdin.
Drept răsplată, Hoel i-a promis-o de soţie pe fiica lui, care se numea (din
întâmplare?) Isolda cu mâinile albe. Tristan a acceptat, gândindu-se să o uite
pe Isolda cea blondă. Dar nu a putut. Aşa că s-a aruncat din nou în focul
luptelor. Intr-una din confruntări, a fost din nou rănit de o săgeată otrăvită. Nu
mai avea cine să-l vindece. Tristan a cerut să fie urcat în turnul castelului, să
poată vedea valurile mării. A rugat să fie inştiinţată Isolda. şi dacă ea voia să
vină, să pună la catargul corabiei o flamură albă; dacă nu, una neagră.

Isolda a plecat de îndată ce a aflat vestea. Dar pe corabie se aflau nişte marinari
plătiţi de Marc. Ei au agăţat o flamură neagră la catarg. Văzând-o, lui Tristan i
s-au împăienjenit ochii. Apoi s-a stins… Isolda a fugit în turn să-l îmbrăţişeze
pe iubitul ei. Numai că era prea târziu.

Barzii povestesc că, după moarte, Isolda şi Tristan au fost adusi la Tintagil şi
înmormântaţi fiecare intr-un sicriu de smarald. Regele Marc nu a vrut să îi
îngroape împreună. Dar a doua zi, toată lumea a văzut că din racla lui Tristan
crescuse un trandafir care imbrătisa mormântul Isoldei. Degeaba l-au tăiat,
trandafirul crestea la loc. Isolda şi Tristan au rămas împreună, pentru vecie…
 Wolfram von Eschenbach

Wolfram von Eschenbach

Date personale

Născut 1170[1] 

Decedat 1220 (50 de ani)[1] 

Cetățenie  Sfântul Imperiu Roman 

Ocupație poet
compozitor
Minnesänger[*]
Cavaler
cântăreț 

Cavalerul Wolfram von

Eschenbach reprezentat într-o
miniatură din Codex Manesse,
redactat între 1305 și 1315.

Wolfram von
Eschenbach (n. cca.
1160 Eschenbach – d.
după 1220) a fost
un cavaler și poet medieval ge
rman[2], unul din inițiatorii romanului cavaleresc.
Wolfram von Eschenbach s-a născut după 1160, posibil
1170/75, în Eschenbach (în prezent Wolframs-Eschenbach,
din Franconia Mijlocie, landul Bavaria, Germania), nu
departe de orașul Ansbach).[3]
Își câștiga existența ca menestrel.[3]
Nu se cunoaște mandantul pentru care a scris principala sa
operă, Parzival, care cuprinde circa 25000 de versuri[3], și
care i-a servit ulterior lui Richard Wagner ca sursă de
inspirație pentru opera sa Parsifal.
Sunt documentate relațiile sale cu contele (Graf) von
Wertheim, cu nobili din Steiermark și cu Freiherr von
Dürne, din Cetatea Wildenburg. Cel mai mare mecena al
său a fost Hermann von Thüringen, la a cărui curte a
compus lucrarea Willehalm și unde este foarte probabil să-l
fi întâlnit și pe Walther von der Vogelweide.[3]
După moartea lui Hermann, în 1217, nu mai există
documente în care să fie menționat Wolfram. Se presupune
că ar fi decedat după 1220, posibil în Eschenbach.[3]