Am inceput lectura:

Am terminat lectura:
Titlul operei literare:” Fata babei si fata mosneagului”
Autorul: Ion Creanga
Opera face parte din volumul:”Convorbiri literare”(nr.6 din1septembrie 1877”
Editura: Revista a fost organul de presă al Societății literare Junimea
Anul aparitiei volumului: 1877
Date importante din viata si activitatea scriitorului:
Ion Creangă (n. 1 martie sau 10 iunie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român.
Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre
clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară
mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind diacon
al acesteia (26 decembrie 1859).
La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.
În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu.
Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.
După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului
(10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a
tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-
mortem în rândurile clerului.) [8] Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de
institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la
elaborarea a patru manuale școlare, între care și un „Abecedar” (1868).
În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se
mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău (bojdeuca).
În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește.
Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.
Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie[6] și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui
Eminescu, și al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie
1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

Alte opera ale autorului: “Punguta cu doi bani”, Pobestea lui Harap alb”, “Pupaza din tei”, “Capra cu trei iezi”
Genul literar: Epic in proza
Special literara: Basmul
Opera este structurata in:
Opera este scrisa in: proza
Locul desfasurarii actiunii: curtea celor 2, in casa sf, duminici, pe drumul dintre cele doua curti
Timpul desfasurarii actiunii: Timpul nu este bine determinat, deoarece nu ne sunt prezentați indici de timp, dar
ne dăm seama că acțiunea se petrece într-un timp îndepărtat datorită formulei de început „Era odata...”

Naratorul: naratorul este necunscut si relateaza povestea la persoana a treia, cu o perspectivaobiectiva.
Personaje: Personajele textului sunt destul de numeroase, unele dintre ele avand
caracter f a n t a s t i c   s i   p u t e r i   s u p r a n a t ur a l e (   f a t a   b a b e i ,   f at a   m o s n e a g u l u i ,   b a b a ,   m o s n e a g u l ,   c a t
e l u s a  bolnava, sfanta Duminica, copiii sfintei Duminici) etc.
Rezumat:
Fata babei întruchipează tot răul pământesc, în timp ce fata moșneagului dă dovadă de bunătate, milostivire și
credință, întruchipând binele, de pe urma căruia va avea numai de câștigat în viață. Cât era ziulica de mare, biata
fată cuminte nu stătea locului o clipită, însă în ochii mamei vitrege era o povară greu de
suportat: fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
La îndemnul babei, moșul își trimite fata în lume; tristă și doar cu Dumnezeu fiindu-i alături, biata copilă pornește
la drum. În drumul său se întâlnește cu: o cățelușă bolnavă ca vai de capul ei; un păr frumos şi înflorit, dar plin de
omizi; o fântână mâlită și părăsită; un cuptior nelipit și mai-mai să se risipească. Față de toate acestea drumeața dă
dovadă de hărnicie și bunătate, ajutându-le și aducându-le pe făgașul unei vieți normale.
Pașii au dus-o pe fată într-o poiană, acolo unde se afla o casă; era casa sfintei Duminici. Aici, copila a fost rugată
să aibă grijă de copiii gazdei și să facă mâncare atâta timp cât Sfânta Duminică se află la biserică. Deși pruncii
gazdei erau balauri și alte feluri urâte de creaturi malefice, copilei nu i-a fost teamă nici scârbă de ei și i-a aranjat,
spălându-i și făcând mâncare.
Sfânta Duminică, întoarsă acasă, tare s-a mai bucurat când și-a văzut odraslele curate și masa pregătită. Drept
răsplată pentru munca depusă la casa ei, gazda a rugat-o pe fată să urce în pod și să-și aleagă o ladă.Fata nefiind
lacomă a ales lada cea mai mică și mai urâtă, ignorându-le pe cele mari și frumoase.
 
Pe drumul de întoarcere, fetei i-au apărut în cale aceleași „suflete”, la fel ca la plecare, însă de această dată, cu toții
au răsplătit-o pe drumeață: cuptorul i-a dat plăcinte, fântâna i-a dat apă rece și limpede precum lacrima, părul i-a
dat fructe, iar cățelușa i-a oferit o salbă de galbeni.
Ajunsă acasă, fata a deschis lada din care au ieșit nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite și turme de oi.
Invidioasă, fata babei, văzând toate bogățiile surorii sale vitrege, decise să plece și ea de acasă, ca să adune bogății.
Şi aceasta porni pe același drum, întâlni aceleași „suflete” (cățelușa slabă, părul plin de omizi, fântâna părăsită și
cuptorul părăginit), însă le respinse pe toate, răspunzându-le în bătaie de joc:” Da’ cum nu! că nu mi-oi feşteli eu
mânuţele tătucuţii şi a mămucuţei! Multe slugi aţi avut ca mine?”
Drumul  a dus-o la Sfânta Duminică, dar și aici a dat dovadă de prostie și obrăznicie: a opărit copiii gazdei și a
afumat mâncarea. Ospitalitatea gazdei nu a îngăduit ca musafirul să plece cu mâna goală, așa că sfânta Duminică a
rugat-o să urce în pod, de unde să-și aleagă o ladă. Fata babei a ales-o pe cea mai mare și mai frumoasă și a plecat
fără să salute gazda.
La întoarcere, cuptorul nu a lăsat-o să guste din plăcinte, fântâna a secat când fata a dorit să bea apă, părul s-a făcut
tot mai mare, nelăsând-o să ia roade, iar cățelușa o mușcat-o.
Ajunsă acasă și deschizând lada, din aceasta au ieșit o mulțime de balauri care le-au mâncat pe cele două femei
rele. Fata și tatăl său au trăit în liniște și în bogăție; el a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic.
Momentele subiectului:
Expozitiune. Ne sunt prezentate personajele si cadrul actiunii.
 Fata mosneagului este frumoasa si harnica, iar fata babei este sluta si haina.
Intriga. Fata mosneagului este data afara din casa
Desfasurarea actiunii. Fata mosneagului trece prin mai multe peripetii, in care ii este pusa la incercare bunatatea.
Ea ajuta o catelusa, un par si un cuptor.Fata la intoarcere este aparata de catelusa, primeste multe pere si placinte de
la par si cuptor. Fata mosneagului se duce la Sf Duminica, aceasta dandu i acesteia o lada plina cu herghelii de cai ,
cirezi de vite și turme de oi.Invidioasa, fata babei se duce si ea , dar nu ajuta pe nimeni pe drum, si in lada luata de
la Sf Duminica gaseste doar balauri.
Punctul culminant. Mama si fata acesteia deschid lada de la Sf Duminica. Din acesta ies serpi si balauri, care le
omoara pe cele doua.
Deznodamantul. Mosul si fata lui traiesc fericiti si imbelsugati in lipsa celor 2 femei
Moduri de expunere:
Naratiune: “Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vrea să-i ziceţi, se uita în coarnele ei, şi ce-i spunea ea
sfânt era. Din inimă, bietul moşneag poate c-ar fi mai zis câte ceva; dar acum apucase a cânta găina la casa lui, şi
cucoşul nu mai avea nici o trecere; ş-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul; căci baba şi cu fiică-sa
îl umplea de bogdaproste.”
Dialog: “  – Da’ ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine eşti?, Cine să fiu, mătuşă? Ia, o fată săracă, fără mamă şi
fără tată, pot zice; numai Cel-de-sus ştie câte-am tras de când mama care m-a făcut a pus mâinile pe piept! Stăpân
caut şi, necunoscând pe nime şi umblând din loc în loc, m-am rătăcit. Dumnezeu însă m-a povăţuit de-am nimerit
la casa d-tale şi te rog să-mi dai sălăşluire.
        – Sărmană fată! zise bătrâna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a îndreptat la mine şi te-a scăpat de primejdii.
Eu sunt Sfânta Duminică. Slujeşte la mine astăzi şi fii încredinţată că mâine n-ai să ieşi cu mâinile goale de la casa
mea.
        – Bine, măicuţă, dar nu ştiu ce trebi am să fac., Ia, să-mi lai copilaşii, care dorm acum, şi să-i hrăneşti; apoi
să-mi faci bucate; şi, când m-oi întoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinţi, ci cum îs mai bune de
mâncat.”

Descriere:” Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă.”

Caracterizarea personajului principal: Unul din personajele principale ale povestii ,,Fata babei si fata
mosneagului " de Ion creanga este fata mosneagului.Ea era harnica,frumoasa si buna la inima.Dupa semnificatia
morala ea este un personaj pozitiv.Fata mosneagului muncea de zori pina-n seara.Cat era ziulica de mare nu-si mai
stringea picioarele;dintr-o parte venea si-n alta se ducea.
Fata mosneagului la deal,fata mosneagului la vale,ea dupa gateje prin padure,ea cu tabuietul in spate la moara,ea,in
sfirsit in toate partile dupa treaba.In fiecare seara torcea la sezatoare fus dupa fus.Ea ajuta cu multa blindete pe
mama vitrega,sora si tatal ei.Fata mosneagului a ajutat catelusa,cuptorul,parul,fintina.Cind a ajuns la Sf. Duminica
ea a facut intocmai cum a spus femeia.Fata trebuia sa aleaga lada care-i placea.Modesta cum era, ea a ales lada cea
mai mica si urita.Dar a fost rasplatita cu bogatii multe si pretioase. 
Titlul operei: Titlul ,, Fata babei şi fata moşneagului" a poveştii cu acelaşi nume de Ion Creangă cuprinde
chintesenţa întregii naraţiuni. 
Cele două eroine:,, fata babei "şi ,, fata moşneagului" reprezintă întregul vieţii. Fiecare este fiica unuia dintre
părinţi: babă-moşneag.
Fiecare dintre acestea are o trăsătură esenţială: bunătate şi răutate. Două însuşiri ce se resping şi se caută în acelaşi
timp. Şi-n jurul celor două personaje cu câte o trăsătură distinctivă se vor descoperi altele în aceeaşi opoziţie:
harnică-leneşă, frumoasă-urâtă.
Zidirea exterioară a celor două, răsfrângându-se şi asupra celei interioare: gândesc şi acţionează diferit deoarece
sunt oglinda jumătăţii din care provin. 
Astfel se conturează două portrete în antiteză, portret fizic şi portret spiritual pe măsura zămislirii babei şi
moşneagului.
,, Fata babei" , ,, fata moşneagului" două ipostaze care invită la mediataţie: vrednicia şi bunătatea sunt posibile
tuturor ce vor să fie de folos semenilor, dar şi lor.
Mijloace artistice:
 Epitetul: “o mulţime de lăzi: unele mai vechi şi mai urâte, altele mai noi şi mai frumoase.”
Personificarea: “Părul, cum vede pe fată, zice..”
Vocabular:
așíjderea adv. - La fel, tot așa, de asemenea. - Var. așișdere(a),
aşijdere. Hibrid format din aşiș (forma veche a lui așa) și sb. takoždere "la fel" (Hasdeu 2004; Pușcariu
133; DAR). Pare a fi fost vorba la început de o stîngăcie a vechilor traducători din sl.
(așa este sinonim cu tako, însă -ždere nu poate fi tradus, nici nu pare să fi circulat numai în rom.). S-a păstrat datori
tă limbajului eclezistic, dar fără circulație populară.MOȘNEÁG, moșnegi, s.m. 1. Bărbat în vârstă; moș. 2. Unul di
ntre personajele jocului popular numit capra, brezaia sau turca, reprezentând un bărbat bătrân; moș
BALÁUR, balauri, s.m.
(În basme) Monstru care întruchipează răul, imaginat ca un șarpe uriaș cu unul sau mai multe capete, adesea înarip
at. ** (Art.) Denumirea populară a constelației dragonului.
ȘEZĂTOÁRE s. 1. clacă, (reg.) furcărie, (Transilv.) habă, habără, (prin Munt.)
sideancă. (\~  făcută la  țară, în nopțile  de  iarnă.) 2. întrunire, reuniune. (\~  literară.)

Citate preferate: “ Pentru baba, fata mosneagului era piatra de moara in casa, iar fata ei- busuioc de pus la icoane”
Impresii personale: Din aceasta lectura am invatat ca omul harnic are doar de castigat.

Note de lectura
Opera mi-a trezit sentimente de: melancolie
Ceea ce impresioneaza este:  modul cum slujeşte fata mosneagului la Sfânta Duminică care avea o ogradă plină de orătănii
ce însemnau „balauri şi tot soiul de jivine mici şi mari”, respectiv erau „copiii” Sfintei Duminici.
Surprinzator este momentul cand: pe baba şi pe fata ei le mananca balaurii din lădiţa Sfintei Duminici, de parcă cele
două nici n-ar fi existat pe lume.

Demn de admirat este fragmentul: “Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului
nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus”

Am admirat: rabdarea mosneagului.

Am fost curios cand: “Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-
însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau,
şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au
cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că
parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a
făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în
dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să
i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele
mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-
sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au
mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu
tot.”

As vrea sa traiesc in lumea personajului pentru ca:

Nu as vrea sa traiesc in lumea personajului pentru ca:
Opinii critice: „Ceea ce l-a ridicat pe Ion Creangă în rândul marilor noştri scriitori e sinceritatea şi iubirea de adevăr cu care
reproduce felul de a gândi şi de a simţi al poporului român, lipsa de-ncungiur cu care spune adevărul, pe care numai puţini îl
ştiu atât de bine ca dânsul. (...) Răul trebuie urât şi nu ignorat: a-l urî nu-l poate decât care-l cunoaşte”. - afirma Slavici dintr-o
perspectivă dialectică deloc îngrădită de rigorile unei morale uscate şi abstracte.