SAREA ÎN BUCATE VS.

A SÓ – analiză hermeneutică detaliată

Introducere

”Sarea-n bucate” este un basm cules de Petre Ispirescu ce a cunoscut

deosebit de multe variante pe întreg mapamondul. Nu se cunoaște încă
varianta originală. Se bănuiește că povestea de bază a acestuia a
contribuit la crearea piesei de teatru ”Regele Lear” scrisă de William
Shakespeare. Printre variantele basmului se numără și A só, versiunea
maghiară a operei. Cu ajutorul unui rezumat tradus al operei maghiare,
am pornit spre crerea unui început de analiză comparativă
hermeneutică între ediția maghiară și cea românească a basmului.
Pentru acest demers am pornit de la două ”coincidențe”. Atât varianta
românească a basmului, cât și cea maghiară au beneficiat de o variantă
scrisă și de una video. Cunoscând acestea, am purces spre compararea
pe orizontală și diagonală între cele două încercând, la final, trasarea
unei concluzii.

1.     A só

A só spune povestea un crai, aproape de moarte, care avea trei fiice si

trei regate. Cele trei regate erau diferite, astfel că regele trebuia sa
decidă cărei fiice sa-i dea cel mai frumos dintre acestea. Întrebându-le
pe rând cat de mult îl iubesc, ele au răspuns astfel:

prima fiică: te iubesc precum iubește porumbelul grâul proaspăt;

a doua: te iubesc precum iubesc vântul răcoros pe caniculă;

a treia: te iubesc precum iubesc oamenii sarea[1].

Craiul s-a înfuriat pe mezină și a alungat-o. Mezina s-a rătăcit într-o

pădure din care nu putea ieși, așa că s-a așezat într-o scorbură unde și-
a dus zilele timp de un an de zile . După acest timp, în pădure a apărut
prințul din regatul vecin și a văzut-o printre tufișurile de zmeură.
Acesta o cheamă de trei ori, ultima oară amenințând-o că o va împușca
dacă nu iese. În pofida zdrențelor, fata i-a fost pe plac prințului.
Acesta a luat-o acasă, a îmbrăcat-o cum se cuvine și s-au cununat
imediat. Aflând de la ea de ce a fost alungată de acasă, micul crai
intervine pentru a schimba lucrurile. L-a invitat pe tatăl ei la palat și a
poruncit ca toate mâncărurile pregătite pentru acesta din urmă să nu
fie sărate. Evident, regelui nu i-au plăcut mâncărurile și i-a cerut
socoteală micului crai. Acesta a răspuns că de obicei se gătește cu
sare, dar că ar fi auzit că bătrânului nu-i place sarea. Nedumerit,
bătrânul crai află că fiica sa a fost cea care i-a dat informațiile
tânărului. Aceasta își face apariția, se împacă și primește cel mai întins
regat.

2.     Sarea în bucate

Basmul românesc, cules de Petre Ispirescu are o structură ușor

diferită. Mezina se numește Ileana, un nume arhiutilizat în basmele
românești. La cele trei declarații făcute tatălui, găsim din nou câteva
diferențe. Prima fiică spune că-și iubește tatăl precum mierea, a doua
precum zahărul, iar Ileana[2], mezina, că-l iubește precum sarea-n
bucate. Efectul rămâne același, dar fata, rătăcind tot prin pădure,
ajunge la un palat unde, după ce se roagă de chelăreasă, obține postul
de îngrijitoare. După un timp, recomandată împărătesei de chelăreasă,
Ileana ajunge mâna ei dreaptă. Are loc o revoltă la palat în care
feciorul este rănit. Ileana are grijă de el, iar acesta, după ce se trezește,
se îndrăgostește pe loc de ea. Chiar dacă mama n-a fost inițial de
acord cu căsătoria, împăratul a reușit s-o convingă. La festinul pregătit
pentru nuntă, Ileana a pregătit un meniu special pentru tată: sarmale cu
miere, friptură cu zahăr și murături cu dulceață. Rezultatul și finalul
sunt identice cu varianta maghiară, mai puțin partea moștenirii.
foto: lecturi-scolare.blogspot.com

Singura deosebire între varianta scrisă și cea video[3] e următoarea: În

varianta scrisă când începură a face poftirile la nuntă, ”logodnica
fiului de împărat se rugă cu cerul, cu pământul ca la nuntă să poftească
şi pe împăratul cutare, pe tatăl ei adică; se feri însă d-a spune cuiva că
este fata acelui împărat”[4]

Dincolo de aceste diferențe, sunt lesne de observat felurile în care au

fost adaptate versiunile cele două. A só este mai încărcată de
simboluri, apare strigarea de trei ori și ascunderea în scorbură, adică
revenirea la natură. Trei se găsește la toate nivelurile, în toată lumea
ca și cifră simbolică putându-se interpreta astfel; numărul trei este
”cifra încercărilor de tot felul, a repetărilor menite să asigure reușita
unei acțiuni”[5], de aici și legătura pe care o putem trasa cu textul. De
asemenea, vorbim despre două  arii creștine de dezvoltare a basmului.
Nu putem trece cu vederea peste Sf.Treime, atât de importantă-n
creștinism, având rol de protecție. Prințul nu știa cine se află în
scorbură, putea fi vorba de un duh rău, știind despre ele că se pot
ascunde în locuri întunecate.
Putem spune că motivul labirintului apare în ambele povești. În
conștiința culturală a omenirii, labirintul[6] a fost asociat cu căutarea
plină de primejdii a luminii, a unui centru, a unei soluții salvatoare în
lumea dezordinii. De asemenea, labirintul e considerat și drumul spre
inițiere.

În A só, mezina se rătăcește prin pădure, iar în Sarea-n bucate, fata

ajunge, trecând prin pădure, să dea peste palatul unde avea să-și
găsească sortitul. Dincolo de labirint, pădurea este asociată templului
natural, freneziei și exuberanței vieții, dar și spaima, pericolelor,
rătăcirilor sau morții[7] . Cunoscând faptul că pădurea este esența
religiei dendrolatrice din trecutul popoarelor indo-europene, putem
doar bănui sâmburele original al primei variante a basmului. Totuși, în
basme, de obicei, pădurea apare ca un loc intermediar între lumea de
aici și cea de dincolo, însă în lucrările de față, pare mai mult să aibă
semnificația unui loc de repaus sau adăpost[8], asimilată pântecului
matern, întorcându-ne din nou la punctul din care am început analiza,
respectiv revenirea la natură.

Totuși, de ce au ales fetele anumite ingrediente și animale pentru a-și

demonstra dragostea față de tată? În versiunea maghiară prima fiică îi
declară tatălui că-l iubește precum iubește porumbelul grâul.
Porumbelul, în vechea religie aramaică, este dedicat zeițelor Anat și
Iștar – care patronează dragostea și fecunditatea[9]. De asemenea, la
mai multe popoare, aceasta este considerată un exemplu al dragostei
împărtășite. În creștinism, ”simbolismul porumbelului (pasărea ce
încarnează Sfântul Duh) preia, pe de-o parte, semnificația
mediteraneană a iubirii (într-o metaforă sublimată), dar continuă și o
tradiție a poporului evreu, unde se presupune că a fost o pasăre
totemică”[10]. Grâul are aici sensul perpetuării, acel ingredient cheie
al nemuririi[11].

Cea de-a doua fată a împăratului din A só îi declară tatălui că-l iubește
precum iubește vântul canicula. Deși sună bine la prima vedere, s-ar
putea ca fata mijlocie să se fi dat de gol, căci vântul semnifică agitația
haotică, nestatornicia, puterea impetuoasă fără finalitate precisă,
deșertăciunea[12]. Legătura cu sora cea mare se face prin faptul că
vântul mai este asociat și păsării.
În varianta românească, comparațiile sunt mai succinte. Fata cea mare-
i spune tatălui că-l iubește precum mierea. Despre miere știm că este
un aliment sacru, simbol al ”vieții dulci”[13], al fericirii în general,
sinonimul ”dulcelui” în sensurile sale gustative și cele spirituale. Fata
mijlocie, în schimb, îi declară tatălui că-l iubește precum zahărul.
Luându-ne pe principiul dulcelui, pare că dragostea scădea direct
proporțional cu vârsta fiicelor.

Este momentul să trecem la interpretarea punctului comun și central al

celor două opere: sarea. Călcând din nou pe urmele lui Evseev,
observăm că ”sarea servește la conservarea alimentelor; de aceea a
devenit un simbol al incoruptibilității, al substanței purificatoare și-al
alianței indestructibile”[14]. Reîntorcându-ne la esența textelor
observăm o potrivire perfectă. Mezina/ Ileana nu a intrat în jocul
surorilor ei, ci a dovedit înțelepciune, și-a susținut părerea fără a
detracta cele spuse de celelalte, a dat dovadă de incoruptibilitate.
Trecând la partea a doua a celor spuse de Evseev, constatăm că
legătura tatălui cu mezina a rămas indestructibilă, în ciuda
adversităților, un soi de alianță indestructibilă. Dar această alianță se
poate constata, ba chiar mai bine, poate, între fată și prinț, alesul
inimii ei, de care nu a despărțit-o nici măcar moartea și cu care s-a
ajutat înspre reatragerea tatălui ei, cel puțin în varianta maghiară, unde
e mai explicit.

Concluzie

Iubirea poate fi exprimată în multe feluri și de-a lungul literaturii

putem lesne observa acest lucru. Ceea ce a rămas totuși valabil de-a
lungul timpului e principiul simplității și sincerității. Dincolo de limba
în care au fost spuse și de felul în care au fost adaptate, variantele
maghiară și română au un mesaj unic, ușor și util: detaliile fac
diferența, iar în iubire (fie ea părintească, prietenească sau între
îndrăgostiți), acestea dau gustul.

SURSE:

P. ISPIRESCU, Sarea în bucate, ed.Euro-Print, București, 1996

I. EVSEEV, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale,
ed.Amarcord, Timișoara, 2001

M. COSNICEANU, Dicționar de prenume, ed.Știința, 2006, Chișinău,

Republica Moldova

http://vision.vein.hu/~woodpaul/diploma/mesek/a_so.html

http://www.youtube.com/watch?v=2N4BvZJjk2Q (A só- varianta

video)

https://www.youtube.com/watch?v=fTckLjnPcNY (Ca sarea-n

bucate– varianta video)

[1] http://vision.vein.hu/~woodpaul/diploma/mesek/a_so.html accesat

pe 30 mai 2013

[2] Ileana este o formă hipocoristică a prenumelui Elena. În

documentele românești este atestată din sec.XV, în credințele populare
fiind considerată o apărătoare împotriva fulgerului, focului, trăsnetului
și tunetului. Se presupune că Helene a fost o veche divinitate la
origini, unii cercetători indicând sensul de ”strălucitoare”. Vezi M.
COSNICEANU, Dicționar de prenume, ed.Știința, 2006, Chișinău,
Republica Moldova, p.50

[3] Variantele video ale basmelor se pot găsi aici

http://www.youtube.com/watch?v=2N4BvZJjk2Q (varianta maghiară)
și aici https://www.youtube.com/watch?v=fTckLjnPcNY (varianta
românească), accesate pe 29 și 30 mai 2013

[4] P. ISPIRESCU, Ca sarea-n bucate, ed.Euro-Print, București,

1996

[5] I. EVSEEV, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale,

ed.Amarcord, Timișoara, 2001, p.196