,,CALUL DE EMIL GARLEANU

In aceasta poveste este vorba despre un cal care s-a

trezit in niste ierburi culcate de vanturi in
[Link],acolo statea impreuna cu mama
[Link],locuia printre multi cai dar cei mai frumosi
erau manji [Link] mai mari il necajeau pe calul mai mic
foarte mult.
Ei,de obicei,mergeau cu calaretii la camp dimineata si
seara pana cand intr-o seara au vazut in fata alti
calareti si alti cai. Acolo a inceput un razboi. Cand cel
mai mic cal a auzit tipetele si impuscaturilea inceput
imediat sa fuga in alta parte cu tot cu calaret. Pana
cand un scut de sabii s-a pus in fata lor. Calul nu s-a
intimidat deloc si a luat-o in partea opusa. El credea ca
o sa il ajunga ceilalti cai dar tot el mergea mai rapid.
Mai tarziu,dupa ce a trecut razboiul,el
s-a trezit si il
ustura rana pe care i-au facut-o ceilalti oameni dar
calaretul lui a pansat rana si isi mangaia calul. De
atunci nu mai merge la felde des cum mergeau inainte
deoarece calul era lovit. Venea in fiecare dimineata la el
sa ii dea flori si sa il vada ce face. Calul se simtea foarte
bine la el in grajd fiindca acolo vara era rece si iarna era
cald si fiindca lumina soarelui care venea pe fereastra
era una foarte placuta si iti dadea o stare de fericire.
Calutul cel mic s-a imprietenit pentru prima data cu
calul cel mai mare si mai batran. Ei se plimbau prin
ograda se jucau dar calul cel mare nu mai putea sa
alerge si sa se joace la fel ca cel mic asa ca s-a dus in
grajd unde s-a dus in lumea celor de sus.

Frunza de Emil Girleanu

S-a desfcut din mugur, ntr-o diminea cald a nceputului de primvar.

Cea dinti raz de soare s-a mpletit pe dnsa ca o srm de aur, fcnd-o s
tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua nti i s-a prut scurt, i
apropierea nopii o mhni. Lumina se stinse, rcoarea o fcu s se zgribuleasc,
s se vre ntre celelalte i s atepte, aipind, pn a doua zi, venirea soarelui.
Cu ce revrsare de strlucire se ridic stpnitorul lumii pn sus, pe cer! Raza
se cobor din nou, i toat ziua, nclzit, frunza se scld n albastrul
vzduhului.
n scurt vreme se desfcu mare, verde, mai frumoas ca toate, mai sus dect
celelalte, tocmai n vrf. De deasupra i cdea lumina, dedesubt se ridica, pn la
ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.
Un ciripit strin o mir. i cea dinti rndunic, venit de departe, tia albastrul
ca o sgeat, nconjur copacul de cteva ori cu strigte de bucurie, apoi se aez
pe streaina casei, cntnd mereu...
Dar ntr-o diminea raza de soare nu mai veni. Cerul rmase acoperit de nori.
Cea dinti pictur de ploaie o izbi rece, greoaie. Cteva zile a plouat. Nici
rndunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se mprtia puternic,
umed: o ameea.
Dup zilele acestea, lipsite de scnteiere, soarele rsri ntr-o diminea nfocat,
vrsnd parc flcri, nclzind totul n cteva clipe. Raza o fripse. n dupamiaza zilei acesteia, o psric cu pene verzi i galbene, un scatiu, veni, moleit
de cldur, de se furi sub dnsa, la umbr, la adpost. i frunza se bucur,
acoperi cum putu mai bine psrica; iar aceasta ciripi, nti nbuit, din gu,
apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cntec.
i n fiecare zi pasrea venea s se ascund de cldura cotropitoare, n fiecare zi
frunza o ferea, i seara cntecul se mprtia vesel.

Ct n-ar fi dat acuma frunza pe o pictur de ploaie! Dar norii fugeau gonii de
vnturile din nlimi; cerul de sticl, nflcrat, uscase totul. Crinii nu mai
miroseau; cnd i cnd, rozeta, care i scutura semina coapt, mpr tia
mireasma ei n zorii unora din diminei. Prea mult lumin, prea mult cldur.
Nopile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut s fie
venic noapte...
Pasrea venea mereu, cteodat i noaptea rmnea acolo, aipind, cu cpuorul
sub arip.
i trecu mult pn ce, odat, vntul de toamn ncepu s bat. Zilele erau mai
rcoroase, nopile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vntul tomnatic!
Apusurile erau ca sngele i parc nroeau i pmntul. Frunza i simi puterile
slbite; cu greu putea s ie piept vntului, care o cltina n toate prile; cteva
tovare, smulse, fluturar prin aer, apoi fuseser duse departe.
Pasrea i venea mai rar, nu mai cnta, i asta o mhnea cumplit.
Frunza tnjea, se nglbenea; celelalte, de pe acelai copac, parc se
nglbeniser i mai repede. ncepuser s cad. Frunza auzea mereu, de acolo,
din vrf, fonetul cobitor al tovarelor ce o prseau, strecurndu-se uor, ca o
oapt, ca o rugciune, aternndu-se jos, ntr-un lvicer, pe deasupra cruia
vntul alerga grbit.
De diminea pn seara, i noaptea, frunzele cdeau ntruna. Unele mai repezi,
altele mai domoale, legnndu-se n aer ca o arip de fluture, aninndu-se de
ramuri ca cernd ajutor; numai ntr-un trziu, dndu-se nvinse, cdeau,
ngropndu-se ntre celelalte.
ntr-o diminea se sperie. n tot copacul rmsese numai ea! Ramurile goale se
loveau unele de altele, tremurnd ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de
bumbac; n largul lui, stoluri ntregi de psri plecau n ir; atunci bg de seam
c i cuiburile rndunelelor rmseser goale.
Un fior o strbtu i se gndi la pasrea care nu o vzuse de cteva zile. n
clipele acestea, cnd parc se cutremura la gndul c poate i dnsa va trebui s
se desprind, s moar, ca i celelalte, vederea prietenei pe care o adpostise
atta i-ar fi fost de ajutor.
i pasrea parc auzi chemarea tovarei de altdat; veni, dar se opri puin, pe o
alt ramur, ca i cnd n-ar fi cunoscut locul obinuit n care cntase; apoi i lu

zborul i, n trecerea grbit, fr s ntoarc mcar capul, lovi cu vrful aripii

frunza care, de-abia mai inndu-se, czu la rndul ei.
i lvicerul de jos nu se mai ngro, din ce fusese, cu aceast, cea din urm,
moart.

Biografie
Emil GRLEANU

Numele prozatorului Emil Grleanu se leag de obicei de

amintirea unui scriitor delicat, fin i cu un ascuit sim de
observare a naturii i a omului. Descendent al unei familii de
rzei, fiu de colonel, Emil Grleanu s-a nscut n Iai, la 5
ianuarie 1878. i-a petrecut copilria n oraul natal, ora pe
care nu-l va uita i-l va evoca n opera lui mpreun cu chipuri
de demult, chipuri dragi ale copilriei. coala primar i
nceputul studiilor secundare le-a fcut n Iai. Trece apoi la
coala militar din acelai ora, pe care o termin n 1899,
obinnd gradul de sublocotenent de infanterie. Fire vistoare,
dotat cu o sensibilitate deosebit, nc de pe bncile colii, Emil
Grleanu se dedic literaturii. i-a fcut debutul n 1900,
publicnd n paginile revistei Arhiva din Iai, poezia Iubitei,
devenind apoi redactor al revistei smntoriste Ft Frumos din
Birlad si colaborator la Convorbiri critice, Smntorul . a., n
paginile crora public o bun parte din scrierile sale.
Pe lng o intens munc pe trmul beletristicii, a
desfurat o important activitate de organizator. A ntemeiat
revista Ft Frumos, a fost redactor la Falanga literar i artistic,
supliment al Convorbirilor critice, a dirijat Biblioteca
romneasc Socec; a scos la Craiova revista Proza, pe care o
redacta singur, mpreun cu Dimitrie Anghel i t. O. losif, Emil
Grleanu a nfiinat a Bucureti Societatea scriitorilor romni
(1908), devenind n 1911 preedintele ei.

Emil Grleanu a desfurat i o activitate important la

Teatrul Naional din Craiova (1911), in calitatea sa de director.
Entuziast animator cultural, iubitor al creaiei populare, fin
cunosctor al naturii, scriitorul se stinge din via la 2 iulie
1914, la Bucureti, lsnd o oper plin de gingie si
sensibilitate. Emil Girleanu, n faza de nceput, este influenat
de ideologia smntoritilor aa cum vdesc unele schie i
povestiri n care elogia viaa patriarhal a boierilor moldoveni
(Btrinii, 1905, volum de debut).
Fora talentului lui Emil Grleanu ns l conduce treptat
spre o viziune realist in literatur, prin abordarea unor teme
din viaa celor umili. Dup cartea de debut urmeaz volumele:
Cea dinii durere (1907), Odat (1907), ntr-o noapte de mai
(1908), J 877 - Schie de rzboi (1908), Punga (1909), Trei
vedenii (1910), Nucul lui Odobac (1910), Amintiri i schite
(1910), Din lumea celor care nu cuvint (1910), iar postum,
Visul lui Pilat (1915), O lacrim pe-o gean (1915) i Priveliti
din ar - schie, nsemnri (1915). Opera cea mai
reprezentativ, cea care a fcut celebritatea de scriitor a lui
Emil Grleanu este volumul de schie i povestiri Din lumea celor
care nu cuvint.
Impunndu-se ca un observator fin i ginga al universului
domestic, Emil Grleanu ntocmete mici monografii ale
necuvnttoarelor, ale unor gze, ale unor animale domestice,
ale unor vegetale. Interesant este i o alt carte a lui Emil
Grleanu Priveliti din ar, n care scriitorul a adunat mici
evocri ale eztorilor literare organizate de Societatea
scriitorilor romni n diferite orae ale rii, impresii din aceste
orae, medalioane, rnduri despre scriitorii contemporani.
Prin ntreaga sa activitate de creaie, alturi de ceilali
scriitori ai generaiei lui, Emil Grleanu rmne o valoroas
prezen n literatura romn.

VIATA SI ACTIVITATEA: Prozator, s-a nascut pe 5 ianuarie 1878, la Iasi, ca fiu al locotenentcolonelului Emanoil Garleanu si al primei sale sotii, grecoaica Pulheria Antipa. Tatal facea parte

dintr-o familie de razesi din Garleni, judetul Bacau. Dupa despartirea parintilor, Emil este ingrijit
de matusile Anastasiade. Urmeaza scoala primara si gimnaziul in Iasi. Termina tot aici (in 1900)
Scoala de infanterie si cavalerie cu gradul de subcocotenent si este repartizat in Regimentul 13
Stefan cel Mare.
Debuteaza in acelasi an in "Arhiva" cu versuri, epigrame si articole, semnand cu pseudonimul
Emilgar. Deoarece tanarul afirma ca "inainte de orice voi sa fiu literat ori crap", comandantul
unitatii militare il muta pe sublocotenent la Barlad. Aici, in 1904, scoate revista, "Fat-Frumos",
colaboreaza la "Semanatorul", in 1906 se casatoreste cu Marlena (Maria Elena), stabilindu-se
apoi la Bucuresti ca redactor la "Neamul Romanesc", condus de N. Iorga. Demisioneaza din
armata si va trai numai din scris. Intemeiaza Societatea Scriitorilor Romani, al carei presedinte
este ales. O vreme a fost directorul Teatrului din Craiova. Se stinge din viata la CampulungMuscel, in 2 iulie 1914.
OPERA: Batranii; Schite din viata boierilor moldoveni, 1905; Cea dintai durere; Odata!, 1907; intro noapte de mai; Schite din razboi, 1877, 1908; Nucul lui Odobac; Din lumea celor care nu
cuvanta; Vedenii, 1910; Amintiri si schite, 1910. Traduceri din: A. Daudet, Guy de Maupassant, O.
Mirabeau etc.
REPERE ASUPRA OPEREI: Opera lui Emil Garleanu cuprinde in esenta doua mari arii sociale:
pe de o parte lumea satului, a taranilor obiditi, pe de alta, lumea marunta, necajita a orasului:
functionari modesti, actori nevoiti sa duca o viata in continua peregrinare, publicisti; literati, mici
burghezi, surprinsi intr-un loc caracteristic: la cafenea, in fata unei cesti, discutand. Scenele ce
aduc in prim plan razboiul nu staruie asupra aspectelor de razboi propriu-zis, cat mai ales asupra
modului in care aceste evenimente se rasfrang in constiinta oamenilor.
"Proza lui Emil Garleanu e un ecou sintetic din N. Gane, M. Sadoveanu, Bratescu-Voinesti si I.
Bassarabescu", afirma G. Calinescu. Viata sufleteasca este vazuta in "viata boierilor moldoveni".
"Boierii" sunt batrani, scapatati si retrasi in patriarhalitate, cu miscari lenese, orientale. Unul "in
cerdac" tragand din "ciubuc" sta "in jilt" si- bea "tacticos" cafea, altul, Iordache Iovu, aeriseste
primavara si toamna "redingote verzii, jiletci spalacite"; Coana Anica cand curata ceva il supune
unui ritual, mereu repetat: "intai il pufneste pentru colb cu scuturatoarea facuta din pene moi de
clapon; pe urma il sterge, pentru lustru, cu o petica curata, si, al treilea, sufla asupra lui pe mai
multe parti, ca nici banuiala de colb sa nu ramaie: s.a.m.d.
Desi, dupa aprecierea aceluiasi G. Calinescu , in LUMEA CELOR CARE NU CUVANTA "scriitorul
ne da un numar de monografii de vietati: gaza, gandacelul, carabusul, furnica, musculita,
paianjenul, greierul, scatiul, gaita, buna, vulturul, cucosul, moianul, calul etc." in care "pictura si
metaforele lipsesc aproape cu desavarsire, si monografiile devin monotone prin fabule si duiosii",
aici este concentrata multa observatie. Dramele necuvantatoarelor prilejuiesc autorului o fina
analiza si, prin generalizare,, se ridica uneori la valoare de simbol. Povestirile sunt strabatute de
o unda de lirism delicat, cu evidenta tenta moralizatoare. Lupta, infrangerea, victoria sau moartea
unei necuvantatoare nu sunt privite ca fapte izolate, ele fac elogiul ratiunii, prudentei, al jertfei de
sine pentru salvarea aproapelui. Dar, de cele mai multe ori, reflectiile pline de amaraciune lasa
loc unei viziuni optimiste.
APRECIERI CRITICE: G. Calinescu: "Garleanu e departe de a avea mijloacele poetice ale Iui
Sadoveanu, pe care totusi a umbrit fara dreptate, o vreme. Limba e corecta si stearsa, descriptia
aproape banala. Noptile sunt "fermecatoare", florile "stralucesc ca fulgii de omat", sopotul e
"dulce", razele sunt "blande", si fata unei fete e "plina de voiosia celor 17 ani de copilarie/Totusi
prin compozitie, prin vibratia sentimentala, prin idilicul acelei vieti naive, povestirile sunt nu rareori
incantatoare." ,
E. Lovinescu: "Schitele <<Din lumea celor care nu cuvanta>> sunt rezultatul numai al inspiratiei
si indemanarii sale artistice: "scoala noua" n-a avut nici o influenta directa in compunerea lor incercarea de a-l substitui pe Garleanu d-lui Sadoveanu ca "vioara prima" a samanatorismului mi
putea , sa reuseasca, intrucat tanarul ofiter barladean nu era, in realitate, decat o modesta vioara

secunda."
Perpessicius: "in vremea aceasta scrie Garleanu o serie de mici poeme in proza. <<Din lumea
celor care nu cuvanta>> in care simtul de observatie al unui naturist se aliaza cu frumoase
insusiri poetice. Sunt tablouri de natura inferioara, o gaza, un animal, o planta, pornite dintr-un
sentiment de adanca compasiune pentru viata neintrebata si dedicate copilei lui, "cea mai iubita
dintre gaze."

Grivei de Emil Girleanu

E btrn. nelege c-i btrn, c-i netrebnic, c cele cteva zile
ce i-au mai rmas sunt o povar pe capul tuturora. De cnd s-a
i mbolnvit, nu-l mai strig nimeni, nu-l mai mngie nici o
mn, nu se mai ntoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit
cu credin. Douzeci de ani, var i iarn, n curtea aceasta a
trit i a pzit-o. n nopile de toamn, cu ploile repezi i
ptrunztoare, n nopile de iarn, cu viforniele nprasnice, el
nu sttea n cuca lui; suflnd cu greu, ncordndu-i muchii,
cci era vnos, tia troianul, cutreiera toate colurile grdinii i,
ltrnd, ddea de tire c nu e chip s te poi apropia de casa
stpnului... Dar n seara aceea, cnd prinsese de pulpa
piciorului pe houl care furase mere din pomul de lng gard!
Ani de-a rndul simise durerile loviturii de ciomag pe care i-o
dduse atunci n cretetul capului. i alt dat... Dar cte nu
fcuse, cte nu suferise Grivei, dulul credincios al curii!
ns vremea trece; viaa, cu ea. i-acuma mbtrnise! Nu se
mai putea duce nici pn la ua buctriei, s capete un ciolan,
s-l ling. Rmnea uneori zile ntregi fr s nghit nimic,

fiindc nu se putea mica. i-acum, n urm, avea nite dureri

grozave. Urla. i mai ales noaptea, cnd nu avea cu ce s se
mai ia, cnd nu mai vedea pe ceilali cini, cnd rmnea
singur, numai el i suferina lui, mai ales nopile l chinuia boala.
i urla. Mai nti gemea, nbuit, cu gura nchis, cu limba
zgrcit, gemea adnc, ca i cum i se desfcea inima din piept.
Apoi l apucau fiorii; spasmurile i descletau flcile, i gemetele
i ieeau mai tari, mai ascuite. Apoi plngea, plngea cum
plng oamenii, cu lacrimi fierbini, care i lunecau pe bot i
parc-l ardeau. i-n urm, nnebunit de durere, nu mai putea
rbda, n urm urla, urla groaznic, din toat puterea
mruntaielor lui, cu toat ncordarea glasului, urla
nspimnttor, de rsuna pn n deprtri, de unde-i
rspundea ecoul ca un alt cine care i plngea de mil. i
dimineaa, cnd zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuul lui
de paie.
i toi ai casei, care treceau pe lng el, l blestemau. Toi.
Urletele lui le tulbura linitea nopii, le curma somnul i-i fcea
s tresar speriai n pat. Iar unii credeau c prevestete ceva
ru, c prevestete moartea cuiva. El i auzea vorbind, i auzea
i-i nelegea. Cu ochii blnzi, teri de boal, i urmrea pn ce
se fceau nevzui.
nelegea i atepta s-i vie ceasul.
ntr-o diminea i-a zrit stpnul de departe venind spre el, cu
minile la spate, innd ceva ce sclipi la o ntorstur n btaia
soarelui. Pentru el venea. Atunci, n sufletul lui parc a-ncercat
nu o durere, ci o jale, o jale grozav, o jale adnc pentru
stpnul pe care-l vzuse copil, cu care se jucase, cu care
mersese pe cmp, la picioarele cruia se culcase de attea ori
s primeasc, supus, vergile ce i se cuveneau. i jalea aceasta
parc-i ddu puteri; se scul i, scheunnd, plngnd, se tr
ctre stpnul lui, se tr i, cnd ajunse, i linse picioarele, ca i
cum i-ar fi luat rmas bun. Apoi nchise ochii i, ncoltcit,
atept. Atept mult. I se fcuse mil stpnului?... Bubuitura
nu curm linitea ogrzii.
i astzi simi c nu mai are mult. i parc-i prea ru s
nchid ochii n curtea n care trise, n mijlocul lucrurilor de

care n-ar fi vrut niciodat s se despart, sub privirile care nu

se mai ndreptau spre el prietenoase. i, deodat, o groaz, o
fric de locul acela n care suferise atta l cuprinse. i adun
toate puterile, apoi, ca i cum cineva l-ar fi gonit din urm, se
deprt ct putu mai repede, iei din curte i o lu pe drum,
nspre pdure. Cnd ajunse n marginea ei, intr n cel dinti
stufi, i acolo, ntre crengile care i ascundeau vederea, i fcu
culcuul. i atept. Spre sear, un fior i zvrcoli trupul, apoi
altul. i-nc unul, cel de pe urm. i-n clipa n care-i dete
sufletul, se ridic pe picioarele de dinainte i, cu capul ntors
spre curte, url, ca i cum i-ar fi luat un rmas bun.
i urletului lui, scurt, de moarte, i rspunse ecoul, pentru cea
din urm oar, ca un alt cine care-l chema din deprtari.

Caprioara de Emil Garleanu

Pe muchiul gros, cald ca o blan a pmntului, cprioara st jos lng iedul ei. Acesta i-a
ntins capul cu botul mic, catifelat i umed, pe spatele mamei lui i, cu ochii nchii, se las
dezmierdat. Cprioara l linge, i limba ei subire culc uor blana moale, mtsoas a iedului.
Mama l privete i-n sufletul ei de fugarnic ncolete un simmnt struitor de mil pentru
fiina fraged creia i-a dat via, pe care a hrnit-o cu laptele ei, dar de care trebuie s se
despart chiar azi, cci vremea nrcatului venise demult nc.i cum se uita aa, cu ochi
ndurerai, din pieptul cprioarei scp ca un muget nbuit de durere; iedul deschise ochii.

Cprioara se mbrbteaz, sare n picioare i pornete spre ancurile de stnc, din zare,
printre care vrea s-l lase rtcit. Acolo, sus, e pzit i de dumnia lupului, i de iscusina
vntorului, cci pe muchiile prpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se ncumeta.
Acolo, l-ar fi tiut ca lng dnsa. Dar pn la ele erau de strbtut locuri pline de primejdii.
Cprioara i arunc picioarele n fug fulgertoare, n salturi ndrznee s ncerce puterile
iedului. i iedul se ine voinicete din urm; doar la sriturile ameitoare se oprete, cte o
clip, ca i cum ar mirosi genuna, apoi se avnt ca o sgeat i, behind vesel, zburd de
bucurie, pe picioarele subiri ca nite lugere.
Dar trebuie s scoboare, s strbat o pdure, ca s urce din nou spre ancuri. Cprioara
contenete fuga: pete ncet, prevztoare. Trece din poian n poian, intr apoi sub boli de
frunze, pe urm prin hrube adnci de verdea pn ce ptrunde n inima intunecat, ca un iad,
a pdurii.
i-au mers mult aa pn ce au dat, n sfrit, de lumini. Iedul, bucuros, o ia nainte srind.
Dar n aceiai clip cprioara se oprete, ca de-o presimire, adulmecnd. n faa ei, de sub o
cetin, ochii lupului strluceau lacomi. Un salt, i iedul ar fi fost sfiat. Atunci cprioara d
un zbieret adnc,sfietor, cum nu mai scosese nc, i, dintr-un salt, cade n mijlocul
luminiului. Lupul, vznd prada mai mare, uit iedul i se repede la ea...
Prbuit n snge, la pmnt, sub colii fiarei, cprioara rmne cu capul ntors spre iedul ei.
i numai cnd acesta, nspimntat, se topete n adncul pdurii, cprioara simte durerea, iar
ochii i se tulbur de apa morii.

Mrinimie de Emil Grleanu

Odat cu ivirea zorilor,razele luminii fac minuni pe
[Link] att de frumos,nct,i ofer imagini ca de
oglind sau plci de oel sau comori de [Link]
acestea nvluite de o linite ca de rai.
Cocostrcul este primul care s-a [Link] picioarele lui
lungi i subiri i leagn trupul prin balt.
Din cnd n cnd i uda pliscul,se uita pe fundul
apei,cutnd defapt,ceva de [Link]-odat

zrete pe frunza unui nufr o [Link]

ncremenete la vederea cocostrcului, imaginndu-i
c va fi sorbit mpreun cu
[Link],dimineaa,cocostrcul e mrinimos.O
vede,pete peste ea i trece mre,mai
[Link],fericit,rupe tcerea dimineii:Oaac

Musafirul Emil Garleanu

n lungul cmpiei arse, pustii, se nal doar un singur plc de salcii ce
ocrotesc, sub umbra deas a crengilor despletite, un izvor din care i
ele i sug viaa. Izvorul curge subire, ntinznd n fa, ca pe o
nfram, o balt mic, pe care, uneori, o mpunge, ca un ac de aur, cte
o raz de soare.

n frunziul salciilor acestora se strng stoluri ntregi de psri, de stau

ziulica ntreag s se adposteasc de cldura cotropitoare.
Privighetori, scatii, mclendri, sticlei, floreni, cte i mai cte alte
neamuri de zburtoare, toate i gsesc aici slaul. E un ciripit, un
piruit, spre sear, de te crezi n rai. Nimeni altcineva nu calc sub acest
umbrar singuratic. i psrile triesc ca-n mpria lor...
Azi e o zi nbuitoare. E n iulie. Aerul unduleaz, pare c-i rsufletul
pmntului ostenit de alergtura lui prin haos. Psrile se cobor pe
fiecare clip s ia n gur cte o pictur de ap din izvorul rece care se
prelinge, argintiu, n ciuda ariei.
Din pricina dogoarei, mlatinile sunt uscate peste tot. i bietul
vieuitor se topea; ameit de cldur, o lu ntr-un noroc nainte,
ncotro l-o duce soarta. i, cnd se credea pierdut, zri cu ochii lui
mici, roii, fr de gene, cu ochii lui cei ngropai n grsimea capului,
plcul ademenitor de salcii. ndat i-a ndreptat rtul spre ele, cum i
ndreapt luntrea botul spre rm, i-o porni ntr-acolo. Cnd a ajuns
i-a dat de balt, se repezi, nebun de bucurie, gonind psrile, care
zburar nfricoate. Se afund, pn la urechi, n balt, apoi nchise
ochii, rsuflnd cu poft aerul rcoritor. O libelul sosi, zburnd
zglobie, i, creznd c deasupra apei e o floare, se ls, uoar, pe rtul
trandafiriu. O nfiorare dulce, neneles de plcut, gdili sufletul
musafirului pentru ntia dat n viaa lui, i, fericit la culme, prinse a
guia lung i ascuit. Libelula, vznd c se nelase, zbur, nfricoat.
Iar psrile ascultar ct ascultar zgomotul acesta, apoi, toate, ntr-un
gnd, mpnzir, care-ncotro, largul cmpiei ncropite.

Gndcelul de Emil Grleanu

Parc s-a trezit dintr-un somn i parc era de cnd
lumea pe [Link] tot gndea,el,gndcelul,de unde
apruse i al cui [Link] mic,firav,cu piciorue
fragede,adpostit sub o frunzioar umbroas i
[Link]-o zi iei afar,la lumin,i fusese orbit de
atta [Link] s-a vzut n mijlocul

naturii,nclzit de un bulgre de aur,adic de soarele

strlucitor,parc se simea i mai [Link],la soare,i
plcea mai mult dect n ntunericul de sub frunzioara
ce-l [Link] credea c e o frmi de lumin
rtcit pe [Link] c,n cpuorul lui i fcuse un
plan,cum s ajung acolo sus,la bulgrele de [Link]
urmare se suie pe tulpina unui crin,i merge,i
merge,apoi mai face un popas pe prima frunz
ntlnit,din nou pornete la drum,astfel c,i trebui o
jumtate de zi s ajung la floarea crinului,de unde
crezuse el,c dintr-un salt ajunge la
[Link],privea n sus i,abia acum realizeaz
ct de mult mai are de suit!