Sunteți pe pagina 1din 2

Sucul de ananas

Ananasul este un fruct bogat în nutrienţi, îndrăgit în toată lumea, fie că este consumat ca
atare sau sub formă de suc. Acesta este folosit şi în smoothie-uri și cocktail-uri. Dar
ananasul este mai mult decât un fruct gustos. Încă din antichitate oamenii îl foloseau ca
remediu pentru diverse afecţiuni.

Beneficiile sucului de ananas


Dacă aveaţi nevoie de argumente pentru a-l consuma, iată şapte motive:

1. Este bogat în nutrienţi


Sucul de ananas este bogat în numeroşi nutrienţi ce pot menţine sănătatea. Printre aceştia, se
număra magneziul, cuprul, vitamina B6, vitamina C, tiamina (vitamina B1), potasiul şi
folaţii. Aceste elemente joacă un rol foarte important în menţinerea sănătăţii oaselor, a
imunităţii, vindecării rănilor şi a producerii energiei.

În plus, sucul de ananas conţine şi cantităţi mici de fier, calciu, fosfor, zinc şi vitamina K.
Toate aceste substanţe previn apariţia multor boli şi le pot ameliora pe cele existente.

2. Este bogat în antioxidanţi


Pe lângă vitamine şi minerale , sucul de ananas conţine şi o cantitate semnificativă de
antioxidanţi, necesari menţinerii sănătăţii. Aceştia neutralizează radicalii liberi (substanţe
dăunătoare ce se pot acumula în organism din cauza poluării, stresului, dietei).

Flavonoidele, vitamina C şi beta-carotenul sunt principalii antioxidanţi „răspunzători“ de


beneficiile sucului de ananas ce aduc numeroase foloase sănătăţii.

Pe lângă antioxidanţi, sucul de ananas conţine şi bromelaină, un grup de enzime ce reduce


inflamaţia, îmbunătăţeşte digestia şi întăreşte imunitatea.

3. Are rol antiinflamator


Sucul de ananas poate reduce inflamaţia, un proces ce poate fi sursa multor boli cronice.
Acest efect antiinflamator se datorează în special conţinutului de bromelaină. Bromelaina
este folosită şi pentru a reduce inflamaţia din cadrul intervenţiilor chirurgicale, artritei
reumatoide.
4. Susţine sistemul imunitar
Sucul de ananas poate contribui la întărirea sistemului imunitar. Bromelaina poate grăbi
vindecarea după infecţii, pneumonie , sinuzită şi bronşită, mai ales atunci când este folosită
ca adjuvant în antibioterapie.

5. Îmbunătăţeşte digestia
Enzimele conţinute de sucul de ananas funcţionează şi ca nişte substanţe denumite proteaze.
Acestea au rolul de a diviza proteinele în unităţi mai mici, precum aminoacizi şi peptide,
mult mai uşor de absorbit la nivelul intestinului.

În cazul persoanelor care suferă de afecţiuni pancreatice în care este deficitară formarea de
enzime, bromelaina din sucul de ananas poate îmbunătăţi digestia.

În plus, această substanţă poate reduce inflamaţia de la nivelul intestinului în cazul


persoanelor cu boală inflamatorie intestinală, precum boala Crohn sau colită ulcerativă , dar
şi în cazul infecţiilor de la acest nivel.

6. Îmbunătăţeşte sănătatea inimii


Pe lângă toate aceste beneficii, bromelaina din sucul de ananas poate fi benefică şi pentru
sănătatea inimii. Aceasta poate scădea tensiunea arterială, preveni apariţia cheagurilor de
sânge şi reduce severitatea anginei pectorale şi frecvenţa accidentului vascular cerebral.

7. Poate preveni unele forme de cancer


Printre beneficiile sucului de ananas se află și acela că poate avea efecte de prevenire a unor
forme de cancer, în special datorită conţinutului de bromelaină şi de antioxidanţi. Aceste
substanţe pot preveni apariţia tumorilor, reduce dimensiunea acestora şi pot chiar duce la
dispariţia celulelor tumorale.

În general, sucul de ananas este sigur pentru majoritatea persoanelor spre a fi consumat.
Însă, acesta poate avea interacţiuni cu unele medicamente, precum cele care subţiază
sângele (anticoagulante) sau cu antibioticele. Dacă luaţi astfel de medicamente este bine să
întrebaţi medicul în legătură cu siguranţa consumului sucului de ananas. De asemenea, o
cantitate prea mare de suc de ananas este contraindicată în cazul persoanelor care suferă de
diabet.

S-ar putea să vă placă și