Sunteți pe pagina 1din 1

ANUNŢ

Programul „EURO 200” pentru anul 2021

Studenții în vârsta de până la 26 ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 250 lei pe
membru de familie conform HG nr.297/03.05.2018. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Dosarele se vor depune la secretariat Prorector SSV - Universitatea din Oradea, str.Universității, nr.1 /
Clădirea RECTORAT

ACTELE NECESARE ÎN
DOSARUL DE CANDIDATURĂ AL STUDENTULUI
PENTRU OBȚINEREA AJUTORULUI FINANCIAR
ÎN VEDEREA ACHIZIȚIONĂRII DE CALCULATOARE ÎN ANUL 2021

1. Cerere tip;
2. Actul de identitate al studentului care aplică - copie;
3. Certificate de naștere și/sau actele de identitate ale membrilor familiei – copie;
4. Adeverințe de elev/student ale fraților;
5. Actele doveditoare, în original, privind veniturile brute cu caracter permanent realizate de către membrii familiei
în luna precedentă depunerii cererii (cu excepția: alocației de stat, alocației familiale complementare, alocației de
susținere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor
de studii, burselor sociale) ;
6. Declarație pe propria răspundere cum că venitul lunar pe membru de familie se încadrează în baremul prevazut
prin lege (sub 250 Lei) și că familia dispune de diferența de bani pentru achiziționarea calculatorului cu o
configurație minimă standard;
7. Adeverința eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de
credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării
achiziției de calculatoare, pentru toți studenții, cu excepția studenților din anul I

NOTĂ: Nr. de înregistrare al cererii şi denumirea unităţii de învățământ se completează de către Comisia
constituită la nivel de universitate prin Decizia Rectorului Universității din Oradea.

S-ar putea să vă placă și