MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII

ȘTIINȚIFICE
COLEGIUL ROMANO – CATOLIC „SF. IOSIF”
ÎNVĂŢĂMÂNT POSTLICEAL SANITAR
SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE

PARTICULARITĂȚI DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVILOR CU

OBEZITATE

COORDONATOR:
PROF. RĂDUCANU VEROANA

ABSOLVENT:
CONSTANTIN (DRÂMBĂREANU) N. LUIZA

BUCUREŞTI
2016
1
 Motto:

,Viaţa ne este dăruită. Noi o

câştigăm, dăruind-o.”

Rabindranath Tagore

2
Cuprins
CUPRINS..............................................................................................................................................3

JURĂMÂNTUL ASISTENTULUI MEDICAL.................................................................................5

ARGUMENT........................................................................................................................................6

ISTORIC...............................................................................................................................................7

1. CAPITOLUL I - ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA TESUTULUI ADIPOS................................

1.1. ANATOMIA TESUTULUI ADIPOS................................................................................................................. 8

1.1. FIZIOLOGIA TESUTULUI ADIPOS............................................................................................................... 17
1.1.1. PROPRIETĂŢILE FIZIOLOGICE ALE TESUTULUI ADIPOS.....................................................................................17

2. CAPITOLUL II - PREZENTAREA TEORETICĂ A BOLII................................................23

Definiţie23
Etiologie............................................................................................................................................. 24
Morfopatologie.................................................................................................................................. 25
Morfopatologie .................................................................................................................................. 25
Modificări morfopatologice................................................................................................................ 25
Fiziopatologie..................................................................................................................................... 26
Diagnostic clinic.................................................................................................................................. 27
Diagnostic paraclinic........................................................................................................................... 29
Diagnostic diferenţial.......................................................................................................................... 31
Clasificarea obezitatii.......................................................................................................................... 32
Forme clinice şi forme particulare ...................................................................................................... 33
Complicaţii ale obezitatii..................................................................................................................... 35
Tratamentul ....................................................................................................................................... 36
Tratament medicamentos................................................................................................................... 45
Tratament chirurgical:......................................................................................................................... 47
Prognostic.......................................................................................................................................... 49

CAPITOLUL III................................................................................................................................50

ÎNGRIJIRI GENERALE...................................................................................................................50

3.1. INTERNAREA PACIENTULUI ÎN SPITAL........................................................................................................ 50

3.2. ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE................................................................................................ 51
3.3. PREGĂTIREA PATULUI ŞI ACCESORIILOR LUI................................................................................................ 51
3.4. SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT............................................................................................................... 52
3.5. TOALETA PACIENTULUI......................................................................................................................... 52
3.6. POZIŢIA PACIENTULUI ÎN PAT................................................................................................................. 53
3.8. SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE....................................................................................54
3
3.9. ALIMENTATIA PACIENTULUI................................................................................................................... 55
3.10. PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE......................................56
3.11. PREGATIREA PACIENTULUI PENTRU INVESTIGAŢII........................................................................................60

3.12. PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR............................................................63

3.13. CONSIMŢĂMÂNTUL PACIENTULUI............................................................................................................ 65
3.14. CONFIDENŢIALITATEA PACIENTULUI......................................................................................................... 65
3.15. PREGĂTIREA PREOPERATORIE................................................................................................................. 66
3.16. ÎNGRIJIRILE POSTOPERATORII.................................................................................................................. 67
3.17. CONVALESCENŢA................................................................................................................................ 69
3.18. EXTERNAREA PACIENTULUI.................................................................................................................... 70
3.19. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE................................................................................................................ 71
3.20. POFILAXIA BOLII................................................................................................................................. 72

CAPITOLUL IV.................................................................................................................................73

ÎNGRIJIRI SPECIFICE....................................................................................................................73

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE..................................................................................................................................... 73
CONCEPTUL VIRGINIEI HENDRESON...................................................................................................................... 73
4.3 PREZENTAREA CAZURILOR STUDIATE........................................................................................................ 77

CONCLUZII.......................................................................................................................................93

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................94

4
 Jurământul Asistentului Medical

În numele Vieţii şi al Onoarei JUR să îmi exercit profesia cu demnitate, să respect

fiinţa umană şi drepturile sale şi să păstrez secretul profesional. Jur că nu voi îngădui să se
interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă
politică sau stare socială. Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană, chiar sub ameninţare
şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii. Fac acest jurământ în
mod solemn şi liber!

Florence Nightingale.

5
 Argument

Profesia aceasta minunată de asistent medical trebuie s-o iubim, aşa cum spunea şi
Victor Babeş: ”Iubeşte-ţi profesiunea şi socoteşte-o cea mai frumoasă dintre toate şi astfel
izbânda va fi deplină.”
Rolul esenţial al asistentei medicale, constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă
să-şi redobândească independenţa, cât mai repede posibil. Pornind de la principiile Virginiei
Henderson, că nu există boli, ci numai bolnavi, îngrijirea în nursing pune în centrul atenţiei,
nu boala, ci bolnavul şi mai ales omul „mit şi legendă, această maşină vie” care este un tot din
care se ramifică asemenea unui arbore: sentimente, pasiuni, comportamente fiziologice,
ocupaţionale, atitudini, cu alte cuvinte cele 14 nevoi ale fiinţei umane.
Mi-am dorit din totdeauna să-i pot ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, să vin în sprijinul
celor fără sprijin, să aduc zâmbetul pe buzele celor trişti, pentru că omul cu adevărat fericit
este acela care poate face pe altul fericit.
Lucrarea de faţă am întocmit-o pe baza cunoştinţelor acumulate în timpul anilor de
practică şi din literatura de specialitate. În perioada acestor ani am reuşit să acumulez
cunoştinţele necesare despre această afecţiune, fiind pusă în situaţia de a acorda îngrijirile
necesare. Alături de medic, care instituie terapia medicală, asistenta medicală are un rol
deosebit de important în îngrijirea pacientului. Ea supraveghează, în permanenţă, funcţiile
vitale şi vegetative ale acestuia, administrează medicaţia prescrisă, efectuează micile îngrijiri
necesare. Acordându-i aceste îngrijiri medicale de specialitate, asistenta medicală previne
apariţia complicaţiilor şi a morţii subite, ajutând pacientul să-şi recâştige independenţa în
satisfacerea nevoilor sale fundamentale.

6
 Istoric

Etimologie:
Termenul „obezitate” provine din limba latină, de la cuvântul obesitas, care înseamnă
„ corpolent, gras sau rotofei”. Ēsus este participiul trecut al verbului edere (a mânca), precedat
de prefixul ob (supra).
Grecii au fost primii care au recunoscut obezitatea ca afecțiune medicală. Hipocrate nota:
„Obezitatea nu este doar o boală în sine, ci și premergătoare altor boli”.
Chirurgul indian Sushruta (secolul al VI-lea î.Hr.) a remarcat legătura dintre obezitate și
bolile cardiace. În tratarea maladiei, acesta a recomandat activitățile fizice.
În cea mai mare parte a istoriei sale, omenirea s-a confruntat cu lipsa hranei. Astfel, de-a
lungul istoriei, obezitatea a fost privită ca un semn de bunăstare și prosperitate. Era frecventă
în rândul înalților funcționari din Europa, în Evul Mediu și în perioada Renașterii, precum și
în civilizațiile antice, din Asia de Est.
De-a lungul istoriei, numeroase culturi au considerat obezitatea un rezultat al defectului de
caracter. Personajul obesus sau personajul gras din comedia greacă era un gurmand, adesea
ridiculizat. În era creștină, mâncarea a fost deseori asociată cu lăcomia și desfrânarea.
În cultura modernă occidentală, greutatea excesivă este adesea considerată neatrăgătoare,
obezitatea fiind în mod frecvent asociată cu diverse stereotipuri negative. Persoanele obeze,
de toate vârstele, pot fi stigmatizate social și pot fi ținta hărțuirii sau evitării de către semenii
lor. Obezitatea a redevenit un motiv de discriminare.
Uneori, religia era împotriva obezităţii, pe care o vedea ca un semn al păcatului. Sfinţii
creştini posteau în deşert, urmând o disciplină ascetică. Unul din Sf.Părinţi ai Bisericii,
Sf.Macarius spunea: „Dacă un călugăr priveşte sărăcia ca bogăţie, jignirea ca laudă şi foamea
ca hrană, atunci el nu va muri niciodată.”

7
 CAPITOLUL I
DATE GENERALE DESPRE OBEZITATE

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA ȚESUTULUI ADIPOS

CELULA:
 este unitatea morfologică şi funcţională,
din care sunt alcătuite ţesuturile,
organele, aparatele şi sistemele tuturor
organismelor. Celulele sunt alcătuite din
trei componente principale: citoplasmă,
nucleul şi membrana
Citoplasma:
 reprezintă întreaga masă de materie vie a
celulei și care cuprinde nucleul şi
organitele celulare; este delimitată de
membrana plasmatică. Citoplasma este alcătuită din trei categorii de structuri:
matricea citoplasmatică, organitele celulare şi incluziunile citoplasmatice.
Organitele celulare pot fi:
o organitele comune: reticulul endoplasmatic, ribozomii, lizozomii, aparatul
Golgi, mitocondriile şi centrul celular;
o organitele specifice: miofibrilele specifice fibrei musculare, neurofibrilele şi
corpusculii Nissl specifice celulei nervoase.
Nucleul:
 este una dintre cele trei componente principale ale celulei. Cu excepția globulelor roşii
şi a altor câteva tipuri de celule, toate celelalte celule, care alcătuiesc corpul omenesc,
prezintă un nucleu a cărui formă variază cu tipul celular. Nucleul poate fi globular,
ovalar, sub formă de bastonaşe etc. Nucleul este alcătuit din membrana nucleară, din
unul sau mai mulţi nucleoli şi din carioplasmă.
Membrana celulară:
 se află la periferia oricărei celule. Este o zonă de condensare a citoplasmei care
individualizează celula şi o desparte de mediul înconjurător.

8
ŢESUTURILE:
 Mai multe celule cu aceeași formă și structură, unite între ele printr-o substanță intra-
celulară și care îndeplinesc în organism aceeași funcție sau același grup de funcții
alcătuiesc un țesut.

I. Țesuturile epiteliale:
1. epitelii de acoperire:
 epitelii unistratificate:
o pavimentoase
o cubice
o cilindrice
 epitelii pseudostratificate
 epitelii pluristratificate:
o pavimentoase
o cubice
o cilindrice
o de tranziție
2. epitelii glandulare:
3. epitelii senzoriale;
4. epitelii de absorbție;
9
 II. Țesuturile conjunctive:
1. Ţesutul conjunctiv reticulat
o ţesut mieloid
o ţeusut limfoid
2. Tesutul conjunctiv elastic
3. Ţesut conjunctiv adipos
4. .Ţesut mucoid
5. Sângele
6. Ţeusuturi conjunctive scheletale
o Ţesutul cartilaginos
 cartilaj hialin
 cartilaj elastic
 fibrocartilajul
o Ţesutul osos
 lamelar haversian
 lamelar trabecular
o Articulaţiile

III. Țesutul muscular;

IV. Țesutul nervos;

Țesuturile se grupează și formează organele (inima, rinichii,etc.), organe care

funcționează în corelație cu alte organe. În acest fel se formează sistemele (nervos, osos,
muscular, etc). Totalitatea sistemelor formează organismul uman.

10
 TESUTUL ADIPOS

Ţesutul adipos sau gras este alcătuit predominant din celule grase
(adipocite sau lipocite), celule care se organizează în lobuli sau paniculi adipoşi,
separaţi între ei de septuri de ţesut conjunctiv lax. La nivelul septurilor apar
formaţiuni vasculare şi fibre nervoase. Alături de celule în ţesutul adipos există
puţină substanţă fundamentală şi puţine fibre de reticulină.
Originea celulei adipoase o reprezintă celula embrionară mezenchimală
derivată din mezodermul embrionar, cu numeroase prelungiri şi care din
săptămâna a 5-a de viaţă intrauterină se transformă în adipoblast care are un
nucleu central veziculos, prelungiri puţine şi numeroase picături lipidice în
citoplasmă, reticul endoplasmatic rugos, mitocondrii şi foarte bine reprezentată
activitatea enzimatică -α naftilacetatesteraza. Adipoblastul se transformă în
preadipocit care va matura apoi la:
 adipocit alb;
 adipocit brun;
 adipocit hepatic.

Numărul celulelor adipoase creşte la nou născut, până la 2 ani de viată,

când procesul de creştere şi diferenţiere este controlat de hormonii de creştere:
STH, hormonii tiroidieni, insulina, citochine, factori de creştere de tip insulinic.
O altă creştere a numărului de adipocite se constată la pubertate, proces
controlat de hormonii sexuali, estrogenii şi androgenii. Cantitatea de ţesut adipos
ca şi distribuţia grăsimilor este diferită la sexul masculin faţă de sexul feminin.
La sexul masculin ţesutul adipos reprezintă până la pubertate cca 15% din
greutatea corpului, iar la pubertate 25%. La sexul feminin, până la pubertate,
ţesutul adipos reprezintă 25%, iar la pubertate 40%.

Ţesutul adipos alb(unilocular)

11
Ţesut foarte bine reprezentat la adult, la nivelul hipodermului, în jurul organelor,
la nivelul mezenterului. Este alcătuit din adipocite albe, organizate în paniculi
adipoşi separaţi de septuri conjunctive, care aduc cu ele în ţesut vase de sânge, şi
terminaţii colinergice şi adrenergice. Vascularizaţia este foarte bogată, se
apreciază un capilar pentru fiecare adipocit.Adipocitele albe au dimensiuni între
5o-12o microni, formă rotundă(izolat) sau poligonală (în ţesut prin compresiune
reciprocă), nucleul turtit eucromatic dispus periferic, înconjurat de puţină
citoplasmă dispusă şi ea periferic.

Ţesut adipos alb. Se remarcă aspectul caracteristic de celulă cu aspectul de inel

cu pecete. Celulele sunt organizate în paniculi adipoşi separaţi de septuri
conjunctive de ţesut conjunctiv lax .De asemenea se observă un număr mare de
vase de sânge.

Ţesutul adipos brun(multilocular)

12
 Este prezent la făt şi nou născut în primele două luni de viaţă. Reprezintă
2-5% din greutatea corporeală. Este dispus subcutanat în regiunea cervicală,
inghinală, retrosimfizar şi la nivelul mediastinului .
Ţesutul adipos brun are macroscopic acestă culoare, acesta fiind motivul
denumirii lui.

Ţesut adipos brun

Această culoare particulară este datorată în primul rând unui pigment

lipocrom existent în citoplasma celulelor adipoase, unei vascularizaţii mai
bogate decât în cazul ţesutului adipos alb(cca 2-3 capilare per adipocit)şi
citocromului c prezent pe cristele unor mitocondrii mult mai numeroase decât în
cealaltă varietate de ţesut adipos.
Tesutul adipos brun este alcătuit din adipocite brune, care formează
paniculi adipoşi separaţi prin septuri conjunctive, care conţin vase de sânge şi
terminaţii nervoase adrenergice. Dispoziţia celulelor are un aspect epitelioid.
Înafară de celule , ţesutul mai conţine substanţă fundamentală puţină şi fibre de
reticulină.
Funcţia acestui ţesut este predominant termogenetică. Când temperatura
organismului scade, din terminaţia adrenergică se descarcă norepinefrina, care
se leagă imediat de receptorul ei β adrenergic stimulând apoi adenilatciclaza.
În acelaşi timp la nivelul ribozomilor este blocată sinteza de ATP sintetază, iar
la nivel mitocondrial este decuplată oxidarea de fosforilare. În acest fel nu se
mai formează ATP, şi întreaga energie este disipată sub formă de căldură.

13
 CAPITOLUL II

PREZENTAREA TEORETICĂ A BOLII

Definiţie:
 Obezitatea este o afecţiune caracterizată prin prezenţa în exces a ţesutului adipos în
organism (Doctor Michaela Nanu, Doctor Florenti na Moldovanu)
 Se înţelege prin obezitate depăşirea greutăţii ideale cu 15 - 20%.(Corneliu Borundel,
Manual de medicina interna pentru cadre medii)


Etiologie
S-a văzut anterior că obezitatea depinde de numărul şi volumul adipocitelor. Un număr
crescut de adipocite, esteun risc crescut de obezitate. Obezitatea hiperplazică, cu număr
crescut de adipocite, depinde de alimentaţia primită în copilărie. Numărul adipocitelor la adult
este fix. El se stabilizează în jurul vârstei de 20 - 23 de ani. Volumul adipocitului este direct
influenţat de bilanţul caloric. Bilanţul caloric pozitiv duce la adult la creşterea volumului
adipocitului şi implicit la obezitate. Cu înaintarea în vârstă, se reduce activitatea fizică şi
surplusul caloric se transformă în trigliceride de rezervă, mărind volumul adipocitelor.
Scăderea în greutate înseamnă scăderea volumului, nu a numărului de adipocite, care este o
valoare fixă. Aceasta este obezitatea hipertrofică, care apare la adult datorită reducerii
activităţii fizice, fără o reducere proporţională şi a alimentaţiei. Pe lângă obezitatea
hiperplazică şi hipertrofică există şi obezitatea de tip mixt, în care se asociază o creştere a
numărului de adipocite - din perioada copilăriei - cu o creştere a volumului, care apare
oricând în timpul vieţii. Aceasta este mai frecventă la femei.
Factorii etiologici ai obezităţii sunt în ordinea frecvenţei şi importanţei următorii:
 Supraalimentaţia
 reducerea sau lipsa activităţii fizice, în raport cu consumul alimentar nemodificat
 Profesiunile sedentare
 renunţarea la sporturi sau diferite exerciţii fizice, comoditatea transportului auto, sunt
tot atâţia factori care contribuie la obezitate.
14
  factori psihologici, în sensul refugierii în satisfacţia alimentară, pentru o nereuşită în
viaţă, diferite deziluzii afective etc.
 alcoolismul
 mediul urban, unde aceşti factori sunt mai evidenţi.
 modificări endocrine (cauze endogene), mult mai rare: sarcina, boala Cushing,
adenomul Langerhans, sindromul adiposogenital, hipotiroidia etc.
Morfopatologie
Fiziopatologie
Diagnostic clînic
Diagnostic paraclinic
Diagnostic diferenţial

Forme clinice şi forme particulare ale obezitatii

Complicaţii ale obezitatii

15
Tratamentul
• Tratament medicamentos
• Tratament chirurgical
• Prognostic

16
 CAPITOLUL III

ÎNGRIJIRI GENERALE
Supravegherea pacientului din momentul internării până la externare şi
efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune

Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă
să-şi menţină sau recâştige sănătatea (sau să-l asiste în ultimile sale clipe) prin îndeplinirea
sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi avut voinţa sau cunoştinţelenecesare.
Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât bolnavul să-şi recâştige
independenţa cât mai repede posibil. (Virginia Henderson)

3.1. Internarea pacientului în spital

.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Scopul spitalizării pacienţilor, în majoritatea cazurilor, este vindecarea. Pentru a

realiza acest lucru trebuie create condiţii prielnice, necesare ridicării forţei de apărare şi
regenerare a organismului şi scoaterii lui de sub eventualele influenţe nocive ale mediului
înconjurător.
Ajuns pe Secţia de trebuie să asigurăm pacientului un maxim de confort şi linişte..
Zgomotele constituie o sursă de tensiune nervoasă. Din acest motiv protecţia antifonica a
acestor pacienţi trebuie să fie o preocupare a personalului de îngrijire în munca de zi a secţiei.
Saloanele să fie spaţioase, luminoase, bine încălzite, cu o temperatură de 19-20°C şi cu
posibilităţi permanete de aerisire, care să asigure un grad obişnuit de umiditate şi o ionizare
corespunzătoare a aerului.
Asistenta medicală are datoria de a vizita bonavul frecvent, indiferent de solicitări, fără
însa să deranjeze odihna acestuia.
Personalul administrativ care intră în secţie în interes de serviciu, precum şi vizitatorii
care vin la pacienţi, vor fi instruiţi de asistentă pentru a păstra o comportare modestă, linistită
pe secţie.

17
 .3. Pregătirea patului şi accesoriilor lui

Patul este mobilierul cel mai important din salon, aici petrecându-şi pacientul
majoritatea timpului de boală şi convalescenţă. Patul trebuie să fie comod, de dimensiuni
potrivite, uşor de manevrat şi uşor de curăţat, pentru ca îngrijirile, investigaţiile şi
tratamentele aplicate pacientului să nu fie împiedicate.
Pentru îngrijirea specială a unor categorii de pacienţi, cum sunt cei supraponderali,
este nevoie de paturi cu o construcţie deosebită .Este important ca paturile să fie cu somnieră
mobilă, transformabile în fotolii şi prevăzute cu rezematoare de spate pentru a putea aduce
pacienţii în poziţii corespunzatoare necesitătilor lor de respiraţie în cursul dispneei. O
importanţa deosebită are fixarea semnalizatorului la îndemana pacientului şi este obligatorie
existenţa unei surse de oxigen
Lenjeria de pat trebuie să fie confecţionată din bumbac alb, moale, fără ornamente şi
cu căt mai puţine cusături (acestea pot jena pacientul şi favorizează apariţia escarelor) şi să fie
confecţionată dintr-o singură bucată.

3.4. Schimbarea lenjeriei de pat

Se face ţinând seama de starea generală a pacientului şi de posibilitatea de a-l mişca.

Pentru această manoperă sunt necesare 3 asistente medicale. Schimbarea lenjeriei se face
de obicei dimineaţa dupa:
 Evaluarea funcţiilor vitale : tempertaură, puls, respiraţie, tensiune arterială
 Toaleta pacientului
 Înainte de curăţenie
 După efectuarea pansamentelor
 După prelevarea probelor sangvine sau urinare pentru laborator
Schimbările de lenjerie trebuiesc efectuate rapid, având lenjeria curată pregătită la îndemână,
lângă pat.

3.5. Toaleta pacientului

Toaleta pacientului constituie una din condiţiile indispensabile ale procesului de

vindecare.
A fi curat, îngrijit şi a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele sunt o necesitate pentru a
avea o ţinută decentă şi pielea sănătoasă astfel încât aceasta să-şi poată îndeplini funcţiile.
Toaleta zilnică a pacientului trebuie efectuată fără ca acesta să facă eforturi prea mari.

18
 Curaţirea tegumentelor întregului corp se efectueaza pe regiuni, la patul pacientului,
descoperind progresiv numai partea care se spală. Trebuie să asigurăm o temperatură adecvată
de 20- 22°C, să izolăm pacientul de ceilalţi pacienţi din salon, cu un paravan, şi să pregătim
materialele necesare (apă caldă, săpun, burete, musama pentru protecţia patului, lenjerie de
corp şi de pat, alcool mentolat cu care se poate face o fricţiune după terminarea toaletei,
îmbunătăţind circulaţia). Pacienţii cu infarct miocardic acut transpiră abundent, asistenta va
şterge mereu cu un prosop uscat regiunile transpirate. Din acelaşi motiv, lenjeria de corp şi pat
vor fi schimbate mai des. Baia generala şi parţiala se face la pat fără să obosească pacientul, în
primele zile fără să fie ridicat. Scopul toaletei corporale este îndepărtarea de pe suprafaţa
pielii a stratului cornos, descuamat şi impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare,
microbi care adera la piele.
Toaleta zilnică permite controlul regiunilor expuse escarelor şi acţionează în vederea
prevenirii acestora.

3.6. Poziţia pacientului în pat

Repausul la pat este benefic fiziologic şi psihosocial atâta timp cât pacientul îl
consideră necesar şi odihnitor. Durata repausului la pat, depinde de natura bolii şi de starea
de sănătate anterioară şi actuală a pacientului.
Repausul la pat este indicat din motive terapeutice şi el urmăreşte:
 Reducerea activităţilor fizice şi a nevoilor de oxigen a ţesuturilor
 Reducerea durerii, inclusiv a celei apărute în intervenţiile chirurgicale
 Posibilitatea de a-şi dobândi forţele fizice
 Posibilitatea de a-şi dobândi odihna întreruptă datorită manifestărilor bolii

3.7. Crearea mediului psihologic favorabil

Se vor evita:
 discuţiile cu voce tare
 chemările la telefon
 nu se va permite vizitarea în grup
 se evită vizitele lungi
 nu se comunică veşti neplăcute
 se va facilita contactul cu pacienţii restabiliţi, cu efect psihic bun

19
 3.8. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

Urmărirea respiraţiei:
Respiraţia are frecvenţa normală cuprinsă între 16-18 respiraţii/minut, prezentând
uşoare variaţii în funcţie de sex şi vârstă. Pacienţii cu infarct miocardic acut prezintă dispnee
cu polipnee, semn de disfuncţie de pompă. Asistentei medicale îi revine sarcina de a observa
în ansamblu fazele respiraţiei şi de a reprezenta grafic pe foaia de temperatură. Urmărirea
respiraţiei se face prin simpla observare şi numarare a mişcărilor cutiei toracice sau cu
ajutorul monitorului.
Urmărirea pulsului şi a tensiunii arteriale:
În cazul pacienţilor cu infarct, pulsul este mic, uşor tahicardic 90-100 bătăi/minut, iar
tensiunea arterială scade şi se menţine o tensiune minimă. Tensiunea arterială şi pulsul trebuie
supravegheate permanent, fiind elemente foarte importante pentru prognostic şi tratament.
Temperatura
Are valori normale între 36-37°C, se măsoară cu termometrul în axilă, cel mai
frecvent.
Urmărirea diurezei şi a tranzitului intestinal:
Se va servi pacientul cu urinar şi bazinet, fără să fie ridicat în poziţie şezândă. De
asemenea, important sunt combaterea constipaţiei şi a retenţiei de urină.. În cazuri extreme,
se plasează o sondă vezicală permanentă.
Urmarirea faciesului:
Este extrem de importantă urmărirea faciesului deoarece ne poate indica o reumplere
volemica, un aport scăzut de oxigen, care va da cianoză feţei şi a extremităţilor.

3.9. Alimentatia pacientului

Chiar si apa are un gust rãu când este prescrisã de doctor. (Edward Aloysius Murphy,
Jr)

Una din cele mai importante probleme ale îngrijirii pacientului este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale pacientului, stabilirea
regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea
alimentelor pe cale naturală consituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui pacient
spitalizat.
.

20
 Este foarte important ca pacientul să nu consume alte alimente decăt cele prescrise.
Asistenta trebuie să explice şi să imprime pacientului necesitatea menţinerii prescripţiilor
medicale relative la alimentaţia terapeutică, pentru ca aceasta să nu pretindă servirea unor
alimente interzise. În vederea aceluiaşi scop, asistenta va controla toate alimentele pe care
vizitatorii doresc să le introducă în spital pentru pacientul lor, refuzănd categoric tot ceea ce
este interzis incă înainte ca pacientul să fi aflat intenţia aparţinatorilor.

3.10. Pregătirea pacientului pentru recoltarea produselor biologice şi patologice

Utilitatea examenelor de laborator

 Competenţa profesională pentru majoritatea recoltărilor aparţin asistentei medicale care
posedă cunoştinţele necesare şi manualitatea corespunzătoare
 Pentru realizarea şi obţinerea unor recoltări corecte, asistenta medical trebuie să respecte
următoarele reguli generale:
o Verifică şi recoltează numai probele indicate de medic
o Orarul recoltărilor, etapele recoltărilor şi repetarea recoltărilor
o Pregătirea psihică a pacientului
o Pregătirea fizică
o Pregătirea recoltărilor:
 materiale
 utilaje
 instrumentar
o Completarea buletinului de analiză care va însoţi probele la laborator: nume,
prenume pacient, număr salon şi pat/secţia unde este internat, diagnostic clinic,
natura produsului, analiza solicitată, data recoltării şi numele celui care a efectuat
recoltarea
o Prelevarea probelor
o Etichetarea directă a eprubetelor, tuburilor, vacutainerelor sau diverselor recipiente
o Transportul produselor recoltate la laborator cu ambalarea corespunzătoare şi
evitarea alterării probelor prelevate
o Recoltarea în condiţii sterile pentru protecţia pacientului, presonalului medical şi
evitarea suprainfectării probei

21
Pregătirea pacientului pentru prelevarea probelor de laborator:

Recoltarea sângelui venos cu trusa vacutainer

Sistemul vacutainer de recoltare a sângelui venos constituie şi prezintă o tehnică simplă,
sigură, menţinând însă precauţii generale ca:
 Spălarea mâinilor cu apă curentă şi săpun, dezinfectarea lor
 Echipamentul de protecţie: mănuşi, mască, halat, şorţ, ochelari etc
 Evitarea expunerii la contaminare cu agenţii infecţioşi
 Menţinerea securităţii personalului medical
 În funcţie de codul de culoare al dopului, vacutainerele se clasifică astfel:
o Roşu- pentru biochimie
o Verde – vacutainer cu litiu heparină pentru analize biochimice
o Mov –pentru hematologie
o Albastru – pentru determinări de coagulare
o Negru – pentru determinarea vitezei de sedimenatre a hematiilor (V.S.H.)
 Etepele prelevării:
o Pregătirea psihică şi instalarea pecientului pentru recoltare
o Verificarea şi completarea datelor privind probele sangvine de recoltat indicate de
medic
o Alegerea şi pregătirea materialului pentru puncţia venoasă
o Efectuarea puncţiei venoase
o Efectuarea recoltării
o Aplicarea pansamentului adeziv
o Reorganizarea mediului (eliminarea materialelor utilizate)
o Tranportul tuburilor la laborator
 Pregătirea materialelor
o Materiale neceasare:
 Holder
 Ac în carcasa sa protectoare;
 Garou
 Soluţie dezinfectantă
 Tampoane de vată, comprese sterile, pansament adeziv

22
  Tuburi vacutainer pentru analizele indicate de medic
 Tehnica de lucru:
o În timpul lucrului ne poziţionăm vis-à-vis de pacient
o Alegem locul puncţiei şi îl dezinfectăm, interzis a palpa vena după dezinfectare
o Menţinem braţul pacientului înclinat în jos cu pumnul strâns
o Întindem pielea pentru imobilizarea venei şi facilitarea penetrării acului prin
cuprinderea extremelor în mâna stângă în aşa fel policele să fie situat la 4-5 cm sub
locul puncţiei
o Holderul trebuie să formeze cu braţul pacientului un unghi de 15°.
o Detaşăm carcasa colorată a acului
o Efectuăm o mişcare de răsucire dintr-o parte spre cealaltă având loc astfel ruperea
benzii de siguranţă
o Se înşurubează capătul liber al acului în holder
o Introducem acul în venă cel puţin 1 cm
 Efectuarea recoltării în tuburi:
o Introducem tubul în holder apucând aripioarele laterale ale holderului cu indexul şi
mediusul, iar cu policele împingem tubul
o Presiunea de împingere se efectuează numai asupra holderului nu şi asupra acului
aflat în venă
o Capătul căptuşit al acului înşurubat în holder străpunge diafragma gumată a
capacului tubului vacutainer, iar sângele va fi aspirat în tub
o Când sângele nu mai curge în tub acesta va fi scos din holder printr-o uşoară
împingere a policelui asupra aripioarelor
o Holderul este menţinut stabil
o În timpul recoltării cu un nou tub, tubul deja umplut nu se agită puternic deoarece
provoacă hemolizarea probei
o Acul utilizat, caracasele se aruncă în recipientul pentru deşeuri
o După recoltare comprimăm locul puncţiei 3-5 minute cu un tampon steril îmbibat
în soluţie antiseptică

23
Testarea glicemiei:
Valoarea glicemiei este dată prin
monitorizarea unei picături de sânge capilar

 Pregătirea pacientului:
o Înainte de a începe testarea, mâinile
se spală bine cu apă caldă şi săpun şi
uscate corect
o La nevoie încălzim degetele şi le mişcăm pentru a ajuta la creşterea debitului
sangvin
o Dacă cumva folosim soluţie dezinfectantă pentru a curăţa degetul ne asigurăm
înainte de a continua că degetul este complet uscat
 Tehnica de lucru:
o Aşezăm aparatul pe o suprafaţă întinsă, netedă, curată
o Strângem degetul pacientului cu putere spre suprafaţa pe care o vom puncţiona, de
obicei pulpa degetelor şi efectuăm timp de 3 secunde comprimarea acestei zone
o Banda test este exfoliată parţial din ambalaj şi introdusă în aparat, împingând-o
uşor până se opreşte şi o exfoliem total
o Puncţionăm degetul pentru a obţine picătura de sânge şi ne asigurăm că va cădea
drept pe ţinta marcată a suprafeţei testului unde formează un dom
o Imediat după aplicarea picăturii de sânge apăsăm pe butonul start
o După prelevarea picăturii de sânge capilar, locul puncţionat se comprimă cu un
tampon îmbibat în alcool sanitar

3.11. Pregatirea pacientului pentru investigaţii

24
Ecocardiografia:
 Pacientul nu are nevoie de o pregatire specială prealabilă.

Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) cardiacă:

 În general nu este necesară pregătirea pacientului în vederea efectuării unei investigaţii
prin rezonanţă magnetică nucleară
 Pacientul trebuie să renunţe pe perioada examinării la bijuteriile metalice sau proteza
dentară, iar în cazul femeilor se recomandă sa renunţe la machiaj
 Înaintea efectuării investigaţiei pacientul trebuie să completeze un chestionar specific, iar
în unele cazuri trebuie să prezinte rezultatul testelor de laborator pentru funcţia renală

Tomografia computerizată:
 Asistenta medicală trebuie să îndepărteze toate bijuteriile pe care le are pacientul şi
majoritatea hainelor înainte de investigaţie. Lenjeria intima este de obicei menţinută.
 După efectuarea investigaţiei pacientul este sfătuit să bea cât mai multe lichide, pentru a
grăbi eliminarea substanţei de contrast din organism.

Electrocardiograma (EKG)
 Se pregăteşte pacientul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii emoţionali
 Înregistrarea electrocardiogramei necesită repaus fizic şi psihic absolut al pacientului, care
trebuie să se odihnească înainte de înregistrare 10-20 minute
 Zonele de la nivelul pieptului, mâinilor şi a picioarelor unde vor fi plasaţi electrozii, sunt
curaţate şi eventual rase, pentru a furniza o suprafaţă curată şi netedă
 Pacientul va fi culcat comod pe patul de consultaţii şi va fi rugat să-şi relaxeze
musculatura
 Trebuie să avem grijă ca pacientul să nu se atingă de partea metalică a apatului.
 Pe durata efectuării testului, pacientul nu trebuie să se mişte sau să vorbească, deoarece
activitatea musculară poate influenţa rezultatul
 Contactul electric dintre electrozi şi pielea pacientului se asigură printr-o bucată de tifon
înmuiată în soluţie de electrolit (o lingură de sare la un pahar de apă) sau gel special
pentru electrozi
 După încheierea înregistrării se îndepărtează electrozii de pe pacient şi se şterge pacientul
de gel

25
 Pe electrocardiogramă vom nota numele şi prenumele pacientului, data, ora efectuării,
vârsta, tensiunea arterială, dacă pacientul a luat medicamente ce pot influenţa înregistrările
 Pe spatele EKG-ului vom nota numele celui care a efectuat înregistrarea. Se notează în
foaia de observaţie a pacientului, efectuarea tehnicii şi data
 Cei zece electrozi se fixează în felul urmator:
o montarea electrozilor pe membre:
 roşu pentru mâna dreaptă
 galben pentru mâna stângă
 negru pentru piciorul drept
 verde pentru piciorul stâng

o montarea electrozilor precordiali

 V1 în spaţiul IV parasternal drept
(roşu)
 V2 în spaţiul IV parasternal stâng
(galben)
 V4 în spaţiul V stâng pe linia
medioclaviculara (maro)
 V3 la jumătatea distanţei dintre
V2 şi V4
 V5 în spaţiul V stâng, pe linia axilară anterioară stângă (negru)
 V6 în spaţiul V stâng pe linia axilară mijlocie stângă (mov)

Coronarografia: se epilează şi se dezinfectează regiunea inghinală. Apoi pacientul este

condus în sala de examinare şi instalat cât mai confortabil pe masa de radioligie. Personalul
din sală explică ce mişcări se pot face în timpul examinării.
Coronarografia (coronaroangiografia) sau angiografia coronariană, este considerată
„standartul de aur” în diagnosticarea afecţiunilor coronariene. Coronarografia indică

26
medicilor care este tratamentul optim pentru pacientul examinat – medicamentos,
intervențional sau chirurgical, fiind astfel o investigaţie esenţială în explorarea acesteia, prin
vizualizarea directă a arterelor coronare, responsabile de angină pectorală sau infarct. Arterele
coronare sunt arterele situate pe suprafaţa inimii care alimentează muşchiul cardiac cu sânge
oxigenat. Arterele coronare sănătoase au un perete interior neted şi flexibil, care lasă sângele
să circule liber. Coronarografia se efectuează prin introducerea unui tub foarte subţire numit
cateter în artera femurală sau radială. Prin acesta sunt introduse sondele de cateterism şi
dirijate până la nivelul arterei coronare. Se injectează o soluţie de contrast radiologic, care
permite vizualizarea anatomiei arterelor coronare prin opacifierea arborelui coronarian. Astfel
se poate observa diametrul interior al arterelor şi se pot localiza posibilele obstrucţii
coronariene importante. Angiografia coronariană permite cuantificarea gravităţii bolii arterei
coronare în vederea luării celor mai bune decizii privind tratamentul.
Coronarografia nu necesită anestezie generală, ci doar locală la nivelul unuia dintre
membrele inferioare sau superioare, prin folosirea unui abord femural sau radial. Pacientul
este conştient şi discută cu medicul pe parcursul procedurii, având posibilitatea de a viziona
procedura pe un ecran. Durata unei coronarografii este de 15-45 minute, după care pacientul
trebuie să mențină un repaus la pat de 12-24 ore. Dacă se constată leziuni stenotice
coronariene, într-o etapă ulterioară se poate practica angioplastie cu stent, prin care se dilată
cu un balonaș zona stenotică (îngustată) și se montează un stent, în vederea menținerii
deschise a zonei dilatate.
Cardiologia intervenţională prezintă riscuri mai mici faţă de tehnicile de chirurgie cardiacă.
Pacienţilor cu boală coronariană nu li se opreşte şi reporneşte inima pentru intervenţie, ci li se
face o incizie de 1-2 milimetri. Astfel, tehnicile moderne ale cardiologiei intervenţionale sunt
mai bine suportate de pacient.

3.12. Pregătirea pacientului pentru administrarea medicamentelor

Este foarte important ca administrarea medicamentelor să se facă cu mare

punctualitate, deoarece întârzierile pot provoca pacientului emoţii inutile.
Tratamentul medicamentos se face la pat, în poziţie orizontală, de asemenea trebuie să
avem pregătite medicamentele pentru eventualele complicaţii.

Puncţia venoasă cu cateter intravenos periferic

 cateterul venos se selectează în funcţie de starea anatomică a venelor
27
 se spală mâinile cu apă caldă şi săpun, se usucă bine şi se îmbracă mâinile cu mănuşi
sterile
 în timpul lucrului ne poziţionăm vis-à-vis de pacient
 pentru alegerea locului în efectuarea puncţiei venoase se examinează atent ambele braţe ale
pacientului pentru a observa calitatea şi starea anatomică a venelor
 se aplică garoul şi înclinăm braţul pacientului în jos, abducţie şi extensie maximă
 solicitam pacientului să-şi strângă pumnul pentru reliefare venoasă
 garoul se aplică la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei
 se strange garoul în aşa fel încât să oprească complet circulaţia venoasă
 se puncţionează vena
 retragem mandrenul când sângele apare în capătul translucid, înaintând pe traiectul
vasului cu canula propriu-zisă
 mandrenul se aruncă în recipientul pentru deşeuri şi conectăm rapid seringa cu soluţie
medicamentoasă sau perfuzorul
 se fixează cu leucoplast de braţul pacientului

Perfuzia:
 Alegerea şi pregătirea materialelor:
o Soluţia de perfuzat
o Pansamente adezive
o Solutie dezinfectantă
o Mănuşi sterile
o Garou
o Soluţie perfuzabilă
o Perfuzor
28
 o Stativ
o Cateter venos
o Seringi şi ace de diferite dimensiuni, sterile
 Soluţia de perfuzat:
o controlăm ca soluţia să fie cea descrisă de medic, aspectul soluţiei să fie limpede şi
să nu prezinte particule solide în suspense, să se încadreze în termenul de
valabilitate
o soluţiile perfuzabile trebuiesc administrate numai la temperatura corpului
 Montarea perfuzorului:
o se îndepărtează ambalajul soluţiei perfuzabile şi armătura metalică badijonând
dopul gumat cu soluţie dezinfectantă şi fixăm pe stativ flaconul sau punga
o se îndepărtează ambalajul trusei de perfuzat şi acolo unde perfuzorul permite,
închidem robinetul de fixare al numărului de picături
o se îndepărtează carcasa protectoare de pe trocar şi îl introducem prin dopul gumat
în flacon fără a atinge trocarul cu degetele
o umplem camera de vizualizare a picăturilor 2/3
o deschidem robinetul pentru umplerea întregii tubulaturi a perfuzorului cu soluţie
fără a scoate carcasa protectoare de pe port-ac pe care îl menţinem deasupra
nivelului soluţiei din flacon şi coborârea lui progresivă pe măsura umplerii
tubulaturii eliminând astfel bulele de aer
 Pregătirea pacientului:
o după pregătirea psihică a pecientului, poziţia în pat este decubit dorsal cât mai
comod, cu membrul în care se va efectua perfuzia, în abducţie şi instalarea la
îndemână a obiectelor utile

3.13. Consimţământul pacientului

Pentru orice activitate medicală se va cere consimţământul pacientului exprimat în scris,

pe formular, pentru unele manopere de diagnostic şi tratament care comportă risc.
Consimţământul va fi dat numai după lămurirea pacientului asupra esenţei şi utilităţii
actului recomandat.
 Prin interventie medicala se intelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop
de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare

29
 Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înalta calitate de care societatea
dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale

 Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stârii sale de sănătate, a intervenţiilor

medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la
procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării
recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic

 Informatiile se aduc la cunostinta pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu

minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaşte limba
română, informaţiile i se aduc la cunoştinţă în limba maternă ori în limba pe care o
cunoaşte sau, dupa caz, se va căuta o altă formă de comunicare

 Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în

scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului său, ale opririi actelor medicale
trebuie explicate pacientului

 Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de
urgenţă, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare
anterioara a voinţei acestuia

 Consimțământul pacientului nu se aplică automat tuturor actele medicale viitoare. Prin

urmare, consimțământul pacientului trebuie solicitat înaintea fiecărui act medical sau
chirurgical important. Acordul pacientului astfel informat trebuie să fie explicit, adică
exprimat în clar. După ce a fost informat, pacientul poate accepta sau refuza procedura
care i-a fost propusă.

3.14. Confidenţialitatea pacientului

 Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul,

prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul
acestuia.

3.15. Pregătirea preoperatorie

Rolul moral al asistentei medicale

În general, pentru pacient nu există intervenţie chirurgicală „minoră", o operaţie fiind
o experientă nouă pe care o trăieşte pacientul. Teama îi face pe unii pacienţi să refuze

30
 operaţia, sub pretextul că ar dori să mai încerce cu tratament medicamentos, sau că doresc o
amânare pentru rezolvarea unei probleme personale.
În acest sens, rolul asistentei este de a-l linişti pe pacient şi de a-i da încredere. Aceasta
se realizează prin:
 modul de a vorbi cu pacientul
 asigurarea că anestezia şi intervenţia sunt benigne
 exemple de reuşită a unui operat cu aceeaşi intervenţie
 menţinerea calmului, antrenând şi vecinii de salon
Se va evita:
 Contactul cu pacienţii operaţi, care sunt obosiţi, le este rău, au complicaţii, pentru a nu-i
permite să aibă termen de comparaţie
 Să vorbeşti urât cu pacientul şi cu familia acestuia
 Să faci aprecieri personale asupra chirurgului, anestezistului, intervenţiei şi diagnosticului
 La întrebări dificile, se va răspunde: „va trebui să întrebăm medicul"
 Să se pună în acelaşi salon, împreuna, doi pacienţi operaţi, în aceeaşi zi, cu aceeaşi intervenţie
Concluzii:
Rolul pregătirii preoperatorii a pacientului deţine un loc important în prevenirea
infecţiilor nosocomiale . Este necesară punerea în practică a unui protocol precis şi detaliat al
diferitelor etape din această pregătire şi întărirea legăturilor dintre asistentele medicale din
secţia de chirurgie, terapie intensivă şi cele care lucrează în sălile de operaţie şi anestezie.
Fiecare secţie este responsabilă de numărul şi frecvenţa eventualelor infecţii, precum şi de
urmărirea, alături de asistentul de igienă, a executării corecte a modului de pregătire
preoperatorie a pacientului

3.16. Îngrijirile postoperatorii

Supravegherea postoperatorie:

Supravegherea postoperatorie a pacientului începe din momentul terminării

intervenţiei chirurgicale, înainte ca pacientul să fie transportat în salon; din acest moment
devine obiectul unei atenţii constante până la părăsirea spitalului. În general, pacientul este
adus în salon însoţit de medicul anestezist şi de asistenta de anestezie, care va urmări
respiraţia şi modul în care este transportat şi aşezat în pat; transportul se face cu traga.
Pacientul va fi acoperit pentru a fi ferit de curenţi de aer sau schimbări de temperatură şi
pentru a-i respecta intimitatea. Asistenta medicală care îl însoţeşte se va asigura că pacientul

31
stă comod, este în siguranţă şi că tubulatura prezentă (dren, sonde, perfuzii) nu este
comprimată. Poziţia pe cărucior este de decubit dorsal, cu capul într-o parte pentru a nu-şi
înghiţi eventualele vomismente. În timpul transportului asistenta medicală va urmări aspectul
feţei (cianoza), respiraţia, pulsul, perfuzia.
Supravegherea este permanentă, în vederea depistării precoce a incidentelor şi
complicaţiilor postoperatorii. Prezenţa permanentă lângă pacient permite asistentei medicale
ca, pe lângă elementele de supraveghere indicate de chirurg şi anestezist, să sesizeze orice alte
mici modificări şi acuze subiective(durerea) şi să administreze, la timp, tratamentul prescris,
evitând iniţiativele personale, fără a ţine cont de responsabilităţile celorlalţi membri ai
echipei.
 Tensiunea arterială se măsoară ori de câte ori este nevoie în primele două ore după
operaţie din 15 în15 minute, din 30 în 30 de minute în următoarele şase ore şi din oră
în oră pentru următoarele 16 ore notând datele în foaia de observaţie
 Pulsul se măsoară la 10-15 minute urmărind frecvenţa, ritmicitatea, amplitudinea care
se notează. În cazul în care apar modificări ale pulsului, bradicardie sau tahicardie, se
va sesiza medicul cardiolog.
 Respiraţia: se notează frecvenţa, amplitudinea, ritmicitatea şi se sesizează, de
asemenea, medicul în caz de tuse sau expectoraţie. Cea mai mică modificare a
respiraţiei va fi semnalată cardiologului care, în funcţie de caz va recomanda
administrarea de oxigen.
 Temperatura se mă soară dimineaţa şi seara şi se noteaza în F.O.

 Pierderile lichidiene sau sanguine

o Urmărirea evacuărilor de urină şi fecale: se va servi pacientul cu urinar şi
bazinet, fără să fie ridicat în poziţie şezândă. Constipaţia trebuie combătută cu
clisme uleioase sau laxative uşoare. Diureza şi scaunul se notează pe foaia de
observaţie
o Transpiraţia: se notează dacă apare, deoarece în cazul în care este abundentă,
poate antrena pierderi de apă importante
o Vomismentele: se va nota cantitatea, aspectul şi caracterul (bilioasă,
alimentară, sanguinolentă)

Foaia de temperatură

32
  Este indispensabilă în toate cazurile chirurgicale, indiferent de amploarea intervenţiei.
 Datele clinice şi biologice vor fi consemnate de asistenta medicală în foaia de
temperatură (de supraveghere) , fapt ce permite întocmirea unei vederi de ansamblu a
evoluţiei postoperatorii a pacientului. În afara rolului său în îngrijirea operatului,
asistenta medicală are obligaţia de a completa, corect şi la timp, aceste foi, oferind
echipei medicale, prin simpla lectură sau o „aruncătură de ochi", informaţii privind
starea de sănătate postoperatorie a pacientului
 Pe foaia de temperatură, se va nota:
o temperatura, dimineaţa şi seara
o pulsul
o valorile tensiunii arteriale
o diureza
o scaunul

3.17. Convalescenţa
Fiecare persoană în convalescenţă are două scopuri principale:
 Dezvoltarea unui plan de refacere a capacităţilor sale pentru a trăi o viaţă cât mai apropiată de
normal
 Controlul factorilor de risc pentru a reduce posibilitatea complicatiilor
În absenţa complicaţiilor, pacienţii nu trebuie să rămână în pat mai mult de 12 ore. Activitatea
zilnică trebuie reluată progresiv, în mod individualizat, în funcţie de starea general, vârstă şi
capaciatatea fizică a pacientului.
Stadiul I (zilele 1-2)
Stadiul II (zilele 3-4)
Stadiul III (zilele 5-7)
Familia trebuie să fie înţelegătoare şi să participe activ la programul pacientului. Însă, o
familie excesiv de protectoare sau care are aşteptări prea mari de la rapiditatea refacerii poate

33
să îi întârzie progresele. Medicul este cel care indică creşterea progresivă a activităţii,
exerciţiile şi tratamentul.

3.18. Externarea pacientului

Orice ieşire este o intrare în altceva. (Edward Aloysius Murphy, Jr)

Momentul plecării pacientului din spital este stabilit de medicul chirurg.

Asistenta medicală va aduna toate documentele referitoare la pacient, pe care le va pune la
dispoziţia medicului de salon, în vederea formulării epicrizei.
Asistenta va fixa împreuna cu pacientul ora plecării pentru ai putea asigura alimentaţia
până în ultimul moment. Asistenta va anunţa cu 2-3 zile înainte familia despre ieşirea din
spital, va explica pacientului să urmeze indicaţiile primite de la medic, cuprinse în biletul de
externare. Va lămuri, în special prescripţiile referitoare la tratmentul medicamentos dacă
pacientul şi-a însuşit în mod corespunzător tehnicile necesare pentru continuarea
tratamentului prescris la domiciliu şi va insista ca la data indicată să se prezinte la control.
Asistenta va însoţi pacientul la garderoba, daca e cazul, unde îl va ajuta să-şi
primească hainele, după care va prelua apoi, de la pacient pijamaua spitalului.
Asistenta va ajuta pacientul la împachetarea lucrurilor, la îmbrăcare şi încalţare. Pacientul
va fi condus până la ieşirea din secţia spitalului de către asistentă, de unde îl va prelua familia.
Recomandări la externare:

Educaţia pentru sănătate

″Înainte de a fi terapeut, medicul, trebuie să fie un educator al sănătății″. (Pierre Delere)
Prin aceasta urmărim instruirea pacientului asupra modului de viaţă pe care trebuie
să-l urmeze după externare. El trebuie să fie lămurit privind modul de preparare a alimentelor
permise, de la ce anume să se abţină, câte ore să se odihnească la pat şi ce fel de eforturi poate
să execute. El trebuie să ştie modul cum trebuie luate medicamentele, semnele preliminare ale
supradozărilor de medicamente, datele de prezentare la controlul medical.
El trebuie să cunoască semnele alarmante pentru care trebuie să se prezinte la control
şi în afară de programare. Se va încerca să se restabilească la aceşti pacienţi încrederea în sine
şi capacitatea de muncă anterioară imbolnăvirii, programului rational de munca şi viaţa. O
bună educaţie sanitară în perioada spitalizării reduce şansele unei noi decompensări sau
agravări.

34
 3.19. Pofilaxia bolii

Înainte de a fi terapeut, medicul, trebuie să fie un educator al sănătății″. (Pierre Delere)

Profilaxia primară

Profilaxia secundară

CAPITOLUL IV

ÎNGRIJIRI SPECIFICE

Procesul de îngrijire

Conceptul Virginiei Hendreson

Omul este o fiinţă care are nevoi biologice, psihologice, sociale şi culturale. O fiinţă în
continuă interacţiune cu ceea ce-l înconjoară, o fiinţă responsabilă, liberă şi capabilă de a se
adapta.
Este un tot indivizibil.
Omul are nevoi fundamentale şi individuale variabile pe care şi le satisface singur,
dacă este capabil. Sănătatea este acea stare în care fiinţa umană îşi satisface toate nevoile
singură, fără efort. Boala este ruptura acestui echilibru, este un semnal de alarmă tradus
printr-o suferinţă fizică sau psihică sau printr-o dificultate de adaptare sau o inadaptare la o
situaţie nouă, provizorie sau definitivă.
35
 Sarcinile asistentei medicale sunt răspunsurile la această ruptură a echilibrului, sunt
ajutorul dat individului să-şi menţină sau să-şi recapete sănătatea.
Virginia Henderson, asistentă medicală de renume, a acordat un sprijin deosebit
Consiliului General al Asistenţilor, a efectuat numeroase scrieri şi cercetări în domeniul
nursingului.
Potrivit concepţiei sale, orice persoană are 14 nevoi fundamentale, care sunt:
 Nevoia de a respira:
o Respiraţia este funcţia şi capacitatea vitală a organismului de a asigura oxigenul
necesar metabolismului celular şi eliminarea dioxidului de carbon rezultat din acest
metabolism
 Nevoia de a comunica:
o Reprezintă un act profesional al asistentei medicale pentru înţelegerea: exprimărilor,
gândurilor, sentimentelor, tuturor nevoilor pacientului.
o Comunicarea stă la baza procesului de îngrijire.
 Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură:
o Reprezintă necesitatea şi capacitatea fiinţei umane de a coordona mişcările corpului şi
a menţine anumite poziţii
 Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale:
o Reprezintă necesitatea menţinerii constante a temperaturii corpului între 36° şi 37° C
datorită procesului de termoreglare.
 Nevoia de a se alimenta şi hidrata
o Alimentele constituie sursa de energie şi substratul biologic pentru celulele
organismului. Fără apă, viaţa nu este posibilă!
 Nevoia de a elimina
o Reprezintă proprietatea organismului de a se degaja de substanţele inutile precum şi
de alte substanţe de dezasimilaţie nefolositoare.
 Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
o Reprezintă necesitatea vitală a organismului pentru a menţine integre funcţiile
sistemului tegumentar format din piele şi structurile complementare: păr, unghii,
glande.
 Nevoia de a dormi şi a se odihni
o Reprezintă necesitatea biologică a individului pentru refacere din punct de vedere
fizic şi psihic.
 Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
36
 o Reprezintă necesitatea individuală a fiinţei umane de a-şi proteja corpul faţă de
condiţiile climaterice la care se expune, faţă de activităţile depuse şi faţă de
convenienţele sociale
 Nevoia de a evita pericolele
o Reprezintă pentru fiinţa umană menţinerea protecţiei faţă de agresiunile interne şi
externe asupra integrităţii fizice, psihice şi sociale.
 Nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale
o Reprezintă necesitatea pentru individ de a cântări gesturile, acţiunile sale conform cu
noţiunea sa personală de bine sau de rău, de dreptate şi după o ideologie proprie.
 Nevoia de a se realiza
o Reprezintă necesitatea oricărui individ de a desfăşura activităţi care-i permit să-şi
satisfacă nevoiile, să aibă o existenţă utilă pentru el sau alt
 Nevoia de a se recreea
o Reprezintă necesitatea fiinţei umane de a se destinde, distra, desfăşurând o ocupaţie, o
activitate în scopul obţinerii unei realizări fizice si psihice
 Nevoia de a învăţa
o nevoia de a învăţa cum să-şi menţină sănătatea reprezintă necesitatea fiinţei umane de
a dobândi atitudini şi abilitate, îndemnări, pentru modificarea comportamentului sau
acumularea de noi comportamente în scopul menţinerii sau recâştigării stării de
sănătate.

Procesul de nursing

Este o metodă sistemică, logică, de identificare şi soluţionare de probleme. Permite

asistentei medicale să pună un diagnostic de îngrijire şi să trateze răspunsurile umane în faţă
îmbolnăvirii şi la boală. Filozofia modernă a procesului de nursing se bazează pe îngrijirea
individuală a pacientului, pe baza unui plan care va asigura îngrijirea specifică menită să
răspundă cerinţelor fiecărui individ. Înainte de a implementa orice strategie de nursing pentru
îngrijirea pacientului, trebuie să stabilim ce este necesar pentru acea persoană din punct de
vedere al nursingului şi în ce mod se poate răspunde optim nevoilor sale. Această abordare
spre probleme se concentrază pe dificultăţile prin care trece pacientul ca urmare a bolii şi
examinează modul în care acestea pot fi uşurate prin actul de îngrijiri/nursing.

Etapele îngrijirii:

37
 Culegerea datelor:
o Este prima etapă în care asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile
necesare despre pacient, apoi organizează şi înregistrează datele culese
o Facilitează evaluarea îngrijirilor
o Surse de date: pacientul, familia, aparşinătorii, membrii echipei de sănătate, fişa
medicală a pacientului, documentele medicale
o Informaţiile: sunt culese prin dialog, observare, ascultare şi adunate pentru un
tablou complet al stării de sănătate.
o Odată cu culegerea datelor trebuie identificate şi sursele de dificultate.

 Indentificarea problemelor de îngrijire

 Diagnosticul de nursing:
o Analiza şi interpretarea datelor culese permit identificarea resurselor utilizate în
vederea dezvoltării planului de îngrijire a problemelor de sănătate.
o Asistenta medicală caută să izoleze problemele ce pot fi rezolvate prin acţiuni
independente de problemele ce pot primi prescripţii medicale.
o Se vor căuta manifestări de independenţă şi dependenţă
 Planificarea îngrijirilor:
o După identificarea problemelor, asistenta medicală stabileşte ordinea de rezolvare
în funcţie de priorităţi
o Stabilirea obiectivelor se fixează pe un termen scurt sau un termen mai lung
 Aplicarea planului de nursing:
o Realizarea acţiunilor cuprinde:
 Continuarea colectării datelor
 Stabilirea de priorităţi zilnice
 Efectuarea de intervenţii
 Înregistrarea şi transmiterea datelor
 Menţinerea planului de îngrijire la zi
 Evaluarea rezultatelor:
o Constă în a observa starea sau comportamentul pacientului ca urmare a îngrijirilor
acordate, să culeagă date de la pacient

38
 o Este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate
pacientului, în funcţie de obiectivele stabilite
o Terminarea îngrijirilor în spital coincide cu momentul externării.

Avantajele procesului de nursing :

 Permite asistentei medicale un control mai mare asupra propriei practici, folosind
cunoştinţele, experienţa şi intuiţia în furnizarea de îngrijiri a pacientului
 Asigură un limbaj comun pentru asistentele medicale şi ajută la verificarea profesiei
 Creşte continuitatea îngrijirii pacientului, prin comunicarea exactă a planului de îngrijire,
pacientului şi membrilor echipei de îngrijire.

Îngrijirea pacienţilor trebuie să se bazeze pe standarde, cod de etică şi competente

asigurate de certificate şi drept de liberă practică. Procesul de îngrijire constă în evaluare,
diagnosticare, planificare, intervenţii şi evaluarea rezultatelor. Procesul de îngrijire înseamnă
interacţiunea dintre pacient şi asistenta medicală/moaşă, în vederea obţinerii autonomiei
pacientului, a menţinerii, promovării şi asigurării unui nivel adecvat de sănătate sau asistarea
lor, pentru a avea o moarte decentă. Gândirea critică este baza procesului de îngrijire, iar
cunoştinţele şi experienţa sunt necesare asistenţilor medicali/moaşelor, pentru a lua decizii
legate de îngrijirea pacientului. (Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din România)

39
 .3 Prezentarea cazurilor studiat

Cazul I

Nume şi prenume:
Vârsta:
Sex:
Domiciliul:
Ocupaţia:
Grupa sangvină:
Tipul internării:
Criteriu internare:
Diagnosticul de trimitere:
Diagnostic de internare:

Epicriză:
 .
Examen obiectivsistemică
 T.A =
 A.V.=
 SPO2 =

Explorări funcţionale:
 EKG la internare:
 Ecocardiogramă transtoracică:

Investigaţii radiologice:

40
Examene de laborator:

Data Examen cerut Mod de Rezultate Valori normale

recoltare

Tratament medicamentos:
Data Medicamente Doze Schemă de Mod de
41
 tratament administrare

Supravegherea funcţiilor vitale

Data Tensiunea arterială Puls Respiraţii Temperatură Diureză Scaun
(mmHg) (b/m) (r/m) (°C) (ml)

Recomandări la externare:
Diagnostic externare:

Planificarea activităţilor în îngrijirea celor trei bolnavi:

06.00 - Administrarea tratamentului
07.00 – Măsurarea funcţiilor vitale şi a temperaturii
07.30 – Supravegherea efectuării igienei
08.00 – Servirea mesei
09.00 – Arăt pacientei pliante şi cărţi în care este descrisă boala
09.30 – Vizita medicală

42
10.00 – Se scrie condica de medicamente
10.30 – Efectuarea de exerciţii fizice
11.00 – Se aduc medicamentele de la farmacia spitalului
12.00 – Administrarea tratamentului
13.00 – Servirea mesei
14.00 – Verificarea cunoştinţelor care au fost transmise pacientei
18.00 – Administrarea tratamentului şi măsurarea temperaturii
18.30 – Servirea mesei
19.00 – Clismă
20.00 – Administrarea tratamentului anticoagulant
00.00 – Administrarea tratamentului

Tehnici folosite în îngrijirea celor trei bolnavi:

 Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale

 Măsurarea şi notarea pulsului
 Măsurarea şi notarea respiraţiei
 Măsurarea şi notarea temperaturii
 Calcularea raţiei alimentare
 Întocmirea foii de alimentaţie zilnică

43
  Asigurarea alimentaţiei dietetice a bolnavilor
 Participarea la examenul clinic şi la examenele de specialitate din spital
 Efectuarea puncţiei venoase
 Recoltarea sângelui pentru examene hematologice şi biochimice
 Recoltarea urinei pentru examene biochimice
 Efectuarea injecţiei subcutanate – administrarea insulinei
 Reechilibrarea hidroelectrolitică prin perfuzii şi per os
 Observarea faciesului, tegumentelor şi mucoaselor bolnavul comatos
 Observarea şi notarea diurezei
 Administrarea medicaţiei adjuvante.

CONCLUZII

44
 BIBLIOGRAFIE

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Obezitate
 Manual de biologie, clasa a XI-a, Ioana Arnis, Mariana Nanea, Adriana Vasile, Editura
Sigma
 Histologie medicala, Diculescu Ilie, Onicescu Doina Editura medicala Bucuresti 1986
 Corneliu Borundel, Manual de medicina interna pentru cadre medii , Editura: ALL, Anul
2009

45
46