Examen oral

Dr penal are 3 mari institutii:

1. Infractiunea- o fapta comia de o pers,
2. raspunerea penala- fiecare comportament atrag si o reactie din partea altora.
3. pedeapsa penala-
Bibliografie: dr penal p. generala 2005; in 2012 cu 2 volume; articole stiintifice; codul penal din
editia cea mai noua 2021.

Tema 1.

1. Notiunea si caract dr penal ca ramura de drept

2. Obiectul dr penal
3. Functiile dr penal
4. Locul dr penal in politica penala a rm
5. Principiile, notiune clasificare
6. Stiinta dr penal
7. Izvoarele, notiuni specifice

I. Notiunea si caracteristica dr penal ca ramura de drept

Dr penal reprezinta o totatlitate de norme juridice cu caracter penal, care stabilesc care fapte sunt considerate infrcatiuni.
Aceste norme se refera la temeiurile de tragere la rs penala, acetse mai stabiles care sunt circumstantele in care pers poate fi
liberata de rs penala(expirat termenul de prescriptive a rs penale, sau nu are varsta) ; ele mai stabilesc categoriile de pedepse
ce pot fi applicate pers fizice si celor juridice, ele treb sa fie exhaustive de codul penal. Normele juridico penale se refer la
masuri de combatere a criminalitatii la nivel national.

Lant al justitiei penale: (institutiile): politia, procuratura(actorii justitiei penale deoarece

preia de la ofitterii de urmarire penla), instantele de judecta, autoritatea nationala a
penitenciarelor(se ocupa de toate penienciarele si e responsabila ca persoana sa isi execute
pedeapsa), inspectoratul national de probatiune(reintegrarea persoanelor inapoi in societate).

Caracteristicile dr penal:
1. Ramura de dr public- lant al justitiei penale si explicam de ce
2. Dr penal e rmura de dr unitara: constituit din 2 parti-generala si speciala(u poate exista
una fara alta) gene- instit de baza, ce e infractiunea, ce e pedeaps, si care sunt pedepsele;
sp- lista infractiunilor si temeiurile de tragere la raspundere.
3. Ramura de dr autonoma
4. Este formata din norme de drept
5. Izvorul principl e codul penal, aprobat de parlament fiind unica lege penala
6. Este unica ramura ce stabileste ce fapte sunt infrcatiuni
7. Stabileste categoriile de pedepse penale
8. Stabileste masuri de combatere a criminalitatii
9. Scopul de prevenirea de comitere a noilor infractiuni

Raporturile juridice ce reprezinda obiectul dr penal:

De conflict- apar cand persoana a comis o infractiune. însă când se săvârșește o

infracţiune, încălcându-se dispoziţiile imperative ale legii, se naște un nou raport juridic,
numit de conflict, care apare între societate și infractor. În baza acestui raport statul are
dreptul de a trage la răspundere și de a-l sancţiona pe infractor, iar acesta din urmă are
obligaţia de a răspunde pentru fapta săvârșită și de a suporta sancţiunea prevăzută de
 norma penală. Autorii ce sustin asta spun ca e ceva relevant deoarece din momentul cand
a fost savarsita infractiune putem aplica nrmele de dr penal
Conformare- norma de drept este respectată; e raportul ce e nascut de cand a intrat in
vigoare codul penal, deoarece ele e opozat tuturor cetatenilor. Nu treb sa faci ce e scris in
codul penal. Autorii considera ca in momentul in care cod penal e adoptat toti trebuie sa
respecte acele reguli.
Aparare sociala – atat cele de conflict cat si conformare sunt rapoarte de aparare sociale
ce treb studiate de dr penal.
II. Functiile dr penal

3. 4. independent functiile si locul dr penal in politica penala. Relatia dr penal cu alte ramuri

Politica penala- este otatlitatea de masuri luate/adoptate de stat in vederea combaterii

criminalitatii. Partea politivilor publice. Ministerul justitiei se ocupa de politica penala.

5. principiile dr penal, notiune, clasificare caracteristica

Art 3-7 codul penal

Articolul 3. Principiul legalităţii
            (1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni nici supus unei
pedepse penale, decît în baza unei hotărîri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu
legea penală.
            (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sînt
interzise.
            Articolul 4. Principiul umanismului
            (1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca
valoare supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia.
            (2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea
omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante.
            Articolul 5. Principiul democratismului
            (1) Persoanele care au săvîrşit infracţiuni sînt egale în faţa legii şi sînt supuse răspunderii
penale fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii,
origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă
situaţie.
            (2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea
drepturilor şi intereselor altei persoane sau a unei colectivităţi.
            Articolul 6. Principiul caracterului personal al răspunderii penale
            (1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte
săvîrşite cu vinovăţie.
            (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvîrşit cu
intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală.
            Articolul 7. Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale
            (1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al
infracţiunii săvîrşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori
agravează răspunderea penală.
            (2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi
aceeaşi faptă.
 1. Princiiul legalitatii:
Legile trebuie =sa fie scrise, sa fie accesibile, sa fie clare(limbaj explicit).
Garantiile= drepturile pot fi limitate doar prin lege, protectia impotriva abuzurilor puterii,
cetateanul trebuie sa cunoasca ce este permis si ce este interzis.
Pedepse= utila, descurajata
Tpa: def si caracteristicile+ individual acele 2 teme+
 08.09.2021
Principiul legalitatii :
Necesitatea incrminarilor faptelor penala
Necesitatea prevederilor
Se refera la prezumtia de nevinovatie.

Interpretarea extensive – intrepretarea prevederilor legale mai extins decat a

avut in vedere legiuitorul.
 În doctrina juridică problema sistemului principiilor dreptului penal este
controversată, exprimându-se opinii diferite cu privire la numărul și la conţinutul
acestora.
Pornind de la prevederile legii penale în vigoare și ale doctrinei penale,
putem enumera următoarele principii fundamentale ale dreptului penal: principiul
legalităţii, principiul umanismului, principiul democratismului, principiul egalităţii
în faţa legii penale (principiul răspunderii penale a persoanelor vinovate de
săvârșirea infracţiunii), principiul vinovăţiei, principiul caracterului personal al
răspunderii penale, principiul individualizării răspunderii penale și pedepsei
penale.
Principiul legalităţii (art. 3 din CP al RM) este un principiu unanim admis în
doctrina penală și exprimă regula că în domeniul dreptului întreaga activitate
penală se desfășoară pe baza legii și în conformitate cu ea. Potrivit acestui
principiu, o faptă, chiar dacă este periculoasă, nu poate fi considerată infracţiune
atâta timp cât nu este calificată ca atare prin lege. Ori o constrângere aplicată unei
persoane nu constituie o pedeapsă decât dacă a fost calificată prin lege, iar
stabilirea răspunderii penale trebuie să se facă conform legii.

Legile trebuie =sa fie scrise, sa fie accesibile, sa fie clare(limbaj explicit).
Garantiile= drepturile pot fi limitate doar prin lege, protectia impotriva abuzurilor puterii,
cetateanul trebuie sa cunoasca ce este permis si ce este interzis.
Pedepse= utila, descurajata si retributiva; moderata, sigura si prompta

Principiul legalităţii în domeniul dreptului penal îmbracă două aspecte, și

anume: a) legalitatea incriminării, exprimată prin regula “nu există infracţiune fără
lege” (nullum crimen sine lege). Ceea ce presupune că nici o persoană nu poate fi
trasă la răspundere pentru o faptă care, în momentul săvârșirii ei, nu era prevăzută
de lege ca infracţiune; b) legalitatea pedepsei și a măsurilor ce se pot lua în cazul
săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală este cunoscută prin regula (nulla
poena sine lege) “nu există pedeapsă fără lege”. Potrivit acestui principiu,
persoanei care a săvârșit o infracţiune trebuie să i se aplice numai pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune și numai în condiţiile stabilite de lege.
Consacrarea principiului legalităţii în codul penal are o importanţă
deosebită, reprezentând o garanţie a drepturilor și libertăţilor omului în sensul că
împiedică extinderea legii penale prin analogie. Pentru legiuitor constituie o
obligaţie ca în activitatea de incriminare să precizeze cu exactitate atât fapta
interzisă, cât și sancţiunile aplicabile pentru aceasta, iar pentru organele de aplicare
a legii reprezintă o obligaţie de interpretare strictă a legii, la cazul concret.

Principiul umanismului (art. 4 din CP al RM). O problemă prioritară a lumii

contemporane este aceea a drepturilor omului, a ocrotirii fiinţei umane în contextul
respectării tuturor drepturilor pe care aceasta le are consfinţite atât prin legislaţia
internă, cât și prin tratate și convenţii internaţionale. În dreptul penal principiul
umanismului presupune că întreaga reglementare juridică are menirea să apere în
mod prioritar persoana ca valoare supremă a societăţii, drepturile și libertăţile
acesteia (alin. (1) al art. 4 din CP al RM). Astfel, în centrul activităţii de apărare se
află omul cu drepturile și libertăţile sale.
în dreptul penal, principiul umanismului acţionează într-un sens dublu: – în
primul rând, protecţia pe care dreptul penal trebuie să o asigure persoanei fizice
incriminând faptele ce contravin legii penale; – în al doilea rând, constrângerea
penală are un caracter uman, respectându-se drepturile infractorului la asistenţă
juridică, asistenţă medicală, demnitatea acestuia ș.a.

Principiul democratismului (art. 5 din CP al RM). În orice societate

democratismul trebuie să fie o însușire organică a oricărei reglementări juridice, în
sensul că prin normele de drept se exprimă voinţa și conștiinţa întregului popor și
servesc interesele acestuia
Potrivit acestui principiu, toate persoanele sunt egale în calitate de
beneficiari ai ocrotirii penale, precum și de destinatari ai legii penale. În
conformitate cu principiul democratismului, în realizarea prevederilor legii penale
sunt antrenate diferite mase de oameni care iau parte la elaborarea diferitelor legi
penale, pot fi antrenate persoane sau organe specializate de stat în supravegherea
minorilor cărora li s-au aplicat măsuri de constrângere cu caracter educativ (art.
104 din CP al RM) ș.a. Alin. (2) al art. 5 din CP al RM mai expune ca o idee de
bază a principiului democratismului faptul că apărarea drepturilor și intereselor
unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea drepturilor și intereselor altei
persoane sau ale unei colectivităţi.

Principiul egalităţii în faţa legii penale. Deși nu-și găsește o reglementare

explicită în normele dreptului penal, egalitatea în faţa legii are o semnificaţie
deosebită în condiţiile statului de drept= scriu din inscrieri

Principiul vinovăţiei. Este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului

penal, în conformitate cu care persoana este supusă răspunderii penale și pedepsei
penale numai pentru fapte săvârșite cu vinovăţie (intenţie sau imprudenţă)
prevăzute de legea penală. Deși principiul vinovăţiei nu este prevăzut expres în
Codul penal al Republicii Moldova, în opinia noastră, conţinutul acestuia
corespunde prevederilor. articolului 6, alin. (1) din CP al RM, numit “principiul
caracterului personal al răspunderii penale”, care exprimă altceva decât ceea ce
prevede legea în vigoare.

Principiul caracterului personal al răspunderii penale (art. 6 din CP al RM).

În conformitate cu principiul dat, atât obligaţia ce decurge dintr-o normă penală de
a avea o anumită conduită, cât și răspunderea ce reiese din nerespectarea acestei
obligaţii revin persoanei care a încălcat respectiva normă penală, săvârșind fapta
prejudiciabilă, și nu alteia ori unui grup de persoane. În dreptul penal nu se poate
antrena răspunderea penală pentru fapta altuia. Cu alte cuvinte, răspunderea penală
are un caracter personal, adică o poartă doar cel ce a săvârșit infracţiunea, și nu altă
persoană. Acest principiu poate fi dedus din prevederile alin. (2) al art. 6 din CP al
RM, care declară că la răspundere și la pedepsă penală este supusă numai persoana
care a săvârșit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală.
Așadar, în dreptul penal răspunderea nu poate fi decât pentru fapta proprie

Principiul individualizării răspunderii penale și pedepsei penale (art. 7 din

CP al RM). Fiecare infracţiune și fiecare infractor poartă anumite particularităţi,
fiind în același rând însoţiţi și de anumite împrejurări care influenţează caracterul
și gradul prejudiciabil al infracţiunii și al infractorului. Principiul individualizării
răspunderii și pedepsei penale presupune o examinare în ansamblu a tuturor
acestor particularităţi și împrejurări, care permit de a stabili caracterul și limitele
răspunderii vinovatului. Principiul dat își are consacrarea în art. 7 din CP al RM:
“La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul și gradul de prejudiciabilitate al
infracţiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanţele cauzei care
atenuează ori agravează răspunderea penală. Nimeni nu poate fi supus de două ori
urmăririi penale și pedepsei penale pentru una și aceeași faptă”.

IZVOARELE DREPTULUI PENAL

Expresia “izvor de drept” poate avea mai multe accepţiuni, fiecare dintre
acestea privind un anumit aspect al procesului de formare a normelor juridice.
Dintre cele mai răspândite sunt: izvor material și formal, izvor direct și indirect,
izvor intern și extern, izvor creativ și interpretativ.
În dreptul penal, atunci când se vorbește de izvoarele dreptului, această
expresie este folosită în sensul de izvor formal (juridic). Prin izvor formal (juridic)
al dreptului se înţelege forma prin care se exteriorizează voinţa socială generală
pentru a se impune individului și colectivităţii. Prin prisma dreptului penal sunt
recunoscute ca izvoare formale actele normative, emanate de puterea legislativă a
statului, care prin forma și conţinutul lor oferă posibilitatea exprimării precise, într-
o formulare clară, concisă, a regulilor de conduită specifice acestei ramuri de drept.
Definind izvoarele formale ale dreptului penal, putem spune că ele sunt acte
juridice (normative) care, în cuprinsul lor, stabilesc faptele care constituie
infracţiuni, condiţiile răspunderii penale, pedepsele ce se pot aplica, precum și
actele normative care prevăd dispoziţii obligatorii în procesul de elaborare și
aplicare a dreptului penal
În raport cu alte ramuri de drept, izvoarele dreptului penal sunt mai restrânse
ca număr și, fiind precis determinate, oferă posibilitatea unei delimitări a normelor
juridice care aparţin dreptului penal.
Astfel specificul izvoarelor dreptului penal poate fi redus la următoarele trei
aspecte:
1) principalul izvor al dreptului penal este legea penală;
2) unica lege penală declarată în Republica Moldova este Codul penal;
3) Codul penal se aplică în strictă conformitate cu prevederile Constituţiei
Republicii Moldova și ale actelor internaţionale la care ţara noastră este parte.
1) Constituţia Republicii Moldova. Un prim izvor de drept penal este însăși
Legea fundamentală, care prin normele sale consacră cele mai importante
valori sociale ale statului nostru: suveranitatea, independenţa, integritatea
teritorială, persoana umană cu drepturile și libertăţile sale, proprietatea și
alte valori care sunt apărate prin normele de drept penal împotriva
atentatelor infracţionale. O importanţă principială pentru dreptul penal o
prezintă dispoziţiile constituţionale care vizează în mod explicit sfera de
reglementare a acestuia, cum ar fi: pct. 3, 4 ale art. 17, care
reglementează extrădarea și expulzarea, art. 21, care prevede prezumţia
nevinovăţiei.
2) Tratatele și convenţiile internaţionale. O altă categorie de izvoare ale
dreptului penal o reprezintă tratatele și convenţiile internaţionale.
Constituie izvoare ale dreptului penal tratatele și convenţiile în domeniul
prevenirii și combaterii criminalităţii la care Republica Moldova este
parte. În literatura juridică de specialitate se face deosebirea între: 1)
tratate și convenţii prin care Republica Moldova s-a angajat să
incrimineze și să sancţioneze anumite fapte deosebit de periculoase care
aduc atingere unor valori și interese comune ale societăţii omenești, de
unde și denumirea de infracţiuni de drept internaţional14; 2) tratate și
convenţii internaţionale privind asistenţa juridică internaţională în
materie penală15; 3) tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Prima categorie de tratate și convenţii internaţionale poate fi considerată
izvor indirect (mediat) de drept penal, pentru că prin ele este asumată
obligaţia statelor de a incrimina prin legea penală internă astfel de fapte.
Tratatele și convenţiile internaţionale privitoare la asistenţa juridică
internaţională care conţin norme privind extrădarea devin obligatorii după
ratificarea lor și sunt socotite izvoare directe de drept penal.
3) Legea penală. Principalele izvoare ale dreptului penal sunt legile penale,
adică legile care au fost adoptate anume pentru a reglementa relaţiile
sociale ce se formează între oameni în sensul impunerii unei conduite
care să determine abţinerea de la săvârșirea de infracţiuni, pe de o parte,
iar pe de altă parte, pentru a reglementa relaţiile ce iau naștere după ce au
fost săvârșite infracţiunile. Altfel spus, normele juridice care formează
conţinutul dreptului penal ca ramură de drept sunt cuprinse în acte
normative interne cunoscute sub denumirea de lege penală. În Republica
Moldova unica lege penală este Codul penal, adoptat de Parlamentul RM
la 18 aprilie 2002 prin Legea nr. 985–XV și care a intrat în vigoare la 12
iunie 2003. Codul penal reprezintă actul legislativ care cuprinde norme
de drept ce stabilesc principiile și dispoziţiile generale și speciale ale
dreptului penal, determină faptele ce constituie infracţiuni și prevede
pedepsele ce se aplică infractorilor (alin. (2) al art. 1 din CP al RM).
ȘTIINŢA DREPTULUI PENAL
Noţiune. Normele dreptului penal își găsesc o mai puternică fundamentare în
măsura în care ele sunt explicate, argumentate și motivate pe plan teoretic.
Totalitatea ideilor și concepţiilor, a teoriilor și principiilor despre normele și
instituţiile dreptului penal formează știinţa dreptului penal, ramură componentă a
știinţelor juridice

Ca sistem de cunoștinţe despre dreptul penal, știinţa dreptului penal explică și

fundamentează necesitatea și sarcinile dreptului penal, metodele și mijloacele de
prevenire și combatere a fenomenului infracţional. Obiectul de studiu al știinţei
dreptului penal.
Obiectul de studiu al știinţei dreptului penal îl formează dreptul penal ca o
totalitate de norme și instituţii. Studiind normele și instituţiile dreptului penal,
știinţa trebuie să explice care este originea acestora, conţinutul și structura lor,
evoluţia lor istorică, trebuie să analizeze condiţiile obiective care impun apărarea
socială a valorilor ce cad sub incidenţa normelor dreptului penal, să stabilească
măsurile ce trebuie adoptate pentru prevenirea și combaterea fenomenului
infracţionalităţii.
Știinţa dreptului penal cercetează practica judiciară pentru a observa concordanţa
dintre soluţiile practice cu principiile exprimate în normele juridice penale.
Știinţa dreptului penal are menirea să descopere legile de evoluţie ale fenomenului
juridico-penal, să pună în evidenţă cauzele care determină crearea, modificarea și
dispariţia normelor și instituţiilor dreptului penal.
Metode de studiu folosite de știinţa dreptului penal. Știinţa dreptului penal
folosește pentru studiu următoarele metode: metoda logică (raţională), metoda
istorică, metoda comparativă, experimentul, metoda sociologică, studiul de caz,
metoda statistică ș.a. Cu ajutorul acestor metode se poate realiza o analiză
complexă și aprofundată a normelor și instituţiilor dreptului penal, se pot emite și
formula idei, concepţii și teorii care vor contribui la dezvoltarea știinţei dreptului
penal și la perfecţionarea legislaţiei penale.
Locul știinţei dreptului penal în sistemul știinţelor penal-juridice. Sub
denumirea de știinţe penal-juridice sunt grupate disciplinele socio-umaniste, care
au ca obiect de cercetare fenomenul complex al infracţionalităţii atât sub raportul
naturii și etiologiei lui, cât și sub cel al fundamentării știinţifice a mijloacelor de
prevenire și combatere a acestuia.
Cea mai importantă dintre disciplinele care au ca obiect cercetarea fenomenului
criminalităţii este criminologia. Criminologia este o știinţă socială ce studiază
fenomenul criminalităţii în ansamblul său sub aspectul stării, structurii și dinamicii
sale, al cauzelor și condiţiilor care îl determină sau îl favorizează, precum și
modalităţile de profilaxie și combatere a acestui fenomen.
Un alt grup de știinţe penal-juridice ce au ca obiect cercetarea mijloacelor de
reacţie antiinfracţională cuprinde: penologia și știinţa penitenciară.
Penologia este știinţa care se ocupă cu studierea pedepselor și altor sancţiuni de
drept penal sub raportul eficacităţii acestora în prevenirea și reprimarea faptelor
periculoase, precum și de elaborarea unor propuneri de îmbunătăţire a calităţii
acestora.
Știinţa penitenciară studiază modul de organizare și funcţionare a locurilor de
executare a pedepselor privative de libertate, cum sunt penitenciarele. Tot în
grupul știinţelor penal-juridice se includ criminalistica, medicina legală, psihologia
judiciară, psihiatria judiciară.
Criminalistica este o știinţă judiciară, cu caracter autonom și unitar, care
cuprinde un ansamblu de cunoștinţe despre metodele, mijloacele tehnice și
procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării
persoanelor implicate în săvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale.
Medicina legală (care aparţine și știinţelor medicale și celor penale) studiază
problemele patologiei umane legate de viaţa, sănătatea și activitatea omului ca
fapte incriminate sau relaţii sociale ocrotite de lege, în scopul de a oferi justiţiei
probe cu caracter știinţific, cât și măsuri cu caracter medico-social utile efortului de
asanare a delincvenţei.
Psihologia judiciară este o disciplină teoretic-aplicativă care studiază persoana
umană implicată în drama judiciară, cadrul psihologic și sociopsihologic care
determină comportamentul ei.
Psihiatria judiciară este o ramură a psihiatriei generale care corelează cu legea
juridică despre discernământul și responsabilitatea umană pentru faptele săvârșite
în detrimentul legii sau neglijarea acesteia

Știinţa dreptului penal în Republica Moldova. Știinţa dreptului penal din Republica
Moldova s-a format sub influenţa ideilor și teoriilor promovate de cele mai mari
centre știinţifice existente în fostul Imperiu Sovietic.
1. În prezent știinţa dreptului penal din ţara noastră face pași importanţi în
direcţia deschiderii sale spre viaţa știinţifică internaţională, pentru
racordarea dreptului nostru penal la eforturile care se depun pe plan mondial
pentru studierea știinţifică a fenomenului infracţionalităţii și stabilirea celor
mai potrivite măsuri pentru prevenirea acestuia.
2.

Introducere la general.= lupta organizată împotriva fenomenului infracţional, care se

realizează prin acţiuni de prevenire și acţiuni de combatere a criminalităţii. Rolul prioritar îl
au acţiunile de prevenire, care implică un întreg sistem de măsuri și metode. Acţiunea de
combatere a criminalităţii este concepută ca o îmbinare echilibrată a intimidării, prin
constrângere, cu reeducarea;
Tratatele in
Preventia primara- baza / o pregatire in vederea excluderii fenomenului
Preventia secundara= cei care au comis infractiunea- lucram cu cei care
Preventia tertiala- cei care deja au comis infractiuni si mai comit in continuare
Principele izvoarele legea penala