Ieromonah

SAVATIE BAŞTOVOI
Cartea despre femei
Concepție grafică și ilustrații: Ierom. Savatie Baştovoi

© Ierom. Savatie Baştovoi

© Editura Cathisma, pentru prezenta ediţie,

Bucureşti, 2015

Descrierea CIP poate fi consultată la

Biblioteca Naţională a României
 Ieromonah
SAVATIE BAŞTOVOI

Cartea
despre femei
Cartea despre femei

I. De ce
femeile frumoase
se mărită cu
bărbați urîți

5
 Mărul Anișoarei

A cum 36 de ani, pe treptele bibliotecii

din Oricova, Anișoara, o fată cam de
14 ani, cu părul negru și creț, piele smeadă și
nas borcănat, îmi dădea să mușc dintr‑un măr
pe care mai înainte îl curățase cu dinții ei ­albi,
scuipînd coaja cu buzele roșii și cărnoase, fă‑
cînd ca iarba verde să se umple de un fel de
rumeguș, de parcă cineva ar fi ascuțit un creion
cu o ascuțitoare din aceea care face vîrticușuri.
De la o vreme, mărul Anișoarei, curățat cu
dinții, era singurul măr pe care îl mîncam. Ma‑
ma, tînăra bibliotecară de atunci, mă lua la bi‑

7
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

bliotecă ademenindu‑mă cu mărul Anișoarei.

La rîndul său, Anișoara rîdea zgomotos, făcînd
două gropițe în obraji, de plăcere că eu mîncam
măr doar din mîna ei.
Era ceva neînțeles de mine în acel măr. La
început am crezut că de vină e coaja. Am ru‑
gat‑o pe mama să‑mi curețe un măr acasă. Dar
mărul curățat cu cuțitul nu avea același gust.
Atunci m‑am gîndit că de vină sînt dinții.
Mi‑am curățat singur mărul cu dinții, așa cum
am văzut că făcea Anișoara. Dar mărul nu avea
același gust. Desigur, cu timpul, am înțeles ce‑
ea ce era cu neputință să înțeleg atunci, la vîr‑
sta de trei ani. Am înțeles că nici un măr din
lume nu poate fi la fel de bun ca mărul pe care
mi‑l curăța cu dinții ei albi acea fată din Orico‑
va pasionată de filme indiene.
Mă gîndesc uneori dacă mărul pe care l‑a
mîncat Adam în Rai era curățat cu dinții sau
nu.

8
Copiii și mărul
 Cine a inventat
Mîna‑pieptene

Î ncă din copilărie, femeile îmi păreau niște

personaje de poveste: vocea lor, felul cum
rîdeau, părul lung și faptul că miroseau a par‑
fum mă făceau să simt un tremur de îndată ce
le vedeam. Erau niște făpturi atît de frumoase,
încît mă temeam să le ating. Atunci cînd mă lu‑
au în brațe, așa cum se iau copiii, eu nicioda‑
tă nu le îmbrățișam, stăteam cu mîinile țepene
și nările pline de parfumul lor, temîndu‑mă că,
dacă le voi atinge, ele se vor speria și vor fugi.
Simt și acum mirosul de ruj de pe buzele lor ca‑

11
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

re îmi vorbeau aproape de față, întrebîndu‑mă

de ce sînt atît de serios.
E lesne de înțeles de ce femeile sînt asemă‑
nate cu păsările, stelele, florile sau focul, alte‑
ori cu nisipul, cu mierea sau laptele, cu apa, cu
soarele, cu noaptea, cu frigul, cu șarpele, cu lo‑
vitura de cuțit, cu liniștea, cu untdelemnul, cu
dimineața, cu moartea și viața. Cele mai puter‑
nice trăiri, tot ce este mai bun, dar și ce este mai
rău în această lume, se leagă de femei. „Iubi‑
rea (de femei) ca moartea e de tare şi ca iadul
de grozavă este gelozia, zice Solomon. Săgeţile
ei sînt săgeţi de foc şi flacăra ei ca fulgerul din
cer.”1
Deoarece femeile erau niște personaje din
poveste, era normal ca ele să nu fie oameni. E
bine asta sau nu, timpul o va arăta. Femeile nu
erau oameni, pentru că nici un om nu poate
pune degetele nu știu cum în formă de piepte‑
1
Cîntarea Cîntărilor 8, 6.

12
 Cartea despre femei

ne cînd îți mîngîie capul. Îți trec mîna prin păr,

mîna‑pieptene, și tu nu mai vrei nimic: nu vrei
să te joci, nu vrei să călărești, nici măcar la vî‑
nătoare nu mai vrei.
Mîna‑pieptene a fost inventată de o feme‑
ie tînără pe nume Clara, secretara de la Secția
Raională de Cultură din Călărași, care, venind
odată pe la noi, m‑a luat în poala ei și mi‑a
zburlit părul cu Mîna‑pieptene.
 De ce plîng femeile

O dată a venit la mămica o fată înaltă și

frumoasă, care avea burtă. Fata stătea
pe scaun și plîngea. Totul era frumos la fata ace‑
ea, doar că avea pistrui. Îmi băgase tata în cap că
pistruii nu‑s frumoși, din cauză că doctorul din
sat era roșcat și pistruiat. Fata nu era roșcată,
era cafenioară, dar avea pistrui. Și burtă.
Cînd o femeie plînge, înseamnă că e gravi‑
dă. O femeie gravidă este o femeie care are un
copil în burtă. De aceea burta e rotundă.
Atunci cînd un copil vede o femeie plîngînd,
ea se șterge repede pe la ochi și se preface că

15
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

glumește. Femeile știu să rîdă în timp ce le curg

lacrimile. Apoi ea te ia în brațe, te răstoarnă, te
învîrte, așa încît nu mai poți să‑i vezi ochii, ori‑
cît de tare ai vrea. Îți suflă în ceafă cu gura ei
umedă și caldă, te pupă pe creștet, îți dă o pal‑
mă la fund și, cînd te trezești, ochii ei nu mai
sînt uzi, fața nu‑i mai este roșie, părul nu‑i mai
este ciufulit: e frumoasă ca întotdeauna, încît
ajungi să ți se pară că plînsul nu a fost adevărat,
că femeile nu plîng, ci doar se prefac, că totul e
un joc, o părere, un prilej de a te lua în brațe.
Atunci cînd femeile plîng, ele sînt ca niște
copii. Sînt mici de tot și nu miros a parfum. Nu
mai sînt niște personaje din poveste cu buze‑
le rujate și unghiile roșii. Atunci cînd o femeie
plînge, poți să o atingi, să‑i treci mîna prin păr,
chiar să‑i îmbrățișezi capul, să‑l strîngi la piep‑
tul tău mic, cît de tare poți.
Femeie tînără la fereastră
 Cea mai frumoasă femeie
din lume

C ea mai frumoasă femeie din lume era o

femeie tipărită pe un calendar prins în
pioneze ruginite pe ușa de carton care închidea
toaleta bunicii.
După ce închideai ușa îngustă, vopsită cu
multe straturi groase de vopsea albă, rămîneai
singur între pereții strîmți, tapetați cu mușama,
în lumina slabă a unui bec econom, pus aco‑
lo de bunicul de‑al doilea, care a murit de ini‑
mă rea cînd a înțeles că nu‑și mai poate recu‑
pera economiile de o viață devalorizate în mo‑

19
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

mentul căderii URSS, iar singurul martor al

singurătății tale era acea femeie cu șepcuță nea‑
gră, privindu‑te peste umăr dintr‑o caleașcă
peste care parcă ningea, iar frigul alb înfășura
ochii ei negri într‑un fel de taină, o taină pe ca‑
re eu căutam să o înțeleg, prefăcîndu‑mă ba că
mă doare burta, ba că am băut prea multă apă,
doar pentru a mă putea închide iar în toaletă,
acolo unde, învăluită în mister, privea din ca‑
lendar frumoasa Necunoscută1.
În cele din urmă, am întrebat‑o pe bunica
cine este femeia din fotografie. Eram un copil
rușinos și vorbeam atît de rar, încît nu voi exa‑
gera dacă voi spune că aceasta a fost singura
întrebare pe care i‑am pus‑o bunicii vreodată.
– Mamă‑ta! a zis bunica acru și răspicat,
așa încît să nu mai vreau să o întreb vreoda‑
tă ceva.
1
E vorba de tabloul pictorului rus Ivan Kramskoi
(1837‑1887), „Неизвестная”.

20
 Cartea despre femei

Așa am rămas convins că cea mai frumoasă

femeie din lume era chiar mama mea, credință
care m‑a însoțit pînă aproape de adolescență,
cînd, intrînd odată în toaleta bunicii, am văzut
pe ușă o fotografie cu o femeie tînără căreia îi
căzuse haina de pe un umăr, astfel încît i se ve‑
dea un sîn.
De fapt, bunica punea aceste calendare pe
ușă deoarece avea o gaură în carton. Nu era
nici un mister. Totul s‑a petrecut doar în capul
meu de copil.
 Femeile sînt lăsate
ca să le povestim ce facem

N u știu dacă ai adormit vreodată într‑o

că­ruță cu iarbă proaspăt cosită, care se
leagănă pe un podiș împădurit, cînd cerul încă
e alburiu, iar pămîntul dispare în amurg, do‑
borît de strigătele țîrîiecilor, care aruncă în văz‑
duh sulițele lor mici și nevăzute cu care înțeapă
stelele, făcîndu‑le să strălucească de durere.
Atunci cînd adormi cu fața în sus, grăma‑
da de iarbă se face ca spinarea unei pajure din
poveste ce te ridică deasupra lumii, ducîndu‑te
în noapte pînă la culcușul stelelor. Scîrțîitul ro­

23
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

ților ți se pare o poartă imensă care se deschi‑

de, iar fornăitul calului te duce cu gîndul la un
balaur doborît, pe care‑l vezi aievea zăcînd la
poarta cerului.
Atunci îți dorești ca, din senin, să apară vreo
Ileană Cosînzeană, sau măcar Stela din clasa
paralelă, sau poate chiar Alisa Selezniova1, fata
din filmul cu pirați, să vadă ce vezi tu.
În nopțile acelea, cînd te legeni în căruța
cu iarbă proaspăt cosită privind spatele lat al
tatei, care tocmai și‑a scos cămașa pentru a o
arunca pe tine, gîndind că tu dormi, îți dorești,
mai mult decît orice, să nu fii singur. Ai vrea să
fie cineva alături, îngropată în iarbă, să asculte
strigătele de luptă ale țîrîiecilor și să‑și închipu‑
ie săgețile lor mici și ascuțite pe care le aruncă
în văzduh, înțepînd stelele. Să‑i povestești ce‑
va, orice. Pînă cînd țîrîiecii adorm și se lasă iar
liniște.
1
Fetiță‑personaj dintr‑un film sovietic pentru copii
despre pirații intergalactici, „Oaspeții viitorului”.

24
Eu cu tata pe podișul Oricovei
 De ce femeile frumoase
se mărită cu bărbați urîți

V ‑ați întrebat, desigur, de ce femeile

fru­­­moase se mărită cu bărbați urîți. E
simplu: pentru că femeile sînt frumoase, iar
bărbații sînt urîți. Așa gîndește orice copil.
Niciodată n‑am înțeles cînd femeile înce‑
tează să mai fie frumoase și se transformă în
învățătoare nesuferite, în directoare de școală,
în vînzătoare de pateuri care strigă la copii, în
babe.
Cînd eram mic, mă uitam la încălțămintea fe‑
meilor. Pentru că întotdeauna mi s‑a părut ciu‑

27
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

dat că au încălțămintea altfel, că poartă tocuri,

că au găurele în sandale, flori și alte șmecherii.
Dar am observat că, cu cît femeile erau mai bă‑
trîne și mai urîte, încălțămintea lor începea să
semene tot mai tare cu cea a bărbaților. Sanda‑
lele se lățeau, curelele se mozoleau, iar tocuri‑
le erau mici și late, aproape inexistente. Cu alte
cuvinte, cu cît femeile îmbătrîneau, cu atît înce‑
peau să semene mai tare cu bărbații. Se făceau
urîte ca și ei.
Am înțeles de pe atunci că, dacă vrei să ai o
femeie frumoasă, nu trebuie să o lași să îmbă‑
trînească. Sau să îmbătrînești împreună cu ea.
Una dintre binecuvîntările biblice spune:
„Să te bucuri cu femeia tinereților tale: cerboai‑
că preaiubită și căprioară plină de farmec să‑ți
fie ea; dragostea de ea să te îmbete totdeauna și
iubirea ei să te desfăteze.”1
A fi urît înseamnă a îmbătrîni fără iubire.
1
Pildele lui Solomon 5, 18‑19.

28
Cerb tînăr
 De ce dorim
să impresionăm femeile

S ă ne imaginăm un sat mic, departe de lu‑

me, ale cărui case seamănă cu niște oi da‑
te la umbră. Dealurile împădurite, atunci cînd
sînt ninse, seamănă cu un ceaun alb. Fumul se
ridică în noapte ca niște șerpi de lapte care se
zbat să înghită stelele. Din cînd în cînd, latră cî‑
te un cîine, semn că cineva a tras de poartă sau
a strigat pe cineva. În cea mai frumoasă noapte
de iarnă copiii merg pe la case cu uratul.
Cîinii latră, șerpii albi se întind din hogea‑
curi pînă la stele, iar copiii pocnesc din bice și

31
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

strigă urături. Ei poartă pe cap căciuli de miel

și sînt îmbrăcați în cojoacele taților, pentru a
părea cît mai duri, cît mai vechi, cît mai din po‑
veste. Pentru că tot ce se întîmplă de fapt e o
poveste.
Din casele deschise se aude gălăgie. Acolo
stau la masă oameni beți care mănîncă multă
carne și beau vin. Acolo, de după străchinile
pline cu răcituri și cu cîrnați, gonind în noap‑
te, se vede pe perete un lup mare pe care stau
un prinț și o prințesă1. Un lup atît de mare, în‑
cît ai zice că e cal. Dar nu e cal, e un lup din
­poveste.
Oare de ce trebuie bărbații să călărească pe
lupi, să pocnească din bici, să tragă cu arcul,
să sară de la înălțimi, să înoate în apa rece ca
gheața, să treacă prin foc, doar pentru a atrage
atenția unei femei?
1
„Țarevici Ivan pe lupul sur” – pictură în ulei a picto‑
rului rus Victor Vasnețov (1848‑1926), asociată cu „Răpi‑
rea din serai”.

32
 Cartea despre femei

Mai ales că lupi atît de mari, încît să călă­

rești pe ei, în doi, chiar și cu o prințesă mică,
nu există!
Facerea lumii
 Femeile din filme
nu sînt adevărate

E xistă femei care trăiesc în filme. Ele se

îmbracă ca în filme, mănîncă ca în fil‑
me, vorbesc ca în filme – fac totul ca în filme.
Nimic din ce fac ele nu este adevărat.
Femeile din filme își caută haine ca în filme,
încălțăminte ca în filme, gentuțe ca în filme și
bărbați ca în filme, cu care le place să umble prin
locuri ca în filme. Femeilor din filme, cînd se ui‑
tă în oglindă, li se pare că se uită la un film.
Atunci cînd intră într‑un magazin, femeile
din filme încep să se poarte ca în film. Ele răsu‑

37
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

cesc rochiile, peștele, pîinea, găsesc o mulțime

de neajunsuri tuturor lucrurilor, se strîmbă la
vînzătoare, ceartă omul de la ușă.
Femeile din filme au întotdeauna un idiot
prin preajmă care le duce coșul și închide ușa
după ele.
Dar femeile din filme nu trăiesc toată viața în
același film. Ele se mută dintr‑un film în altul.
Atunci cînd un film se termină, ele își schim‑
bă hainele, gențile, încălțămintea, își vopsesc
altfel părul, uneori și numele și‑l schimbă. Își
schimbă bărbații, locurile prin care umblă. Cu
alte cuvinte, schimbă filmul.
În cele din urmă, femeia din filme ajunge să
semene cu un televizor vechi în care trăiesc fil‑
mele, pe care oamenii, alegînd filmul care le pla‑
ce, îl butonează, îl butonează, pînă se satură.
 Un milion de femei
care plîng

Î n noaptea aceasta sînt un milion de femei

care plîng.
Pentru multe dintre ele plînsul a devenit ce‑
va obișnuit.
Unele tocmai au citit o carte, altele s‑au des­
părțit de un suflet drag, unele tocmai au năs‑
cut. Cineva, pe care l‑au iubit, astăzi a ieșit din
viața lor, lăsînd în urmă o dîră de amărăciune.
Sînt un milion de case, cu un milion de pa‑
turi, în care plîng în fiecare noapte un milion
de femei.

39
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

Pentru unele luna abia răsare, pentru alte‑

le soarele e la asfințit. Pentru că pămîntul e ro‑
tund și lumina alunecă peste el ca o apă încea‑
tă, picurînd pe creștetul celor un milion de fe‑
mei care plîng.
Mă veți întreba de unde știu de taina celor
un milion de femei care plîng, mă veți întreba
dacă știu asta cu adevărat.
Știu, vă voi spune, pentru că m‑am furișat
de după pernă, pentru că am zburat în jurul
pămîntului, pentru că n‑am putut să dorm în
acea noapte în care un milion de femei plîn‑
geau cu luminile stinse și pentru că una dintre
ele este mama mea.
Copil și cal
 Fetele sînt ca păsările

A cum 32 de ani am avut o pereche de

adi­dași cu o pasăre pe talpă. O pasă‑
re‑pasăre, poate chiar o pasăre măiastră, pentru
că avea o coadă lungă și cîteva pene în formă
de coroniță pe cap. Poate era un păun, e greu
de ghicit cînd talpa nu este colorată. Dar poa‑
te era chiar pasărea aceea din povestea cu fata
Împăratului Roșu. Deși, ar putea să nu fi fost,
pentru că adidașii mi i‑a adus mama din Geor‑
gia sau poate din Armenia, iar acolo împărații
nu sînt roșii și probabil nu au fete, iar dacă au,
nu au păsări măiestre, iar dacă au, de ce le‑ar

43
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

pune pe talpa adidașilor? Pasărea aceea să o fi

pus pe un tricou, pe o șapcă, la urma urmei, să
o vadă toți. Pe talpă n‑o vedea nimeni. Poate
doar cînd stăteam cu băieții pe iarbă și le ară‑
tam eu talpa. Nu mai avea nimeni adidași cu

Păsări sălbatice
 Cartea despre femei

pasăre pe talpă, și cînd mă descălțam, puneam

adidașii cu tălpile în sus, să vadă cine are de
văzut pasărea măiastră de pe talpă.
Trebuia să arăt la cît mai multă lume pa‑
sărea de pe talpă deoarece adidașii îmi erau
­mici. De la bun început mă strîngeau, din pri‑
ma zi. Dar am tăcut și am răbdat. Era vară și
am mers în tabără, și nu puteam să renunț toc‑
mai la adidașii mei noi, niște adidași de care nu
mai avusesem pînă atunci, dar nici după aceea.
Mi se părea că sînt singurii adidași cu pasăre
pe talpă din lume. Dacă aș fi știut atunci vreo
rugăciune, m‑aș fi rugat ca piciorul meu să nu
crească niciodată. Dar piciorul meu creștea în
fiecare noapte și mă gîndeam cu groază că pînă
și în clipele cînd eu mergeam țanțoș spre stadi‑
on piciorul meu creștea.
Ce bine e să fii un cerb! Nu ai nevoie de în­
călțăminte, nici de haine. Alergi toată ziua prin
pădure, te lupți cu coarnele. Bei apă din izvor

45
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

și, dacă vrei, mănînci și niște pomușoare. Cer‑

bii nu mănîncă iepuri, ca lupii, nici șoareci, ca
vulpile. De aceea au tot timpul de mîncare. Nici
caii nu mănîncă iepuri, dar nu‑i prea bine să
fii cal. Caii se potcovesc, se înhamă la căruță și
nu merg pe unde vor ei, ci pe unde îi îndreap‑
tă căruțașul sau călărețul. Cînd omul trage de
hățuri în dreapta, calul se duce în dreapta, dar
cînd trage în stînga, se duce în stînga, iar dacă
nu vrea, omul îl lovește cu biciușca. Viața de
cal nu se compară cu viața de cerb, de aceea e
mai bine să fii cerb.
Păsările nici atît nu au nevoie de haine. Sînt
îmbrăcate în pene ca Ala Pugaciova. Uneori pe‑
nele seamănă cu niște blănuri. Sînt păsări care
au fular la gît. Altele au pe cap coroană. Chiar
și unele găini au moț în formă de căciulă mică.
Păsările zboară unde vor, se așază pe copaci,
pe dealuri, pe cea mai subțire gheață. Păsările
ajung la toate fructele din lume, la cele mai de

46
 Cartea despre femei

sus cireșe, la agrișe, la coacăze, la căpșuni și la

tot ce vor. Dacă ești o pasăre, poți intra în orice
grădină și poți mînca oricîte cireșe vrei, chiar
și căpșuni, și nimeni nu te prinde. Apoi, păsă‑
rile se suie sus de tot în cer și văd de acolo toa‑
tă lumea: văd iepurii sălbatici și văd cerbii, văd
mistreți, căprioare și ciupercile cum cresc. Da,
e bine să fii pasăre.
Fetele nu sînt păsări, ele au nevoie de haine.
Doar uneori ele seamănă cu niște păsări, cînd
se îmbracă în blană sau își pun căciulițe pe cap.
Atunci ele sînt niște păsări mari care miros a
parfum.
Există fete bogate și fete sărace. Fetele boga­
te au haine frumoase și miros frumos. Ele au
mîinile curate și poartă lănțișoare și ceasuri
mici strălucitoare. Nu toate fetele bogate sînt
urîte. În povești, fetele bogate sînt întotdeauna
urîte, dar în viață e diferit. Sînt și urîte, și fru‑
moase. Nici fetele sărace nu sînt toate frumoa‑

47
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

se, nu‑s ca în povești. Nici măcar nu sînt toate

bune. Pentru a fi frumoasă și bună nu e nevoie
să fii nici bogată, nici săracă. Cînd ești frumoa‑
să și mai ești și bună, pari și mai frumoasă, iar
cînd ești bună și mai ești și frumoasă, pari și
mai bună. Așa e în viață, nu‑i ca în povești.
Cîteodată mă gîndesc că toate fetele sînt la
fel. Unele se nasc frumoase și apoi devin bu‑
ne, altele se nasc bune și apoi devin frumoase.
Doar hainele sînt de vină. Dacă n‑ar fi haine, ni‑
ciodată nu am ști care fată e săracă și care e bo‑
gată. Ar fi ca păsările, fiecare cu frumusețea ei.
S‑ar ridica în văzduh și ar zbura. Apoi s‑ar în‑
toarce înapoi, care s‑ar întoarce. Sau ar rămîne
sus de tot, privindu‑ne, ca și pasărea măiastră
de pe talpa acelui adidas de copil, cu condiția
ca cerul să nu stea sus, ci să fie răsturnat pe‑o
parte, înadins, ca să putem vedea păsările care
ne privesc.
Pasăre măiastră
 Cum ajung pistruii
de pe ouăle de vrabie
pe nasurile fetelor

P rimăvara scorburile copacilor se umplu

de ouă de păsări. În tufișuri, în crengi,
chiar și în iarbă, găsești șumuiege de iarbă pli‑
ne cu ouă. Sînt cuiburi. Acolo unde vezi o pa‑
săre colorată țîșnind cînd aude pașii, acolo e un
cuib cu ouă. Ouăle, ca și păsările, sînt de dife‑
rite culori și mărimi. Ouă gălbui, albăstrii, ouă
cafenii și ouă pistruiate. Mici, cafenioare și pis‑
truiate. Acestea știi sigur că sînt ouă de vrabie.

51
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

Ouăle și cuiburile nu trebuie atinse cu mî‑

na. Numai copiii proști pun mîna pe ouă, unii
chiar le fură, se joacă cu ele pînă cînd le strică.
În cuibul care a fost atins cu mîna pasărea nu
se mai întoarce. Ouăle se răcesc și puii mor. De
aceea, oricine atinge cu mîna un ou de vrabie
face pistrui.
Unii oameni au pistrui pînă la bătrînețe.
Dar cum ajung pistruii de pe ouăle de vra‑
bie pe nasurile fetelor, dacă fetele nu umblă
prin iarbă să caute cuiburi de păsări? Poate că
vreun băiat rău a furat un ou de vrabie și a ve‑
nit cu el la școală. Atunci cînd fetele nu văd, ju‑
cîndu‑se sau vorbind ceva între ele, băiatul rău
vine încetișor și o atinge pe fată cu oul de vra‑
bie pe nas. Așa apar în lume toți pistruii.
Oare de ce e lumea astfel făcută ca să‑ți do­
rești să atingi tot ce nu e voie? Ce fel de copil
trebuie să fii ca să găsești în iarbă un cuib cu
ouă mici cît alunele, pistruiate ca nasul unei fe‑
te, și să nu vrei să‑l atingi?

52
 Cartea despre femei

Și eu am atins în copilărie ouăle de vrabie

cu mîna și acum ar fi trebuit să am pistrui, dar
m‑am spălat bine pe nas.

Cap de fată
 Unghia

E ducatoarea A., o femeie cam de 25 de

ani, tunsă scurt, nemăritată, a intrat
seara în camera copiilor şi a zis că în acea noap‑
te ea va dormi acolo. Tabăra era pe sfîrşite şi în
cameră erau două paturi libere. Educatoarea a
zis că aşa se cuvine, că ea trebuie să‑i păzească
pe pionieri ca să nu facă „nebunii”.
Pionierii au urmărit‑o curioşi pînă au ador‑
mit. Numai unul nu a adormit, el stătea sub
pătură şi o pîndea pe educatoare. După mie‑
zul nopţii, uşa s‑a deschis şi a intrat un băiat
pe care pionierul treaz îl cunoştea foarte bine.

55
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

Băiatul s‑a dus la patul educatoarei. Pionierul,

cu inima la gură, a văzut că educatoarea nu
dormea.
Cei doi au început să şuşotească. Lumina de
la becul de afară cădea chiar pe patul lor şi pio­
nierul, chiar dacă privea de sub pătură, vedea
totul. Vorbele pe care şi le spuneau cei doi i se
păreau fără nici un rost.
Băiatul intrat a luat‑o pe educatoare de mî‑
nă şi i‑a zis:
– Mă crezi că‑ţi muşc unghia?
– Nu te cred, a zis ea, chicotind, de parcă era
mare lucru de crezut una ca asta.
Băiatul a zis iar:
– Hai că ţi‑o muşc!
– Nu mi‑o muşti…
Femeia chicotea şi pionierului i se părea că
ea chiar vrea ca băiatul acela să‑i muşte unghia.
Ceea ce el a şi făcut.
După ce s‑au şuşotit aşa mai multă vreme,
băiatul s‑a dus.

56
 Cartea despre femei

A doua zi, pionierul credea că a avut o vede‑

nie. Nu putea să creadă că el a văzut cum doi
oameni mari se îmbrăţişează şi se sărută. El a
umblat în urma educatoarei şi a tras cu ochiul
la unghia ei. Unghia era roasă. Înseamnă că to‑
tul era adevărat!
În ziua aceea şi în următoarele pionierul se
purta ca un om căruia i s‑a încredinţat o mare
taină. El ar fi vrut să împărtăşească cele văzu‑
te şi altora, dar i se părea că acesta ar fi un lu‑
cru josnic. Cele văzute de el i se păreau prea
tainice.
El încă nu ştia că întîmplarea petrecută în
acea noapte, care pe el l‑a marcat pentru mulţi
ani înainte, era o întîmplare banală, pe care pî‑
nă şi cei doi au uitat‑o…
 De ce sirenele nu fac copii

S irena e o femeie frumoasă care are coa‑

dă și trăiește în apă. Ea are părul blond
și te amăgește cînd se uită la tine. Stă pe jumă‑
tate ieșită din apă și tu te uiți la ea în ochi și la
părul ei și nu vezi că are coadă. Cu coada ea
înoată pe sub apă ca să nu se ducă la fund.
Marinarii se îndrăgostesc de sirene și sar în
apă. Sirena dă puțin din coadă și se duce mai
departe. Marinarul înoată să o ajungă, dar cînd
vrea să o atingă cu mîna, sirena se mută mai
încolo. Marinarul înoată tot mai tare, dar sire‑
na se mută tot mai încolo și mai încolo, parcă

59
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

s‑ar juca. Pînă la urmă marinarul vede că în jur

se face tot mai întuneric și luminile de pe co‑
rabie nu mai luminează apa. Se aude doar un
plescăit ușor care îl duce tot mai departe și mai
departe, pînă cînd marinarul se pierde pentru
totdeauna.
Așa sfîrșesc toți marinarii care se îndrăgos‑
tesc de sirene.
Cînd o sirenă scoate capul din apă, nu tre‑
buie să te uiți în ochii ei. Trebuie să te uiți atent
prin apă ca să vezi că are coadă. Dacă marina‑
rii ar ști că sirenele au coadă, n‑ar mai sări în
apă să le prindă. Sirenele sînt așa pentru că nu
pot face copii. Probabil a fost odată, foarte de‑
mult, o prințesă frumoasă‑preafrumoasă care
nu voia să aibă copii și de aceea s‑a prefăcut
în sirenă.
Atunci cînd sirenele îmbătrînesc, ele se
trans­formă în pești. Mai întîi mîinile li se prefac
în aripioare, apoi burta, apoi pieptul, gîtul și la

60
 Cartea despre femei

urmă și capul. Ele se prefac în niște pești mari

care înoată departe în mare. Uneori ele trec pe
lîngă corabie și se uită la marinari.
 Unde au dispărut
femeile din cărți?

M ă gîndesc cum era lumea cînd fru­

mu­­sețea oamenilor era comparată
cu soarele, cu marea, cu focul sau cu cedrii Li‑
banului. Cum tresăreau inimile lor, cum le ar‑
deau ochii și cum își vorbeau atunci cînd rămî‑
neau singuri.
Cum e să fii un cerb de munte, să ai zîmbe­
tul parfumat ca chiparosul, ochii ca porum­
beii, mersul ca o adiere de vînt? Cît preț aveau
frumusețea și înțelepciunea atunci cînd oame‑
nii călătoreau în stele, se scăldau sub casca‑

63
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

de, adormeau pe strigătul unui cerb singura‑

tic? Mintea omului zbura între cer și pămînt,
iscodea culcușurile îngerilor și împreuna toa‑
tă frumusețea lumii în cuvinte. Poate de ace‑
ea toate cîntările de dragoste de odinioară ne
înfățișează oameni parcă ireali, oameni care
poartă în păr stele, au pieptul ca fildeșul sculp‑
tat, iar glasul lor poate ține în loc leii și căprioa‑
rele sălbatice.
Astăzi oamenii zboară într‑un butoi de fier
în cosmos, coboară la fundul oceanului, fac din
noapte zi și din apă uscat, dar în toată iscodirea
lor nu mai văd frumusețea.
Luna nu mai este lună, marea nu mai este
mare. Acum toți știu că nu poți da în dar luna
de pe cer, nici măcar o stea. Luna e mare, zic ei,
nu o poți duce cu mîna. Stelele sînt prea depar‑
te, nu e destul o viață de om ca să ajungi pînă
la cea mai apropiată stea, chiar dacă ai zbura cu
viteza luminii.

64
 Cartea despre femei

La fel a devenit și frumusețea oamenilor. De

cînd frumusețea e la îndemînă, de cînd păcatul
poate fi comis ușor, nu mai vedem femeile din
cărți. Deși, s‑ar putea să te fi întîlnit chiar azi,
în magazin sau în holul școlii, cu Femeia‑Stea,
Femeia‑Lună sau Femeia‑Floare, dar să nu o fi
recunoscut, pentru că nici tu nu mai ești un So‑
lomon, și pentru tine niște dinți frumoși nicio‑
dată nu o să semene cu o turmă de oi tunse care
ies din scăldătoare...
 Cartea despre femei

II. Viața
e ceva mai mult

67
 Despre greșeli

E xistă lucruri irecuperabile. Oamenii sînt

recuperabili întotdeauna.
Atunci cînd cineva face o greșeală, de obicei
o face din neștire. Greșelile făcute în urma unui
conflict de conștiință nasc un lanț nesfîrșit de
alte greșeli, care sfîrșesc într‑o înfrîngere tota‑
lă. Cea mai mare greșeală nu e prima, ci a doua,
pentru că ea o întărește pe prima și devine ușa
tuturor greșelilor care vor urma.
Greșelile nu se repară. Orice încercare de
a repara o greșeală se aseamănă cu încercarea
unui copil de a șterge o pată mică de cerneală

69
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

de pe o foaie albă: pînă la urmă el face o gaură

murdară în hîrtie. De altfel, o pată mică de cer‑
neală nu ne împiedică să citim o scrisoare, iar
alteori ea poate părea plină de farmec și auten‑
ticitate.
Am cunoscut oameni care și‑au irosit viața
în strădania de a repara o greșeală de tinerețe.
A repara, pentru mulți dintre ei, a însemnat a
ascunde. Ei au reușit să ascundă atît de bine
greșeala tinereții lor, încît au ajuns să o uite cu
totul. Un lucru nu l‑au putut uita: sentimentul
vinovăției. Acest sentiment, care este cel mai
greu de pe pămînt, i‑a făcut să urască acea faptă
ca pe Distrugătorul vieții lor. Dar fapta nu mai
era în ei, pentru că ei au ascuns‑o. Acum fapta
era în ceilalți. Așa au ajuns să urască oamenii,
să urască viața, să urască și să se ascundă.
Atunci cînd Dumnezeu a întrebat‑o pe Eva
dacă a mîncat din pom, Eva a dat vina pe șarpe.
Adam a mers și mai departe: el a dat vina pe

70
 Cartea despre femei

Eva, dar nu oricum, ci zicînd: „femeia pe care

Tu mi‑ai dat‑o m‑a îndemnat”, adică L‑a învi‑
nuit pe Dumnezeu de faptul că i‑a strecurat un
intrus care l‑a făcut să nu fie la fel de bun și de
corect ca întotdeauna.
Pînă la urmă, ceea ce ne împiedică să deve‑
nim mai buni este chiar dorința de a părea mai
buni. A părea – iată începutul minciunii.
„Oricine dorește să‑și scape sufletul său îl va
pierde și oricine se va lepăda de sine va trăi”, a
zis Hristos. Oricine ține la bunul său nume mai
mult decît la adevăr își va pierde și numele, și
sufletul, iar cine își va recunoaște vina, va avea
un nou prilej de a o lua de la început.
Ce altceva mai vrednic de admirație este pe
pămînt decît omul care nu se teme să o ia de la
început? Tot așa, nu este nimic mai jalnic decît
omul care adună pămînt în jurul greșelilor sale,
fără ca măcar să bage de seamă că se îngroapă
și el laolaltă cu ele.

71
 Despre frumusețe

F rumusețea este o stare firească a lucruri­

lor. Cu cît lucrurile sînt mai în armonie
și mai aproape de ceea ce trebuie să fie, cu atît
ele sînt mai frumoase. Frumusețea este strîns
legată de veșnicie: lucrurile trainice ne par mai
frumoase, cum ar fi cerul, jocul stelelor, munții
sau apele.
Nimic din ceea ce este inventat nu poate
fi numit frumos. O bucată simplă de lemn, o
piatră sau lutul ars întrec în frumusețe orice
aliaj făcut de om pentru a‑și împodobi viața.
Pigmenții naturali, pe care îi obțineau artiștii

73
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

de odinioară din pămînt, din pietre sau din

fier­berea plantelor, sînt frumoși în sine, de
aceea orice amestec de culori era armonios, iar
preocuparea pentru legile armonice pe care o
au școlile moderne de pictură era improprie:
ar­monia se conținea chiar în materialele fo‑
losite. Menirea artistului este de a pătrunde
fru­musețea inițială a materiei cu care lucrează
pentru a se întipări pe sine în legea veșnică a
frumuseții lăsată de Dumnezeu.
Nu este pe Pămînt frumusețe mai răpitoare
decît cea a omului. Chipurile frumoase înflo‑
resc, se coc și se ofilesc pentru ca, pînă la ur‑
mă, să se pogoare în pămînt și să putrezeas­
că. Totuși, pentru o clipă, căci atît durează ti­
ne­rețea raportată la veșnicie, frumusețea cea
dintîi copleșește făptura, și oricine are ochi
să privească vede taina veșniciei pe chipurile
noastre. Altminteri, nu este cu putință a ne în‑
chipui un lucru mai zadarnic decît acela de a

74
 Cartea despre femei

crea Cineva o frumusețe atît de mare, cum este

cea a omului, doar pentru o strălucire de cîțiva
ani, ca mai apoi să o întoarcă în pămînt.
Această descoperire a frumuseții inițiale o
cîntă Biserica în slujba Învierii, vorbind parcă
cu cuvintele mortului: „Chipul slavei Tale celei
negrăite sînt, deși port ranele păcatelor… Cela
ce cu mîna dintru neființă m‑ai zidit și cu chipul
Tău cel dumnezeiesc m‑ai cinstit; iar pentru căl‑
carea poruncii iarăși m‑ai întors în pămînt, din
care am fost luat; la cel după‑asemănare mă ri‑
dică, cu frumusețea cea dintîi iarăși împodo‑
bindu‑mă” (Binecuvîntările Învierii, glasul 5).
Este atîta frumusețe în tot ce există, încît nu
ajung zilele omului pentru a se bucura de ea.
Pînă și legumele, și fructele pe care le mîncăm
sînt frumoase sau înfloresc frumos. De aceea, a
face lucruri urîte – a picta urît, a scrie urît, a cîn‑
ta urît – este o erezie. Păstrați‑vă în frumusețe,
ca să fiți mai aproape de Dumnezeu!

75
 Despre lucrurile
cu adevărat importante

U neori am impresia că nimic important

nu se mai întîmplă în lume. În sensul
că nimic din ceea ce se declară a fi important nu
mă atinge. Oamenii își comunică de regulă lu‑
cruri neimportante și care îi caracterizează prea
puțin sau deloc. Oamenii își comunică știri,
pentru că știrile sînt considerate importante.
Pentru ca ceva să fie important este nevoie
ca cineva să considere important acel lucru.
Cum arată un lucru important? Nicicum.
Pentru cineva e important că plouă, pentru alt‑

77
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

cineva – că nu plouă. Pentru cineva e important

că se căsătorește, pentru altcineva – că se des‑
parte. Dar ce este cu adevărat important și ce
face ca ceva să fie important?
Cred că ceea ce face ca un lucru să fie impor‑
tant este bucuria. Dacă ceva îți aduce bucurie –
este important.
Cînd sufletul este apăsat sau amărît, nimic
nu i se mai pare important.
Dar bucuria poate atribui importanță și lu‑
crurilor celor mai mărunte.
Am văzut oameni care se bucură de bom‑
boane, de o pereche de pantaloni, de o călăto‑
rie, de o bătaie în ușă. Pentru că, într‑adevăr,
ce poate fi mai important decît o bătaie în ușă,
decît o pereche de pantaloni sau decît niște
bomboane? Poate doar un cuțitaș, un pix, o
portocală, un zîmbet, o pasăre care se izbește
în geam…
Păziți‑vă bucuria – e ceea ce face viața im‑
portantă!

78
 Despre vorbirea de rău

A suferi atunci cînd afli că ai fost vorbit

de rău e un lucru normal. Nu e nor‑
mal să suferi ca și cum asta s‑a întîmplat chiar
atunci, de parcă tu ai fi fost altul pînă la aceas‑
tă veste neplăcută. Sîntem aceiași indiferent
de ce vorbește lumea, iar faptele noastre nu
se schimbă în funcție de comentariul pe care
îl primesc: ele sînt rele sau bune doar în raport
cu ­Dumnezeu.
Sînt foarte mulți oameni care se protejea‑
ză de vorbirea de rău. Acest fapt le conferă un
confort lăuntric. Alții merg mai departe – se în‑

79
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

conjoară doar cu oameni care îi laudă. Totuși,

dincolo de ceea ce simt și cred ei despre sine,
acești oameni rămîn ceea ce sînt, iar faptele lor,
care scapă de judecata oamenilor, nu vor scăpa
de judecata lui Dumnezeu.
Există și oameni care se cred mai buni prin
comparație cu alții mai răi, sau pe care tot ei îi
consideră mai răi. Nu este o mai mare amăgi‑
re decît să te judeci prin comparație – se pare
că tot răul în lume a venit de la faptul că oa‑
menii au început să se compare între ei, căci
comparația e începutul invidiei, al înălțării de
sine și al disperării, păcatele din pricina cărora
au căzut Cain, Iuda și însuși Satan.
A fi vorbit de rău nu e cel mai rău lucru. Mai
rău decît a fi vorbit de rău este a fi vorbit de bi‑
ne, doar de bine. „Vai vouă cînd toți oamenii vă
vor vorbi de bine”, a zis Hristos. E normal ca în
viață să fim vorbiți și de rău, și de bine, dar cei
vorbiți de bine sînt mai expuși pericolelor decît
cei vorbiți de rău.

80
 Cartea despre femei

Dacă ați auzi cu cîte laude sînt înconjurați

oamenii răi de cei ce mănîncă la mesele lor! Cu
siguranță nu există nici un om rău în lume care
să nu fie vorbit de bine măcar de cineva, după
cum nu există nici un om drept care să nu fie
hulit chiar de cei din casa lui.
În aceste condiții, cum să deosebim oame‑
nii răi de cei buni după vorbele care se spun
de­spre ei? Dacă cei buni ajung să fie vorbiți de
rău, iar cei răi sînt înconjurați de laude, cum
vom cunoaște adevărata măsură a omului?
Omul se cunoaște după felul cum reac­țio­nea­
ză la ocară, dar și la laudă. Cel care se îndulcește
din laude, negreșit se va amărî cînd va auzi că
e vorbit de rău. Însă omul care se cunoaște pe
sine, care își cunoaște faptele și lucrarea, omul
care așteaptă judecata lui Dumnezeu, știind că
doar El Unul cunoaște totul despre toți, un astfel
de om nu se întristează atunci că e vorbit de rău,
pentru că nici de laude nu se în­dulcește.

81
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

Oamenii sînt lingușitori din fire, de aceea

cei mai mulți trăiesc fără să afle vreodată ce
vorbesc despre ei în lipsa lor prietenii și cas‑
nicii. Atunci cînd se întîlnesc, toți își zîmbesc
și se salută, chiar dacă mai înainte s‑au bîrfit.
Înclinația spre lingușire și minciună îi face pe
oameni să creadă că cei cu care intră în legătură
au o părere bună despre ei. Din această cauză
noi înșine ajungem să avem o părere prea bu‑
nă despre noi. Dar cîți ajung să‑și piardă cum‑
pătul atunci cînd află că au fost trădați, mințiți,
vînduți chiar de cei pe care i‑au crezut prieteni!
Lucrul acesta nu s‑ar întîmpla dacă fiecare din‑
tre noi am judeca decent despre noi înșine, da‑
că nu am pune un preț prea mare pe propria
noastră persoană.
Dacă vrei să știi cît de tare te poate răni vor‑
birea de rău a altora, vezi cît de mult te încăl‑
zesc laudele. Pentru că de laude au parte toți,
dar de vorbire de rău doar cei care o pot duce.

82
 Despre relele aduceri‑aminte

Întrebarea dacă amintirile fac sau nu par‑

te din via­ța noastră e ceva la care m‑am gîndit
adeseori. Pe deoparte, sîntem făcuți din amin‑
tiri: amintirile ne mișcă, amintirile ne opresc.
Amintirile bune ne dau curaj, amintirile rele
ne opresc să repetăm aceleași greșeli. Pe de al‑
tă parte, amintirile sînt ceva ce nu mai există
în fapt.
Totul e simplu în privința amintirilor, da‑
că nu ar fi lucrurile pe care le uităm. Sînt atî‑
tea lucruri pe care le uităm! Pînă la urmă, noi,
sau ceva din noi, alegem ce rămîne pentru noi

83
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

o amintire și ce se dă uitării. Și dacă amintirile

noastre se stochează selectiv, atunci ele nu sînt
neapărat o parte din făptura noastră, mai bine
spus sînt doar niște frînturi, nu întotdeauna ce‑
le mai fericite, mai degrabă nefericite.
Poate că amintirile nu înseamnă nimic? Poa‑
te sînt doar niște închipuiri hrănite de noi, um‑
flate, crescute, pînă cînd devin mai mari decît
noi înșine, decît unii dintre noi, pînă ne înghit
cu totul și ne fac și pe noi o parte din trecut –
al propriului trecut, al unui trecut neîntreg,
fărîmițat, un trecut care există doar în amintiri.
Rugăciunile vechilor asceți, păstrate în rîn‑
duielile creștinilor ortodocși pînă în zilele noas­
tre, conțin multe referiri la gîndurile rele, la obi‑
ceiurile nepotrivite și la amintiri. În una dintre
rugăciunile de taină citite de preot la Vecernie se
cere izbăvire de „relele aduceri‑aminte”.
Amintirile sînt văzute ca arme în mîinile de‑
monilor cu care luptă împotriva noastră.

84
 Cartea despre femei

Nu este nimic mai cumplit decît sfîșierea gîn‑

durilor care se pricinuiește unui suflet întristat
și neîncrezător în Dumnezeu. Omul chinuit de
gînduri poate răbda foame, nesomn și frig, fă‑
ră ca măcar să bage de seamă. Un om disperat
se aruncă în luptă fără nici o reținere, sare de la
înălțimi, intră în foc, își pune capăt vieții. Iuda
este un om ucis de propriile gînduri.
Totuși, asceții din Pustia Egiptului luau în
derîdere atacurile gîndurilor. Pentru ei, amin‑
tirile sînt ca păsările care zboară pe cer căutînd
să‑și facă cuib în inima noastră. Cu alte cuvin‑
te, între noi și amintirile noastre este tot atîta
înrudire cît între o pasăre care zboară pe cer și
o grămadă de paie.
Dacă oamenii ar fi preocupați de ceea ce tre‑
buie să facă și unde trebuie să ajungă, amintiri‑
le ar dispărea din mințile și inimile lor în chip
firesc, căci ar fi date afară de preaplinul rîvnei
cu care își trăiesc viața.

85
 Despre oamenii care intră și
ies din viața noastră

O amenii ne intră în viață diferit. Unii ca

o pasăre, alții ca o frunză. Unii ca un
animal bătut care se ascunde, alții ca o piatră
care te lovește în față.
De aceea viața e uneori zbor, alteori plutire,
uneori suspin, alteori durere.
Viața noastră e ceva atît de greu de numit!
Uneori s‑ar părea că sîntem purtați prin lume
de toți cei care ne‑au iubit. Unii ne poartă ca pe
o haină, alții ca pe o coroană. Unii sîngerează,
alții cîntă. Pentru unii sîntem poate ca o buca‑

87
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

tă de pîine dezgolită pe o masă, sau poate ca o

cană cu vin.
Nu descoperi fața ta pentru că va veni cine‑
va să‑ți pună o coroană. O pasăre se va așeza
pe ea, apoi va cădea o frunză. Apoi vîntul le va
lua pe toate și le va duce departe, acolo unde tu
nu vei putea ajunge niciodată.
Vis de copil
 Despre milostenie

N ici vîntul și nici soarele nu sînt bune

oricînd, ci doar atunci cînd avem ne‑
voie de ele: soarele ne bucură într‑o zi geroa‑
să, iar o adiere de vînt ne mîngîie într‑o zi prea
călduroasă. Altminteri, oamenii mor și de prea
mult vînt, așa cum mor de prea mult soare.
Ca și căldura, ca și o adiere răcoroasă, milos‑
tenia se împlinește atunci cînd ajunge în mîini‑
le care cu adevărat au nevoie de ea. Oamenii
bogați își fac adeseori daruri scumpe între ei,
dar bucuria unui sărac pentru o haină purtată
e incomparabil mai mare.

91
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

Milostenia adevărată umple de bucurie su‑

fletul celui care dă chiar mai mult decît al celui
ce primește, pentru că mai fericit este a da decît
a lua. Iar dacă dăm unui om nemulțumitor, ni se
amărăște inima, pentru că omul nemulțumitor
amărăște totul în jur.
Milostenia este o stare de suflet, nu contabi‑
litate. Există oameni care împart daruri și bani
cu regularitate, dar nu au învățat să fie milos‑
tivi. A fi milostiv nu înseamnă a împărți lumea
în săraci și bogați, în orfani și celebrități. Nu
există în lume oameni speciali față de care să
ne manifestăm milostenia: milostenia îi vizea‑
ză pe toți. Și cel sărac, și cel bogat au nevoie
de milostenie în egală măsură, doar ceea ce le
putem dărui este diferit. Pînă la urmă, nu dăm
bani, nici mîncare, nici haine, ci ne dăruim pe
noi înșine. Viața nu trebuie să fie alcătuită din
zile în care facem donații la o casă de copii, cu
poze aferente pentru FB și restul zilelor în care

92
 Cartea despre femei

sîntem răutăcioși, aroganți, răzbunători cu oa‑

menii pe care îi considerăm nevrednici de mi‑
lostenie, asemeni nouă.
Există oameni care au donat milioane de eu‑
ro către case de copii, dar nu cunosc numele
nici unui copil din acea casă, dar există o feme‑
ie de serviciu, sau un portar, sau un șofer care
îi strigă ori de cîte ori îi vede pe nume, iar noi
știm că a fi strigat pe nume, într‑un ceas de ma‑
re tristețe, este cel mai minunat lucru ce ni se
poate întîmpla, cea mai mare milostenie.
V‑ați gîndit vreodată ce rost mare au străinii
în viața noastră? Cît de important este să fim
milostivi și așezați la vorbă cu străinii: nicioda‑
tă nu știi cu cine vorbești, pe cine mîhnești și
ce va însemna asta în viața lui. Cu ai tăi te mai
împaci, dar pe străin nu‑l mai vezi și rămîi în
amintirea lui așa rece, rău și supărăcios. Să ră‑
mînem buni în amintirea străinului care trece
prin viața noastră!

93
 Viața e ceva mai mult

C orpurile transpiră. Sudoarea e ca apa

care umezeşte pămîntul. Cînd inima
bate, înţelegi cît de muritor eşti.
Ce poate fi mai fragil decît corpul omenesc,
acest corp în care S‑a înomenit Dumnezeu? O
mînă apăsată pe nas şi pe gură îl stinge în cîte‑
va minute. O îmbrăţişare mai puternică îl poa‑
te ucide. Cu toate acestea nu este altceva mai
puternic, mai de temut şi mai copleşitor decît
corpul uman: acest corp care transpiră, îmbă‑
trîneşte, se ofileşte şi moare...

95
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

Sudoarea e ca roua pe frunze. Mîinile curate

miros a pîine şi lapte. Tăcerea e ceva care lea‑
gă trupurile la depărtare, iar gîndurile care nu
ne lasă să dormim ne amintesc că viaţa iese de‑
parte din trupurile noastre şi caută adăpost în
sufletele calde.
Într‑o dimineaţă sau într‑o seară gîndurile
nu se vor mai întoarce în trup. Aceasta va fi cea
mai bună dovadă că viaţa e ceva mai mult.
III. Zece sfaturi
despre cum să rămîi
femeie
între bărbați

97
 I
O femeie care nu iubește este cel mai vul‑
nerabil loc din Univers. O femeie care iubește
poate schimba Universul.
Nu te grăbi să acționezi în vremea dez‑îndră‑
gostirii tale, pentru că toate alegerile tale vor fi
oarbe și îți vor atrage răni greu de v­ indecat.
Bărbații văd femeia rănită de o despărțire,
așa cum vulturii văd animalul bolnav și îl ata‑
că. Teme‑te să fii o jertfă pentru devoratorii de
carne, pentru că ești lăsată să desparți pe fiu de
tată și pe tată de fiu, să alegi ce este slab de ce
este puternic, ce este bun de ce este rău pentru
a pune ordine în lume. Nu uita că cel mai pu‑

99
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

ternic bărbat poate fi îmblînzit doar de o feme‑

ie – fii tu cea care o va face.
Femeia are șansa de a alege o singură dată;
dacă o ratează, obiectul alegerii devine ea.
Fii atentă să nu ajungi un lucru de umplut
golul – pentru aceasta fii tu partea cea plină.

II
Dacă ești o pasăre – păzește‑ți aripile, dacă
ești o căprioară – păzește‑ți picioarele.
Ceea ce crezi că ai mai bun în tine este slăbi‑
ciunea ta și locul în care vei fi lovită. Păzește co‑
moara ta înăuntru, păstrînd taina ei pentru cel
care va ști să‑ți răsplătească cu însăși viața lui.
Cu cît e mai puțin aur undeva, cu atît crește
valoarea lui.

III
Frumusețea este un dar neprețuit, dar nu es‑
te cel mai mare între daruri.

100
 Cartea despre femei

Ai observat că frumusețea florilor e diferită

de cea a păsărilor și frumusețea cerului e altfel
decît frumusețea munților. Fluturii și peștii se
întrec în turnirurile culorilor. Ochiul nu se sa‑
tură de tot ce este frumos și inima cîntă slava
Creatorului.
Fii recunoscătoare pentru tot ce ai și nu te
pune cu nimic mai presus de alții. Oamenii sînt
frumoși, inteligenți sau îndemînatici pentru un
scop anume. Află care este rostul darurilor ta‑
le. Altminteri, oamenii frumoși și deștepți fac
aceleași păcate ca și oamenii proști și urîți. Da‑
că excelezi în ceva, fă ca aceasta să schimbe în
bine viața celor din jur.
Învață să construiești, ca să nu trăiești toată
viața cu chirie.

IV
Singurătatea nu e o boală, precum nici în­
so­țirea fără socoteală nu e o izbăvire. Așa cum

101
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

o floare vie se deosebește de o floare ruptă, tot

așa o femeie singură va părea mai frumoasă
decît o femeie însoțită prost.
Nu face caz din însoțirile pripite și nu poves‑
ti soțului legiuit despre ce a fost odată, nici de
bine, nici de rău. De vei povesti de bine, ai pu‑
tea trezi gelozia lui, iar de vei povesti de rău, te
vei defăima și pe tine, și pe el, făcîndu‑l părtaș
la lucrurile nedemne din viața ta.

V
Greșelile mari se iartă cu vorbe puține, la fel
și greșelile mici pot deveni de neiertat din pri‑
cina multelor îndreptățiri.
Trăiește ca și cum toată lumea ar cunoaște
totul despre tine – asta va face purtarea ta plă‑
cută tuturor și vorbele tale lipsite de semeție.
Nu descoperi o greșeală veche fără a fi în‑
trebată, căci în loc de răsplată pentru sincerita‑
te vei primi bătăi peste răni pe care viața ți le‑a
adus și fără asta.

102
 Cartea despre femei

Nu mulțimea vorbelor dulci și nici iscusința

răsucirilor izbăvesc de greșelile trecutului, ci fap‑
tele bune care ajung să le întreacă pe cele rele.

VI
Pentru a fi bărbat, e nevoie să faci mai multe
lucruri; pentru a fi femeie, e nevoie să nu faci
anumite lucruri.
O mare rătăcire a timpului nostru este aceea
că tot mai multe femei se silesc să placă femei‑
lor chiar mai mult decît bărbaților, neștiind că
atunci cînd o femeie ajunge să fie lăudată de fe‑
mei, înseamnă că ea a devenit suficient de nein‑
teresantă pentru a nu mai fi o concurentă.
Femeile din ziua de azi își fac poze nenu‑
mărate și își laudă una alteia rochiile și bucle‑
le. Cheltuie bani pe haine și încălțări pe care
bărbații nici nu le observă. Niciodată nu am au‑
zit un bărbat spunînd despre o femeie: ce ro‑
chie și ce pantofi avea!

103
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

Atunci cînd prorocul a zis: „Cei ce vă lin­gu­

șesc vă vor răul”, s‑a referit desigur și la laude‑
le deșarte pe care le adună femeile unele de la
altele.
Dacă a te lăuda cu frumusețea naturală e un
lucru deșert care descoperă goliciunea dină­un­
tru, cu cît mai rușinos este să te lauzi cu fru­
musețea hainelor!
Există o plăcere demonică de a savura in‑
vidia celor din jur, dar numai un suflet invidi‑
os se bucură atunci cînd este invidiat pentru
­ceva.
Oricine laudă ușor, defăimează ușor.

VII
Cinstește pe tatăl și pe mama ta, oricum ar fi
ei. Părinții nu ni‑i putem schimba, dar atitudi‑
nea față de ei – da.
Știu că ai viața ta și fiecare sîntem unici și
ire­petabili, totuși adu‑ți aminte de cîte ori ai ur‑

104
 Cartea despre femei

mat sfaturi străine și încearcă să înțelegi ce te‑a

făcut să le urmezi. Începuturile rele își găsesc
ușor un sfătuitor.
A spune cuiva: „Fii tu însuți!” e ca și cum ai
spune: „Zboară!” fără să dai aripi. Dacă un ele‑
fant îți spune: „Hai să zburăm!”, cel mai proba‑
bil el va cădea peste tine și te va strivi.
Nu uita: lumea nu a început cu tine și nu
sfîrșește cu tine. Dacă te‑ai născut, e pentru că
te‑ai înscris într‑o lege a firii lăsată de Dumne‑
zeu, iar asta trebuie să‑ți curme orice orgoliu.
Ești tu în măsura în care ajungi să legi trecutul
de viitor. Nu fi un capăt de drum, fii o răscruce.
Caută și află ce a fost bun la înaintașii tăi pen‑
tru a transmite mai departe, căci tot ce este a
mai fost și tot ce a fost va mai fi.
Dacă vrei să zbori, nu căuta o groapă, caută
un munte.

105
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

VIII
Nu e destul să urci pe scenă pentru a fi vă‑
zută, trebuie să mai fie și luminile aprinse. Nu
locul înalt te face admirabilă, ci lumina în care
ești înconjurată.
O lumină ușoară care îți cade pe față te ara‑
tă mai frumoasă decît un proiector care‑ți bate
din spate. Nu întoarce spatele luminii, pentru
că atunci fața ta va deveni o umbră neagră.
Dacă lumina ta este cu tine, vei fi văzută
chiar dacă lumea întreagă va fi cuprinsă de în‑
tuneric. Vedem pe celălălat doar în măsura în
care lumina feței noastre cade pe fața lui și îl
face văzut.

IX
Să nu învinuiești pe nimeni de înfrîngerile
tale: nici om, nici timp, nici loc, nici carte. A fi
liber înseamnă a fi singurul vinovat de tot ce ți
se întîmplă.

106
 Cartea despre femei

Așa cum o oglindă lovită de o piatră crapă

în toate părțile, tot așa o faptă necugetată poa‑
te atrage cele mai neașteptate urmări. Binele și
răul din viața noastră se succed fără nici o lo‑
gică, singurul fapt previzibil este moartea.
Pentru a fi mai bun, nu e nevoie ca cineva
să fie mai rău decît tine. Dacă vei căuta să fii
mai bun decît cineva, întotdeauna vei găsi pe
cineva mai rău, care să te facă să nu‑ți dorești
schimbarea. Fii lumină, fii zbor – iar dacă nu
ești încă, atunci nimic din ce este pe pămînt
nu‑ți scuză înfrîngerea.

Răsplata iubirii este bucuria, nu căuta alte

semne și încredințări.
Dacă bucuria din inima ta se stinge, nu cău‑
ta motivul în celălalt, căci problema e în răcirea
dragostei tale.

107
 Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI

Omul pe care nu‑l mai iubești nu este nici

mai bun și nici mai rău decît atunci cînd l‑ai cu‑
noscut – bucuria ta pe care o simțeai în preajma
lui îl făcea deosebit.
În dragoste nimeni nu o ia de la început –
dragostea sau este, sau nu este.
 Cuprins

I. De ce femeile frumoase se mărită cu bărbați urîți

Mărul Anișoarei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Cine a inventat Mîna‑pieptene. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
De ce plîng femeile. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Cea mai frumoasă femeie din lume. . . . . . . . . . . . . . . . . 19
Femeile sînt lăsate ca să le povestim ce facem. . . . . . . . 23
De ce femeile frumoase se mărită cu bărbați urîți. . . . . 27
De ce dorim să impresionăm femeile. . . . . . . . . . . . . . . 31
Femeile din filme nu sînt adevărate . . . . . . . . . . . . . . . . 37
Un milion de femei care plîng. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
Fetele sînt ca păsările. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Cum ajung pistruii de pe ouăle de vrabie pe nasurile
fetelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
Unghia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55
De ce sirenele nu fac copii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
Unde au dispărut femeile din cărți?. . . . . . . . . . . . . . . . 63
 II. Viața e ceva mai mult
Despre greșeli. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
Despre frumusețe. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Despre lucrurile cu adevărat importante. . . . . . . . . . . . 77
Despre vorbirea de rău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
Despre relele aduceri‑aminte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
Despre oamenii care intră și ies din viața noastră. . . . . 87
Despre milostenie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
Viața e ceva mai mult . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
III. Zece sfaturi
despre cum să rămîi femeie între bărbați. . . . . . . . . . . . 97
Fata pe ou
 DIFUZARE:
S.C. Supergraph S.R.L.
Str. Ion Minulescu nr. 36, sector 3,
031216, Bucureşti
Tel.: 021‑320.61.19; fax: 021‑319.10.84
e‑mail: contact@supergraph.ro
www.librariasophia.ro
www.sophia.ro

Vă aşteptăm la
LIBRĂRIA SOPHIA
str. Bibescu Vodă nr. 19,
040151, Bucureşti, sector 4
(lângă Facultatea de Teologie)
tel. 021‑336.10.00; 0722.266.618
www.librariasophia.ro

Sacrifică puţină vreme pentru a răsfoi cărţile noas­tre:

este cu neputinţă să nu găseşti ceva
pe gustul şi spre folosul tău!