Ziua mondială a Apei

Ziua mondială a apei se marchează anual la 22 Martie. Este o zi în

care sărbătorim apa şi în care se atrage atenţia, la nivel mondial, asupra populaţiei
care suferă de lipsa apei.
„Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de
Janeiro a adoptat, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care ziua de 22
martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day).
Obiectivul marcării acestei zile este de a sensibiliza populaţia atât în privinţa
potenţialului pentru o cooperare extinsă, cât şi asupra răspunsurilor la provocările
cu care se confruntă managementul resurselor de apă, având în vedere creşterea
cererii de acces la apă şi la serviciile în domeniu. În prezent, Ziua mondială a apei
este sărbătorită în întreaga lume în fiecare an, aducând în centrul atenţiei diferite
aspecte.
Apa este esenţială pentru supravieţuirea noastră.
În ciuda realizărilor impresionante din ultimul deceniu, 748 de milioane de oameni
încă nu au acces la surse sigure de apă potabilă şi 2,5 miliarde de persoane nu au
acces la facilităţi privind salubritatea.
De resursele de apă depinde funcţionarea ecosistemelor şi circuitul apei este
esenţial pentru realizarea gestionării durabile a apei.Fiecare produs fabricat are
nevoie de apă.
Unele industrii consumă mai multă apă decât altele. Spre exemplu, pentru a
produce o coală de hârtie, sunt necesari 10 litri de apă, iar pentru fabricarea a 500
grame de plastic e nevoie de 91 de litri de apă. Se estimează ca cererea de apă
globală pentru procesul de fabricaţie din industrie să crească din 2000 până în 2050
cu 400%, ceea ce reprezintă foarte mult comparativ cu alte sectoare economice.
Apa şi energia sunt într-o strânsă legătură, deoarece este nevoie de apă pentru a
genera energie, iar energia este necesară pentru a furniza apă. În prezent, mai mult
de 80% din generarea de energie electrică se bazează pe electricitate termică.
Apa este încălzită pentru a crea abur pentru generatoare electrice. Sunt
necesare, deasemenea, miliarde de litri de apă pentru răcire. Apa este necesară şi în
asigurarea alimentaţiei, pentru irigaţiile plantelor folosite în alimentaţie, pentru
asigurarea apei necesare animalelor şi păsărilor, pentru procesul de fabricaţie a
produselor alimentare.
Apa a fost şi este un element central în viaţa societăţii umane, marile aşezări
şi civilizaţii înflorind la margine de apă, dar tot la margine de apă au pierit foarte
multe vieţi omeneşti. De la bun universal şi gratuit, asemenea aerului, a devenit o
marfă cu preţ uneori foarte ridicat, trecând ca importanţă înaintea materiilor prime,
energiei chiar şi a pământului care fără apă ar fi lipsit de viaţă.Este cunoscut faptul
că 80% din compoziţia materiei vii a Planetei este formată din apă, omul putând
trăi fără hrană 30 de zile, iar fără apă doar 4-5 zile.
 Sub multiplele ei forme, reprezintă unul dintre cele mai importante elemente
ale peisajului geografic –atât pentru utilizarea directă de către om, cât şi pentru
activitatea biosferei , fiind, evident indispensabilă supravieţuirii şi bunăstării
oamenilor. La începutul secolului XX cererea de apă, calitatea acesteia şi eficienţa
utilizării ei păreau probleme de importanţă secundară. Însă, în a doua jumătate a
secolului XX, apa dulce a devenit o materie primă critică. La o populaţie a globului
de 7miliarde de locuitori, dintre care jumătate trăiesc în mediul urban, evident,
nevoile vitale de apă sunt pe măsura acestei populaţii. De aceea nu este de mirare
că în ultimii ani s-a manifestat preocuparea de a aborda această problemă nu numai
la nivel naţional, ci şi internaţional. Cererea de apă creşte însă rapid, într-un ritm
care depăşeşte cu mult creşterea populaţiei. Cererea de apă s-a triplat între 1950 şi
1990, şi se va dubla din nou în următorii 35 de ani.
După datele Naţiunilor Unite, volumul total al apei existente pe Pământ este
apreciat la 1400 milioane km3, reprezentat astfel: volumul total de apă dulce este
doar de 37,8 milioane km3 reprezentând 2,7% din cantitatea totală pe glob. O
statistică a specialiştilor situează America de Nord şi Centrală pe primul loc, având
un debit de apă / locuitor, de 9 ori mai mare decât media mondială. Activitatea
umană nu poate fi concepută, în echilibrul planetei, fără apă.

Forme de apă

Apa se găsește sub diverse forme în natură:

-vapori de apă și nori în atmosferă,
-valuri și aisberguri în oceane,
-ghețari la latitudini mici sau altitudini mari,
-acvifere sub pământ, râuri sau lacuri.

Circuitul apei în natură este fenomenul prin care apa este transferată
dintr-o forma într-alta, prin evaporare, precipitații și scurgeri de suprafață.

Datorită importanței pe care o are (în agricultură, dar și pentru omenire în

general), apei i s-au dat diverse nume în funcție de formele pe care le ia. Ploaia e
cunoscută în majoritatea țărilor, pe când alte forme sunt mai puțin întâlnite, și pot
fi surprinzătoare când sunt văzute prima dată. Exemple sunt: grindina, zăpada,
ceața, roua sau chiciura.
 Un fenomen conex este curcubeul, întâlnit atunci când lumina se refractă
prin particulele de apă din atmosferă.

Apa de la suprafața globului joacă roluri importante în evoluția umană;

râurile și irigațiile asigură aportul de apă pentru agricultură, sunt suport
pentru transportul maritim sau fluvial, fie comercial sau de agrement.

O apă cu insuficienți nutrienți se numește oligotrofă. Scurgerea apei pe

suprafața terestră este mecanismul prin care eroziunea sculptează mediul natural,
duce la crearea văilor și deltelor cu suprafețe fertile favorabile dezvoltării de centre
umane. De asemenea, apa se infiltrează în sol, ajungând în pânza de apă freatică.
Această apă freatică ajunge din nou la suprafață sub forma izvoarelor, sau a
izvoarelor termale și gheizerilor. Apa freatică este de asemenea extrasă artificial
prin puțuri și fântâni.

Deoarece apa poate conține numeroase substanțe diferite, poate avea gusturi
sau mirosuri foarte diferite. De fapt, oamenii și alte animale și-au format simțurile
pentru a putea evalua calitatea apei: de obicei, animalele evită apa cu gust sărat
(apă de mare) sau putred de mlaștină preferând apa unui izvor montan sau apa
freatică.

Din punct de vedere biologic, apa are numeroase proprietăți indispensabile

proliferării vieții, care o deosebesc de celelalte substanțe. Apa își îndeplinește acest
rol, permițând compușilor organici să reacționeze în moduri care să permită în cele
din urmă replicarea. Este un bun solvent și are o tensiune superficială ridicată,
permițând astfel mișcarea compușilor organici și a organismelor vii.

Apa proaspătă are densitatea maximă la 4 °C, această densitate scăzând pe

măsură ce apa se răcește, se încălzește sau îngheață. Fiind o moleculă polară stabilă
dominantă în atmosferă, joacă un rol important în absorbția radiației infraroșii,
crucială în cadrul efectului de seră, fără de care temperatura medie la suprafața
Terrei ar fi de -18° Celsius. Apa are de asemenea o căldură specifică neobișnuit de
mare (4181,3 J/(kg·°C) la presiunea de 1 bar și temperatura de 25 °C[11]), care joacă
mai multe roluri în reglarea climatului global și regional, precum Curentul
Golfului, permițând existența vieții.
 Culoarea albastră poate fi observată numai când apa este în cantitate mare,
de exemplu în lacuri, mări sau oceane. În plus, apa are o căldură latentă de
vaporizare mare, de 2262 kJ/kg la presiunea de 1 bar și temperatura de 98 °C (dar
de 2442 kJ/kg la presiunea de 0,0317 bar, presiunea de saturație la temperatura de
25 °C),[11] care are o influență mare asupra climatului și a transferului de căldură
între ocean și atmosferă.

Apa este un foarte bun solvent, similar din punct de vedere chimic cu amoniacul, și
dizolvă multe tipuri de substanțe, precum diferite săruri și zahărul, și facilitează
reacțiile chimice ale acestora, lucru care permite un metabolism complex.

Unele substanțe însă nu se amestecă cu apa, cum e de exemplu petrolul, și alte

substanțe hidrofobe. Membranele celulare, compuse din lipide și proteine, profită
de această proprietate, controlând interacțiunea dintre ele și mediul extern. Acest
lucru este ușurat de tensiunea superficială a apei.

Picăturile de apă sunt stabile datorită tensiunii superficiale mari datorată

puternicelor forțe intermoleculare numite forțe de coeziune. Acest lucru este
evident atunci când mici cantități de apă ajung pe o suprafață insolubilă, precum
polietena: apa rămâne sub formă de picături. Totuși, pe sticlă extrem de curată apa
formează o peliculă subțire deoarece forțele dintre moleculele de apă și de sticlă
(forțele de adeziune) sunt mai mari decât forțele de coeziune. Acest lucru este
foarte important în cadrul transpirației plantelor.
 În celulele și organismele biologice, apa se află în contact cu
suprafețele membranoase proteice care sunt hidrofile, adică prezintă o puternică
atracție pentru apă.

O proprietate simplă, dar unică și extrem de importantă pentru mediu, este

că în forma sa solidă, de gheață, plutește pe lichid. Forma solidă a apei are o
densitate mai mică decât a apei lichide, datorită geometriei punților de hidrogen
care se formează doar la temperaturi mai joase. Pentru aproape toate substanțele și
pentru toate celelalte 11 stări neobișnuite ale apei, cu excepția gheții-XI, starea
solidă este mai densă decât cea lichidă.

Apa proaspătă este cea mai densă la 4 °C, și se va scufunda prin convecție
pe măsură ce se răcește la acea temperatură, iar dacă se răcește în continuare se va
ridica. Datorită aceste proprietăți, apa de adâncime va fi mai caldă decât apa
înghețată, de suprafață, astfel încât gheața se va forma începând de la suprafață și
se va extinde în jos, iar cea mai mare parte a apei de dedesubt va rămâne constantă
la 4 °C. Astfel, fundul unui lac, mare sau ocean este practic izolat de frig,
permițând supraviețuirea speciilor de animale. Aproape toate celelalte substanțe
chimice sunt mai dense în stare solidă și îngheață de la fund spre suprafață.

În istorie, civilizațiile s-au dezvoltat cu precădere pe malurile râurilor sau

mărilor: Mesopotamia, așa-numitul leagăn al civilizației este situată între două
râuri, Egiptul antic a înflorit pe malurile Nilului, iar marile metropole, precum
Londra, Paris, New York și Tokio își datorează succesul în parte accesibilității
oferite de situarea lângă o apă, și înflorirea comercială rezultată. Insulele cu porturi
sigure, precum Singapore și Hong Kong, s-au dezvoltat tocmai din acest motiv. În
locuri precum Africa de Nord și Orientul Mijlociu, unde apa nu se găsește în
abundență, accesul la apă potabilă a fost și este o mare problemă în dezvoltarea
comunităților umane.

Apa menajera

Apele menajere reprezintă apele folosite în procese industriale de producție

sau în gospodăriile populației, poluate cu diferite substanțe poluante sau reziduuri
care-i alterează caracteristicile fizice, chimice și bacteriologice inițiale, evacuate
prin intermediul sistemului decanalizareîn receptori naturali (râuri ,lacuri, mări)
sau pe diferite terenuri, cu sau fără epurare prealabilă.
De exemplu, asa-numita “apa gri”, obtinuta in urma activitatilor casnice sau
a igienei personale, poate fi refolosita ca apa menajera sau pentru irigarea spatiilor
exterioare. Tehnologia actuala –ce-i drept cu costuri destul de ridicate –poate
purifica apa menajera pentru a o transforma in apa potabila, dar deocamdata nu a
fost raspandita in mediile casnice individuale.