așezămînt 

n., pl. inte (d. așez). Vechĭ. Așezare. Loc de așezare. Situațiune (a locurilor). Înțelegere,

învoĭală. Azĭ. Stabiliment. Instituțiune: așezăminte de cultură. 
MANUFACTÚRĂ, manufacturi, s. f. 1. Formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin
predominarea muncii manuale, prin diviziunea amănunțită a muncii în cadrul atelierului și prin reunirea
muncitorilor și a meșterilor în ateliere sub conducerea patronului. 2. Întreprindere industrială în care predomină
munca manuală, în care un rol important îl au abilitatea și talentul lucrătorului și care este destinată în special
producerii unor bunuri de larg consum. Manufacturi de porțelan. 3. Produse ale industriei textile;
țesături. Magazin de manufactură. – Din fr. manufacture. Cf. germ. M a n u f a k t u r .  
SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (în Evul Mediu) Stare de dependență, de aservire față de stăpânul feudal; robie,
servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează un imobil, denumit fond aservit, în favoarea
altuia, denumit fond dominant, și care ia naștere prin voința proprietarilor celor două fonduri. — Din lat. servitus,
-utis. 
STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul,
structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; p. gener. lege, regulament.
◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care
se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2.Statut social = poziția indivizilor într-un grup social, a grupurilor
în sistemul organizării sociale și la un anumit moment; status. 3.Spec. (înv.) Constituție. —
Din fr. statut, lat. statutum. 
ANEXÁ, anexez, vb. I. Tranz. A alipi, a alătura, a adăuga, a atașa la ceva. ♦ (Cu privire la un stat, un teritoriu) A
încorpora prin violență, a face un act de anexiune. — Din fr. annexer.
ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Acord între state beligerante în vederea încetării temporare a operațiunilor militare.
— Din fr. armistice.
FIRMÁN ~e n. (în Imperiul Otoman) Ordin emis de sultan privind numirea sau mazilirea guvernatorilor aflați în
dependență turcească. /<turc. ferman 
DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu
cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în țările românești) sfat
domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau
membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces.
◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III.Culegere postumă de versuri aparținând
unui poet oriental. [Pl. și: divánuri] – Din tc. divan. 
HATIȘERÍF, hatișerifuri, s. n. (Turcism înv.) Ordin sau decret emis de cancelaria Porții otomane către marii
demnitari ai imperiului și către domnii țărilor românești, purtând pecetea sultanului pentru a fi executat întocmai.
– Din tc. hatti-șerif. 
AUTONOMÍE s. f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități sau al unei minorități naționale etc.) de
a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. ♦ Situație a celui care nu depinde de nimeni,
care are deplină libertate în acțiunile sale. 2. Distanța maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un
vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia. 
SUZERÁN, -Ă, suzerani, -e, s. m., adj. 1. S. m. (în Evul Mediu) Mare senior de care depindeau alți seniori, ca
urmare a relațiilor de suzeranitate. 2. Adj. (Despre state) Care exercita autoritatea asupra unui stat mai slab,
amestecându-se în politica internă a acestuia și impunându-i anumite obligații politice și financiare. —
Din fr. suzerain. 
ETERÍE s. f. Nume dat unei organizații politice secrete, cu ramificații și în țările românești, înființată la
începutul sec. XIX de patrioții greci pentru eliberarea țării lor de sub stăpânirea otomană. ♦ Mișcarea revoluționară
a grecilor din 1821 împotriva turcilor. – Din ngr.etería „societate”. 
CAPITÁȚIE, capitații, s. f. Impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe cap de contribuabil. —
Din fr. capitation,lat. capitatio. 
GUVERNATÓR, guvernatori, s. m. 1. (În unele state) Persoană care conduce, în numele șefului statului, o unitate
administrativ-teritorială mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoană care conduce o instituție de
credit depinzând de o autoritate centrală. – Guverna + suf. -tor.
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o
regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau
depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. — Din fr. coloniser. 
ANEXIÚNE, anexiuni, s. f. Alipire cu forța de către un stat a unui teritoriu aparținând altui stat. [Pr.: -xí-u-] —
Din fr. annexion, lat.annexio, -onis.