Sunteți pe pagina 1din 4

1.

Cum înțelegeți că am furnizat suficiente informații privitor la o intervenție


medicală, ce a-ți propus-o unui pacient în chirurgia stomatologică.

În practica obținerii unui consimțămînt informat în vederea unei intervenții


chirurgicale stomatologice este necesar ca persoană capabilă de decizie(pacientul)
să fie pe deplin informată cu privire la scopul şi obiectivele cercetării, riscurile la
care se supune şi potenţialelele beneficii, atât pentru sine, cât şi pentru ceilalţi,
inclusiv pentru întreaga umanitate, şi care în mod voluntar decide să participe la
respectiva cercetare sau procedură.
Medicul trebuie să își rezerve suficient timp pentru a aduce la cunoștință
pacientului în mod detailat toate componentele actului medical.Totodată medicul
trebuie să patrundă în aria de percepție a pacientului, asigurîndu-se că pacientul a
înțeles și asimilat informația adusă corect.
Medicul trebuie să se asigure că pacientul are capacitatea de luare a deciziilor,
ceea ce reprezintă abilitatea persoanei de a înţelege şi aprecia natura condiţiei sale
– de sănătate, consecinţele deciziilor pe care le ia, a modului în care acestea îi pot
afecta situaţia – starea de sănătate , precum şi capacitatea de a formula şi comunica
deciziile care privesc îngrijirea sănătăţii sale. Subiectul trebuie să aibă capacitatea
de a înţelege informaţiile care îi sunt oferite cu privire la condiţia sa de sănătate, la
natura intervenției care i se propune să fie efectuată, mai ales a riscurilor şi
beneficiilor.
După culegerea minuțioasă a anamnezei bolii și a vieții pacientului, medicul
chirurg stomatolog îi prezintă parerea sa despre diagnoza finală, efectuînd un
sumar al examneului clinic subiectiv, obiectiv și a examenlor complementare.
Medicul îi va demonstra necesitatea intervenției luînd în considerare indicațiile
relative și absolute către intervenția planificată. Medicul îi va relata despre
posibilele riscurile(dereglări funcționale, estetice) și complicații care pot apărea în
cazul în care intervenția chirurgicală nu se va efectua sau se tergiversează.Totodată
trebuie să fie informat despre posibilitatea apariției complicațiilor intra- și
postoperator.Un moment notoriu este elucidarea beneficiilor tratamentului
chirurgical, în care medicul poate să divulge informația relevantă și folositoare,
abținîndu-se de la elemente stresante pentru pacient. Medicul îi propune și
alternative de tratament însă pentru sănatatea fizică și psihică a pacientului se
axează pe metoda de tratament care îi va aduce cele mai bune rezultate.
La finele discuției, pentru a ne convinge că informația care am dorit să ajungă la
pacient, a fost percepută corect, îl rugăm să ne relateze ceea ce a înțeles, totodată
punîndu-i întrebări despre momentele cheie.
Înțelegem că am furnizat suficiente informații pacientului atunci cînd relația
medic-pacient devine deschisă, sinceră, percepem că pacientul ne spune
adevărul.Pacientul trebuie să înțeleagă că lipsa unui astfel de tratament poate să îi
prejudicieze sănătatea, el analizează adecvat aspectele medicale și dorește să ia
decizii.Atunci cînd am reușit să obținem încrederea pacientului în actul medical și
el ceste ferm deacord ca aceasta este cea mai bună metodă de tratament,putem fi
siguri că am furnizat suficientă informație pacientului.Ne asigurăm că pacientul a
primit răspuns la toate întrebările sale.
Ca urmare, pacientul poate să reflecte și să ia decizia, certificînd-o prin semnătura
formularului de consimțămînt informat.
CONSIMȚĂMÎNT INFORMAT
al pacienților cu polialergie pentru efectuarea extracției dentare

Eu, subsemnatul(a)__________ , data nașterii______ , adresa__________,


telefon__________;confirm că am efectuat investigația suplimentară-Alergograma în data de
_______,rezultatele aceteia fiind prezentate medicului și anexate în fișa de observație medicală.
Prin prezentul îmi exprim acordul(consimțămîntul) la următoarele proceduri de diagnostic și
tratament prin următorele metode chirurgicale:
efectuarea anesteziei infiltrative și tronculare periferice cu substanțe anestetice conform
alergogramei, efectuată în data de ______ . Am convenit împreună cu medicul ______în urmă
analizei rezultatelor alergogramei, substanța(ele) anestetică(e) care poate fi utilizată pentru
efectuarea intervenției chirurgicale de extracție dentară,și nu vor apărea reacții adverse și
complicații este __________,în concentrație de_____.
Confirm, că mediucul _____ a efectuat repetat proba cutanată la anesteticul_______, rezultatul
căruia este negativ (nici o diferență dintre zona martor și substanța anestezică )răspunsul la
testarea sensibilității a fost evaluat timp de 15 min.
Intervenția chirugicală, pansamente aseptice, investigații de diagnostic, tratament medicamentos,
caracterul și scopul mi-au fost explicate și propuse de către medicul______. În timpul acestor
manopere chirurgicale nu vor fi utilizate substanțe, care conform alergogramei pot cauza reacții
alergice organismului meu. Medicul stomatolog m-a examinat cu atenție și a complectat fișa
medicală.
Eu am fost informat și am înțeles că metoda de tratament de extractie dentara prin
utilizarea dispozitivelor:intrumetar chirurgical special destinat extracției dentare(clești, elevatore,
sindesmotoame). Anumite proceduri (aspirarea continuă) vor fi efectuate la recomandarea
medicului de către asistentele medicale sau medic special pregătit în acest domeniu. În
cadrul efectuării procedurilor de tratament eu voi fi conectat la dispozitivul medical-
pulsoximetru și voi avea senzații mici de depresiune.
Mie mi s-a explicat despre beneficiul acestei metode de tratament și diagnostic, care nu
au grad absolut de eficacitate și despre consecințele nedorite, ce pot duce în anumite cazuri rare
la complicații grave și chiar moarte.Vor fi luate toate măsurile de preîntâmpinare, dat fiind faptul
că pot apărea anumite complicații intra și postoperatorii(anxietata, sincopă,lipotemie,psihoză,șoc
anafilactic, colaps,uticarie,edem Quincke), medicul îmi va oferi ajutorul medical de urgență
tratamentului, iar utilajul și medicamentele necesare pentru acordarea asistenței medicale de
urgență sunt disponibile.
Mă angajez să respect toate recomandările postoperatorii(nu consum alimete timp de 2
ore, nu efectuez clătituri bucale astăzi, nu consum alimente prea reci sau fierbinți). Am fost
informat că alcoolul, fumatul, nerespectarea igienei bucale pot afecta procesul de epitelizare.
STATUT JURIDIC
1.În cazul în care în urma efectuarii anesteziei locale, apar reacții alergice, nu voi avea obiecții
față de peronalul medical.
2.Mă oblig să respect indicațiile și recomandările medicului curant.Dacă în cazul nerespectării
acestor prevederi apar complicații, medicul nu este responsabil de apariția acstora.
Eu am înțeles tot ce mi-a explicat medicul și am primit răspuns la toate întrebările mele.
Confirm că am citit documentul.Binevol îmi exprim consimțămîntul conștient pentru efectuarea
procedurilor descrise. Concomitent îmi asum responasbilitatea pentru orice încălcare a regulilor
de comportament și neîndeplinirea recomandărilor primite.
Data__________ pacientul(reprezentantul legal)______________
Confirm, că eu am explicat pacientului caracterul, scopul,beneficiile și riscurile procedurilor
descrise.
Data__________ Semnătura medicului_____________________.

S-ar putea să vă placă și