INFLUIENȚAREA COMPORTAMENTULUI INDEZIRABIL

AL COPIILOR

Cum reacționează în general părintele atunci când copilul manifestă un comportament

nedorit? De cele mai multe ori se simte iritat, furios, nemulțumit, generează emoții,
ridică vocea, aplică o pedeapsă.

Aceste reacții sunt generate de interpretarea pe care o dăm comportamentului

copilului: „este rău“, „este obraznic“, „nu mă respectă“, „e răsfățat“ etc. Recurgând la
aceste interpretări, părinții etichetează copilul în general, nu comportamentul care ridică
problemele. Copilul își va însuși această etichetă și se va comporta, în cele mai multe
cazuri, conform convingerii părinților.

A eticheta un copil în funcție de un comportament este cel mai mare

deserviciu pe care i-l putem face, căci îi trasăm astfel modelul viitor de comportament.
Rezultatul este, ca urmare a acestui mod de a reacționa, întărirea unui comportament
nedorit.

Încă din primele luni de viață, copiii învață comportamentul prin imitarea celorlalți (în
special a părinților), prin observație, prin modelul oferit de adulți și prin consecințele pe
care le are un comportament.

Nu pedepse, ci consecințe

De cele mai multe ori, părinții folosesc, pentru a modifica atitudini sau pentru a-l învăța
pe copil cum să se comporte, metoda informațiilor: „nu te bate!“, „nu fi obraznic!“ sau
„poartă-te frumos!“, „fii cuminte!“, „vorbește politicos!“. Însă, informația singură nu poate
modifica comportamentul, mai ales dacă nu este suficient de edificatoare în privința a
ce anume nu face bine copilul. Dacă șeful ne cheamă într-o dimineață și ne spune „nu
lucrezi bine“, sau „mă aștept să fii mai civilizat“, vom fi nedumeriți în privința a ceea ce
anume nu îl mulțumește, ce nu am lucrat bine, cu cine nu am fost civilizați. Dacă însă
mesajul este: „Ai un stil de lucru foarte bun, dar sunt nemulțumit că nu mi-ai predat
lucrarea x la timp“, deja vom ști unde ne situăm și ce avem de făcut.

Când dorim să corectăm un comportament nedorit al copilului, în principiu, este de

evitat:
 să dezarmăm copilul: „Nu vei fi niciodată în stare să te comporți frumos!“
 să facem comparații: „Uite Mihai ce copil educat și manierat este!“
 să etichetăm: „ești un obraznic fără pereche!“
 să-l amenințăm: „Dacă nu te potolești, nu mai mergem în parc/te spun tatei când
vine!“
 să-l șantajăm: „Uite ce rău mă simt din cauza răutăților tale…“
  să-l facem de râs în fața unor persoane care îl apreciază: „Stai să-ți spun ce a
făcut aseară…“
 să aplicăm pedepse umilitoare sau lezante, fizic sau psihic (printre care se
numără și așezatul la colț etc.). În loc de pedeapsă, este de preferat termenul de
„consecință“. Copilul învață că există consecințe pentru faptele sale, însă o
condiție esențială în acest caz este ca această consecință să fie în legătură
directă cu comportamentul indezirabil. Dacă pentru faptul că a stricat o jucărie sau
a folosit un cuvânt vulgar nu îi mai permitem să se uite la desene animate, copilul
nu va înțelege această restricție drept consecință, ci drept pedeapsă/răzbunare.
Dacă însă va fi în situația de a-și folosi banii din pușculiță să își cumpere o nouă
jucărie, sau părintele nu se va angaja în comunicare în situația în care folosește
cuvinte vulgare, aceasta va fi înțeleasă drept consecință directă a
comportamentului indezirabil.

Este nevoie de concluzii pertinente

Time-out-ul (izolarea, scoaterea din situație) este o altă metodă aplicată în cazurile în
care comportamentul copilului devine indezirabil, cu condiția ca această scoatere din
situație să se facă cu însoțirea părintelui. Uneori, se poate dovedi inutilă izolarea
copilului cu tema de a se gândi la ce a făcut și a se calma. Dacă, în schimb, copilul este
însoțit de părinte printr-o discuție ce are rolul de a clarifica de ce unele conduite nu sunt
permise sau acceptate și care pot fi consecințele lor, discuție dublată de atitudinea
suportivă și validantă a părintelui față de sentimentele copilului, situația devine
favorizantă atât pentru întărirea legăturii părinte-copil, cât și pentru a extrage cu
adevărat concluzii pertinente în legătură cu incidentul.
 să-i spunem ce să nu facă – în loc să facem asta, putem să-i oferim alternative.
În loc de „Nu arunca jucăriile!“, putem să-i sugerăm: „Poți să te joci cu cuburile
sau cu mașinile, ce preferi?“ / „ai vrea să colorăm împreună?“, și să ignorăm astfel
ceea ce ne deranja, prin a-i distrage și lui atenția.
 să vânăm greșelile, în loc să ne centrăm pe comportamentele reușite. Putem
ignora o greșeală și încuraja o faptă bună.
 să îi dăm ordine pe un ton imperativ și în mod neașteptat – „Treci la culcare!“,
„Închide calculatorul acum!“. Copilul va opune rezistență dacă va fi smuls dintr-o
activitate plăcută, deci este de preferat să-l anunțăm din timp ce dorim de la el –
„Mai ai 10 minute de joacă, apoi mergem la culcare“, „Mai poți privi 15 minute la
desene animate, apoi mergem la masă“ etc. – să emitem cerințe vagi, precum „fii
cuminte“, „poartă-te frumos“. Este necesar să explicăm copilului ce înțelegem prin
acest lucru și de ce este bine să fie așa și nu altfel, pentru că, în caz contrar, nu
va ști ce se așteaptă de la el și nici de ce.

Bibliografie

Gabriela Dumitriu este psiholog clinician/psihoterapeut integrativ la Centrul de Evaluare,

Expertiză, Intervenție Psihologică Expert Psy; Website: www.expertpsy.ro, E-mail:
gabrielacdumitriu@yahoo.com