Introducere în teoria economică

1. Nevoile umane și resursele economice

Nevoile umane reprezintă un șir nesfârșit de cerințe obiectiv necesare vieții umane ale existenței și
dezvoltării purtătorilor lor(oameni, grupuri sociale, societatea în întregul ei).
Nevoile umane au 2 laturi: una obiectivă care se referă la conștiintizarea acestora de către oameni și la
corelarea lor cu posibilitățile materiale ale societății și ale fiecărui și una subiectivă care se referă la
dorințele oamenilor de multe ori necorelate cu posibilitățile efective de acoperire a lor.
Nevoile umane formează un sistem integrat de nevoi și se clasifică după mai multe criterii:

- După natura lor, există nevoi:

a. Naturale
b. Sociale
c. Spiritual-psihologice
- După subiecții purtători, există nevoi:
a. Individuale
b. De grup
c. Ale societății
- După ciclul activității umane, nevoile sunt:
a. Zilnice
b. Săptămânale
c. Lunare
- După natura bunurilor cu care pot fi satisfăcute există nevoi:
a. Nevoi cae se satisfac cu bunuri materiale
b. Nevoi care se satisfac cu servicii
- După durata și momentul manifestării lor, avem nevoi:
a. Curente
b. Periodioce
c. Rare
d. Singulare
- După natura sursei de informare avem nevoi:
a. Fiziologice
b. Familiale
c. Culturale
d. Specific sociale
Nevoile umane au următoarele trăsături:

- Nelimitate ca număr
- Limitate în capacitate și volum
- Concurente
- Complementare
- Condiționate.

Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor pe care omul le poate folosi în activitatea sa pentru
a obține bunuri și servicii necesare satisfacerii nevoilor sale.
Resursele sunt de 2 feluri:
 - Resurse primare sau originare(potențialul natural și demografic al unei țări)
- Resurse derivate( rezultante ale activității umane)

Dintre resursele materiale cele mai importante sunt cele naturale. În funcție de durata folosirii lor,
resursele naturale se grupează în: resurse neregenerabile sau epuizabile( zăcăminte) și resurse
regenerabile ( pământul, apa). În funcție de posibilitățile de recuperare, resursele naturale se grupează în
recuperabile și reutilizabile, parțial recuperabile și reutilizabile și în nerecuperabile.
Raportul dintre nevoi și resurse este de forma N>R ceea ce însemnă că resursele au drept caracteristică
esențială raritatea.

Factorii de producție și bunurile economice

Factorii de producție reprezintă totalitatea elementelor care participă într-un fel sau altul la producerea de
bunuri și servicii.
Factorii de producție se grupează în:

- Factori originari sau primari(munca și pământul)

- Factori derivați(capitalul)
- Neofactori(înteprinderea, întreprinzător, informația)

Munca
Munca reprezintă totalitatea resurselor umane(fizice și intelectuale) care sunt efectiv antrenate în activități
economice. Ea este un factor determinant și activ al producției.
Munca are două laturi: latura cantitativă legată de resursele de muncă și de durata muncii și latura
calitativă.
Resursele de mucă ale unei țări sunt determinate de populația acesteia care se grupează în:

- Populația adultă se determină scăzând din populația totală a unei țări populația tânără și cea în
vârstă
- Populația activă se determină scăzând din populația adultă, adulții inapți de mucă.
- Populația activă disponibilă se determină scăzând din populația activă persoanele casnice, elevii,
studenții
- Populația ocupată se determină scăzând din populația activă disponibilă numărul șomerilor
- Populația ocupată salariată se determină scăzând din populația ocupată pe ceice lucrează în
unitățile și gospodăriile proprii.
Durata muncii exprimă numărul săptămânal de ore de muncă. În România, se lucrează 40 de ore pe
săptămână.
Latura calitatică a muncii se referă la nivelul de pregătire profesională, volumul cunoștințelor generale,
tehnico-științifice. Ea este condiția fundamentală a ridicării eficienței muncii.