Sunteți pe pagina 1din 2

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN

VASLUI

Nr. 507 din 7 octombrie 2021

INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE


DE CĂTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au


fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce
încălcau prevederile legale în vigoare.

Astăzi, 7 octombrie a.c., la ora 8:40, Poliția Municipiului Huși a fost sesizată cu
privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Florilor din municipiul Huși,
județul Vaslui.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii hușeni au stabilit că în aceeași dimineață,
anterior apelului prin S.N.U.A.U.112, un pieton angajat în traversarea părții carosabile,
bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Huși, ar fi fost acroșat de către un
autoturism înmatriculat în Marea Britanie. Persoana aflată la volanul autoturismului
implicat în evenimentul rutier, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Huși, a
părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, revenind, în calitate de pieton, la
locul de producere, după aproximativ 20 de minute.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest,
rezultând o valoare de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost
condus la Spitalul Municipal Huși, în vederea recoltării de probe biologice, pentru
stabilirea alcoolemiei.
Persoana vătămată a suferit leziuni ce necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru
vindecare.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE


http://vs.politiaromana.ro Vaslui, strada Hagi Chiriac, nr.1, România
Tel. 0235. 303 009 , Fax:0235. 311 352
E-mail: politia@vs.politiaromana.ro
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN
VASLUI

În data de 7 octombrie 2021, în baza probatoriului administrat, polițiștii hușeni


l-au reținut pe bărbat, pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca acesta să fie prezentat
Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri, în vederea probării întregii
activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”părăsirea
locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”,”conducerea unui
vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” și ”vătămare corporală din culpă”.

**
Miercuri, 6 octombrie a.c., ora 01:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală din cadrul
Poliției Municipiului Bârlad aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul
național DN 24A, în localitatea Simila, comuna Zorleni, județul Vaslui, au oprit în trafic,
pentru control, un autoturism înmatriculat provizoriu în județul Cluj, condus de către un
tânăr de 20 de ani, din comuna Zorleni.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii bârlădeni au constatat că
autoturismul avea atât autorizația provizorie de înmatriculare cât și asigurarea de
răspundere civilă expirate.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, în vederea stabilirii și
probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”punerea
în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE


http://vs.politiaromana.ro Vaslui, strada Hagi Chiriac, nr.1, România
Tel. 0235. 303 009 , Fax:0235. 311 352
E-mail: politia@vs.politiaromana.ro

S-ar putea să vă placă și