STRATIFICARE SI MOBILITATE SOCIALĂ

Fiecare societate îsi repartizeaza resursele în mod inegal : unii primesc mai mult, altii
mai putin, în functie de statutul lor, de locul ocupat pe scara ierarhiei sociale.
Oricât am cauta în timp si spatiu, nu vom gasi nici o societate care sa fie total în afara
oricarei ierarhii. Desigur ca utopistii au visat adesea sa suprime inegalitatile. Teoriile utopice
ale egalitatii au aparut pentru început în epoca renascentista, fiind formulate de Th. Morus
(1516) (cel care inventeaza termenul de utopie) si Campanella. Mai târziu, în sec. XVII-
XVIII, ele au fost dezvoltate de Mably si Morelli, care sustin posibilitatea unei societati a
egalitatii absolute. În secolul XIX, dupa revolutia burgheza, S. Simon Ch. Fourier, R. Owen
dau nastere teoriei socialismului utopic.
Mai apoi, K. Marx care s-a vrut realist, a considerat de asemenea ca umanitatea
trebuia sa tinda catre un sistem în cadrul caruia toti oamenii au acelasi gen de statut, un
sistem fundamentat pe principiile egalitatii si echitatii. El a realizat ca acest lucru nu este
posibil decât într-un viitor îndepartat, atunci când progresul nelimitat al stiintei si tehnicii va
genera aparitia unui "om nou", a unui "om total", atunci când deosebirea dintre munca fizica
si munca intelectuala se va estompa si extraordinara abundenta a bunurilor va permite ca
fiecare sa primeasca "dupa nevoi" si nu doar dupa capacitati.
Pe de alta parte, se stie ca indivizii nu pot fi identici unii cu altii: unii sunt mai
puternici, altii mai slabi, unii mai frumosi, altii mai urâti, unii mai tineri, altii mai batrâni etc.
Dar atunci când vorbim de ierarhii sociale, vorbim de fapt despre inegalitati ce pot fi direct
imputate societatii. Exista deosebiri pe care chiar societatea le creeaza, de care tine cont, pe
care le dezvolta sau le atenueaza. Asa, de exemplu, în unele societati primitive, superioritatea
derivata din forta fizica se extrapoleaza într-un statut social mai înalt, în timp ce în societatile
moderne, forta musculara nu confera în mod obligatoriu o pozitie sociala mai elevata. În
concluzie, putem spune ca exista conexiuni între ierarhiile naturale si ierarhiile sociale, dar
ele nu sunt nici obligatorii, nici constante. În acelasi timp, nu este posibil nici sa le abolim
totalmente. În legatura cu aceste fapte sociale, sociologii încearca sa raspunda la urmatoarele
interogatii : cum se prezinta ierarhiile sociale ale individului, care sunt consecintele si cum se
desfasoara mobilitatea sociala. Ierarhiile si mobilitatea în interiorul ierarhiilor sunt doua
notiuni centrale în sociologie. Clasele sociale - remarca sociologul I. Ungureanu - "sunt
grupuri sociale cu semnificatie societala maxima si interactiunea care le produce este mai
complexa"1 decât a altor grupuri (a familiei, de exemplu).
9.1. Delimitari conceptuale
Pentru început, sa facem distinctia între inegalitati sociale si inegalitati individuale. În
societate întâlnim nu numai diferente între indivizi, ci si diferente între categorii sociale.
Diferentierea sociala se refera tocmai la aceste deosebiri între clasele soc 15515m1216p iale
determinate de ssistemele ierarhice din societate. Geologii vorbesc despre straturile
pamântului, sociologii despre straturile sociale. Daca în primul caz "notiunea de strat" este
mai precisa, în cel de al doilea ea este mai relativa. Este clar ca delimitarile (granitele dintre
aceste straturi sociale sunt mai mult sau mai putin reale sau arbitrare, caci indivizii asezati de
sociolog într-un anumit strat pot constitui unitati reale sau poate foarte bine sa nu aiba nimic
în comun decât faptul ca apartin unei categorii într-o clasificare stabilita de sociolog. 2
De exemplu, daca clasificam indivizii dupa venitul lor, putem decide în mod arbitrar
ca vom distinge o prima categorie de la 0-300.000 lei, o alta de la 300.000-600.000 lei si asa
mai departe. Dar putem foarte bine sa decidem stabilirea unor transe mai mari sau,
dimpotriva, mai mici. Daca, însa, în sistemul de casta, care a existat în India traditionala se ia
în considerare stratificarea între casta brahmanilor si cea a razboinicilor sau oamenilor liberi
sau a servilor, atunci se fac decupaje ierarhice reale, pe care sociologul nu le-a inventat, ci
doar constatat. Aceeasi problema se pune în societatile moderne în legatura cu clasele sociale.
Marxistii le-au definit ca unitati reale, în timp ce discipolii lui Weber le-au perceput mai
degraba ca pe niste decupaje la care se apeleaza din necesitati comprehensive.
În orice caz, putem spune ca toate societatile - cu exceptia celor primitive - au
cunoscut un oarecare sistem de stratificare. Orice ierarhie presupune un referential valoric :
oamenii sunt mai mult sau mai putin virtuosi, bogati, influenti, admirati, frumosi, pentru ca
virtutea, bogatia, puterea, prestigiul sunt valori în raport cu care putem sa-i situam pe o scara
de evaluare.
Pentru fiecare din ierarhiile relative la o valoare de acest gen (de exemplu, bogatie,
prestigiu etc.) indivizii ce au sanse aproximativ egale pot constitui un strat, sau, asa cum
sustinea Sorokin, stratificarea sociala consta "într-o inegala distribuire a drepturilor si
privilegiilor, puterii sociale si a influentei printre membrii unei societati". 3 Accentuând si mai
mult asupra principiului ierarhic, T. Parsons propune urmatoarea definitie : "Stratificarea
sociala este clasamentul diferential al indivizilor care compun un sistem social dat si
calificarea ca superiori sau inferiori a unora în raport cu ceilalti dupa valorile importante
pentru societate".4
 Stratificarea are o mare importanta pentru întelegerea sistemelor sociale. Ea permite
sesizarea liniilor esentiale de forta, a cauzelor stabilitatii lor si a celor care provoaca
tensiunile lor interne sau transformarile lor.
În masura în care stratificarea este acceptata, ea exprima o ordine stabilita pe care o
perpetueaza. Pe de alta parte, în masura în care ea genereaza introspectii, rivalitati, ea
genereaza lupte, pune probleme, naste revolutii pentru ca inegalitatile antreneaza
dezechilibre.
Sociologii sunt în functie de ideologia lor, mai mult sau mai putin sensibili la unul sau
la celalalt aspect. Acest lucru reiese în mod evident si din utilizarea preferentiala a termenului
de strat sau a termenului de clasa sociala. În timp ce primul te face în mod firesc sa te
gândesti la o etajare sociala, stabilizata, cel de al doilea (de coloratura marxista) te invita sa
pui un mai mare accent pe conflicte si transformari sociale.
Domeniul sociologic al stratificarii este extrem de vast si de complex, pentru ca exista
numeroase ierarhii în fiecare societate, ierarhii care de multe ori se întrepatrund unele cu
altele, le determina unele pe altele ( de exemplu, ierarhia economica si a prestigiului nu sunt
în mod evident fara legatura una cu cealalta ; putem spune, pe de alta parte, ca nu orice
bogatas se bucura de prestigiu).
În continuare, o noua demarcatie ar merita sa fie facuta : între strat, statut, clasa
sociala. Clasele corespund unui anumt tip de stratificare. Termenul de stratificare are deci o
sfera mai larga (de exemplu : stratificarea pe baza de caste, pe baza de clase sociale, de
venituri, de prestigiu .). Stratificarea sociala pune, în mod esential, problema statutului dar ea
este legata mai mult de ierarhie.
Pe scurt, putem spune ca stratul social este legat de o anumita forma de statut si clasa
sociala este un caz particular al stratificarii sociale.
9.2. Casta si clasa - forme ale stratificarii
Milenii, secole de-a rândul (în societatile precapitaliste), pozitia sociala a unui individ
era prescrisa, miscarile sociale fiind mici sau neexistând pur si simplu. Aceasta situatie era
reflectata si sanctionata prin legi, cutume care consfinteau separarea societatii în diferite
caste, stari sociale.
Casta este un sistem de stratificari "închis" : pozitia individului este dictata de familia
în care se naste ; schimbarea pozitiei nu este posibila. Statutele atribuite determina pozitia în
casta.
 Deseori, pozitia într-o casta este legata de o anumita ocupatie (casta cizmarilor, a
macelarilor etc.). Aceste ocupatii (statute) sunt transmise prin familie generatiilor viitoare si,
de aceea, casatoriile se fac între persoane cu acelasi nivel social (proces numit endogamie).
Ideologia castelor provine adesea din religie, de unde ideea ca eventualul contact între
membrii diferitelor caste poate provoca o poluare rituala, o aducere în stare de "prihana" (a
membrilor din casta superioara). Sistemul castelor este întâlnit în special în India si Africa.
În India, exista 4 caste principale - brahmanii, razboinicii, oamenii liberi si servii - si
mii de subcaste. Chiar daca sistemul castelor a fost abolit oficial în 1949, el este înca o forta
puternica în societatea indiana, mai ales în zonele rurale : ocupatiile si oportunitatile maritale
în India rurala sunt aproape exclusiv legate de casta.
În Africa de Sud, sistemul apartheidului este tot o forma de casta. Gasim aici patru
caste principale : albii, negrii, "coloratii", asiaticii.
Clasa, dupa Goodman, este specifica societatii capitaliste. Spre deosebire de casta,
clasa este o forma "deschisa" de stratificare, în care pozitia primita de o persoana prin nastere
poate fi schimbata. Pozitia unui individ într-o clasa este bazata pe statutul dobândit (marital si
profesional) la care se ajunge prin aport personal (cel putin în parte .).
Acest lucru face posibila mobilitatea sociala, miscarea indivizilor în sus si în jos în
structura de clasa. Datorita mobilitatii sociale, clasele nu sunt strict delimitate cum sunt
castele : granitele lor sunt flexibile, numarul nu este întotdeauna clar, criteriile care determina
existenta oamenilor la o clasa sunt flexibile.
Clasa, ca si casta, influenteaza puternic sansele vietii individului : cei din clasa de sus
au un acces mai mare la resursele sociale (educatie, profesie, asistenta medicala). Clasa este
multidimensionala : exista mai multi factori definitorii : bogatia, puterea, prestigiul social.
În continuare va prezentam un exemplu devenit clasic de stratificare sociala, cel
existent în Marea Britanie. Aici, etajarea sociala contine 4 clase principale :
1. clasa superioara : familii ce poseda bogatii de mai multe generatii si din când
în când au si putere ;
2. clasa de mijloc : relativ mare si variata, formata din indivizi ce au câstigat o
bogatie modesta din afaceri si profesiuni libere, iar la nivel inferior, din gulere albe (contabili,
functionari, vânzatori).
3. marea clasa muncitoare : efectueaza diferite munci, deseori manuale ;
4. clasa de jos : indivizi care nu muncesc deloc sau ale caror venituri sunt
suplimentate de stat.
Astazi se pun tot mai multe întrebari legate de evolutia claselor sociale.
 Vor exista societati fara clase? Conform teoriei lui Marx, clasele sociale au un
caracter istoric, apar si dispar pe o anumita treapta a istoriei. Teoretic, raspunsul este
afirmativ. Practic, dezideratul nu s-a realizat înca nicaieri în lume. Se pare ca URSS a esuat în
scopul de a realiza o societate fara clase. Un studiu atent al URSS-ului realizat de Lane în
1984 a stabilit ca au existat patru clase : 1) înaltii functionari din guvern ; 2) intelectualii,
specialistii si functionarii inferiori din guvern ; 3) muncitorii manuali ; 4) taranii. În România,
sociologul Sandu Dumitru identifica urmatoarele categorii sociale în regimul comunist :
nomenclaturistii, activitstii de partid, specialistii, dizidentii (pe care le vom analiza ulterior).
Observatie: în analiza claselor, a stratificarilor se presupune ca societatea este un
sistem ierarhic. Toti sociologii sunt de acord ca ierarhia este o conditie a unei "societati
minimale", dar sunt putini cei care au încercat sa masoare pâna unde este benefica pentru o
societate dezvoltarea ei ierarhica si de unde ar trebui ierarhia sa cedeze locul autoconducerii.
Individ, grup, subsistem, sistem social în ansamblul sau. O astfel de întrebare si-a pus-o un
matematician finlandez, A. Aulin, formulând asa numita "lege a necesarului de ierarhie". 5 (I.
Ungureanu - "Paradigme ale cunoasterii sociologice", p. 137).
9.3. Teorii despre stratificare
A) Teoria functionalista : Kingsley Davis si Wilbert Moore (1945).
Stratificarea este necesara, inevitabila ; societatea este suma de statute, roluri.
Oricare societate trebuie sa realizeze distribuirea individzilor în diverse pozitii sociale
si sa-i determine sa îndeplineasca sarcinile aferente acestora. Dar, datorita faptului ca pozitiile
sociale nu comporta îndatoriri si competente egale (unele sarcini fiind mai grele, altele mai
usoare), este nevoie, pentru a fi ocupate toate pozitiile, ca societatea sa distribuie recompense
diferite - fapt ce sta la baza inegalitatii sociale. Marimea recompenselor depinde de doi
factori principali : importanta sociala a activitatii si dificultatile în recrutarea celor competenti
în a le realiza.
Reluând teza acestei teorii, T. Parsons considera ca sistemul de ierarhii este bazat pe
valorile supreme ale fiecarei societati. Societatea îsi întemeiaza judecati de valoare relative la
sistemul social pe urmatoarele elemente : a) calitatile pe care le poseda individul din nastere ;
b) realizarea valorilor performantei sale si ceea ce el dobândeste în viata (bogatie,
competenta). Pentru clasarea individului în functie de aceste elemente, Parsons distinge patru
categorii de valori : 1. universalismul (capacitatea de adaptare, rationalism, eficienta), ceea
ce-i permite sa se adapteze la conditiile de existenta ; 2. scopurile colective ; 3. integrarea ; 4.
mentinerea modelului cultural. În fiecare societate, aceste valori au importanta lor.
 Teoria Davis-Moore a fost criticata de Tumin (1953). El sustine ca este greu sa
stabilesti importanta functionala a oricarei pozitii în societate. Cu cât este mai important un
medic decât un gunoier pentru societate ?
Tumin sustine ca (indiferent daca stratificarea ar fi fost sau nu justitficata) sistemele
de stratificare tind sa se perpetueze pâna la punctul la care devin contraproductive. De ce ?
Cei aflati în pozitii superioare tind sa le transmita copiilor lor, împiedicându-i pe cei cu talent
superior (sau egal) sa concureze pentru pozitii mai înalte. O asemenea situatie afecteaza atât
indivizii carora li s-a refuzat accesul, cât si societatea care a fost privata de persoana cea mai
talentata pentru o anumita pozitie.
Tumin sustine ca teoria Davis-Moore, ce afirma ca societatea este o meritocratie, în
care exista o relatie între calitatile indivizilor si recompensele pe care acestia le primesc, nu
reflecta realitatea.
Succesul (sau lipsa lui) în obtinerea recompenselor este transmis generatiilor viitoare
prin intermediul familiei. Astfel, este limitata combinatia libera a talentelor si recompenselor
atât de necesara într-o societate democratica si eficienta.
B) Teoria conflictului. Fondatorii acestei teorii (K. Marx, Fr. Engels) sustin ca
societatea capitalista este divizata în doua clase principale : posesorii mijloacelor de productie
- burghezia - exploatatorii si clasa celor care nu poseda mijloace de productie : proletariat -
exploatatii - cei care creeaza plusvaloarea, deci profitul pe care capitalistii si-l însusesc
gratuit.
Marx discerne între clasa "în sine", ansamblu neunit înca prin legaturi interne si
"pentru sine", (au constiinta de sine) institutii proprii, organizatii, ideologie proprie.
Proprietatea privata sta la baza stratificarii sociale.
Critici sustin ca teoria celor doua clase este demodata ; asistam astazi la o crestere
rapida a clasei de mijloc.
Totusi, aceasta teorie mai are si astazi influenta în rândul cercetatorilor : Domhoff
(1983) sustine ca puterea este înca concentrata în mâinile unei mici elite economice iar rostul
sindicatelor este sa organizeze muncitorii în lupta pentru câstigarea drepturilor care li se
cuvin.
C) Teoria dimensionala - Max Weber.
În viziunea weberiana, "stratificarea" este un concept multidimensional : exista trei
criterii distincte dupa care indivizii pot fi diferentiati: economic, social si politic.
Pozitia economica a oamenilor ar trebui privita ca un fenomen cu caracter continuu,
ca evolutie de la inferior la superior.
 Oamenii au grade diferite de prestigiu social (onoare), ceea ce Weber numeste statut,
clerul are prestigiu dar, în general, îi lipseste bogatia care l-ar situa pe un loc superior pe
scara economica (clasa). Artistii se bucura de cinste, respect, fapt ce nu le confera automat o
putere politica reala.
Puterea politica poate sa depinda sau nu de puterea economica. Unii ajung la putere
fara a avea o bogatie personala. Pe de alta parte, te poti bucura de o înalta pozitie economica
si de prestigiu, fara sa le convertesti în putere politica (ex., atletii, fotbalistii).
Criticii lui Weber sustin ca, în practica, pozitiile unei persoane în diferite dimensiuni
ale stratificarii deseori merg împreuna. În sfera politica, dicteaza cei ce au bani (influenta
celor ce contribuie cu fonduri la campania electorala).
Oricum, chiar si criticii accepta natura multidimensionala a stratificarii.
D) Teoria evolutionista a lui Gerherd si Jean Lenski. Cei doi sociologi încearca o
sinteza a teoriilor anterior examinate. Mai precis, conceptia lor prezinta o unificare a teoriei
functionaliste cu cea a conflictului.
În societatile primitive, se consuma tot atât cât se produce, deci, nu exista surplus si,
în consecinta, repartizarea inegala a resurselor este improbabila.
Pe masura ce societatile evolueaza datorita îmbunatatirii tehnologiei, resursele
suplimentare disponibile sunt deseori repartizate în mod inegal. Aceasta duce la stratificare,
care este consolidata, transmisa din generatie în generatie. În societatile industriale,
surplusurile sunt si mai mari. Tendinta este ca aceste surplusuri sa fie împartite unui segment
mai mare al populatiei. În societatile avansate industrial, efectele statificarii tind sa se reduca.
Sotii Lenski considera ca un oarecare grad de stratificare sociala este inevitabil,
întrucât aptitudinile, talentele, inteligenta si resursele sociale nu pot fi distribuite în mod egal.
9. 4. Mentinerea sistemului stratificarii
Institutiile si procesele sociale joaca un rol major în asigurarea persistentei sistemului
stratificarii.
Familia. Ea este probabil unul din principalele mecanisme prin care repartizarea
inegala a resurselor societatii se transmite generatiilor viitoare. Familiile lasa generatiilor
urmatoare, mostenitorilor lor, resursele de care dispun. Sa-l mostenesti pe Ford sau pe
locuitorul unui ghetou nu este acelasi lucru.
Clasele sociale tind sa educe diferit copiii : sa actioneze si sa gândeasca diferit, sa aiba
nivele de educatie diferite, slujbe, cariere diferite. Studiile relizate de Kohn si Schooler
(1983) arata ca socializarea diferita în clasa de mijloc si cea muncitoare duce la tipuri diferite
de personalitati, care sunt legate de ocupatiile bazate pe clasa. De asemenea, socializarea
duce la dezvoltarea unui sistem axiologic si ideologic care sustine sistemul social existent.
Religia si ideologia. Monarhiile feudale îsi consolidau puterea afirmând "dreptul divin
al regilor". Ideologia sistemului castelor sustinea inferioritatea înnascuta a castelor inferioare.
Societatile industriale moderne propovaduiesc faptul ca "straturile" superioare sunt
întemeiate pe merit, munca intensa, talent superior si ca principiul "omul potrivit la locul
potrivit" legitimeaza sistemul social în aceste societati.
Ordinea politica : statul ajuta la perpetuarea stratificarii sociale prin controlul asupra
legilor, care sustin repartizarea inegala a resurselor. Astfel, mentinerea apartheidului în Africa
a constituit un exemplu concludent de folosire a puterii coercitive a armatei si politiei pentru
pastrarea orânduirii de casta. De regula, legile importante sunt facute de cei care beneficiaza
de sistemul de clasa existent.
Economia. Repartizarea diferentiata a resurselor în economie contribuie la
stratificarea sociala. Când resursele economice inegale sunt transmise de la o generatie la alta
(fapt ce se produce frecvent) sistemul de stratificare existent persista.
Norman Goodman subliniaza faptul ca principalele procese sociale (selective) ce
joaca un rol important în mentinerea sistemului stratificarii sunt A) cooptarea si B) principiul
avanatajului cumulativ.
A.Cooptarea : implica atragerea, includerea individzilor în sistem (pentru a nu-i
ameninta continuitatea). Dându-le un "fragment al activitatii", un anumit rol social, se
asteapta, se spera ca ei sa actioneze în vederea mentinerii sistemului nu a schimbarii lui.
Selznick (1948) sustine ca siretlicul cooptarii indivizilor consta în a le operi distinctii,
responsabilitati, fara a le acorda putere reala de a efectua vreo schimbare substantiala.
Exemplu : atragerea reprezentantilor studentilor în Consiliul Profesoral al Facultatii
poate fi considerata ca o forma de cooptare : în ciuda prezentei lor la sedintele Consiliului
profesoral, a faptului ca sunt "consultati" în problemele principale privind soarta Facultatii,
puterea efectiva ramâne deseori în mâinile administratiei (în aceeasi situatie sunt si parintii si
elevii din Consiliul de conducere al scolii).
Eforturile de cooptare sunt concentrate, în special, asupra liderilor opozitiei, deoarece
acestia folosesc mai frecvent arta de a critica, de a protesta amenintând mentinerea sistemului
si putînd provoca schimbarea lui. De aceea, de multe ori, ei pot fi tratati, cu generozitate, li se
pot da explicatii amanuntite privind caracteristicile pozitive ale situatiei date ("situatie
considerata a fi cea mai buna în respectivele circumstante") si pot fi solicitati sa devina
membrii în cercurile care detin (exercita) o parte a puterii.
 Procesul cooptarii poate fi clar, direct sau "cu perdea", mai constituie tot o confirmare
a acestui principiu. Pe scurt, institutiile sociale, procesele sociale selective tind sa fie forte
conservatoare în societate : ele mentin si sustin orânduirea sociala existenta. Efectul conjugat
al discret, si indirect.
Este direct, atunci când marile firme industriale includ în comitetele de directori un
numar limitat de membrii ai sindicatelor, sau atunci când partidele politice încheie aliante cu
sindicatele.
Multe societati industriale au permis dezvoltarea, cresterea clasei de mijloc, fapt ce a
redus probabilitatea adâncirii conflictelor sociale, revolutiei si schimbarii anticipate de K.
Marx. Cresterea clasei de mijloc duce la cooptarea proletariatului, cu alte cuvinte este o
forma indirecta de cooptare. Bucurându-se de avantajele vietii clasei de mijloc acordate de
sistemul respectiv, el devine cooperant în procesul de mentinere a statu-quo-ului. În 1977,
Piven si Cloward au analizat detaliat procesul cooptarii mai multor "miscari ale oamenilor
saraci".
B. Principiul avantajului cumulativ. Cei care sunt bine plasati în sistemul de
stratificare, care au pozitii avantajoase pe lânga câstigurile materiale considerabile ei
beneficiaza - în raport cu ceilalti - si de un "avantaj cumulativ". Analizând sistemul de
recompensa în stiinte, Merton introduce expresia "efectul Matei", inspirându-se din
Evanghelia lui Matei : "caci celui ce are, i se va da si el va avea din abundenta". "Efectul
Matei" se refera la tendinta celor care au deja o reputatie în stiinte, de a culege recompense
mai usor decât ceilalti, de a avea deci, un avantaj în plus. Merton a considerat ca sistemul de
rasplata în stiinte este stratificat, este bazat pe un succes anterior.
Mai târziu el generalizeaza ideea efectului Matei ca sa descrie principiul avantajului
cumulativ - fenomen similar ce se manifesta în institutiile sociale.
Avantajul cumulativ serveste si el la mentinerea si consolidarea diferentelor existente
în repartizarea resurselor societatii.
Ex.: stefan Banica jr. poate pretinde, pe buna dreptate, ca a ajuns datorita talentului,
aptitudinilor personale la pozitia pe care o are în carierea aleasa. Totusi, nu exista nici o
îndoiala ca el a intrat în aceasta cariera cu avantajul numelui si relatiilor tatalui sau. (Copiii
artistilor, politicienilor etc. se afla în aceasta situatie).
Ascensiunea lui Joseph Kennedy, fiul lui Robert Kennedy, constituie tot o confirmare
a acestui principiu. Pe scurt, institutiile sociale, procesele sociale selective tind sa fie forte
conservatoare în societate : ele mentin si sustin orânduirea sociala existenta. Efectul conjugat
al acestor forte structurale si culturale fac din sistemul de stratificare unul din elementele cele
mai stabile ale societatii.
Dimensiunile inegalitatii în SUA. (Norman Gooodman, "Introducere în sociologie").
A) Din punct de vedere al resurselor economice (venituri - salarii, cîstiguri din
investitii si bogatia, valoarea totala a banilor si a bunurilor), inegalitatea este reflectata de
urmatorii indicatori :
- în 1986, venitul mediu/familie era de 29. 460 $ (aproximativ 2400 $/luna). Venitul
este repartizat astfel: 5% din americanii din clasa de sus obtin un venit la fel de mare ca 40%
din americanii din clasa de jos. Bogatia în SUA este foarte concentrata : 20% din familiile
americane controleaza peste 75% din bogatia tarii (Biroul de recensamântal SUA 1986 ; 5%
de la vârf poseda aproximativ jumatate din bogatia americana.
B) Din punct de vedere al puterii politice (capacitatea de a influenta deciziile
gevernamentale), o prima constatare este ca cei care dispun de puterea economica, deseori au
o mai mare influenta decât ceilalti. Deseori, ei sunt acuzati de trafic de influenta pentru a
obtine avantaje politice si personale. Un exemplu îl constituie legislatia fiscala favorabila
celor cu resurse econmice mari, facilitatile fiscale. Boeing, General Electric deseori nu
platesc nici un impozit.
Cei mai multi membrii ai Congresului sunt albi protestanti, barbati de vârsta mijlocie.
În timpul Adminstratiei Reagan, 95% din functiile superioare rau ocupate de barbati ;
98% din functiile superioare de albi ; aproape jumatate dintre ei câstigau peste 100 000$.
(Easton 1983).
C) si în ceea ce priveste prestigiul, se constata unele inegalitati. Cele mai
apreciate profesii sunt : medicina, avocatura, finantele, învatamântul. Profesiile celor cu
gulere albe se bucura de nemarxista vest-europeana. Sociologii europeni folosesc rar notiunea
de status si când o fac o reduc la cea de ocupatie, identificând mobilitatea sociala cu
mobilitatea profesionala.
mai mult prestigiu decât al celor cu "gulere albastre".
Cercetarile sociologice pun în evidenta existenta urmatoarei situatii privind clasele
sociale din SUA :
1) clasa de sus reprezinta 3-4% din populatie ;
2) clasa mijlocie de sus : 5-10% (afaceri si profesii cu venit mare) ;
3) clasa mijlocie de jos formeaza 30-35 % din populatie;
4) clasa muncitoare : 40% (veniturile ai anuale fiind între 15.000 -25.000 $ anual)
;
 5) clasa de jos cuprinde necalificati, someri, fara locuinta.
În privinta mobilitatii sociale, urmatoarele date sunt elocvente: 80% din barbati au o
oarecare mobilitate intergenerationala. Americanii africani au o mobilitate sociala mai mica
decât albii. Femeile au o mobilitatea sociala mai scazuta decât barbatii.

9.5. Mobilitatea sociala

9.5.1. Delimitari conceptuale
Conceptul de mobilitate sociala are doua sensuri principale : a) în sens restrâns,
reprezinta miscarea în cadrul unui sistem de stratificare; b) în sens larg, se refera la miscarea
spatiala (mobilitatea teritoriala) si/ sau schimbarea locului de munca (mobilitate sau fluctuatia
fortelor de munca).
Studiile (teoretice si empirice) privind mobilitatea sociala pot fi încadrate (dupa
criteriul folosit) în urmatoarele trei categorii :
- cele care utilizeaza un criteriu de ierarhizare propriu-zis, deci umaresc
miscarile între straturi strict ierarhice. Este vorba de traditia americana, ce foloseste statutul
social drept criteriu al ierarhizarii.
-         cele care utilizeaza drept criteriu de clasificare exclusiv ocupatia individzilor,
ceea ce conduce la constituirea unui spatiu social format dintr-un numar oarecare de categorii
socio-profesionale : traditia
- cele care utilizeaza drept criteriu clasele sociale si paturile sociale. Aici se
înscriu îndeosebi cercetatorii marxisti.
Se face distinctia, uneori, între mobilitatea sociala orizontala (când au loc miscari în
cadrul aceluiasi "strat" sau are loc o miscare teritoriala sau a locului de munca fara modificari
ale statutului profesional) si mobilitatea verticala, miscare de la un strat la altul, care poate fi
ascendenta sau descendenta.
Se vorbeste de mobilitatea ocupationala, educationala, pe scara puterii, a veniturilor.
O alta distinctie esentiala pe care o fac sudiile de specialitate asupra mobilitatii sociale
este cea dintre mobiliatea intragenerationala - schimbarea pozitiei individului între doua
momente ale vietii sale - si mobilitatea intergenerationala, diferenta între pozitia unui
individ, la un moment dat, si cea a familiei sale de origine (de obicei, pozitia tatalui).
Regularitatile mobilitatii sociale în general si mai ales efectele acesteia asupra
individului, organizarii sociale, au fost evidentiate de sociologul american P. Sorokin
(teoreticianul "clasic" al mobilitatii sociale) în lucrarea "Mobilitatea sociala" din 1927.
Definitiile si explicarea efectelor pozitive si negative ale mobilitatii sociale, asa cum au fost
ele formulate de Sorokin, constituie si azi referinte pentru oricare cercetator al mobitilatii
sociale. El pot fi utilizate pentru verificarea unor legi sociologice (cum sunt legile imitatiei
sociale elaborate de Tarde si completate de Sorokin).
Asa cum am aratat mai înainte, mobilitatea sociala are ca o componenta importanta
mobilitatea educationala. În ultimele decenii, s-a discutat mult în ce masura mobilitatea
educationala intensa determina modificarea volumului mobilitatii sociale si mai ales cum
conduce la egalitatea oamenilor. Raymond Boudon, formulând principiul devalorizarii
diplomelor demonstreaza ca egalizarea sanselor de acces în învatamânt (mobilitatea
educationala) nu conduce la egalizarea sanselor sociale în societatea capitalista si ca statusul
social de pornire (originea soiala) ramâne criteriul principal în determinarea structurilor
mobilitatii.
Chiar daca pe plan mondial interesul pentru problemele mobilitatii sociale nu mai este
la fel de intens ca în urma cu trei decenii, fenomenul constituie o zona de prima importanta
pentru sociologie, deoarece este o prezenta interesanta si importanta a epocii moderne si
deoarece este printre putinele arii în care legitimitatea sociologiei nu este contestata de nici o
alta disciplina.
9.5.2. Tipuri de cerceari sociologice în domeniul mobilitatii sociale
S-au încercat mai întâi comparatii internationale, considerându-se ca tarile mai
avansate economic, nivelul mobilitatii sociale ar trebui sa fie mai ridicat ; s-au facut apoi
studii comparative în timp, referitor la aceasi tara, pentru a se verifica direct ipoteza cresterii
mobilitatii sociale. Nici unele, nici altele nu au putut oferi argumente decisive pentru
confirmarea respectivei ipoteze ceea ce, de fapt, demonstreaza persistenta unor inegalitati de
sanse sociale însemnate în tarile capitalismului dezvoltat.
Alte studii s-au preocupat de structura fenomenului de mobilitate sociala. S-au
încercat evidentierea intensitatii schimburilor între diverse categorii sociale, directiile de
mobilitate sociala pentru indivizii plecati dintr-o categorie, sau invers, aria de recrutare a
celor intrati într-o noua categorie. Acest gen de cercetari a vizat în special straturile din vârful
piramidei sociale (recrutarea elitelor).
O alta categorie de cercetari a urmarit evaluarea influentei unor factori asupra
mobilitatii sociale. În acest sens, o atentie privilegiata i-a fost acordata scolii.
Pe lânga toate acesta, trebuie sa trecem în revista si studiile vizând efectele mobilitatii
sociale asupra altor factori - fenomene si procese sociale. Indiferent de aria cercetata, cei care
au studiat mobilitatea sociala au pornit de la postulatul valorizant ca starea de "mai multa"
mobilitate este preferabila celei de "mai multa" imobilitate, dat fiind ca imobilitatea sociala
înseamna inegalitate de sanse sociale, adica o autoreproducere a structurilor, deci a
inegalitatilor sociale. Ori, daca existenta unor inegalitati este mai usor de "teoretizat" (prin
invocarea unor factori naturali sau a unor necesitati de functionare a sistemului) existenta
inegalitatii de sanse, adica autoreproducerea inegalitatii sociale, are mai putin adepti între
justificare.
9.5.2.1. Pitirim Sorokin si paradigma mobilitatii sociale
"Deoarece sunt extrem de rare societatile ale caor straturi sociale sa fie complet
închise, în oricare societate se manifesta mobilitatea verticala sub cele trei forme ale ei :
economica, politica, ocupationala. Mobilitatea verticala întâmpina, totodata si peste tot, o
anumita rezistenta sociala, ceea ce face ca ea sa varieze în spatiu si în timp. De aceea, nu
exista o tendinta perpetua spre cresterea sau descresterea mobilitatii unei societati. Cresterea
si descresterea mobilitatii variaza în functie de cauzele care determina o forma sau alta a
mobilitatii sociale si care sunt : diferentele înnascute dintre indivizi, diferentele dintre mediile
sociale în care traiesc oamenii si faptul ca acestia traiesc permanent împreuna. Efectele
mobilitatii sociale sunt benefice pentru dezvoltarea intelectuala a indivizilor, pentru cresterea
inventivitatii lor si a prosperitatii economice a societatii, precum si pentru optimizarea
distributiei sociale a indivizilor. Mobilitatea sociala are efecte negative asupra compozitiei
sociale a societatii, a comporamentului social si relatiilor moral-afective, precum si asupra
integarii sociale. Stabilitatea societatii este influentata atât pozitiv cât si negativ de
mobilitatea sociala".6
Cresterea mobilitatii sociale este direct proportionala cu cresterea "masei" unei
societati si eterogenizarea ei. Efectele mobilitatii sociale asupra comportamentului si
psihologiei individiului si a ordinii, stabilitatii sociale sunt adesea contradictorii.
Efectele pozitive asupra comportamentului si psihologiei individului sunt :
deblocarea, flexibilizarea gândirii individului si, ca urmare, cresterea inventivitatii
curiozitatii. O societate cu o mobilitate sociala mai crescuta este mai eficienta decât una cu o
mobilitate sociala scazuta.
Efectele pozitive ale mobilitatii sociale asupra ordinii si stabilitatii sociale se refera la
faptul ca, desi mobilitatea sociala face terenul social mai alunecos, mai nesigur, ea asigura
stabilitatea societatii (a ordinii sociale), în primul rând prin faptul ca poate fi o alternativa la
revolutiile sociale generate de nedreapta distribuire sociala a indivizilor.
Pe de alta parte, cresterea mobilitatii sociale poate duce direct la izbucnirea unei
revolutii, a unor convulsii sociale pentru ca mobilitatea sociala roade permanent habitusurile
sociale, slabeste legaturile (solidaritatea) dintre indivizi, cultiva ambitia individului de a urca
permanent pe scara stratificarii, faciliteaza atomizarea societatii, antagonismele sociale devin
neclare, schimbatoare si greu controlabile.
"Colectivismul" stimulat de cresterea mobilitatii sociale este "vag, spune Sorokin,
fiindca reprezinta doar sentimentul superficial al unei egalitati formale în spatele careia
sporeste permanent individualismul celui dornic sa reuseasca socialmente, "sarind" cât mai
repede si peste cât mai multe trepte al ierarhiei sociale.
Criticii punctelor de vedere sustinute de P. Sorokin fac urmatoarele observatii:
1. Efectele pozitive si negative ale mobilitatii sociale trebuie considerate "tipuri
ideale" (în sens weberian). Nu este absolut obligatoriu sa se întâmple astfel. Efectele sunt
doar posibile.
2.Daca efectele sunt potentiale în oricare societate, realizarea lor ca atare nu este
obligatorie peste tot (tratatea concret-istorica).
3. Sorokin crede ca mobilitatea soiala duce la "decaderea" sociala, rasiala, nationala.
Deoarece primele grupuri (elitele) nu-si asigura aproape niciodata reproducerea demografica,
se apeleaza la indivizii din straturile inferioare, care "strica" valoarea "elitei" sau împing în
subsolul societatii elementele ei valoroase.
"Rationamentul lui Sorokin este lipsit de fundamente logice, si nu are acoperire
istorica. Logic, mobilitatea înlocuieste o elita aflata în declin sau îi revitalizeaza elementele.
Schimbarea unei elite cu alta nu înseamna înlocuirea unei "elite bune" (a unei aristocratii) cu
una "proasta".7
9.5.2.2. Selectia sociala negativa în sociologia româneasca
O problema strâns legata de structura sociala si de mobilitatea sociala este cea a
8
selectiei sociale negative. Sociologul român Ion Ungureanu face o prezentare sintetica si
pertinenta a principalelor contributii aduse de sociologia româneasca în clarificarea acestei
probleme.
"Într-un mediu social si national corupt prin influenta si dominatie straina, vor fi
promovate în ierarhia sociala elementele care se adapteaza pasiv, usor si repede mediului
social corupt" - semnala marele nostru poet, M. Eminescu.
Pentru a explica selectia sociala negativa, el introduce conceptul de "patura
superpusa". Aceasta nu este o clasa sociala. "Clasa", în conceptia "omului deplin al culturii
române", este un corp social format din oameni care au o "tinta comuna, interese comune", pe
când cei care compun "patura superpusa" au aparut ca urmare a "declasarii", adica a
"înmultirii peste masura a oamenilor ce traiesc din munca aceleiasi sume de producatori". Ele
nu compenseaza munca materiala a celor de jos prin munca intelectuala (cum fac clasele
superioare din tarile straine). "Patura superpusa" este un element parazitar lipit artificial pe
corpul sanatos al unei societati iar etiologia ei este dubla : a) "oameni declasati" sunt
"intstrumentele" cele mai bune pentru ca sunt cele mai coruptibile de care se servesc strainii
pentru a exploata tara, populatiile ei autohtone" ; b) pe de alta parte, "patura superpusa se
formeaza atunci când o societate introduce formele unei civilizatii straine fara ca sa exista
corelativul ei economic", ceea ce "genereaza o miscare nesanatoasa în societate, nu bazata pe
munca ci pe privilegii". Procesul "declasarii" este generat atât de dominanta straina a unei
tari, cât si de strategia gresita de dezvoltare aleasa de tarile dominante.
Mecanismul social al "declasarii" se bazeaza pe deteriorarea principiului
"compensatiei muncii".
"Patura superpusa" este un mediu social negativ, care nu permite formarea valorilor si
promoveaza nonvaloarea sociala : lingusitorii, viclenii, mincinosii.
Elementele sanatoase ale societatii se vor adapta la acest mediu în mod "natural" :
"naturile viguroase vor cata sa întipareasca mediului caracterul lor, cele slabe se vor adapta ca
ceara unui mediu nedemn chiar .".
"Adaptabilitatea cu un mediu nesanators, nedemn" nu înseamna deci "superioritate
organica", ci selectie sociala negativa, iar "patura superpusa" este în oricare societate un
rezultat al selectiei sociale negative.
Teza eminesciana sustine ca evolutia noastra sociala s-a desfasurat ciclic, iar ritmurile
si durata acestor cicluri le-au stabilit dominatiile straine" (I. Ungureanu)
M. Eminescu 9 înregistreaza trei cicluri ale selectiei sociale în România :
1700-1821 - când "învinge elementul imigrant prin domnia fanariota";
1821-1866 - are loc o selectie sociala pozitiva, prin "reactivarea elementului
autohton";
11 febr. 1866 - când se manifesta o selectie sociala negativa dar nu atât de categorica.
Exista multe controverse pe marginea acestei clasificari : C. Radulescu Motru sustine
ca în 1904 se mai poate vorbi de o selectie sociala negativa, ciclu pe care el îl numeste
"pseudocultura", o forma a culturii care are toate elementele "culturii adevarate" dar
"formele" ei nu se potrivesc cu "fondul", de unde lipsa de armonie, continuitate, originalitate,
într-un cuvânt "superficialitatea". Ca si Eminescu, C. Radulescu Motru considera ca
"pseudocultura" este prin excelenta favorabila individului cu sentimente "cosmopolite", ceea
ce genereaza o selectie negativa a valorilor.
La fel ca si Eminescu în 1881, C. Radulescu-Motru cerea, în 1904, o "reactiune
sanatoasa" contra "pseudoculturii", fiindca aceasta genereaza boala societatii românesti
moderne, politicianismul. Acesta este reprezentat de "clasa superpusa"(partidul liberal) care a
transformat mecanismele politice dintr-un mijloc într-un scop.
D.Draghicescu, desi aparent accepta teza eminesciana, confundând "patura superpusa"
cu boierimea în ansamblul ei, ajunge la doua concluzii gresite : 1) "boierii români n-au avut
nici o legatura de sânge si de simtaminte cu glasul neamului" ; 2) "trecutul nostru atât de
nefericit si agitat n-a pus în joc si n-a dezvoltat decât însusirile sufletest nefavorabile, slabe" .
(defectele, lipsurile morale).
Sociologii români cauta o alternativa la stratificarea sociala bazata pe structura
sociala. Mihail Manoilescu (1891-1950) vede în corporatism o astfel de alternativa.
Corporatismul este o doctrina si forma de organizare a societatii, care presupune
realizarea unei unitati (solidaritati) nemijlocite a indivizilor în cadrul societatii prin
intermediul corporatiilor.
Corporatiile sunt reuniuni socio-profesionale ce cuprind sume de indivizi ce exercita o
profesie în cadrul aceleiasi ramuri de activitate, indiferent de pozitia lor ierarhica si de
proprietatea asupra mijloacelor de productie.
Mihail Manoilescu este întemeietorul doctrinei corporatismului pur si integral. El
considera corporatismul ca o forma sociala evolutiva post-liberala si, în consecinta,
postparlamentara, în care clasele sociale vor fi înlocuite de grupuri sociale functionale
(corporatii) în cadrul unui stat guvernat de o elita politica.
"Elita înseamna acea minoritate a comunitatii nationale, care îsi asuma raspunderea
sociala suprema si cumuleaza calitatile cele mai înalte ale comunitatii (.); ea întruneste în
mod culminant toate valorile omenesti".
Elita este o aristocratie în conceptia lui Mihail Manoilescu care "prin însasi natura ei,
trebuie sa cumuleze toate functiile de conducere, politico-militara, economico-sociala,
culturala în toate sectoarele de activitate nationala". Elita trebuie sa prezinte o "unitate
organica" concretizata într-un control general asupra tuturor sectoarelor de activitate
nationla : "aceasta este dreptul ei, aceasta este datoria ei".
Selectia trebuie sa asigure "superioritatea absoluta" si "superioritatea relativa" a unor
grupari conducatoare, proces ce trebuie sa se desfasoare sistematic, continuu, fara sincope.
"Nu poate fi elita o clasa în care apoape fara nici o selectiune - oricine poate sa intre si sa se
mentina. Nu poate fi elita o categorie sociala în care lipseste orice severitate din punctul de
vedere intelectual sau sufletesc la cooptarea de noi membrii. Nu poate sa fie elita un grup
social care nu are sentimentul intern si adânc al inegalitatii, al inegalitatii creata de merit". 10
Elita înseamna probitate personala, forta etica.
 Cât priveste sansele burgheziei românesti de a ajunge la o elita, M. Manoilescu este
destul de pesimist : "burghezia româneasca mai are de asteptat pâna în ziua în care va
constitui o elita".11
Principiul corporatismului pur si integral este organizarea, care vrea sa înlocuiasca
atât principiul liberei concurente în economie, cât si sistemul democratic-parlamentar.
"Organizarea" se bazeaza pe reglementarea centralizata si autocrata a activitatilor tuturor
corporatiilor (economice, sociale, culturale, religioase) de catre singura putere politica cu
drept de libera activitate constituita din reprezentarea exclusiva a corporatiilor.
9.5.3. Sistemul stratificarii sociale în România în timpul regimului comunist
Desigur, se poate pune problema daca au existat cu adevarat categorii sociale distincte
în societatea socialista, în conditiile în care idealul comunist la nivel macrosocial era
omogenizarea sociala iar la nivelul microsocial, formarea omului nou, de tip socialist.
Potrivit opiniei lui Sandu E. Dumitru, 12 dincolo de stereotipurile ideologice - respectiv
clasa muncitoare, taranimea si patura intelectuala - s-au conturat în socialismul real câteva
categorii distincte si anume : disidentul(contestatarul), specialistul, nomenclaturistul,
activistul si speculantul.
(1) Contestatarul a fost singurul tip social care nu a fost obedient fata de putere, a
actionat împotriva acesteia fie izolat, ca disident (în toate tarile foste comuniste), fie în grup
de rezistenta organizata (Cehia, Polonia, Ungaria).
"Disidentul chiar prin faptul ca se împotriveste sistemului totalitar de valori si norme
si prejudecati propune un sens al identitatii umane, bazat pe notiunea de responsabilitate",
propune deci o morala a curajului si a demnitatii umane.
(4)               Contestarea puterii a îmbracat forme si intensitati diferite în tarile
lagarului socialist. În România, represivitatea crescuta a regimului a facut ca o mai frecventa
si în acelasi timp cea mai inofensiva (pentru putere) forma de contestatare sa o reprezinte
butadele satirice, spectacolele umoristice, expozitiile de caricatura cu substrat politic. Desi se
limitau la satirizarea cuplului dictatorial sau a politicii P.C.R. si nu constituiau un atac direct
la sistem, ele au jucat un bine definit rol în dezvoltarea unei solidaritati resentimenalte si a
unei vagi sperante de schimbare. Pe de alta parte, nu trebuie neglijate nici efectele perverse
pe care aceste forme subtile de contestare le-au generat, ele constituind supape de
dezamorsare a tensiunior acumulate de populatie si micsorând în felul acesta (în loc sa
creasca) sansele proliferarii atritudinilor contesatare si solidaritatii exponentilor lor.
(2) Un alt tip social care a opus rezistenta regimului a fost specialistul - elita
profesionala a societatii. Aceasta a opus "o rezistenta pasiva, sau, poate, mai corect spus, prin
evaziune(.) Moral, el este un dedublat : pentru a îsi putea împlini vocatia, aspiratiile
profesionale el accepta mai mult sau mai putin formal platirea unui tribut ideologic, mimarea
acceptarii ideologiei oficiale".
Sub aspectul moralitatii, de cealalta parte a baricadei se afla nomenclaturistul,
activistul si speculantul.
Nomenclaturistul este cel ce "detine puterea la vârful piramidei", este factor de
decizie, este elita politica. Lui îi revine responsabilitatea (sau mai bine zis iresponsabilitatea)
instituirii valorilor si normelor totalitare,a controlului social totalitar, a represiunilor
organizate asupra indivizilor, a dezvoltarii personalitatii individului în societate. El solicita si
impune obedienta neconditionata a indivizilor fata de regim. Trebuie observat faptul ca
metodele pe care le-a practicat, intensitatea convingerilor care l-au animat au diferit de la o
etapa la alta a istoriei regimului comunist. Daca în perioada stalinista metodele de impunere a
valorilr si normelor sistemului comunsit erau extrem de dure, de represive, iar exponentii lor,
fanatici în convingeri si comportamente, în perioada de recul ( de decadere a regimului) chiar
si o parte a nomenclaturii începuse sa constientizeze inconsistenta sistemului politic comunist
si a ideologiei sale. Dezvoltarea paroxistica a formalismului si birocratiei erau modalitati de
escamotare si compensare a scaderii credulitatii ideologiei si practicii comuniste.
(4)Activistul, conform caracterizarii facute de S. Dumitru este acela care are ca
profesie propaganda ideologica, care, de fapt, a renuntat de buna voie la meseria sa în
favoarea repetarii si impunerii persuasive sau mecanice a stereotipurilor ideologice.
"Activistul este interfata dintre nomenclatura si mase. El dispune de puteri si avantaje în
masura în care este credincios si folositor nomenclaturii si ideologiei sale".13
Motivatia profesionala a acestui tip social o constituie fie credinta în ideologia
comunista, mai rar întâlnita în perioada decaderii comunismului, fie detinerea unor avantaje
personale (mai mici sau mai mari). Ca si în cazul specialistului, dedublarea poate fi prezenta
si în cazul activistului. Am putea spuen ca între ei exista o asemanare : ambii sunt duplicitari.
Asa cum remarca însa Sandu Dumitru, contrastul este mai puternic decât asemanarea între
cele doua tipuri sociale si este evident atât din punct de vedere al valorii profesionale - în
timp ce primul este "purtator de performanta" profesionala, celui de al doilea îi lipseste de
regula - cât si din punct de vedere moral : daca primul adopta duplicitatea pentru a îsi putea
exercita profesia, pentru a putea supravietui, în ultima instanta, cel de-al doilea o face din
oportunism, din arivism.
În functiile de conducere erau preferati incompetentii si "impurii" - cei cu "pete" la
dosar, pentru ca erau mai usor de controlat si de readus la ordine în caz de nesupunere.
 Tipul speculantului, spre deosebire de celelalte tipuri sociale (mai sus numite)
clasificate în raport cu sfera politicului este clasificat în raport cu sfera economicului. El este
localizat în sectorul comercial si este tipul care exploateaza la maximum penuria de resurse
cu care se confrunta populatia, care profita îndeosebi - dar nu numai - de lipsa alimentelor pe
piata de stat, fiind un actor social foarte activ pe piata neagra. Meseria lui este de a colecta
spre a vinde la suprapret marfurile deficitare. Dubios sub aspect moral, lipsit de scrupule,
bine adaptat la vremuri, el intra în categoria profitorilor regimului alaturi de activitst si
nomenclaturist. El nu se considera speculant, ci doar un "descurcaret", bine integrat social.
Alaturi de categoriile sociale mai sus mentionate, în socialismul real au existat multi
individzi care nu au apartinut nici elitelor politice sau profesionale, nici activistilot, nici
speculantilor si care sunt inclusi în notiunea de mase. Sandu Dumitru observa ca "relatia
dintre mase - specialisti - contestatri era una de tip pozitiv marcata predominant prin
încredere".