I.

Dacismul

Dacismul este un curent in istografie, afirmat la

jumatatea secoulului al XIX-lea, prin absolutizarea
contributiei dacilor la formarea poporului roman.

Aceasta isi face simtita prezenta odata cu

etnogeneza si pentru mitologia din spatiul traco-
dac. Se contureaza ca un curent de idei, mai mult
sau mai putin unitar, mai ales in perioada
interbelica, de multe ori fiind asimilat ca
orientarea traditionalista.

Originea limbii romane este legata de originea

poporului si a unitatii limbii romane in diverse
zone in care se vorbeste pana astazi. Limba
romana s-a format din limba Latina populara
adusa in Dacia si dezvoltata pana in zilele noastre.

Latina s-a impus in Dacia in urma colonizarii, dupa

cucerirea Daciei de catre Imperiul Roman,
deoarece romanii erau interesati ca localnicii sa
cunoasca limba latina pentru a-i putea stapani.

Limba dacilor nu s-a pastrat. Nu stim cum vorbeau

dacii. Limba daca este considerata de unii experti
ca fiind inrudita cu limba traca, desi nu exista nici
un text a carui autenticitate sau a carui
apartenenta la aceasta limba sa fie unanim
certificate de specialist. A fost descoperita o
inscriptie in 1912 pe un inel de aur la
Ezerovo(Bulgaria); aceasta continea 61 de
caractere grecesti scrise pe 8 randuri. Deocamdata
inscriptia nu a putut fi descifrata, desi exista
diverse incercari ale caror rezultate nu confera
certitudine.
O alta inscriptie cunoscuta este „DECEBALUS PER
SCORILO”. A fost interpretata divers de specialisti,
ca „Decebal, fiul lui Scorilo”. Există și ipoteza că
inscripția ar fi pur și simplu în latină și deci s-ar
traduce „Decebalus prin Scorilo”.
S-a pastrat din daca o lista de nume de plante,
nume de personae, nume de locuri, nume de ape:
Dunare, Olt, Buzau, Somes, Cerna, Nistru, Arges,
etc.).