Boris Pasternak (1890–1960) a reușit să împlinească sarcina mesianică pe care cititorii ruși o asociază în

mod tradițional cu literatura. Pasternak și-a folosit arta pentru a arăta efectul pe care îl are istoria
asupra vieții private, a oferit cititorilor un cadru mai larg și mai complex al vieții în sovietism și i-a
stimulat să-și pună întrebări despre sensul vieții și despre poziția omului în societate și în lume.
Dacă ne gândim însă la Pasternak ca la un campion al drepturilor omului, situația devine mai complicată.
Autorul nu pare a avea nicio nevoie de a-și lumina concetățenii. La prima vedere, pare unul din acei
scriitori atașați de spațiile largi ale capriciilor subiective, lipsindu-i propriu-zis o conștiință socială. Dar
Boris Pasternak era în același timp și un foarte citit și informat intelectual, fusese martorul revoluției și al
perioadei staliniste, și scrisese, în fine, puțin mai mult decât poeme despre dragoste și natură. Cu toate
acestea, pentru o singură dată, în tinerețe, asemeni celor mai mulți liberali cultivați ai timpului său și
chiar asemeni propriului erou, Jivago, Pasternak fusese favorabil noului regim. A publicat un poem cald
la adresa lui Lenin, Înalta boală, în 1923, și un alt poem epic despre revoluție, Anul nouă sute cinci,
apărut în 1927.

După fervoarea inițială și pierderea ulterioară a credinței, Pasternak a refuzat în mod consistent să
recunoască importanța misiunii Revoluției. Este și motivul pentru care, în timpul anilor ’30, oamenii
ajungeau la închisoare dacă îi răspândeau poezia...

Să revedem filmul evenimentelor: Cu multă naivitate, Boris Pasternak îi înmânase manuscrisul

romanului Doctor Jivago lui Konstantin Simonov, redactorul din epocă al revistei Novîi mir (Lumea nouă).
Răspunsul a fost inițial pozitiv, însă conducerea editorială ceruse anumite schimbări, la care Pasternak a
consimțit. Puțin după, Simonov era îndepărtat pentru publicarea romanului lui Vladimir Dudințev.
Revista a fost preluată de poetul Alexandr Tvardovski, care și el părea înclinat să publice romanul lui
Pasternak, cu anumite modificări.

Pe acest fundal, apărea deodată știrea că editura italiană Feltrinelli a publicat Doctor Jivago. Pasternak
violase convenția drepturilor de autor prin care ar fi trebuit să trimită manuscrise numai prin agenția
oficială, Asociația scriitorilor proletari (RAPP). Apariția cărții a dat naștere multor articole în Occident,
care, în mod natural, au înfuriat conducerea de la Kremlin. Dar ultima picătură avea să umple paharul
abia pe 23 octombrie 1958, atunci când Pasternak primea Nobelul pentru literatură. Presiunea era atât
de mare la acel moment încât acesta a trebuit să respingă premiul.

Doctor Jivago nu propunea defel revelații senzaționale. Nu era nici măcar un atac sistematic la adresa
regimului în stilul „literaturii denunțării”, foarte la modă în perioada „dezghețului”. Mai degrabă, părea a
fi cronica fragmentară a unor evenimente și situații pe care fiecare cetățean rus le-a trăit pe propria
piele între revoluțiile de la 1905 și 1917, apoi în perioada interbelică.
Astfel romanul “Doctor Jivago” este experiment istorico-psihologic panoramic, meditatie despre
destinul intelectualului in maelstromul(vârtej, )revolutionar si despre cautarea transcendentei intr-o
lume ce si-a pierdut busola. 
Destinul lui Iuri Jivago, personajul principal al acestui roman, şi al Larei (Larisa) stă sub semnul
predestinării. Întâlnirea acestora şi regăsirile în momentele cheie ale romanului nu sunt întâmplătoare,
ci constituie baza relaţiei lor care se dezvoltă ca o nevoie organică de supravieţuire. Romanul este
ifuzat de atmosfera iernii şi a zăpezilor, peisajul este tipic rusesc şi este parte integrantă din viaţa
protagoniştilor. Senzaţia frigului de multe ori transpare dincolo de rândurile citite.

Observăm că personajele sunt construite antitetic. Lara este atât prototipul femeii angelice, cât şi al
femeii fatale. Este un amestec ciudat de puritate şi perversiune. În antiteză, Tania, soţia lui Iuri,
trăieşte doar pentru fericirea lui şi este dispusă să îi ierte escapadele extraconjugale, mulţumindu-se
doar să îi fie alături. Dragostea lor frăţească (au crescut împreună) este deasemenea în antiteză cu
pasiunea mistuitoare ce caracterizează relaţia dintre Iuri şi Lara.

Personaj tipic negativ, avocatul Komarovski, este vinovat de sinuciderea tatălui lui Iuri şi de pervetirea
Larei. Este, de asemenea, un om cu influenţă politică în noul regim şi va fi mereu pe urmele Larei,
încercând să îi distrugă de fiecare dată fericirea. De cealaltă parte, Iuri este personajul pozitiv, eroul
romantic care se zbate pentru convingerele proprii şi care crede în puterea dragostei, în ciuda
sfârşitului său tragic.

Acţiunea romanului se desfăşoară pe fundalul războilui civil din Rusia, şi venirea lui Lenin la putere.
Asistăm deopotrivă la decăderea burgheziei, reprezentată de familia Taniei, cât şi la ascensiunea
celorlalte pături sociale datorită schimbărilor politice. Familia Taniei este nevoită să-şi împartă acum
casa cu alte zeci de oameni şi să se adapteze la traiul în două camere, idealistul Paşa este îndoctrinat
cu noile convingeri ale sistemului comunist şi avansează în cadrul partidului, Iuri este persecutat
pentru scrierile sale literare, pentru trecutul burgez etc.

Doctor Jivago este în esenţă un roman al transformărilor politico-sociale, dar şi o frumoasă poveste de
dragoste ce nu-şi găseşte împlinirea în această epocă de mari tulburări. O mare parte din acțiune este
absorbită de idealismul și misticismul doctorului și poetului Jivago, care amestecă uneori în mintea sa
fantezia cu realitatea. Ultimul capitol al romanului îl formează douăzeci de poezii frumoase pe care
Pasternak le atribuie protagonistului romanului.