Vasile Voiculescu

În grădina Ghetsemani

Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul...

Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mâna nendurată, ţinând grozava cupă,

Se coboară-mbiindu-l şi i-o ducea la gură...
Şi-o sete uriaşă stă sufletul să-i rupă...
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere

Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă...
Dar fălcile-nclestându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!

Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,

Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate dupa pradă.

Particularitatile unei opere care apartine lui Vasile Voiculescu

În Gradina Ghetsemani

Poezia apare in volumul "Pârga" (1921), volum care marcheaza afirmarea originalitatii stilului lui
Voiculescu. Desi majoritatea temelor si motivelor erau anticipate in primele sale volume, poetul depaseste
traditionalismul samanatorist prin spiritualizarea imaginii si innoirea expresiei.
Punctul de plecare al poeziei "In gradina Ghetsemani" se afla in Evanghelia Sfantului Luca. Radacinile
poemului de inspiratie religioasa se afla in universul copilariei, cand religia era pravila, enciclopedie a vietii
practice; cartea oamenilor de la tara este Biblia.
Motivul rugaciunii lui Isus in gradina Ghetsemani apare frecvent in arta. V. Voiculescu mentine in
structura poemului majoritatea detaliilor din textul biblic pe care le dezvolta intr-o tesatura poetica strabatuta de
o mistica devotiune.
Tradiționalismul este o ideologie cultural literară, caracterizată printr-un ansamblu de credințe și
concepte culturale, cu reviste și personalități care au animat cultura românească atât înaintea Primului Război
Mondial, cât și în Perioada Interbelică.
Poezia ,,In gradina Ghetsemani’’ apartine traditionalismului prin: tema intoarcerii la origini, prin
prozodia clasica si oprientarea spre trecut (motivul rugaciunii) sau descrierea cadrului natural.
"In gradina Ghetsemani" este o meditatie pe tema conditiei umane, o drama existentiala ce foloseste
motive si scene biblice ca alegorii ale nelinistilor omului in aspiratia sa catre Dumnezeu. Poezia in intregul ei
este o optiune intre real si ideal, fiind preferat idealul.
Poetul se opreste asupra rugaciunii din gradina Ghetsemani, moment in care Isus apare inspaimantat de
patimile care i-au fost predestinate pentru izbavirea de rele a oamenilor. Intreaga poezie se concentreaza asupra
naturii duale a lui Isus: indoielile si nelinistea, teama de moarte sunt ale omului, iar depasirea momentelor de
zbucium este de natura divina.
 Un prim element de structura il constituie structura poeziei. Cele patru strofe ale poeziei il prezinta pe
Mantuitor (personaj simbolic, intotdeauna asociat cu tema durerii) in agonie.
In prima strofa poetul compune imaginea lui Isus accentuand zbuciumul omenesc, lupta cu un destin
care-l inspaimanta: "Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intr-una". Prin contrast vizual se pun in opozitie
omenescul (rosul sangelui - simbol al vietii umane) si divinul (albul - simbol al puritatii ceresti).
Tendinta generala a poetului este de hiperbolizare, pentru ca astfel sa se sublinieze si mai mult efortul de
a ocoli ispita. Ca urmare chinurile Mantuitorului sunt inchipuite la proportii cosmice in primele doua strofe:
Isus "lupta cu soarta si nu primea paharul", cazut "se-mpotrivea intr-una", sufletu-i e mistuit de "o sete uriasa",
respinge incrancenat, cu falcile inclestate "infama bautura" si intensitatea durerii sale face sa rasune intreaga
natura: "Si amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna".
Lupta cu moartea depaseste limitele unei drame omenesti, ea reprezentand alegoric esenta eternului
conflict dintre suflet si trup, dintre spirit si materie.
Strofele doi si trei dezvolta tragedia omului inspaimantat de patimile crucificarii, dar si depasirea acestui
moment prin intelegerea sensului misiunii divine a lui Isus. "Paharul chinurilor se asociaza in viziunea lui
Voiculescu si cu Graalul"; astfel in paharul cu otrava, simbol al patimilor ce trebuie indurate, apar "sterlici de
miere" si cupa devine o cale spre viața vesnica: "Batandu-se cu moartea, uitase de viata".
Ultima strofa completeaza cadrul traditional evanghelic din prima strofa. Amplificarea tragismul trairilor
lui Isus se face prin imaginea maslinilor care "pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada", simbol al lumii
vegetale ce il insotea candva in Ierusalim alaturi de osanalele cu care era primit de multime. Vantul care
framanta lumea anunta martiriul care va schimba destinul omenirii si ultimul vers: "si ulii de seara dau roate
dupa prada" e incarcat de sugestii premonitorii.
De asemenea, procedeele artistice ar putea constitui un alt element de structura.V. Voiculescu isi
foloseste arta pentru a aduce o viziune terifianta asupra suferintei umane.
Versurile poemului au ritm iambic, iar rima este incrucisata. Unitatile prozodice se organizeaza in
functie de nuantele lirice. Gravitatea tonului, solemnitatea lui dureroasa introduc ideea de desfasurare adanca si
stapanita a sentimentelor.Proiectarea dramei intr-un timp mitic se reliefeaza prin folosirea verbelor la imperfect,
toate fiind predicate ale propozitiilor principale.Preferinta poetului pentru cuvantul colorat, violent, sau chiar
dur, vine din simtul estetic superior al celor care cred ca in poezie cuvantul este un vehicul de taina, un element
fundamental al libertatii de a comunica. Astfel, sugerand efortul urias de impotrivire, cuvintele concrete se
asociaza cu cele abstracte dand o materialitate deosebita metaforelor poemului: "sudori de sange", "mana
neindurata", "apa verzuie" - otrava, "sterlici de miere" - semn al chemarii ademenitoare a vietii.
Esenta atitudinii lirice a lui V. Voiculescu rezulta din credinta in posibilitatea rascumpararii fiintei
umane, a salvarii sufletului printr-o imensa suferinta. Din poezie se desprinde indemnul la meditatie asupra
tragicei conditii umane "intr-un veac de singuratate" care ameninta cu pierderea identitatii de sine a omului.