MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

Colegiul”Vasile Lupu”din Orhei

Produs nr.1

„Descrieți corpurile din

mediu(natură)conform originii,proprităților
și utlizării.”

A elaborat:Garpan Ilinca
Profesor:Cateli Ira
Omul îi este recunoscător naturii pentru toate cele necesare pentru viaţă: aer, apă, hrană, materiale pentru
confecţionarea hainelor, materiale de construcţie şi multe altele. Frumuseţea naturii trezeşte emoţii în
fiecare dintre noi, îi inspiră pe sciitori şi pictori în crearea adevăratelor opere de artă.

Corpuri naturale cu formă:

ROCILE
Roca este un agregat mineral natural din structura scoarței terestre.

Pentru identificarea rocilor se iau în considerare următoarele elemente fundamentale:

 compoziția mineralogică
 gradul de cristalizare
 mărimea cristalelor
 textura cristalelor
 dispoziția spațială a componentelor minerale.
Scoarţa terestră este alcătuită din roci formate din unul sau mai multe minerale. Rocile variază
mult datorită proceselor geologice de milioane de ani, ca eroziunea, erupţiile vulcanice,
dezagregarea sau depunerea de sedimente, ce au influenţat proprietățile rocilor.
Rocile sunt compuse din unul sau mai multe minerale. În funcţie de mineralele din care sunt
compuse, rocile au anumite proprietăți fizice şi chimice. Proprietăţile rocilor sunt influenţate şi de
modul lor de formare. Astfel după modul de formare rocile sunt de trei tipuri: magmatice,
sedimentare şi metamorfice.
Rocile magmatice se formează prin răcirea şi solidificarea magmei ieşite la suprafaţă.
 Rocile sedimentare se formează prin depunerea sedimentelor şi transformarea ulterioară a
acestora prin eroziune şi dezagregare.
 Rocile metamorfice se formează prin transformarea rocilor sedimentare şi magmatice,
datorită temperaturii şi presiunii, aceşti factori putând varia de la o rocă la alta. Rocile
magmatice, precum am menţionat şi anterior, se formează prin solidificarea magmei, ieşită la
suprafaţa sau în straturile superioare ale scoarţei terestre. La rândul lor rocile vulcanice se
clasifică în roci efuzive (vulcanice) şi intruzive (plutonice). Rocile efuzive sunt acele roci, care se
formează în urma solidificării magmei la suprafaţa scoarţei, de obicei se formează ca urmare a
erupţiilor vulcanice. Rocile intruzive se formează ca urmare a solidificării magmei în straturile
superioare ale scoarţei. Magma este o materie de consistenţă vâscoasă, care provine din
astenosferă, învelişul aflat între litosferă şi nucleul Terrei. Aceasta pătrunde prin crăpăturile
scoarţei şi se ridică la suprafaţă. Din cauza scăderii temperaturii, pe parcursul urcării, magma
se solidifică. O parte din magmă se solidifică în crăpăturile scoarţei, formând rocile intrusive sau
plutonice, iar o parte iese la  suprafaţa scoarţei formând rocile efuzive. Magma ieşită la
suprafaţa scoarţei se numeşte lavă. Ieşirea magmei la suprafaţa scoarţei are loc prin rifturi şi
prin vulcani. Rifturile sunt şanţuri adânci ale litosferei care despart plăcile tectonice între ele.
Lava conţine în special topituri de silicaţi, cărora li se adaugă gaze rare, dioxid de sulf, dioxid de
carbon sau amoniac. Propietăţi importante ale rocilor magmatice, precum structura şi textura
sunt influenţate de către timpul de solidificare al magmei. Exemple de roci magmatice sunt
granitul, bazaltul, pegmatitul, gabroul sau dioritul.
Rocile sedimentare se formează prin depunerea de sedimente şi compactizarea acestora
datorită presiunii. Sedimentele formate prin eroziune şi dezagregare sunt transportate de către
ape şi de către vânt şi sunt depuse în straturi succesive. Sedimentele aflate la baza acestor
strate se compactizează datorită presiuni exercitate de către straturile superioare, formând
astfel rocile sedimentare. Stratele de sedimente sunt supuse diferiţilor factori, care influenţează
propietăţile rocilor sedimentare. Rocile sedimentare sunt de obicei tari, dar sfărâmicioase.
Dintre rocile sedimentare amintim: gresiile, calcarul şi argilele.
Rocile metamorfice se formează prin transformarea rocilor sedimentare şi magmatice,
datorată schimbărilor de presiune şi temperatură. Majoritatea rocilor metamorfice se formează
adânc în scoarţa terestră, unde temperatura şi presiunea au valori ridicate. Presiunea puternică
transformă rocile sedimentare în roci şistoase. Şisturile sunt roci dure compuse din planuri
paralele de minerale, cu aceeaşi orientare în masa rocii. Căldura şi temperatura combinate
determină formarea unor ansambluri de noi minerale şi astfel textura originară a rocii este
transformată într-o textură metamorfică.

Corpuri naturale fără formă:

APA
Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe ori, sau ușor albăstrui sau chiar verzui
în straturi groase. Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de forma acesteia,
fiind unul dintre cei mai universali solvenți. Apa este un compus chimic al hidrogenului și
al oxigenului, având formula chimică brută H2O. Apa este una din substanțele cele mai răspândite
pe planeta Pământ, formând unul din învelișurile acesteia, hidrosfera.
Pe Pământ, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă sărată există
în oceane și mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găsește în calotele
polare, ghețari, aisberguri, zăpadă, dar și ca precipitații solide, sau ninsoare. Sub formă de apă
dulce lichidă, apa se găsește în ape curgătoare, stătătoare, precipitații lichide, ploi, și ape
freatice sau subterane. În atmosferă, apa se găsește sub formă gazoasă alcătuind norii sau fiind
difuzată în aer determinând umiditatea acestuia. Considerând întreaga planetă, apa se găsește
continuu în mișcare și transformare, evaporarea și condensarea,
respectiv solidificarea și topirea alternând mereu. Această perpetuă mișcare a apei se
numește ciclul apei și constituie obiectul de studiu al meteorologiei și al hidrologiei.
Apa care este potrivită consumului uman se numește apă potabilă. Conform standardului din
România, pentru ca apa să fie potabilă sestonul nu trebuie să depășească 1ml/m³. Pe măsura
creșterii populației umane de-a lungul timpului și a folosirii intensive și extensive a resurselor de apă
susceptibile de a furniza apă potabilă, problema apei utilizabile a devenit o problemă vitală a
omenirii. Apa acoperă 71 % din suprafața Pământului.
Apa este extrem de importantă din punct de vedere fiziologic, economic și industrial. Transportul pe
apă este coloana vertebrală a comerțului și a economiei.Volumul de pește capturat în 2017 din
apele naturale și acvacultură a depășit 170 de milioane de tone.Centralele hidroenergetice
reprezintă o piatră de temelie importantă a dezvoltării durabile.În plus, apa este utilizată în sistemele
de răcire, încălzire și centralele termoelectrice. Aplicațiile apei în industria chimică și farmaceutică
sunt, de asemenea, foarte diverse. Pe de o parte, este un solvent esențial, mediu de reacție în
sinteze anorganice și organice ba chiar și reactiv (sinteza de HNO3, H2SO4). Prin reformarea
alcanilor sau alcoolilior cu vapori de apă se poate produce gaz de sinteză, iar cracarea cu vapori de
apă produce olefine foarte valoroase (etilenă, propilenă). De asemenea, apa joacă un rol
semnificativ în sinteza acidului acrilic pe baza oxidării propanului și propilenei. Cercetările intensive
se concentrează, de asemenea, pe producerea de apă oxigenată.
Apa se găsește sub diverse forme în natură: vapori de apă și nori în atmosferă, valuri
și aisberguri în oceane, ghețari la latitudini mici sau altitudini mari, acvifere sub
pământ, râuri sau lacuri. Circuitul apei în natură este fenomenul prin care apa este transferată
dintr-o forma într-alta, prin evaporare, precipitații și scurgeri de suprafață.
Datorită importanței pe care o are (în agricultură, dar și pentru omenire în general), apei i s-au dat
diverse nume în funcție de formele pe care le ia. Ploaia e cunoscută în majoritatea țărilor, pe când
alte forme sunt mai puțin întâlnite, și pot fi surprinzătoare când sunt văzute prima dată. Exemple
sunt: grindina, zăpada, ceața, roua sau chiciura. Un fenomen conex este curcubeul, întâlnit atunci
când lumina se refractă prin particulele de apă din atmosferă.
Apa de la suprafața globului joacă roluri importante în evoluția umană; râurile și irigațiile asigură
aportul de apă pentru agricultură, sunt suport pentru transportul maritim sau fluvial, fie comercial sau
de agrement. O apă cu insuficienți nutrienți se numește oligotrofă. Scurgerea apei pe suprafața
terestră este mecanismul prin care eroziunea sculptează mediul natural, duce la
crearea văilor și deltelor cu suprafețe fertile favorabile dezvoltării de centre umane. De asemenea,
apa se infiltrează în sol, ajungând în pânza de apă freatică. Această apă freatică ajunge din nou la
suprafață sub forma izvoarelor, sau a izvoarelor termale și gheizerilor. Apa freatică este de
asemenea extrasă artificial prin puțuri și fântâni.
Deoarece apa poate conține numeroase substanțe diferite, poate avea gusturi sau mirosuri foarte
diferite. De fapt, oamenii și alte animale și-au format simțurile pentru a putea evalua calitatea apei:
de obicei, animalele evită apa cu gust sărat (apă de mare) sau putred de mlaștină preferând apa
unui izvor montan sau apa freatică.

Corpuri artificiale cu formă:

Creionul
Creionul este un instrument de scris și de desenat, constituit dintr-o mină de grafit, protejată de un
înveliș de lemn, plastic sau (foarte rar) metal de formă cilindrică. Când mina se consumă, ajungând
ca învelișul creionului să zgârie suprafața de scriere, creionul este ascuțit cu o ascuțitoare. Ele sunt
distincte de stilouri, care distribuie cerneală lichidă sau gel pe suprafața marcată.
Creioanele grafice (cunoscute în mod tradițional drept "creioane de plumb") produc
reminisciențe gri sau negre care sunt ușor de șters, dar rezistente la umiditate, la cele mai
multe substanțe chimice, la radiațiile ultraviolete și la îmbătrânirea naturală. Avantajele creioanelor
constau în faptul că sunt ușor de manevrat, iar desenele pot fi șterse ușor cu ajutorul gumei de
șters. Din secolul al XVIII-lea este atestat și creionul mecanic.
Alte tipuri de mine de creion, cum ar fi cele de cărbune, sunt folosite în principal pentru desen și
schiță.
Creioanele colorate sunt uneori utilizate de către profesori sau editori pentru a corecta
anumite texte, dar mai des sunt folosite în perioada copilăriei pentru realizarea și
colorarea desenelor.
Creionul de vaselină are un miez ceară mai moale, care poate lăsa urme pe suprafețe netede, cum
ar fi sticla sau porțelanul.

Corpuri artificiale fără formă:

Zahărul
Zahărul este un aliment obținut din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr, cu un conținut mare
de zaharoză (un dizaharid solid, alb, cristalin), care îi conferă un gust dulce pronunțat. Este folosit în
alimentație pentru a îndulci mâncărurile și băuturile, dar și drept conservant. Se digeră repede,
constituind o sursă rapidă de glucoză, un monozaharid care este folosit în celulele biologice pentru
producerea de energie. Există două tipuri de zahăr: zahărul brut, nerafinat, care, pe lângă zaharoză,
mai păstrează și urme din alte substanțe naturale provenite din planta de extracție, și zahărul alb
rafinat, care conține exclusiv zaharoză, toate celelalte substanțe fiind înlăturate prin procedee
chimice. Zahărul comercializat sub denumirea de zahăr brun poate fi zahăr brut, nerafinat, sau zahăr
alb rafinat, care a fost colorat după rafinare cu melasă sau caramel.
În țările cu climă temperată, zahărul se obține din sfecla de zahăr, iar în țările cu climă caldă
(tropicală, subtropicală și ecuatorială) - din trestia de zahăr. Țările cu producțiile cele mai mari de
zahăr sunt Brazilia, India și China. Dintre țările europene, producătoare mai importante
sunt Franța, Germania și Polonia.

Corpuri terestre:
Soarele
Soarele este steaua din centrul Sistemului Solar. Este o sferă aproape perfectă
din plasmă fierbinte,ținută de gravitație și modelată de un câmp magnetic. Este de departe cea mai
importantă sursă de energie pentru viața de pe Pământ. Diametrul său este de aproximativ 1,39
milioane de kilometri (sau este de 109 ori mai mare decât al Terrei), iar masa sa este de aproximativ
330.000 de ori mai mare decât a Terrei. Reprezintă aproximativ 99,86 % din masa totală a
Sistemului Solar.Aproximativ trei sferturi din masa Soarelui este formată din hidrogen (~ 73 %);
restul este în mare parte heliu (~ 25 %), cu cantități mult mai mici de elemente mai grele,
inclusiv oxigen, carbon, neon și fier.
Soarele este o stea cu secvență principală de tip G (G2V). Ca atare, este denumită în mod informal
și nu complet exact o pitică galbenă (lumina ei este mai aproape de alb decât de galben). S-a format
cu aproximativ 4,6 miliarde de ani în urmă din colapsul gravitațional al materiei într-o regiune a
unui nor molecular mare. Cea mai mare parte a acestei materii s-a adunat în centru, în timp ce restul
s-a aplatizat într-un disc orbitant care a devenit Sistemul Solar. Masa centrală a devenit atât de
fierbinte și densă încât în cele din urmă s-a inițiat fuziunea nucleară în nucleul său. Se crede că
aproape toate stelele se formează prin acest proces.
În prezent, Soarele fuzionează aproximativ 600 de milioane de tone de hidrogen în heliu în fiecare
secundă, transformând 4 milioane de tone de materie în energie. Această energie, care poate dura
între 10.000 și 170.000 de ani să scape din nucleul său, este sursa luminii și a căldurii Soarelui.
Când fuziunea hidrogenului din nucleu se va diminua până la punctul în care Soarele nu mai este în
echilibru hidrostatic, nucleul său va suferi o creștere însemnată a densității și temperaturii în timp ce
straturile sale exterioare se extind, transformând în cele din urmă Soarele într-o gigantă roșie. S-a
calculat că Soarele va deveni suficient de mare pentru a încorpora orbitele actuale ale
lui Mercur și Venus și va face Pământul de nelocuit – dar după aproximativ cinci miliarde de ani.
După aceasta, își va revărsa straturile exterioare și va deveni un tip dens de stea în răcire cunoscută
sub numele de pitică albă și nu va mai produce energie prin fuziune, dar va continua să strălucească
și va elibera căldură din fuziunea sa anterioară.
Efectul enorm al Soarelui pe Pământ a fost recunoscut încă din timpurile preistorice, iar Soarele a
fost considerat în unele culturi o zeitate.