O scrisoare pierduta

de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale este o personalitate plurivalenta a culturii romane, un scriitor

de tip goethean, plasat sub spiciile autodesavarsirii si ale armoniei intelectuale.

Ion Luca Caragiale se inscrie in epoca marilor clasici ai literaturii roamane alaturi
de Ion Creanga, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, fiind creatorul unei opere care aduce in
prim plan spectacolul complex al lumii contemporane lui si ideea existentei ca “theatrum
mundi”.

Opera o scrisoare pierduta se incadreaza in realism. Realismul este o paradigma

culturala, un curent literar artistic, aparut in secolul al XIX-lea in Franta ca reactie la
tendinta de evadare din realitate a romantismului, refacand realitatea in datele ei
esentiale si creand un univers fictiv analog realitatii. Trasaturile realismului sunt:
temele realiste, personajele realiste, cronotopul diegetic si tehnici realiste.

Comedia “O scrisoare pierduta” dezvolta magistral particularitatile realismului.

In primul rand, opera caragialiana dezvolta, prin tehnica “mise-en-abime” sau “a

puterii in adancime”, teme realiste precum: tema politica, familia, tema sociala, adulterul,
parvenitismul, arivismul etc.

In al doilea rand, personajele caragialiene sunt veridice, verosimile si autentice,

intruchipand o gama de tipologii realiste: adulterina (Zoe), parvenitul, arivistul,
demagogul (Nae Catavencu), amorezul, seducatorul (Stefan Tipatescu),

In al treilea rand, Caragiale utilizeaza in opera sa tehnici realiste precum:

determnismul ambiental, flashback-ul, tehnica behaviorista, comportamentista,
observatia sociala, analizaa psihologica etc.
De asemenea, cronotopul diegetic este fixat de autor inca din incipit, diegeza fiind
plasata intr-un cadru spatio-temporal generalizat, mereu actual.

WELTANCHAUNGUL CARAGIALESC, conceptia despre lume si viata a autorului, are

la baza cugetarea clasica latina “ridendo castigat mores” (“rasul indreapta moravurile”),
Caragiale fiind convins ca “nimic nu-i arde mai tare pe ticalosi decat rasul”. In acest sens,
rasul ca forma de sanctionare a defectelor umane, beneficiaza de o serie de teorii
culturale. Spre exemplu, Platon considera rasul ca fiind nedemn pentru societate, Socrate
il considera o forma de sanctiune prin defecte, Aristotel percepe comicul drept “un defect
sau uratenie”. Geniul comic al acestui dramaturg roman este profund original, George
Calinescu afirmand in acest sens ca “umorul lui Caragiale e inefabil, ca si lirismul
eminescian”.

IMAGINARUL ARTISTIC CARAGIALIESC penduleaza intre “regimul diurn“ si

“regimul nocturn al constiintei” (Gilbert Durand, “Structurile antropologice ale
imaginarului”) Astfel, teatru caragialesc reliefeaza imaginea unei lumi “nebune, nebune,
nebune” demontand mecanismele parvenitismului si ale clientelismului politic specifice
societatii burgheze romanesti, toate acestea generand o stare oximoronica “de-a rasu’ –
plansu’ ”. Caragiale foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul pentru a ilustra moravurile
societatii romanesti si pentru a contura personaje dominante de o tara (defect) morala
reprezentativa pentru tipul sau caracterul moral uman.

“O scrisoare pierduta”, de Ion Luca Caragiale, prezinta particularitatile formale si

de continut ale genului dramatic. Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare
scrise sub forma de dialog si menite a fi reprezentate scenic. Principalele particularitati
ale genului dramatic sunt: utilizarea dialogului ca modalitatea premordiala de expunere,
structura specifica pe acte si scene, tablouri sau canturi, prezenta didascaliilor,
configurarea unui conflict dramatic interior sau exterior.

Ca specie literara, “O scrisoare pierduta” este o comedie. Comedia este specia

genului dramatic, scrisa sub forma de dialog, in care sunt evocate, personaje, imtamplari
sau moravuri intr-un mod care starneste rasul, avnad un final fericit si un puternic sens
moralizator. COMICUL consta intr-un contrast dintre aperenta si esenta, ditnre frumos
si urat (Aristotel), valoare si nonvaloare, mecanic si viu (Henri Bergson), dintre scop si
mijloace, dintre vechi si nou. Marian Popa, in lucrarea “Comicologia” identifica mai
multe tipuri de comic: comicul de situatie, comicul de caracter, comicul de nume, comicul
de limbaj, comicul de intentie, comicul de moravuri.

GENEZA COMEDIEI. ELEMENTE DE “SUBSTRAT ANTROPOLOGIC”

(ADRIAN MARINO)

“Substratul antropologic” vizeaza, in conceptia lui Adrian Marino, conexiunile

pertinente ce se pot stabili intre dimensiunile operei si cele ale realitatii. Principalul
element de “substrat antropologic “ (Adrian Marino) al acestei comedii reprezinta o
campanie electorala contemporana lui Caragiale, farsa electorala din anul 1883, pe care
acesta a transfigurat-o artistic in opera sa.

APARITIA

Comedia “O scrisoare pierduta” a fost citita pentru prima data in cadrul cenaclului
“Junimea” condus de catre Titu Maiorescu si a fost jucata cu un succes rasunator pe scena
Teatrului National din Bucuresti la data de 13 noiembrie 1884.
 TITLUL este un “element de paratextualitate” (Gerard Genette), un prag textual
prin care se creeaza un orizont de asteptare lectorului. Totodata, titlul are valente de
“motiv anticipativ” (Boris Tomasevski) intrucat aticipeaza tematica si continutul opere
fiind dezvoltat prin tehnica “mise-eb-abime” sau “a punerii in adancime”. Jean Ricardou
defineste titlul drept un “onomatext”. Din punct de vedere structural si morfologic, titlul
“O scrisoare pierduta” este unul analitic, fiind alcatuit dintr-un substantiv comun
articulat nehotarat si un adjectiv provenit din verb la participiu. Conform clasificarii lui
Gerard Genette titlul comediei este unul “obiectal”, scrisoarea dobandind statut de
suprapersonaj al operei. Astfel, scrisoarea pierduta de Zoe, gasita de cetateanul turmentat
si subtilizata de Catavencu devine laitmotivul structurat al diegezei, veritabil element de
recurenta care sintetizeaza intriga comediei, provocand o serie de conflicte, determinand
destine si creand noi si noi tensiuni, prin tehnica literara a climaxului.

TEMA COMEDIEI are valente ontologice si gnoseologice. La nivel macrotextual, “O

scrisoare pierduta” este o comedie de moravuri politice, tema sociala a acesteia fiind
prezentarea societatii burgheze in contextul unei campanii electorale pentru alegerea de
deputati in parlament. La nivel microtextual, comedia dezvolta teme precum: familia,
tema politica, parventismul, arivsimul, adulterul etc., cele doua ipostaze fundamentale
pe care le dezvolta autorul in opera fiind “homo politicus” si “homo ridens”.

STRUCTURA COMEDIEI este echilibrata, armonioasa, aceasta fiind alcatuita din patru
acte, subdivizate in mai multe scene. Conform “Dictionarului de simboluri” al lui Jean
Chevalier si Alain Gheerbrant, cifra patru este un simbol arhetipal al stabilitatii, al
echilibrului oricarei constructii arhitecturale stabile.

Personajul literar reprezinta principala instanta a comunicarii in textul epic, fiind

definit de catre Roland Barthes drept “o fiinta de hartie”. Veritabil “homo fictus” (Marian
Popa), personajul literar este produsul fictiunii auctorialem o plasmuire a imaginatiei
scriitorului, insa mimeaza realitatea in maniera platoniciana, “face concurenta starii
civile” (Balzac) si “creeaza efectul de real” (Roland Barthes). Provenit din latinescul
“personna”, care inseamna “masca”, personajul literar este un mesager, un “port-parole”
al weltenschaungului scriitoricesc, al conceptiei despre lume si viata a autorului.

Zoe Trahanache ca instanta narativa este personaj principal, Este cea mai distinsa
prezenta feminina din teatrul lui Caragiale si ilustreaza tipologia adulterinei cochete si
voluntare alaturi de alte adulterine din literatura unviersala precum “Doamna Bovary”,
eroina lui Gustav Flaubert, si Anna Karenina, eroina lui Lev Tolstoi. Zoe este sotia lui
Zaharia Trahanache si amanta lui Stefan Tipatescu, reinterand astfel motivul literar de
circulatie universala al triunghiului conujugal. Fire autoritara, Zoe foloseste deseori
replica “eu il aleg, eu si barbatul meu”.
Surprinzatoarea este atitudinea fata de Catavencu pe care il iarta si caruia ii castiga
devotamentul , amintindu-i ca “mai exista si alte camere”.

Cetateanul turmentat o caracterizeaza in mod direct ca fiind “dama buna”, subliniind

astfel abilitatea femeii care-si impune vointa si-i manipuleaza pe cei din jur dupa bunul
plac.

In concluzie, Zoe Trahanache imbogateste magistral galeria personajelor adulterine din

literatura universala.

DIEGEZA COMEDIEI reda intr-o gradare subtil orchestrata ”vointa de

putere” (Friedrich Nietzsche) a omului, ipostaza ontologica de “homo politicus”, pe
fondul agitat al unei campanii electorale pentru alegerea de deputati in parlament.

Conflictul dramatic este generat de lupta pentru putere dintre Nae Catavencu si grupul
fruntas al Partidului de Guvernamant, reprezentat de Farfuridi. Pentru a-l forta pe
Trahanache sa-si propuna la candidattura in locul lui Farfuridi, Catavencu apeleaza la
santaj. Instrumentul de santaj este o scrisoare de amor trimisa de perfectul Tipatescu Zoei
Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache, “prezidentul mai multor comitia si comitete
din judet”. Scrisoarea pierduta de Zoe este gasita de cetateanul turmentat sisubtilizata
apoi de Catavencu prin metoda bahica: “da-i cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin, da-i cu
bere”. Scrisoarea devine astfel laitmotivul structurat al diegezei, traseul ei circular,
confiurat prin tehnica bulgarelui de zapada, determinand destine si creand noi tensiuni.

INCIPITUL este un termen provenit din latinescul “incipitum” si denumeste formula

introducativa a unui text literar. Rolul incipitului este de a introduce lectorul in universul
fictiunii “in medias res”, intr-o “mundus imaginalis” insolita. Incipitul comediei “O
scrisoare pierduta” este unul de tip “captatio benevolentiae”, marcat de didascaliile
incipiente, care au rolul expozitiunii, fixand, pe de o parte, cronotopul diegetic si, pe de
alta parte, inventarul personajelor.

CRONOTOPUL DIEGETIC are o signaletica aparte, coordonatele spatio-

temporale fiind fixate in didascaliile incipiente. Actiunea este plasata “in capitala unui
judet de munte in zilele noastre”.

O prima scena semificativa este scena discursurilor lui Farfuridi si Catavencu,

delicioase monstre din cultura ce evidentiaza ingustimea spirituala a celor 2 candidati la
postul de deputat. Intrunirea politica se desfasoara in contextul unui scandal pus la cale
de Tipatescu in speranta recuperarii scrisorii pierdute

O alta secena semnificativa este scena numararii steagurilor pe care ar fi trebuit

sa le cumpere pentru oras in cinstea apropiatelor alegeri.
 Opera are un final inchis, prin care se solutioneaza conflictele dramatice propuse
in diegeza si se definitiveaza destinele personajelor. Catavencu isi face aparitia pentru a
cere ajutor Zoei intrucat, la randul sau, pierduse scrisoarea. Conflictul este finalizat prin
numirea lui Dandanache in postul de deputat intr-o atmosfera de carnaval specifica lumii
lui Caragiale

In concluzie, Ion Luca Caragiale este un “spiritus rector” al epocii marilor clasici ai
literaturii romana, un maestru al logosului primordial si un veritabil creator de
cosmogonii artistice a carui opera configureaza “ocaricatura a lumii moderne” (George
Calinescu)

In concluzie, Zoe Trahanache imbogateste magistral galeria personajelor adulterine din

literatura universala.