Sunteți pe pagina 1din 1

Definiția și importanța microbiologiei în protecția mediului

Referat realizat de catre Lupu Gabriel-Valentin

Microbiologia reprezintă o ramură a biologiei , care se ocupă cu studiul


microorganismelor unicelulare, invizibile cu ochiul liber (ciuperci microscopice, alge,
bacterii, virusuri, protozoare) și influența acestora asupra oamenilor și a altor
organisme.
Este importanta studierea microbilor pentru ca exista posibilitatea controlarii efectelor
favorabile sau nocive pe care micro-organismele le exercita asupra omului, animalelor,
plantelor.

INTRODUCERE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI


Mediul înconjurător este o noţiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca ştiinţă,
fiind susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor
sale componente, de reglementare juridică.
Calitatea mediului. Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment
dat, rezultată din integrarea tuturor elementelor sale structurale şi funcţionale, capabile
să asigure o ambianţă satisfăcătoare necesităţilor multiple ale vieţii omului.
Protecţia mediului. Ca noţiune, protecţia mediului înconjurător a fost şi este de cele
mai multe ori asociată fenomenului de poluare, dar în realitate conţinutul acestei
noţiuni este mult mai cuprinzător
Dezvoltarea durabilă. Omul utilizează resursele naturale în vederea satisfacerii
nevoilor sale strict biologice, dar şi pentru crearea mijloacelor de transformare a
mediului în funcţie de dezvoltarea economico-socială.

S-ar putea să vă placă și