Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
CADETRA DREPTUL ANTREPRENORIATULUI
DREPTUL
AFACERILOR
Curs
Suport de curs la specialitatea dreptul afacerilor,
pentru studenţii Facultăţii „Ştiinţe economice”
Responsabil de ediţie,
Alexandru CUZNEŢOV, dr. în drept, conf. univers.
PARTEA GENERALĂ
3
§4. Principiile dreptului
afacerilor ...............................................52
PARTEA SECIALĂ
CAPITOLUL 10. ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR.
DREPTUL DE A DESFĂŞURA ACTIVITATEA
DE ÎNTREPRINZĂTOR
5
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
6
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 13. PERSOANA FIZICĂ – SUBIECT
AL DREPTULUI AFACERILOR
§1. Întreprinzător – persoană fizică ca subiect al dreptului
afacerilor .............................................................................175
§2. Persoană fizică ca titular al patentei de întreprinzător .........180
§3. Întreprinzătorul individual – fondator al întreprinderii
individuale ...........................................................................183
§4. Gospodăria ţărănească (de
fermier).............................185
7
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
8
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 20. REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA
PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP
LUCRATIV
§1. Noţiunea de reorganizare a persoanei juridice .....................275
§2. Reorganizarea prin fuziune ..................................................276
§3. Reorganizarea prin dezmembrare ........................................279
§4. Transformarea ......................................................................283
§5. Procedura de lichidare a persoanei juridice .........................285
§6. Lichidatorul persoanei juridice ............................................294
9
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
Bibliografie .....................................................................................422
CUVÎNT ÎNAINTE
10
DREPTUL AFACERILOR
Din acest motiv prezentul de curs este elaborată în aşa fel
încît începe cu teme selectate din cursul de teorie generală a
dreptului şi doar în a doua parte continuă cu teme specifice
dreptului civil, dreptului procesual civil şi în special dreptului
afacerilor citit la facultăţile de drept. Prezentul curs permite
studierea unor teme de mare importanţă pentru activitatea de
întreprinzător, referindu-se, în special, la statutul juridic al
întreprinzătorilor, regimul juridic al diverselor tipuri de
activităţi de întreprinzător (afaceri), contactele comerciale,
reglementarea juridică al taxelor și impozitelor, şi la alte
fenomene juridice ce contribuie la dezvoltarea mediului de
afaceri, un mediu ce necesită de a fi cunoscut de viitorii
economişti.
Situaţia din ultimii ani ne dovedeşte că pe măsura
dezvoltării relaţiilor din sectorul privat, această disciplină
devine din ce în ce mai necesară, în special pentru tinerii
specialişti, care au nevoie de o bună pregătire atît economică,
cît şi juridică.
În consecinţă, scopul urmărit de către autori la scrierea
acestui curs este de a oferi o pregătire juridică temeinică pentru
studenţii facultăţilor de ştiinţe economice şi un suport sigur de
instruire tuturor celor angajaţi în activitatea economică de
întreprinzător.
Autorii s-au străduit ca prin sursele bibliografice utilizate
în text, să îndemne studenţii de a consulta şi alte surse, pentru a
înţelege bine disciplina dată. O atenţie deosebită a fost acordată
limbajului, luînd în considerare faptul că cartea este destinată
în primul rînd studenţilor facultăţilor ştiinţe economice şi ei au
nevoie de ceva timp pentru a înţelege semnificaţia cuvintelor şi
expresiilor ce ţin de domeniul dreptului.
11
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
Autorii
CAPITOLUL 1.
ORIGINEA STATULUI ŞI DREPTULUI
12
DREPTUL AFACERILOR
legată de un anumit loc de trai, iar principalele mijloace de
existenţă hoarda le obţine din vînătoare şi pescuit. Puţin cîte
puţin, acest regim se modifică: apare agricultura, se construiesc
primele locuinţe, încep a fi recunoscute legăturile de descendenţă.
Prima formă umană de comunitate ce a luat locul hoardei
primitive a fost ginta, adică o uniune de oameni bazată pe rudenie
de sînge, oameni legaţi prin munca colectivă şi apărarea în comun
a intereselor comune, precum şi prin comunitatea limbii,
moravurilor, tradiţiilor. Relaţiile între membrii ce formau ginta se
caracterizau prin egalitatea tuturor, prin solidaritate şi ajutor
reciproc. Aparte-
13
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
20
DREPTUL AFACERILOR
părţi ale naturii, fiind capabil să-şi dirijeze voinţa în acord cu
raţiunea.
Dreptul are un caracter dublu: dreptul natural şi dreptul
pozitiv. Dreptul natural constituie un fundament esenţial al celui
pozitiv, ulti mul urmînd să corespundă principiilor dreptului
predestinat.
Şcoala normativistă a dreptului
Fondatorul acestei şcoli este Hans Kelsen. Potrivit acestei
şcoli, sistemul normelor juridice se înfăţişează în formă de
piramidă. La baza acestei piramide se află norma de conduită
socială fondată pe drept. Toate celelalte acte normative derivă din
norma de conduită socială pe baza dreptului; în acelaşi timp,
drepturile subiective nu sînt altceva decît puncte de confluenţă
pentru acţiunea normelor juridice.
21
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 2.
ESENŢA ŞI FORMELE STATULUI
22
DREPTUL AFACERILOR
26
DREPTUL AFACERILOR
29
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
30
DREPTUL AFACERILOR
31
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
32
DREPTUL AFACERILOR
37
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
39
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 3.
ESENŢA DREPTULUI
40
În limbajul juridic noţiunea de drept este folosită în două
sensuri: drept obiectiv (pozitiv) şi drept subiectiv. Între cele
două sensuri există o legătură indisolubilă, legătură care constă în
faptul că drepturile subiective există şi se pot exercita numai în
măsura în care sînt recunoscute de dreptul obiectiv. Cu alte
cuvinte, dreptul obiectiv (pozitiv) se înfăţişează ca fiind
totalitatea normelor juridice ce activează într-un stat, în timp ce
dreptul subiectiv este legat de titularul lui.
Fiecare membru al societăţii ştie în mod aproximativ ce este
dreptul. Însă definiţia precisă a noţiunii dreptului prezintă
greutăţi destul de mari. „Şi astăzi juriştii mai caută o definiţie a
noţiunii dreptului”, – spunea Immanuel Kant (1724-1804). Şi nu
încape nici o îndoială că spusele lui şi-au păstrat actualitatea pînă
în prezent.
Conceptul dreptului a constituit un motiv al nenumăratelor
preocupări ale gînditorilor din diferite epoci istorice. Observînd
diferitele concepţii şi definiţii expuse pe parcursul mai multor
ani, putem constata că într-o definiţie, de regulă, se regăsesc
următoarele elemente:
- constatarea trăsăturilor specifice ale dreptului, trăsături
care permit a diferenţia dreptul de alte fenomene sociale;
- enumerarea elementelor dreptului;
- dreptul constă dintr-un ansamblu de reguli de conduită;
- regulile de conduită din care este format dreptul sînt
generate şi garantate de către stat;
- regulile de conduită care formează dreptul sînt reguli
generale, impersonale, obligatorii;
- scopul regulilor de conduită din care este format dreptul
este de a disciplina comportarea membrilor societăţii.
Din cele expuse reiese că dreptul poate fi definit ca un
ansamblu de reguli de conduită generală şi obligatorie, adoptate
(sancţionate) şi garantate de stat, reguli al căror scop îl
constituie organizarea şi disciplinarea activităţii sociale.
41
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
42
Juristul H.Berman evidenţiază că dreptul este unul din cele
mai profunde concerne ale civilizaţiei omului, pentru că el oferă
protecţia contra tiraniei şi anarhiei, este unul din instrumentele
principale ale societăţii pentru conservarea libertăţii şi ordinii,
împotriva amestecului arbitrar în interesele individuale.
Luînd în consideraţie cele expuse, stabilim că dreptul
reprezintă totalitatea normelor juridice, generale şi
impersonale, strict determinate şi obligatorii, stabilite sau
sancţionate de către stat ce reglementează cele mai importante
relaţii din societate, reprezentînd voinţa întregului popor, a
căror aplicare şi respectare este garantată de către stat, fiind
impusă, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului.
§2. Funcţiile dreptului
Termenul funcţie vine de la latinescul „fonctio” care se
traduce prin „muncă”, „deprindere”, „îndeplinire”. La acest
termen în ultimul timp se apelează tot mai frecvent, deoarece este
imposibil a caracteriza vreun fenomen social la justa lui valoare,
dacă nu vom înţelege cum fenomenul respectiv activează,
lucrează, funcţionează. Funcţiile permit caracteristica mai amplă
a esenţei şi destinaţiei fenomenului. Problema privind funcţiile
dreptului este o problemă relativ nouă cercetată în doctrina
juridică, deoarece ani în şir problemei în cauză nu i-a fost
acordată atenţia respectivă, considerîndu-se că dreptului îi revin
aceleaşi funcţii ca şi statului.
Însă, o asemenea interpretare nu s-a încununat de succes.
Deşi statul şi dreptul sînt indisolubil legate între ele, aceasta încă
nu înseamnă că ceea ce este caracteristic statului în mod automat
poate fi atribuit dreptului şi invers. Fiecărei din ele îi sînt
specifice anumite caracteristici şi trăsături.
Din aceste considerente, în teoria occidentală a dreptului
conceptul de funcţie este utilizat în cercetările şi analizele
funcţionale ale dreptului.
43
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
44
- dreptul apără colectivitatea umană, precum şi pe fiecare
membru al colectivităţii, el asigură buna funcţionare a
colectivităţii, neadmiţînd dezorganizare în societate.
Funcţia de conducere a societăţii. Dreptul este cel mai
important instrument de realizare a conducerii sociale, a
scopurilor socialpolitice pe care societatea şi le propune.
Reglementînd cu ajutorul normelor juridice cele mai importante
domenii de activitate socială, în drept îşi găsesc expresie
scopurile pe care societatea şi le propune la acea sau altă etapă,
problemele cu care ea se confruntă.
Funcţia normativă a dreptului derivă din necesitatea
subordonării acţiunilor individuale faţă de conduita – tip
prescrisă prin normele juridice. Stabilind prin normele juridice
modalitatea de comportare a organelor statului, a organizaţiilor
obşteşti, a cetăţenilor, statul, în acelaşi timp, verifică în ce măsură
acest comportament prescris se realizează în practică. E foarte
important ca normativitatea juridică să fie completată cu
normativitatea socială.
Funcţia informativă. Reflectînd realitatea, în normele
juridice se acumulează cunoştinţe despre viaţa multilaterală a
societăţii, despre problemele stringente ale societăţii. Dreptul
concentrează în sine schimbările ce au loc în societate.
Generalizînd normele juridice în vigoare, putem face concluzii
pentru a aprecia principiale orînduirii sociale şi de stat, structura
politică a societăţii, caracterul relaţiilor economice, nivelul de
democratizare a societăţii etc. Ca urmare, din normele juridice
putem culege o informaţie amplă despre societatea respectivă la
acea sau altă etapă de dezvoltare.
Funcţia educativă. Adoptînd norme juridice, statul asigură
cadrul organizatoric necesar activităţii spirituale şi pune la
dispoziţia oamenilor o serie de mijloace culturale şi spirituale
prin intermediul cărora se realizează educaţia. Dreptul, prin
normele sale, ocroteşte valorile spirituale şi culturale care sînt
legate nemijlocit de funcţionarea normală a mecanismelor
45
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
46
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 4.
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL
AFACERILOR
47
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
48
DREPTUL AFACERILOR
-
2. Perioada Evului mediu. Reglementarea juridică a
comerţului în perioada Evului mediu este legată de apariţia
corporaţiilor (universitas). Universitas erau organizaţii colective
formate de comercianţi şi meseriaşi. Comercianţii şi meseriaşii
dintr-o ramură intrau într-o corporaţie. Corporaţiile erau
administrate de un consul asis tat de consilieri. Consulii emiteau
norme interne bazate pe obiceiuri (cutumă), care serveau la
soluţionarea litigiilor apărute între membrii corporaţiei. De altfel,
aceste norme interne constituiau soluţiile efectiv aplicate la
rezolvarea unor litigii, care ulterior erau aplicate şi în alte cauze
asemănătoare. Hotărîrile consulilor au servit un bun temei pentru
apariţia dreptului negustorilor (jus mercatorum). Hotărîrile mai
importante ale consulilor erau adunate în culegeri numite statute.
Sînt cunoscute statutele din Pisa (1305), Roma (1317), Verona
(1318), Bergamo (1457), Bologna (1509) etc. Normele statutelor
oraşelor italiene aşa au şi rămas ca dreptul oraşelor-cetăţi. Ideile,
obiceiurile, termenii dreptului negustorilor italieni au pătruns şi
în alte state, fiind acceptate uneori chiar în dauna propriilor
obiceiuri.
Din perioada Evului mediu s-au păstrat „monumente” ale
obiceiurilor negustoreşti, îndeosebi obiceiuri maritime. Printre
astfel de monumente sînt culegerea „Consulat de la Mer”
utilizată de comercianţi în Marea Mediterană, în secolul XIV,
culegerea „Roles d’Oleran” utilizată în Oceanul Atlantic atît de
corăbiile comercianţilor francezi, cît şi englezi. În nordul Europei
(Marea Baltică) se aplica codificaţia „Regles de Wisby”. O
culegere întocmită reuşit era aplicată de negustorii din alte ţări,
iar ca ei să atragă atenţia la provenienţa acesteia, uneori chiar
contrar obiceiurilor naţionale, normelor dreptului feudal şi ale
dreptului canonic.
3. Perioada contemporană. Perioada contemporană de
dezvoltare a dreptului comercial se caracterizează prin înlocuirea
dreptului cutumiar cu dreptul scris.
49
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
50
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
Cele două ordonanţe au stat la baza elaborării Codului comer
cial francez din 1807, pus în aplicare la 1 ianuarie 1808. În Codul
comercial au fost incluse şi unele instituţii juridice din Codul
civil francez (adoptat în anul 1804). Cu adoptarea Codului
comercial a şi fost recunoscută dualitatea dreptului privat.
Această dualitate a fost recunoscuta ulterior într-un şir de state:
Romînia, Germania. Spania, Belgia, Italia etc.
În privinţa Italiei, Codul comercial francez a fost aplicat ca
lege internă începînd cu anul 1808. În 1882 a fost elaborat şi
adoptat Codul comercial italian, completat cu noile realizări din
doctrina germană, belgiană, franceză.
În Germania, Codul comercial a fost adoptat în anul 1861.
Acesta a funcţionat pînă în 1900, cînd au fost puse în aplicare
Codul civil şi un nou Cod comercial. Codul comercial german,
spre deosebire de cel francez, are la bază sistemul subiectiv de
determinare a obiectului dreptului comercial. În sistemul
subiectiv normele dreptului comercial constituie un drept
profesional şi se aplică numai comercianţilor, indiferent de
caracterul genurilor de activitate practicate.
Pe teritoriul actualei Republici Moldova au existat
reglementări juridice ale relaţiilor economice. Pînă la Unirea din
1918 se aplicau actele normative ale Imperiului Rus. După 1
decembrie 1918 Codul comercial romîn din 1887 a fost extins şi
pe teritoriul Basarabiei prin Decret-lege, care a funcţionat pînă în
1944.
După cel de-al doilea război mondial în republică, ca şi în
toate ţările cu regim comunist, a funcţionat economia planificată.
După declararea independenţei, la 27 august 1991, în Republica
Moldova au fost adoptate un şir de acte normative care au
menirea să reinstaureze relaţiile economiei de piaţă.
51
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
52
DREPTUL AFACERILOR
-
drepturile particulare ale întreprinzătorilor, cît şi interesele
publice ale statului şi ale societăţii în întregime.
Deci, folosirea terminologiei diferite este determinată de
condiţiile de dezvoltare şi de tradiţiile istorice ale unui sau altui
stat.
La o analiză mai profundă a sistemului de drept al Republicii
Moldova se evidenţiază multe puncte de tangenţă cu sistemul
legislativ al ţărilor post-sovietice.
În privinţa evoluţiei dreptului afacerilor în Republica
Moldova, putem evidenţia două perioade12:
1) de la 1991 pînă la intrarea în vigoare a Codului civil,
adoptat la 6 iunie 2002. Potrivit Codului civil al RSSM din anul
1964, cetăţenii nu puteau deţine în proprietate mijloace de
producţie, iar averea personală nu putea fi utilizată pentru a se
obţine profit. Ca exemplu cităm art.102 alin.4 din acest cod, care
stipula: „…bunurile proprietate personală a cetăţenilor nu
trebuie să servească pentru obţinerea de venituri neprovenite din
muncă”, adică venitul obţinut din utilizarea eficientă a bunurilor
personale (ex., chiria, arenda etc.) se califica de autorităţi ca venit
neprovenit din muncă, o asemenea activitate fiind considerată
infracţiune (speculaţia) şi sancţionată destul de dur de legea
penală.
La 22 ianuarie 1991, Organul legislativ al RSSM a restabilit,
prin Legea nr.459, proprietatea privată şi a permis cetăţenilor să
deţină în proprietate „…loturi de pămînt…, mijloace de producţie
pentru înfăptuirea activităţii economice, producţia şi veniturile
obţinute, precum şi alte bunuri cu destinaţie de consum şi de
producţie”. Această reabilitare a proprietăţii private a dus la
descătuşarea iniţiativei private. Astfel, legiuitorul, prelungind
logic liberalizarea economiei, a adoptat la 3 ianuarie 1992 Legea
54
DREPTUL AFACERILOR
ramură de drept în Republica Moldova sub denumirea de dreptul
afacerilor;
2) din 6 iunie 2002, de la adoptarea Codului civil al
Republicii Moldova – prezent. Din start, membrii comisiei de
elaborare a Codului civil al Republicii Moldova au avut de
soluționat problema: reglementarea distinctiv într-o lege separată
a relaţiilor juridice ale persoanelor ce desfăşoară activitatea de
întreprinzător sau în prevederi încorporate în Codul civil.
Majoritatea membrilor comisiei s-au pronunţat pentru o
reglementare unitară, argumentînd că elaborarea unui Cod
comercial separat de Codul civil ţine de trecut. Parlamentul a
susţinut ideile comisiei de lucru, păstrînd structura propusă.
Codul civil al Republicii Moldova reglementează relaţiile
aferente activităţii de întreprinzător, precum şi statutul juridic al
persoanelor care îşi propune să desfăşoare activitatea de
întreprinzător. Constatare ce reiese din prevederile art.2 alin.(4)
Cod civil, potrivit căruia legislaţia civilă reglementează
raporturile dintre persoanele fizice şi juridice …cele care
practică, precum şi cele care nu practică activitatea de
întreprinzător.
Această relatare nu privează evoluţia dreptului afacerilor
într-o ramură distinctă a dreptului, deoarece în activitatea de
întreprinzător există o mulţime de probleme şi nuanţe specifice
care solicită o reglementare juridică deosebită. De aceea, normele
referitoare la această activitate sînt incluse nu numai în Codul
civil, dar şi, după adoptarea acestui cod, în alte legi speciale,
complementare (au fost adoptate: Legea cu privire la societăţile
cu răspundere limitată nr.135-XVI din 14.06.2007; Legea cu
privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a
întreprinzătorilor individuali, nr.220-XVI din 19.10.2007 etc.).
În baza celor relatate putem constata că trecerea țărilor foste
socialiste, printre care și Republicii Moldova, de la o economie
centralizată la economia de piaţă a creat condiţii favorabile
pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, ceea ce a dictat şi
55
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
56
DREPTUL AFACERILOR
limbii romîne tratează noţiunea „afacere” ca „o îndeletnicire, o
activitate co mercială, industrială sau financiară bazată, cel
puţin în parte, pe capital privat (1); o acţiune din care rezultă un
profit; (2) o tranzacţie economică, avînd o finalitate financiară
extrem de bine definită – profitul (3)”13.
O afacere poate fi lansată şi gestionată cu succes de către o
persoană care are spirit inovator, perseverenţă, încredere în sine,
insistenţă, tendinţă spre risc, responsabilitate – om de afaceri,
întreprinzător.
Afacere (business), sau sinonimul ei – activitate de
întreprinzător, este orice activitate economică, cu excepţia muncii
efectuate în baza contractului (acordului) de muncă, desfăşurată
în confor mitate cu legislaţia de către o persoană, avînd
drept scop obţinerea venitului sau, în urma desfăşurării căreia,
indiferent de scopul acti vităţii, se obţine venit.
Prin urmare, raporturile juridice la care participă
întreprinzătorii în procesul activităţii economice şi în rezultatul
cărora aceştia obţin un venit sistematic constituie obiectul
dreptului afacerilor. În majoritatea lor, raporturile juridice la care
participă întreprinzătorii în cadrul activităţii economice rezultă
din con tracte şi sînt reglementate de norme ale dreptului civil, iar
participanţii la aceste raporturi se află pe poziţie de egalitate
(raporturi pe orizontală).
Natura afacerilor este determinată şi se exprimă prin
domeniile de activitate economică. Fiecare domeniu al activităţii
economice reprezintă un gen de activitate umană ce se formează
şi evoluează în raport de nevoile existente şi de posibilităţile de
utilizare eficientă a factorilor de producţie. Astfel, se pot distinge
activităţi de producţie, activităţi comerciale, financiare, de
asigurări, de investiţii, de trans port şi telecomunicaţii, de
consultanţă, de intermediere etc. Separa rea activităţii agenţilor
57
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
58
DREPTUL AFACERILOR
formarea capitalului social, creditarea, licenţierea, angajarea
personalului, marketingul şi promovarea produselor pe piaţă,
impozitarea, importul şi exportul etc. De aceea şi ansamblul
normelor juridice care reglementează aceste relaţii este destul de
vast.
Prin metoda reglementării juridice se înţelege totalitatea de
procedee de influență a dreptului asupra participanţilor la relaţiile
sociale, consfinţite prin lege. De regulă, fiecare ramură le drept
presupune existenţa unor metode specifice de reglementare a
comportamentului subiecţilor de drept. La determinarea metodei
de reglementare juridică a relaţiilor sociale se cere a fi luate în
considerare mai multe componente:
- modul în care sînt stabilite drepturile şi obligaţiile
subiectelor le drept;
- gradul de determinare a drepturilor stabilite şi al libertăţii
de acţiune i subiectelor;
- alegerea faptelor juridice considerate ilegale;
- caracterul situaţiei juridice a părţilor raportului juridic,
repartizarea drepturilor şi obligaţiilor între subiecţi;
- căile şi metodele de asigurare a drepturilor subiective.
Caracterul complex al obiectului dreptului afacerilor
presupune aplicarea mai multor procedee de influență asupra
comportamentului participanţilor, specifice activităţii de
întreprinzător.
Astfel, în unele cazuri legea prevede drept izvor de apariţie a
drepturilor şi obligaţiilor întreprinzătorilor contractul încheiat de
către întreprinzător, în alte cazuri – actul emis în limitele
competenţei de autorităţile publice (de exemplu, dispoziţia
executorie a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei); în
al treilea rînd, drepturile şi obligaţiile reies direct din conţinutul
legii (obligativitatea înregistrării de stat).
Prin urmare, normele dreptului afacerilor pot fi norme
dispozitive (nici nu obligă, nici nu interzic o acţiune), pot avea
caracter de recomandare, pot avea un caracter imperativ.
59
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
60
DREPTUL AFACERILOR
Principiile fundamentale ale dreptului sînt acele idei
diriguitoare care se degajă, ca urmare a raportului dintre Legea
Fundamentală (Constituție) şi celelalte legi, în principal, din
Constituţie... şi care se găsesc şi va trebui să se găsească în
întregul... sistem de drept16.
Din definiţiile menţionate se evidenţiază următoarele
trăsături:
- principiile dreptului diferă de la un sistem naţional la
altul. În acelaşi timp, anumite principii pot fi caracteristice mai
multor sisteme naţionale de drept;
- principiile fundamentale ale dreptului, de regulă, sînt
reflectate în Constituţie;
- principiile fundamentale ale dreptului sînt idei
diriguitoare, idei de bază şi îşi găsesc reflectare în întreaga
legislaţie;
- principiile dreptului se pot înfăţişa fie sub forma unei
axiome, fie sub forma unei deducţii, fie sub forma unei
generalizări de fapte experimentale;
- principiile dreptului sînt mobile, stabilitatea lor fiind
relativă.
Teoria dreptului diferenţiază trei categorii de principii ale
dreptului, care sînt caracteristice şi ramurii dreptului afacerilor:
a) principii generale;
b) principii interramurale;
c) principii ramurale.
Principiile generale caracterizează întregul sistem de drept,
ele constituind în acelaşi timp trăsăturile unui tip de drept. Ele
mai sînt numite şi constituţionale, deoarece sînt reglementate, de
regulă, în Constituţie.
Printre principiile generale ale dreptului, care sînt aplicabile
şi dreptului afacerilor, pot fi menţionate:
61
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
62
DREPTUL AFACERILOR
Principiile interramurale caracterizează nu una, ci două sau
mai multe ramuri de drept.
Printre aceste principii pot fi numite:
- principiul libertăţii de a contracta, care prevede că părţile
contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor
imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Dacă,
în scopul protecţiei intereselor prioritare ale societăţii sau ale
unui individ, efectele unui contract depind de încuviinţarea
autorităţilor statului, limitările şi condiţionările trebuie
reglementate prin lege. Obligarea la încheierea unui contract este
interzisă, cu excepţia cazurilor cînd obligaţia de a contracta este
prevăzută de lege sau dacă reiese dintr-o obligaţie asumată
benevol. Părţile pot încheia contracte care nu sînt prevăzute de
lege, precum şi contracte care conţin elemente ale diferitelor
contracte prevăzute de lege (contracte complexe). Acest principiu
este o premisă necesară a economiei de piaţă şi a dezvoltării
concurenţei.
- principiul recunoaşterii mai multor forme de proprietate, a
egalităţii lor juridice şi protecţiei egale. În conformitate cu acest
principiu, în Republica Moldova legislaţia nu poate să prevadă
careva privilegii sau îngrădiri pentru unele sau alte forme de
proprietate a subiectelor antrenate în activitatea de întreprinzător
cu atragerea bunurilor aflate în proprietatea statală, municipală
sau personală, deoarece „statul ocroteşte proprietatea publică şi
privată şi garantează realizarea dreptului de proprietate în
formele solicitate de proprietar”, dar numai în concordanţă cu
legea.
Cetăţenilor, organizaţiilor şi altor proprietari li se asigură
condiţii egale de dezvoltare a diverselor tipuri de proprietate şi
apărarea lor. Nimeni nu are dreptul să retragă în mod forţat
bunurile proprietarului, decît în cazurile prevăzute de lege,
precum şi să ceară proprietarului să-şi asocieze bunurile cu
bunurile altui proprietar.
63
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
64
DREPTUL AFACERILOR
În anumite împrejurări, ia măsuri pentru a susţine activitatea
agenţilor economici în unele domenii (viticultură, construcţii,
industria constructoare de maşini pentru agricultură etc.) sau în
anumite zone, alocă subvenţii, finan ţează investiţii etc. Statul
depune eforturi în vederea obţinerii şi asigurării echilibrului
dintre interesele personale ale antreprenorilor şi interesele
publice ale statului şi societăţii.
În acest scop, în faţa agenţilor economici sînt puse anumite
obligaţii: de a plăti impozite, de a organiza evidenţa contabilă, de
a proteja mediul înconjurător, de a proteja interesele
consumatorilor, etc. – principiul concurenţei loiale. Respectarea
principiului dat este o condiţie necesară pentru dezvoltarea
economiei de piaţă şi exercitarea activităţii de întreprinzător.
Privite la general, principiile generale ale dreptului nu rămîn
într-un spaţiu suspendat, ele nu există în mod abstract, fără
legătură cu reglementările din ramurile de drept. Fiecare ramură
de drept, luînd drept bază principiile generale, îşi formulează
principiile sale specifice, cum ar fi: în dreptul civil – principiul
reparării prejudiciului cauzat, în dreptul penal – principiul
legalităţii incriminării, în dreptul procesual – principiul
ascultării şi a celeilalte părţi, în dreptul familiei – principiul
ocrotirii mamei şi a copilului etc.
Principiile dreptului afacerilor reprezintă nişte idei
fundamentale, diriguitoare, determinate de relaţiile sociale care
stau la baza întregului sistem de drept, reprezentînd o
modalitate de coordonare a normelor de drept al afacerilor.
65
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 5.
NORMA JURIDICĂ A DREPTULUI AFACERILOR
66
DREPTUL AFACERILOR
67
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
68
DREPTUL AFACERILOR
69
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
70
DREPTUL AFACERILOR
71
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
72
DREPTUL AFACERILOR
73
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
74
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 6.
IZVOARELE DREPTULUI AFACERILOR
75
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
76
DREPTUL AFACERILOR
77
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
79
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
80
DREPTUL AFACERILOR
81
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
83
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
care introduc texte noi în Constituţie, abrogă anumite texte
constitu ţionale sau le modifică pe cele existente.
Constituţia Republicii Moldova (29.07.1994) se situează în
„vîrful piramidei” tutu ror actelor normative ce reglementează
relaţiile economiei republicii. Constituţia are forţă juridică
superioară celorlalte legi, consimţind perspectiva politicii interne
şi externe a statu lui, statutul juridic al omului şi
cetăţeanului, precum şi structurile econo mice şi formele
proprietăţii.
Astfel, Constituţia Republicii Moldova stabileşte că factorii
de bază ai economiei Moldovei reprezintă economia de piaţa,
libera iniţiativă şi concurenţa loială: Economia Republicii
Moldova este o economie de piaţă de orientare socială, bazată
pe proprietatea privată şi publică, antrenate în concurenţă
liberă. Statul trebuie să asigure reglementarea juridică a
activităţii economice; libertatea comerţului şi a activităţii de
întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru
favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;
inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice şi juridice, inclusiv
străine.
Legile organice ocupă locul secund în ierarhia legilor. Legile
organice sînt legi ce reprezintă o prelungire a materiilor
constituţionale şi ele pot interveni numai în domeniile expres
prevăzute de Constituţie (alin.3 al art.72 al Constituţiei
Republicii Moldova) sau domenii pentru care Parlamentul
consideră necesară adoptarea de legi organice.
Legile ordinare intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale,
cu excepţia celor rezervate legilor constituţionale şi legilor
organice.
Printre legile ce reglementează activitatea de întreprinzător,
locul primordial îi revine Legii nr.1107-XV din 06.06.2002
Codul civil, ce reglementează un şir de raporturi juridice
84
DREPTUL AFACERILOR
-
cu caracter patri monial şi personal nepatrimonial ce
corespund situaţiei economice actuale. Normele Codului civil
reglementează formele de organizare juridică a activităţii de între
prinzător, libertatea agenţilor economici de a contracta şi modul
de în cheiere a contractelor etc., recunoscînd egalitatea
participanţilor persoane fizice şi juridice la raporturile de drept al
afacerilor.
Principiile generale ale activităţii de întreprinzător, formele
ju ridice de organizare a întreprin derilor şi caracteristica lor
succintă – modul de înfiinţare, conţinutul actelor constitutive,
procedura înregistrării şi licenţierii, precum şi modalitatea de
încetare a activităţii întreprinderii sînt stabilite de către Parlament
prin legi speciale (Legea cu privire la SRL etc.)
Toate celelalte acte normative poartă denumirea generală de
acte normative subordonate legii. O asemenea denumire este
chemată să sublinieze respectarea strictă a principiului de
supremaţie a legii în procesul de elaborare a actelor normative,
precum şi în perioada lor de acţiune.
La categoria actelor normative subordonate legii sînt
atribuite: hotărîrile Parlamentului, decretele prezidenţiale,
hotărîrile Guvernului, actele organelor administraţiei publice
centrale de specialitate, actele autorităţilor publice locale.
Hotărîrile şi moţiunile Parlamentului, de regulă, sînt acte de
aplicare a normelor juridice şi, prin urmare, nu conţin norme
juridice şi nu au caracter normativ. În acelaşi timp, se mai
elaborează hotărîri ce conţin anumite norme juridice. Aceste
hotărîri de cele mai multe ori sînt emise în scopul executării
legilor şi sînt subordonate acestora. Printre Hotărîrile
Parlamentului ce vizează domeniul antreprenoriatului pot fi
indicate: Hotărîrea pentru aprobarea Regulamentului privind
modul de utilizare a mijloacelor fondului pentru susţinerea
85
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
agriculturii; Hotărîrea privind rezultatele controlului asupra
activităţii Departamentului Tehnologii Informaţionale etc.
Decretul Preşedintelui Republicii. Potrivit prevederilor
Constituţiei, în exercitarea atribuţiilor sale. Preşedintele
Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executare
pe întreg teritoriul statului. Categoria actelor normative nu includ
toate decretele prezidenţiale, ci doar numai decrete care conţin
norme juridice. Nu sînt acte norma tive, de exemplu, decretele
aplicative (prin care se conferă decoraţii şi titluri de onoare, se
acordă grade militare supreme, se soluţionează problemele
cetăţeniei, se acordă graţiere etc.).
Hotărîrile şi ordonanţele Guvernului se întemeiază în cali
tatea acestuia de a fi organ de vîrf al administraţiei publice,
exercitîndu-şi autoritatea executivă şi de dispoziţie pe întreg
teritoriul statului. Aceste acte normative sînt bazate pe
Constituţie şi legi, prevăd măsuri de aplicare a legilor în cele mai
diferite domenii (de exemplu: organizarea administrativă centrală
şi locală, modul de realizare a activităţilor economice şi
financiare, reglementarea unor contravenţii etc.).
Dispoziţiile Guvernului întotdeauna sînt acte aplicative.
Hotărîrile Guvernului pot avea atît caracter normativ, cît şi
aplicativ. Este important a sublinia faptul că hotărîrile se emit
pentru organizarea executării legilor. Ca exemplu pot fi analizate
Hotărîrile Guvernului: Cu privire la reglementarea
monopolurilor, Cu pri vire la aprobarea Strategiei Investiţionale a
Republicii Moldova, Cu privire la adoptarea Concepţiei
administrării corporative a întreprinderilor din economia
naţională.
Alte acte normative. În această categorie intră actele emise
de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de
specialitate (ministere, birourile, serviciile etc.), precum şi cele
care sînt emise de autorităţile publice locale. Ele sînt izvoare de
86
DREPTUL AFACERILOR
-
drept în măsura în care conţin norme juridice şi au forţă juridică
ca şi legile, decretele, hotărîrile Guvernului.
Acte normative cu caracter intern adoptate de înșişi agenţii
eco nomici în scopul reglementării propriei activităţi au un rol
deosebit de însemnat în dreptul afacerilor. Printre aceste acte pot
fi numite, în primul rînd, actele constitutive ale întreprinderilor,
precum şi diferite regulamente. Ele pot să se refere atît la
activitatea întreprinderii în ansamblu (statutul întreprinderii,
contractul de societate), cît şi la activitatea anumitor subdiviziuni
ale între prinderii (regulamentul filialei, reprezentanţei). În al
doilea rînd, pot fi numite contractele, prin intermediul cărora se
stabileşte regimul juridic al participanţilor la activitatea de
întreprinzător.
87
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
88
DREPTUL AFACERILOR
În legătură cu aceasta nu poate fi trecută cu vederea
următoarea prevedere constituţională extrem de importantă:
„Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia”. Prin urmare,
data indicată în textul legii nu poate precede publicării legii.
Stabilirea unei date ulterioare de intrare în vigoare a legii este
determinată de necesitatea pregătirii acţiunii noii legi, în special
cînd aplicarea ei necesită anumite măsuri organizatorice sau
atrage după sine schimbări fundamentale;
b) o lege se aplică unor situaţii întîmplate anterior apariţiei ei.
Aplicarea retroactivă a legii are loc în:
- cazul legii penale mai blînde (nu se va aplica nici o
pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul
comiterii actului delictuos, art.22 al Constituţiei Republicii
Moldova);
- cazul unor situaţii de pînă la apariţia legii, dar
nesoluţionate încă definitiv pînă la acea dată;
- cazul legilor interpretative.
Momentul final, încetarea acţiunii legii are loc în diferite forme:
prin abrogare, prin îndeplinirea termenului pentru care legea a
fost edictată şi prin căderea legii în desuetudine.
Abrogarea poate fi definită ca un procedeu tehnico-juridic
prin care legea fără termen îşi încetează activitatea prin
renunţarea la ea.
Abrogarea poate fi expresă, cînd momentul final al legii
rezultă expres din dispoziţiile legale. La rîndul ei, abrogarea
expresă poate fi:
- directă (cînd se precizează formal în textul legii noi că un
anumit act normativ se abrogă);
- indirectă (cînd nu se precizează denumirea concretă a
actului normativ ce se abrogă, dar se prevede expres că actele
normative sau dispoziţiile contrare se abrogă).
Abrogarea poate fi şi tacită, cînd în textul legii noi nu se
vorbeşte despre abrogarea unui act sau a unor acte normative, dar
89
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
90
DREPTUL AFACERILOR
Aspectul internaţional al aplicării legii răspunde la întrebarea
dacă legea naţională se aplică pe teritoriul altor state şi dacă o
lege străină poate fi aplicată în limitele teritoriului statului
respectiv.
Principiul care domină în problema enunţată este următorul:
legea se aplică pe teritoriul statului al cărui organ legislativ a
adoptat-o.
De la acest principiu sînt admise următoarele abateri:
a) legea nu se răsfrînge pe teritoriul statului respectiv asupra
unor categorii de persoane străine şi a bunurilor acestora. Este
cazul ce ţine de persoanele care beneficiază de imunitate
diplomatică, de clădirile reprezentanţelor diplomatice etc;
b) legea unui stat urmăreşte pe cetăţenii statului respectiv
chiar
atunci cînd ei îşi au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe
teritoriul altui stat.
3) Acţiunea actelor normative asupra persoanelor
Această problemă, în parte, a fost elucidată odată cu
cercetarea acţiunii teritoriale a actelor normative, deoarece
teritoriul nu este o categorie abstractă, este un spaţiu populat de
oameni. Legea este destinată omului privit ca persoană fizică sau
ca persoană juridică.
Acţiunea legii asupra persoanelor diferă de la o lege la alta.
Din acest punct de vedere, distingem:
a) legi cu vocaţie generală de aplicare atît faţă de
persoanele
fizice, cît şi de persoanele juridice;
b) legi care se aplică numai persoanelor fizice;
c) legi care se aplică numai persoanelor juridice;
d) legi care se aplică numai anumitor categorii de
subiecţi de drept (de exemplu, se aplică numai faţă de
judecători sau faţă de pensionari etc.);
91
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
92
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 7.
INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE
93
În al doilea rînd, orice normă juridică activează nu izolat, ci
în cadrul unui sistem bine determinat, unde fiecare normă îşi are
menirea sa. O normă poate fi înţeleasă mai bine numai dacă va fi
privită în contextul general al normelor sistemului juridic, de
drept, al ramurii de drept. La înţelegerea adecvată a sensului
normei juridice ne ajută şi principiile dreptului (principiile
generale, interramurale, ramurale).
În al treilea rînd, adeseori interpretarea normelor dreptului se
impune şi de necesitatea de a înţelege terminologia, stilul folosit
de legiuitor.
În fine, în procesul de aplicare a dreptului pot fi cazuri de
reglementări contradictorii, neclare, confuze. Pentru a ieşi din
asemenea situaţii poate să apară necesitatea ca legiuitorul să facă
unele precizări, concretizări.
Interpretarea cunoaşte mai multe forme. Pentru a stabili
formele (felurile) interpretării se folosesc mai multe criterii:
a) puterea obligatorie sau lipsa acesteia. În dependenţă de
aceasta, interpretarea poate fi oficială (obligatorie) şi neoficială
(neobligatorie);
b) metoda folosită pentru interpretarea legii. În dependenţă
de aceasta, interpretarea poate fi logică, istorică, sistematică,
gramaticală etc.;
c) rezultatul la care se ajunge prin interpretare. În
dependenţă
de aceasta, interpretarea poate fi literală, extensivă şi restrictivă.
94
DREPTUL AFACERILOR
95
Interpretarea neoficială se face de către savanţi, de către avocaţi,
de către alţi cetăţeni etc. Fiind făcute de subiecţi ce nu sînt
purtători ai unei părţi din puterea de stat, interpretarea neoficială
nu are forţă juridică obligatorie. Dar, în cazul în care soluţiile
propuse conving organul cu drept de interpretare oficială de
oportunitatea soluţiei enunţate, interpretarea neoficială capătă o
însemnătate foarte mare.
§3. Metodele interpretării
Prin metodă de interpretare înţelegem totalitatea procedeelor
folosite pentru explicarea conţinutului prevederilor normelor
juridice, clarificarea care se face prin aplicarea lor la cazuri
concrete.
În procesul de interpretare a textelor normelor juridice se
aplică cele mai diverse metode. Deseori, pentru a înţelege la justa
valoare o normă juridică se apelează concomitent la două sau la
mai multe metode.
În dependenţă de metoda folosită, interpretarea poate fi
logică, gramaticală, sistematică şi istorică.
Metoda logică este cea mai larg întîlnită între procedeele de
interpretare a normei juridice. Ea constă în folosirea unor
procedee ale logicii formale generale. Metoda logică nu poate fi
separată de celelalte metode sau procedee, deoarece orice
lămurire a sensului normei juridice se sprijină pe utilizarea
judecăţii logice.
Printre procedeele, regulile logice sînt frecvent utilizate
următoarele reguli:
a) excepţia este de strictă interpretare: trebuie de înţeles în
sensul că excepţiile nu pot fi create prin interpretare. În cazul
interpretării nu se generează, nu apar noi norme juridice, ci este
doar lămurit conţinutul normelor existente;
b) unde legea nu distinge nici interpretul n-o face: este re-
gula, potrivit căreia în cazul unei formulări generale a textului
normativ subiectul interpretării nu poate introduce distincţii,
deosebiri. Aplicarea, de asemenea, este generală;
96
DREPTUL AFACERILOR
97
presupune cercetarea materialelor care au stat la baza elaborării
normei sau actului normativ, expunerea de motive şi discuţiile ce
s-au purtat pe marginea materialului normativ supus interpretării.
O informaţie respectivă asupra acestei probleme poate fi găsită în
preambulul actului normativ.
În cadrul interpretării istorice se poate recurge, de asemenea,
la compararea reglementărilor actuale cu cele precedente, la
analiza evoluţiei istorice a conceptului reglementării normative.
§4. Rezultatul interpretării normelor juridice
Analiza procesului de interpretare a normelor juridice nu
poate fi considerată completă, dacă nu se va lua în consideraţie
rezultatul acestui proces. Din punctul de vedere al rezultatelor
interpretării normelor juridice, interpretarea poate fi: literală,
extensivă sau restrictivă.
Interpretarea literală este acea formă a interpretării, în
cadrul căreia ne convingem de faptul că conţinutul normelor
juridice coincide întru totul cu textul în care sînt formulate. În
acest caz se spune că legea este limpede, clară. Organul de
aplicare nu are decît sarcina s-o aplice, conform textului.
Tendinţa legiuitorului este de a adopta anume asemenea norme
juridice, acte normative.
Interpretarea extensivă este acea formă a interpretării în
cadrul căreia textului normei juridice i se atribuie un conţinut mai
larg, mai sporit comparativ cu cel ce rezultă din simpla lui
lectură. Cu alte cuvinte, textul normei juridice se extinde şi
asupra unor cazuri care nu se încadrează perfect în „litera lui”.
Interpretarea restrictivă are loc în cazul cînd textului supus
interpretării i se atribuie un conţinut mai restrîns decît cel ce
rezultă din simpla lui lectură. Aceasta poate să se întîmple în
cazurile cînd lipseşte o concordanţă între cazurile de aplicare
practică şi cazurile ce au fost reflectate în textul actului normativ.
De aici rezultă că formularea textului legii este mai largă decît
conţinutul ei real.
98
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
CAPITOLUL 8.
RAPORTUL JURIDIC
99
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
100
DREPTUL AFACERILOR
101
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
102
DREPTUL AFACERILOR
103
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
104
DREPTUL AFACERILOR
106
DREPTUL AFACERILOR
107
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
108
DREPTUL AFACERILOR
se folosească de el;
b) să pretindă o atitudine corespunzătoare din partea
subiectului
obligat;
c) să poată apela la calea statală pentru apărarea dreptului
său.
Obligaţia subiectului este îndatorirea pe care acesta trebuie să
o îndeplinească. Obligaţia poate consta în a da, a face sau a nu
face ceva. Obligaţia juridică a subiectului nu este arbitrară. Ea
este o îndatorire ce corespunde dreptului subiectiv al celeilalte
părţi a raportului juridic – cere de la creditor suma respectivă.
Obiectul raportului juridic. Obiectul raportului juridic
reprezintă cel de-al treilea element constitutiv al raportului
juridic.
Dacă în privinţa subiecților şi a conţinutului raportului juridic
nu apar, de regulă, probleme, atunci în privinţa obiectului
raportului juridic sînt înregistrate mai multe păreri.
Obiect al raportului juridic pot fi:
a) acţiunile pe care titularul dreptului subiectiv le
îndeplineşte ori le poate pretinde şi pe care celălalt subiect este
obligat a le săvîrşi sau a se abţine de la săvîrşirea lor;
a) lucrurile şi alte bunuri materiale;
b) valori nemateriale (cinstea, onoarea, demnitatea, numele,
să-
nătatea, integritatea fizică şi psihică etc.);
c) rezultatul creaţiei intelectuale (operă literară, artistică,
ştiin-
ţifică etc.).
Se consideră că obiect al raportului juridic pot fi şi acţiunile
(inacţiunile), adică comportarea subiecților. O asemenea
afirmaţie pare a fi inacceptabilă, deoarece comportarea se
include, după cum am văzut anterior, în conţinutul raportului
juridic, dat fiind faptul că norma juridică stabileşte drepturile şi
obligaţiile subiecţilor.
109
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
CAPITOLUL 9.
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL
AFACERILOR
112
DREPTUL AFACERILOR
114
DREPTUL AFACERILOR
115
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
118
DREPTUL AFACERILOR
120
DREPTUL AFACERILOR
121
răspunde, şi anume: răspunderea contractuală apare din contract,
pe cînd răspunderea delictuală apare din lege.
În cazul răspunderii delictuale contract nu există, iar obligaţia
încălcată este o obligaţie legală, cu caracter general, care revine
tuturor: de a nu leza drepturile altora prin fapte ilicite 31.
O altă deosebire ţine de caracterul normelor. Astfel, normele
juridice ce reglementează răspunderea contractuală sînt
dispozitive (permisive), iar normele ce reglementează
răspunderea delictuală sînt imperative.
Persoana juridică este obligată să repare dauna cauzată din
culpa lucrătorilor ei în timpul îndeplinirii îndatoririlor lor de
muncă (de serviciu). Astfel, orice întreprindere trebuie să repare
pagubele provocate prin acţiunile săvîrşite de către organele de
conducere, reprezentanţii, lucrătorii ei 32. De exemplu,
policlinicile, spitalele şi alte instituţii medicale răspund pentru
tratamentul necorespunzător oferit pacienţilor de către personalul
medical.
5.2. Răspunderea penală în dreptul afacerilor
Răspunderea penală survine ca urmare a nerespectării legii
penale. Încălcările prevederilor din Codul penal se numesc
infracţiuni: „răspunderii penale este supusă numai persoana
vinovată de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de legea penală”
(art.51).
Infracţiunea este o faptă care prezintă pericol social şi este
săvîrşită cu vinovăţie. După nivelul de pericol social al faptelor
comise se stabileşte şi gravitatea pedepsei, cea mai gravă
pedeapsă fiind privaţiunea de libertate, adică închisoarea. Alte
forme de sancţionare în cazul săvîrşirii unor infracţiuni sînt:
amenda penală, interzicerea de a ocupa o anumită funcţie,
confiscarea averii etc.
123
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
124
DREPTUL AFACERILOR
125
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 10.
ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR. DREPTUL DE A
DESFĂŞURA ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR
135
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
143
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 11.
REGLEMENTAREA J URIDICĂ A ACTIVITĂŢII DE
ÎNTREPRINZĂTOR
145
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
registrarea de stat urmează a fi înţeleasă ca o recunoaştere
(certifi care) din partea statului, prin intermediul organelor sale
abilitate, a creării, reorganizării ori lichidării persoanelor juridice
şi a întreprinzătorilor individuali, precum şi orice alte modificări
şi completări aduse în actele de constituire a acestora.
Prin efectul înregistrării statul urmăreşte mai multe scopuri:
efectuarea unui control asupra persoanelor care desfăşoară
activitatea de întreprinzător; prevenirea şi combaterea
activităţilor ilegale; ţinerea unei evidenţe statistice; promovarea
politicii de impozitare; furnizarea pentru cei interesaţi a
informaţiei cu privire la identitatea şi situaţia financiară a
persoanelor înregistrate.
Organul de înregistrare. Unica instituţie publică care prin
intermediul oficiilor sale teritoriale efectuează, în numele
statului, înregistrarea persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor
individuali este Camera Înregistrării de Stat. Oficiile teritoriale
ale Camerei sînt conduse de registratori de stat. Acestea au un şir
de atribuţii, cum sînt: primesc cererile de înregistrare, verifică
setul de acte depuse pentru înregistrare, înregistrează persoanele
juridice şi întreprinzătorii individuali sau refuză înregistrarea
acestora etc.
Persoanele juridice, filialele şi reprezentanţele lor, precum şi
întreprinzătorii individuali se înregistrează la oficiul teritorial al
Camerei Înregistrării de Stat în a cărui rază de deservire îşi au
sediul. Certificatul de înregistrare este documentul care confirmă
înregistrarea de stat, luarea la evidenţă fiscală. Certificatul
respectiv se eliberează numai după ce a avut loc înregistrarea de
stat. Înregistrarea nu se face gratuit. Taxa pentru înregistrarea de
stat a persoanelor juridice este de 250 lei, iar pentru
întreprinzătorii individuali – de 54 lei.
Actele necesare pentru înregistrare. Pentru înregistrarea de
stat a persoanei juridice se depun următoarele acte: a) cererea de
înregistrare; b) hotărîrea de constituire semnată de fondatori; c)
148
DREPTUL AFACERILOR
actul de constituire (statutul); d) dovada achitării taxei de
înregistrare; e) certificatul care confirmă depunerea de către
fondatori a cotei-părţi în capitalul social al persoanei juridice, în
mărimea şi în termenul prevăzut de legislaţie. Pentru aportul
depus în bani la capitalul social trebuie prezentat certificatul
bancar, iar cu privire la aporturile depuse în natură (construcţii,
terenuri, maşini, tractoare, aparate de lucru etc.) se va prezenta
actul de evaluare a bunurilor transmise ca aport în natură, în
care este indicat costul fiecărui bun (art.144 din Codul civil).
Pe lîngă aceste acte, în anumite situaţii pot fi solicitate şi alte
acte: de exemplu, în cazul înregistrării unei organizaţii religioase
se cere şi avizul Serviciului Culte; pentru fondarea unor teatre,
muzee, circuri, cinematografe, este solicitat şi avizul Ministerului
Culturii; la fondarea de licee şi universităţi – avizul Ministerului
Educaţiei.
Registratorul verifică legalitatea actelor depuse pentru
înregistrare şi adoptă o decizie, de înregistrare sau de refuz. În
cazul deciziei de refuz, actele pentru înregistrare pot fi depuse în
mod repetat, numai dacă au fost înlăturate cauzele care au stat la
baza refuzului de înregistrare. Mai mult ca atît, decizia de refuz
poate fi contestată în instanţa de judecată şi anulată.
Registrul de stat. La Camera Înregistrării de Stat există două
registre unice pentru întreaga republică: Registrul de stat al
persoanelor juridice şi Registrul de stat al întreprinzătorilor
individuali. Registrele de stat se ţin în mod computerizat şi
manual. În situaţia în care nu vor coincide datele din aceste două
registre (manual şi computerizat), se consideră autentice datele
din registrul ţinut manual66.
Se consideră că persoana juridică există atîta timp cît
figurează în registrul de stat. Dacă se descoperă faptul că în
numele „persoanei juridice” neînregistrate sau radiate din
registrul de stat au fost încheiate contracte, efectuate transferuri
66 V.Rusu, Gh.Focşa. Curs de drept comercial. Curs universitar. - Chişinău:
Bons Offices, 2007, p.61.
149
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
băneşti ori alte acţiuni similare, acest lucru se consideră încălcare
a legii şi cei vinovaţi riscă o pedeapsă, penală sau
contravenţională.
150
DREPTUL AFACERILOR
De regulă, licenţele se eliberează pe un termen de 5 ani, dar
în cazurile prevăzute de lege există şi unele excepţii în acest sens:
3 ani pentru fabricarea şi vînzarea producţiei alcoolice şi a berii;
1 an pentru organizarea şi desfăşurarea jocurilor de noroc,
loteriilor, mizelor la competiţii sportive; importul, fabricarea,
comercializarea produselor din tutun.
Taxa pentru eliberarea licenţei este de 2500 lei. Pentru unele
categorii de licenţe, taxa este diferită, şi anume: pentru unităţile
farmaceutice este de 1800 lei, pentru aducerea de peste hotare şi
comercializarea produselor din tutun - 20.000 de lei, a băuturilor
alcoolice - 40.000 de lei, a benzinei şi motorinei - 200.000 de lei
etc. Sumele respective se achită o singură dată, la momentul
obţinerii licenţei.
În cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau
o altă nouă subdiviziune separată, el este obligat să depună la
Camera de Licenţiere o cerere de reperfectare a licenţei, în
vederea includerii în anexa la licenţă a unei noi adrese de
desfăşurare a activităţii. Pentru fiecare filială sau altă
subdiviziune separată a titularului de licenţă, lui i se eliberează
copii autorizate de pe aceasta. Copiile confirmă dreptul filialei de
a desfăşura activităţi pe baza licenţei obţinute. De menţionat că
deţinătorul licenţei nu este în drept să transmită licenţa unei altei
persoane. Încălcarea acestei interdicţii are ca efect retragerea
licenţei.
Dreptul de a solicita licenţa îl au întreprinzătorii, adică
persoanele fizice înregistrate ca întreprinzători individuali 67 la
Camera Înregistrării de Stat şi persoanele juridice cu scop
lucrativ68.
Licenţa este valabilă de la data eliberării şi pînă la data
expirării ei. Acţiunea licenţei încetează în caz de suspendare,
-
anulare, retragere sau de expirare a termenului de valabilitate.
Camera de Licenţiere este în drept să controleze cum titularul de
licenţă respectă cerinţele prevăzute în licenţă. Dacă se constată
încălcări, titularul de licenţă va fi sancţionat prin suspendarea sau
retragerea licenţei. Se poate ajunge pînă la dizolvarea şi
lichidarea titularului de licenţă69.
-
În general, funcţiile Comisiei Naţionale se extind asupra
participanţilor la piaţa financiară nebancară, care cuprinde:
deţinătorii de valori mobiliare, investitorii, asiguraţii,
organizaţiile care lucrează pe piaţa valorilor mobiliare, Biroul
Naţional al Asigurărilor de Autovehicule din Republica Moldova,
membrii asociaţiilor de economii şi împrumut, clienţii
organizaţiilor de microfinanţare şi participanţii profesionişti la
piaţa financiară nebancară. Reieşind din aceasta, la atribuţiile de
bază ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare se referă
eliberarea licenţelor pentru: a) activitatea asigurătorilor
(reasiguratorilor), brokerilor de asigurare şi de reasigurare; b)
activitatea de gestiune a activelor fondurilor nestatale de pensii;
c) activitatea asociaţiilor de economii şi împrumut; d) activitatea
profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare.
4) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică
(pe scurt - ANRE) este autoritatea învestită cu atribuţii de
reglementare şi monitorizare a domeniului energeticii: energia
electrică, gaze naturale, benzină, motorină, alte produse
petroliere. În aşa mod, ANRE eliberează licenţe pentru
desfăşurarea activităţilor sus-menţionate în conformitate cu
Legea cu privire la gaze, Legea cu privire la energia electrică şi
Legea privind piaţa produselor petroliere (art.4 din Legea cu
privire la energetică, nr.1525/199872).
5) Agenţia Naţională pentru Reglementare în
Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (pe scurt -
ANRCETI). Agenţia, în limitele competenţelor sale, are dreptul
să elibereze, să
2007, p.29).
93 De exemplu, firmele care se ocupă cu importul zahărului în republică
sînt obligate să plătească accize şi taxe vamale, iar ulterior aceste cheltuieli le
acoperă prin scumpirea preţului la zahăr. În aşa mod, statul percepe de la
agenţii economici impozite indirecte, aceştea scumpesc produsele şi serviciile,
iar consumatorul final este cel care plăteşte toate aceste cheltuieli.
94 G.Mărgineanu, L.Mărgineanu. Dreptul afacerilor. - Chişinău: Elena -
V.I., 2004, p.380.
164
DREPTUL AFACERILOR
mai mari, şi invers, persoanele cu venituri mici au o cotă de
impozitare mai redusă.
§ 8. Evidenţa contabilă în activitatea de întreprinzător
8.1. Noţiunea de contabilitate
Nevoia oamenilor de a socoti trebuie căutată, ca moment al
apariţiei, la începuturile civilizaţiei. Ţinerea socotelilor se făcea
utilizînd metode diferite95, iar dezvoltarea raporturilor de piaţă a
făcut ca aceste socoteli să ia treptat forma unor coduri, norme şi
reglementări care, reunite într-un sistem complex, au devenit
apanajul unei categorii de persoane care nu erau implicate în
activitatea productivă a întreprinderii, ci aveau doar obligaţia de a
îndeplini o serie de operaţiuni prin intermediul cărora se urmărea
modul de desfăşurare a activităţilor şi prezentarea rezultatelor
obţinute de entitatea economică 96. Aceste persoane au luat
numele de contabili.
Persoanele care desfăşoară activitatea de întreprinzător sînt
obligate să organizeze şi să ţină contabilitatea. Cînd o marfă este
vîndută, în locul ei în activul patrimoniului intră preţul încasat,
care, la rîndul său, va fi înlocuit de marfa în care se investesc
aceşti bani. În aşa mod, la orice întreprindere trebuie să existe un
contabil care să întocmească bilanţul de venituri şi cheltuieli ale
întreprinderii, pentru a şti dacă aceasta lucrează în cîştig sau în
pierderi. Cu alte cuvinte, instrumentul prin intermediul căruia
întreprinderea dă socoteală mediului său despre ceea ce face,
despre poziţia sa financiară, despre performanţele sale, reprezintă
contabilitatea financiară.
172
DREPTUL AFACERILOR
174
DREPTUL AFACERILOR
176
DREPTUL AFACERILOR
177
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
178
DREPTUL AFACERILOR
179
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
180
DREPTUL AFACERILOR
184
DREPTUL AFACERILOR
186
DREPTUL AFACERILOR
cu anumite bunuri sau bani, al căror valoare se include în
capitalul social. Anume cu aceste bunuri sau sume de bani se
începe activitatea de întreprinzător a societăţii comerciale.
2) garanţie a creditorilor societăţii. Mărimea capitalului
social este un indiciu al credibilităţii partenerilor, creditorilor şi
terţilor faţă de societate. Cu cît mai mare este capitalul, cu atît
riscul fondatorilor este mai mare, iar, în legătura cu acestea,
creşte şi încrederea potenţialilor creditori şi parteneri de
afaceri.112
3) legătură între societate şi asociaţi. Prin intermediul
capitalului social se stabileşte legătură între societate şi asociaţii
ei.
Legătura dintre societate şi asociaţi este evidentă atît la
momentul înregistrării societăţii, cît şi în timpul funcţionării
acesteia sau chiar lichidării ei. La momentul înregistrării
societăţii, asociatul varsă aportul său în capitalul social al
societăţii în mărimea şi termenele prevăzute de legislaţie. Odată
cu obţinerea beneficiilor, în dependenţă de participaţiunea
fiecărui asociat, acesta va primi beneficiile din activitatea
societăţii. În cazul lichidării societăţii, activele societăţii, după
stingerea creanţelor creditorilor, se împart între asociaţi
proporţional participaţiunilor fiecăruia.
187
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
188
DREPTUL AFACERILOR
d) bunurile aparţinînd achizitorului de acţiuni cu
drept de administrare economică sau gestionare operativă,
fără acordul proprietarului acestor bunuri;
e) bunurile destinate consumului curent al populaţiei
civile, bunu-
rile a căror circulaţie este interzisă ori limitată de actele
legislative.
Aporturile în natură urmează a fi evaluate în corespundere cu
Legea cu privire la activitatea de evaluare, nr. 989-XV din
18.04.2002113. Evaluarea este necesară pentru a putea stabili
ponderea fiecărui asociat la beneficii şi a participării la pierderi.
Capitalul social al societăţii comerciale este divizat în
participaţiuni care aparţin fondatorilor, numite şi părţi de interes,
părţi sociale sau în acţiuni, a căror valoare are, în mod
obligatoriu, expresie bănească.114
La societatea în nume colectiv şi la societatea cu răspundere
limitată, aportul, în mărimea minimă de 40% din cel subscris, se
transmite pînă la înregistrarea societăţii, iar restul nu mai tîrziu
de 6 luni de la data înregistrării dacă actul de constituire nu
prevede un termen mai restrîns (alin.(3) art.112 din Codul civil).
Potrivit alin.(3) art.139 din Codului civil, în momentul
înregistrării societăţii în comandită, comanditarul este obligat să
verse cel puţin 60% din participaţiunea la care s-a obligat,
urmînd ca diferenţa să fie vărsată în termenul stabilit în actul de
constituire. Depunerea aportului se confirmă prin certificat de
participare eliberat de societate.
Potrivit alin.(4) art.158 din Codul civil, la înregistrarea
societăţii pe acţiuni fondatorii sînt obligaţi să plătească acţiunile
subscrise pînă la înregistrarea acesteia dacă aportul este în
189
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
115., p.308.
N.Roşca, S.Baieş, Op. cit
190
DREPTUL AFACERILOR
Majorarea capitalului social se face prin:
1. creştere din contul activelor societăţii care depăşesc
mărimea capitalului social:
a) majorarea capitalului din contul beneficiilor
nerepartizate ale societăţii. Această operaţiune juridică poate
avea loc conform hotărîrii Adunării generale care va decide
încorporarea beneficiului nerepartizat în capitalul social al
societăţii comerciale, iar valoarea participaţiunii fiecărui asociat
se va majora proporţional;
b) majorarea capitalului social din contul unor active cu
stinge-
rea concomitentă a unor datorii (convertirea datoriilor în
acţiuni). Această posibilitate de majorare a capitalului social este
prevăzută de lit.d) alin.(2) art.41 al Legii nr. 1134/1997, conform
căruia cu titlu de aport în capitalul social al societăţii pe acţiuni
pot fi obligaţiile (datoriile) societăţii faţă de creditori. În acest
caz, datoria societăţii faţă de creditori se transformă în aport, iar
creditorii devin acţionari ai societăţii.
2. noi aporturi. În acest caz, noile aporturi pot fi introduse
atît de asociaţii existenţi, cît şi de terţele persoane.
Reducerea capitalului social are loc doar cu hotărîrea
organului suprem al societăţii comerciale şi numai în condiţiile
legii. Reducerea capitalului social poate fi efectuată doar dacă
această operaţiune nu ar admite micşorarea capitalului social sub
limita plafonului minim prevăzut de lege.
Legislaţia în vigoare prevede atît dreptul, cît şi obligaţia
societăţii cu răspundere limitată de a reduce capitalul social.
Astfel, potrivit alin.(2) art.34 al Legii nr.135/2007, dreptul
societăţii cu răspundere limitată de a reduce capitalul social se
poate materializa prin:
a) reducerea proporţională a valorii nominale a tuturor părţilor
sociale;
b) stingerea părţilor sociale dobîndite de societate.
191
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
193
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
196
DREPTUL AFACERILOR
practicare a unui sau altui tip de activitate de antreprenoriat în
anumite sectoare ale economiei.
În cadrul complexului patrimonial al întreprinderii
elementele corporale (lucruri) nu predomină obligatoriu asupra
celor incorporale. Elementele incorporale (denumirea de firmă şi
alte obiecte ale proprietăţii intelectuale, bonne chanse) sînt cele
mai importante părţi ale întreprinderii exploatate.
Cele mai importante caracteristici juridice ale întreprinderii
ca obiect al drepturilor civile sînt alienabilitatea şi capacitatea de
a se afla în circuitul civil. Consolidată în legislaţia naţională,
construcţia juridică a universalităţii de drept (art.298 din Codul
civil) trebuie să contribuie la transferul concomitent al drepturilor
la toate elementele eterogene (inclusiv pasivul) din componenţa
complexului patrimonial ca una tot unitar. Transferul total sau
parţial al elementelor componenţei întreprinderii ca complex
patrimonial, conform unui sau altui act juridic, pe lîngă transferul
unui anumit ansamblu de elemente corporale şi incorporale, în
mod obligatoriu trebuie să fie însoţit de garantarea şi menţinerea
posibilităţii practicării de către dobînditorul întreprinderii a
activităţii de antreprenoriat precedente sau altei.
Aşa cum reiese din legislaţia Republicii Moldova,
întreprinderea ca obiect al drepturilor civile se echivalează cu un
bun mobil120.
Caracterizînd dreptul subiectiv asupra întreprinderii, Codul
civil al Republicii Moldova interpretează întreprinderea în
calitate de obiect al dreptului de proprietate (art.817, 822). Însă,
prin însăşi natura sa, întreprinderea ca un complex patrimonial
unic nu poate fi un bun (lucru), respectiv, în sens strict, nu poate
constitui obiectul drepturilor reale. Avînd în vedere faptul că
întreprinderea aparține întreprinzătorului, că întreprinderea este
201
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 13.
PERSOANA FIZICĂ – SUBIECT AL DREPTULUI
AFACERILOR
125 Vonica R. P., Drept comercial, Partea generală, ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2000, p.530. 126 Idem.
126 Legea nr. 26/1990, Monitorul Oficial al Romîniei nr. 15 din 19. 03.
1998.
202
DREPTUL AFACERILOR
138
207
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
208
DREPTUL AFACERILOR
210
DREPTUL AFACERILOR
212
DREPTUL AFACERILOR
213
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
CAPITOLUL 14.
PERSOANELE JURIDICE CU SCOP LUCRATIV
161 Vezi art.120 din Codul civil, singurul articol dedicat concernului din
legislaţia naţională.
162 Rusu Vladislav, Focşa Ghenadie, op.cit., p.196.
163 Chiriac Andrei. Aspecte istorico-teoretice a persoanei juridice în
legislaţia Republicii Moldova. Editura Cartdidact, Chişinău, 2001, p.75.
225
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
164 Baieş Sergiu, Roşca Nicolae. Drept civil. Partea generală. Persoana
fizică. Persoana juridică. Ediţia a III-a. Chişinău: Î.S.F.E.P. „Tipografia
Centrală”, 2007, p.314.
165 La momentul constituirii persoanei juridice, noţiunea de patrimoniu
coincide cu noţiunea de capital social. Toate aporturile pe care le aduc
membrii fondatori se exprimă în mijloace băneşti (în lei), indiferent de faptul
dacă cineva a depus ca aport o maşină, altcineva valută străină, iar al treilea o
construcţie. Toate aceste valori materiale se exprimă în lei moldoveneşti (în
baza unui act de evaluarea a costului pentru aceste bunuri), iar cifra obţinută se
înscrie în actul de constituire, respectiv va figura în Registrul de stat al
persoanelor juridice, ţinut de Camera Înregistrării de Stat. Ulterior, patrimoniul
persoanei juridice va creşte, afacerile vor progresa, astfel încît valoarea
bunurilor din patrimoniu va fi mai mare, dar suma capitalului social înscrisă
iniţial în actul de constituire, va rămîne neschimbată.
226
DREPTUL AFACERILOR
228
DREPTUL AFACERILOR
231
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
233
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
234
DREPTUL AFACERILOR
237
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 15.
SOCIETATEA ÎN NUME COLECTIV ŞI SOCIETATEA
ÎN COMANDITĂ
245
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
252
DREPTUL AFACERILOR
256
DREPTUL AFACERILOR
două sau mai multe persoane, care pun în comun anumite bunuri,
pentru a desfăşura o activitate comercială, în vederea împărţirii
beneficiilor, şi care răspund pentru obligaţiile sociale în limita
aporturilor lor203.
Conform art.145 al Codului Civil al Republicii Moldova,
societatea cu răspundere limitată este societatea comercială al
cărei capital social este divizat în părţi sociale, conform actului
de constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul
societăţii.
Reieşind din definiţie putem evidenţia următoarele caractere
ale SRL:
1. Asocierea se bazează pe încrederea asociaţilor, societatea
are un caracter intutio personae, ca şi societăţile de persoane;
2. Capitalul social nu poate fi mai mic de 5400 lei şi este
divizat în anumite fracţiuni, părţi sociale; partea socială nu este
titlu de valoare şi este transmisibil;
3. Asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale în limita
aportului lui;
4. Numărul asociaţilor poate fi între 2 şi 50 asociaţi; cu
excepţie
, poate fi constituită şi de o singură persoană;
5. Societatea dispune de o structură stabilă;
Constituirea SRL. Fondatorii, actul de constituire,
înregistrarea SRL. Societatea cu răspundere limitată se
constituie printr-un singur document, numit în Codul Civil, act
de constituire, adică acel contract de constituire şi în cazul
constituirii de către un singur fondator numit statut. Conform
Legii nr. 135\2007 cu privire la societatea cu răspundere limitata,
art.12, actul de constituire se semnează de toţi fondatorii şi se
autentifică notarial. Semnarea actului de constituire de către
257
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
259
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
204 art. 13 al Legii nr. 220-XVI din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat
a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali
260
DREPTUL AFACERILOR
-
lorică a totalităţilor aporturilor în numerar şi în natură cu care
fonda torii societăţii comerciale contribuie la constituirea
patrimoniului ei, spre a asigura mijloace materiale necesare
activităţii, atingerii scopurilor propuse. Conform prevederilor
legale şi anume art.21 al Legii nr.135/2007, capitalul social al
societăţii se constituie din aporturile asociaţilor şi reprezintă
minima activelor, exprimată în lei, pe care trebuie să le deţină
societatea, al cărei capital social nu poate fi mai mic de 5400 lei
(300 de salarii minime) şi care urmează a fi vărsat în suma de cel
puţin 40% pînă la înregistrarea societăţii, iar restul –în termen de
jumătate de an după înregistrarea acesteia sau cum prevede actul
de constituire.
Capitalul de rezervă. Conform prevederilor legale, societatea
este obligată să-şi formeze un capital de rezervă de cel puţin 10%
din cuantumul capitalului social. Capitalul de rezervă al SRL
poate fi utilizat doar în scopul acoperirii pierderilor sau la
majorarea capitalului ei social, fiind ca o garanţie suplimentară
pentru creditori. Pentru formarea capitalului de rezervă, se alocă
nu mai puţin de 5% din beneficiul anual, pînă se atinge valoarea
fixata în actul de constituire.
Aporturile asociaţilor. Obligaţia principală asumată de către
fondatori şi anume prin actul de constituire este aceea de a vărsa
aportul la capitalul social. Capitalul social se constituie din
aporturile asociaţilor în numerar(aporturi monetare, adică sume
de bani) şi aporturi în natură(bunuri corporale, incorporale).
Legea nu permite drept aport la capitalul social prestarea
serviciilor de către asociaţi.
Partea socială ale asociaţilor societăţii cu răspundere
limitată reprezintă o fracţiune din capitalul ei social stabilit în
funcţie de mărimea aportului la acest capital. Asociatul deţine o
parte sociala. Conform Codului Civil, art.149, părţile sociale pot
avea mărimi diferite şi sînt indivizibile, dacă actul de constituire
261
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
nu prevede altfel. Mărimea părţii sociale depinde de valoarea
aportului vărsat de asociat la constituirea societăţii şi la
majorarea capitalului social. Asociatul poate dobîndi una sau mai
multe părţi sociale de la alţi asociaţi, iar valoarea propriei părţi se
va majora proporţional valorilor părţilor dobîndite şi cazul unui
singur asociat, acesta deţine o parte socială egală cu mărimea
capitalului social. Dreptul asociaţilor asupra părţi lor sociale se
constată printr-un certificat care se eliberează la cererea
asociaţilor de către administratorul societăţii.
Transmiterea sau înstrăinarea părţilor sociale. În Codului
Civil, în art.152 şi Legea nr.135/2007 art.25, utilizează cuvintele
înstrăinare şi vînzare a părţii sociale. Înstrăinării i se potrivesc
mau multe acte juridice, inclusiv donaţia, schimbul, aportul la
capitalul social205. Părţile sociale se pot transmite în mod liber
soţului, rudelor şi afinilor, în linie dreaptă, fără limită, şi în linie
colaterală, pînă la gradul doi inclusiv, de asemenea între asociaţi
şi societăţi, dacă în actul de constituire nu este prevăzut altfel. În
cazul înstrăinării părţii sociale terţelor persoane , asociaţii au
dreptul de preemţiune. Înstrăinarea părţii sociale se efectuează
printr-o ofertă scrisă administratorului care, la rîndul său,
urmează să informeze pe toţi asociaţii în termen de 15 zile de la
data transmiterii. Acceptarea ofertei, se efectuează , de asemenea,
în formă scrisă şi se transmite administratorului. În termen de 15
zile de la data primirii ofertei, asociatul este obligat să indice
mărimea fracţiunii din partea socială, pe care intenţionează s-o
dobîndească. În cazul în care există mai mulţi solicitanţi, fiecare
dobîndeşte o fracţiune a părţii sociale în mărimea solicitată. În
cazul dezacordului dintre ei, partea socială va fi distribuită
proporţional părţii deţinute de fiecare asociat. Asociatul nu poate
înstrăina partea socială pînă la vărsarea integrală a aportului
262
DREPTUL AFACERILOR
-
subscris, cu excepţia cazului de succesiune. Actul juridic de
înstrăinare a părţii sociale se autentifică notarial.
Modificarea capitalului social în conformitate cu prevederile
legale se face prin majorare sau reducere. Modificarea reprezintă
o operaţiune de schimbare a actului de constituire, deoarece,
conform art.107 alin.(2), art.146 din Codului Civil, art.13 din
Legea nr.135/2007, mărimea capitalului social trebuie să fie
indicat în actul de constituire, conform art.33 din Legea
nr.220/2007, mărimea capitalului social se indică şi în Registrul
de Stat.
După cum am menţionat mai sus capitalul social se poate mo
difica prin majorare, în urma majorării activele cresc şi,
respectiv, garanţiile creditorilor chirografari se consolidează.
Capitalul social poate fi majorat doar în acel caz, dacă fondatorii
au vărsat integral aporturile la care s-au obligat prin actul de
constituire.
Un alt mod de modificare a capitalului social este reducerea
lui, reducerea reprezintă o operaţiune care prezintă un pericol
pentru creditorii societăţii, de aceea legislaţia stabileşte norme ce
obligă informarea personală a fiecărui creditor şi publicarea unui
aviz în Monitorul Oficial al Republicii Moldova cu privire la o
eventuală reducere a capitalului social. Societatea nu poate
reduce capitalul social sub minimul de 5400 lei , stabilit în lege 7.
Drepturile şi obligaţiile asociaţilor. Răspunderea
asociaţilor. După cum am menţionat mai sus, numărul de asociaţi
nu poate fi mai mare de 50.
Participînd la constituirea societăţii cu răspundere limitată
sau prin dobîndire, ulterior constituirii, unei părţi sociale se
dobîndeşte calitatea de asociat, în momentul autentificării actului
de constituire şi se consolidează prin înregistrarea de stat a
societăţii. De asemenea, persoana poate deveni asociat şi prin
succesiune, moştenind partea socială a asociatului decedat, iar în
263
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
cazul persoanelor juridice ei de asemenea pot dobîndi părţi
sociale în urma succesiunii drepturilor şi obligaţiilor persoanei
juridice reorganizate.
Principalele drepturi ale asociaţilor sînt următoarele:
- dreptul de vot, oricare asociat poate să intervină în viaţa
societăţii, prin exercitarea dreptului la vot în cadrul adunării
generale a asociaţilor. Fiecare parte sociala dă dreptul la un vot;
- dreptul de a participa la conducerea societăţii în
conformitate cu prevederile legii şi ale actului de constituire,
include de a participa la adunările generale ordinare şi
extraordinare ale societăţii, dreptul de a include chestiuni în
ordinea de zi a adunării şi de a-şi expune opinia asupra acestor
chestiuni în cadrul adunării, dreptul de a desemna şi de a fi
desemnat în organul executiv, în consiliul societăţii şi în organul
de supraveghere.
264
DREPTUL AFACERILOR
- dreptul de a exercita controlul asupra modului de
gestionare a societăţii, constă în controlul operaţiunilor efectuate
de administratorul societăţii sau de persoanele cărora acesta le-a
delegat împuternicirea;
- dreptul de a fi informat despre activitatea societăţii,
fiecare asociat are dreptul de a cunoaşte întreaga informaţie
despre activitatea societăţii, precum şi de a lua cunoştinţă de actul
constitutiv şi de modificările lui, de procesele-verbale ale
adunării generale, ale consiliului, de a consulta registrele,
documentele contabile, bilanţul contabil şi alte acte.
- dreptul de a participa la repartizarea beneficiului, fiecare
asociat are dreptul la încasarea beneficiului atît în timpul
funcţionării societăţii, cît şi în cazul dizolvării şi lichidării
acesteia, repartizarea beneficiului este interesul pe care l-au
urmărit în comun, unindu-şi aporturile. Partea din profitul net
care se plăteşte fiecărui asociat se numeşte dividend. Distincţia
între dividend şi beneficiu constă în aceea că beneficiul aparţine
societăţii, iar dividendele sînt ale asociaţilor. Dividendele se
acordă numai în măsura în care, la nivelul societăţii, se obţin
venituri reale, constatate prin bilanţul contabil.
Dividendele se atribuie în funcţie de părţile sociale deţinute,
fiecare asociat primind o sumă de bani proporţional cu numărul
de titluri pe care le deţine, adică sub forma unui procent din
capitalul social. Chiar şi în cazul dizolvării şi lichidării societăţii,
fiecare asociat primeşte din activul patrimoniului societăţii ce a
aportat la capitalul social după plata tuturor datoriilor pe care le
are societatea faţă de terţele persoane. În actul de constituire
poate fi prevăzută o distribuire inegală a rezultatelor obţinute cu
ocazia lichidării.
- dreptul de a înstrăina şi a dobîndi , în condiţiile legii,
partea socială, asociatul poate înstrăina oricînd, prin act juridic
autentificat notarial, partea socială pe care o deţine sau o
fracţiune din ea, daca a vărsat integral aportul la care s-a obligat
prin actul de constituire;
265
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
266
DREPTUL AFACERILOR
- să comunice societăţii imediat despre schimbarea
domiciliului sau a sediului, a numelui sau a denumirii, altă
informaţie necesară exercitării drepturilor şi îndeplinirii
obligaţiilor de către societate şi asociatul ei 207;
Asociaţii pot stipula şi alte obligaţii, avînd aceeaşi forţă
obligatorie ca şi cele prevăzute de lege.
Răspunderea asociatului, asociatul răspunde faţă de societate
pentru prejudiciile cauzate acesteia prin întîrzierea vărsării
aportului, precum şi prin neexecutarea obligaţiilor stabilite prin
actul de constituire şi legea nr.135/2007.
Excluderea asociatului din societate este posibilă la cererea
adunării generale, a administratorului sau a unor asociaţi, ca drept
temei pot servi următoarele condiţii: nevărsarea în termen a
aportului subscris în actul de constituire, precum şi folosirea în
scopuri proprii a bunurilor societăţii de către administrator sau
comiterea unor fraude de către acesta. Excluderea asociatului se
face de către instanţa de judecată printr-o hotărîre judecătorească.
Asociatului exclus i se restituie în termen de 6 luni aportul vărsat,
dar numai dacă a fost reparat prejudiciul cauzat.
267
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
268
DREPTUL AFACERILOR
de asemenea repartizarea beneficiilor obţinute şi aprobarea
planului de perspectivă pe anul următor.
Convocarea se face de către administratorul societăţii
nemijlocit sau la cererea asociaţilor, care împreună reprezintă, cel
puţin, 10 la sută din voturile societăţii. Asociaţii sînt informaţi în
formă scrisă despre timpul, locul şi ordinea de zi, cel tîrziu cu 15
zile pînă la convocarea adunării generale. Fiecare asociat are
dreptul să propună chestiuni pentru a fi incluse în ordinea de zi a
adunării generale, cu condiţia că ele sa fie aduse la cunoştinţă
tuturor asociaţilor cu cel puţin 3 zile înainte de adunare, iar
acelea chestiuni care nu au fost incluse sau care nu au fost aduse
la cunoştinţa asociaţilor nu pot fi examinate.
Adunarea generală a asociaţilor este deliberativă, daca la ea
vor fi prezenţi cel puţin ¾ din numărul total de asociaţi, iar în
cazul dacă nu este întrunit numărul necesar de asociaţi, atunci în
acest caz, administratorul va convoca o nouă adunare generală,
cu aceeaşi ordine de zi, într-un termen de 2 săptămîni de la ultima
adunare generală, care va fi deliberativă indiferent de numărul
prezenţilor asociaţi.
Fiecare asociat din cadrul adunării generale, în dependenţă
de mărimea cotei de participare la capitalul social a societăţii cu
răspundere limitată, are dreptul la vot.
Adunarea generală adoptă hotărîri cu simpla majoritatea de
voturi în diferite probleme, iar asupra acelor chestiuni ce ţin de
modificarea statutului, aprobării dării de seamă anuale,
excluderea unui asociat din societate, precum şi reorganizarea şi
lichidarea societăţii, e nevoie de o majoritate de voturi pentru
adoptarea hotărîrilor. Hotărîrile care sînt luate în cadrul adunării
generale urmează a fi semnate de cel puţin doi participanţi la
adunarea generală şi se trec în registrul de decizii, care este ţinut
de administratorul S.R.L.
269
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
270
DREPTUL AFACERILOR
dintre membrii comisiei de cenzori trebuie să fie contabil
autorizat în condiţiile legii sau contabil expert. Nu pot fi membri
ai comisiei de cenzori administratorul societăţii, contabilul
societăţii, precum şi rudele acestora, persoanele declarate
incapabile sau cele condamnate pentru diferite infracţiuni.
Comisia de cenzori exercită controlul asupra activităţii
economico-financiare a societăţii. Controlul se face periodic, din
proprie iniţiativă sau la cererea asociaţilor. Legiuitorul obligă
cenzorul să efectueze un control după expirarea exerciţiului
financiar, verificînd rapoartele financiare pregătite de
administrator. Persoanele cu funcţie de răspundere ale societăţii
sînt obligate să prezinte comisiei de cenzori toate actele necesare
pentru efectuarea controlului, inclusiv dacă e nevoie şi de unele
explicaţii scrise sau orale. În baza acestor date, în urma
controlului, comisia de cenzori va întocmi un raport semnat de
toţi membrii comisiei de cenzori care au participat la control, pe
care îl va prezenta adunării generale. În caz că unul dintre
membrii comisiei nu este de acord cu concluziile raportului,
atunci el are tot dreptul de a-şi expune opinia sa în mod separat,
care va fi anexată la raport.
În cazul depistării unor încălcări grave în activitatea
societăţii, comisia de cenzori poate cerea convocarea adunării
generale şi să participe cu vot consultativ la şedinţele acesteia.
Atribuţiile comisiei de cenzori a societăţii cu răspundere
limitată, pot fi delegate unei companii de audit, în baza hotărîrii
adunării generale.
271
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
272
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 17.
SOCIETATEA PE ACŢIUNI
210 Pentru mai multe detalii a se vedea L.Bugaian, V.Catanoi, A.Cotelnic şi al.
Antreprenoriat: iniţierea afacerii. Chişinău: Elena-V.I., 2010, p.84.
211 Acţiunile trebuie înregistrate la Comisia Naţională a Pieţei Financiare.
274
DREPTUL AFACERILOR
278
DREPTUL AFACERILOR
282
DREPTUL AFACERILOR
285
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
287
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
CAPITOLUL 18.
SOCIETĂŢILE COOPERATISTE
(cooperative de întreprinzător, de producţie şi de
consum)
§1. Noţiunea şi caracteristica cooperativelor
Noţiune. Cooperativa este o formă de asociere liberă în care
mai multe persoane organizează activităţi de producţie, de
distribuţie şi prestări de servicii, bazate pe principiul
întrajutorării.
În viaţa de zi cu zi şi în literatura de specialitate
cooperativele adeseori sînt numite „societăţi cooperatiste”,
deoarece se aseamănă cu nişte societăţi, fiind alcătuite din cel
puţin 5 membri.
Această formă de asociere s-a născut încă în secolul trecut.
Prima cooperativă a fost înfiinţată în anul 1844, în Anglia, după
care s-au creat şi altele. În Franţa s-au fondat cooperative de
producţie care îşi propuneau să efectueze în comun lucrări de
construcţie sau să realizeze diferite produse pe care să le vîndă,
iar beneficiile rezultate să fie împărţite între asociaţi 225.
Prin cooperativă înţelegem o organizaţie de comerţ formată
prin asocierea liberă a unui grup de persoane (mici
producători, meseriaşi, întreprinderi), pentru producerea,
cumpărarea, vînzarea în comun a unor produse, pentru
acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii 226.
296
DREPTUL AFACERILOR
297
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
300
DREPTUL AFACERILOR
301
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
302
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
CAPITOLUL 19.
ÎNTREPRINDEREA DE STAT ŞI ÎNTREPRINDEREA
MUNICIPALĂ
247 Rusu V., Focşa Gh., Curs de drept comercial, curs universitar, Chişinău
2007, pag.158-159
305
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
306
DREPTUL AFACERILOR
248 Roşca N.,Baieş S., Dreptul afacerilor, Vol.2, Chişinău 2006, pag.238-
239.
307
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
308
DREPTUL AFACERILOR
309
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
310
DREPTUL AFACERILOR
•
bunurile transmise în mod gratuit;
• investiţiile capital din contul subvenţiilor şi beneficiului;
• credite şi alte surse legale.
Mărimea capitalului social şi procedura lui de modificare se
stabileşte în statutul întreprinderii.
Reorganizarea şi lichidarea întreprinderii de stat.
Activitatea întreprinderii încetează, în conformitate cu statutul
sau şi la decizia fondatorului prin reorganizare sau lichidarea ei.
Întreprinderea de stat poate fi reorganizată în o altă formă de
întreprindere. Întreprinderea poate fi lichidată de către instanţa
judecătorească economică competentă în conformitate cu
legislaţia.
311
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
•
• are drept de gestiune economică asupra bunurilor
calificate ca fonduri fixe, primite de la fondator, adică le posedă
şi le foloseşte la destinaţie, fără dreptul de a dispune de ele; poate
să le dea în arendă sau să dispună în alt mod de bunurile sale
numai în temeiul hotărîrii fondatorului;
se constituie cu scopul de a desfăşura , de regulă, activităţi
de întreprinzător de interes public pentru unitatea
administrativteritorială, ca persoană juridică însă, poate desfăşura
şi alte activităţi neinterzise de lege;
• poartă răspundere proprie cu întreg patrimoniul.
Constituirea întreprinderii municipale. Conform
prevederilor Codului Civil, şi anume art.179, întreprinderea
municipală se fondează şi se dotează de către autoritatea
administraţiei publice locale. Atît unităţile administrativ-
teritoriale de nivelul întîi (sate, comune, oraşe), cît şi de nivelul
doi –(raioane), au dreptul de a constitui întreprinderi
municipale.249
Întreprinderea municipală se consideră constituită din
momentul înregistrării de stat, în baza legislaţiei în vigoare,
pentru înregistrare e nevoie de următoarele acte: hotărîrea
fondatorului privind înfiinţarea întreprinderii şi statutul
întreprinderii aprobat de fondator. Conform Regulamentului
model al întreprinderii municipale, statutul întreprinderii se
aprobă de către fondator, adică unitatea administrativ-teritorială.
Nici un act normativ nu prevede expres care dintre organele
unităţii administrativ-teritoriale este competent să aprobe statutul:
consiliul sau primarul (preşedintele raionului).
Autorii: Roşca N, şi Băieşu S., consideră ca hotărîrea
consiliului privind înfiinţarea întreprinderii municipale este una
•
de principiu, adică se decide însuşi faptul constituirii, bunurile
care urmează a fi transmise şi se desemnează conducătorul ei. 250
Statutul întreprinderii municipale conţine următoarele clauze:
• Denumirea hotărîrii fondatorului privind aprobarea
statutului întreprinderii, numărul şi data adoptării;
• Denumirea (firma) întreprinderii şi sediul întreprinderii
(în firmă se foloseşte cuvîntul “municipal(ă)”);
• Scopurile şi genurile de activitate ale întreprinderii;
Mărimea şi componenţa patrimoniului, trecut din
proprietatea municipiului respectiv la balanţa întreprinderii nou-
create;
• Modul de posesiune, folosinţă şi dispunere de fondul
statutar, precum şi schimbarea lui, sursele de formare a
patrimoniului întreprinderii, forma de repartizare a venitului şi de
acoperire a pierderilor;
• Modul de reorganizare şi lichidare a întreprinderii 251.
Funcţionarea întreprinderii municipale. Întreprinderea
municipală are aceeaşi structură organizatorică ca şi
întreprinderea de stat, adică are fondator şi conducător.
Fondatorul întreprinderii municipale este organul
autoadministrării locale, care o înzestrează cu bunuri. Dacă
pentru crearea şi activitatea întreprinderii sunt necesare terenuri
sau alte resurse naturale, hotărîrea privind crearea întreprinderii
poate fi adoptată numai dacă fondatorul prezintă avizul pozitiv al
organului teritorial de expertiză ecologică.
Conducătorul întreprinderii municipale (managerul) este
numit şi revocat de către fondator. Între fondator şi conducător se
încheie un contract, ca şi în cazul întreprinderii de stat.
•
Conducătorul poartă răspundere materială pentru obligaţiile
întreprinderii conduse de el. Nimeni nu are dreptul să se
amestece în activitatea conducătorului, cu excepţia cazului în
care clauzele contractuale sau prevederile legale prevăd altfel.
Conducătorul poate fi eliberat din funcţie înainte de expirarea
termenului contractual, potrivit temeiurilor prevăzute în contract
sau lege.
Dacă e necesar, în structura administrativă a întreprinderii
poate fi inclus consiliul de directori. El este desemnat numai în
cazul în care statutul stipulează funcţiile, competenţa, condiţiile
de desemnare şi modul de funcţionare.
Patrimoniul întreprinderii municipale se constituie din
fonduri fixe şi mijloace circulante, precum şi din alte valori,
costul cărora este reflectat în balanţă autonomă a întreprinderii.
Bunurile
314
municipale transmise de fondator aparţin doar întreprinderii în
limitele dreptului de gestiune economică. Întreprinderea îşi poate
înstrăina bunurile, numai în baza deciziei fondatorului.
Din momentul fondării, întreprinderea poartă răspundere,
pentru obligaţiile sale cu întregul patrimoniu al său.
Reorganizarea şi lichidarea întreprinderii municipale are
loc în modul stabilit de legislaţia în vigoare, în temeiul deciziei
fondatorului.
315
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 20.
REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA
PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP LUCRATIV
316
Reorganizarea benevolă are loc avînd ca temei hotărîrea
organului suprem al societăţii, adoptată cu votul majorităţii
asociaţilor.
Reorganizarea forţată poate fi efectuată avînd ca temei
hotărîrea instanţei de judecată sau a organului administrativ
competent.
În procesul de reorganizare participă cel puţin două persoane
juridice.
Potrivit prevederilor alin.(1) art.69 din Codului civil,
persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi
absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare.
În continuare ne vom referi la fiecare caz de reorganizare în
parte.
317
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
318
DREPTUL AFACERILOR
Spre deosebire de contopire, în rezultatul absorbţiei, una sau
mai multe persoane juridice care dispar ca subiecte de drept
(persoane juridice absorbite), se alipesc la o alta (persoana
juridică absorbantă), ultima păstrîndu-şi personalitatea juridică şi
devenind cu un potenţial mai mare pe piaţă. Drepturile şi
obligaţiile persoanelor juridice absorbite trec integral la cea
absorbantă.
Procedura de reorganizare prin fuziune (contopire sau
absorbţie) parcurge mai multe etape:
- Pregătirea contractului de fuziune. Din conţinutul
prevederilor art.74 din Codul civil rezultă că societăţile
participante la procedura de reorganizare prin contopire sau
absorbţie sunt obligate să elaboreze un proiect al contractului de
fuziune. Acesta va conţine:
- forma (felul) fuziunii;
- denumirea şi sediul fiecărei persoane juridice participante
la fuziune;
- fundamentarea şi condiţiile fuziunii;
- patrimoniul care se transmite persoanei juridice
beneficiare;
- raportul valoric al participanţilor;
- data actului de transmitere, care este aceeaşi pentru toate
persoanele juridice implicate în fuziune.
Dacă persoanele juridice fuzionează prin contopire, în
proiectul contractului de fuziune trebuie să se indice şi
denumirea, sediul şi organul executiv al persoanei juridice ce se
constituie. La proiectul contractului de fuziune se anexează
proiectul actului de constituire al persoanei juridice. Proiectul
contractului de fuziune se întocmeşte în scris.
În proiectul contractului de fuziune urmează să se indice
datele de identitate ale noii societăţi comerciale, numele
candidatului la funcţia de administrator şi în alte organe.
319
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
320
DREPTUL AFACERILOR
de transmitere şi din bilanţul de repartiţie nu este posibilă
determinarea succesorului.
- Inventarierea. O importanţă deosebită în procesul de
fuziune constituie procedura de transmitere a patrimoniului
persoanei juridice ce urmează să fie radiată către persoana
juridică succesor în drepturi. Transmiterea patrimoniului se
efectuează în baza unui act de predare-primire în care sunt
reflectate activele şi pasivele societăţii. Pentru constatarea
activelor şi pasivelor ce se transmit, iniţial urmează a fi
desfăşurată inventarierea în conformitate cu prevederile normelor
contabile.
Actul de predare-primire, după cum şi contractul de fuziune,
se confirmă de fondatorii persoanelor juridice care sînt implicate
în fuziune şi necesită a fi semnat de către toţi reprezentanţii
societăţilor comerciale participante la fuziune.
- Înregistrarea fuziunii. După expirarea a 3 luni de la
ultima publicaţie a avizului în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova privind fuziunea, organul executiv al persoanei juridice
absorbite sau al persoanei juridice participante la contopire
depune, la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat, o cerere
prin care solicită înregistrarea fuziunii.
La cerere se anexează:
a) copia autentificată de pe contractul de fuziune;
b) hotărîrea de fuziune a fiecărei persoane juridice
participante;
c) dovada oferirii garanţiilor acceptate de creditori sau a
plăţii
datoriilor;
d) autorizaţia de fuziune, după caz.
După înregistrarea reorganizării de către organul de
înregistrare, persoanele juridice absorbite sau cele contopite se
consideră dizolvate şi se radiază din Registrul de Stat al
persoanelor juridice.
321
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
324
DREPTUL AFACERILOR
Persoanele juridice participante la reorganizare răspund
solidar pentru obligaţiile apărute pînă la reorganizarea acestora
dacă din actul de transmitere şi din bilanţul de repartiţie nu este
posibilă determinarea succesorului. Membrii organului executiv
al persoanei juridice participante la reorganizare răspund solidar,
pe parcursul a 3 ani de la data reorganizării, pentru prejudiciul
cauzat prin reorganizare participanţilor sau creditorilor
persoanelor juridice reorganizate.
- Inventarierea. Ca şi în cazul fuziunii, procedura de
reorganizare prin dezmembrare presupune necesitatea efectuării
inventarierii şi întocmirii actului de predare-primire a
patrimoniului de la o societate la alta.
- Înregistrarea dezmembrării. Această etapă este expres
reglementată de art.82, 83 din Codul civil. Astfel, organul
executiv al persoanei juridice care se dezmembrează depune,
după expirarea a 3 luni de la ultima publicare privind
dezmembrarea, o cerere de înregistrare a dezmembrării la organul
care a efectuat înregistrarea ei de stat şi o alta la organul care va
efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie
sau unde este înregistrată persoana juridică la care trece o parte
din patrimoniu. La cerere se anexează proiectul dezmembrării,
semnat de reprezentanţii persoanelor juridice participante, şi
dovada oferirii garanţiilor, acceptate de creditori, sau a plăţii
datoriilor.
La cererea depusă organului care va efectua înregistrarea de
stat a persoanei juridice care se constituie se anexează, de
asemenea, actele necesare înregistrării persoanei juridice de tipul
respectiv.
După prezentarea actelor respective, Camera Înregistrării de
Stat le verifică şi, dacă corespund cerinţelor legale, se face
înregistrarea divizării.
Iniţial se înregistrează societăţile constituite prin divizare şi
mai apoi se radiază societăţile dizolvate (în cazul dezmembrării
prin divizare); în cazul dezmembrării prin separare mai întîi se
325
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
§4. Transformarea
Transformarea este o formă de organizare prin care
persoana juridică cu scop lucrativ îşi schimbă forma juridică de
organizare a activităţii sale prin modificarea actelor de
constituire în condiţiile legii.
Procedura de transformare se desfăşoară în următoarele etape:
- Adoptarea hotărîrii privind transformarea şi
elaborarea actului de constituire al societăţii în care se
transformă;
- Informarea creditorilor;
- Inventarierea patrimoniului;
- Înregistrarea transformării la organul abilitat.
Hotărîrea privind reorganizarea societăţii comerciale prin
transformare din o formă juridică de organizare în alta se ia de
către adunarea generală a societăţii care urmează a fi supusă
transformării. Hotărîrea de transformare se adoptă cu majoritatea
necesară pentru modificarea actului de constituire, în dependenţă
de forma juridică de organizare a societăţii comerciale supuse
transformării. După adoptarea hotărîrii privind transformarea, în
326
DREPTUL AFACERILOR
termen de 30 zile se notifică Camera Înregistrării de Stat despre
iniţierea procedurii de reorganizare prin transformare, care va
consemna la rubrica respectivă din Registrul de Stat al
Persoanelor Juridice menţiunea „în reorganizare”.
Potrivit art.72 din Codul civil, în termen de 15 zile de la
adoptarea hotărîrii de reorganizare organul executiv al persoanei
juridice participante la reorganizare este obligat să informeze în
scris toţi creditorii cunoscuţi şi să publice în două ediţii
consecutive ale Monitorului Oficial al Republicii Moldova un
aviz privind reorganizarea.
Ulterior, în decursul a două luni de la publicarea ultimului
aviz, creditorii pot să ceară persoanei juridice care se
reorganizează prin transformare garanţii în măsura în care nu pot
cere satisfacerea creanţelor. La aceste garanţii creditorii pot
recurge doar dacă se va demonstra că în urma reorganizării
drepturile acestor creditori la satisfacerea creanţelor vor fi puse în
pericol.
Inventarierea este o etapă obligatore care culminează cu
întocmirea actului de predare-primire a activelor şi pasivelor.
Persoana juridică transformată devine succesor al drepturilor şi
obligaţiilor persoanei juridice care s-a transformat.
La înregistrarea transformării la Camera Înregistrării de Stat,
prevederile art.82, 83 din Codul civil se aplică corespunzător.
După ce Camera Înregistrării de Stat a recepţionat actele în
termenul prevăzut de art.82 din Codul civil, după verificarea
acestora registratorul de stat adoptă decizia de înregistrare a
transformării sau de respingere a cererii.
Înregistrarea transformării în Registrul de Stat al Persoanelor
Juridice serveşte temei pentru modificarea ştampilei, denumirii,
licenţelor etc.
§5. Procedura de lichidare a persoanelor juridice
Societatea comercială se constituie pentru a desfăşura o
activitate comercială pe durata stabilită în actul constitutiv.
327
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
329
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
330
DREPTUL AFACERILOR
Procedura de insolvabilitate, precum şi încetarea procesului
de insolvabilitate, inclusiv în legătură cu insuficienţa masei
debitoare, este reglementată de Legea insolvabilităţii nr.
149/2012.
b) în cazurile prevăzute de art.87 din Codului civil
Potrivit alin.(1) art. 87 din Codul civil, instanţa de judecată
dizolvă persoana juridică dacă:
- constituirea ei este viciată. Se consideră viciată
constituirea persoanei juridice dacă la data constituirii s-au
încălcat condiţiile de formă sau de fond ale actului de constituire.
Dacă încălcarea condiţiilor de fond sau de formă a urmat după
constituirea persoanei juridice, la data constituirii actul de
constituire respectînd exigenţele legii, atunci acest caz nu
serveşte temei de dizolvare;
- actul de constituire nu corespunde prevederilor legii. În
acest caz neconcordanţele actului de constituire cu exigenţele
legii pot genera din modificările operate în el de către organul
suprem al persoanei juridice după constituirea acesteia. Dacă
după constituire în legislaţie survin careva modificări referitoare
la exigenţele actului de constituire, acesta urmează a fi racordat
acestor prevederi; în caz contrar, societatea riscă să fie dizolvată;
- nu se încadrează în prevederile legale referitoare la forma
ei juridică de organizare. Exemplu pot servi întreprinderile de
arendă; odată cu adoptarea Codului civil, o astfel de formă
juridică de organizare nu se prevede. În acest caz, întreprinderile
de arendă care activau la data intrării în vigoare a Codului civil
urmau să-şi modifice forma juridică de organizare. În caz contrar,
acestea riscau să fie dizolvate;
- activitatea ei contravine ordinii publice. Societatea
comercială care practică un gen de activitate interzis de lege sau
un gen de activitate monopol de stat activează contrar ordinii
publice;
- există alte situaţii prevăzute de lege. Aici putem remarca
prevederile alin.(6) art.26 al Legii privind înregistrarea de stat a
331
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
334
DREPTUL AFACERILOR
Acesta urmează să notifice imediat Camera Înregistrării de
Stat, să prezinte hotărîrea de desemnare a sa în această funcţie,
iar organul de înregistrare va opera menţiunile despre lichidator
în rubrica respectivă în Registrul de Stat al Persoanelor Juridice.
2. Informarea creditorilor
Potrivit art.91 din Codul civil, după înregistrarea desemnării
sale, lichidatorul publică în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, în două ediţii consecutive, un aviz despre lichidarea
persoanei juridice şi, în termen de 15 zile, îl informează pe
fiecare creditor cunoscut despre lichidare şi despre termenul de
înaintare a creanţelor.
3. Înaintarea creanţelor
Conform art.92 din Codul civil, termenul de înaintare a
creanţelor este de 6 luni de la data ultimei publicaţii a avizului în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Prin hotărîrea de
lichidare se poate prevedea un termen mai lung. Dacă lichidatorul
respinge creanţa, creditorul are dreptul ca, în termen de 30 de zile
de la data cînd a fost informat despre respingerea creanţei, să
înainteze o acţiune în instanţa de judecată privind încasarea
datoriilor.
4. Elaborarea proiectului bilanţului de lichidare
Lichidatorul, în termen de 15 zile de la data expirării
termenului de înaintare a creanţelor, este obligat să întocmească
un proiect al bilanţului de lichidare, care să reflecte valoarea de
bilanţ şi valoarea de piaţă a activelor, inclusiv creanţele, datoriile
persoanei juridice recunoscute de lichidator şi datoriile care se
află în curs de examinare în instanţa de judecată.
Proiectul bilanţului de lichidare se prezintă spre aprobare
organului sau instanţei de judecată care a desemnat lichidatorul.
Dacă din proiectul de lichidare rezultă un excedent al pasivelor
faţă de active, lichidatorul este obligat să declare starea de
insolvabilitate. 5. Lichidarea activului şi pasivului societăţii Prin
lichidare a activului societăţii se înţelege: - transformarea
335
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
336
DREPTUL AFACERILOR
în proiectul de împărţire, luînd în considerare voinţa
participanţilor.
Potrivit art.98 din Codul civil, activele persoanei juridice
dizolvate nu pot fi repartizate persoanelor îndreptăţite decît după
12 luni de la data ultimei publicări a avizului privind dizolvarea
şi după două luni din momentul aprobării bilanţului lichidării şi a
planului de repartizare a activelor, dacă aceste documente nu au
fost contestate în instanţă de judecată sau dacă cererea de
contestare a fost respinsă printr-o hotărîre judecătorească
irevocabilă.
6. Radierea persoanei juridice
După repartizarea activelor nete între asociaţii societăţii în
proces de lichidare, în termen de 2 luni din momentul aprobării
bilanţului de lichidare, lichidatorul va depune la Camera
Înregistrării de Stat o cerere prin care va solicita radierea
persoanei juridice din Registrul de Stat al Persoanelor Juridice.
Potrivit art.24 al Legii nr.220/2007, pentru radierea
persoanelor juridice din Registrul de stat se depun următoarele
documente:
a) cererea de radiere, conform modelului aprobat de organul
înregistrării de stat;
b) bilanţul de lichidare şi planul de repartizare a activelor,
apro-
bate de organul sau instanţa de judecată care a desemnat
lichidatorul;
c) documentul ce confirmă lipsa datoriilor la bugetul public
na-
ţional, depus în conformitate cu procedura prevăzută;
d) copiile avizelor de reorganizare sau lichidare a persoanei
ju-
ridice, publicate conform art.72 sau 91 din Codul civil.
Pînă la depunerea documentelor privind radierea din
Registrul de Stat, persoana juridică în lichidare este obligată, pe
337
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
338
DREPTUL AFACERILOR
teritoriul ei. Prin lege, pot fi stabilite condiţii suplimentare pentru
persoana lichidatorului.
Potrivit alin.(2) art.35 al Legii cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi, nr.845/1992, sînt impuse unele condiţii speciale
pentru lichidatori, şi anume: trebuie să dispună de studii
superioare, să posede cunoştinţe şi experienţă în domeniu şi să fie
înregistrată ca întreprinzător individual. Aceste cerinţe
suplimentare nu sînt aplicabile la moment, deoarece activitatea de
lichidator al societăţilor comerciale nu poate fi calificată ca
activitate de întreprinzător, ceea ce ar submina interesele
asociaţilor.
La art.90 din Codul civil se prevede posibilitatea desemnării
la aceeaşi societate a mai multor lichidatori. În acest sens, alin.(5)
al normei sus-citate, dispune că în cazul desemnării mai multor
lichidatori, aceştia reprezintă persoana juridică în comun dacă
actul de constituire sau hotărîrea prin care sînt desemnaţi nu
prevede altfel.
Din momentul desemnării sale, lichidatorul notifică Camera
Înregistrării de Stat despre desemnarea sa în această funcţie,
prezentînd hotărîrea organului suprem al societăţii sau hotărîrea
instanţei de judecată şi comunicînd datele de identitate, cu
prezentarea speci mentului semnăturii.
În exercitarea atribuţiilor sale, lichidatorul dispune de
următoarele împuterniciri:
- valorifică (stinge, achită) creanţele faţă de creditori;
- transformă în bani bunurile societăţi;
- execută şi finalizează operaţiunile rezultate din
contractele încheiate de societatea aflată în procedură de
lichidare;
- întocmeşte inventarul şi elaborează proiectul bilanţului de
lichidare;
- păstrează patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au
încredinţat de administratori;
339
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
340
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
CAPITOLUL 21.
INSOLVABILITATEA ÎNTREPRINZĂTORILOR
259 Dr. Nicolae Roşca, Dr. Sergiu Baieş “Dreptul afacerilor”, Volumul I,
Chişinău – 2004, pag.375.
260 “Dicţionar de drept privat”, Profesor universitar, dr. Mircea Duţu, ediţia
a II-a, Editura “Mondan”, Bucureşti, 2002, pag.422.
342
DREPTUL AFACERILOR
343
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
3. organele creditorilor;
4. alte organe de stat autorizate;
5. instanţa de judecată (de insolvabilitate).
Debitorul insolvabil. Art.2 al Legii insolvabilităţii prevede
că debitor este orice persoană, indicată la art.1 alin.(2), care are
datorii la plata creanţelor scadente, inclusiv a creanţelor fiscale,
împotriva căreia a fost depusă în instanţă de judecată o cerere de
intentare a unui proces de insolvabilitate.
Din definiţia legală putem deduce că, pentru a deveni
debitor, persoana trebuie să întrunească, concomitent, două
condiţii:
1. să aibă datorii la plata creanţelor scadente, inclusiv a
creanţelor fiscale. Scadenţă este creanţa, ajunsă la o anumită dată
cînd se împlineşte termenul care afectează obligaţia de plată;
2. existenţa cererii de intentare a procesului de
insolvabilitate, depusă în instanţa de judecată.
Procesului de insolvabilitate pot fi supuse atît persoanele
juridice, cît şi persoanele fizice care practică activitate
economică.
Persoanele juridice în privinţa cărora poate fi intentat un
proces de insolvabilitate pot fi:
a) societăţi comerciale: -
societăţi în nume colectiv;
- societăţi în comandită;
- societăţi cu răspundere limitată; - societăţi
pe acţiuni; b) cooperative;
c) întreprinderi de stat şi întreprinderi municipale;
d) organizaţii necomerciale:
- asociaţii; - fundaţii;
- instituţii.
Nu poate fi intentat procesul de insolvabilitate persoanelor
juridice de drept public, inclusiv Statului, Parlamentului,
Preşedinţiei, Guvernului (ministerelor, agenţiilor,
inspectoratelor), instanţelor de judecată, Curţii de Conturi, Curţii
345
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
346
DREPTUL AFACERILOR
347
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
348
DREPTUL AFACERILOR
349
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
351
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
352
DREPTUL AFACERILOR
354
DREPTUL AFACERILOR
356
DREPTUL AFACERILOR
357
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
358
DREPTUL AFACERILOR
359
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
360
DREPTUL AFACERILOR
361
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
362
DREPTUL AFACERILOR
363
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
364
DREPTUL AFACERILOR
366
DREPTUL AFACERILOR
367
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
369
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
financiare. Creanţele creditorilor se consideră validate conform
pre vederilor legii.263
Procesul de insolvabilitate se intentează doar în baza cererii
de intentare a procesului de insolvabilitate (denumită cerere
introductivă). Potrivit art.12 al Legii insolvabilităţii, dreptul de a
depune cererea introductivă îl au debitorul, creditorii şi alte
persoane indicate în lege, şi anume: Inspectoratul de Stat pentru
Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii,
Comisia Naţională a Pieţei Financiare.
Debitorul este în drept să depună cerere introductivă în
situaţia în care există pericolul intrării lui în incapacitate de plată
cînd, în mod previzibil, nu-şi va putea executa obligaţiile
pecuniare la scadenţă. În cazul în care debitorul nu este persoană
fizică, dreptul de a depune cerere introductivă în numele acestuia
îl are organul executiv, persoana care are dreptul de reprezentare
a debitorului, asociaţii cu răspundere nelimitată şi lichidatorii
debitorului.
Debitorul este obligat să depună cerere introductivă şi dacă:
executarea integrală a creanţelor scadente ale unui sau ale mai
multor creditori poate cauza imposibilitatea satisfacerii integrale
la scadenţă a creanţelor celorlalţi creditori; în cadrul lichidării,
care se efectuează conform altor legi, devine evident că debitorul
nu poate satisface integral creanţele creditorilor.
În cererea introductivă a debitorului trebuie să fie indicate:
codul fiscal şi numerele tuturor conturilor bancare ale
debitorului; valoarea creanţelor creditorilor, mărimea dobînzilor
şi penalităţilor aferente; temeiul creanţelor şi termenele de
executare a acestora, cu specificarea sumei creanţelor decurgînd
din daunele cauzate vieţii şi sănătăţii, precum şi a creanţelor
salariale faţă de angajaţii debitorului; suma datoriilor la bugetul
public naţional; motivarea temeiului insolvabilităţii; date despre
263 G.Margineanu, L.Margineanu, Op.cit., p.534.
370
DREPTUL AFACERILOR
-
cererile de chemare în judecată a debitorului, primite spre
examinare de instanţele de judecată, precum şi despre titlurile
executorii asupra bunurilor debitorului; date despre bunurile
debitorului, inclusiv despre mijloacele băneşti şi creanţele lui;
candidatura propusă la funcţia de administrator al insolvabilită
ţii/lichidator.
În cerere, debitorul poate solicita şi motiva aplicarea planului
procedurii de restructurare.
La cererea introductivă a debitorului se anexează: copia de
pe statutul debitorului sau de pe contractul lui de asociere; lista
participanţilor (membrilor) debitorului; bilanţul contabil la data
ultimului raport financiar; documentele care atestă componenţa şi
valoarea bunurilor debitorului persoană fizică (întreprinzător
individual); datele din registrele publice despre bunurile
debitorului, inclusiv despre bunurile lui gajate; lista creditorilor şi
debitorilor, cu specificarea datoriilor creditoare şi debitoare, a
adreselor şi datelor de identificare ale creditorilor şi debitorilor;
dovada notificării proprietarului, a cărui lipsă nu împiedică
admiterea spre examinare a cererii introductive.
Creditorul poate depune cerere introductivă dacă are un
interes legitim în intentarea procesului de insolvabilitate şi îşi
poate argumenta creanţele şi temeiurile de intentare a procesului
de insolvabilitate.
Creditorul depune cerere introductivă numai după notificarea
prealabilă a debitorului.
În cererea introductivă a creditorului trebuie să fie indicate:
denumirea (numele şi prenumele) creditorului şi a debitorului,
sediul, (adresa) şi alte date de identificare ale acestora; suma
creanţelor creditorului, mărimea dobînzilor şi penalităţilor
aferente; temeiul creanţelor şi termenul executării lor; menţiuni
despre alte probe ce confirmă creanţa creditorului; propunerea
candidaturii la funcţia de administrator provizoriu pe perioada de
371
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
observaţie a debitorului; alte date, considerate de creditor ca fiind
necesare pentru examinarea cererii.
Persoana care depune în mod intenţionat, fără existenţa unui
temei de insolvabilitate, o cerere de intentare a procesului de
insolvabilitate contra debitorului pentru a-i aduce prejudicii
reputaţiei lui comerciale este obligată la plata despăgubirilor
conform legii.
Cererea introductivă poate fi retrasă, de către cel care a de
pus-o, pînă la adoptarea hotărîrii privind intentarea procesului de
insolvabilitate sau de respingere a cererii.
În termen de cel mult 3 zile de la primire, instanţa de
insolvabilitate emite încheierea prin care admite spre examinare
cererea introductivă şi pune debitorul în perioada de observaţie.
Totodată, în conformitate cu art.24 al Legii nr.149/2012, instanţa
de judecata aplică următoarele masuri de asigurare a acţiunii:
numeşte un administrator provizoriu; dispune înlăturarea
debitorului de la gestionarea patrimoniului sau emite prescripţia
ca deciziile privind gestionarea patrimoniului să fie luate doar cu
acordul prealabil al administratorului provizoriu; pune sub
sechestru corespondenţa comercială a debitorului; suspendă
executarea silită asupra bunurilor debitorului; pune sub
interdicţie înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale sau
decide ca acestea să poată fi înstrăinate doar cu învoirea expresă
a administratorului provizoriu; aplica sechestrul pe toate bunurile
debitorului, inclusiv pe cele care se află la alte persoane;
suspendă urmăririle individuale ale creditorilor şi executările
silite asupra bunurilor debitorului, precum şi curgerea prescripţiei
dreptului de a cere executarea silită a creanţelor acestora contra
debitorului.
Instanţa de judecată dispune administratorului provizoriu să
notifice imediat despre aplicarea măsurilor de asigurare în toate
registrele publice, inclusiv în Registrul de stat al întreprinderilor
372
DREPTUL AFACERILOR
-
şi Registrul de stat al Persoanelor Juridice şi al Întreprinzătorilor
Individuali, în Registrul bunurilor imobile şi în alte registre în
care se înregistrează gajul, băncile, organele cadastrale teritoriale,
autorităţile vamale, oficiile poştale, staţiile de cale ferată etc.
Cererea introductivă se examinează, de regulă, în şedinţă, la
care sînt invitaţi: debitorul, creditorii cunoscuţi instanţei,
administratorul provizoriu, alte persoane interesate.
Hotărîrea de intentare a procesului de insolvabilitate va
include: denumirea (numele şi prenumele), sediul (adresa),
domeniul de activitate al debitorului; numele, prenumele şi
adresa administratorului; locul, data şi ora şedinţei de validare a
mărimii crean-
373
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
ţelor (şedinţa de validare) şi, după caz, locul, data şi ora adunării
creditorilor de audiere a raportului administratorului
insolvabilităţii (şedinţa de raportare); ora intentării procesului de
insolvabilitate; componenţa comitetului creditorilor instituit
potrivit art.60 al Legii nr.149/2012.
Prin hotărîrea de intentare a procesului de insolvabilitate se
desemnează administratorul insolvabilităţii.
Dispozitivul hotărîrii de intentare a procedurii de
insolvabilitate se remite spre publicare de către administratorul
insolvabilităţii, în termen de 2 zile lucrătoare din data adoptării,
în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Instanţa de judecată
poate dispune publicarea dispozitivului hotărîrilor şi în ziarele
locale din zonele unde debitorul îşi are sediul sau unde sînt
concentrate sediile celor mai mulţi creditori.
Hotărîrea produce efecte juridice care privesc atît drepturile
şi obligaţiile debitorului insolvabil, cît şi ale creditorilor
debitorului insolvabil.
Potrivit art.75 al Legii nr.149/2012, din momentul intentării
procesului de insolvabilitate:
a) activitatea organelor de conducere ale debitorului se
suspendă;
b) achitările cu debitorul se fac numai printr-un cont bancar
gestionat de administratorul insolvabilităţii/lichidator;
c) orice garanţie de executare a obligaţiilor poate fi acordată
numai de administratorul insolvabilităţii/lichidator, cu
autorizarea adunării sau a comitetului creditorilor;
d) calcularea plăţilor aferente (dobînda, comisionul de
angaja-
ment, fondul de risc şi penalitatea) creditelor acordate debitorului
de către Ministerul Finanţelor, precum şi a plăţilor aferente
sumelor dezafectate din bugetul de stat întru onorarea garanţiilor
de stat, se suspendă;
374
DREPTUL AFACERILOR
e) calcularea penalităţilor, dobînzilor şi altor plăţi aferente
dato-
riilor creditoare ale debitorului se întrerupe;
f) sechestrarea patrimoniului debitorului, alte măsuri de
asigurare sau de limitare a debitorului, administratorului
insolvabilităţii/ lichidatorului în dreptul de administrare şi de
valorificare a masei debitoare aplicate de alte instanţe de
judecată sau de organele abilitate în acest sens se anulează de
drept şi se aplică în exclusivitate numai de către instanţa de
judecată care a intentat procedura de insolvabilitate.
Administratorul insolvabilităţii poate interzice în scris
persoanelor care închiriază, iau cu împrumut, păstrează sau
folosesc în orice alt mod bunurile debitorului să efectueze
operaţiuni cu aceste bunuri.
În literatura de specialitate se analizează şi o clasificare
teoretică a efectelor intentării procesului de insolvabilitate.
Efectele juridice ce privesc drepturile şi obligaţiile
debitorului insolvabil: debitorul pierde dreptul de folosinţă, de
dispunere şi de administrare a patrimoniului, drepturile şi
obligaţiile lui trecînd la administratorul insolvabilităţii desemnat
de instanţa de judecată; decontările cu debitorul insolvabil se
efectuează numai printr-un cont special, deschis de
administratorul insolvabilităţi; debitorul insolvabil nu este în
drept să acorde garanţii de executare a obligaţiilor (să depună
bunuri în gaj sau ipotecă); orice garanţie de executare a
obligaţiilor poate fi acordată numai de administrator, cu
autorizarea adunării sau a comitetului creditorilor; procesele
judiciare aflate în curs de judecare, în care debitorul are calitatea
de reclamant, vor fi preluate de administrator; orice garanţie de
executare a obligaţiilor poate fi acordată numai de administrator,
cu autorizarea adunării sau a comitetului creditorilor; debitorul
este obligat să prezinte explicaţiile şi informaţiile necesare pentru
adoptarea unei decizii privind examinarea cererii; debitorul are
375
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
376
DREPTUL AFACERILOR
strictă conformitate cu reglementările privind procesul de
insolvabilitate.
§4.Procedura de faliment
Procedura generală a falimentului. După intentarea
procedurii de insolvabilitate, debitorul insolvabil poate merge în
una din următoarele proceduri:
1. de faliment – ceea ce presupune lichidarea patrimoniului
debitorului şi repartizarea între creditori a banilor obţinuţi;
2. de restructurare – ceea ce presupune elaborarea,
aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan complex de
măsuri în vederea remedierii financiare şi economice a
debitorului şi achitării datoriilor acestuia conform programului de
plată a creanţelor.
Aplicarea uneia din aceste proceduri depinde de starea
economico-financiară a debitorului şi de hotărîrea adunării
creditorilor debitorului insolvabil.
Procedura falimentului. Instanţa de insolvabilitate decide
prin încheiere intrarea imediată în faliment, dar nu mai tîrziu de 5
zile lucrătoare, în următoarele cazuri:
a) debitorul nu şi-a declarat intenţia de a se restructura sau
este
decăzut din dreptul de a propune un plan al procedurii de
restructurare, iar creditorii nu cer restructurarea lui;
b) niciunul dintre participanţii la procedură nu a propus un
plan al procedurii de restructurare, în condiţiile şi termenele
stabilite de prezenta lege, sau niciunul dintre planurile propuse nu
a fost acceptat şi confirmat;
c) debitorul şi-a declarat intenţia de a se restructura, dar nu a
propus în termen un plan de restructurare ori planul lui nu a fost
acceptat şi confirmat;
377
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
378
DREPTUL AFACERILOR
Vor fi puse sub sigilii: spaţiile în care se află bunurile din
averea debitorului (magazinele, magaziile, depozitele, unităţile de
producţie); spaţiile în care se află registrele (cu excepţia celor
contabile) şi documentele societăţii (birourile administraţiei);
corespondenţa comercială (corespondenţa deţinută de oficiile
poştale, staţiile de cale ferată, antrepozite, depozite portuare şi
alte locuri de înmagazinare).
Nu vor fi puse sub sigilii: bunurile care trebuie vîndute de
urgenţă, spre a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea de
valoare; registrele de contabilitate, care trebuie să fie verificate;
cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau cu scadenţa
apropiată; numerarul, care va fi depus la bancă, în contul averii
debitorului.
Potrivit art.108 al Legii nr.149/2012, lichidatorul trebuie să
întocmească un inventar al tuturor bunurilor corporale şi
incorporale care aparţin masei debitoare. Inventarul este întocmit
de o comisie de inventariere constituită de lichidator din
reprezentanţi ai creditorilor sau din specialişti/experţi în
domeniu, în prezenţa debitorului, dacă nu se cauzează o întîrziere
dezavantajoasă. Actul de inventar este semnat de lichidator, de
membrii comisiei de inventariere şi, după caz, de către debitor
prin reprezentantul său desemnat în procedura de insolvabilitate.
Conform alin.(1) art.39 al Legii insolvabilităţii, masa
debitoare cuprinde toate bunurile debitorului la data intentării
procesului de insolvabilitate, precum şi cele pe care el le
dobîndeşte şi le recuperează pe parcursul procesului.
Conform Standardului Naţional de Contabilitate, sînt incluse
în bilanţul contabil: active nemateriale (imobilizări necorporale);
active materiale (mijloace fixe) (imobilizări corporale); active
financiare; stocuri de mărfuri şi materiale; conturile debitorilor
privind operaţiile de comerţ şi alte operaţii; investiţii financiare;
mijloace băneşti; capital propriu; datorii financiare; conturile
creditorilor privind operaţiile comerciale şi alte operaţii.
379
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
380
DREPTUL AFACERILOR
Examinînd cererile creditorilor, instanţa de judecată verifică
legalitatea şi temeinicia actelor anexate la cerere, verifică
legalitatea efectuării calculelor mărimii cerinţelor, ia în
considerare contestaţiile, dacă acestea au parvenit, şi în baza
acestora stabileşte creanţa şi dispune în ce ordine va fi
înregistrată şi achitată ulterior, conform art.43 al Legii
insolvabilităţii.
Cererile de înaintate a creanţelor vor fi examinate la şedinţa
de validare.
Conform alin.(6) art.143 al Legii insolvabilităţii, o creanţă
acceptată şi inclusă de administratorul insolvabilităţii/lichidator
în tabelul definitiv al creanţelor se consideră validată dacă, cu cel
puţin 3 zile lucrătoare înainte de şedinţa de validare, nu a fost
contestată de debitor sau de un creditor ori dacă contestaţia
ridicată a fost înlăturată. Contestaţia debitorului nu se opune
validării creanţei.
În dependenţă de faza procedurii de insolvabilitate,
administratorul insolvabilităţii/lichidatorul va întocmi şi depune
în instanţa de insolvabilitate tabelul preliminar de creanţe, tabelul
definitiv de creanţe, tabelul definitiv consolidat.
Înregistrarea în tabel are pentru creanţele validate, conform
valorii şi rangului lor, efectul unei hotărîri definitive şi
irevocabile pentru administratorul insolvabilităţii/lichidator şi
pentru toţi creditorii.
4. Evaluarea patrimoniului
Evaluarea patrimoniului debitorului se efectuează luîndu-se
în considerare valoarea lui la momentul efectuării estimării.
Art.111 al Legii insolvabilităţii stabileşte că după intentarea
procedurii de insolvabilitate sau iniţierea procedurii falimentului,
administratorul insolvabilităţii/lichidatorul trebuie să efectueze,
într-un raport, o evaluare sistematizată, de ansamblu, a bunurilor,
în care se vor specifica şi se vor juxtapune bunurile din masa
debitoare şi obligaţiile debitorului. Pentru evaluarea bunurilor, se
381
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
382
DREPTUL AFACERILOR
patrimoniului debitorului. Vînzarea filialelor sau reprezentanţelor
prezintă varietăţi de vînzare a întreprinderii, de aceea modalitatea
vînzării lor cade sub incidenţa prevederilor art.129 al Legii
insolvabilităţii.
Dacă în masa debitoare sînt bunuri perisabile (cum ar fi
fructele, legumele sau alte produse ale căror păstrare este
imposibilă), lichidatorul va purcede urgent la vînzarea lor pentru
a obţine preţul maxim.
Dacă în masa debitoare există bunuri afec tate unor garanţii
reale, constituite în favoarea cre ditorilor garantaţi (cum ar fi
bunuri grevate prin gaj, ipotecă sau alte privilegii speciale asupra
unor bunuri mobile sau imobile, create în condiţiile dreptului
comun), lichidatorul trebuie să informeze credi torul garantat
despre intenţia sa de a vinde bunul.
Creditorului i se permite să se pronunţe în termen de 7 zile
de la primirea notificării asupra posibilităţii de valorificare cît
mai avantajoasă a bunului. Dacă creditorul garantat consideră că
poate valorifica mai avantajos bunul, instanţa de judecată, după
audierea creditorului şi administratorului, decide asupra
transmiterii în posesie a bunului către creditor, stabilindu-i conco
mitent şi termenul de valorificare a bunului.
Art.129 al Legii insolvabilităţii stabileşte că în cadrul
procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului sau al
procedurii de restructurare, întreprinderea (afacerea) debitorului
poate fi înstrăinată ca un complex patrimonial unic doar cu
acordul expres al adunării creditorilor. Această posibilitate de
vînzare a masei debitoare este stabilită reieşind din interesul de a
fi menţinut un subiect de drept al cărui menire ar fi participarea
în continuare în circuitul comercial.
În cadrul vînzării întreprinderii, se înstrăinează toate tipurile
de bunuri destinate activităţii de întreprinzător, inclusiv
terenurile, clădirile şi alte construcţii, utilajele, inventarul,
materiile prime, producţia, lucrările şi serviciile (denumirea de
383
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
384
DREPTUL AFACERILOR
Distribuirea către creditorii chirografari se face în
dependenţă de existenţa mijloacelor băneşti în masa debitoare.
Creditorii de rang inferior nu vor fi luaţi în considerare la
distribuirile intermediare.
Înaintea fiecărei distribuiri, lichidatorul depune în instanţa de
judecată lista creanţelor care vor fi satisfăcute, indicînd sumele
care urmează să fie plătite. Creditorii au acces nelimitat la această
listă.
385
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
Art.43 al Legii insolvabilităţii prevede expres ordinea de
execu tare a creanţelor chirografare.
Creanţele chirografare se execută conform rangului acestora.
Creanţele următorului rang se execută numai după executarea în
totalitate a creanţelor rangului precedent; în caz de insuficienţă a
masei debitoare, distribuirea bunurilor în cadrul aceluiaşi rang se
efectuează proporţional.
Prevederile respective se aplică în modul corespunzător şi
pentru clasele de creditori de rang inferior.
La distribuirea intermediară, comitetul creditorilor stabileşte
cota de distribuire la propunerea administratorului
insolvabilităţii/lichidatorului. Dacă nu este constituit un comitet
al creditorilor, cota de distribuire o stabileşte administratorul
insolvabilităţii/lichidatorul.
Administratorul insolvabilităţii/lichidatorul informează
creditorii despre cota care urmează să le fie distribuită.
Dacă, la distribuirea finală, creanţele tuturor creditorilor au
fost satisfăcute în volum total, administratorul
insolvabilităţii/lichidatorul transmite surplusul către debitor.
Dacă debitorul este persoană juridică, administratorul
insolvabilităţii/ lichidatorul transmite fiecărui participant partea
din surplus care i-ar fi revenit în cazul lichidării în afara
procesului de insolvabilitate.
7. Încetarea procesului de insolvabilitate
Potrivit art.175 al Legii nr.149/2012, după terminarea
distribuirii finale a masei debitoare, instanţa de insolvabilitate
pronunţă hotărîre de încetare a procesului de insolvabilitate şi
radiere a debitorului din registru.
Dispozitivul hotărîrii de încetare a procesului de
insolvabilitate va fi publicat conform art.7. În două săptămîni de
la data publicării, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul
prezintă Registrului de Stat al Persoanelor Juridice şi al
386
DREPTUL AFACERILOR
-
Întreprinzătorilor Individuali hotărîrea instanţei de judecată care
serveşte drept temei pentru radierea debitorului din acest registru.
Din momentul radierii sale din Registrul de Stat al Persoanelor
Juridice şi al Întreprinzătorilor individuali, debitorul este
considerat lichidat.
În cazul cînd procesul de insolvabilitate a încetat, iar după
adu narea de distribuire finală anumite sume rezervate au devenit
libere, anumite sume plătite din masa debitoare au fost restituite
din diverse motive ori au fost descoperite bunuri care aparţin
masei debitoare, instanţa de judecată hotărăşte o distribuire
suplimentară după încetarea procesului de insolvabilitate la
cererea administratorului, a unui creditor chirografar sau din
oficiu.
După dispunerea distribuirii ulterioare, administratorul
insolvabilităţii/lichidatorul distribuie, conform listei finale,
produsul din realizarea bunului descoperit. Administratorul
insolvabilităţii/ lichidatorul prezintă instanţei de judecată raportul
cu privire la distribuirea masei debitoare.
Procedura simplificată a falimentului. Prin procedură
simplificată a falimentului se înţelege acea procedură în care
debitorul intră direct în procedura de faliment după o perioadă de
observaţie sau odată cu intentarea procedurii de insolvabilitate.
Potrivit alin.(1) art.134 al Legii insolvabilităţii, procedura
simplificată a falimentului se aplică debitorilor aflaţi în stare de
insolvabilitate care se încadrează în una din următoarele
categorii:
a) întreprinzători individuali şi gospodării ţărăneşti (de fermi-
er), titulari ai patentei de întreprinzător;
b) persoane juridice care nu deţin niciun bun în patrimoniul
lor ori ale căror bunuri sînt insuficiente pentru a acoperi
cheltuielile procesului şi niciun creditor sau terţ nu se oferă să
avanseze ori să garanteze sumele corespunzătoare;
387
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
c) societăţi comerciale şi necomerciale dizolvate anterior for-
mulării cererii introductive;
d) debitori care nu sînt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura
de restructurare prevăzută în Legea insolvabilităţii.
Dacă debitorul se încadrează în una dintre categoriile
prevăzute la alin.(1), instanţa de insolvabilitate, odată cu
intentarea procedurii de insolvabilitate, poate să dispună iniţierea
procedurii simplificate a falimentului şi dizolvarea debitorului.
În cadrul procedurii simplificate a falimentului nu se vor
parcurge atîtea etape ca la procedura de faliment, în situaţia de
faţă acestea fiind mult mai puţine datorită lipsei sau insuficienţei
bunu rilor debitorului.
388
DREPTUL AFACERILOR
-
a) restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului;
b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de
ca-
pital social;
c) restrîngerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din
patri-
moniul debitorului;
d) orice alte acţiuni neinterzise de legislaţia în vigoare.
În opinia autorului Nicolae Roşca, procedura de restructurare
(procedura planului, cum era definită în Legea insolvabilităţii
nr.632/2001) are cel puţin două justificări: pe de o parte, este
păstrat întreprinzătorul ca subiect de drept, acordîndu-i-se şansa
unui nou început, iar, pe de altă parte, procedura permite
creditorilor să recupereze mai multe procente din creanţe decît ar
fi obţinut printr-o simplă lichidare. 264
390
DREPTUL AFACERILOR
actului, data cînd a fost propus, identitatea persoanelor care îl
propun şi semnătura acestora, alte date necesare.
Conform art.188 din Legea nr.149/2012, dreptul de a
propune planul procedurii de restructurare în instanţa de judecată
îl au debitorul, administratorul insolvabilităţii şi/sau autorităţile
administraţiei publice centrale sau locale în cazul insolvabilităţii
întreprinderilor de importanţă vitală pentru economia naţională.
Debitorul este îndreptăţit să propună proiectul planului de
restructurare odată cu cererea introductivă sau cu referinţa la
cererea introductivă a creditorilor, ori într-o cerere expresă
adresată instanţei de insolvabilitate, dar nu mai tîrziu de termenul
stabilit la adunarea de raportare la care s-a aprobat restructurarea
sa.
Astfel, debitorul dovedeşte tuturor creditorilor intenţia sa şi
buna-credinţă de a preveni păgubirea lor şi propune soluţiile pe
care le consideră utile pentru depăşirea crizei. Face aceasta într-
un stil civilizat şi este dispus să continue activitatea. 265
Administratorul insolvabilităţii poate propune, la cererea
adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor, ori din proprie
iniţiativă, redresarea debitorului în baza unui plan, de la data
desemnării sale şi pînă la împlinirea termenului de prezentare a
planului, stabilit la adunarea creditorilor de raportare la care s-a
aprobat restructurarea debitorului.
Planul trebuie prezentat instanţei de judecată în termenul
stabilit de adunarea creditorilor de raportare, în caz contrar,
instanţa poate decide intentarea procedurii falimentului şi
lichidarea debitorului. Termenul de prezentare a planului poate fi
prelungit de către instanţa de judecată, la cererea
administratorului insolvabilităţii, a creditorului sau debitorului,
cu cel mult 30 de zile.
Durata procedurii de restructurare se stabileşte în baza
hotărîrii adunării creditorilor şi nu poate depăşi 3 ani, calculaţi de
265 N.Roşca. „Instituţia falimentului în legislaţia Republicii Moldova”.
Tipografia Centrală, 2001, p.110.
391
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
392
DREPTUL AFACERILOR
1) creanţele şi drepturile creditorilor sînt modificate aşa cum
este prevăzut în plan (acoperirea parţială a creanţelor, sub
anumite condiţii şi diferite modalităţi etc.);
2) în cazul unei executări silite, planul confirmat va fi
considerat ca o hotărîre definitivă împotriva debitorului, inclusiv
împotriva unui terţ care şi-a asumat obligaţia de executare a
planului de rînd cu debitorul;
3) debitorul reintră în dreptul de administrare a masei
debitoare. Administratorul insolvabilităţii îşi exercită atribuţiile
în conformitate cu prevederile art.186 şi 211.
În partea organizatorică, planul poate reglementa
supravegherea realizării sale. Supravegherea în acest caz este
unul dintre principalele instrumente care va putea duce la
redresarea debitorului. Supravegherea se limitează la executarea
de către debitor a obligaţiilor specificate prin plan.
Dacă realizarea planului este supravegheată, instanţa de
judecată notifică acest fapt odată cu publicarea dispozitivului
hotărîrii privind încetarea procesului de insolvabilitate în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau în ziarele locale din
zonele unde debitorul îşi are sediul sau unde sînt concentrate
sediile celor mai mulţi creditori.
Atribuţiile de supraveghere ţin de competenţa
administratorului insolvabilităţii. În legătură cu aceasta,
atribuţiile administratorului insolvabilităţii şi ale membrilor
comitetului creditorilor, precum şi supravegherea din partea
instanţei judecătoreşti continuă.
Dacă se constată că debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile a
căror executare este supravegheată sau se constată că executarea
lor este imposibilă, administratorul insolvabilităţii informează
imediat despre aceasta comitetul creditorilor şi instanţa
judecătorească. În cazul în care comitetul creditorilor nu a fost
desemnat, administratorul insolvabilităţii informează creditorii
menţionaţi în planul procedurii de restructurare.
393
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
395
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
396
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 22.
CONTRACTE COMERCIALE
399
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
- consimţămîntul părţilor;
- forma cerută de lege;
- capacitatea de exerciţiu a părţilor; - obiectul contractului.
Consimţămîntul este acordul de voinţă al părţilor; el implică
două manifestări de voinţă, şi anume – o ofertă urmată de
acceptarea ei. În cazul în care părţile sînt prezente, contractul se
formează în momentul în care ambele manifestări de voinţă s-au
întîlnit.
Forma contractului este un element esenţial al contractului.
Contractul poate fi încheiat în formă scrisă şi verbală. Lipsa
formei cerute de lege duce la nulitatea absolută a contractului.
Capacitatea părţilor contractante este de asemenea o
condiţie de validitate a contractului. Potrivit principiului general,
posedă capacitatea de a contracta orice persoană, cu excepţia
acelor care nu au împlinit vîrsta ce duce la apariţia capacităţii de
exerciţiu (de regulă, 18 ani) sau declarate în mod expres
incapabile prin lege. În ceea ce priveşte persoanele juridice,
limitele capacităţii lor contractuale sînt reflectate de principiul
specializării capacităţii de folosinţă şi exerciţiu a acestor
persoane, în virtutea cărora persoanele juridice nu pot încheia
contracte decît în limita scopului pentru care fiecare a fost
înfiinţată.
Obiectul contractului îl constituie chiar prestaţia la care părţile
se obligă. Obiectul trebuie să existe prezentînd interes pentru
părţi, să fie şi sigur şi determinat sau măcar determinabil, posibil
şi licit. Obiectul este sigur cît este determinat cel puţin în specia şi
cantitatea sa.
La încheierea contractului trebuie să fie exprimată voinţa
liberă a părţilor contractante, adică voinţa lor să nu fie afectată de
vreun viciu cum sînt: eroarea, violenţa, dolul şi leziunea 269.
Eroarea – este credinţă falsă, neconformă cu realitatea, în
care s-a aflat partea cînd şi-a dat consimţămîntul. Consecinţele pe
402
DREPTUL AFACERILOR
405
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
406
DREPTUL AFACERILOR
407
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
409
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
410
DREPTUL AFACERILOR
415
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
416
DREPTUL AFACERILOR
418
DREPTUL AFACERILOR
420
DREPTUL AFACERILOR
CAPITOLUL 23.
REGLEMENTAREA JURIDICĂ A IMPOZITELOR ŞI
TAXELOR
286 Ibidem, p. 3.
424
DREPTUL AFACERILOR
425
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
428
DREPTUL AFACERILOR
432
DREPTUL AFACERILOR
-
dărilor de seamă fiscale, documentelor de evidenţă etc. cu
documen tele şi cu informaţiile referitoare la acesta de care
dispune organul care exercită controlul fiscal 315;
verificarea totală – presupune controlul la faţa locului
asupra tututor obligaţiilor fiscale ale contribuabilului calculate de
la ultimul control fiscal319;
verificarea parţială – presupune controlul atît la sediul
organului fiscal, cît şi la faţa locului asupra achitării de către
contribuabil pe o perioadă determinată a unei categorii de
impozite ( de ex., impozite în bugetul local 316;
verificarea tematică – se aplică atît în cazul controlului
fiscal cameral, cît şi al celui la faţa locului şi constă în controlul
asupra stingerii unui anumit tip de obligaţie fiscală verificînduse
documentele sau activitatea contribuabilului (de ex., controlul
tematic asupra achitării impozitului pe venit de către persoanele
ce practică activitatea de antreprenoriat 317;
verificarea operativă – se face inopinat, de obicei prin
verificare faptică asupra urmăririi proceselor economice ale
agentului economic, urmărirea eliberării facturilor fiscale,
urmărirea folosirii aparatului de casă la comercializare etc. 318. În
procesul verificării operative etc., funcţionarul fiscal poate face
cumpărătura de control. Aceasta constă în crearea artificială de
către funcţionarul fiscal a situaţiei de procurare a bunurilor
materiale, de efectuare a comenzii de executare a lucrărilor sau
de prestare a serviciilor fără scopul de a le achiziţiona (consuma)
315 Ibidem,
art.218. 319 Ibidem,
art.219.
316 Ibidem, art.220.
317 Codul Fiscal al Republicii Moldova, art.221.
318 Ibidem, art.222.
441
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
sau de a le comercializa, doar cu scopul de a verifica respectarea
legislaţiei fiscale;
verificarea prin contrapunere – se aplică atît în cazul
controlului fiscal cameral, cît şi al celui la faţa locului şi constă în
controlul concomitent al contribuabilului şi al persoanelor cu care
acesta are sau a avut raporturi economice, financiare etc., pentru
a se constata autenticitatea acestor raporturi şi a operaţiunilor
efec tuate319.
Contribuabilul asupra căruia s-a efectuat controlul fiscal, în
termen de 30 de zile de la data primirii deciziei sau a
întreprinderii acţiunii considerate de el ilegale le poate contesta la
organul fiscal emitent a deciziei sau al cărei funcţionar a
întreprins acţiunea, pe seama contribuabilului ca şi în cazul
executării silite căzînd povara de a demonstra incorectitudinea
deciziei emise de organul fiscal sau ilegalitatea acţiunilor
funcţionarului fiscal.
Organul fiscal are la dispoziţia sa 30 de zile pentru
examinarea contestaţiei, termen ce poate fi prelungit încă cu
maxim 30 de zile. Decizia pe care organul fiscal a emis-o pe
marginea contestaţiei poate fi contestată similar contestării
deciziei asupra contestaţiei de executare silită la I.F.P.S. prin
intermediul I.F.T. sau atacată în instanţa de judecată
competentă320.
G) Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei
fiscale
Încălcarea legislaţiei fiscale serveşte drept temei pentru
tragerea la răspundere juridică a contribuabilului. Legiuitorul a
adoptat un şir de acte normative, printre care Codul Fiscal, Codul
Contravenţional321, Codul Penal322, Codul Muncii323 etc., care stau
la baza respectării legislaţiei fiscale.
319 Ibidem, art.223.
320 Ibidem, art.267-269.
442
DREPTUL AFACERILOR
-
Cea mai frecventă încălcare din domeniul fiscal este
evaziunea fiscală, încălcare ce se pedepseşte contravenţional sau
penal în cazul persoanelor fizice şi doar penal în cazul
persoanelor juridice.
Persoanelor fizice nu li se va aplica sancţiuni dacă suma
impozitului ce urmează a fi achitată va fi mai mică de 2000 lei.
Dacă impozitul pe venit ce urma a fi achitat variază între 2000 şi
50 000 mii lei, se va aplica pedeapsă contravenţională; însă, dacă
suma im pozitului va trece de 50 000 lei, persoana va fi trasă la
răspundere penală.
Se pedepseşte contravenţional, în conformitate cu art.301 din
Codul Contravenţional, evaziunea fiscală a persoanelor fizice
care nu practică activitate de întreprinzător prin eschivarea de la
prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit sau prin
includerea în declaraţie a unor date denaturate, dacă suma
impozitului pe venit care trebuia să fie achitat nu depăşeşte 50
000 lei şi se sancţionează cu amendă de la 2000 la 3000 lei.
Se pedepseşte penal, în conformitate cu art.241 alin.(1) din
Codul Penal, evaziunea fiscală a persoanelor fizice care nu
practică activitate de întreprinzător prin eschivarea de la
prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit sau prin
includerea în declaraţie a unor date denaturate, dacă suma
impozitului pe venit care trebuia să fie achitat depăşeşte 50 000
lei şi se pedepseşte cu amendă în mărime de la 20 000 la 40 000
lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la
240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.
443
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
Aceeaşi acţiune care a condus la neachitarea impozitului în
proporţii deosebit de mari (mai mare de 100 000 lei) se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 40 000 la 60 000 lei sau
cu închisoare de pînă la 3 ani.
Persoanele ce practică activitatea de antreprenoriat şi admit
evaziunea fiscală vor fi pedepsite conform art.244 din Codul
Penal, normă ce prevede evaziunea fiscală a întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor prin includerea în documentele
contabile, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind
veniturile sau cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază
operaţiuni reale ori care au la bază operaţiuni ce nu au existat, fie
prin tăinuirea unor obiecte impozabile, dacă suma impozitului
care trebuia să fie plătit depăşeşte 30 000 lei şi prevede pedepse
pecuniare de la 40 000 la 60 000 lei sau închisoare de pînă la 3
ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate
444
DREPTUL AFACERILOR
pe un termen de pînă la 5 ani pentru persoana fizică, şi amendă în
mărime de la 40 000 la 100 000 lei cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate pentru persoana juridică.
Aceeaşi acţiune, dacă a dus la neachitarea impozitului în
proporţii deosebit de mari, se pedepseşte cu amendă în mărime de
la 60 000 la 100 000 lei sau cu închisoare de pînă la 6 ani, în
ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani
pentru persoanele fizice şi amendă în mărime de la 60 000 la 120
000 lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate
sau cu lichidarea persoanei juridice.
În afară de evaziunea fiscală, în Republica Moldova mai sînt
frecvente şi un şir de alte contravenţii sau infracţiuni care
prejudiciază bugetul de stat, printre care:
a) răspunderea penală prevăzută de Codul Penal: -
Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător – art.241;
- Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale – art.249;
- Comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără
marcarea lor cu timbre de acciz - art.250.
b) răspunderea contravenţională prevăzută de Codul
Con-
travenţional:
- Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător -
art.263;
- Încălcarea modului de procurare, de desfacere a
timbrelor de acciz - art.272;
- Comercializarea fără achitarea taxei de piaţă, a taxei
pentru amplasarea unităţilor comerciale - art.274, alin. (1);
- Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare -
art.291;
- Încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi
control - art.2931.
445
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
446
DREPTUL AFACERILOR
suspendarea dreptului de a fi promovat în funcţie în decursul unui
an; suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe
o perioadă de la unu la doi ani sau destituirea din funcţia
publică324.
§ 2. Impozitul pe venit
Impozitul pe venit este acea plată în formă pecuniară care se
achită de către persoanele fizice sau juridice pentru veniturile pe
care acestea le obţin.
Reglementarea normativă a acestui impozit este data în:
Titlul II al Codului Fiscal; Hotărîrea Guvernului nr.1498 din
29.12.2008 privind Declaraţia persoanei juridice cu privire la
impozitul pe venit325; Regulamentul cu privire la determinarea
obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit 326; Regulamentul
cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului
pe venit al persoanelor fizice care nu practică activitatea de
întreprinzător327; Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului
pe venit la sursa de plată din alte plăţi decît salariul 328;
Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din
salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul
angajatului şi a formularelor ce atestă reţinerea impozitului pe
324 Legea nr.158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul
funcționarului public // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008,
nr.230232.
325 Hotărîrea Guvernului nr.1498 din 29.12.2008 privind Declaraţia
persoanei juridice cu privire la impozitul pe venit// Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2009, nr.7-9.
326 Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente
impozitului pe venit, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30.01.2008 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.32-33.
327 Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente
impozitului pe venit al persoanelor fizice care nu practică activitate de
întreprinzător, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30.01.2008 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.32-33.
328 Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit la sursa de
plată din alte plăţi decît salariul, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.77 din
30.01.2008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.32-33.
447
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
448
DREPTUL AFACERILOR
teritoriul Republicii Moldova sau din activitatea din Republica
Moldova.
Obiectul impunerii, conform art.14 din Codul Fiscal, sînt
veniturile obţinute de către subiecţii impunerii şi anume:
veniturile obţinute din orice surse aflate în Republica Moldova,
precum şi din orice alte surse aflate în afara Republicii Moldova
cu excepţia deducerilor şi scutirilor permise de lege; veniturile
din orice surse obţinute în afara Republicii Moldova pentru
activitatea în Republica Moldova; venitul din investiţii şi
financiar etc.
Cotele impozitului pe venit, conform art.15 din Codul Fiscal,
sînt: pentru persoanele fizice ce obțin venituri pînă la 26700 lei
anu-
449
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
al - 7%, pentru venitul ce depăşeşte suma de 26700 lei cota consti
tuie 18%.
Cotele impozitului pe venit pentru persoanele juridice
constituie 12% din venitul impozabil; pentru gospodăriile
ţărăneşti (de fermier) 7% din venitul impozabil, 332 iar pentru
întreprinderile mici şi mijlocii - 3% 337.
În conformitate cu art.20 din Codul Fiscal, nu se supun
impozitării cu impozitul pe venit orice plăţi din bugetul
asigurărilor sociale (pensiile de invaliditate, pensiile de vîrstă
etc..), bursele studenţilor, elevilor, indemnizaţiile de concediere,
veniturile misiunilor diplomatice etc.
Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la
o scutire personală în sumă de 9120 lei anual, iar dacă acesta s-a
îmbolnăvit şi a suferit de boala provocată de consecinţele avariei
de la C.A.E. Cernobîl; este invalid şi s-a stabilit că invaliditatea
sa este în legătură cauzală cu avaria de la C.A.E. Cernobîl; este
părintele sau soţia (soţul) unui participant căzut sau dat dispărut
în acţiunile de luptă din Stînga Nistrului, Republica Afghanistan;
este invalid ca urmare a participării la acţiunile de luptă din
Stînga Nistrului, precum şi din Republica Afghanistan; este
invalid de război, invalid din copilărie, invalid de gradul I şi II;
este pensionar-victimă a represiunilor politice, ulterior reabilitată,
scutirea personală va constitui – 13560 lei 333.
Persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are
dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 9120 lei anual, dacă
soţul (soţia) nu beneficiază de scutire personală. Persoana fizică
rezidentă aflată în relaţii de căsătorie cu orice persoană
specificată anterior, la care suma scutirii personale constituie
13560 lei, are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 13560
450
DREPTUL AFACERILOR
lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire
personală334. Deci, dacă contribuabilul este căsătorit, iar soţia nu
munceşte sau nu beneficiază de scutire la locul de muncă, atunci
soţul are dreptul să folosească atît scutirea sa cît şi cea a soţiei.
De asemenea, în conformitate cu art.35 din Codul Fiscal,
contribuabilul mai are dreptul şi la o scutire suplimentară în sumă
de 2040 lei anual pentru fiecare persoană întreţinută, cu excepţia
invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 9120 lei
anual.
Aşadar, dacă cetăţeanul Y are un salariu de 100 000 lei, este
căsătorit, însă soţia nu munceşte şi are la întreţinere 1 copil,
atunci el va beneficia de scutirea sa personală, scutirea pentru
soţie şi, respective, de scutirea pentru persoana aflată la
întreţinere.
Fiecare persoană fizică în situaţia cînd obţine venituri
extrasalariale sau munceşte în două sau mai multe locuri este
obligată pînă la 31 martie să depună declaraţia pe venit şi să
achite impozitul.
Referindu-ne la achitarea impozitului de către persoanele
fizice salariaţi, putem menţiona că acestora li se reţine impozitul
pe venit la sursa de plată, angajatorul, înainte de a elibera
salariul, reţinînd impozitul pe venit etc. şi virîndul pe contul
bugetului de stat335.
451
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
Reglementarea normativă a acestui impozit este data în: Titlul
III al Codului Fiscal; Regulamentul cu privire la aplicarea
T.V.A.336;
Regulamentul privind restituirea T.V.A. 337; Instrucţiunea privind
restituirea sumelor T.V.A. 338, Regulamentul privind modul de
aplica re a cotei zero a T.V.A. la livrarea pe teritoriul ţării a
mărfurilor şi serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică
şi proiectelor de asistenţă investiţională etc. 339.
Subiecţii impozabili, în conformitate cu art.94 din Codul
Fiscal, sînt acele persoane juridice care comercializează sau
importă mărfuri sau servicii şi sînt plătitori de T.V.A., cu
excepția persoanelor fizice care importă mărfuri pentru consum
personal. Este plătitor de T.V.A. în mod obligatoriu agentul
economic care pe parcursul a 12 luni consecutive a livrat mărfuri
sau servicii în sumă ce depăşeşte 600.000 lei. Acel agent
economic care pe parcursul acestor luni consecutive a efectuat
livrări de mărfuri sau servicii în sumă ce depăşeşte 100 000 lei
poate fi înregistrat la cerere ca plătitor de T.V.A. 340
452
DREPTUL AFACERILOR
Obiectele impozabile constituie, în conformitate cu art.95 din
Codul Fiscal, livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii
impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător
în Republica Moldova; importul mărfurilor, în Republica
Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal
importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita
stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele
fizice; importul serviciilor în Republica Moldova. Nu constituie
obiecte impozabile şi nu se aplică T.V.A. la livrarea mărfurilor,
serviciilor efectuate în interiorul zonei economice libere;
transmiterea proprietăţii în cadrul reorganizării agentului
economic etc.
Cotele taxei pe valoare adăugată, conform art.96 din Codul
Fiscal, sînt - 20% cota standard şi cote reduse - 8% la pîine şi
produse de panificaţie, lapte şi produse lactate, unele
medicamente, zahărul
453
DREPTUL AFACERILOR
-
din sfecla de zahăr, gazele naturale şi cele lichefiate etc. De
aseme nea, se aplică şi cota 0% la unele produse şi servicii, de
exemplu: energia electrică, energia termică şi apa caldă pentru
bunurile imobiliare cu destinaţie locativă; mărfurile livrate în
magazinele dutyfree; importul şi/sau livrarea pe teritoriul
republicii a mărfurilor, serviciilor destinate folosinţei oficiale de
către misiunile diplomatice în
Republica Moldova etc. 341
Agentul economic, în cazul comercializării produsului,
serviciilor la preţul acestora, trebuie să adauge taxa pe valoarea
adăugată şi, respectiv, să efectueze vînzarea. Taxa pe valoarea
adăugată achitată de către agentul economic se constitue din
T.V.A. calculată de acesta, minus T.V.A. inclusă în preţul
materiei prime procurate anterior.
Sînt scutite de taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu
art.103 din Codul Fiscal, locuinţa, pămîntul şi arenda acestora,
proprietatea de stat răscumpărată în procesul privatizării,
mărfurile şi serviciile institutiilor de învăţămînt, serviciile de
pregătire şi perfecţionare a cadrelor, serviciile poștale, serviciile
legate de jocurile de noroc, serviciile legate de transportarea
pasagerilor pe teritoriul ţării etc.
Se restituie taxa pe valoarea adăugată în cazul exportului de
mărfuri şi servicii, investiţiilor de capital etc.
§ 4. Accizele
Accizul este un impozit general de stat stabilit pentru unele
mărfuri de consum specificate în Anexa la Capitolul IV al
Codului Fiscal. Responsabili de colectarea accizelor este organul
fiscal, iar în cazul importului - organul vamal.
Reglementarea normativă a acestui impozit este data în:
Titlul IV al Codului Fiscal; Regulamentul privind modul de
341 Ibidem,art.104.
454
DREPTUL AFACERILOR
solicitare a certificatului de acciz, de completare a declaraţiei
privind accizele şi modul de evidenţă a mărfurilor supuse
accizelor expediate (transportate) din încăperea de acciz 347;
Regulamentul privind modalita tea de marcare cu „Timbru de
acciz. Marcă comercială de stat” a producţiei alcoolice supuse
accizelor342; Regulamentul privind instituire sistemului de
marcare cu timbre de acciz a mărfurilor din ţară (indigene) şi de
import pasibile accizelor343; Regulamentul cu privire la restituirea
accizelor344; Regulamentul cu privire la ordinea perfectării actelor
şi perceperii plăţilor vamale la importul în Republica Moldova a
mărfurilor supuse accizelor345; Instrucţiunea cu privire la modul
de calculare şi achitare a accizelor346 etc.
Accizele preced taxa pe valoarea adăugată, fiind incluse în
baza de impozitare pentru calcularea taxei pe valoarea adăugată,
acestea fiind percepute o singură dată şi datorate într-o singură
rată a circuitului economic347.
Subiecţii impunerii cu accize, în conformitate cu art. 120 din
Codul Fiscal, sînt persoanele juridice şi persoanele fizice care
342 Regulamentul privind modalitatea de marcare cu „Timbru de acciz.
Marcă comercială de stat” a producţiei alcoolice supuse accizelor aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr. 1481 din 26.12.2006 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2006, nr.199-202.
343 Regulamentul Ministerului Finanţelor nr.6 din 19.03.2001 privind
instituire sistemului de marcare cu timbre de acciz a mărfurilor din ţară
(indigene) şi de import pasibile accizelor // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2001, nr.044.
344 Regulamentul privind restituirea acizelor, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului nr. 1123 din 28.09.2006 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2006, nr.157.
345 Regulamentul Ministerului Finanţelor nr.282 din 25.05.1998 cu privire
la ordinea perfectării actelor şi perceperii plăţilor vamale la importul în R.
Moldova a mărfurilor supuse accizelor // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1998, nr.097.
346 Instrucţiunea Ministerului Finanţelor nr.03 din 16.08.2002 cu privire la
modul de calculare şi achitare a accizelor // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2002, nr.144.
347 Armeanic A. şi al., Op. cit., p.135.
455
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
prelucrează şi/sau fabrică mărfuri supuse accizelor pe teritoriul
Republi-
347
Regulamentului privind modul de solicitare a certificatului de acciz, de
completare a declaraţiei privind accizele şi modul de evidenţă a mărfurilor
supuse accizelor expediate (transportate) din încăperea de acciz, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr. 843 din 18.12.2009 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2009, nr.193-196.
cii Moldova, precum şi persoanele juridice şi persoanele fizice
care importă mărfuri supuse accizelor. Deci, agenţii economici
sînt obligaţi să achite accizul în cazul cînd aceştea prelucrează
şi/sau fabrică mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii
Moldova, precum şi în cazul importării mărfurilor supuse
accizelor348.
Aceştia achită accizul, cum am menţionat, în cazul
prelucrării, fabricării, importării berii, vinurilor, ţigărilor,
parfumurilor şi apelor de toaletă, îmbrăcămintei din blană,
motorinei, gazului natural, articolelor din metale preţioase,
articolelor de giuvaerie, camerelor de televiziune, camerelor web,
autoturismelor etc.349
Cotele accizelor se stabilesc în sumă absolută la unitatea de
măsură; ad-valorem în procente de la valoarea mărfurilor sau o
combinaţie a acestor forme.
Suma absolută la unitatea de măsură a mărfii o constituie
sumă fixă calculată pe unitatea de măsură specificată de lege. De
exemplu accizul la producerea sau importul motorinei este 1260
lei/tonă, a oxigenului - 3030 lei/tona etc.
Prin ad-valorem în procente de la valoarea mărfurilor se
înţelege un procent anumit din valoarea mărfii. De exemplu
accizul la îmbrăcămintea din blană este 25% din costul acestora
sau accizul la parfumuri şi la ape de toaletă este 30% etc.
§ 5. Impozitul privat
Impozitul privat este acea plată în formă pecuniară achitată
de către toate persoanele fizice şi juridice, atît rezidente, cît şi
nerezidente, în cazul efectuării tranzacţiilor cu bunurile publice,
deci în cazul privatizării acestora. Impozitul privat se achită în
cazul privatizării bunurilor proprietate de stat, inclusiv acţiuni.
Impozitul privat este reglementat anual în legea bugetară şi
constituie 1% din valoarea de achiziţie a bunurilor proprietate
publică supuse privatizării, inclusiv din valoarea acţiunilor. Se
achită pînă la semnarea contractului de vînzare-cumpărare şi se
varsă în bugetul de stat sau în bugetul unităţii administrativ-
teritoriale în a cărei proprietate era bunul privatizat. În cazul
rezilierii sau rezoluţiunii contractului de vînzare-cumpărare,
determinată de neexecutarea sau de executarea
necorespunzătoare a obligaţiilor asumate de cumpărător,
impozitul privat nu se restituie.350
350 Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr.282 din 27.12.2011// Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.19-20, art.11.
457
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
-
§ 6. Taxele vamale
Taxele Vamale sînt plăţi obligatorii care se percep în cazul
importului sau exportului de mărfuri sau servicii de pe teritoriul
Republicii Moldova. Taxa vamală este reglementată de Codul
Vamal351, Legea cu privire la tariful vamal 352 care în Anexa nr.1
prevede tariful vamal al Republicii Moldova, adică cota tarifară,
denumirea produsului şi taxa vamală pentru importul mărfurilor,
iar în Anexa nr. 2 prevede taxele pentru procedurile vamale.
În conformitate cu art.3 al Legii cu privire la tariful vamal,
taxele vamale se clasifică în:
1) ad-valorem, calculată în procente faţă de valoarea în
vamă a mărfii;
2) specifică, calculată în baza tarifului stabilit la o unitate de
mărfă;
3) combinată, care îmbină tipurile de taxe vamale specificate
la punctele 1) şi 2);
4) excepţională, care, la rîndul ei, se divizează în:
a) taxă specială, aplicată în scopul protejării mărfurilor de
origine indigenă la introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor
de producţie străină în cantităţi şi în condiţii care cauzează sau
pot cauza prejudicii materiale considerabile producătorilor de
mărfuri autohtoni;
b) taxă antidumping, percepută în cazul introducerii pe
teritoriul
vamal a unor mărfuri la preţuri mai mici decît valoarea lor în ţara
exportatoare la momentul importului, dacă sînt lezate interesele
sau apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor
autohtoni de mărfuri identice sau similare ori apar piedici pentru
466
DREPTUL AFACERILOR
Taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din
afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea obiectivelor
de prestare a serviciilor rutiere este acea taxă care este achitată
de către persoanele fizice şi persoanele juridice care solicită
autorizaţie pentru amplasarea obiectivelor de prestare a
serviciilor rutiere în zona de protecţie a drumurilor din afara
perimetrului localităţilor, şi anume: staţii de alimentare cu
combustibil, staţii de deservire tehnică, puncte de vulcanizare,
tarabe, unităţi de comerţ cu amănuntul, întreprinderi de
alimentaţie publică, structuri de primire turistică cu funcţii de
cazare şi de servire a mesei etc.
Cotele taxei date sînt stabilite în Anexa nr.6 la Capitolul IX
Cod Fiscal şi constituie, de exemplu 900 lei anual pentru un post
de deservire la o staţie de deservire tehnică şi tot 900 lei pentru
un contor de la o staţie de alimentare cu combustibil; 3600 lei pe
an pentru o unitate de comerţ cu amănuntul(> 100 m 2),
întreprindere de alimentaţie publică, structură de primire turistică
cu funcţii de cazare şi de servire a mesei etc.
Taxa se achită pînă la eliberarea autorizaţiei pentru
amplasarea obiectivelor specificate anterior. Contribuabilii care
deja activează în domeniu achită taxa pentru amplasarea acestora
anual pînă la 1 martie367.
În afară de taxele rutiere, Legea fondului rutier, prevede în
art.3,368 şi alte venituri ale fondului rutier, şi anume:
1) 80% din volumul total al accizelor la produsele petroliere.
Acestea se achită la vămuire de către persoanele fizice şi
persoanele juridice care importă benzină sau motorină.
2) taxele pentru eliberarea autorizaţiilor pentru transporturi
auto internaţionale de mărfuri şi ocazionale de călători; de
exemplu: autorizaţia pentru transportul auto internaţional
constituie 10 euro anual pentru produsele uşor alterabile pentru
367 Regulamentul cu privire la constituirea şi utilizarea fondului rutier, p.26.
368 Legea fondului rutier nr.720 din 02.02.1996 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2010, nr.247-251.
467
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
469
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
470
DREPTUL AFACERILOR
prospecţiuni geologice, extrag minereuri utile, folosesc spaţiul
subteran în scopul construcţiilor obiectivelor subterane etc.
În Republica Moldova, sistemul taxelor pentru folosirea
resurselor naturale este alcătuit din următoarele taxe:
Taxa pentru apă este acea taxă ce se achită de persoanele
juridice şi cele fizice înregistrate în calitate de întreprinzători,
care extrag apă din fondul apelor sau utilizează apa la
hidrocentrale. Aceștia calculează taxa pentru apă de sine stătător
şi o virează în bugetul local. Cota acestei taxe constituie 30 bani
pentru 1 m³ de apă extrasă din fondul apelor, 16 lei pentru 1 m³
pentru cei ce o îmbuteliază şi 16 bani pentru fiecare 10 m³ de apă
folosită de către hidrocentrale.
Taxa nu se achită pentru apa extrasă din subsol concomitent
cu minereurile utile sau extrasă pentru prevenirea acţiunii
dăunătoare a acestor ape; apa extrasă şi livrată populaţiei,
autorităţilor publice şi instituţiilor finanţate de la bugetele de
toate nivelurile; apa extrasă pentru stingerea incendiilor sau
livrată pentru aceste scopuri; apa extrasă de întreprinderile
societăţilor orbilor, surzilor, invalizilor şi instituţiile medico-
sanitare publice sau livrată acestora; apa extrasă de
întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar sau livrată
acestora375.
Taxa pentru efectuarea prospecţiunilor geologice este taxa
ce se achită de către persoanele fizice sau juridice, care
efectuează cercetări pe teren şi în laborator pentru a descoperi şi
a localiza zăcămintele de minerale utile dintr-o regiune, cercetări
ce nu sînt finanţate din buget. Acestea calculează taxa de sine
stătător, din valoarea contractuală a lucrărilor, şi o virează pe
contul bugetului unităţii administrativ-teritoriale pînă la
începerea lucrărilor de prospecţiuni geologice 376. Cota constituie
471
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
Ibidem,
472
DREPTUL AFACERILOR
pînă la începerea lucrărilor de explorări geologice. Cota taxei
pentru efectuarea explorărilor geologice se stabileşte în mărime
de 5% din valoarea contractuală (de deviz) a lucrărilor 377.
Taxa pentru extragerea mineralelor utile este acea taxă care
se achită de către persoanele juridice şi fizice, indiferent de tipul
de proprietate şi forma juridică de organizare, înregistrate în
calitate de întreprinzător, care efectuează extragerea mineralelor
utile, şi anume: a nisipului, argilei, gipsului, petrolului, gazului,
calcarului etc. Taxa se calculează de sine stătător de plătitor, din
costul mineralelor utile extrase şi se achită la bugetul unităţii
administrativ-teritoriale pentru fiecare trimestru separat. Cotele
sînt prevăzute în Anexa nr.2 al Codului Fiscal şi constituie, de
exemplu 20% pentru petrol şi gaz, 10% pentru ghips şi gresie,
7% pentru piatră, nisip, argilă, calcar etc.
Nu achită această taxă întreprinderile din sistemul penitenciar 378.
Taxa pentru folosirea spaţiilor subterane în scopul
construcţiilor obiectivelor subterane este acea taxă achitată de
către persoanele juridice şi fizice, indiferent de tipul de
proprietate şi forma juridică de organizare, înregistrate în calitate
de întreprinzător care folosesc spaţiile subterane în scopul
construcţiei obiectivelor subterane, altele decît cele destinate
extracţiei mineralelor utile. Taxa se calculează de către plătitor de
sine stătător, din valoarea contractuală a lucrărilor de construcţie
a obiectivului şi se achită integral la bugetul unităţii
administrativ-teritoriale pînă la începerea lucrărilor de
construcţie. Cota taxei constituie 3% din valoarea contractuală a
lucrărilor de construcţie a obiectivului. Se scutesc de taxă
întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar şi întreprinderile
ce reprezintă o valoare ştiinţifică, culturală şi educaţională
deosebită379.
476
DREPTUL AFACERILOR
b) taxei de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul
uni-
tăţii administrativ-teritoriale - organizatorii licitaţiilor
desfăşurate în scopul achitării datoriilor la buget, vînzării
patrimoniului de stat şi patrimoniului unităţilor administrativ
teritoriale;
c) taxei de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei) -
pro-
ducătorii şi difuzorii de publicitate socială şi de publicitate
plasată pe trimiterile poştale;
d) taxei pentru amenajarea teritoriului - fondatorii
gospodării-
lor ţărăneşti (de fermier) care au atins vîrsta de pensionare;
e) taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii
de
deservire socială - persoanele care practică activităţi de pompe
funebre şi acordă servicii similare, inclusiv care confecţionează
sicrie, coroane, flori false, ghirlande 387.
Taxa pentru amenajarea teritoriului este acea plată în
bugetul local achitată de persoanele juridice sau fizice,
înregistrate în calitate de întreprinzător, care dispun de bază
impozabilă (salariaţi, fondatori), pentru amenajarea localităţii.
Această taxă se achită în dependenţă de numărul salariaţilor şi
fondatorilor, pînă la ultima zi a lunii următoare trimestrului
gestionat388.
Cota concretă a taxei pentru amenajarea teritoriului este
stabilită prin deciziile consiliilor locale. De exemplu în Chişinău,
Cantemir, Orhei, Edineţ, Cahul, Briceni, Nisporeni,
Basarabeasca, Leova, Criuleni, Cimişlia etc. cota este de 80 de
lei; în Bălţi, Teleneşti, Şoldăneşti – de 60 lei. Gospodăriile
ţărăneşti în unele unităţi administrativ-teritoriale au un şir de
387 Codul Fiscal al Republicii Moldova, art.295.
388 Ibidem, art.290, al. 1, p.a); art.291, alin. 1, p.a); Anexa la Cap. VII, p. a).
477
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
389 Ibidem,art. 290, al. 1, p.b); art.291, alin. 1, p.b); Anexa la Cap. VII, p. b).
478
DREPTUL AFACERILOR
plasare sau difuzare a publicităţii prin intermediul mijloacelor
specificate390.
Cota este de asemenea, stabilită prin deciziile consiliilor
locale şi constituie 5% la Chişinău, Soroca, Cantemir, Hînceşti,
Cimişlia, Nisporeni, Basarabeasca, Leova, Şoldăneşti, Edineţ etc.
Taxa pentru folosirea simbolicii locale este taxa achitată de
persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de
întreprinzător, care aplică simbolica locală pe produsele
fabricate. Obiectul impunerii cu taxa dată sînt produsele fabricate
cărora li se aplică simbolica locală. Baza impozabilă este venitul
din vînzări a produselor fabricate cărora li se aplică simbolica
locală391.
Cota este stabilită, de asemenea, prin deciziile consiliilor
locale şi constituie 0,1% în Chişinău, Bălţi, Edineţ, Orhei,
Ialoveni, Cahul, Basarabeasca, Soroca, Cantemir, Hînceşti,
Cimişlia etc. Taxa pentru folosirea simbolicii locale se poate
aplica şi către un agent economic concret ca, de exemplu la
Nisporeni - pentru S.R.L. „Nis Struguraş”, S.R.L. „Pascua” –
pentru alţi agenţi economici nu e prevăzută taxa.
Taxa pentru unităţile comerciale este acea taxă achitată de
persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de
întreprinzător, care dispun de unităţi comerciale şi/sau de prestări
servicii de deservire socială. Obiectul impunerii sînt unităţile de
comerţ şi/sau de prestări servicii de deservire socială. Baza
impozabilă este suprafaţa ocupată de unităţile de comerţ şi/sau de
prestări servicii de deservire socială, amplasarea lor, tipul
mărfurilor desfăcute şi serviciilor prestate 392.
Cota este stabilită, de asemenea, prin deciziile consiliilor
locale şi constituie, de exemplu la municipiul Bălţi selectiv:
390 Codul Fiscal al Republicii Moldova, art. 290, al. 1, p.c); art.291, alin. 1,
p.c); Anexa la Cap. VII, p. c).
391 Ibidem,art. 290, al. 1, p.d); art.291, alin. 1, p.d); Anexa la Cap. VII, p. d).
392 Ibidem,art. 290, al. 1, p.e); art.291, alin. 1, p.e); Anexa la Cap. VII, p. e).
479
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
480
DREPTUL AFACERILOR
1. Centrele şi staţiile de întreţinere şi reparare a
autovehiculelor
– 10800 lei;
2. Puncte de vulcanizare – 1800 lei.
Taxa de piaţă este acea taxă achitată de persoanele juridice
sau fizice înregistrate în calitate de întreprinzător-administrator al
pieţei din venitul din vînzări a serviciilor de piaţă prestate de
administratorul pieţei la acordarea de locuri pentru comerţ. Ca
obiect impozabil sînt serviciile de piaţă prestate de
administratorul pieţei la acordarea de locuri pentru comerţ 393.
Cota este stabilită prin deciziile consiliilor locale şi
constituie, de exemplu în Chişinău, Cahul, Criuleni, Orhei,
Edineţ, Teleneşti, Şoldăneşti, Briceni, Leova, Cimişlia, Hînceşti,
Cantemir, Soroca, Bălţi etc. – 20%, la Ialoveni – 10%.
Taxa pentru cazare este taxa achitată de persoanele juridice
sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care prestează
servicii de cazare din venitul din vînzări al serviciilor prestate de
structurile cu funcţii de cazare. Obiectul impozabil sînt serviciile
prestate de structurile cu funcţii de cazare 394.
Cota de asemenea este stabilită prin deciziile consiliilor
locale şi constituie, de exemplu la Chişinău, Nisporeni, Soroca,
Cantemir, Hînceşti, Cimişlia, Leova, Criuleni, Cahul, Briceni,
Edineţ, Orhei – 5%, Bălţi – 1,5 %.
Taxa balneară este taxa achitată de persoanele juridice sau
fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care prestează
servicii de odihnă şi tratament din venitul din vînzări a biletelor
de odihnă şi tratament. Obiectul impozabil îl formează biletele de
odihnă şi tratament395.
393 Codul Fiscal al Republicii Moldova, art. art. 290, al. 1, p.f); art.291, al.
1, p.f); Anexa la Cap. VII, p. f).
394 Ibidem,art. art. 290, alin. 1, p.g); art.291, alin. 1, p.g); Anexa la Cap.
VII, p. g).
395 Ibidem,art. art. 290, alin. 1, p.h); art.291, alin. 1, p.h); Anexa la Cap.
VII, p. h).
481
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
398 Ibidem,art. art. 290, alin. 1, p.k); art.291, alin. 1, p.k); Anexa la Cap.
VII, p. k).
399 Ibidem,art. art. 290, alin. 1, p.m); art.291, alin. 1, p.m); Anexa la Cap.
VII, p. m).
400 Codul Fiscal al Republicii Moldova, art. 290, alin. 1, p.n); art.291, alin. 1,
p.n); Anexa la Cap. VII, p. n).
401 Ibidem, art. 290, alin. 1, p.o); art.291, alin. 1,
p.o); 408 Ibidem, Anexa la Cap. VII, p. o).
483
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
402 Ibidem, art. 290, alin. 1, p.p); art.291, alin. 1, p.p); Anexa la Cap. VII,
p. p).
403 Ibidem,art. 290, alin. 1, p.q); art.291, alin. 1, p.q); Anexa la Cap. VII, p.
q).
484
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
BIBLIOGRAFIE
Manuale, monografii:
1. Angheni S., Volonciu M., Stoica C. Drept comercial, Bucureşti,
2000.
2. Angheni Smaranda, Volonciu Magda, Stoica Camelia, Dreptul
comercial, Editia 4, 2009.
3. Antohi L. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova.
Volumul II (coord. Buruiană Mihail). - Chişinău: ARC, 2006.
4. Armeanic Alexandru, Volcinschi Victor şi al., Drept fiscal,
Chişinău: Museum, 2001.
5. Avornic Gheorghe, Teoria generală a dreptului - Chişinău: Cartier,
2004.
6. Avornic Gheorghe, Poalelungi Mihai. Manualul judecătorului la
examinarea pricinilor civile / coord. M.Poalelungi. - Chişinău:
Cartier, 2006.
7. Avornic Gheroghe. Tratat de Teoria Generală a Statului şi
Dreptului. Volumul I și II. - Chişinău: Cartier, 2010.
8. Baieș S., Volcinschi V., Băieșu A., Cebotari V., Crețu I., Drept
civil, drepturi reale, teoria generală a obligațiilor, Chişinău,
Tipografia Centrală, 2005.
9. Baieş Sergiu, Roşca Nicolae. Drept civil. Partea generală.
Persoana fizică. Persoana juridică. Ediţia a III-a. Chişinău:
Î.S.F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2007.
10. Berthelemy D. Trăite elementaire de droit administratif - Paris.
11. Bloșenco Andrei, Drept civil, Parte specială, Chișinău: Cartdidact,
2003.
12. Bloşenco Andrei. Comentariul Codului civil al Republicii
Moldova. Volumul II (coord. M.Buruiană). - Chişinău: ARC, 2006.
13. Boboş Gheorghe. Teoria generală a statului şi dreptului, Bucureşti,
1983.
14. Boris Negru, Alina Negru, Teoria generala a dreptului si statului,
Chișinău, 2006.
15. Bugaian L., Catanoi V., Cotelnic A. şi al. Antreprenoriat: iniţierea
afacerii. - Chişinău: Elena-V.I., 2010.
485
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
486
DREPTUL AFACERILOR
30. Deleanu Ion. Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II - Iaşi,
1993.
31. Dicţionar Enciclopedic, Ed.Cartier, 2003, pag. 469.
32. Dogaru Ion, Elemente de teorie generală a dreptului, Craiova,
1994.
33. Genoveva Vrabie. Sofia Popescu, Teoria generală a dreptului -
Iaşi, 1993.
34. Giorgio Del Vecchio, Lecţii de filosofie juridică.
35. Gliga I., Drept financiar public, Bucureşti: - ALL, 1994.
36. Grigoroi L., Lazari L.. Bazele teoretice ale contabilităţii. Ediţia a
III-
a. - Chişinău: Cartier, 2005.
37. Kirmici C. Răspunderea juridică civilă pentru prejudiciul cauzat
de produse defectuoase: Teză de doctor în drept. - Chişinău, 2010.
38. Lupuşor A.. Piaţa produselor petroliere din Moldova: analiza
reglementării, concurenței şi preţurilor. - Chişinău: „Expert-Grup”,
2011.
39. Macovei L. Codul civil în 1624 de tabele. - Chişinău: Cartea S.A.,
2002.
40. Mămăligă S.. Comentariu la Codul civil al Republicii Moldova
(coord. M.Buruiană şi al.). Volumul I. - Chişinău: Tipografia
Centrală, 2006.
41. Mămăligă S.. Societăţile pe acţiuni. Comentariu la Legea
nr.1134XIII/1997. - Chişinău: Museum, 2001.
42. Mardiros D.-N. Contabilitatea ca sistem informaţional // Analele
Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Seria
„Ştiinţe Economice”, Anul 2004/2005.
43. Mărgineanu G., Mărgineanu L.. Dreptul afacerilor. - Chişinău:
Elena - V.I., 2004.
44. Miasnicov S., Natura juridică a contractului de leasing // Revista
Naţională de Drept, 2001, nr.6.
45. Mic dicţionar al limbii romîne. Bucureşti – DEMIURG, 1993.
46. Mihalache Iurie. Aspecte cu privire la vînzarea-cumpărare
întreprinderii ca complex patrimonial unic. În: Бизнес-Право,
2007, nr.4.
487
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
488
DREPTUL AFACERILOR
60. Roşca Nicolae. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova.
Volumul I (coord. M.Buruiană). - Chişinău: Tipografia Centrală,
2006.
61. Roşca Nicolae. Instituţia falimentului în legislaţia Republicii
Moldova. Tipografia Centrală, 2001.
62. Rusu Vladislav, Focşa Ghenadie. Curs de drept comercial. Curs
universitar. Editura „Bons Offices”, Chişinău, 2007.
63. Şaguna Dan Drosu, Şova Dan. Drept fiscal, Bucureşti: C.H. Beck,
2006.
64. Stîngu Gh. Drept financiar public. Partea a II-a. - Arad: „Vasile
Goldiş” University Press, 2007.
65. Tufan C.. Profesiile libere (liberale) // Revista de Drept Comercial
(Bucureşti, Romînia), 1997, nr.10.
66. Ţurcanu V., Bajerean E.. Bazele contabilităţii. - Chişinău:
Tipografia Centrală, 2004.
67. Vonica R.P., Drept comercial, Vol. I, Bucureşti, 1997.
68. Vonica R.P.. Dreptul societăţilor comerciale. - Bucureşti: Lumina
Lex, 2000.
69. Брызгалин А. Налоги и налоговое право. – Москва: Аналитика
Пресс, 1997.
70. Бусинин А. Предпринимательство, Москва, 1997.
71. Дойников И.В. Предпринимательское право, Москва: ПРИОР,
2002.
72. Захарова H. Кредитный договор. Гражданско-правовые
аспекты – Москва, 1997.
73. Каленик A.В. Коммерческое право. - Кишинев: Business-Elita,
2004.
74. Каленик А.В. Институт предприятия в системе
предпринимательского права / Предпринимательское право и
методика его преподавания (Материалы междунар. научно-
практич. конф. МГЮА). - Москва: ИД „Юриспруденция”,
2008.
75. Каленик А.В. Коммерческое (предпринимательское) право. Ed.
a 3-a. Chișinău: Tipografia din Bălți S.R.L., 2008.
76. Каленик А.В. Основы правового регулирования
предпринимательства и предприятий в Республике Молдова:
489
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
Acte normative:
1. Codul audiovizualului al Republicii Moldova, nr.260 din
27.07.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006,
nr.131-133.
2. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1107 din
06.06.2002 // în Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
22.06.2002, nr.82-86.
3. Codul comercial romîn, ed.Tribuna, Craiova, 1994.
4. Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218 din
24.10.2008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-
6/15.
5. Codul etic al funcţionarului fiscal, aprobat prin Ordinul
Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.400 din 10 noiembrie
2008.
490
DREPTUL AFACERILOR
6. Codul Fiscal al Republicii Moldova, nr.1163-XIII din
24.04.1997 // republicat în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 25.03.2005, ediţie specială.
7. Codul muncii al Republicii Moldova, nr.154 din 28.03.2003 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159-162.
8. Codul penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129/1012.
9. Codul Vamal al Republicii Moldova, nr.1149-XIV din
20.07.2000 // Republicat în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova din 01.01.2007.
10. Ghidul consumatorului / Ministerul Economiei şi Comerţului,
Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei şi
Protecţia Consumatorilor. - Chişinău: Bones Offices, 2009.
11. Hotărîrea Guvernului cu privire la activitatea serviciului de
colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriei //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.191-195.
12. Hotărîrea Guvernului nr.1498 din 29.12.2008 privind Declaraţia
persoanei juridice cu privire la impozitul pe venit// Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.7-9.
13. Hotărîrea Guvernului nr.998 din 20.08.2003 cu privire la
activitatea serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale
din cadrul primăriei // Monitorul Oficial al Republicii Moldova din
2003, nr.191-195.
14. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.547 din 04.08.1995
cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare de către stat
a preţurilor (tarifelor) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1995, nr.53-54.
15. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.582 din 17.08.1995
cu privire la reglementarea monopolurilor // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1995, nr.59-60.
16. Instrucțiunea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la
modul de ridicare, predare și comercializare a bunurilor
sechestrate a căror valoare nu depășește 10000 lei, nr.11 din
19.12.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006,
nr.21-24.
491
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
492
DREPTUL AFACERILOR
30. Legea cu privire la grupele financiar-industriale, nr.1418 din
14.12.2000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.27-28/90
din 06.03.2001.
31. Legea cu privire la întreprinderea de stat, nr.146-XIII din 16.06.94
// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.2/9 din 25.08.1994.
32. Legea cu privire la patenta de întreprinzător, nr.93-XIV din
15.07.1998 // Monitorul Oficial din 06.08 1998.
33. Legea cu privire la protecţia concurenţei, nr.1103 din
30.06.2000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000,
nr.166-168.
34. Legea cu privire la societăţile cu răspundere limitată, nr.135-XVI
din 14.06.2007 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr.127130/548 din 17.08.2007.
35. Legea cu privire la societăţile pe acţiuni, nr.1134-XIII din
02.04.97 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4/1 din
01.01.2008.
36. Legea cu privire la tariful vamal, nr.1380 din 20.0111997 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007.
37. Legea fondului rutier, nr.720 din 02.02.1996 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2010, nr.247-251.
38. Legea insolvabilităţii, nr.149 din 29.06.2012, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.193-197, 2012
39. Legea învăţămîntului, nr.547/1995 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1995, nr.62-63.
40. Legea privind administraţia publică locală, nr.123/2003.
41. Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, nr.192 din
12.11.1998 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999,
nr.2223.
42. Legea privind cooperativele de întreprinzător, nr.73-XV din
12.04.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.49-
50/237 din 03.05.2001.
43. Legea privind cooperativele de producţie, nr.1007-XV din
25.04.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.71-
73/575 din 06.06.2002.
44. Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, nr.139 din
02.07.2010 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010,
nr.191193/630.
493
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
494
DREPTUL AFACERILOR
fermier), aprobat prin Ordinul Ministerului nr.4 din 03.09.2002 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.149.
56. Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din
salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul
angajatului şi a formularelor ce atestă reţinerea impozitului pe
venit la sursa de plată, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 10
din 19.01.2010 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010,
nr.11-12.
57. Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit la sursa
de plată din alte plăţi decît salariul, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului nr.77 din 30.01.2008 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2008, nr.32-33.
58. Regulamentul privind instituire sistemului de marcare cu timbre de
acciz a mărfurilor din ţară (indigene) şi de import pasibile
accizelor, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.6 din
19.03.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001,
nr.044.
59. Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin Ordinul
Ministerului Finanţelor nr.27 din 28.04.2004 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2004, nr.123-124.
60. Regulamentul privind modalitatea de marcare cu „Timbru de
acciz. Marcă comercială de stat” a producţiei alcoolice supuse
accizelor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1481 din
26.12.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006,
nr.199-202.
61. Regulamentul privind modul de aplicare a cotei zero a TVA la
livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor şi serviciilor destinate
proiectelor de asistenţă tehnică şi proiectelor de asistenţă
investiţională, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 246 din 8
aprilie 2010// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010,
nr.52-53.
62. Regulamentul privind restituirea accizelor, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului nr. 1123 din 28.09.2006 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2006, nr.157.
495
Al.CUZNEŢOV, I.MIHALACHE, M.LUNGU, N.BACALU, Al.CALENIC, O.TRETIACOV, Vl.VLAICU
496
Alexandru CUZNEŢOV; Iurie MIHALACHE;
Marcel LUNGU; Natalia BACALU; Alexandr CALENIC;
Olga TRETIACOV; Vlad VLAICU
DREPTUL AFACERILOR
Curs
Suport de curs la specialitatea dreptul afacerilor, pentru studenţii
Facultăţii „Ştiinţe economice”
Ediţia II-a revăzută și adăugită
Redactor –
Asistenţă computerizată – Maria Bondari
CHIŞINĂU 2012