Otilia Mărculescu

1.Introducere
Pentru cititorul obișnuit de literatură,cel mai marcant personaj feminin
rămâne , probabil, Emma Bovary a lui Flaubert.Pentru că madame Bovary
ilustrează femeia puternică ,independentă,dispusă să refuze a-și mai anula
feminitatea în fața constrangerilor sociale.Ea reprezintă un simptom al
emancipării femeii și,totodată , un semn al modernității.
Abia după aproximativ optzeci de ani,literatura romană este suficient de
matură pt a da naștere unui personaj feminin de alura doamnei
Bovary.Este vorba de Otilia Marculescu ,protagonista romanului ”Enigma
Otiliei”,publicat de G.Călinescu în 1938.Mai mult decat Mara de
I.Slavici,Vitoria lui Sadoveanu sau Ela lui Camil Petrescu,tânăra Otilia
reușește să convingă generații întregi de critici să o considere
reprezentativă pt eternul feminin.Căci la niciun alt personaj feminin din
literatura română interbelică nu se remarcă o combinație atat de omogenă
de sensibilitate,cochetărie ,capriciu sau intuiție.
2.Statutul social,moral,psihologic al personajului prin raportare la
conflictul textului
De la începutul pană la sf romanului, Otilia prezintă un număr limitat de
însușiri ,însă ele se reflectă atât de diferit în conștiința celorlalte personaje ,
încât fata ce tocmai a trecut vârsta adolescenței pare într-o continuă
metamorfoză.(schimbare,transformare).
De exemplu,statutul moral,social și psihologic al Otiliei Mărculescu este
marcat de faptul că încă de la o vârstă fragedă rămâne orfană.Obișnuită cu
luxul și răsfățată cand mama ei trăia , odată ajunsă sub tutela tatălui
vitreg,Costache Giurgiuveanu, copila începe să învețe ce înseamnă
singurătatea și răutatea celor din jur.Tocmai de aceea singura protecție pe
care și-o găsește Otilia este Leonida Pascalopol, un bărbat înstărit,prieten
de-al tatălui.
Fire sensibilă și traumatizată , într-o continuă căutare a singurătății
psihologice și sociale,Otilia dă naștere aproape fără vina sa la principalele
conflicte ale romanului.
3.Principala trăsătură de caracter redată prin două secvențe
reprezentative
Personalitatea tinerei fete se conturează la intersecția mai multor conflicte
de interese.Astfel,mediul încărcat de tensiuni impune principala trăsătură
de caracter a personajului inconsecvența atât la nivel psihologic, cât și
comportamental:”Otilia amesteca o seriozitate rece,blazată cu cele mai
teribile copilării.Într-o zi îmbrăca păpuși, în alta mustra pe moș
Costache…”De asemenea,portretul Otiliei ține de trei strategii narative
(mijloace de caracterizare) cu rolul de a-i ambiguiza acesteia
personalitatea.
În primul rand, la începutul romanului eroina este prezentată exclusiv
prin tehnica modernă a comportamentismului.Cititorul are acces la
psihologia personajului doar prin faptele,gesturile,replicile sale,într-un
cuvant prin comportamentul fetei.De pildă, în scena în care Felix intră pt
prima dată în contact cu casa lui Costache Giurgiuveanu , Otilia îl surprinde
prin atitudinea ei paradoxală.Fața ”măslinie , cu nasul mic și ochii foarte
albaștri ”,părul buclat și rochia dantelată se potrivesc cu atitudinea
copilăroasă a fetei ce pare de optsprezece-nouăsprezece ani , însă
familiaritatea și farmecul feminin demonstrate în relația cu Pascalopol îi
amintesc tânărului de ”stăpânirea desăvârșită de femeie”sesizată de la
prima vedere.Mai mult,cand e invitat să se odihnească peste noapte în
camera ei,Felix intră în contact cu intimitatea în dezordine a
Otiliei.Aici,luciul pereților,ghemurile de panglici ,cămășile de mătase
mototolite ,rochiile,pălăriile,jurnalele de modă franțuzești ,mirosul de pudra
și de parfumuri, cele trei oglinzi mobile trimit la o doamnă de
lume,cochetă,exagerat de atentă la imaginea publică.
În al doilea rand,nelămurirea lui Felix ,dar și a cititorului, este accentuată
de cel de-al doilea mijloc modern de caracterizare a personajului:tehnica
oglinzilor paralele,numită de teoreticienii literari reflectare
poliedrică(pluriperspectivism).Astfel,Otilia este văzută diferit de fiecare
personaj în parte:ea este ”fetița cuminte”a lui Giurgiuveanu ,”o dezmățată și
o stricată”pt Aglae,”o fată deșteaptă” cu spirit practic pt Stănică Rațiu, ”o
fată fără căpătâi și fără părinți, o destrăbălată ”din perspectiva Auricăi , iar
Pascalopol o consideră o fire de artistă , dar și o enigmă.Chiar și în ochii lui
Felix, tânăra se reflectă diferit ,în funcție de modul în care evoluează relația
lor.Impresionat de vitalitatea și bucuria pe care o emană Otilia, Felix ajunge
să creadă că ea trăiește ”cum cântă la pian”,zguduitor și ”delicat”,”într-un
tumult de pasiuni”.
De altfel,prin cea de-a treia strategie narativă ce ajută la portretizarea
personajului,autocaracterizarea ,G.Călinescu justifică, teoretic aproape ,
această complexitate ambiguă a sufletului feminin.De pildă,romanul
abundă în episoade narative în care Otilia și Felix discută despre feminitate
,masculinitate,carieră , familie sau rostul existenței.Datorate mai ales
geloziei băiatului , aceste fragmente dezvăluie o Otilie lucidă ,rațională
cunoscandu-si atat defectele,cat și calitațile.Fata respinge proiectele pe
termen lung,amintind mereu că este ”foarte capricioasă”și dornică de
libertate.În plus, mai matură în gandire decat Felix , ea își dă seama că pt
tânăr dragostea pasională a venit prea repede și i-ar putea afecta cariera.În
această ordine de idei, gesturile și vorbele din finalul romanului pot fi
interpretate printr-o grilă dublă fie ca o ipocrizie a fetei,fie ca un sacrificiu
asumat:”Sunt ușuratică , mi-e frică ,ai să-mi spui mereu că n-am
afecțiune..”Pe baza acestei credințe,Otilia se căsătorește cu
Pascalopol,convinsă că ar sta în calea realizării lui Felix.
4. În concluzie,Otilia Mărculescu este un personaj modern care reușește
să confere un nou statut feminității în romanul românesc interbelic.Oricat
de ambiguizante ar fi interpretările ce i se pot aduce ,protagonista din
Enigma Otiliei rămâne un subtil exemplu pt a ilustra complexitatea
feminității.