Societatea Națiunilor

Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală

înființată în iunie 1919 în urma Tratatului de la Versailles.
Societatea a fost prima organizație internațională de securitate având obiectivul
principal să mențină pacea mondială. În perioada de maximă dezvoltare, între 28
septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Unul dintre cei mai eficienți
lideri ai Ligii Națiunilor a fost ministrul român de Externe, Nicolae Titulescu, care a
condus Liga în 1930 și 1931. El a fost singura personalitate care primit două mandate
la conducerea Ligii Națiunilor.
Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile principale ale Societății erau
prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor
internaționale prin negociere și arbitraj. Printre altele erau tratate și probleme
precum condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de
persoane și a drogurilor, comercializarea armelor, sănătatea mondială, prizonierii de
război, și protejarea minorităților din Europa.
Filozofia Ligii a reprezentat o schimbare radicală a gândirii politice faţă de ultimele
sute de ani precedenţi. Liga nu dispunea de forţe armate proprii, ci depindea de
Marile Puteri pentru a aplica deciziile sale sau sancţiunile impuse. După o serie de
succese şi unele eşecuri dinanii 1920, Liga s-a dovedit neputincioasă în faţa
agresiunii Puterilor Axei din anii 1930. Declanşarea celui al doilea război mondial
a însemnat eşecul scopului principal al Ligii, acela de a împiedica o nouă conflagraţie
mondială.
In 1920, Liga Natiunilor ia nastere in mod oficial, odata cu intrarea in vigoare a
Conventiei Ligii Natiunilor, ratificata de 42 de state in 1919. In anii ‟20, Liga, care isi
are sediul la Geneva, a incorporat membri noi si a mediat cu succes dispute
internationaleminore, insa a fost deseori ignorata de marile puteri.
Autoritatea Ligii, insa, nu a fost pusa la indoiala in mod serios pana la inceputul
anilor ‟30, când o serie de evenimente i-au dovedit ineficacitatea.
Idealist convins, Woodrow Wilson, fost profesor de ştiinţe politice, visa la pacea
mondială. Din ianuarie 1918, cu mult înainte de sfărşitul războiului, preşedintele
american şi-a expus ideile şi principiile în acele faimoase 14 puncte ale lui Wilson.
Unul dintre ele prevedea crearea unei Societăţi a Naţiunilor, organizaţie care să
dezamorseze conflictele, bazată pe garantarea reciprocă a independenţei politice şi
integrităşii teritoriale a tuturor membrilor. Era vorba de construirea unui sistem de
securitate colectivă care să evite apariţia unui nou conflict mondial.

Cauzele pentru care Liga Națiunilor a fost ineficienta

Neavând o forţă armată proprie, Societatea Naţiunilor nu putea impune decât
sancţiuni economice. Dar cea mai mare problema era că cei mai influenţi membri ai
organizaţiei preferau, în locul promovării sistemului de securitate colectivă, o politică
de appeasement, ineficace, faţă de state revizioniste precum Germania, Italia sau
Japonia.
O altă problemă majoră a structurii a fost reprezentativitatea. Lipsită de cooperarea
americană încă de la început, Societatea acceptă aderarea Germaniei în 1926 şi a
Uniunii Sovietice în 1934. Acceptarea acestor două state părea că ar putea întâri
organizaţia. Societatea Naţiunilor a beneficiat în acea perioadă de eforturile lui
Gustav Stresemann, ministru al afacerilor externe al Germaniei, şi ale omologului
său francez, Aristide Briand. Ei sunt cei care, în 1925, au semnat tratatul de la
Locarno, prin care Franţa şi Germania garantau frontierele instituite de tratatul de la
Versailles;însă era vorba doar de frontierele din vest, ale Belgiei, nu şi de cele din est
– ţări precum Polonia, îngrijorată de posibile pretenţii teritoriale din partea
Germaniei, şi-au manifestat nemulţumirea faţă de această înţelegere.
Victoria electorală a lui Hitler şi numirea sa în funcţia de Cancelar au fost un
adevărat coşmar pentru Societate. În noiembrie 1933, el îşi retrage ţara din
organizaţie sub pretextul eşecului conferinţei mondiale pentru dezarmare şi al
refuzului instituirii unei parităţi a armamentului între Germania şi Franţa. Hitler
începe apoi să încalce, pe rând, toate punctele tratatului de la Versailles: ocupă şi
reînarmează Renania în martie 1936, iar Franţa priveşte neputiincioasă creşterea
nivelului de agresivitate al ţării vecine fără să poată reacţiona, nefiind sprijinită de
Marea Britanie. Societatea Naţiunilor nu interzicea membrilor să intervină militar,
dar ei trebuiau să o facă pe cont propriu, cu armatele naţionale, lucru pe care nici
Franţa, nici Anglia nu erau dispuse să-l facă. Britanicii nu mai erau pregătiţi să fie
jandarmul lumii, cu atât mai puţin al Europei. Nu vor interveni nici în apărarea
Cehoslovaciei, nici după Anschluss.
În 1931, Japonia, membră a Societăţii Naţiunilor, ocupa Manciuria, acţiune
condamnată de organizaţie, dar nu şi sancţionată într-un mod eficient. În 1935 a
venit rândul Italiei să creeze probleme. Dorind să-şi extindă imperiul colonial, ea a
invadat Abisinia în octombrie 1935, încălcând toate regulile dreptului internaţional.
Mai mult, mareşalul Badoglio a folosit arme chimice, interzise la acea vreme. în lupta
contra abisinienilor. Condamnată oficial şi ameninţată cu sancţiuni economice, Italia
lui Mussolini părăseşte Societatea Naţiunilor în 1937. Într-un final, URSS este
exlcusă din organizaţie în decembrie 1939 după agresiunea contra Finlandei.
 Succesele Ligii Naționale
Dacă principalele eşecuri ale Ligii sunt prea bine cunoscute, trebuie menţionate şi
cele câteva succese remarcabile obţinute între 1921 şi 1930: păstrarea insulelor
Aaland sub suveranitate finlandeză, delimitarea frontierei albaneze, împărţirea
Sileziei Superioare între Polonia şi Germania, internaţionalizarea portului Memel,
referendumul de realipire a regiunii Saar la Germania, sfârşitul sclavagismului în
Liberia.
După expulzarea Uniunii Sovietice, Liga încetează practic să mai funcţioneze, dar ea
a fost oficial dizolvată abia în 1946, fiind înlocuită de Organizaţia Naţiunilor Unite.
Fondatorii ONU au ştiut să înveţe din greşelile predecesorilor şi din eşecurile Ligii,
astfel că ONU beneficiază de o forţă armată internaţională pentru menţinerea păcii şi
reuneşte aproape toate statele de pe glob.

Parere pe seama scopurilor propuse de aceasta organizatie

Din puctul meu de vedere, Societatea Natiunilor a fost o initiativa curajoasa a
presedintelui american, Woodrow Wilson, dar si un ideal imposibil de atins de
societatea din secolul al XX-lea.
Aceasta propunere era esentiala pentru o lume care se confrunta cu traumele fizice,
morale si economice provocate de cele doua mari razboaie. Asa cum putem observa
prin argumentele mentionate mai sus, acest ideal atat de necesar, a fost imposibil de
atins la acea vreme. Cu toate acestea, unul dintre cele mai mari succese, si de
asemenea, unul dintre cele mai importante, este infiintarea Organizatiei Natiunilor
Unite, prezenta si in zilele noastre care a ajutat la evitarea unor conflicte sociale
posibile.