Cum să îi dezvolţi copilului tău capacitatea

de a gândi cu propriul cap

Dezvoltarea gândirii copiilor

Aşa bine sau prost cum merge şcoala, reuşeşte să transmită totuşi ceva
cunoştinţe. Nu o face pe cât de bine ar fi necesar, dar vestea „rea” este
că asta era partea uşoară! Mult mai greu este să îi înveţi pe copii să
gândească! Dezvoltarea gândirii copiilor este un obiectiv indirect,
eminamente ignorat din punct de vedere practic, dacă se întâmplă să
se întâmple, se întâmplă!

Profesorii dăruiţi şi cu pasiune ştiu diferenţa dintre a-i învăța pe copii

o materie şi a-i învăța să gândească şi încearcă să le obțină pe
amândouă. Ca de obicei însă, calitatea necesită efort şi timp şi când ai
o clasă cu 30 de copii, e mai greu să reuşeşti să îi înveţi să gândească,
abia apuci să îi înveţi ce ai de predat!

Einstein spunea: Education is not the learning of (many) facts but

the training of the mind to think!

Marele geniu a reuşit într-o frază succintă să surprindă cu adevărat

esenţa educaţiei şi probabil cel mai mare eşec al sistemului! Sigur,
copilul de gândit tot va gândi până la urmă cu propriul cap dar nu este
ceva ce trebuie lăsat la voia întâmplării. Altfel, Einstein s-a înşelat şi
nu are sens să ne străduim cu dezvoltarea gândirii copiilor. Din
moment ce rezultă ca şi produs secundar al învăţării… să fie primit!
Dar nu rezultă, asta e de fapt ce a spus Einstein! Dacă nu ne propunem
deci să jucăm la loterie, lăsând această abilitate să se dezvolte la voia
întâmplării şi poate-poate… atunci ca părinţi, trebuie măcar noi să ne
asumăm această sarcină dificilă, punând pe lista de obiective nu doar
să îi ajutăm să învețe bine ci direct să contribuim la dezvoltarea
gândirii copiilor noștri. Iată câteva soluţii utile pentru a contribui la
dezvoltarea gândirii copiilor:

Lasă copilul să “strice” lucrurile

Mark Zukerberg, fondatorul Facebook a spus: Move fast and

break things. Unless you are breaking stuff, you are not moving fast
enough!

Mark a făcut din acest principiu un motto pentru întreaga companie,

fiind afişat şi cunoscut de toţi angajaţii Facebook. Sigur, Mark se
referea aici metaforic, îndemnul său nu este să stricăm fizic lucrurile.
Dar esenţa mesajului său este desigur importantă şi este un principiu
educaţional excelent. Lasă-ţi copilul să experimenteze şi dacă asta
presupune că strică diverse obiecte, atunci acesta este un preţ mic pe
lângă beneficii.

Poate nu trebuie să strice chiar orice, dar este vorba de un principiu.

Obiectele nu valorează nimic dacă nu ne ajută să ne transformăm, să
devenim mai buni. Pe perioada stagiului meu de pregătire de la Sloan
School of Management din cadrul MIT, am întâlnit mulţi studenţi de
elită care mi-au povestit că exact pentru că au stricat lucruri când erau
mici au ajuns acum acolo. Nişte maşinuţe electrice, un casetofon,
fierul de călcat… toate au fost “victime” pe altarul dezvoltării unor
minţi minunate! Ziduri de genul “nu pune mâna”, “ai grijă să nu strici
ceva”, “nu umbla acolo”. “nu desface aia”… protejează obiecte dar
îngrădesc destine.

Lasă copilul să pună întrebări. Încurajează-l de fapt

Astăzi ştim că mai important decât un răspuns este o întrebare.
Întrebările au uriaşa calitate de a ne muta mai sus. Ştiute sau neştiute,
toate marile descoperiri au început cu o întrebare “dar de ce aşa şi nu
altfel?”. Ar mai fi descoperit Newton gravitaţia şi motivul pentru care
Pământul nu cade în Soare şi toată mecanica cerească dacă nu se
întreba “De ce a căzut acest măr?”. Acel măr, tot cădea de mii de ani
dar nimeni nu s-a întrebat cu seriozitate ”de ce”?

Pentru a putea pune aceste întrebări atât de simple, este nevoie de

educaţie. Este extrem de comod şi adesea justificat (oboseala şi
tracasarea zilnică îşi spun cuvântul) când părinţii nu răspund
întrebărilor copiilor lor, fie deloc, fie răspund “o să înveţi tu când o să
fii mai mare” sau similar. Nimeni nu este perfect iar copiii dau dovadă
de multă rezilienţă aşa că pot duce fără probleme un număr mare de
astfel de răspunsuri. Totuşi, dacă sunt prea multe şi dacă este evident
că întrebările deranjează, copiii vor înceta să mai întrebe, respectând
autoritatea părintelui. Ori, dacă nu mai întreabă este pentru că mulţi îşi
pierd dorinţa de a mai întreba respectiv îşi pierd dorinţa de a mai afla
de ce lucrurile sunt cum sunt şi de ce nu sunt altfel. Odată pierdută
această calitate înnăscută a fintei noastre, este greu să mai fie
reînviată. Anii copilăriei sunt anii structurării şi ranforsării
personalităţii noastre ca adulţi aşa că dacă am încetat să întrebăm când
suntem copii, vom înceta să explorăm când suntem adulţi. Dezvoltarea
gândirii copiilor este de fapt garantul salvării gândirii autonome și
creative a viitorilor adulți.

Ce trebuie făcut? Păi exact contrariul:

(1) în primă fază, răspunde pe cât de bine poţi tuturor sau majorităţii
întrebărilor copilului tău. Uneori e greu, alteori e uşor şi fun.
Întotdeauna însă este util pentru copil.

(2) Într-o a doua fază, pune-i tu întrebări, provoacă-l să gândească:

“Dar tu ce crezi despre asta? De ce este aşa şi cum ar putea fi
altfel?”.

Acest joc al întrebărilor are efecte magice: va transforma copilul într-

un adolescent independent şi inovator care îşi pune mintea la
contribuţie ca să înţeleagă rolul şi rostul lucrurilor în Univers şi în
Societate şi care, nu se ştie, poate ajunge exact din acest motiv
următorul Newton.

Lasă-l să ia decizii chiar dacă sunt “proaste”, dacă nu îl pun în

primejdie reală

Din dragoste şi nevoia de protecţie, mulţi părinţi îşi supra-protejează

copiii. Este o problemă veche şi ultra-cunoscută pentru că părinţii vor
ce este mai bun şi bine pentru copiii lor. Graniţa însă dintre protecţie
şi prea-multă-protecţie este uşor de trecut, aşa că părinţii ajung să ia
decizii în locul copiilor chiar şi pentru aspecte ce nu presupun un
pericol real. Aici este vorba de linia de mijloc pe care fiecare trebuie
să o descopere: nici să îl laşi să între în foc, dar nici să nu încerce
nimic. Situaţiile trebuie judecate de la caz la caz, varietatea lor este
practic infinită aşa că nu putem trata toate exemplele aici. Important
este principiul: copiii trebuie să înveţe să decidă pentru ei înşişi.

Prezintă-i arugmente, respectă-i inteligenţa, eventual iniţiază o

dezbatere pro/contra dar apoi el trebuie să ia o decizie. Şi dacă a fost
greşită, va învăţa din asta, altfel, ca adult, nu va avea curajul să rişte
nimic, să încerce orice sau să (îşi) depăşească limitele. Aici poate ajută
şi un exemplu, un caz real întâmplat la IBM. Unul dintre managerii
companiei a făcut o greşeală într-un proiect, fapt ce a adus companei
pierderi de milioane de dolari. Managerul a fost invitat la o discuţie cu
CEO-ul de atunci al companiei, Thomas J. Watson, Jr., ocazie cu care,
managerul respectiv – era sigur – după ce va fi muştruluit bine de tot,
va fi concediat. Nu mică i-a fost mirarea să audă că era pus la
conducerea unui proiect şi mai mare. Motivul: “tocmai am investit în
trainingul tău milioane de dolari. Eşti un angajat valoros acum, vezi
cum valorifici experienţa câştigată să nu mai greşeşti!”

Concluzia, vine de la Samuel Smiles, celebrul progresist britanic

din sec. XIX care spunea: We learn wisdom from failure much
more than from success. We often discover what will do by finding
out what will not do; and probably he who never made a mistake
never made a discovery!
 

Lasă-ţi copilul să exploreze

Din nou, este vorba de linia de mijloc pe care doar tu o poţi trasa în
fiecare caz în parte. Dacă nu este o situaţie de viaţă şi de moarte,
nevoia naturală a copiilor de a explora trebuie încurajată şi susţinută.
Nu am fi descoperit nimic fără spiritul de explorator al lui Columb, al
lui Marco Polo şi al tuturor celorlalţi mari exploratori ai lumii. A
explora presupune să îţi asumi unele riscuri, atât timp cât sunt
calculate, este ok. Şi presupune să mergi în locuri unde nu a mai fost
nimeni. Este o metaforă a cunoaşterii, dar care se bazează la început
pe explorarea fizică a spaţiului de joacă. Ţarcurile, zăbrelele… toate
asigură protecție şi siguranţă dar în acelaşi timp îi transformă pe copii
în prizonieri. Ori, cum spunea căpitanul Kirk al navei stelare
Entreprise din Star Trek, principiul său era: “to boldly go where no
man has gone before” motiv pentru care a fost îndrăgit și iubit de
milioane de fani! Asta spune ceva despre spiritul uman!

Concluzie

Dezvoltarea gândirii copiilor este prea importantă pentru a fi lăsată la

întâmplare. Trebuie să fie un obiectiv educațional în sine, în școală și
în familie. Dezvoltarea gândirii copiilor nu se produce însă peste
noapte, este consecința unui lung șir de activități și interacțiuni părinți-
școală-copii de care de multe ori nu e timp. Cel mai important este să
îi lăsăm pe copii să „strice” lucruri, să pună întrebări, să ia decizii și să
le salvăm spiritul înnăscut de exploratori!