Sunteți pe pagina 1din 4

Idei cool pentru activități extrașcolare

Activitățile extrașcolare sunt la fel de importante ca lecțiile propriu-


zise de la școală. Atunci când mergem cu copiii la grădina botanică, în
parc sau la muzeu, cei mici sunt în afara cadrului formal al școlii și
deci mai relaxați. În astfel de momente, ei sunt deschiși la tot ce este
nou și învață mult mai ușor, din experiențe practice, noțiuni care altfel
li s-ar putea părea mai greu de înțeles.

În timpul plimbărilor în parc pot observa caracteristicile unui anumit


anotimp și pot descoperi o altfel de primăvară, proaspătă și mirosind a
fericire, vara – ca un teatru de păpuși, toamna – o baladă veselă și
tristă sau iarna cea albă și parfum ușor de scorțișoară.

La muzeu își pot imagina că sunt ei înșiși căpitani de oști sau


exploratori neînfricați ai peșterilor reci și întunecate, la expozițiile de
artă admiră culori, nuanțe, forme inedite și chiar în timpul unei
excursii la munte copiii pot învăța mult mai ușor anumite noțiuni.
Ce abilități dezvoltă activitățile extrașcolare

Activitățile extrașcolare au rolul de a dezvolta competențele sociale,


lucrul în echipă, colaborarea și comunicarea în rândul copiilor,
integrarea în grup, spiritul de inițiativă, toleranța față de ideile
celorlalți, deprinderea de a-și susține cu argumente punctul de vedere
și de a critica constructiv – toate fiind atribute necesare oricărui om
pentru reușita în viață. De aceea, activitățile extrașcolare îl ajută pe
copil să dobândească aptitudini necesare pentru a se descurca în cele
mai variate situații de viață.

Cele mai plăcute activități extrașcolare pentru copii sunt serbările cu


tematică diversă, expozițiile cu lucrări realizate chiar de ei, vizitele la
zoo, la grădina botanică, la muzee, excursii tematice, concursuri
școlare, carnaval, întreceri sportive, activități de plantare și îngrijire a
spațiului verde sau chiar flashmob-uri.

Copiii pot fi fericiți la școală

Când vine vorba de activități extrașcolare, cadrele didactice au de


„susținut“ o adevărată probă de creativitate. În acest context, Iuliana
Drăgan, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr.
96 din București, ne oferă câteva idei utile:

„În acest semestru am vrea să desfășurăm un concurs școlar bazat pe


resursele digitale oferite de platforma Școala Intuitext, având ca
suport jocurile existente la secțiunea „Locul meu de joacă“, de la
clasa I. Jocurile se bazează pe cunoștințele elevilor dobândite în
cadrul lecțiilor, astfel fiind un bun prilej de exersare în contexte noi a
cunoștințelor și de dezvoltare a unor competențe prevăzute în
programa școlară. Ne ajută mult faptul că fiecare joc oferă un
feedback imediat, concretizat prin afișarea punctajului obținut la
finalizarea jocului. Astfel va fi foarte ușor să calculăm punctajul final
și pentru a realiza clasamentul echipelor. Putem folosi în cadrul
concursului jocurile următoare sau altele, la alegere:

 Dispozitivele luminoase, pentru a exersa adunarea cu trei


termeni;
 Magazinul de vrăji, pentru a completa șiruri repetitive;
  Baloanele zburătoare, pentru a fixa cunoștințele despre rolul
părților plantei;
 Destinații de vacanță, pentru a forma cuvinte cu litere date;
 Electrolum, pentru a repeta sursele de energie;
 Curiozitate, pentru a consolida cunoștințele despre rolul
organelor din corpul uman etc.

 
O altă activitate extrașcolară pe care o putem desfășura în acest
semestru este un concurs de tipul „Cine știe câștigă“ bazat pe
materialele de la secțiunea „Exploratorul vesel“. Concursul poate fi
desfășurat individual, în perechi sau pe echipe. Constă în vizionarea
unor materiale, cum ar fi:

 Curiozități despre fluturi;


 Iepurele de Angora;
 Koala, o minune a naturii,
urmată de o sesiune de întrebări, bazate pe aceste materiale, la
care elevii trebuie să răspundă într-un timp limitat. La final se
calculează scorul și se realizează clasamentul.

O altă activitate extrașcolară interesantă ar fi o vizită la Intuitext,


pentru a satisface curiozitatea copiilor privitoare la modul în care
sunt concepute activitățile de pe platforma Școala Intuitext și pentru
a-i cunoaște pe specialiștii care se ocupă cu crearea jocurilor,
testelor și a celorlalte materiale.

De asemenea, putem organiza, ca activitate extrașcolară, o expoziție


cu lucrările copiilor cu tema «Personajele mele din Școala Intuitext»,
în care elevii să ilustreze personaje cu care ar dori să se întâlnească
pe platforma de învățare, așa cum și le imaginează ei.“
 

S-ar putea să vă placă și