Personajul Alexandru Lăpușneanu

Alexandru Lăpușneanu este persoanjul principal al nuvelei, personaj romantic,

excepțional, care acționează în situații excepționale. Este construit din contraste și are o
psihologie complexă, calități și defecte puternice.

Dintre mijloacele de caracterizare domină caracterizarea indirectă (prin fapte,

limbaj, comportament, relația cu celelalte personaje, gesturi, atitudini). Faptele domnitorului,
ajuns din nou pe tronul Moldovei, campania de exterminare a boierilor, leacul de frică oferit
doamnei Ruxandra, aruncarea lui Moțoc în mâinile gloatei – pun în lumină un domnitor
absolut, un tiran al epocii medievale.

Dominantă este setea de putere, iar acesteia i se supun celelalte trăsături.

Ajuns din nou la putere, Lăpușneanu devine crud, violent și brutal deoarece însetat de
răzbunare, îi ucide pe toți boierii care îl trădează, îi ucide fără milă sau îi deposedează de
averi pe toți boierii care îl trădează.

La acest personaj nici atitudinea față de domnița Ruxanda nu este constantă, ci

durează doar până când acesta își amintește de crimele săvârșite. Atunci când domnița insistă
să înceteze vărsarea de sânge, devine impulsiv și violent prin limbaj și gesturi („Muiere
nesocotită, strigă Lăpușneanu”), totuși se adaptează oricărei situații, știind să-și reprime
pornirile impulsive, fie pentru a-i induce în eroare pe ceilalți, fie pentru a-și ascunde
adevăratele intenții.

Ipocrit, ironic și insinuant, profitând de credulitatea și naivitatea soției, Lăpușneanu

promite încetarea incidentelor și un leac de frică.

Ipocrizia sa atinge punctul culminant în timpul cuvântării de împăcare cu boierii,

rostită în biserică. El simulează cucernicia, ascultă slujba, se închină la icoane, dar nu are
nimic sfânt și jură strâmb în fața altarului.

Cinismul, luciditatea, sângele rece în fața scenei uciderii celor 47 de boieri, comportament
disprețuitor și cinic fașă de Moțoc dezvăluie o structură diabolică.

Bun cunoscător al psihologiei umane, Lăpușneanu profită de mulțimea adunată la curtea

domnească, știind să scape de unul dintre cei amenințători dușmani ai săi, Moțoc.

În apropierea morții, dorește săs se pocăiască, devenind călugăr, dar revenindu-i puterile îi
revi și impulsivitatea, violența și setea de răzbunare („Ieșiți că pe toți vă omor”).

Toate aceste însușiri sunt evidente direct prin sintagme ca: „Această deșanțată cuvântare”,
„urâtul său caracter” sau prin caracterizarea directă făcută de alte personaje „bunul meu
domn”, „viteazul meu soț” (Ruxanda), „crud și cumplit este omul acesta” (Teofan). Cele mai
multe trăsături sunt evidențiate prin gesturi, mimică și felul său de a vorbi („silindu-se a nu
zâmbi”), „răspunse cu sânge rece”, „azvârli cu mânie!”.