Batimetrie

Batimetria este studiul adâncimii subacvatice a râurilor, canalelor, lacurilor sau

fundului mărilor. Cu alte cuvinte, batimetria este echivalentul subacvatic cu
topografia.

Procesul de măsurare a adâncimilor se mai numeşte şi ridicare batimetrică şi cuprinde

ansamblul lucrărilor de :
măsurare, calcul, reprezentare a reliefului subacvatic, al unei zone

În acest scop se urmăresc şi se determină un număr suficient de puncte pe suprafața

apei, judicios alese ca număr şi poziţie, în funcţie de scara planului ce se va redacta şi
precizia urmărită.

Măsurătorile adâncimii apei denumite şi sondaje constituie problema de bază a

lucrărilor hidrografice cu scopul de a determina relieful subacvatic, adică a
denivelărilor unui bazin hidrografic.

În ridicările batimetrice se utilizează următoarele noţiuni:

- adâncimea este distanţa pe verticală spre nadir, între suprafaţa de nivel
zero (nivelul de referinţă) şi un punct de pe fundul apei, (deci este o cotă
negativă);
- curba batimetrică sau izobată reprezintă locul geometric al punctelor de
aceeaşi adâncime.
Pe hărţile topografice curbele de nivel negativ se reprezintă cu o linie de culoare
albastră, iar notaţiile se fac cu semnul minus. La mare, izobatele, sunt notate cu
valoarea adâncimii fără semn.

Hărțile batimetrice (sau hidrografice) sunt produse în mod obișnuit pentru a susține
siguranța navigației la suprafață sau sub-suprafață și, de obicei, prezintă relieful de pe
fundul mării prin linii de contur (numite izobate) și adâncimi selectate (sondaje) și, de
asemenea, oferă și informații pentru navigație.
Hărțile batimetrice pot utiliza, de asemenea, un model de teren digital și tehnici de
iluminare artificială pentru a ilustra adâncimile prezentate.

Relieful în topografie se defineşte ca fiind totalitatea neregularităţii naturale a

terenului. Reprezentarea reliefului în plan se realizează de regulă, prin curbe de nivel.
Curba de nivel se defineşte ca fiind locul geometric al punctelor care au aceeaşi cotă,
iar cota unui punct reprezintă distanţa pe verticală între o suprafaţă de nivel zero şi
suprafaţa de nivel ce trece prin punctul respectiv.
Punctele ale căror cote se determină, se află deasupra geoidului (care corespunde
aproximativ cu suprafaţa mărilor şi oceanelor), se numesc puncte topografice, iar
cele situate sub acesta (pe fundul mărilor şi oceanelor) se numesc puncte
batimetrice.
În ridicările batimetrice se utilizează următoarele noţiuni:
adâncimea este distanţa pe verticală spre nadir, între suprafaţa de nivel zero (nivelul
de referinţă) şi un punct de pe fundul apei, (deci este o cotă negativă);
curba batimetrică sau izobată reprezintă locul geometric al punctelor de aceeaşi
adâncime.
În hidrografie, la ridicările hidrografice de la larg poziția unui punct se definește prin:
-Coordonatele geografice (latitudine și longitudine)
-Adâncimea apei (H)
Coordonatele geografice definesc poziția punctului în planul orizontal de proiecție.
Adâncimea este definită ca distanța măsurată pe verticală spre nadir (în jos), între
suprafața apei (originea zero la nivelul Mării Negre) și fundul mării.
Nivelul de referinţă este un plan convenţional faţă de care sunt raportate adâncimile.
Se mai numeşte şi zeroul hidrografic.
Acest nivel de referinţă trebuie situat sub nivelul celor mai mici ape posibile şi se
determină în mod diferit la mare, faţă de fluviu (râuri). La o mare fără maree (în cazul
Mării Negre) nivelul de referinţă s-a calculat pe baza datelor furnizate de un post
hidrometric pe o perioadă de observaţii de cel puţin 30 – 50 ani. Pentru ţara noastră,
suprafaţa de nivel zero este suprafaţa liniştită de nivel mediu al Mării Negre. Punctul
zero fundametal se află în portul Constanţa încastrat într-un monolit de beton.
Pentru corectarea adâncimilor măsurate faţă de zeroul hidrografic, în zonele de
lucrări hidrografice se instalează posturi hidrometrice. Astfel de posturi sunt instalate
în porturile Constanţa, Mangalia şi Sulina. Distanţa dintre două posturi hidrometrice
este de 40 – 100km funcţie de configuraţia coastei.
Un post hidrometric este compus din instalaţia de măsurare şi reperul de nivelment.
Instalaţia de măsurare poate fi o miră sau un maregraf.
Mira hidrometrică este o riglă gradată fixată pe un suport (cheu, debarcader, etc)
instalat în apă, pe care se citesc variaţiile de nivel ale apei faţă de zeroul hidrografic.
Maregrafele sunt aparate care înregistrează automat variaţiile nivelului apei. Ele pot
fi cu flotor şi de presiune. Maregraful din portul Constanţa este de tipul cu flotor.
La fluviu şi râuri, nivelul zero reprezintă nivelul mediu multianual al celor mai
scăzute ape determinate pe baza unor observaţii îndelungate, de cel puţin 25 de ani.
Acest nivel zero reprezintă zeroul postului hidrometric faţă de care se corectează
adâncimile măsurate.
În sectorul românesc al Dunării există 25 de posturi permanente situate unul faţă de
altul la o distanţă de aproximativ 40km.
Posturile hidrometrice de la lacuri sunt organizate după aceleaşi principii ca şi cele de
la mare. Numărul posturilor hidrometrice depinde de suprafaţa lacului.
Sondajul este o lucrare specială de măsurare a adâncimii apei în puncte situate în
plan, de-a lungul unor direcţii numite linii de sondaj. Pe aceste linii situate la
suprafaţa apei se deplasează ambarcaţiunea de sondaj. În terminologia hidrografică,
pe lângă linia de sondaj se mai foloseşte şi noţiunea de profil.
Profilul rezultă din intersecţia unui plan vertical care conţine linia de sondaj (la
suprafaţa apei) şi fundul apei. Are forma unei linii frânte.
Reprezentarea reliefului subacvatic pe planurile hidrografice este caracterizată
de următoarele elemente:
- desimea sondajelor;
- orientarea liniilor de sondaj;
- precizia de măsurare a adâncimilor;
- precizia de determinare a poziţiei în plan a sondajelor;
- precizia de trasare a izobatelor
Prin desimea sondajelor se înţelege numărul de adâncimi măsurate pe
unitatea de suprafaţă. Ea depinde de distanţa dintre liniile de sondaj şi intervalul
dintre adâncimile măsurate pe linia de sondaj.
Distanţa dintre liniile de sondaj se stabileşte în funcţie de următoarele:
- gradul de accidentare şi caracteristicile morfometrice ale fundului apei;
- importanţa zonei şi scopul ridicării hidrografice.
Desimea sondajelor
Intervalul dintre adâncimile măsurate (d):
d = c/200n
unde:
c – numitorul scării hărţii (exemplu: 10000),
n – raportul între numărul adâncimilor măsurate şi adâncimile înscrise (pentru
sondele simple n=2, iar pentru sondele ultrason fără înregistrator n=3 sau 4).
Liniile de sondaj se proiectează de regulă să fie perpendiculare pe o anumită direcţie
de referinţă care poate fi:
- direcţia nord;
- o direcţie materializată topografic (direcţia generală a coastei; linia malului
fluviului, canalului, lacului; axul unui dig etc).
Mulţimea liniilor de sondaj materializate pe plan formează un sistem de linii de
sondaj. În ridicările hidrografice se folosesc următoarele sisteme de linii: paralele,
radiale, în zigzag şi combinate.

Instrumente
Sisteme analogice
- aparate de sondare
Sisteme digitale
- sistem batimetric cu înregistrare pe rola de hârtie
- sistem batimetric cu înregistrare pe memorie internă
- Autonomus underwater vehicle (AUV)

Aplicații ale Batimetriei

Navigație (Pescuit, Crearea modelelor hidrodinamice),
Influența schimbărilor climatice
Biologia oceanelor:
- Ecosisteme marine,
- Eroziunea zonelor de plajă,
- Alunecări de teren,
- Creșterea nivelului apelor
Măsurarea adâncimilor
Pentru determinarea precisă a adâncimilor prin procedeul sondajelor a fost necesară
ceearea unor aparate şi dispozitive de măsurare utile acestui scop, numite sonde.
Sondele pot fi cu măsurare directă sau indirectă.
Sondele cu măsurare directă pot fi:
- sonda de mână
- sonda de lemn
Sondele cu măsurare indirectă sunt sondele ultrason (sonar).

SONDE
Este un instrument simplu folosit pentru măsurarea adâncimilor de până la 30m.
Este compusă dintr-o greutate şi o saulă gradată în sistemul metric.
Saula sondei este din material nedeformabil și se gradează cu semne şi culori diferite
pentru a marca adâncimile de 5; 10; 15 şi 30m şi din metru în metru şi submultiplii
săi. Originea gradaţiilor o constituie baza greutăţii.

Sonda de mână
Este un segment de lemn (în prezent şi material plastic) cu lungime de 4 – 6m şi
diametrul de 4 – 5cm. Se pot măsura adâncimi de până la 5m.
Sonda este gradată în sistemul metric şi asigură o precizie de citire de ± 5cm.

Sonda de lemn
Sondele ultrasonore sunt echipamente complexe care se folosesc aproape generalizat
pentru măsurarea adâncimilor.

Sonde ultrason
Principiul măsurării adâncimii cu sonda ultrason este următorul:
- un emiţător de ultrasunete montat de regulă pe fundul navei (E) care emite periodic
impulsuri scurte de unde ultrasonore sub forma unui fascicul dirijat în jos pe o
direcţie aproximativ verticală;
- fasciculul de ultrasunete este reflectat de fundul apei (O) şi recepţionat la bordul
navei de un receptor montat în punctul R.
Totalitatea punctelor de sondaj de pe fundul apei formează profilul
fundului apei. Sondele ultrason folosite în hidrografie (şi în navigaţie) pot
fi cu înregistrator sau cu indicator.
Sonde ultrason
• Frecvente cuprinse intre 3.5 kHz – 300 kHz
• Masuratori pe verticala locului
• Inregistrare continua
• Vizualizare directa a datelor
• Date usor de interpretat si prelucrat
• Sistem usor de manipulat
• Utilizabil si la adancimi mici
• Necesita calibrare
• Precizia este influentata direct de caracteristicile apei
• Eficienta scazuta la ape adanci si suprafete mari
• Frecvente multiple
• Banda larga de achizitie (7 x h apa)
• Inregistrare continua
• Vizualizare directa a datelor
• Necesita o nava special pregatita
• Prelucrarea datelor usor mai complicata
• Eficienta ridicata pentru ape adanci si suprafete mari
Sonar
Calcularea adâncimii
• Viteza sunetului in apa - 1400-1575 m/sec
• Factori de influenta a vitezei sunetului:
• temperatura
• salinitate,
• presiune
Trebuie tinut cont factorii variază:
• cu adancimea apei
• de la un loc la altul
• de la un anotimp la altul
Ca orice observaţie şi măsurătorile de adâncime sunt afectate de erori
accidentale şi sistematice.
Erorile accidentale au cauze multiple se manifestă întâmplător şi nu pot
fi eliminate sau evitate.
Ţinând cont de proprietăţile erorilor accidentale, acestea pot fi reduse dacă aceeaşi
mărime se măsoară de mai multe ori şi se face media aritmetică.
În ridicările batimetrice, măsurătorile se fac din mişcare şi ca atare nu se pot repeta.
În această situaţie erorile accidentale asupra măsurătorilor de adâncime se atenuează
printr-o pregătire temeinică a operatorului, folosirea de sonde de precizie, bine
verificate şi reglate.
Erorile sistematice pot fi cunoscute şi eliminate prin aplicarea unor corecţii.
Corecţiile sistematice care se aplică la măsurătorile adâncimilor cu sonda ultrason
sunt: corecţii instrumentale şi corecţii cauzate de factori exteriori.
Corecţiile sondelor ultrason
• Corecţii instrumentale
În această categorie intră corecţia pentru imersiunea vibratoarelor şi corecţia de bază.
• Corecţii cauzate de factori exteriori
În această categorie intră: corecţia pentru variaţia vitezei de propagare a sunetului
prin apă şi corecţia pentru variaţia pescajului.
• Corecţia pentru variaţia pescajului este cauzată de apuparea navei (a se înclina
longitudinal spre pupă ca urmare a încărcării neuniforme) de sondaj pe timpul
deplasării pe apă.
• Corecţia pentru variaţia vitezei de propagare a sunetului prin apă
Sonda ultrason măsoară adâncimea apei pentru o anumită viteză de propagare a
sunetului prin apă care depinde de:
- temperatura (t),
- salinitatea (S) şi
- presiunea hidrostatică a apei (determinată de adâncimea apei – H).
Pentru a se realiza precizia determinării poziţiilor punctelor pe linia de sondaj trebuie
să se asigure:
• deplasarea navei (ambarcaţiunii de sondaj) în mod cât mai fidel pe linia de sondaj
proiectată;
• alegerea celor mai precise metode de poziţionare a punctelor de sondaj.
Asigurarea deplasării navei (ambarcaţiunii) de sondaj pe linia de sondaj proiectată se
realizează astfel:
• după compasul de la bord (giroscopic sau magnetic);
• după aliniamente;
• după direcţii indicate de la mal;
• deplasarea pe cablu sau de-a lungul unei saule gradate în metri.

Poziţionarea sondajelor
Metode folosite în poziţionarea punctului de sondaj în apele interioare
În apele interioare şi costiere, ridicările hidrografice se realizează pe planuri în
proiecţie Gauss-Krűger sau stereo-70. Punctele de sondaj se determină în coordonate
rectangulare absolute.
Poziţionarea punctelor de sondaj se poate face cu aparatura clasică sau cu aparatură
de ultimă generație.

Metode clasice
Metoda intersecţiei înainte (directă)
Metoda intersecţiei combinate într-un aliniament şi o distanţă determinată
dintr-un unghi orizontal sondajul pe cablu
Barca se deplasează de-a lungul cablului şi se măsoară adâncimea în dreptul semnului
marcat pe cablu. Operatorul de la sondă înscrie în carnetul de sondaj distanţa faţă de
capătul cablului şi valoarea adâncimii măsurate.

Metoda radierii
În esenţă se staţionează într-un punct de coordonate cunoscute cu o staţie totală, apoi
se orientează aparatul (pentru ca toate celelalte vize să fie orientate) şi se măsoară un
unghi orizontal şi o distanţă la un punct ale cărui coordonate trebuie determinate.
În esenţă este o radiere topografică a unui punct (prisma) aflat pe o barcă în
deplasare. Punctul radiat va fi astfel poziţionat planimetric în coordonate absolute X
şi Y , dar îi va corespunde şi o valoare Z, care reprezintă adâncimea apei în acel
punct.

Metode moderne
Etapele investigatiei batimetrice moderne
Preparare
- Planificare
- Calibrare
Colectare date
- Verificare
- Observare
- Inregistrare
Procesare date
- Curățare
- Selectare
- Stocare
Analiză date
- Calitate
- Acoperire
Redactare
- Raport
- Plotare
- Arhivare

LIDAR
Scanarea laser terestră
Scanarea laser descrie o metodă prin care o suprafaţă este eşantionată sau scanată prin
utilizarea tehnologiei laser.
Ea analizează un mediu al lumii reale sau al unui obiect cu scopul de a colecta
informaţii de pe suprafaţa acestuia şi posibil din înfăţişarea lui (ex. culoare).
Informaţiile colectate pot fi apoi folosite pentru a construi reprezentări 2D sau
modele 3D, utilizabile într-o varietate mare de aplicaţii.
Avantajul unei scanări laser este faptul că poate înregistra un număr mare de puncte,
la o precizie înaltă, într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Scanerele laser sunt instrumente cu linie de vedere, astfel încât pentru a asigura o
acoperire completă a unei structuri sunt necesare mai multe scanări din diferite
poziţii.
Tipuri de scanare
Scanare laser statică
Când scanerul este ţinut într-o poziţie fixă în timpul achiziţiei informaţiilor, poartă
numele de scanare laser statică. Avantajele utilizării acestei metode sunt date de
precizia înaltă şi densitatea relativ mare a punctelor.
Scanare laser dinamică
În cazul scanărilor laser dinamice, scanerul este montat pe o platformă mobilă. Aceste
sisteme necesită sisteme de poziţionare adiţionale cum ar fi GPS, care face sistemul
mai complex şi mai costisitor. Exemple de scanari laser dinamice sunt scanările
făcute dintr-un autovehicul în mişcare.

Aplicații ale scanării laser

Aplicații ale scanarii laser dinamice
Cartografierea mobilă
Modelarea 3D a zonelor urbane aglomerate
Aplicații ale scanării laser statice
Cu rază lungă 300m-6000m
- Industrie
- Monitorizarea zonelor montane
- Modelarea trenurilor cu suprafață mare
Cu rază medie 10m-300m
- Patrimoniu cultural
- Industria civilă
- Criminalistică
- Geologie
- Arhitectură
- Industrie
Cu rază scurtă 10m
- Industrie fină
- Medicină
- Robotică

Principii de scanare
- Scanere bazate pe puls
Undele de lumină călătoresc cu o viteza constanta şi finită într-un anumit mediu. Prin
urmare, timpul de întârziere creat de deplasarea luminii de la o sursă la suprafaţa ţintă
reflectorizantă şi revenirea la sursă (dus-întors) poate fi măsurată. Scanerele laser
obişnuite tip time of flight pot măsura până la 1.000.000 de puncte pe secundă.
- Scanere bazate pe fază
La modul general, scanerele bazate pe fază au viteze mai mari şi o rezoluţie mai bună
dar mai puţina precizie decât scanerele de tip timp-de-zbor.
Lumina emisă (incoerentă) este modulată în amplitudine şi proiectată pe o suprafaţa.
Reflecţiile izolate sunt colectate şi un circuit măsoară diferenţa de fază dintre formele
de undă trimise şi primite, prin urmare, o întârziere de timp.

LIDAR (Light Detection and Ranging)

Tehnologia a apărut în 1970
Este o tehnologie care masoară distanța prin iluminarea unei ținte cu o lumină
laser. Tehnologia LIDAR este folosită pentru a face hărți de înaltă rezoluție

Aplicații:
geodezie – seismologie – silvicultură – geologie
arheologie – geografie
fizica atmosferei – batimetrie

Ceea ce este cunoscut sub numele de Lidar este uneori denumită simplu scanare laser
sau scanare 3D
Aplicații
terestre – mobile / - Fixe
aeriene – batimetrice
LIDAR aerian aplicații:
Agricultură, Silvicultură biomasă, Arheologie, Măsurarea înălțimii copacilor,
Monitorizarea zăpezii, Monitorizarea topirii ghețarilor, Hărți topografice,
Monitorizarea activă a vulcanilor.
LIDAR aerian Batimetric Aplicații:
Navigație (Pescuit, Crearea modelelor hidrodinamice),
Influența schimbărilor climatice
Biologia oceanelor:
- Ecosisteme marine,
- Eroziunea zonelor de plajă,
- Alunecări de teren,
- Creșterea nivelului apelor

Principii de scanare
- Scanere bazate pe puls (timp de zbor) și echipamente
Transmițător
Receptior
- Scanere bazate pe fază
Spectru electromagnetic LIDAR
Avantaje LIDAR
- Senzorii LIDAR pot fi folosiți pe orice tip de vreme
- Senzorii LIDAR nu sunt afectați de lumina solară
- LIDAR poate fi folosit noaptea
- LIDAR acoperă mai mult teren decât fotogrametria
- Zonele rurale și îndepartate pot fi măsurate cu ușurință prin LIDAR pentru că
fiecare punct este georeferentiat (x,y,h)
- Fotogrammetria are nevoie să vadă suprafața terestră pentru a putea crea conturul,
în schimb LIDAR obține modelul 3d direct din scanare (nor de puncte)
- Rezultatele obținute prin LIDAR vin direct după terminarea procesului de
scanare

Scanarea terestră crează modele 3D

Scanarea laser terestră

Scanarea laser descrie o metodă prin care o suprafaţă este eşantionată sau scanată prin
utilizarea tehnologiei laser. Ea analizează un mediu al lumii reale sau al unui obiect
cu scopul de a colecta informaţii de pe suprafaţa acestuia şi posibil din înfăţişarea lui.
Informaţiile colectate pot fi apoi folosite pentru a construi reprezentări 2D sau
modele 3D, utilizabile într-o varietate mare de aplicaţii.
Avantajul unei scanări laser este faptul că poate înregistra un număr mare de
puncte, la o precizie înaltă, într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Scanerele laser sunt instrumente cu linie de vedere, astfel încât pentru a
asigura o acoperire completă a unei structuri sunt necesare mai multe scanări din
diferite poziţii.