Telescopul este un instrument care colectează lumina de la un obiect îndepărtat, se

concentrează într-un punct (numit focar), și produce o imagine mărită. Deși se

indică cu termenul „telescop”, de obicei, telescopul optic, care operează în
frecvențele luminii vizibile, există, de asemenea, telescoape sensibile la alte
frecvențe ale spectrului electromagnetic.
După principiul de funcționare există două tipuri principale de telescoape optice:
reflector și refractor. În telescopul reflector imaginea observată este reflectată de o
oglindă intr-un sistem de prisme si apoi la o lentilă ocular, așezată de obicei pe
partea laterală a instrumentului. În telescopul refractor se folosește refracția în
lentile.
Întrucât luneta astronomică se bazează pe refracția în lentile a luminii este
cunoscută și sub numele de telescop refractor sau pur și simplu: refractor, în
opoziție cu telescoapele bazate pe reflexia luminii (realizată cu obiective construite
din oglinzi parabolice sau sferice), cunoscute și sub numele de telescoape
reflectoare .

Istorie
Nașterea telescopului refractor este de obicei atribuitǎ lui Galileo Galilei, care a
arătat prima aplicație în Veneția în 1609. De fapt, primele lentile au fost construite
în 1607 de către artizani olandezi care le-au aplicat instrumentelor rudimentare cu
putere de rezoluție foarte mică. Proprietățile lentilelor, oricum, erau cunoscute de
ceva timp și trebuie să fie atribuit lui Galileo meritul de îmbunătățire și prima
utilizare astronomică. Deși se pare că primul telescop refractor a fost construit în
1608 de către olandezul Hans Lippershey (circa 1570-1619), alte surse îi atribuie
inventarea primului telescop lui Joan Roget, fabricant de ochelari
din Girona, Catalonia, care a trăit în jurul anului 1600.

Benzi de vizibilitate a telescoapelor

Atmosfera Pământului absoarbe majoritatea radiației electromagnetice din spațiu,
cu excepția luminii vizibile și undelor radio. Din acest motiv, observația de la sol
este limitată la utilizarea de telescoape optice și de telescoape radio. Primele sunt
plasate de preferință în locuri înalte sau izolate (munți, deșerturi, ...) cu scopul de a
reduce influența turbulențelor atmosferice și a poluării luminoase.
Pentru observarea în benzile rămase ale spectrului
electromagnetic (microunde, infraroșu, ultraviolete, raze X, raze gamma), care sunt
absorbite de atmosferǎ, sunt folosite aproape exclusiv telescoape orbitale ori situate
în baloane aerostatice la altitudine mare.

Tipuri de telescop
Telescop optic (cu refracție) de 50 cm la Observatorul astronomic din Nisa

 Telescop Röntgen
 Telescop optic
o Telescop newtonian
 Telescop Dobson
 Telescop cu raze infraroșii
 Radiotelescop
 Telescop cu neutrini - un aparat special

Telescopul (cunoscut uneori și sub denumirea de telescop reflector) are un obiectiv

construit dintr-o oglindă parabolică sau sferică, drept component esențial.
Trebuie semnalat riscul de confuzie în folosirea și traducerea cuvântului telescop,
îndeosebi în cursul consultării documentațiilor redactate în limba engleză. Într-
adevăr, cuvântul din engleză telescope este folosit atât pentru a denumi „luneta
astronomică” (se vorbește atunci despre refracting telescope) cât și pentru
telescopul propriu-zis (se vorbește despre reflecting telescope).
Avantajele telescopului
Avantajele telescopului, comparativ cu luneta astronomică, sunt:

 posibilitatea construirii obiectivelor de diametre mari;

 lipsa aberațiilor cromatice;
 efecte de difracție mai mici;
 putere separatoare și grosisment superior;
 la același diametru al obiectivelor, telescopul este mai ușor și mai ieftin.[1]

Telescopul optic

Telescoape
Telescopul optic formează imagini ale cerului relativ apropiate și mărește
luminozitatea aparentă a aștrilor, permițând distingerea detaliilor și observarea a
mult mai multor stele decât cu ochiul liber. Telescoapele optice sunt împǎrțite în
douǎ categorii principale: telescoape reflectoare și telescoape refractoare.
Obiectivul telescopului reflector este constituit dintr-o oglindă (sau un sistem de
oglinzi) de sticlă metalizată de formă paraboloidală, care poate atinge chiar și 11 m
în diametru. Cu ajutorul unei oglinzi plane sau curbe, imaginea dată de obiectiv
este îndreptată spre un ocular.
Telescoapele de refracție au 2 lentile: una mare, plasată în partea frontală și numită
„obiectiv”, care colectează lumina, și una mică în partea posterioară, „ocularul”,
care focalizează razele luminoase în ochiul observatorului. Acest telescop a fost
utilizat de Galileo Galilei în anul 1609 pentru a privi Luna, pe care a văzut-o de 30
de ori mai aproape decât cu ochiul liber.
Obiectivele cu deschideri mari de doi metri sunt domeniu evident al telescoapelor
reflectoare. Dupǎ o anumită dimensiune lentilele devin atât de scumpe și grele
încât a fost, din punctul de vedere tehnic și economic, impracticabil de a le folosi.
Comparativ cu luneta astronomică avantajele telescopului sunt:

 posibilitatea construirii obiectivelor de diametre mari;

 la același diametru al obiectivului, lunetele astronomice sunt mai grele și
mult mai scumpe decât telescoapele;
 lipsa aberațiilor cromatice;
 efecte de difracție mai mici;
 putere separatoare și grosisment superior.
Telescopul optic poate fi utilizat atât pentru observarea directă, cât și pentru
cercetări fotografice sau spectroscopice .
La perfecționarea telescopului au contribuit, printre alții, Isaac Newton, Laurent
Cassegrain, James Gilbert Baker, W. Herschel, J. Herschel, Foucault, Bernhard
Schmidt, George Willis Ritchey, Henri Chrétien, Dmitry Dmitrievich Maksutov /
Dmitri Dmitrievici Maksutov.
Telescopul optic cu cel mai mare obiectiv din lume, 10,4 metri, (august 2009)
este Grantecan.

Alte accesorii
Telescopul poate fi dotat și cu alte accesorii, în funcție de obiectul ceresc care se
dorește să fie observat: filtru solar, filtru lunar, alte filtre colorate.
Atenție! Să nu se privească niciodată Soarele direct prin telescop / luneta
astronomică! Este necesară așezarea unui filtru solar adecvat, în fața
obiectivului! În caz contrar, pierderea vederii este iremediabilă! În locul
folosirii filtrelor așezate în fața obiectivului, o altă variantă sigură este
proiectarea imaginii solare pe un ecran, sau, mai simplu, pe o bucată albă
de carton.