Cap. I.

OBIECTUL ȘI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI

I.1. Noțiunea de sociologie și obiectul sociologiei.

Omul trăiește într-un mediu format din trei entități (”lumi”): lumea
materială, lumea spiirituală și lumea socială. Ființa umană a fost întotdeauna
dominată – pe lângă tendințele instinctuale (instinctul reprezintă disponibilitatea
indivizilor de a da un răspuns specific stimulilor exteriori, fără a implica rațiunea
în acest răspuns) – și de nobila dorință de a cunoaște. În decursul evoluției speciei
umane, această dorință de a cunoaște s-a concretizat,pentru lumea materială - în
științele exacte (fizică, chimie, biologie, astronomie etc.), pentru lumea spirituală -
în știința pe care o numim psihologie, iar pentru lumea socială - în știința pe care o
numim sociologie.
Termenul de sociologie a fost folosit pentru prima datã de cãtre Auguste
Comte (1798-1857)), care a definit-o ca fiind rezultatul studierii științifice a
faptelor sociale.
O definiție mai copletă a sociologiei este că aceasta este știința care
studiazã realitatea socialã și procesualitatea devenirii și realizãrii acesteia.
Sociologia studiazã procesele sociale, ordinea de drept a societãții, dar și legile
care-i guverneazã dinamica, ea propunându-și sã descopere, sã descrie și sã explice
“ordinea” (legile) care caracterizeazã colectivitățile de oameni.
Științele care studiază omul sunt:
- anatomia, care studiază organismul uman;
- psihologia, care studiază conștiința omului;
- sociologia, care studiază componenta socială a omului, adică grupurile
(colectivitățile) de oameni (inclusiv comportamentul oamenilor ca membri ai
diverselor grupuri) și instituțiile care asigură ordinea socială.

Pentru a-și îndeplini obiectivele propuse, sociologia a dezvoltat un sistem

propriu de metode și tehnici de cunoaștere, care i-a permis inclusiv relevarea și
analiza legilor care guvernează comportamentul oamenilor în colectivități (în acest
fel s-a putut ajunge la manipularea colectivităților umane în folosul grupurilor de
putere).
Pentru ca studiul colectivităților de oameni (al societății) să dobândească un
caracter științific, întemeitorii sociologiei au împrumutat de la științele care
studiază lumea materială (științele exacte), metodologia de cercetare, respectiv
recunoașterea unei ”ordini sociale” (în societate faptele și fenomenele nu se produc
haotic, întâmplător ci conform acțiunii unor legi sociale), formularea și studierea
ipotezelor de lucru, deci a cauzalității producerii fenomenelor sociale și a
comportamentului uman, observația științifică, experimentul, măsurarea
(intensității fenomenelor sociale).
Pe baza unei astfel de metodologii de cercetare, au fost elaborate teoriile
sociale care explică existența și acțiunea legilor sociale. Un exemplu de astfel de
teorie o reprezintă cea elaborată de Emile Durkheim (1858 – 1917), unul dintre
precursorii sociologiei moderne, care a constatat, prin observație sistematică, cã
rata sinuciderilor (fenomen social) la catolici era de 40/1 milion de locuitori, față
4