A „La colţ de uliţă, peste drum de mănăstire, era măcelăria lui Hubăr.
Originalitate în
(...) Ani de zile de-a rîndul a stat el aici fără ca să fi vă zut pe cineva la vreuna din
ferestrele de peste drum. Şi jos, şi sus, ferestrele acelea erau date în alb, ca să nu se vadă prin
ele, şi nu se deschideau niciodată. Acolo dar el nu se uita, fiindcă ştia că n-are ce să vadă.
Zidirea mănăstirii se sfîrşea însă în faţa măcelăriei, iar mai departe-nspre stînga era
grădina mănăstirii, împrejmuită cu un înalt zid de piatră. Ferestrele despre grădină se
deschideau, ba mai ales acum, primă vara, stăteau aproape toată ziua deschise. Naţl nu
vedea, ce-i drept, de la măcelărie acele ferestre, dar putea să le vadă dacă trecea spre stînga,
în faţa gră dinii.
Într-una din zile, ferestrele fiind deschise şi izbind o dată vîntul în ele, una, tocmai cea
de la iatacul din colţ, unde stătea maica Aegidia cu Persida, s-a sfărîmat.
Naţl s-a dus să vadă şi a văzut ― nu fărîmăturile de geam, ci o fată, care îi părea grozav
de frumoasă.
(...)El rămase uimit, cu inima încleştată şi cu ochii oarecum împăienjeniţi.
Îi era parcă s-a rupt, s-a frînt, s-a surpat deodată ceva şi o mare nenorocire a căzut pe
capul lui. (...)
Femeie mai aşezată şi mai cuminte, ba chiar călugăriţă, maica Aegidia tresări cînd
văzu, peste drum, pe Naţl, băiatul Hubăroaiei, stînd cu ochii ţintă la fereastră . Î1 ştia de
copil mic, îl socotise totdeauna cel mai bun băiat, şi mintea i se oprea în loc văzîndu-l atît de
îndrăzneţ.
― Sidi! grăi dînsa mîhnită şi apucă fata de braţ, ca s-o dea din vederea tînărului.
Rău a făcut, căci acum se opriră şi ochii Persidei asupra tînărului cu şorţ curat, cu
obrajii rumeni şi cu mustaţa mică, acum îşi dete şi ea seama de ce stă acel tînăr acolo.
Obrajii ei se umplură de sînge, şi îi era parcă o săgetase ceva prin inimă.
Atît a fost, nu mai mult, şi ea nu mai putea să fie ceea ce fusese.
Taine mari şi nepătrunse de mintea omenească !
(...)Pe Naţl, care stătea în uşa măcelăriei, cuprins de neastîmpăr, îl trecură fiorii.
El ridică fără de voie mîna stîngă la gură şi îi făcu semn să închidă fereastra, căci vedea
lumea.
Îi era frică de femeia ce stătea acolo sus în fereastră.”
1.Motivaţi reacţia maicii Aegidia. Ce rol va mai juca aceasta în roman?
2.Care sunt enunţurile care definesc sentimentul ce-i cuprinde pe cei doi? Caracterizaţi, în
cuvintele voastre, acest sentiment, pornind de la atitudinea celor două personaje.
3. Destinul joacă un rol important în relaţia personajelor. Din ce frază reiese că întâmplarea
stă sub semnul fatalităţii?
4. Interpretaţi cuvintele subliniate, având în vedere relaţia Persida – Naţl – comunitate.
Citate ajutătoare: „ţi-e greu că lumea te vede jucând cu mine”, „Voia să meargă acasă, unde
toţi o cunosc, toţi se simt în drept a-i sta în cale, unde privirile tuturor o mustră, unde nu
poate să umble de capul ei.” Care sunt principalele piedici pe care le întâmpină relaţia
celor doi?
Autoevalua Evaluare Evaluare de Total
re de către către restul
membrii clasei
grupei
Informaţii oferite
interpretare
Abilităţi de comunicare
cu grupul
B „Femeie greu muncită, se pierduse încetul cu încetul înfăţişarea ei aleasă şi gingaşă;
ridicînd ciuberele de apă şi oalele de la foc, mutînd mesele de la un loc la altul, punînd mîna
la toate, ea se făcuse mai voinică, mai ţeapănă, dar totdeodată şi mai noduroasă oarecum, ca
copacul încă tînăr, dar mult bătut de vînturi. Astfel, nici mişcările ei nu mai erau cele de mai
nainte; călca mai iute, mai lat şi mai apăsat, prindea cu mîna întreagă cînd lua ceva şi se-
nvîrtea în călcîie cînd se întorcea din o parte într-alta. Un singur lucru îi rămăsese: se ţinea şi
acum dreaptă ca un grenadier.
(...)Trăind mereu cu slugi proaste şi cu lume adunată în cîrciumă, ea pierduse încetul cu
încetul şi gingăşia sufletului. Nu se mai ruşina cînd auzea vorbe proaste, nu se simţea jignită
cînd i se zicea vreo vorbă aspră, lua lumea cum o găsea şi vorbea iute, scurt şi aspru, ba era
în stare să tragă şi palme ori să dea brînci cînd vorba era să facă linişte şi bună rînduială în
casa ei.
Dacă s-ar fi văzut ea însăşi pe sine cu ochii ei de odinioară, ar fi rămas cuprinsă de
spaimă şi ar fi strigat: "Ah! tare am căzut, Doamne!"
Nu putea însă să se vadă decît cu ochii ei de acum, şi aşa cum era se simţea mai bine
decît odinioară, mai potrivită cu lumea în care trăia, mai croită pentru nevoile vieţii.
Puţin îi păsa şi de asta: sănătoasă să fie, căci de celelalte nu se îngrijea.”
(...)C-a fost bătută de dînsul, aceasta i se părea lucru firesc; i se oprea însă mintea în loc
cînd se gîndea c-a fost ea însă şi în stare să-l lovească pe el cu palma, c-a putut să se
însoţească cu un om care a dezbrăcat-o de firea ei.
"Ah!... ce-am ajuns, Doamne!" suspină ea şi-şi acoperi faţa cu amîndouă mîinile.
Nu! nu îi era iertat să trăiască în nişte împrejurări în care se înjoseşte ea însăşi pe sine.
Trecuseră luni de zile de cînd s-a întors la Lipova şi în timpul acesta n-a văzut nici pe
muma ei, nici pe maica Aegidia, nici pe vreuna din prietenele ei de mai nainte. Nu pentru că
i-ar fi fost, poate, greu să dea ochi cu ele, ci pentru că nu-i venea să le vadă. Se stinsese din
inima ei orişice simţămînt de iubire ori de recunoştinţă: trăia numai cu el, pentru el şi
pierdută în purtarea de grijă pentru dînsul. Era ca fermecată şi nu mai vedea în lumea aceasta
decît cîrciumă şi birt, slugi proaste, oameni ameţiţi de băutură şi în mijlocul tuturora pe soţul
ei jucînd cărţi cu prietenii lui.
Iar acum nu mai înţelegea cum au fost acestea cu putinţă.
Persida căuta în sufletul ei simţămintele care au împins-o spre dînsul şi nu-şi mai
aducea aminte cuvintele care au înduplecat-o să-şi lege viaţa de a lui.
"De ce? de ce toate acestea?! se întrebă ea. Ce am voit? ce am căutat?! unde voiam să
ajung?!"
1. Stabiliţi, având în vedere lectura integrală a textului şi fişele de lectură, momente
ale relaţiei Naţl – Persida.
2. De cine aminteşte portretul Persidei, realizat în incipitul fragmentului? Oferiţi şi
alte asemănări între cele două personaje.
3. Analizaţi fraza transcrisă în bold.
4. Cui aparţin cuvintele subliniate? Naratorului? Personajului?Ce ar putea determina o
confuzie a vocii din text?
 Autoevalua Evaluare Evaluare de Total
re de către către restul
membrii clasei
grupei
Informaţii oferite
Originalitate în
interpretare
Abilităţi de comunicare
cu grupul
C „A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tînără şi voinică
şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc.
Nu-i vorbă, Bîrzovanu, răposatul, era, cînd a fost, mai mult cîrpaci decît cizmar şi şedea
mai bucuros la birt decît acasă; tot le-au mai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe
lunca Murăşului, viuţa din dealul despre Păuliş şi casa, pe care muma lor o căpătase de
zestre. Apoi, mare lucru pentru o precupeaţă, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste
Murăş iar la Arad te duci în două ceasuri.
Marţi dimineaţa Mara-şi scoate şatra şi codirile pline în piaţa de pe ţărmurele drept al
Murăşului, unde se adună la tîrg de săptămînă murăşenii pînă de pe la Sovîrşin şi Soboteliu
şi podgorenii pînă de pe la Cuvin. Joi dimineaţa ea trece Murăşul şi întinde şatra pe
ţărmurele stîng, unde se adună bănăţenii pînă de pe la Făget, Căpălnaş şi Sîn-Miclăuş. Vineri
noaptea, după cîntatul cocoşilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu şatra întinsă în piaţa
cea mare, unde lumea se adună din şapte ţinuturi.
Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ţi iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate şi
cumpără ce găseşte; duce de la Radna ceea ce nu găseşti la Lipova ori la Arad şi aduce de la
Arad ceea ce nu gă seşti la Radna ori la Lipova. Lucrul de căpetenie e pentru dînsa ca să nu
mai aducă ce a dus şi vinde mai bucuros cu cîştig puţin decît ca să-i "clocească" marfa.
Numai în zilele de Sîntă Mărie se întoarce Mara cu coşurile deşerte la casa ei.
Sus, pe coasta unui deal de la dreapta Murăşului, e mănăstirea minoriţilor, vestita Maria
Radna. Din turnurile bisericii mari şi frumoase se văd pe Murăş la deal ruinele acoperite cu
muşchi ale cetăţii de la Şoimoş; în faţa bisericii se întinde Radna cea frumoasă şi peste
Murăş e Lipova cu turnul sclipicios şi plin de zorzoane al bisericii romîneşti, iar pe Murăş la
vale se întinde şesul cel nesfîrşit al Ţării Ungureşti. Mara însă le trece toate cu vederea:
pentru dînsa nu e decît un loc larg în faţa mănăstirii, unde se adună lumea cea multă, grozav
de multă lume.
Cică e acolo în biserica aceea o icoană făcătoare de minuni, o Maică Precistă care
lăcrimează şi de a căreia vedere cei bolnavi se fac sănătoşi, cei săraci se simt bogaţi şi cei
nenorociţi se socotesc fericiţi.
Mara, deşi cretină adevărată, se duce şi ea cîteodată la biserica aceasta, dar se închină
creştineşte, cu cruci şi cu mătănii, cum se cuvine în faţa lui Dumnezeu. Că icoana face
minuni, asta n-o crede; ştie prea bine că o Maică Precistă nemţească nu e o adevărată Maică
Precistă. E însă altceva la mijloc.(...) Acum, cînd vin sutele şi se adună miile pe locul cel larg
din faţa mănăştirii, acum e secerişul Marei, care dimineaţa iese cu codirile pline şi seara se
întoarce cu ele goale. De aceea se închină Mara şi în faţa icoanei, apoi îşi ia copilaşii, pe care
totdeauna îi poartă cu dînsa, îi dă puţin înainte şi le zice: "Închinaţi-vă şi voi, sărăcuţii
mamei!"
1.Identificaţi cel puţin trei trăsături ale textului prin care să argumentaţi caracterul său realist.
2. Care este statutul social al Marei? Oferiţi trei exemple prin care să ilustraţi modul în care
averea şi familia se întrepătrund în caracterizarea personajului.
3. Prin ce se dovedeşte spiritul intreprinzător al Marei? Ce alte trăsături aţi identificat în
urma lecturii integrale a textului?
4. Cărei voci aparţine, în text, sintagma „sărăcuţii mamei”? Personajului? Naratorului?
Autoevalua Evaluare Evaluare de Total
re de către către restul
membrii clasei
grupei
Informaţii oferite
Originalitate în
interpretare
Abilităţi de comunicare în
grup
D „După-amiazăzi el începu să se neliniştească şi se făcu din ce în ce mai tăcut şi mai
neastîmpărat. Cînd sunetele muzicii străbătură-n casă, calfele şi ucenicii se puseră-n mişcare,
ca să se ducă să vadă Verboncul. Trică stătea ca bătut cu cuie pe scaun. Deodată însă, cînd
muzica sună mai de aproape, el se ridică drept, îşi scutură o dată capul, apoi se repezi spre
uşă.
Nu putea nimănuia să-i treacă prin gînd că el, care fusese răscumpărat cu bani atît de
grei, s-a pornit atît de repede ca să alerge la Verbonc şi să-şi pună şapca-n cap. Bocioacă se
uită deci mirat la el, iar Sultana începu să rîdă. Marta simţise însă de mult că nu-i e lui Trică
a bine şi, văzînd acum faţa lui înăsprită şi mişcările lui iuţi, înţelese numaidecît gîndul lui.
― Trică, strigă ea cuprinsă de spaimă, unde te duci?! Ce vrei să faci?! Nu-l 1ăsaţi!
urmă apoi peste puţin, alergînd după el. Nu-l lăsaţi, că se dă la Verbonc!
Bocioacă începu şi el să rîdă. Auzi nebunie! De ce adică să se dea la Verbonc?
Trică se opri şi se-ntoarse pe jumătate napoi.
― Am, zise el, să mă răscumpăr eu, ca să nu-mi mai poată nimeni arunca vorba că m-a
cumpărat cu bani!
Pornind apoi înainte, el se duse ― nu în fugă, ci cu paşi mari şi greu călcaţi.
Bocioacă, înţelegînd acum şi el, porni după dînsul strigînd mereu:
― Nu-l lăsaţi! Puneţi mîna pe el!
Iară Sultana, care nu putea nici acum să-şi dea seama despre cele ce se petrec, stătea
uimită în pragul casei şi se uita cînd la muma ei, care se făcuse galbenă ca ceara, cînd la
Trică cel nalt şi spătos, care trecea înainte aruncînd în dreapta şi în stînga pe calfele ce i se
puneau în drum ori puneau mîna ca să-l oprească.
Ieşit apoi la uliţă, el o luă spre Verboncul care nu sosise încă la casa lui Bocioacă.
― Staţi! strigă el ridicînd amîndouă mîinile, că sunt şi eu aici şi merg cu voi dacă mă
primiţi!
Lumea se opri, muzica încetă şi un fior rece trecu prin lumea adunată în alai. Era în
acel "staţi!" şi-n acele braţe ridicate în sus ceva ce te făcea să simţi că omul acesta nu
aşa din senin, nici din uşurinţă intră în rîndul celor ce iau şapca în cap, şi într-o clipă
lumea se-ngrămădi împrejurul lui Trică, pe care toţi îl ştiau şi mulţi îl iubeau.”
1. Care dintre cele două noţiuni de teorie literară se regăseşte în textul lui Slavici?
a) naratorul este diferit de personaj (narator heterodiegetic) b) naratorul este identic cu
personajul (narator homodiegetic)
2. Ce determină gestul brusc al lui Trică? Raportaţi-vă la fraza subliniată în bold. Ce
desemnează „Verboncul”?
3. Stabiliţi principalele momente ale evoluţiei lui Trică, raportându-l la cel puţin trei
personaje feminine din text.
4. Cărei voci aparţin cuvintele subliniate? Lui Bocioacă? Naratorului? Argumentaţi.

Autoevalua Evaluare Evaluare de Total

re de către către restul
membrii clasei
grupei
Informaţii oferite
Originalitate în
interpretare
Abilităţi de comunicare în
grup