Duminica dinaintea Naşterii Domnului

Apostolul: Evrei 11: 9–10, 32–40

Sperând în lucrurile bune care vor urma, credinciosul
Avraam l-a ascultat pe Dumnezeu și a plecat să trăiască în țara făgăduită
ca un străin, la fel ca Isaac și Iacov. La fel, judecătorii, regii și profeții -
toți moștenitorii spirituali ai lui Avraam - au trecut prin frământări,
dureri, suferințe și moarte, în speranța sosirii lui Mesia. Dar acești eroi ai
istoriei sacre nu au primit imediat răsplata pentru credința lor, astfel
încât să ne putem bucura de împărăția promisă împreună cu ei.

Evanghelia:
Matei 1: 1-25 Genealogia strămoșilor lui Hristos indică o istorie
condusă providențial. Paisprezece generații au trecut de la Avraam la
David; paisprezece generații de la David până la captivitatea
babiloniană; încă paisprezece de la captivitatea babiloniană până la
Nașterea lui Iisus Hristos. Evreii și păgânii apar de asemenea în
strămoșii Săi, precum și sfinții și păcătoșii. Astfel, tot ceea ce ține de
omenire este scris în gena Domnului, curgând prin venele Sale. Ca
împlinire a acestei istorii conduse divin, Hristos-Dumnezeu S-a născut în
mod supranatural din Fecioara Maria, care se afla atunci sub protecția lui
Iosif.
În vis, un înger a dezvăluit numele nou-născutului: Iisus („Domnul
care mântuiește”) și Emmanuel („Dumnezeu cu noi”). Și primii doi
martori ai nașterii Sale, mama Sa Maria și protectorul ei Iosif, L-au
numit așa cum s-a poruncit de sus.

1
Înţelepciune.
Trecând din această lume doar cu câteva decenii înainte de
Nașterea Domnului, poetul roman Vergiliu a dat glas temerii noastre
spunând: Fugit irreparabile tempus, „Timpul zboară fără reîntoarcere”.
Aceasta a fost percepția strămoșilor noștri și acesta este în continuare
modul în care mulți oameni interpretează viața: timpul zboară (de multe
ori) fără sens și nu se poate face nimic în această privință. Dar nu toți
gândeau așa atunci și nu toți gândesc așa astăzi. Carpe diem, i-a
îndemnat Horaţiu, contemporanul mai tânăr al lui Vergiliu, care a trăit și
el puţin înainte de Nașterea Domnului. "Trăiește momentul (trăieşte
clipa)!" Iată ce a învățat Horaţiu de la epicu-rieni. Prin urmare, exista un
sentiment că timpul putea fi răscumpărat, transformat, făcut
semnificativ. Exista speranța că fluxul de timp, spațiu și materie și toate
lucrurile - πάντα ῥεῖ a lui Heraclit, „totul curge” - ar putea fi direcționat
spre lucruri mai bune. Aceasta, cu mult înainte chiar de Heraclit, era
speranța patriarhilor și a judecătorilor, a regilor și a profeților lui Israel.
Ei așteptau cu nerăbdare „cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter și
lucrător este Dumnezeu” (Evrei 11:10). Ei sperau în Domnul și speranța
lor nu era în zadar. Genealogia lui Hristos arată că, în culisele
continuumului istoric, se afla în curs un plan divin. Speranțele tuturor nu
au fost în zadar. Nici ale noastre.
Împotriva oricărui risc, Dumnezeu a vegheat în istoria
strămoşilor după trup; Domnul transformă toate lucrurile, în cele mai
bune, pentru binele poporului Său. Aici, în Dumnezeu, este odihna.
Când trăim în dureri şi greutăţi, trebuie să ne
amintim că copiii lui Dumnezeu nu sunt nici abandonați, nici învinși.
Există speranță, există lumină, există bucurie. Scopul, tinţa călătoriei
este Iisus, „Domnul Mântuitor”, Unsul, Emmanuel, „Dumnezeu cu noi”.
Astfel învață Sfântul Maxim Mărturisitorul (d. 662), că taina lui Hristos
este „scopul binecuvântat pentru care sunt constituite toate lucrurile”

2
(Către Talasie 60). Pe scara istoriei mai largi a poporului lui Dumnezeu,
precum și în viaţa personală, credincioșii experimentează aceeași
traiectorie: mobilizați prin făgăduință, ei merg prin mijlocul primejdiilor
și frământărilor către răsplată, și anume, victoria acordată de Emmanuel
(Ioan 16:33). Slavă Domnului Păcii, Iisus Hristos, născut pe pământ
pentru a restabili plinătatea vieții tuturor celor care o doresc.
Mesaj. Curgerea timpului și perspectiva mortalității nu mai îngrozesc
credincioșii, care speră în Emmanuel, „Dumnezeu cu noi”.
Amin.